CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
NILS WAHL
prezentate la 4 mai 2016(1)
Cauza C‑110/15
Microsoft Mobile Sales International Oy, fostă Nokia Italia SpA,
Hewlett‑Packard Italiana Srl,
Telecom Italia SpA,
Samsung Electronics Italia SpA,
Dell SpA,
Fastweb SpA,
Sony Mobile Communications Italy SpA,
Wind Telecomunicazioni SpA,
împotriva
Ministero per i beni e le attività culturali (MiBAC)
Società italiana degli autori ed editori (SIAE),
Istituto per la tutela dei diritti degli artisti interpreti esecutori (IMAIE), în lichidare,
Associazione nazionale industrie cinematografiche audiovisive e multimediali (ANICA)
și
Associazione produttori televisivi (Apt)
[cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia)]
„Proprietate intelectuală – Directiva 2001/29/CE – Dreptul de autor și drepturile conexe – Articolul 5 – Dreptul exclusiv de reproducere – Excepții și limitări – Compensație echitabilă – Întindere – Stabilirea criteriilor de scutire ex ante de la plata redevenței prin negocierea între părți – Cerere de rambursare limitată la utilizatorul final”
1. Prezenta cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) are ca obiect corecta interpretare a articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29/CE(2). În conformitate cu această dispoziție, statele membre pot prevedea, pentru copierea privată, o excepție de la „dreptul de reproducere” exclusiv al titularilor de drepturi. În cazul în care un stat membru a decis să limiteze drepturile exclusive ale titularilor de drepturi în acest mod, directiva impune statelor membre să pună în aplicare un sistem care să asigure faptul că titularii de drepturi sunt despăgubiți în mod echitabil pentru utilizarea materialului protejat prin dreptul de autor.
2. În Italia, unde copierea privată este permisă, această despăgubire ia forma unei redevențe pentru copia privată percepute în privința echipamentelor, dispozitivelor și suporturilor care pot fi folosite pentru copierea operelor și a altor materiale protejate. Întrebările adresate se referă la compatibilitatea sistemului italian de compensare cu Directiva 2001/29. Mai precis, cauza permite Curții să definească limitele marjei de apreciere a statelor membre în stabilirea detaliilor sistemului de compensare pentru copierea privată, precum și să furnizeze clarificări suplimentare cu privire la interpretarea articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29.
I – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
3. Directiva 2001/29 se referă la armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe.
4. Considerentul (31) al Directivei 2001/29 arată că unul dintre obiectivele directivei este de a asigura păstrarea unui echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate.
5. Considerentul (35) se referă la excepții și la limitări. Potrivit acestui considerent, în cazul anumitor excepții sau limitări, titularii drepturilor trebuie să primească o compensație echitabilă pentru a fi despăgubiți corespunzător pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate. La determinarea formei, a modalităților detaliate și a posibilelor niveluri ale acestei compensații echitabile ar trebui să se țină cont de împrejurările specifice fiecărui caz. În aprecierea acestor împrejurări, posibilul prejudiciu cauzat titularilor de drepturi rezultat din actul în cauză este considerat a fi un element de o importanță deosebită.
6. Articolul 2 din Directiva 2001/29 se referă la dreptul de reproducere. Acesta prevede:
„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:
(a) pentru autori, a operelor lor;
(b) pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor interpretărilor sau execuțiilor lor;
(c) pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor;
(d) pentru producătorii primelor fixări ale filmelor, cu privire la originalul și copiile filmelor lor;
(e) pentru organismele de radiodifuziune sau televiziune, a fixărilor programelor difuzate de acestea, indiferent dacă difuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit.”
7. Articolul 5 din directivă se referă la excepțiile și la limitările de la dreptul de reproducere. Acesta prevede în special:
„[…]
(2) Statele membre pot să prevadă excepții și limitări de la dreptul de reproducere prevăzut la articolul 2, în următoarele cazuri:
[…]
(b) pentru reproduceri pe orice suport realizate de către o persoană fizică pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile care să țină cont de aplicarea sau neaplicarea măsurilor tehnice menționate la articolul 6 pentru operele sau obiectele protejate în cauză;
[…]”
B – Dreptul italian
8. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 633 privind protecția dreptului de autor și a altor drepturi conexe exercitării acestuia (denumită în continuare „Legea privind dreptul de autor”)(3) sunt următoarele.
9. Articolul 71 sexies prevede:
„Este permisă reproducerea privată a fonogramelor și a videogramelor pe orice suport realizată de o persoană fizică pentru uz exclusiv personal, fără scop lucrativ și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu respectarea măsurilor tehnice prevăzute la articolul 102 quater.”
[…]”
10. Articolul 71 septies prevede:
„1. Autorii și producătorii de fonograme, precum și producătorii originari de opere audiovizuale, artiștii interpreți și executanți, producătorii de videograme și succesorii lor în drepturi au dreptul la o compensație pentru reproducerea privată a fonogramelor și a videogramelor prevăzute la articolul 71 sexies. Compensația menționată este constituită, pentru echipamentele destinate exclusiv înregistrării analogice sau digitale a fonogramelor sau a videogramelor, dintr‑o cotă din prețul plătit revânzătorului de către cumpărătorul final, care, pentru echipamentele multifuncționale, este calculată raportat la prețul unui echipament care are caracteristici echivalente cu cele ale componentei interne destinate înregistrării sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, la o sumă fixă pentru fiecare echipament. Pentru suporturile de înregistrare audio și video, precum suporturile analogice, suporturile digitale, memoriile fixe sau transferabile, destinate înregistrării de fonograme sau de videograme, compensația este constituită dintr‑o sumă care se calculează în funcție de capacitatea de înregistrare a suporturilor respective. Pentru sistemele de înregistrare video la distanță, compensația prevăzută la prezentul alineat trebuie plătită de către entitatea care prestează serviciul și se calculează în funcție de remunerația obținută pentru prestarea serviciului în cauză.
2. Compensația prevăzută la alineatul 1 este stabilită, cu respectarea reglementării comunitare și, în orice caz, ținând seama de drepturile de reproducere, prin decret al Ministerului pentru Bunurile și Activitățile Culturale [MiBAC], care va fi adoptat până la 31 decembrie 2009, după consultarea […] asociațiilor profesionale care reprezintă în mod majoritar producătorii echipamentelor și suporturilor prevăzute la alineatul 1. Pentru stabilirea compensației, se ține seama de aplicarea sau neaplicarea măsurilor tehnice prevăzute la articolul 102 quater, precum și de incidența diferită a copiei digitale comparativ cu copia analogică. Decretul este actualizat la fiecare trei ani.
3. Compensația trebuie plătită de entitatea care produce sau importă pe teritoriul statului în scopul obținerii unui profit echipamentele și suporturile prevăzute la alineatul 1. […] În cazul neplății compensației, distribuitorul echipamentelor sau al suporturilor de înregistrare răspunde în solidar pentru plată.”
11. Articolul 71 octies prevede:
„1. Compensația prevăzută la articolul 71 septies pentru dispozitive concepute pentru înregistrarea fonogramelor se plătește la Società italiana degli autori ed editori (SIAE), care va asigura, după scăderea costurilor sale, plata în cote egale a autorilor și a producătorilor de fonograme, inclusiv prin intermediul celor mai reprezentative asociații comerciale și profesionale.
2. Producătorul de fonograme va plăti fără întârziere și, în orice caz, în termen de 6 luni 50 % din compensația pe care a primit‑o artiștilor interpreți și executanți în cauză.
3. Compensația prevăzută la articolul 71 septies pentru dispozitivele concepute pentru înregistrarea videogramelor se plătește la [SIAE], care va asigura, după scăderea costurilor sale, plata unei cote de 30 % din compensație către autori, iar plata restului de 70 % în cote egale către producătorul primelor fixări ale filmelor, către producătorul de videograme și către artiștii interpreți sau executanți. O cotă de 50 % din compensația plătită artiștilor interpreți sau executanți va finanța activitățile și obiectivele descrise la articolul 7 alineatul 2 din Legea nr. 93 din 5 februarie 1992.
[…]”
12. La 30 decembrie 2009, MiBAC a adoptat decretul menționat la articolul 71 septies alineatul 2 din Legea privind dreptul de autor (denumit în continuare „decretul atacat”).
13. Articolul 4 din anexa tehnică la acest decret prevede:
„1. [SIAE] încheie protocoale pentru o aplicare mai eficientă a prezentelor prevederi, inclusiv în scopul aplicării unor scutiri obiective sau subiective, precum, cu titlu de exemplu, în cazurile de utilizare profesională a echipamentelor sau a suporturilor ori pentru anumite dispozitive pentru jocuri video. Protocoalele de aplicare menționate sunt adoptate în acord cu entitățile obligate să plătească compensația pentru copia privată sau cu asociațiile profesionale ale acestora.
[…]”
II – Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
14. Reclamantele din acțiunea principală sunt producători și distribuitori de calculatoare personale, de compact‑discuri, de dispozitive de înregistrare, de telefoane mobile și de aparate de fotografiat.
15. MiBAC a adoptat decretul atacat și anexa tehnică la acesta în temeiul articolului 71 septies alineatul 2 din Legea privind dreptul de autor. Această anexă stabilește normele de calculare a compensației pentru copierea privată a fonogramelor și a videogramelor, compensație datorată titularilor de drepturi. Mai relevant pentru scopul de față, decretul atacat a extins domeniul de aplicare al compensației echitabile. Drept rezultat, și dispozitivele și suporturile precum telefoanele mobile, calculatoarele și alte echipamente sunt în prezent acoperite de redevența pentru copia privată, chiar dacă aceste dispozitive nu sunt destinate în mod specific reproducerii, înregistrării sau stocării de conținut. În schimb, înainte de adoptarea decretului atacat, numai dispozitivele destinate în principal sau exclusiv înregistrării de fonograme și de videograme au fost supuse redevenței în cauză.
16. După adoptarea decretului atacat, reclamantele din litigiul principal au introdus o acțiune la Tribunale Amministrativo Regionale del Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia) prin care urmăreau să obțină anularea decretului atacat. Acestea au susținut că decretul atacat era contrar dreptului Uniunii. În opinia lor, situația ar fi fost astfel în special din cauza faptului că și persoanele fizice sau juridice, în mod evident neangajate în acțiuni de copiere privată, sunt supuse plății redevenței în cauză. În acest context, reclamantele au formulat de asemenea critici față de competențele pe care decretul atacat le‑a conferit SIAE: în opinia lor, având în vedere marja de apreciere de care dispune SIAE în administrarea redevențelor, tratamentul egal al persoanelor obligate la plata redevenței nu poate fi garantat.
17. Tribunale amministrativo regionale del Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio) a respins acțiunile reclamantelor.
18. Ulterior, reclamantele din procedura principală au formulat apel împotriva acestei hotărâri la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat). Având îndoieli cu privire la corecta interpretare a articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, această instanță a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Ordinea juridică comunitară – în special considerentul (31) al [Directivei 2001/29] și articolul 5 alineatul (2) litera (b) din aceeași directivă – se opune unei reglementări naționale (mai precis articolului 71 sexies din [Legea privind dreptul de autor] coroborat cu articolul 4 din decretul atacat) care prevede că, în cazul suporturilor și al dispozitivelor achiziționate în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii private – mai exact pentru uz exclusiv profesional –, stabilirea criteriilor de scutire ex ante de la plata redevenței ține de încheierea unui acord – sau de «libera negociere» – a părților, în special în ceea ce privește «protocoalele de aplicare» prevăzute la articolul 4 din [anexa la] decretul atacat, în lipsa unor prevederi generale și a oricărei garanții privind egalitatea de tratament între SIAE și entitățile obligate să plătească compensația sau asociațiile profesionale ale acestora?
2) Ordinea juridică comunitară – în special considerentul (31) al [Directivei 2001/29] și articolul 5 alineatul (2) litera (b) din aceeași directivă – se opune unei reglementări naționale, precum articolul 71 sexies din [Legea privind dreptul de autor] coroborat cu [decretul atacat] și cu instrucțiunile stabilite de SIAE în materie de rambursări, care prevede că, în cazul suporturilor și al dispozitivelor achiziționate în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii private – mai exact pentru uz exclusiv profesional –, rambursarea poate fi solicitată numai de utilizatorul final, iar nu de producătorul suporturilor și dispozitivelor?”
19. Assotelecommunicazioni‑ASSTEL, Hewlett‑Packard Italiana Srl (denumită în continuare „HP”), Microsoft Mobile Sales International (fostă Nokia Italia SpA), Samsung Electronics Italia SpA, Sony Mobile Communications SpA, Telecom Italia SpA, Wind Telecomunicazioni SpA, SIAE, precum și guvernul italian și Comisia au depus observații scrise. În ședința din 24 februarie 2016, Altroconsumo, Hewlett‑Packard Italiana, Microsoft Mobile Sales International, Sony Mobile Communications, Telecom Italia, Samsung Electronics Italia, Dell, SIAE, precum și guvernele italian și francez și Comisia au prezentat argumente orale.
III – Analiză
A – Observații preliminare
20. Cu titlu introductiv, Directiva 2001/29 urmărește să asigure printre altele faptul că este realizat un echilibru just între interesele divergente ale titularilor de drepturi și cele ale utilizatorilor de opere și de alte materiale protejate prin dreptul de autor. Pe de o parte, pentru a atinge acest obiectiv și pentru a proteja drepturile titularilor de drepturi, articolul 2 din Directiva 2001/29 prevede că statele membre conferă titularilor de drepturi menționați în această dispoziție dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea operelor lor. Acest drept se extinde la copierea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, care poate fi făcută prin orice fel de mijloace și care poate lua orice formă. Dreptul de reproducere oferă o protecție la fel de extinsă, indiferent dacă este vizată o întreagă operă protejată prin dreptul de autor sau o parte din aceasta.
21. Pe de altă parte însă, pentru a răspunde și intereselor legitime ale utilizatorilor de materiale protejate prin dreptul de autor, statele membre pot limita dreptul exclusiv de reproducere care rezultă din articolul 2 din Directiva 2001/29 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din aceeași directivă. În conformitate cu această dispoziție, poate fi prevăzută o excepție de la acest drept printre altele pentru copierea pe orice suport realizată de către o persoană fizică, în măsura în care această copiere se realizează pentru uz personal. Prin urmare, numai copierea care nu este nici direct, nici indirect comercială este permisă în temeiul acestei excepții (denumite în continuare „excepția privind copia privată”). În plus, titularii de drepturi trebuie să primească o compensație echitabilă pentru prejudiciul cauzat printr‑o astfel de copiere. În mod obișnuit, așa cum este cazul în Italia, această compensație ia forma unei redevențe pentru copia privată.
22. După cum ilustrează în mod clar jurisprudența Curții, aspectul compensației echitabile – și în special forma și modalitățile aferente colectării acesteia – constituie o problemă controversată în lumea digitalizată de astăzi(4). Acest lucru nu este surprinzător: sistemul redevenței a fost pus în aplicare deoarece în „mediul offline” redevențele reprezentau singura modalitate de a asigura faptul că titularii de drepturi erau despăgubiți pentru copiile realizate de către utilizatorii finali(5). Acest lucru nu corespunde pe deplin mediului online digitalizat în care sunt utilizate în prezent materialele protejate prin dreptul de autor.
23. În fapt, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, compensația echitabilă este de obicei percepută pentru dispozitivele și suporturile care pot fi utilizate pentru copierea privată, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, CD‑uri, calculatoare de diferite tipuri, telefoane mobile, carduri de memorie și memorii USB. Cu toate acestea, un astfel de sistem de compensare echitabilă se întemeiază în mod necesar pe o ficțiune juridică: acest sistem pleacă de la premisa că o persoană care achiziționează dispozitive și suporturi, care pot fi în principiu folosite pentru copierea privată, va utiliza toate funcțiile posibile inerente acestora, inclusiv pe acelea care fac posibilă copierea privată(6). În mod sigur, la momentul adoptării Directivei 2001/29, era încă un lucru obișnuit utilizarea unor astfel de dispozitive și suporturi pentru copierea privată. Astăzi însă, după cum este bine cunoscut, se pare că copierea privată a fost înlocuită, cel puțin în parte (dacă nu pe scară largă), de diferite tipuri de servicii bazate pe internet, care permit titularilor de drepturi să controleze utilizarea materialului protejat prin dreptul de autor prin intermediul acordurilor de licențe(7).
24. În pofida acestor evoluții tehnologice și a importanței practice fără îndoială în scădere a copierii private, excepția privind copia privată este încă aplicată pe scară largă în Uniunea Europeană. Statele membre au adoptat abordări divergente cu privire la excepția privind copia privată în mai multe privințe: printre alte divergențe, nu numai că metodologiile de stabilire a redevenței pentru copia privată variază, dar astfel fac și produsele supuse unor astfel de redevențe(8). În prezenta cauză, Curtea se confruntă încă o dată cu întinderea marjei de apreciere de care trebuie să beneficieze statele membre în stabilirea unui astfel de sistem de compensare echitabilă.
25. După cum vom ilustra mai jos, două situații diferite trebuie să se distingă în mod clar una față de cealaltă: pe de o parte, împrejurările în care statele membre trebuie să se asigure că echipamentele, dispozitivele și suporturile sunt exceptate, ex ante, de la plata redevenței pentru copia privată și, pe de altă parte, împrejurările în care statele membre trebuie să se asigure că există un sistem eficient de rambursare ex post a redevențelor pentru copia privată plătite în mod necuvenit.
B – Prima întrebare: cerința scutirii ex ante de la plata redevenței pentru copia privată
26. Prima întrebare adresată se referă la o scutire ex ante de la plata redevenței pentru copia privată (sau la absența acesteia), precum și la condițiile de acordare a unei astfel de scutiri în temeiul dreptului italian. În această privință, instanța de trimitere își exprimă îndoielile cu privire la compatibilitatea sistemului italian de compensare echitabilă cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 și cu principiul egalității de tratament.
27. Îndoielile instanței de trimitere se explică, în primul rând, prin faptul că redevența în discuție se aplică, în principiu, fără distincție tuturor echipamentelor, dispozitivelor și suporturilor care fac obiectul decretului atacat. Nu există nicio dispoziție legislativă care să prevadă o scutire de la plata acestei redevențe în cazul în care un astfel de echipament este achiziționat pentru utilizare profesională. În al doilea rând, o altă particularitate a sistemului italian rezidă în modul în care producătorii și importatorii echipamentelor, ai dispozitivelor și ai suporturilor care pot fi folosite pentru copierea privată (care sunt obligați la plata redevenței pentru copia privată) pot fi scutiți de la plata redevenței în cauză.
28. Mai precis, chiar dacă redevența pentru copia privată se aplică nediferențiat anumitor categorii de echipamente, de dispozitive și de suporturi care pot fi folosite pentru copierea privată, scutirea de la obligația de plată a acestei redevențe poate fi negociată între SIAE și producătorii și importatorii dispozitivelor și ai suporturilor care fac obiectul redevenței (sau asociațiile acestora). În această privință, SIAE pare să beneficieze de o marjă de apreciere considerabilă în negocierea și, în final, în definirea parametrilor referitori la o posibilă scutire de la plata redevenței.
29. De la bun început, am dori să subliniem că caracteristica generală a sistemelor de compensare echitabilă examinate de Curte până în prezent este aceea că obligația de a plăti redevența se aplică, în principiu, nediferențiat pentru anumite tipuri de echipamente, de dispozitive și de suporturi care pot fi utilizate pentru reproducere(9). Acest lucru este valabil și în acest caz.
30. Nu există nimic în modul de redactare a articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 care ar sugera că o astfel de aplicare nediferențiată a redevenței ar fi contrară dreptului Uniunii. De fapt, această dispoziție prevede că statele membre pot permite ca o excepție privind copia privată să fie aplicabilă pentru reproduceri pe orice suport realizate de către o persoană fizică pentru uz personal, cu condiția ca titularilor de drepturi să li se asigure compensații echitabile.
31. Cu toate acestea, fără îndoială pentru a asigura faptul că este atins un echilibru just între interesele divergente implicate, astfel cum impune considerentul (31) al directivei, Curtea a formulat, în jurisprudența sa, anumite condiții referitoare la domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29. Aceste condiții sunt foarte relevante în acest caz.
32. În Hotărârea Padawan, Curtea a statuat că aplicarea nediferențiată a redevenței pentru copia privată cu privire la aparatele și la suporturile de reproducere digitală, achiziționate în scop vădit diferit de cel al realizării de copii private, se dovedește a fi neconformă cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2001/29(10). În opinia noastră, această afirmație exclude de la bun început din sfera excepției privind copia privată echipamentele, aparatele și suporturile care sunt în mod evident concepute pentru uz profesional.
33. În Hotărârea Copydan Båndkopi, Curtea a clarificat în mod suplimentar domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29. Aceasta a constatat că redevența pentru copia privată nu trebuie, în primul rând, să se aplice în mod legal furnizării aparatelor și suporturilor în cazul în care se poate dovedi că persoana obligată să plătească compensația a furnizat aceste aparate și suporturi altor persoane decât persoane fizice, în scopuri vădit străine de cel de reproducere pentru uz personal(11). Ca urmare a acestei declarații, în opinia noastră, este evident că furnizarea directă către profesioniști și către entități publice a echipamentelor, a aparatelor și a suporturilor care, a priori, pot fi utilizate pentru reproducerea privată nu trebuie să intre în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (2) litera (b) din directivă(12). Sau, pentru a folosi limbajul utilizat de Curte, acest echipament trebuie să fie exceptat (ex ante) de la plata redevenței pentru copia privată.
34. În această privință, este suficient să se constate că, în Italia, nu există nicio scutire legală pentru echipamentele, dispozitivele și suporturile achiziționate de către persoane juridice în scopuri vădit străine de cel de copiere privată. În schimb, în conformitate cu articolul 71 sexies din Legea privind dreptul de autor coroborat cu articolul 4 din anexa tehnică la decretul atacat, decizia de a acorda (sau de a nu acorda) scutiri ex ante rămâne la aprecierea SIAE. Pe parcursul audierii pledoariilor, s‑a explicat în plus faptul că nu numai că scutirile acordate de SIAE sunt puține și limitate în întindere, dar și că sunt însoțite de condiții stricte, legate printre altele de respectarea unui cod de conduită de către entitatea care achiziționează dispozitivele și suporturile în cauză. Cu alte cuvinte, sistemul italian permite SIAE să aplice scutiri persoanelor obligate să plătească compensații, după cum consideră aceasta oportun.
35. Cu toate acestea, după cum s‑a explicat deja, producătorii și importatorii trebuie să fie scutiți ex ante de la plata redevenței în cazul în care aceștia pot demonstra că au furnizat dispozitivele și suporturile în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii pentru uz personal(13). Acesta ar fi cazul vânzărilor directe efectuate către profesioniști sau către entități publice de persoanele obligate să plătească compensația, indiferent dacă aceste entități sunt înregistrate la organismul însărcinat cu gestiunea acestor redevențe(14).
36. În orice caz, scutirea ex ante nu trebuie să fie condiționată de negocierea finalizată cu succes și de încheierea unui acord cu organismul care gestionează aceste redevențe. Pentru ca dreptul la o scutire ex ante să fie efectiv, acesta trebuie să se aplice în general și fără distincție producătorilor și importatorilor de dispozitive și de suporturi care pot fi folosite pentru copierea privată care pot demonstra că dispozitivele și suporturile în cauză au fost furnizate altor persoane decât persoane fizice, în scopuri străine de cel al realizării de copii private. În caz contrar, supracompensarea poate fi cu greu evitată. Acest lucru ar contraveni cerinței unui echilibru echitabil prevăzute în considerentul (31) al directivei.
37. Cu privire la acest aspect, avem convingerea că reglementarea italiană nu intră sub incidența articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29.
38. În plus, instanța de trimitere a identificat totuși mai multe probleme legate de reglementările italiene referitoare la o scutire ex ante (sau la lipsa unei aplicări generale a acesteia).
39. După cum s‑a menționat deja, în sistemul italian, criteriile de asigurare a unei (potențiale) scutiri ex ante de la plata redevenței se stabilesc prin negocierea între părți (sau prin așa‑numita negociere liberă). Negocierile au loc între producătorii și importatorii de echipamente, de dispozitive și de suporturi care fac obiectul redevenței (sau asociațiile acestora), pe de o parte, și SIAE, pe de altă parte. În această privință, instanța de trimitere nu este sigură dacă acest aspect este compatibil cu cerința compensației echitabile prevăzută la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, cu principiul egalității de tratament, precum și cu principiul echilibrului just menționat la considerentul (31) al directivei.
40. De la bun început, un aspect care nu trebuie să fie trecut cu vederea este faptul că Curtea a acordat o importanță deosebită principiului egalității de tratament în aplicarea excepțiilor prevăzute la articolul 5 din Directiva 2001/29(15). În contextul compensării echitabile, acest lucru semnifică faptul că statele membre nu pot face discriminări – fără justificare – între diferitele categorii de producători și de importatori de dispozitive și de suporturi comparabile acoperite de excepția privind copia privată.
41. Această afirmație are o evidentă relevanță asupra prezentei spețe.
42. Desigur, părțile nu sunt de acord în ceea ce privește măsura în care SIAE are putere de apreciere în negocierea scutirilor de la plata redevenței pentru copia privată. Totuși, din decizia de trimitere rezultă cu suficientă claritate că criteriile și protocoalele de aplicare a unei scutiri de la plata redevenței sunt în realitate negociate între SIAE și producătorii și importatorii dispozitivelor și suporturilor în cauză (sau asociațiile care îi reprezintă). Acest fapt în sine ridică îndoieli cu privire la compatibilitatea reglementărilor italiene cu principiul egalității de tratament. Lucrurile stau astfel deoarece articolul 4 din anexa tehnică la decretul atacat permite SIAE să încheie separat acorduri de scutire cu anumite entități și asociații, nereușind astfel să asigure faptul că dreptul de a fi scutit de la plată este aplicat în mod constant, general și universal furnizării pentru uz profesional a dispozitivelor și a suporturilor care pot fi folosite pentru copierea privată. În opinia noastră, încheierea de acorduri individuale și separate va conduce în mod necesar la un tratament diferențiat al producătorilor și al importatorilor care, în alte împrejurări, ar putea fi într‑o situație comparabilă.
43. În sfârșit, cu privire la cerința compensației echitabile prevăzute la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, am dori să reamintim de la bun început că noțiunea „compensație echitabilă” este o noțiune autonomă a dreptului Uniunii. Deși este dificil de definit în mod exact întinderea noțiunii de compensație echitabilă, aceasta trebuie să fie interpretată totuși în mod uniform în toate statele membre care au decis să recurgă la excepția privind copia privată(16).
44. Noțiunea de compensație echitabilă are la bază ideea că copierea privată este susceptibilă să cauzeze un prejudiciu titularului dreptului de autor și, pentru ca acest prejudiciu să fie compensat, titularul de drepturi trebuie să primească o compensație echitabilă(17). Astfel, se presupune că există o legătură necesară între compensația plătită și prejudiciul sau potențialul prejudiciu suferit de titularul dreptului ca urmare a copierii private(18). În cazul dispozitivelor și al suporturilor furnizate consumatorilor, se acceptă faptul că această legătură este suficient de puternică pentru a justifica plata compensației.
45. Nu există nicio astfel de legătură atunci când dispozitivele și suporturile sunt destinate utilizării vădit străine de copierea privată. Astfel, în cazul în care dispozitivele și suporturile în cauză sunt furnizate pentru uz profesional, nu se produce niciun prejudiciu (în legătură cu copierea privată). Deși poate părea contraintuitiv, acest lucru este valabil și atunci când persoanele fizice pot utiliza echipamentele, dispozitivele și suporturile furnizate profesioniștilor sau entităților publice pentru a realiza copii în scopuri personale.
46. După cum am explicat, interpretarea dată de Curte articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 exclude din domeniul de aplicare al acestei dispoziții suporturile achiziționate de întreprinderi și de entități publice. Prin urmare, faptul că o persoană fizică (în calitate de angajat) realizează copii în scopuri personale pe astfel de suporturi este irelevant. Având în vedere că echipamentul a fost achiziționat pentru uz profesional, nu mai rămânem în sfera copierii private. Pur și simplu aceste situații nu intră în sfera de aplicare a excepției privind copia privată. În schimb, acestea sunt reglementate de dispoziția generală privind acordarea licențelor. În astfel de context, orice copie realizată fără o permisiune expresă ar fi nelegală(19).
47. În sistemul italian, posibilitatea ca persoanele obligate la plata compensației să poată beneficia de o scutire ex ante depinde de negocierea între părți, chiar și atunci când se poate demonstra că echipamentele, dispozitivele și suporturile în cauză sunt destinate uzului profesional. Este greu să acceptăm că un astfel de sistem ar putea fi conform cu cerința compensării echitabile bazate pe prejudiciul cauzat titularului dreptului. Într‑adevăr, compensația este astfel desprinsă de prejudiciul care se presupune că a fost cauzat prin copierea privată. Pur și simplu, nu mai este vorba despre copierea care intră în sfera de aplicare a excepției privind copia privată.
48. Din acest motiv, răspunsul la prima întrebare adresată trebuie să fie acela că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 se opune unui sistem de compensare echitabilă în temeiul căruia redevența pentru copia privată este percepută chiar și cu privire la echipamentele, la dispozitivele și la suporturile achiziționate în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii private și în care o posibilă scutire de la plata acestei redevențe ține de negocierea între organismul care gestionează redevențele și entitățile obligate să plătească compensații.
49. Acestea fiind spuse, există totuși împrejurări în care redevența poate fi percepută nediferențiat, indiferent dacă utilizarea finală a dispozitivelor și a suporturilor în cauză este de natură privată sau profesională. Astfel cum vom explica în continuare, în cadrul celei de a doua întrebări, acest lucru este însă valabil numai atunci când dificultăți practice legate de identificarea utilizatorului final justifică o astfel de abordare. În sistemele în care producătorii și importatorii sunt obligați la plata compensației, sistemul de rambursare ex post pare a fi o componentă cvasiobligatorie a sistemului de compensare echitabilă.
C – A doua întrebare: rambursarea ex post a redevenței pentru copia privată
50. Cea de a doua întrebare adresată vizează rambursarea ex post a redevențelor pentru copia privată plătite în mod nejustificat. Instanța de trimitere nu este sigură dacă sistemul italian de compensare echitabilă este compatibil cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29, dat fiind că – la fel ca în situația descrisă mai sus în legătură cu lipsa dispozițiilor legislative privind scutirea ex ante – și rambursarea ex post este lăsată la aprecierea SIAE, în lipsa unor dispoziții legislative exprese cu privire la acest aspect. În conformitate cu instrucțiunile și cu liniile directoare ale acestui organism, cererea de rambursare a unei redevențe – care a fost plătită în mod nejustificat pentru echipamentele, dispozitivele și suporturile achiziționate pentru uz profesional – poate fi formulată numai de utilizatorul final.
51. De la bun început, trebuie să subliniem că nicio redevență nu trebuie, în primul rând, să fie percepută în cazul în care utilizarea profesională a echipamentelor, a dispozitivelor și a suporturilor în cauză poate fi identificată în prealabil de către persoana obligată la plata compensației. După cum am explicat mai sus, aceste situații trebuie să facă obiectul unei scutiri ex ante de la plata redevenței.
52. Luând în considerare acest fapt, în ce împrejurări trebuie un stat membru să prevadă un sistem de rambursare ex post?
1. Condițiile de aplicare nediferențiată a redevenței pentru copia privată
53. După cum au subliniat SIAE și guvernul italian, statele membre dispun de o marjă de apreciere considerabilă în stabilirea detaliilor sistemului de redevențe pentru copia privată la nivel național. Având în vedere această marjă, în Hotărârea Amazon.com International Sales și alții, Curtea a admis că statele membre pot lua ca punct de plecare o prezumție relativă potrivit căreia dispozitivele și suporturile sunt destinate uzului personal(20). O astfel de prezumție este însă compatibilă cu Directiva 2001/29 numai în condiții stricte. În primul rând, trebuie să existe dificultăți practice în stabilirea aspectului dacă utilizarea finală a suportului în cauză este de natură privată sau profesională. În al doilea rând, o astfel de prezumție este acceptabilă numai în ceea ce privește produsele comercializate persoanelor fizice(21).
54. În acest caz, este util să se constate că, în cauzele examinate de Curte până în prezent, punctul de plecare pare să fi fost acela că redevența este percepută atunci când dispozitivele și suporturile care fac obiectul redevenței pentru copia privată sunt introduse pe piață(22). În lumina explicațiilor date de părți în ședință, considerăm acest aspect ca fiind punctul de plecare și în acest caz.
55. Dificultățile practice pot justifica aplicarea nediferențiată a redevenței pentru copia privată atunci când – la fel ca în cauza Copydan Båndkopi – producătorii și importatorii obligați la plata redevenței angajează revânzători care să le distribuie produsele. În astfel de împrejurări, persoanele obligate la plată nu pot identifica utilizatorul final fără dificultăți considerabile(23).
56. În schimb, atunci când o persoană obligată la plata compensației își vinde echipamentele, dispozitivele și suporturile direct profesioniștilor (sau entităților publice, precum spitalele, de exemplu), fără intermediari, dificultățile practice nu pot, în opinia noastră, să fie invocate ca justificare pentru extinderea aplicării redevenței unor astfel de împrejurări. Deși formularea utilizată în jurisprudență lasă, cu siguranță, loc de interpretare, trebuie să se înțeleagă că astfel de cazuri nu intră pur și simplu în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29.
57. Prin urmare, după cum am văzut, redevența pentru copia privată poate fi aplicată în mod nediferențiat echipamentelor, dispozitivelor și suporturilor care pot fi utilizate pentru copierea privată în contextul vânzării cu amănuntul, indiferent dacă utilizarea finală este de natură profesională sau personală. Acest lucru este valabil presupunând că producătorii și importatorii trebuie să plătească compensații. În acest caz, trebuie să fie pus în aplicare un sistem de rambursare ex post pentru redevențele plătite în mod nejustificat.
2. Domeniul de aplicare al dreptului de a solicita rambursarea și eficacitatea acestuia
58. La prima vedere, s‑ar putea ajunge în mod eronat la concluzia că statele membre pot alege în mod liber să limiteze rambursarea ex post la utilizatorii finali. Astfel, în Hotărârea Copydan Båndkopi, Curtea a statuat că articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 nu se opune unui sistem de compensare echitabilă în temeiul căruia rambursarea poate fi solicitată numai de utilizatorii finali. Extrem de important însă, Curtea a formulat o condiție importantă în această privință. Aceasta a constatat că un astfel de sistem este compatibil cu dreptul Uniunii, cu condiția ca persoanele care datorează redevența să fie scutite de la plata ei dacă dovedesc că au furnizat dispozitivele în cauză altor persoane decât persoanele fizice, în scopuri vădit străine de cel de reproducere pentru uz personal(24). Astfel, necesitatea unei astfel de scutiri ex ante rezultă cu acuratețe din afirmația făcută de Curte în Hotărârea Amazon.com International Sales și alții potrivit căreia aplicarea nediferențiată a unei redevențe pentru copia privată poate fi justificată numai în cazul comercializării produselor în cauză către persoane fizice(25).
59. Altfel spus, sistemul de compensare echitabilă în temeiul căruia rambursarea ex post poate fi solicitată numai de utilizatorul final este compatibil cu articolul 5 alineatul (2) punctul (b) din Directiva 2001/29 numai în măsura în care acest sistem include de asemenea o scutire ex ante pentru echipamentele, dispozitivele și suporturile achiziționate în scopuri vădit străine de cel de reproducere pentru uz personal (și anume pentru uz profesional).
60. Având în vedere acest lucru, sistemul italian de rambursare ex post care limitează dreptul de a solicita rambursarea la utilizatorii finali poate fi compatibil cu dreptul Uniunii numai dacă o scutire ex ante referitoare la uzul profesional este prevăzută în dispozițiile relevante ale legislației naționale.
61. În Italia nu există însă, astfel cum s‑a stabilit mai sus, o scutire ex ante general aplicabilă pentru echipamentele, dispozitivele și suporturile achiziționate pentru uz profesional. În aceste condiții, un echilibru aproximativ, deși nesatisfăcător, între interesele implicate pare că se poate atinge numai dacă și persoanele obligate să plătească compensația pot să solicite rambursarea.
62. După cum a subliniat guvernul francez, este adevărat că a extinde un sistem de rambursare în acest mod atrage, în sens invers, riscul de supracompensare: cererea de rambursare ar putea fi formulată de două ori, atât de către cei obligați la plata redevenței, cât și de utilizatorul final. În măsura în care nu există însă nicio scutire ex ante general aplicabilă pentru echipamentele, dispozitivele și suporturile achiziționate pentru uz profesional, nu vedem nicio altă posibilitate de a concilia interesele implicate. În orice caz, având în vedere că, ca urmare a vânzărilor subsecvente, producătorii și importatorii obligați la plată nu pot, în majoritatea cazurilor, să știe (sau pot să afle doar cu o anumită dificultate) cine va fi utilizatorul final, această soluție rămâne nesatisfăcătoare.
63. Pentru a deschide o scurtă paranteză, punctul de plecare teoretic al jurisprudenței Curții este acela că persoanele obligate la plata redevenței pot repercuta cuantumul acestei redevențe asupra prețului de vânzare al dispozitivelor și al suporturilor în cauză(26). Deși acest lucru poate constitui o presupunere corectă în raport cu anumite tipuri de echipamente, dispozitive și suporturi, nu acesta este cazul în mod sistematic. Măsura în care repercutarea cuantumului redevenței se dovedește a constitui o majorare a profitului depinde de mai multe variabile care pot diferi la nivelul piețelor. În mod interesant, un studiu sugerează că este posibil să se stabilească un punct paneuropean al prețului de vânzare cu amănuntul pentru mai multe dispozitive de consum, indiferent de sistemele de redevență(27). Astfel, repercutarea nu are loc în mod obligatoriu, iar redevența ar putea de fapt să fie absorbită de persoanele obligate la plata compensației. Ținând cont de acest lucru, în împrejurări precum cele care stau la baza prezentei cauze (unde nu există nicio scutire ex ante general aplicabilă), a limita un sistem de rambursare ex post la utilizatorii finali ar afecta în realitate, în mai multe privințe, entitățile obligate la plată.
64. În acest moment, chiar presupunând că o scutire ex ante general aplicabilă ar exista în Italia, am avea totuși îndoieli cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a sistemului italian de rambursare.
65. Jurisprudența Curții impune ca un sistem de rambursare să fie efectiv. În acest context, statele membre trebuie să se asigure în special că nu este excesiv de dificilă obținerea rambursării redevenței plătite în mod nejustificat(28). În aprecierea eficienței sistemului de rambursare, factori precum întinderea, disponibilitatea, publicitatea și simplitatea utilizării dreptului la rambursare ocupă un rol esențial(29).
66. În opinia noastră și sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, un sistem de rambursare precum cel descris în decizia de trimitere nu respectă echilibrul just cerut de Directiva 2001/29 pentru cel puțin patru motive interdependente. În primul rând, punerea în aplicare a acestui sistem este lăsată la aprecierea SIAE, în lipsa unor dispoziții legislative exprese care să detalieze normele care reglementează rambursarea. După cum a sugerat Altroconsumo, acest lucru limitează în mod clar disponibilitatea și publicitatea în ceea ce privește posibilitatea de obținere a rambursării. În al doilea rând, în temeiul normelor aplicate de SIAE, persoanele fizice sunt excluse din sfera personală a celor care au dreptul să solicite rambursarea. Acest lucru este valabil chiar și atunci când aceste persoane sunt în măsură să demonstreze că au achiziționat echipamentele, dispozitivele sau suporturile în cauză pentru uz profesional. Nu vedem niciun motiv pentru care persoanele fizice (cum ar fi lucrătorii independenți) nu ar trebui să poată solicita rambursarea, în cazul în care pot dovedi că au achiziționat echipamentul acoperit de redevența pentru copia privată în scopuri profesionale. În al treilea rând, rambursarea unei redevențe plătite în mod nejustificat impune persoanelor juridice în cauză să aplice un cod de conduită referitor la utilizarea dispozitivelor și a suporturilor în cauză, să efectueze verificări speciale pentru a asigura respectarea acestui cod de conduită, precum și să solicite rambursarea într‑un termen limită de prescripție (90 de zile de la data facturii). În mod evident, astfel de condiții suplimentare de rambursare – care se pot schimba în timp, având în vedere marja de apreciere acordată SIAE în această privință – vor descuraja persoanele interesate să solicite rambursarea. În al patrulea rând și cu titlu mai general, pare extrem de problematic faptul că procedura de obținere a rambursării se bazează pe instrucțiunile privind rambursarea oferite de SIAE, care se pot modifica în mod liber.
67. În mod fundamental, așadar, considerăm că sistemul de rambursare aplicat în Italia nu respectă în special cerința eficienței, astfel cum se prevede în jurisprudența Curții. Atunci când o redevență a fost percepută pentru echipamentele, dispozitivele sau suporturile achiziționate pentru uz profesional prin intermediul unui distribuitor, trebuie să fie cu adevărat posibil ca utilizatorul final să obțină rambursarea. Această posibilitate trebuie să fie actuală și reală, astfel încât să se asigure faptul că compensația plătită nu depășește ceea ce este necesar pentru a compensa prejudiciul potențial cauzat prin copierea privată.
68. Aceasta ne conduce la concluzia că răspunsul la cea de a doua întrebare adresată trebuie să fie acela că – în împrejurări precum cele care stau la baza prezentei cauze, în care nu există nicio scutire ex ante general aplicabilă pentru echipamentele, dispozitivele și suporturile achiziționate în scopuri vădit străine de cel de reproducere pentru uz personal – articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 se opune unui sistem de compensare echitabilă în temeiul căruia rambursarea unei redevențe pentru copia privată plătite în mod nejustificat poate fi solicitată numai de utilizatorul final.
IV – Concluzie
69. În lumina argumentelor prezentate, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) după cum urmează:
„(1) Articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională se opune unui sistem de compensare echitabilă în temeiul căruia redevența pentru copia privată este percepută chiar în privința echipamentelor, dispozitivelor și suporturilor achiziționate în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii private și în care o posibilă scutire de la plata acestei redevențe ține de negocierea între organismul care gestionează aceste redevențe și entitățile obligate să plătească compensația.
(2) În împrejurări precum cele care stau la baza prezentei cauze, atunci când nu există nicio scutire ex ante general aplicabilă în privința echipamentelor, dispozitivelor și suporturilor achiziționate în scopuri vădit străine de cel al realizării de copii private, articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2001/29 se opune unui sistem de compensare echitabilă în temeiul căruia numai utilizatorul final poate solicita rambursarea unei redevențe pentru copia privată plătite în mod nejustificat.”