Cauza T-167/13

(publicare în extras)

Comune di Milano

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat – Servicii de handling la sol – Injecții de capital efectuate de SEA în favoarea Sea Handling – Decizie prin care ajutorul a fost declarat incompatibil cu piața internă și prin care s-a dispus recuperarea – Noțiunea de ajutor – Imputabilitate statului – Criteriul investitorului privat – Principiul contradictorialităţii – Dreptul la apărare – Dreptul la bună administrare – Încredere legitimă”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 13 decembrie 2018

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare individuală – Criterii – Decizie a Comisiei prin care un ajutor este declarat incompatibil ci piaţa şi prin care se dispune recuperarea acestuia – Acţiune a unei autorităţi publice care deţine calitatea de furnizor al ajutorului – Admisibilitate – Condiții

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

2.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Interesul de a exercita acţiunea – Necesitatea existenței unui interes născut și actual

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

3.      Ajutoare acordate de state – Noţiune – Ajutoare care provin din resurse ale statului – Ajutoare acordate de o întreprindere publică – Resurse ale întreprinderii supuse în mod constant controlului public – Includere

[art. 107 alin. (1) TFUE]

4.      Ajutoare acordate de state – Noţiune – Intervenții consecutive ale statului între care există legături indisociabile – Criterii de apreciere

[art. 107 alin. (1) TFUE]

5.      Ajutoare acordate de state – Noţiune – Ajutoare acordate de o întreprindere publică – Întreprindere controlată de stat – Imputabilitate a măsurii de ajutor în sarcina statului – Includere – Ansamblul indiciilor care trebuie luate în considerare

[art. 107 alin. (1) TFUE]

6.      Ajutoare acordate de state – Noţiune – Apreciere potrivit criteriului investitorului privat – Apreciere în raport cu toate elementele relevante ale operaţiunii în litigiu şi cu contextul acesteia – Luarea în considerare a elementelor disponibile și a evoluțiilor previzibile la momentul luării deciziei privind măsura în cauză

[art. 107 şi art. 108 alin. (1) şi (3) TFUE]

7.      Ajutoare acordate de state – Noţiune – Apreciere potrivit criteriului investitorului privat – Apreciere în raport cu toate elementele relevante ale operaţiunii în litigiu şi cu contextul acesteia – Sarcina probei care revine Comisiei –Întindere – Control jurisdicțional – Limite

[art. 107 alin. (1) TFUE]

1.      Poziția juridică a altui organism decât un stat membru, care are personalitate juridică și care a adoptat o măsură calificată drept ajutor de stat într-o decizie finală a Comisiei poate fi afectată în mod individual de această decizie dacă aceasta îl împiedică să își exercite așa cum intenționează competențele proprii, constând printre altele în acordarea ajutorului în cauză.

În această privinţă, trebuie considerat drept furnizor al ajutorului o autoritate publică care a fost implicată în adoptarea măsurilor în cauză într-o astfel de măsură încât îi sunt imputabile în conformitate cu criteriile enunțate de jurisprudenţa Curţii.

(a se vedea punctele 34 și 41)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 45 și 46)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 60-62)

4.      Întrucât intervențiile de stat iau forme diverse și trebuie analizate în funcție de efectele lor, nu se poate exclude că mai multe intervenții succesive ale statului trebuie să fie considerate o intervenție unică, în vederea aplicării articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Aceasta ar putea fi situația în special atunci când intervențiile consecutive, având în vedere succesiunea lor, scopul acestora și situația întreprinderii la momentul acestor intervenții sunt atât de strâns legate între ele încât sunt inseparabile unele de altele.

(a se vedea punctul 71)

5.      Imputabilitatea unei măsuri față de stat nu poate fi dedusă numai din împrejurarea că măsura în cauză a fost luată de o întreprindere publică. Astfel, deși statul este în măsură să controleze o întreprindere publică și să exercite o influență dominantă asupra operațiunilor acesteia, exercitarea efectivă a acestui control într-un anumit caz nu poate fi presupusă automat. O întreprindere publică poate acționa într-un mod mai mult sau mai puțin independent, în funcție de gradul de autonomie care îi este acordat de stat.

Prin urmare, simplul fapt că o întreprindere publică se află sub controlul statului nu este suficient pentru a imputa statului măsurile luate de aceasta. Este de asemenea necesar să se analizeze dacă trebuie considerat că autoritățile publice ar fi fost implicate, într-un mod sau în altul, în adoptarea măsurilor respective. În această privinţă, nu se poate pretinde să se demonstreze, pe baza unor instrucțiuni precise, că autoritățile publice au incitat în mod concret întreprinderea publică să adopte măsurile de ajutor în cauză. Astfel, pe de o parte, având în vedere faptul că relațiile dintre stat și întreprinderile publice sunt strânse, există un risc real ca ajutoarele de stat să fie acordate prin intermediul acestor întreprinderi, într-un mod netransparent și cu nerespectarea regimului ajutoarelor de stat prevăzut de tratat Pe de altă parte, ca regulă generală, va fi foarte dificil pentru un terț, tocmai din cauza relațiilor privilegiate existente între stat și o întreprindere publică, să demonstreze într-un caz concret că măsurile de ajutor luate de o asemenea întreprindere au fost efectiv adoptate în urma instrucțiunilor autorităților publice. Pentru aceste motive, este necesar să se admită faptul că imputabilitatea în sarcina statului a unei măsuri de ajutor luate de o întreprindere publică poate fi dedusă dintr‑un ansamblu de indicii care rezultă din circumstanțele speței și din contextul în care a intervenit această măsură.

În plus, orice alt indiciu care evidențiază, în cazul concret, o implicare a autorităților publice sau improbabilitatea neimplicării în adoptarea măsurii, având în vedere și amploarea acesteia, conținutul său sau condițiile pe care le presupune, ar putea fi, după caz, pertinent pentru a concluziona în sensul imputabilității în sarcina statului a unei măsuri luate de o întreprindere publică.

(a se vedea punctul 75)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 102-105)

7.      În conformitate cu principiile privind sarcina probei în materie de ajutoare de stat, revine Comisiei sarcina de a prezenta dovada existenței unui ajutor. În această privință, Comisia are obligația să conducă procedura de investigare a măsurilor incriminate cu diligență și imparțialitate, pentru ca, la momentul adoptării deciziei finale privind existența și, dacă este cazul, incompatibilitatea sau ilegalitatea ajutorului, să dispună de cele mai complete și fiabile elemente posibile. În ceea ce privește nivelul de probă necesar, natura elementelor de probă care trebuie prezentate de Comisie depinde în mare măsură de natura măsurii de stat preconizate

Pe de altă parte, examinarea de către Comisie a întrebării dacă anumite măsuri pot fi calificate drept ajutor de stat, din cauza faptului că autoritățile publice nu ar fi acționat în același fel precum un investitor privat, impune efectuarea unei aprecieri economice complexe. Or, în cadrul controlului pe care instanța Uniunii îl exercită cu privire la aprecierile economice complexe efectuate de Comisie în domeniul ajutoarelor de stat, nu ține de competența instanței Uniunii să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere economică și aceasta trebuie să își limiteze controlul la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, a exactității materiale a situației de fapt reținute și a lipsei unei erori vădite în aprecierea acestor fapte, precum și a lipsei unui abuz de putere.

Pentru a stabili că a fost săvârșită o eroare vădită de către Comisie în aprecierea faptelor, de natură să justifice anularea deciziei atacate, elementele de probă prezentate de reclamante trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în decizie.

Instanța Uniunii trebuie să verifice nu numai exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente reprezintă toate datele pertinente ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse.

Astfel, atunci când aplică criteriul creditorului privat, Comisiei îi revine sarcina de a efectua o apreciere globală, ținând seama de orice element relevant în speță care să îi permită să stabilească dacă întreprinderea beneficiară nu ar fi obținut în mod evident facilități comparabile cu cele ale unui creditor privat. În această privință, pe de o parte, trebuie considerată relevantă orice informație susceptibilă să influențeze în mod semnificativ procesul decizional al unui creditor privat suficient de prudent și de diligent, aflat într-o situație cât mai apropiată de cea a creditorului public și care urmărește să obțină plata sumelor pe care i le datorează un debitor cu dificultăți de plată. Pe de altă parte, în vederea aplicării criteriului creditorului privat, sunt relevante numai elementele disponibile și evoluțiile previzibile la data la care a fost adoptată această decizie. Astfel, Comisia nu are obligația de a examina o informație în cazul în care elementele de probă prezentate au fost ulterioare adoptării deciziei de a efectua investiția în cauză, iar acestea nu exonerează statul membru în cauză de efectuarea unei evaluări prealabile adecvate a rentabilității investiției sale, înainte de a proceda la această investiție.

(a se vedea punctele 106-110)