Cauza T‑226/10

Prezes Urzędu Komunikacji Elektronicznej

împotriva

Comisiei Europene

„Acțiune în anulare – Reprezentare de către avocați care nu au calitatea de terți – Inadmisibilitate”

Sumarul ordonanței

Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Condiții privind semnatarul – Calitatea de terț în raport cu părțile

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 primul, al treilea și al patrulea paragraf și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 43 alin. (1) primul paragraf]

Rezultă din articolul 19 primul, al treilea și al patrulea paragraf și din articolul 21 primul paragraf din Statutul Curții, precum și din articolul 43 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în special din folosirea termenului „reprezentate” la respectivul articol 19 al treilea paragraf, că, pentru a sesiza Tribunalul cu o acțiune, o „parte”, în sensul acestei dispoziții, nu este autorizată să acționeze ea însăși, ci trebuie să recurgă la serviciile unui terț care trebuie să aibă dreptul de a‑și exercita profesia în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European. Această cerință de a recurge la un terț corespunde concepției privind rolul avocatului chemat să acorde, în deplină independență și în interesul superior al justiției, asistența legală de care clientul are nevoie.

În aceste condiții, eventualele obligații de independență care decurg din normele profesionale nu sunt de natură, prin ele înseși, să demonstreze că persoane legate de reclamant printr‑un raport de muncă au dreptul să îl reprezinte în fața Tribunalului. Astfel, conceptul de independență a avocatului nu este definit numai în mod pozitiv, și anume prin referire la etica profesională, ci și în mod negativ, și anume prin absența unui raport de muncă. Rezultă că existența unui raport de subordonare în cadrul unei autorități, a cărui funcție exclusivă este asistarea reclamantului, implică un grad de independență mai scăzut decât cel al unui consilier juridic sau decât cel al unui avocat care își desfășoară activitatea într‑un cabinet extern în raport cu clientul său.

(a se vedea punctele 12, 14-18, 21 și 25)