HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)

15 iulie 2015(*)

„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a oțelului pentru precomprimare – Stabilirea prețurilor, împărțirea pieței și schimbul de informații comerciale sensibile – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Cooperare pe parcursul procedurii administrative”

În cauza T‑398/10,

Fapricela – Indústria de Trefilaria, SA, cu sediul în Ançã (Portugalia), reprezentată inițial de M. Gorjão‑Henriques și de S. Roux, avocați, iar ulterior de T. Guerreiro, de R. Lopes și de S. Alberto, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de F. Castillo de la Torre, de P. Costa de Oliveira și de V. Bottka, în calitate de agenți, asistați de M. Marques Mendes, avocat,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare și de reformare a Deciziei C(2010) 4387 final a Comisiei din 30 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38344 – Oțel pentru precomprimare), modificată prin Decizia C(2010) 6676 final a Comisiei din 30 septembrie 2010 și prin Decizia C(2011) 2269 final a Comisiei din 4 aprilie 2011,

TRIBUNALUL (Camera a șasea),

compus din domnii S. Frimodt Nielsen (raportor), președinte, F. Dehousse și A. M. Collins, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 16 octombrie 2014,

pronunță prezenta

Hotărâre(1)

[omissis]

 Procedura și concluziile părților

56      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 8 septembrie 2010, Fapricela a formulat prezenta acțiune.

57      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamanta a introdus o cerere de suspendare a executării deciziei atacate. Această cerere a fost respinsă prin Ordonanța din 15 iulie 2011, Fapricela/Comisia (T‑398/10 R, EU:T:2011:395), și s‑a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul. Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, care a fost respins prin Ordonanța din 20 aprilie 2012, Fapricela/Comisia [C‑507/11 P(R), EU:C:2012:231].

58      Prin înscrisul din 12 decembrie 2010, Fapricela și‑a adaptat motivele și concluziile ca urmare a adoptării primei decizii de modificare și a depus o cerere introductivă modificată.

59      Prin decizia din 6 iunie 2011, Tribunalul a solicitat Comisiei să îi transmită a doua decizie de modificare. Comisia a dat curs acestei cereri la 17 iunie 2011.

60      În urma adoptării celei de a doua decizii de modificare, Fapricela și‑a adaptat din nou motivele și concluziile, prin înscrisul depus la grefă la 29 iulie 2011.

61      Procedura scrisă a fost declarată terminată la 21 noiembrie 2011, odată cu depunerea de către Comisie a duplicii în limba de procedură.

62      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată începând cu 23 septembrie 2013, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șasea, căreia i‑a fost atribuită prezenta cauză la 3 octombrie 2013.

63      Raportul preliminar prevăzut la articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991 a fost comunicat Camerei a șasea la 7 februarie 2014.

64      La 14 martie 2014, reclamanta a adresat o scrisoare Tribunalului referitoare la plata unui avans din amenda aplicată de Comisie și la existența unor discuții referitoare la un plan de stingere a datoriei.

65      La 9 aprilie 2014, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, Tribunalul a adresat reclamantei și Comisiei o listă cu 16 întrebări scrise.

66      Prin scrisorile din 8 mai 2014 și, respectiv, din 2 iunie 2014, Comisia și reclamanta au dat curs acestor măsuri.

67      La 14 mai 2014, pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale.

68      Fapricela solicită Tribunalului:

–        anularea articolelor 1, 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea o privesc;

–        cu titlu subsidiar, reducerea semnificativă a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

69      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea Fapricela la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

70      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă șapte motive.

71      Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 101 TFUE, a principiilor răspunderii personale, individualizării pedepselor, prezumției de nevinovăție, egalității armelor și egalității de tratament, precum și pe încălcarea dreptului la apărare și pe nemotivare. Fapricela susține, în esență, că nu a participat la Clubul Europa, că nu avea cunoștință despre acesta (primul aspect) și că, prin urmare, Comisia a considerat în mod eronat că a participat la o încălcare unică și continuă precum cea definită în decizia atacată (al doilea aspect). În plus, Fapricela susține că, în mod eronat, Comisia a reținut participarea sa la acordul privind toronul (al treilea aspect).

72      Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiilor proporționalității, egalității de tratament și caracterului personal al pedepselor. Fapricela susține, în esență, pe de o parte, că Orientările din 2006 sunt afectate de un viciu structural care determină, prin aplicarea plafonului de 10 % din cifra de afaceri, aplicarea unor amenzi mai mari în cazul întreprinderilor mici și, pe de altă parte, că, în speță, Comisia nu a ținut seama, în temeiul proporționalității și dincolo de plafonul de 10 %, de o serie de factori care ar fi trebuit să determine reducerea cuantumului amenzii cu care a fost sancționată.

73      Al treilea motiv este întemeiat pe o eroare în calculul duratei participării Fapricela la Clubul España, în opinia reclamantei, Comisia luând în considerare în mod eronat o perioadă cuprinsă între lunile octombrie 2000 și martie 2001, în care aceasta părăsise înțelegerea.

74      Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea Orientărilor din 2006 și a principiului egalității de tratament, întrucât, în mod eronat, Comisia nu a acordat reducerea cuantumului amenzii în raport cu capacitatea de plată.

75      Cu ocazia adaptării motivelor și a concluziilor în urma adoptării primei decizii de modificare, iar ulterior a celei de a doua decizii de modificare, Fapricela a invocat, succesiv, două motive complementare întemeiate, pe de o parte, pe încălcarea dreptului la apărare și a normelor fundamentale de procedură și pe nemotivare și, pe de altă parte, pe încălcarea articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

76      În ședință, reclamanta a renunțat la al doilea motiv complementar.

77      În sfârșit, în ședință, reclamanta a invocat un motiv nou și a susținut, în esență, că Comisia i‑a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i‑a comunicat prima decizie de modificare, în care Comisia a modificat decizia inițială în ceea ce privește valoarea vânzărilor pe care le‑a luat în considerare în vederea calculării cuantumului amenzii.

78      Trebuie analizate în mod succesiv motivul invocat în ședință, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al Fapricela (notificarea primei decizii de modificare), primele două aspecte ale primului motiv (cunoașterea existenței Clubului Europa și încălcarea unică și continuă), al treilea motiv (distanțarea de Clubul España începând cu luna octombrie 2000 până la 9 aprilie 2001), al treilea aspect al primului motiv (lipsa participării la înțelegerea privind toronul în cadrul Clubului España), al doilea motiv (caracterul disproporționat al amenzii și gravitatea încălcării reținute în sarcina reclamantei), al patrulea motiv (lipsa capacității de plată a reclamantei) și, în sfârșit, primul motiv complementar invocat cu ocazia adaptării motivelor și a concluziilor sale.

 I – Cu privire la primul motiv invocat în ședință, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a dreptului la apărare ca urmare a necomunicării către reclamantă a primei decizii de modificare

79      Reclamanta susține, în esență, că i‑a fost încălcat dreptul la apărare, atât în cadrul procedurii administrative, cât și în fața Tribunalului, întrucât Comisia nu i‑a comunicat prima decizie de modificare prin care a modificat decizia inițială în ceea ce privește valoarea vânzărilor luată în considerare în vederea calculării cuantumului amenzii.

80      Fără a aduce atingere faptului că, la solicitarea Comisiei din 16 iunie 2009 (anexa B1 la memoriul în apărare), reclamanta i‑a comunicat cuantumul privind valoarea vânzărilor, împrejurare pe care, în plus, reclamanta a admis‑o în ședință, trebuie să se arate, pe de o parte, că prima decizie de modificare figurează în anexa la memoriul de adaptare a motivelor și a concluziilor introdus de reclamantă la 12 decembrie 2010 și, pe de altă parte, că scrisoarea din 29 octombrie 2010, prin care Comisia i‑a notificat această decizie reclamantei, figurează de asemenea în anexa la memoriul menționat.

81      În consecință, în mod contrar afirmațiilor reclamantei, prima decizie i‑a fost notificată în mod concret, iar reclamanta și‑a exercitat efectiv dreptul la apărare prin adaptarea motivelor și a concluziilor ca urmare a acestei notificări.

82      Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea acestui motiv invocat pentru prima dată în ședință, acesta trebuie respins ca neîntemeiat în fapt.

 II – Cu privire la primele două aspecte ale primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 101 TFUE, a principiilor răspunderii personale, individualizării pedepselor, prezumției de nevinovăție, egalității armelor și egalității de tratament, precum și pe încălcarea dreptului la apărare și pe nemotivare

 A – Evocarea deciziei atacate

83      Potrivit considerentului (659) al deciziei atacate:

„Fapricela a fost de asemenea prezentă la reuniunea de la Madrid din 17 mai 2001 (a se vedea anexa 4). În special, referindu‑se la reuniunea din 6 iulie 2001 (este vorba, probabil, despre reuniunea din 17 mai 2001), aceasta susține că nu este sugerată în mod clar nicio comparație cu Clubul Italia. Totuși, Comisia arată că notele contemporane acestei reuniuni menționează cu claritate că «obiectul acestei reuniuni era, în cazul producătorilor spanioli și portughezi, de a explica Tréfileurope că acordul iberic al acestora privind OPC funcționa perfect (ca în Italia: liste de clienți, volume în funcție de client și volume totale)».”

84      Pe baza acestei împrejurări, Comisia a concluzionat că Fapricela a avut cunoștință despre Clubul Europa doar începând cu reuniunea din 17 mai 2001 [considerentul (660) al deciziei atacate].

85      Această cunoaștere tardivă a existenței Clubului Europa a fost luată în considerare de Comisie în vederea stabilirii procentului din valoarea vânzărilor care a fost reținut pentru gravitatea încălcării [considerentele (949) și (953) ale deciziei atacate].

 B – Aprecierea Tribunalului

 1. Evocarea principiilor în ceea ce privește sarcina și administrarea probei, precum și obligația de motivare

86      Potrivit unei jurisprudențe constante în materia sarcinii probei, pe de o parte, partea sau autoritatea care invocă o încălcare a dreptului concurenței are obligația de a o dovedi, corespunzător cerințelor legale, prin stabilirea faptelor care constituie încălcarea, iar pe de altă parte, revine întreprinderii care invocă un mijloc de apărare împotriva constatării unei încălcări sarcina de a dovedi îndeplinirea tuturor condițiilor de aplicare a acestui mijloc de apărare, astfel încât autoritatea menționată va trebui, așadar, să recurgă la alte elemente de probă (Hotărârea din 16 noiembrie 2006, Peróxidos Orgánicos/Comisia, T‑120/04, Rec., EU:T:2006:350, punctul 50; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C‑185/95 P, Rec., EU:C:1998:608, punctul 58, și Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., EU:C:2004:6, punctul 78). Durata încălcării este un element constitutiv al noțiunii de încălcare în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE, revenind în principal Comisiei sarcina probei acestuia (Hotărârea din 7 iulie 1994, Dunlop Slazenger/Comisia, T‑43/92, Rec., EU:T:1994:79, punctul 79, și Hotărârea Peróxidos Orgánicos/Comisia, citată anterior, EU:T:2006:350, punctul 51).

87      Această repartizare a sarcinii probei poate însă varia în măsura în care elementele factuale invocate de o parte pot fi de natură să oblige cealaltă parte să ofere o explicație sau o justificare, în lipsa căreia este permis să se concluzioneze în sensul furnizării dovezii (a se vedea în acest sens Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 86 de mai sus, EU:C:2004:6, punctul 79, și Hotărârea Peróxidos Orgánicos/Comisia, punctul 86 de mai sus, EU:T:2006:350, punctul 53).

88      În ceea privește mijloacele de probă care pot fi reținute de Comisie, principiul care prevalează în dreptul concurenței este cel al administrării libere a probelor (Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Dalmine/Comisia, C‑407/04 P, Rep., EU:C:2007:53, punctul 63, și Hotărârea din 8 iulie 2004, JFE Engineering și alții/Comisia, T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, Rec., EU:T:2004:221, punctul 273). Întrucât interdicția de a participa la practici și la acorduri anticoncurențiale, precum și sancțiunile care pot fi aplicate autorilor încălcării sunt notorii, în mod obișnuit, activitățile pe care aceste practici și acorduri le presupun se desfășoară în mod clandestin, reuniunile se țin în secret, cel mai adesea într‑o țară terță, iar documentația aferentă acestora este redusă la minimum. Chiar în cazul în care Comisia descoperă înscrisuri ce atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori precum procesele‑verbale ale unor reuniuni, în mod normal acestea nu vor fi decât fragmentare și disparate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. În majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență (Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 86 de mai sus, EU:C:2004:6, punctele 55-57). Asemenea indicii și coincidențe permit evidențierea nu numai a existenței unor comportamente sau a unor acorduri anticoncurențiale, ci și a duratei comportamentului anticoncurențial continuu și a perioadei de aplicare a unui acord încheiat cu încălcarea dreptului concurenței (Hotărârea din 21 septembrie 2006, Technische Unie/Comisia, C‑113/04 P, Rec., EU:C:2006:593, punctul 166).

89      Este necesară prezentarea de către Comisie a unor dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea a fost săvârșită (a se vedea Hotărârea din 6 iulie 2000, Volkswagen/Comisia, T‑62/98, Rec., EU:T:2000:180, punctele 43 și 72 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, Rec., EU:T:2005:367, punctul 217 și jurisprudența citată). Cu toate acestea, nu este necesar ca fiecare dintre probele prezentate de Comisie să corespundă în mod obligatoriu acestor criterii în legătură cu fiecare element al încălcării. Astfel, este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să răspundă acestei cerințe (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:T:2004:221, punctul 180, și Hotărârea Groupe Danone/Comisia, citată anterior, EU:T:2005:367, punctul 218; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 20 aprilie 1999, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, T‑305/94-T‑307/94, T‑313/94-T‑316/94, T‑318/94, T‑325/94, T‑328/94, T‑329/94 și T‑335/94, Rec., EU:T:1999:80, punctele 768-778, în special punctul 777). În ceea ce privește durata încălcării, jurisprudența impune ca, în lipsa unor elemente de probă susceptibile să stabilească în mod direct durata unei încălcări, Comisia să se întemeieze cel puțin pe elemente de probă având legătură cu fapte suficient de apropiate în timp, astfel încât să se poată admite în mod rezonabil că această încălcare s‑a desfășurat fără întrerupere între două date precise (Hotărârea Technische Unie/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:C:2006:593, punctul 169, Hotărârea Dunlop Slazenger/Comisia, punctul 86 de mai sus, EU:T:1994:79, punctul 79, și Hotărârea Peróxidos Orgánicos/Comisia, punctul 86 de mai sus, EU:T:2006:350, punctul 51).

90      În ceea ce privește valoarea probantă care trebuie atribuită diferitor elemente de probă, trebuie subliniat că singurul criteriu pertinent de apreciere a dovezilor furnizate în mod liber constă în credibilitatea acestora (Hotărârea Dalmine/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:C:2007:53, punctul 63; a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2004, Mannesmannröhren‑Werke/Comisia, T‑44/00, Rec., EU:T:2004:218, punctul 84 și jurisprudența citată, și Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:T:2004:221, punctul 273). Potrivit normelor generale în materie de probă, credibilitatea și, prin urmare, valoarea probantă a unui înscris depind de originea acestuia, de împrejurările întocmirii acestuia, de persoana căruia îi este adresat și de conținutul acestuia (Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2000, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T‑25/95, T‑26/95, T‑30/95-T‑32/95, T‑34/95-T‑39/95, T‑42/95-T‑46/95, T‑48/95, T‑50/95-T‑65/95, T‑68/95-T‑71/95, T‑87/95, T‑88/95, T‑103/95 și T‑104/95, Rec., EU:T:2000:77, punctul 1053, Concluziile judecătorului Vesterdorf, îndeplinind funcția de avocat general în cauza Rhône‑Poulenc/Comisia, T‑1/89, Rec., EU:T:1991:38). În special, se impune acordarea unei importanțe sporite împrejurării în care un înscris a fost întocmit în legătură imediată cu faptele (Hotărârea din 11 martie 1999, Ensidesa/Comisia, T‑157/94, Rec., EU:T:1999:54, punctul 312) sau de un martor direct al acestor fapte (a se vedea în acest sens Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:T:2004:221, punctul 207). Înscrisurile din care rezultă că au avut loc contacte între mai multe întreprinderi și că acestea au urmărit tocmai obiectivul de a elimina de la început incertitudinea referitoare la comportamentul viitor al concurenților trebuie să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, existența unei practici concertate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 1975, Suiker Unie și alții/Comisia, 40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73, 113/73 și 114/73, Rec., EU:C:1975:174, punctele 175 și 179). În plus, declarațiile contrare intereselor declarantului trebuie considerate, în principiu, elemente de probă deosebit de fiabile (a se vedea în acest sens Hotărârea JFE Engineering și alți/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:T:2004:221, punctele 207, 211 și 212).

91      Pe de altă parte, s‑a statuat în mod constant că faptul de a comunica informații concurenților în vederea pregătirii unui acord anticoncurențial este suficient pentru a dovedi existența unei practici concertate în sensul articolului 101 TFUE (a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2008, BPB/Comisia, T‑53/03, Rep., EU:T:2008:254, punctul 178 și jurisprudența citată).

92      Existența unui dubiu al instanței trebuie interpretată în favoarea destinatarilor deciziei, astfel încât instanța nu poate concluziona în sensul dovedirii de către Comisie a existenței încălcării în cauză la un standard juridic corespunzător dacă există încă un dubiu cu privire la acest aspect (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:T:2004:221, punctul 177, și Hotărârea Groupe Danone/Comisia, punctul 89 de mai sus, EU:T:2005:367, punctul 215). Astfel, în această ultimă situație, este necesar să se țină cont de principiul prezumției de nevinovăție, astfel cum rezultă în special din articolul 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se numără printre drepturile fundamentale care, potrivit jurisprudenței Curții, reafirmată, de altfel, la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, sunt protejate în ordinea juridică a Uniunii. Având în vedere natura încălcării în discuție, precum și natura și gradul de severitate ale sancțiunilor aferente acestora, principiul prezumției de nevinovăție se aplică în special procedurilor referitoare la încălcările normelor de concurență aplicabile întreprinderilor, care pot conduce la aplicarea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu (Hotărârile din 8 iulie 1999, Hüls/Comisia, C‑199/92 P, Rec., EU:C:1999:358, punctele 149 și 150, și Montecatini/Comisia, C‑235/92 P, Rec., EU:C:1999:362, punctele 175 și 176, și Hotărârea Groupe Danone/Comisia, punctul 89 de mai sus, EU:T:2005:367, punctul 216).

93      Pe de altă parte, existența unei încălcări trebuie apreciată doar în funcție de elementele de probă reunite de Comisie în decizia în care constată încălcarea respectivă, singura chestiune pertinentă fiind aceea dacă, pe fond, a fost sau nu a fost făcută dovada încălcării având în vedere aceste elemente de probă (Hotărârea Cimenteries CBR și alții/Comisia, punctul 90 de mai sus, EU:T:2000: 77, punctul 726).

94      În sfârșit, motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul destinatarilor sau al altor persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv de a primi explicații. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, Rec., EU:C:1998:154, punctul 63, Hotărârea din 30 septembrie 2003, Germania/Comisia, C‑301/96, Rec., EU:C:2003:509, punctul 87, și Hotărârea din 22 iunie 2004, Portugalia/Comisia, C‑42/01, Rec., EU:C:2004:379, punctul 66).

 2. Cu privire la temeinicia primului aspect al primului motiv, referitor la necunoașterea existenței componentei paneuropene a înțelegerii

95      Reclamanta contestă, în esență, elementele reținute de Comisie atât în ceea ce privește perioada încălcării, anterioară datei de 17 mai 2001, cât și în ceea ce privește perioada încălcării cuprinsă între 17 mai 2001 și 19 septembrie 2002.

 a) Cu privire la perioada încălcării anterioară datei de 17 mai 2001

96      Fapricela contestă, în esență, pertinența elementelor reținute de Comisie în legătură cu două reuniuni care s‑au desfășurat la 25 noiembrie 1999 și la 18 octombrie 2000, elemente de probă care ar sugera că, în acea perioadă, reclamanta era deja la curent despre dimensiunea europeană a înțelegerii.

97      Totuși, trebuie să se constate că Comisia nu a luat în considerare aceste elemente de probă și nici cele două reuniuni, care, astfel, nu i s‑au părut suficient de determinante pentru a aprecia că Fapricela era la curent despre dimensiunea europeană a înțelegerii înainte de 17 mai 2001.

98      În consecință, argumentația prezentată de reclamantă în legătură cu aceste două reuniuni este inoperantă și trebuie înlăturată.

 b) Cu privire la perioada cuprinsă între 17 mai 2001 și 19 septembrie 2002

99      Reclamanta contestă, în esență, pertinența elementelor de probă colectate de Comisie, care ar atesta că, începând cu 17 mai 2001, a avut cunoștință despre dimensiunea europeană a înțelegerii.

100    Comisia a reținut două reuniuni în sensul că demonstrează că Fapricela a avut cunoștință despre Clubul Europa. Este vorba despre reuniunile din 17 mai 2001 și din 6 iulie 2001.

101    Trebuie să se precizeze că, în înscrisurile sale, Comisia menționează „alte reuniuni” la care ar fi participat reclamanta și la care ar fi fost discutată dimensiunea paneuropeană a înțelegerii, fără a indica care ar fi acele reuniuni. Examinarea deciziei atacate și în special a anexei 4 nu permite însă stabilirea reuniunilor care ar fi în discuție și trebuie să se constate că decizia atacată se limitează să se refere la reuniunile din 17 mai 2001 și din 6 iulie 2001.

102    Prin urmare, trebuie să se examineze elementele de probă reținute de Comisie în ceea ce privește fiecare dintre aceste două reuniuni.

 Cu privire la reuniunea din 17 mai 2001

103    Din tabelul cuprins în anexa 4 la decizia atacată reiese că Fapricela a asistat la această reuniune, fapt pe care nu îl contestă.

104    În schimb, ea invocă, în esență, o serie de argumente cu caracter general, aplicabile și în cazul reuniunii din 6 iulie 2001. În primul rând, Fapricela nici nu a participat, nici nu a fost invitată la reuniunile Clubului Europa în Peninsula Iberică, nici la vreo reuniune internațională care s‑ar fi desfășurat în afara Peninsulei Iberice. Această situație ar fi confirmată, primo, prin faptul că, în decizia atacată, nu s‑a făcut nicio mențiune despre participarea sa la reuniunile Clubului Europa sau ale Eurostress Information Service (denumită în continuare „ESIS”), principala asociație a producătorilor de OPC, sau în marja acestei asociații, secundo, prin faptul că nu este menționată în secțiunea 9.1.5.1.7 care privește negocierile care au implicat Spania și Portugalia și, tertio, prin faptul că participarea sa la Clubul Europa extins în anul 2002 (a se vedea punctul 48 de mai sus) nu a fost prevăzută. În al doilea rând, Fapricela nu și‑a desfășurat activitatea în afara pieței iberice. În al treilea rând, ea a intrat în înțelegere într‑un stadiu tardiv. În al patrulea rând, ceilalți membri nu au considerat‑o ca fiind parte la acordul paneuropean. În al cincilea rând, atât în general, cât și în special, modelul de coordonare atribuit Tycsa demonstrează că ceilalți membri au încercat să o îndepărteze de la acordul paneuropean.

105    Fapricela invocă, în plus, o serie de argumente referitoare îndeosebi la reuniunea din 17 mai 2001. În primul rând, nu își amintește ca Tréfileurope să fi asistat la această reuniune și subliniază că această participare nu este menționată în notele redactate cu această ocazie (p. 30044 din dosarul administrativ). În al doilea rând, reclamanta susține că aceste note nu ar evidenția decât o discuție bilaterală între Emesa și Tréfileurope, în care ea nu a fost implicată. În al treilea rând, participarea Tréfileurope ar putea fi considerată, cel mult, doar o încercare de a intra în Clubul España, iar de aici nu s‑ar putea deduce că s‑a discutat altceva decât acordul iberic cu această întreprindere. În al patrulea rând, niciun element de probă nu permite să se demonstreze că, în cursul acestei reuniuni, s‑a discutat despre Clubul Italia, nici măcar documentul cuprins la pagina 34552 din dosar. În al cincilea rând, reclamanta afirmă că, deși fusese schimbată o informație cu privire la acest subiect, acest fapt nu ar fi însă pertinent pentru a demonstra că Fapricela avea cunoștință despre dimensiunea extra‑iberică a înțelegerii. În al șaselea rând, reclamanta contestă pertinența elementelor de probă cuprinse la paginile 30044, 30045, 20008-20011, 20063, 11690, 11691, 11697, 11698 și 34612 din dosar. În al șaptelea rând, Fapricela susține că, în orice caz, aceste documente nu i‑au fost comunicate în cadrul procedurii administrative, ceea ce ar constitui o încălcare a dreptului său la apărare și a principiului contradictorialității. În al optulea rând, reclamanta contestă că, în cadrul acestei reuniuni, s‑ar fi discutat despre cotele sale de piață în Uniune și, în special, contestă interpretarea dată în această privință de Uniune elementelor cuprinse la pagina 30666 din dosar.

 – Cu privire la comunicarea către Fapricela a elementelor de probă

106    Fapricela, interogată în scris de Tribunal, a recunoscut că a primit DVD‑ul pe care Comisia i l‑a transmis la 8 octombrie 2008.

107    Cu această ocazie, ea a recunoscut deopotrivă că a fost atenționată de Comisie că documentele confidențiale în legătură cu cererile de clemență, astfel cum au fost repertoriate în DVD‑ul care i‑a fost transmis la 8 octombrie 2008, puteau fi consultate la sediul Comisiei.

108    Ulterior, în ședința din 16 octombrie 2014, Fapricela a recunoscut că toate elementele de probă reținute de Comisie în privința cărora, în înscrisurile sale, a apreciat că nu a primit acces fie se aflau în posesia sa și au fost atașate în anexa la cererea introductivă, fie au fost disponibile pe DVD‑ul care i‑a fost transmis de Comisie, fie au fost accesibile pentru consultare la sediul Comisiei.

109    În consecință, Fapricela și‑a retras critica referitoare la încălcarea dreptului său la apărare.

 – Cu privire la prezența Tréfileurope la reuniunea din 17 mai 2001

110    Trebuie să se arate că, fără a fi contrazisă de Fapricela, Comisia susține că prezența Tréfileurope la reuniunea din 17 mai 2001 este confirmată de însăși Tréfileurope în declarațiile sale din 11 iunie 2003 (cuprinse la pagina 34552 din dosar), precum și de notele Emesa și de informațiile furnizate de Tycsa (a se vedea anexa 4 la decizia atacată, punctul referitor la reuniunea din 17 mai 2001).

111    Având în vedere aceste elemente de probă, Tribunalul consideră că, în consecință, s‑a demonstrat corespunzător cerințelor legale că această întreprindere a fost prezentă la reuniunea menționată și că, prin urmare, negările reclamantei în această privință trebuie să fie înlăturate.

 – Cu privire la conținutul discuției care a avut loc cu Tréfileurope în cadrul reuniunii din 17 mai 2001

112    Fapricela și Comisia au opinii divergente atât cu privire la conținutul reuniunii din 17 mai 2001, astfel cum a fost relatat de Comisie în anexa 4 la decizia atacată, cât și cu privire la interpretarea care trebuie să îi fie dată.

113    Desigur, părțile sunt de acord asupra faptului că s‑a spus că Clubul España „funcționa perfect”, însă reclamanta consideră, în esență, că, pe baza acestei afirmații, Comisia concluzionează în mod eronat că s‑a discutat cu Tréfileurope despre componenta paneuropeană a înțelegerii. În plus, reclamanta consideră că niciun element de probă nu permite să se afirme că s‑a făcut referire la Clubul Italia în cadrul acestei reuniuni.

114    Trebuie să se arate de la bun început că, în decizia atacată, Comisia nu reține că s‑a discutat despre Clubul Europa sau despre înțelegere, privită în ansamblu. Singura discuție care este menționată în anexa 4 la decizia atacată privește Clubul Italia, ceea ce pune Comisia în situația să considere că, de la acest moment, participanții la această reuniune trebuiau să aibă cunoștință despre dimensiunea paneuropeană a înțelegerii.

115    Înainte de a aprecia dacă o discuție în legătură cu Clubul Italia poate permite Comisiei să angajeze răspunderea tuturor participanților la această reuniune în ceea ce privește înțelegerea în ansamblu și în special componenta sa paneuropeană, trebuie totuși să se verifice în ce măsură Comisia stabilește corespunzător cerințelor legale conținutul discuției care a avut loc.

116    Din înscrisurile Comisiei rezultă că proba scrisă pe care se întemeiază în ceea ce privește conținutul discuției intervenite între membrii Clubului España și Tréfileurope este declarația dată de aceasta din urmă în cadrul clemenței (pagina 34552 din dosarul administrativ, anexa E2).

117    Din această declarație reiese că:

„Obiectul acestei reuniuni, din partea producătorilor spanioli și portughezi, este de a explica Tréfileurope că acordul lor iberic privind fil‑ul pentru precomprimare funcționa perfect (ca în Italia: listă de clienți, cantități în funcție de clienți, cotele fiecăruia în funcție de clienți). Aceștia au anunțat Tréfileurope și despre creșterile de prețuri convenite între ei.”

118    Mențiunea „ca în Italia” ar putea sugera că Tréfileurope a arătat în cursul reuniunii că Clubul España funcționa în același mod ca Clubul Italia. Aceasta este teza Comisiei.

119    Totuși, nu se poate exclude ca această mențiune să fie simpla indicare a unei comparații între Clubul España și Clubul Italia, care a fost realizată de reprezentantul Tréfileurope cu ocazia redactării acestui alineat, fără ca această comparație între cele două cluburi să fi fost însă amintită în cursul reuniunii.

120    În consecință, Tribunalul consideră că acest element de probă nu poate fi suficient, privit individual, pentru a demonstra că participanții la reuniunea din 17 mai 2001 au discutat efectiv despre Clubul Italia cu ocazia acestei reuniuni.

121    Pe de altă parte, în notele de subsol din anexa 4 la decizia atacată, Comisia identifică elemente de probă provenite de la Emesa și de la Tycsa, pe care le‑a prezentat în răspunsul la o întrebare scrisă adresată de Tribunal (anexa E3).

122    Or, trebuie să se constate că aceste alte elemente de probă, inclusiv e‑mailul domnului P., se limitează să confirme desfășurarea unei reuniuni la 17 mai 2001 la care a participat Tréfileurope, însă nu permit să se demonstreze corespunzător cerințelor legale conținutul unei discuții în legătură cu Clubul Italia, care s‑ar fi derulat cu această ocazie.

123    În plus, trebuie înlăturată argumentația Comisiei prezentată în ședință, potrivit căreia din aceste note ar rezulta că, în cursul acestei reuniuni, a intervenit un schimb de informații cu privire la prețurile din Italia, fapt care nu rezultă nicidecum din elementele de probă prezentate.

124    Prin urmare, există un dubiu cu privire la conținutul reuniunii, de care trebuie să beneficieze reclamanta.

125    În consecință, trebuie să se considere că Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale că reclamanta trebuia neîndoielnic să aibă cunoștință despre Clubul Europa începând cu reuniunea din 17 mai 2001.

 Cu privire la reuniunea din 6 iulie 2001

126    Trebuie amintit că, în privința acestei reuniuni, în anexa 4 la decizia atacată s‑a precizat în special:

„Unele note ale acestei reuniuni conțin și un tabel care menționează volume de toroane și o alocare a cotei de piață în Spania, în Portugalia și în restul Uniunii Europene în cazul GSW, al Aceralia și al Fapricela (totalul cotelor acestora era de 100 % și denotă că, cel puțin în această perioadă, doar GSW și Aceralia exportau în restul Europei, în timp ce Fapricela vindea toroane numai în țările iberice).”

127    Comisia apreciază că informațiile cuprinse în notele găsite la Tycsa (pagina 30066 din dosarul administrativ, în anexa VII la cererea introductivă, pagina 895) nu lasă nicio îndoială în ceea ce privește conținutul acestei reuniuni.

128    Elementele reținute de Comisie privesc însă cotele de piață în Spania, în Portugalia și în restul Europei deținute de GSW, de Aceralia și de Fapricela și sunt cuprinse în tabelul situat în subsol în stânga documentului.

129    Or, aceste elemente se limitează, în realitate, să ateste că anumiți membri ai Clubului España efectuau vânzări în afara Spaniei, împrejurare care, în schimb, nu demonstrează că a avut loc o discuție cu ocazia acestei reuniuni în legătură cu Clubul Europa, cele două componente ale înțelegerii fiind în mod clar distincte.

130    În consecință, trebuie să se considere că Comisia nu a dovedit că, începând cu 6 iulie 2001, reclamanta avea fără îndoială cunoștință despre componenta paneuropeană a înțelegerii.

131    Prin urmare, primul aspect al primului motiv trebuie admis.

 3. Cu privire la temeinicia celui de al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe calificarea eronată de către Comisie drept încălcare unică și continuă

132    În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv invocat, Fapricela consideră, în esență, că, întrucât nu a avut cunoștință despre componenta paneuropeană a înțelegerii, nu i se poate imputa că a participat la o încălcare unică și continuă între 2 decembrie 1998 și 19 septembrie 2002.

133    Trebuie amintit că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că înțelegerile nu pot fi considerate elemente constitutive ale unui acord anticoncurențial unic decât dacă se dovedește că acestea fac parte dintr‑un plan global care urmărește un obiectiv comun. În plus, doar dacă întreprinderea, în cazul în care a participat la aceste înțelegeri, a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că, procedând astfel, se alătura unui acord unic, participarea sa la înțelegerile respective poate constitui expresia aderării sale la acest acord (Hotărârea Cimenteries CBR și alții/Comisia, punctul 90 de mai sus, EU:T:2000:77, punctele 4027 și 4112, și Hotărârea din 16 iunie 2011, Putters International/Comisia, T‑211/08, Rep., EU:T:2011:289, punctul 31 și următoarele).

134    Astfel, din această jurisprudență reiese că, pentru a stabili participarea la o încălcare unică și continuă, trebuie îndeplinite trei condiții, și anume existența unui plan global care urmărește un obiectiv comun, contribuția cu intenție a întreprinderii la acest plan și faptul că aceasta avea cunoștință (dovedită sau prezumată) despre comportamentele ilicite ale celorlalți participanți (Hotărârea Putters International/Comisia, punctul 133 de mai sus, EU:T:2011:289, punctul 35).

135    În schimb, dacă o întreprindere a participat în mod direct la unul sau la mai multe dintre comportamentele anticoncurențiale care compun o încălcare unică și continuă, dar nu s‑a stabilit că, prin propriul comportament, aceasta intenționa să contribuie la ansamblul obiectivelor comune urmărite de ceilalți participanți la înțelegere și că aceasta cunoștea toate celelalte comportamente ilicite urmărite sau puse în aplicare de ceilalți participanți la înțelegere pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea, Comisia nu are dreptul să stabilească în sarcina sa răspunderea decât pentru comportamentele la care a participat în mod direct și pentru comportamentele urmărite sau puse în aplicare de ceilalți participanți pentru atingerea acelorași obiective cu cele pe care ea le urmărea și cu privire la care s‑a dovedit că aceasta le cunoștea sau putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din ele (Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, Rep., EU:C:2012:778, punctul 44).

136    Acest lucru nu poate totuși să conducă la exonerarea răspunderii acestei întreprinderi pentru comportamentele la care este cert că a luat parte sau pentru care poate fi considerată efectiv răspunzătoare. Astfel, faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri sau că aceasta a jucat un rol minor în aspectele în care a fost implicată nu este relevant pentru a stabili existența unei încălcări din partea sa, dat fiind faptul că aceste elemente trebuie luate în considerare numai atunci când se evaluează gravitatea încălcării și, după caz, când se stabilește amenda (Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, punctul 135 de mai sus, EU:C:2012:778, punctul 45).

137    Cu toate acestea, o decizie a Comisiei prin care aceasta califică o înțelegere globală drept încălcare unică și continuă poate fi divizată numai dacă, pe de o parte, întreprinderii în cauză i s‑a oferit posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să înțeleagă că îi era imputat fiecare dintre comportamentele care o compun și, prin urmare, să se apere cu privire la acest aspect și dacă, pe de altă parte, respectiva decizie este suficient de clară în această privință (Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, punctul 135 de mai sus, EU:C:2012:778, punctul 46).

138    Rezultă de aici că, atunci când sunt îndeplinite condițiile enunțate mai sus, dacă instanța Uniunii constată că Comisia nu a stabilit corespunzător cerințelor legale că o întreprindere, în momentul participării sale la unul dintre comportamentele anticoncurențiale care compun o încălcare unică și continuă, cunoștea celelalte comportamente anticoncurențiale adoptate de ceilalți participanți pentru atingerea acelorași obiective sau putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea, singura consecință pe care poate să o atribuie acestei împrejurări este că acestei întreprinderi nu i se poate imputa răspunderea pentru aceste alte comportamente și, prin urmare, pentru încălcarea unică și continuă în ansamblu și că decizia atacată trebuie considerată neîntemeiată numai în această măsură (Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, punctul 135 de mai sus, EU:C:2012:778, punctul 47).

139    În speță, nu s‑a demonstrat corespunzător cerințelor legale că Fapricela a avut cunoștință despre dimensiunea extraiberică și paneuropeană a înțelegerii și despre planul de ansamblu care o caracterizează nici începând cu 17 mai 2001 (a se vedea punctul 125 de mai sus), nici începând cu 6 iulie 2001 (a se vedea punctul 130 de mai sus).

140    În plus, trebuie să se constate că, în decizia atacată, Comisia nu reține niciun element de probă ulterior datei de 6 iulie 2001 care ar demonstra că Fapricela ar fi avut cunoștință despre Clubul Europa înainte de 19 septembrie 2002, dată la care încălcarea a încetat.

141    În consecință, nu s‑a demonstrat că Fapricela a avut cunoștință despre Clubul Europa în perioada încălcării reținută în sarcina sa.

142    Așadar, Comisia consideră în mod eronat că reclamanta a săvârșit o încălcare unică și continuă între 2 decembrie 1998 și 19 septembrie 2002, care se caracterizează, pe de o parte, printr‑o participare la Clubul España în această perioadă și, pe de altă parte, prin cunoașterea, desigur tardivă, a existenței Clubului Europa începând cu luna mai 2001, această a doua componentă a încălcării unice nefiind, de altfel, demonstrată.

 4. Concluzie intermediară

143    Întrucât trebuie admise primul și al doilea aspect ale primului motiv, trebuie anulat în parte articolul 1 din decizia atacată, în sensul în care în acesta se constată că reclamanta a încălcat dispozițiile articolului 101 alineatul (1) TFUE prin participarea, în afară de participarea la o încălcare a dispozițiilor sus‑menționate pe piața iberică, la o înțelegere care a acoperit piața internă, iar ulterior în cadrul SEE.

 III – Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare în legătură cu durata încălcării reținute în sarcina Fapricela în privința participării sale la Clubul España

144    Fapricela susține, în esență, că Comisia a reținut în mod eronat în sarcina sa participarea continuă la Clubul España de la 2 decembrie 1998 până la 19 septembrie 2002. Reclamanta susține că s‑a distanțat de acest club între luna octombrie 2000 și 9 aprilie 2001 și că a avut un comportament concurențial în această perioadă.

 A – Evocarea deciziei atacate

145    Potrivit considerentelor (529) și (530) ale deciziei atacate:

„(529) Fapricela susține […] că nu ar fi fost implicată în încălcare decât între anul 1999 și luna februarie 2000 și între lunile aprilie și iulie 2001 (admițând deopotrivă că și‑a reluat activitățile în cadrul înțelegerii începând cu 18 aprilie 2001, nu s‑a considerat membru al înțelegerii, împrejurare despre care ar fi avut cunoștință ceilalți membri ai înțelegerii) și (însă doar în mod oficial) în perioada cuprinsă între lunile august 2001 și septembrie 2002. Fapricela se referă de asemenea la pretinsul său refuz explicit de a participa la reuniunea din 28 martie 2001 și la faptul că nu și‑a plătit cotizația la ESIS în anul 2000. Fapricela concluzionează că răspunderea sa ar trebui exclusă începând cu luna martie 2001 și că Comisia ar trebui să țină seama de faptul că nu a participat efectiv la înțelegere în perioada cuprinsă între lunile august 2001 și septembrie 2002.

(530) Din probele descrise în anexa 4 la decizie și în secțiunile 9.2.2.1-9.2.2.5 rezultă că, începând cu 2 decembrie 1998 și până la data inspecțiilor Comisiei, Fapricela a participat în mod regulat și continuu la reuniunile Clubului España și că, în absența sa, a fost discutat cazul său. Pretinsul refuz al Fapricela de a participa la o reuniune la 28 martie 2001 nu poate fi considerat o distanțare de o înțelegere [a se vedea considerentul (589)]. Dimpotrivă, Fapricela a continuat să participe la reuniunile înțelegerii după mai puțin de o lună [și anume, la 18 aprilie 2001, a se vedea considerentul (529) și anexa 4 la decizie]. Mai mult, pretinsa absență a Fapricela de la reuniuni, între lunile octombrie 2000 și aprilie 2001, este contrazisă de probele menționate în anexa 4 la decizie, care denotă că Fapricela a participat la reuniunile din 18 octombrie 2000, din 23 martie 2001, din 9 aprilie 2001 și din 18 aprilie 2001. Fapricela nu a prezentat alte elemente care să demonstreze că, la un anumit moment, s‑a distanțat public de cele convenite în cursul reuniunilor și, așadar, de înțelegere [a se vedea considerentul (588)]. Fapricela admite, în plus, că a participat la reuniunea din 9 aprilie 2001, la care s‑a ajuns la un acord privind creșterea prețurilor în funcție de segmentele de clienți începând cu luna iunie 2001 și că a participat în mod regulat și continuu, până în luna septembrie 2002, la reuniunile Clubului España. În consecință, Comisia concluzionează că Fapricela a participat fără întrerupere la Clubul España de la 2 decembrie 1998 până la 19 septembrie 2002.”

 B – Aprecierea Tribunalului

 1. Evocarea principiilor referitoare la distanțare

146    Conform unei jurisprudențe constante, atunci când a fost stabilită participarea unei întreprinderi la reuniuni cu caracter anticoncurențial ale unor întreprinderi concurente, această întreprindere are obligația să prezinte indicii de natură să demonstreze că participarea sa la acele reuniuni era lipsită de orice spirit anticoncurențial, dovedind astfel că le comunicase concurenților săi că participa la acele reuniuni având o optică diferită de a lor. Pentru ca participarea unei întreprinderi la o astfel de reuniune să nu poată fi considerată nici aprobare tacită a unei inițiative ilicite, nici aderare la rezultatul acesteia, este necesar ca întreprinderea să se distanțeze public de inițiativa respectivă într‑o manieră care să îi determine pe ceilalți participanți să considere că aceasta a pus capăt participării sale sau chiar că va denunța inițiativa autorităților administrative (a se vedea Hotărârea din 3 mai 2012, Comap/Comisia, C‑290/11 P, EU:C:2012:271, punctele 74 și 75 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 7 februarie 2013, Slovenská sporiteľňa, C‑68/12, Rep., EU:C:2013:71, punctul 27 și jurisprudența citată).

 2. Cu privire la temeinicia celui de al treilea motiv

 a) Evocarea elementelor de probă reținute de Comisie în decizia atacată

147    Trebuie amintite elementele de probă reținute de Comisie în decizia atacată, referitoare la participarea Fapricela la Clubul España între 18 octombrie 2000 și 9 aprilie 2001.

148    Comisia reține mai întâi participarea Fapricela la reuniunea din 18 octombrie 2000 și precizează:

„Tycsa […] Discuții privind strategia care trebuie urmată în cazul toronului. Una dintre reuniunile oficioase cu producătorii portughezi și spanioli și în cursul cărora s‑a discutat frecvent despre prețuri, restricții de vânzare și clienți, potrivit Emesa […] De asemenea, Arcelor España și alții: alocare de cote: Fapricela 20 %, Tycsa 40 %, Emesa 40 %. Discuție care privește și tonajele alocate: «Tréfilunion 3 000 de tone Portugalia … Global, toron = 88 000 de tone … Fapricela declară 300T/… în Spania» (originalul în spaniolă).”

149    În ceea ce privește lunile ianuarie și februarie 2001, fără a dispune de o listă cu participanții, Comisia menționează:

„[Î]n notele Emesa, copii ale vânzărilor totale de fil pe piața iberică pe primul trimestru, care menționează: «Proderac, GSW (Tycsa + TQ), Aceralia (Emesa + Galycas), Socitrel și Fapricela», precum și intervalele calculate între vânzările reale și cotele convenite (« % real și % conv.» – originalul în spaniolă).”

150    În ceea ce privește reuniunea din 15 martie 2001, Comisia nu reține participarea Fapricela, însă menționează:

„[Î]n cadrul reuniunii, au fost distribuite patru copii și au privit fiecare: 1) vânzările de pe «piața iberică» în lunile ianuarie și februarie 2001 ale Proderac, GSW (Tycsa + CTQ), Aceralia (Emesa + Galycas), Socitrel și Fapricela […]”

151    În ceea ce privește reuniunea din 23 martie 2001, Comisia menționează prezența Socitrel, „care reprezintă și pe Fapricela”. În privința acestei reuniuni, Comisia reține că, „după soluționarea unei dispute între Fapricela, Tycsa și Emesa privind problema care este întreprinderea care ar trebui să livreze unui anumit client, Fapricela «a promis să continue acordul care dădea rezultate atât de bune» (originalul în spaniolă) (npb)” și că, „pentru a conchide, au fost discutate livrările și prețurile toronului produs de Fapricela, de Emesa și de Tycsa în privința unui anumit client”.

152    În ceea ce privește luna aprilie 2001, Comisia arată că „un document găsit la Tycsa (nbp) privind vânzările în Spania și în Portugalia menționează diferențe între cotele convenite pentru Emesa, Galycas, GSW, Socitrel, Fapricela și Proderac în lunile ianuarie, februarie, martie și totalul din primul trimestru 2001 (nbp)”.

153    În sfârșit, este cert că Fapricela a participat la reuniunea din 9 aprilie 2001.

 b) Argumentele părților

154    Fapricela susține, în esență:

–        că, începând cu luna octombrie 2000, s‑a distanțat de acord în mod progresiv și că, de la acel moment, a refuzat în mod public să participe la reuniuni, până în luna martie 2001;

–        că, în acea perioadă, a avut un comportament autonom și concurențial, împrejurare dovedită de faptul că vânzările sale au crescut cu 400 % în luna martie 2001;

–        că și‑a reluat participarea începând cu 9 aprilie 2001, însă la presiunea celorlalți membri ai înțelegerii.

155    În plus, Fapricela contestă, în esență:

–        că Socitrel a reprezentat‑o la reuniunea din 23 martie 2001;

–        probele invocate de Comisie:

–        privind faptul că prețurile sale fuseseră discutate în lunile ianuarie și februarie 2001;

–        privind conținutul discuțiilor care au avut loc cu ocazia reuniunilor din 15 martie 2001 și din 23 martie 2001;

–        și susține că unele dintre aceste elemente de probă nu i‑au fost comunicate de Comisie.

156    Fapricela susține că a furnizat în mod suficient probe contrare pentru a impune Comisiei o răsturnare a sarcinii probei.

157    În sfârșit, Fapricela impută Comisiei că, în decizia atacată, nu a răspuns la argumentele pe care le‑a invocat în cadrul procedurii administrative și, cu titlu incident, contestă anul de referință reținut de Comisie în ceea ce privește valoarea vânzărilor care trebuie luată în considerare, având în vedere pretinsa sa ieșire din înțelegere, între lunile octombrie 2000 și aprilie 2001.

158    Comisia contestă această argumentație.

 c) Cu privire la încălcarea dreptului la apărare al reclamantei

159    În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare al Fapricela pentru motivul că nu i‑ar fi fost comunicate unele elemente de probă de către Comisie, trebuie să se facă trimitere la punctele 106-109 de mai sus și să se amintească faptul că, în ședință, reclamanta a renunțat să invoce această critică.

 d) Cu privire la reuniunea din 18 octombrie 2000

160    În ceea ce privește reuniunea din 18 octombrie 2000, în urma întrebărilor scrise adresate de Tribunal, precum și în cadrul ședinței, Fapricela a recunoscut încă o dată că a participat la această reuniune.

161    Pe de altă parte, trebuie să se constate că Fapricela nu furnizează nicio probă a distanțării sale publice din cadrul reuniunii din 18 octombrie 2000.

162    Astfel, Fapricela invocă numai elemente ulterioare acestei reuniuni (paginile 20058-20060 din dosarul administrativ, la care face trimitere punctul 172 din cererea introductivă, privesc, într‑adevăr, „disputa” care ar fi avut loc în cadrul reuniunii din 23 martie 2001) pentru a concluziona, pe baza acestora, că „absența” sa de la reuniunile ulterioare celei din 18 octombrie 2000 și până la reuniunea din 9 aprilie 2001 are semnificația că s‑ar fi distanțat începând cu reuniunea din 18 octombrie 2000.

163    Mai mult, din anexa 4 la decizia atacată reiese că, în cadrul acestei reuniuni, au fost discutate strategia viitoare pentru toron, precum și alocarea de cote, în special către Fapricela, și tonajele alocate în special acesteia (a se vedea punctul 148 de mai sus), fără ca reclamanta să fi prezentat elemente de probă care să fi contrazis constatările Comisiei.

164    În consecință, argumentația reclamantei trebuie respinsă.

 e) Cu privire la reuniunile care s‑ar fi desfășurat în lunile ianuarie și februarie 2001

165    În ceea ce privește reuniunile care s‑ar fi desfășurat în lunile ianuarie și februarie 2001, trebuie să se constate că din anexa 4 la decizia atacată reiese că datele referitoare la „vânzările totale de fil pe piața iberică pe primul trimestru”, precum și la „diferențele calculate între vânzările reale și cotele convenite” ale diferitor întreprinderi, printre care și Fapricela, erau în posesia Emesa. Anexa 4 face trimitere la paginile 27946, 28544-28549 și 33622 din dosarul administrativ.

166    În primul rând, Fapricela susține că pagina 27946 ar fi o simplă hârtie fără conținut și că nu i‑ar fi fost acordat accesul la pagina 33622. În al doilea rând, pagina 28544 ar conține un tabel cu datele vânzărilor realizate în lunile ianuarie, februarie și martie 2001, care nu ar fi posibil să fi fost elaborat în luna ianuarie sau februarie 2001, ci doar ulterior, existând posibilitatea ca acest tabel să includă datele furnizate de Fapricela după întoarcerea sa în Clubul España. În al treilea rând, paginile 28546 și 28547 ar conține date referitoare la aceeași perioadă, fără a fi indicată data elaborării lor, însă, care ar urma tabelului precedent, ce ar conține deja date referitoare la luna martie. În al patrulea rând, în ceea ce privește tabelul previziunilor de vânzări pentru luna martie (pagina 28548), despre care se afirmă că a fost întocmit la 15 martie 2001, acesta ar atribui Fapricela vânzări mai puțin importante decât cele indicate în tabelul cuprins la pagina 28544 din dosar. Această diferență între cifra previziunilor realizate la 15 martie 2001 și cea a vânzărilor realizate efectiv ar corobora afirmația potrivit căreia, în această perioadă, reclamanta s‑ar fi distanțat de Clubul España. Astfel, participanții la Clubul España nu ar fi avut acces la date reale privind vânzările Fapricela și ar fi pretins că aceste cifre ar fi suferit o scădere semnificativă, situație care ar putea fi înțeleasă numai într‑un context de încercare de excludere de pe piață a unei întreprinderi care refuză să participe la Clubul España.

167    În primul rând, trebuie să se constate că paginile 27946 și 33622 sunt lipsite de orice pertinență în ceea ce privește perioada ianuarie-februarie 2001, întrucât este vorba de o pagină albă care cuprinde doar mențiunea „notebook” și, respectiv, de prima pagină a cererii de clemență depusă de Arcelor España, SA, de Mittal Steel Company NV și filialele sale și de Tréfileurope și de filialele sale, care nu cuprinde nicio mențiune referitoare la perioada ianuarie-februarie 2001.

168    În al doilea rând, din răspunsul la întrebările scrise adresate Comisiei de către Tribunal reiese că, în realitate, paginile 28544-28549 din dosarul administrativ ar fi pertinente în ceea ce privește reuniunea din 15 martie 2001 (punctul 15 din răspunsul Comisiei). În consecință, trebuie să se constate că mențiunile din anexa 4 la decizia atacată referitoare la aceste pagini din dosar sunt eronate.

169    În al treilea rând, paginile 28544-28549 din dosarul administrativ cuprinde diferite tabele referitoare la vânzările diferitor membri ai Clubului España în lunile ianuarie, februarie și martie 2001, cu evoluția lor crescătoare sau descrescătoare, precum și un tabel (pagina 28548) referitor la previziunile vânzărilor la 15 martie 2001.

170    Astfel cum arată Fapricela, apare o diferență între tabelul referitor la previziunile vânzărilor la 15 martie 2001 și tabelul (pagina 28544) referitor la vânzările din luna martie 2001.

171    Totuși, trebuie să se constate că din paginile 28544-28549 niciun element nu permite să se deducă faptul că au avut loc reuniuni în lunile ianuarie și februarie 2001.

172    Cel mult, trebuie să se constate că Emesa avea la dispoziție date sensibile referitoare la vânzările efectuate de Fapricela în lunile ianuarie, februarie și martie 2001, fără a fi posibilă identificarea momentului la care i‑au parvenit aceste date. Existența simultană atât a unor tabele previzionale, cât și a unor tabele neprevizionale referitoare la luna martie 2001 permite, în plus, să se presupună că aceste date au fost colectate ulterior lunilor ianuarie și februarie 2001.

173    Cu toate acestea, reclamanta susține că ar fi fost posibil ca ea însăși să fi furnizat aceste date, eventual după întoarcerea sa în Clubul España.

174    În consecință, trebuie să se constate că elementele de probă invocate de Comisie nu permit să se demonstreze că aceste date au fost comunicate către Emesa în lunile ianuarie și februarie 2001, deși există o probabilitate mai mare ca ele să fi fost comunicate celorlalți membri ai înțelegerii chiar de reclamantă, la un moment nedeterminat, dar care, în privința unora dintre ele, este susceptibil să se situeze la mijlocul lunii martie, deoarece în posesia Emesa se aflau date „previzionale” privind vânzările Fapricela la 15 martie 2001, caracterul previzional al acestor date presupunând că fuseseră comunicate înainte de această dată.

 f) Cu privire la reuniunea din 15 martie 2001

175    În primul rând, Fapricela contestă că a participat la această reuniune. Or, trebuie să se constate că, în decizia atacată, Comisia nu a reținut că ea ar fi participat la această reuniune, ci doar că, în cadrul său, au fost discutate date sensibile privind Fapricela. În consecință, afirmațiile Fapricela trebuie înlăturate ca inoperante.

176    În al doilea rând, Fapricela contestă, în esență, pertinența anumitor pagini din dosarul administrativ (33622, 11690, 11691, 11485, 11492, 11493 și 20061), la care se face trimitere în anexa 4 la decizia atacată cu referire la această reuniune, întrucât nu privesc în mod specific reuniunea din 15 martie 2001.

177    Astfel, trebuie să se arate că paginile 33622, 11690, 11691, 11485, 11492, 11493 și 20061 nu privesc în mod specific reuniunea din 15 martie 2001 și nu sunt de natură să determine conținutul discuțiilor care au avut loc cu această ocazie.

178    În al treilea rând, Fapricela contestă, în esență, că este sursa datelor sensibile care o privesc, care au fost discutate cu ocazia reuniunii din 15 martie 2001 (paginile 20062, 30035 și 30036 din dosarul administrativ) și susține că aceste date ar fi fost inexacte.

179    Primo, trebuie să se arate că, în mod întemeiat, Fapricela susține că menționarea datelor referitoare la vânzările sale indicate la pagina 20062 din dosarul administrativ – care provine din notele Emesa – este precedată de cuvintele „se știe că”.

180    O asemenea mențiune nu exclude însă ca Fapricela să fie la originea acestor informații (a se vedea punctele 173 și 174 de mai sus).

181    Secundo, trebuie să se arate că paginile 30035 și 30036 din dosarul administrativ – care provin de la Tycsa – menționează vânzările Fapricela (în special vânzările din lunile ianuarie și februarie 2001 și vânzările previzionale din luna martie 2001: pagina 30036), precum și cota de care dispunea (pagina 30035).

182    Tertio, trebuie avute de asemenea în vedere paginile 28544-28549 din dosarul administrativ – documente care se aflau în posesia Emesa – care sunt menționate deopotrivă pentru reuniunea din 15 martie 2001 în anexa 4 la decizia atacată.

183    Trebuie să se observe că apar anumite diferențe cifrice între datele cuprinse în tabelele de care dispunea Emesa și cele care sunt menționate în notele contemporane ale Tycsa:

–        ianuarie Spania: Emesa: tabel pagina 28544: 157; tabel pagina 28547: 157; Tycsa pagina 30066: 157;

–        ianuarie Portugalia: Emesa: tabel pagina 28544: 582; tabel pagina 28547: 582; Tycsa pagina 30066: 582;

–        februarie Spania: Emesa: tabel pagina 28544: 168; tabel pagina 28547: 168; Tycsa pagina 30066: 166;

–        februarie Portugalia: Emesa: tabel pagina 28544: 628; tabel pagina 28547: 628; Tycsa pagina 30066: 686;

–        Emesa: previziune martie – la 15 martie 2001 Spania: tabel pagina 28548: 100; Tycsa: previziune martie: pagina 30066: 200;

–        Emesa: previziune martie – la 15 martie 2001 Portugalia: tabel pagina 28548: 200; Tycsa: previziune martie pagina 30066: 600;

–        martie Spania: Emesa: tabel pagina 28544: 636; Tycsa pagina 30066: nicio mențiune;

–        martie Portugalia: tabel pagina 28544: 1709; Tycsa pagina 30066: nicio mențiune.

184    Totuși, pe de o parte, trebuie să se constate că datele referitoare la lunile ianuarie și februarie sunt similare sau foarte apropiate și că acestea au putut fi eventual corectate în funcție de ultimele date disponibile, tabelele fiind în mod verosimil pregătite anterior, iar datele cuprinse în notele Tycsa fiind datele actualizate.

185    Pe de altă parte, în privința unei reuniuni care s‑a desfășurat la 15 martie 2001, diferențele care apar între datele cifrice previzionale pentru vânzările din luna martie, cuprinse în tabelele aflate la dispoziția Emesa și în notele contemporane ale Tycsa, nu permit să se ajungă la nicio concluzie, întrucât, în orice caz, Fapricela nu a participat la această reuniune.

186    În plus, nu se poate ajunge la nicio concluzie din faptul că există diferențe – invocate de reclamantă – între previziunile vânzărilor la 15 martie 2001 în cazul Spaniei și al Portugaliei (cuprinse la pagina 28548 din dosarul administrativ) și vânzările luate în considerare în cazul Spaniei și al Portugaliei în luna martie 2001 (cuprinse la pagina 28544 din dosarul administrativ), care figurează într‑un tabel întocmit, neîndoielnic, cel mai devreme la sfârșitul lunii martie 2001.

187    În concluzie, trebuie să se constate că, în reuniunea din 15 martie 2001, au fost discutate date sensibile și exacte ale Fapricela, cu privire la care aceasta nu a demonstrat caracterul lor inexact.

188    În asemenea împrejurări, întrucât trebuie să se constate că reclamanta nu oferă nicio explicație alternativă verosimilă pentru faptul că ceilalți membri ai Clubului España dispuneau de date atât de exacte care o priveau, explicația cea mai plauzibilă, astfel cum susține Comisia, este aceea că aceste date au putut fi comunicate chiar de reclamantă.

189    Așadar, reclamanta nu demonstrează că nu poate fi acordată nicio valoare probantă – chiar limitată – elementelor reținute de Comisie în privința reuniunii din 15 martie 2001.

 g) Cu privire la reuniunea din 23 martie 2001

190    În ceea ce privește reuniunea din 23 martie 2001, în privința căreia Comisia menționează prezența Socitrel, „care reprezintă și pe Fapricela”, trebuie să se arate că, potrivit deciziei atacate, „după soluționarea unei dispute între Fapricela, Tycsa și Emesa privind problema care este întreprinderea care ar trebui să livreze unui anumit client, Fapricela «a promis să continue acordul care dădea rezultate atât de bune» (originalul în spaniolă) (npb)” și că, „pentru a conchide, au fost discutate livrările și prețurile toronului produs de Fapricela, de Emesa și de Tycsa în privința unui anumit client”.

191    Reclamanta contestă că a fost reprezentată de Socitrel și apreciază, în esență, că procesul‑verbal al acestei reuniuni atestă o neînțelegere între ea și ceilalți membri ai Clubului España și, prin urmare, distanțarea sa de acest club.

192    Totuși, această argumentație trebuie respinsă.

193    Astfel, potrivit notelor Emesa cuprinse la pagina 20060 din dosarul administrativ:

„Reuniunea începe, domnul S. propunându‑se să facă oficiul de «reprezentant» al domnului T. [din partea Fapricela], care a refuzat să asiste la reuniune. Domnul S. decide să îl apeleze pentru a‑i prezenta scuzele cele mai sincere din partea Tycsa și a Emesa, a căror atitudine a afectat în mod special pe directorul Fapricela; se pare că acceptă scuzele și promite să continue pactul care a dat rezultate atât de bune. Asigură că [J. C.] va asista la reuniunile următoare.”

194    Acest proces‑verbal al reuniunii pune Tribunalul în situația să considere că, în urma unei dispute între Fapricela, pe de o parte, și Emesa și Tycsa, pe de altă parte, Fapricela a decis să nu asiste la reuniune. Totuși, domnul S. a intervenit în vederea aplanării diferendului dintre aceste societăți. Întrucât domnul T., din partea Fapricela, a acceptat scuzele din partea Emesa și a Tycsa, a arătat că Fapricela intenționa să continue acordul existent între membrii Clubului España și că Fapricela va asista la următoarele reuniuni ale acesteia, ceea ce a și făcut după aproximativ 15 zile, începând cu 9 aprilie 2001.

195    În consecință, chiar dacă niciun element nu permite să se considere că Fapricela a fost reprezentată formal de Socitrel la această reuniune, trebuie respinsă argumentația Fapricela potrivit căreia atitudinea sa în cadrul acestei reuniuni ar atesta o distanțare față de Clubul España.

 h) Cu privire la reuniunea din 9 aprilie 2001

196    Este cert că reclamanta a participat la reuniunea din 9 aprilie 2001, iar aceasta nu contestă că a participat în mod activ la discuțiile care au avut loc în cadrul acestei reuniuni.

197    Fapricela se limitează, astfel, să susțină că, desigur, s‑ar fi alăturat Clubului España cu această ocazie, dar că ar fi procedat în acest mod sub presiunea celorlalți membri ai clubului, împrejurare ca va fi examinată la punctul 204 și următoarele de mai jos.

 i) Concluzie intermediară cu privire la reuniunile desfășurate între 18 octombrie 2000 și 9 aprilie 2001

198    În concluzie, având în vedere elementele de probă reunite de Comisie, Tribunalul consideră:

–        că Fapricela a participat la reuniunea din 18 octombrie 2000 și că niciun indiciu nu atestă o anumită distanțare din partea sa cu această ocazie;

–        că Fapricela nu a asistat la reuniunile Clubului España care au avut loc în lunile noiembrie și decembrie 2000;

–        că între luna ianuarie 2001 și 15 martie 2001, informații sensibile referitoare la ea au fost schimbate și cel puțin discutate de ceilalți membri ai Clubului España în cadrul reuniunii din 15 martie 2001 și că este verosimil ca aceste informații să fi fost comunicate chiar de Fapricela;

–        că o criză care a apărut între Fapricela și doi alți membri ai Clubului España a fost soluționată în cadrul reuniunii din 23 martie 2001, ocazie cu care Fapricela a înștiințat că va participa la reuniunile următoare;

–        că, începând cu 9 aprilie 2001, aceasta a participat din nou, pe deplin, la reuniunile Clubului España.

 j) Cu privire la comportamentul autonom și concurențial al reclamantei între 18 octombrie 2000 și 9 aprilie 2001

199    În ceea ce privește argumentația reclamantei potrivit căreia ar fi avut un comportament autonom și concurențial între 18 octombrie 2000 și 9 aprilie 2001, trebuie să se constate că Fapricela nu invocă niciun element de probă susceptibil să demonstreze temeinicia acestei afirmații.

200    Desigur, în luna martie 2001, vânzările sale au crescut în raport cu lunile ianuarie și februarie 2001 (a se vedea anexa VII la cererea introductivă, pagina 33900) și au depășit previziunile (a se vedea anexa VII la cererea introductivă, pagina 33903).

201    Totuși, acest element nu poate fi suficient, privit individual, pentru a demonstra că Fapricela a ieșit din înțelegere, în special o perioadă de aproximativ șase luni, din luna octombrie 2000 până la 9 aprilie 2001.

202    Astfel, acest element trebuie apreciat în contextul său – Fapricela a fost prezentă la reuniunea din 18 octombrie 2000, în primul trimestru al anului 2001 au fost schimbate informații care au privit‑o, a acceptat să înceteze un diferend dintre ea și doi alți membri ai Clubului España în cadrul reuniunii din 23 martie 2001 și a acceptat să participe din nou la reuniunile ulterioare, procedând astfel începând cu reuniunea din 9 aprilie 2001 –, iar teza Comisiei potrivit căreia putea să fie vorba despre un mijloc de presiune pentru a negocia o creștere a cotei sale constituie o explicație mai plauzibilă a acestor fapte decât cea invocată de reclamantă, având în vedere conținutul real al reuniunii din 23 martie 2001 (a se vedea punctele 190-195 de mai sus).

203    De asemenea, trebuie înlăturată argumentația reclamantei prezentată cu titlu subsidiar, potrivit căreia această pretinsă voință de a avea o poziție autonomă și concurențială pe piață ar fi durat cel puțin o lună, ipoteză care apare, încă o dată, mai puțin credibilă, ci, dimpotrivă, aceasta tinde să confirme teza Comisiei, potrivit căreia această creștere a vânzărilor exprima o poziție a Fapricela pentru a obține o renegociere a cotei sale.

 k) Cu privire la argumentele referitoare la presiunea la care ar fi fost supusă reclamanta pentru a se alătura din nou înțelegerii

204    În egală măsură, trebuie înlăturată argumentația reclamantei potrivit căreia, în luna aprilie 2001, s‑ar fi alăturat din nou înțelegerii doar la presiunea concurenților săi.

205    Astfel, pe de o parte, reclamanta nu invocă niciun element de probă în susținerea tezei sale.

206    Pe de altă parte și în orice caz, chiar dacă se presupune că ar fi invocat elemente în acest sens, trebuie amintit că dintr‑o jurisprudență constantă reiese că presiunile exercitate de întreprinderi și care vizează să determine alte întreprinderi să participe la o încălcare a dreptului concurenței nu exonerează, oricare ar fi importanța lor, întreprinderea în cauză de răspunderea sa pentru încălcarea comisă, nu modifică cu nimic gravitatea înțelegerii și nu pot constitui o circumstanță atenuantă în ceea ce privește determinarea cuantumului amenzii, din moment ce întreprinderea în cauză ar fi putut să denunțe eventualele presiuni la autoritățile competente și să introducă la acestea o plângere (a se vedea Hotărârea din 19 mai 2010, Chalkor/Comisia, T‑21/05, Rep., EU:T:2010:205, punctul 72 și jurisprudența citată).

 l) Concluzie cu privire la temeinicia celui de al treilea motiv

207    În concluzie și pe baza elementelor de probă aflate la dispoziția sa, Tribunalul consideră că Fapricela nu s‑a distanțat de Clubul España între 18 octombrie 2000 și 9 aprilie 2001.

208    Cel mult, se stabilește că în această perioadă a apărut un dezacord ce a implicat Fapricela, care a fost depășit la 23 martie 2001, împrejurare care a determinat‑o pe reclamantă să își reia participarea în mod regulat la reuniunile ulterioare ale Clubului España.

209    Or, unica împrejurare, în privința unei întreprinderi, de a traversa o perioadă de dezacord sau de criză în cadrul unei înțelegeri nu poate fi suficientă pentru a caracteriza o distanțare din partea sa în privința înțelegerii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2006, Degussa/Comisia, T‑279/02, Rec., EU:T:2006:103, punctele 127-137, și Hotărârea din 27 septembrie 2006, Archer Daniels Midland/Comisia, T‑329/01, Rec., EU:T:2006:268, punctele 246-248).

210    Argumentația Fapricela potrivit căreia s‑ar fi distanțat de Clubul España între 18 octombrie 2000 și 9 aprilie 2001 trebuie, așadar, înlăturată.

211    În consecință, nu poate fi admisă nici argumentația reclamantei referitoare la anul de referință care ar fi trebuit să fie reținut de Comisie în ceea ce privește valoarea vânzărilor care trebuie luată în considerare în vederea calculării cuantumului amenzii.

212    În plus, trebuie să se constate că decizia atacată conține o motivare care permite să se înțeleagă motivele pentru care Comisia a înlăturat teza invocată de reclamantă cu privire la o pretinsă distanțare din partea sa.

213    În rest, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, Comisia nu este obligată ca, în cadrul deciziei atacate, să verifice și să răspundă la fiecare afirmație făcută de părți în cadrul procedurii administrative, ci este obligată, conform dispozițiilor articolului 296 TFUE, să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul său, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 27 septembrie 2012, Koninklijke Wegenbouw Stevin/Comisia, T‑357/06, Rep., EU:T:2012:488, punctul 32 și jurisprudența citată).

214    În consecință, al treilea motiv trebuie respins în totalitate.

 IV – Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, referitor la dimensiunea pieței produselor vizate de acordul la care a participat Fapricela în cadrul Clubului España

215    Fapricela susține, în esență, că Comisia nu demonstrează participarea sa la Clubul España între 2 decembrie 1998 și 19 septembrie 2002, în ceea ce privește piața toronului, și contestă probele reținute de aceasta în ceea ce privește reuniunile din 23 martie 2001 și 7 iunie 2001.

 A – Cu privire la admisibilitatea celui de al treilea aspect al primului motiv, potrivit căruia nu ar exista o dovadă a participării reclamantei la înțelegere în ceea ce privește toronul între, pe de o parte, 2 decembrie 1998 și 7 iunie 2001 sau, alternativ, între 2 decembrie 1998 și 23 martie 2001 și, pe de altă parte, între 7 iunie 2001 și 19 septembrie 2002

216    Comisia susține, în esență, că argumentația reclamantei referitoare la neparticiparea acesteia la înțelegerea iberică referitoare la toron este inadmisibilă, întrucât ar fi fost prezentată doar în stadiul replicii.

217    Trebuie să se arate că, din cuprinsul punctului 15 din cererea introductivă, care figurează în partea de început a acesteia, și din cuprinsul punctului 54 din cererea introductivă, care vizează chestiunea participării sau a cunoașterii existenței Clubului Europa de către Fapricela, reiese în mod incident că reclamanta intenționează să repună în discuție și produsele care au făcut obiectul acordului iberic în ceea ce o privește.

218    Trebuie să se sublinieze că această argumentație este invocată și în cadrul celui de al doilea motiv, în ceea ce privește stabilirea cotei pentru gravitatea încălcării și încălcarea principiului proporționalității (punctele 133 și 145 din cererea introductivă).

219    Reclamanta și‑a prezentat argumentația doar pe baza răspunsului mai structurat al Comisiei în acest sens, astfel încât aceasta să apară ca un aspect distinct al primului motiv (a se vedea punctele 49-54 din replică).

220    Trebuie amintit că, desigur, potrivit unei jurisprudențe constante, în temeiul articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea de sesizare și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil (Hotărârea din 28 aprilie 2010, Gütermann și Zwicky/Comisia, T‑456/05 și T‑457/05, Rep., EU:T:2010:168, punctul 199).

221    Pe de altă parte, argumentele al căror conținut prezintă o legătură strânsă cu un motiv enunțat în cererea de sesizare nu pot fi considerate motive noi, iar prezentarea lor este admisă în cadrul replicii sau al ședinței (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 12 iunie 1958, Compagnie des hauts fourneaux de Chasse/Înalta Autoritate, 2/57, Rec., EU:C:1958:5).

222    Trebuie să se considere că, în speță, având în vedere și cererea introductivă, argumentația mai structurată prezentată de Fapricela în stadiul replicii în legătură cu faptul că nu a participat la Clubul España în ceea ce privește toronul nu constituie un motiv nou, ci corespunde noțiunii de dezvoltare a unei critici existente.

223    Prin urmare, al treilea aspect al primului motiv trebuie declarat admisibil.

 B – Evocarea elementelor de probă reținute de Comisie în decizia atacată

224    În primul rând, Comisia se întemeiază pe discuțiile care au avut loc în cadrul reuniunii din 23 martie 2001. Aceasta arată:

„[O] discuție a avut loc între Tycsa și Emesa referitoare la vânzările și la prețurile toronului, evidențiindu‑se că Fapricela s‑a plâns că era dificil să vândă toron în Spania. S‑a subliniat că acestea stabiliseră prețul la 98 de escudos până în luna iunie, iar ulterior la 102 escudos (nota de subsol 785). Note olografe independente, descoperite la Tycsa, coroborează discuțiile principale (în special referitoare la comenzile încheiate, volum/preț, client cu client în Portugalia) care s‑au desfășurat în cursul acestei reuniuni (nota de subsol 786)” [considerentul (512) al deciziei atacate].

225    În al doilea rând, din decizia atacată reiese că, în reuniunea din 7 iunie 2001, prima parte a acestei reuniuni, care s‑a desfășurat dimineața și la care a asistat Fapricela, ar fi fost consacrată în întregime renegocierii pieței iberice a toronului [considerentul (515) al deciziei atacate și anexa 4 la decizia atacată; Comisia face trimitere în special la paginile 19997 și 19998 (informații furnizate de Emesa) și la paginile 30046 și 30047 (notele olografe ale Tycsa) din dosarul administrativ].

226    În al treilea rând, din considerentele (484) și (491) ale deciziei atacate și din anexa 4 la aceasta, în special din elementele referitoare la reuniunile din 1 iunie 1993, din 20 aprilie 1995, din lunile septembrie, octombrie și noiembrie 1995, din 3 și din 9 septembrie 1996, din 22 ianuarie 1997 și din 18 noiembrie 1997, de la sfârșitul lunii decembrie 1997 și din 28 ianuarie 1998 reiese că, de la început, întreprinderile care au participat la Clubul España au schimbat informații și au convenit împărțirea cotelor de piață și stabilirea prețurilor privind toronul.

227    În sfârșit, în al patrulea rând, din anexa 4 la decizia atacată și în special din elementele referitoare la reuniunile din 14 aprilie 1999, din 21 septembrie 1999, din 8 septembrie 2000, din 18 octombrie 2000, din 15 decembrie 2000, din 20 decembrie 2000, din 22 decembrie 2000, din 23 martie 2001, din 17 mai 2001, din 18 iunie 2001, din 6 iulie 2001 și din 31 mai 2002, precum și din considerentele (502), (504), (506), (508), (510), (512), (515)-(517) și (521) ale deciziei atacate reiese că, în perioada în care Fapricela a participat la Clubul España, au continuat negocierile și schimbul de informații sensibile privind toronul. În special din anexa 4 reiese că Fapricela a fost prezentă la reuniunea din 8 septembrie 2000, în cursul căreia a fost stabilit un preț minim pentru toron pentru anul 2001, și la reuniunea din 18 octombrie 2000, în cursul căreia au fost împărțite cotele de piață pentru toron.

 C – Cu privire la temeinicia celui de al treilea aspect al primului motiv

228    În primul rând, trebuie să se constate că Fapricela se limitează să conteste elementele de probă reținute de Comisie doar în ceea ce privește două reuniuni, desfășurate la 23 martie 2001 și, respectiv, la 7 iunie 2001.

229    Totuși, aceasta nu repune în discuție decizia atacată în ceea ce privește conținutul discuțiilor referitoare la toron, desfășurate în cadrul reuniunilor din 14 aprilie 1999, din 21 septembrie 1999, din 8 septembrie 2000, din 18 octombrie 2000, din 15 decembrie 2000, din 20 decembrie 2000, din 22 decembrie 2000, din 17 mai 2001, din 18 iunie 2001, din 6 iulie 2001 și din 31 mai 2002.

230    Desigur, trebuie să se arate că, în anexa 4 la decizia atacată, Comisia nu indică participanții la reuniunile desfășurate la 14 aprilie 1999, la 21 septembrie 1999, la 15 decembrie 2000, la 20 decembrie 2000, la 22 decembrie 2000 și la 31 mai 2002, ci se limitează să menționeze că au avut loc cu aceste ocazii discuții referitoare la toron.

231    În schimb, în decizia atacată, participarea Fapricela este reținută de Comisie în ceea ce privește reuniunile din 8 septembrie 2000 și din 18 octombrie 2000 (în plus, Fapricela a confirmat în ședință că a participat la această din urmă reuniune), din 17 mai 2001, din 18 iunie 2001 și din 6 iulie 2001. Pe de altă parte, Comisia prezintă diferite elemente de probă, menționate în anexa 4 la decizia atacată, care demonstrează că toronul a făcut obiectul discuțiilor în cadrul acestor reuniuni.

232    Or, Fapricela nu invocă niciun argument prin care să conteste participarea sa la aceste reuniuni sau conținutul discuțiilor care au avut loc în cadrul lor.

233    În al doilea rând, în ceea ce privește reuniunea din 23 martie 2001, Fapricela își reiterează argumentația potrivit căreia nu a participat la aceasta și contestă că Socitrel a reprezentat‑o cu această ocazie.

234    Or, chiar dacă niciun element nu permite să se considere că Socitrel a reprezentat Fapricela în cadrul acestei reuniuni, totuși, această argumentație trebuie înlăturată pentru motivele arătate la punctele 194 și 195 de mai sus.

235    În continuare, din anexa 4 la decizia atacată și din elementele de probă colectate de Comisie și menționate în această anexă reiese că, în reuniunea din 23 martie 2001:

„Părțile au discutat de asemenea, în raport cu fiecare client, ofertele făcute sau care urmau să fie făcute, inclusiv pentru toron […] Pentru a conchide, livrările și prețurile toronului practicate de Fapricela, de Emesa și de Tycsa au fost discutate în ceea ce privește un anumit client.”

236    În plus, în considerentul (512) al deciziei atacate se precizează următoarele:

„O discuție a avut loc între Tycsa și Emesa referitoare la vânzările și la prețurile toronului, evidențiindu‑se că Fapricela s‑a plâns că era dificil să vândă toron în Spania. S‑a subliniat că acestea stabiliseră prețul la 98 de escudos până în luna iunie, iar ulterior la 102 escudos […] Note olografe independente, descoperite la Tycsa, coroborează discuțiile principale (în special referitoare la comenzile încheiate, volum/preț, client cu client în Portugalia) care s‑au desfășurat în cursul acestei reuniuni […]”

237    Astfel, în mod contrar celor afirmate de Fapricela, aceste mențiuni nu conduc nicidecum la situația să se demonstreze că nu ar fi participat la înțelegerea în ceea ce privește toronul, ci să se constate că, în legătură cu toronul, au avut loc schimburi de informații care au provenit în special de la Fapricela, astfel cum atestă două surse diferite, respectiv Tycsa și Emesa.

238    În al treilea rând, în ceea ce privește reuniunea din 7 iunie 2001, mai întâi, trebuie amintit că, în anexa 4 la decizia atacată, conținutul reuniunii este descris după cum urmează:

„Reuniune privind toronul dimineață și privind fil‑ul după‑amiază. Au fost discutate cote și prețuri pentru Aceralia, Tycsa și Fapricela («Acer, Tyc, Fabr»), precum și un client alocat pentru Tycsa, Fapricela, Aceralia și Trefilerías Quijano («Tyc, Fab, Acer, TQ»). A avut loc și o discuție referitoare la alocarea clientelei în ceea privește lucrările publice.

Dimineața: cele trei întreprinderi participante renegociază acordul dintre ele și împart piața iberică a toronului. Crește cota Fapricela (de la 20 %, cf. 18.10.2000) la 25 %, în defavoarea celorlalte două grupuri [scădere (de la 40 %, cf. 18.10.2000) la 37,5 %]. Discuție detaliată privind alocarea clientelei, inclusiv întocmirea unei liste cu producătorii principali de componente prefabricate în Portugalia și în Spania în funcție de consumul din aceste țări de toroane (/consumatori) în vederea împărțirii acestor clienți între Tycsa, Emesa și Fapricela. Aplicarea unei forme specifice de alocare a clientelei în privința anumitor proiecte care impun cantități importante de toroane și preluarea de către un consorțiu de întreprinderi diferite (originalul în spaniolă): UTES («Unión Temporal de Empresas»): prima ofertă solicitată de o UTES ar fi adjudecată de Fapricela, cu un anumit preț pe tonă stabilit, din cauză că ceilalți ar oferi prețuri mai mari; a doua ofertă ar fi alocată artificial către Tycsa, a treia către Emesa și această secvență s‑ar repeta succesiv. În acest context, se poate citi deopotrivă: «Proderac trebuie să comunice lista cu clienții săi ori nicio informație nu va fi partajată cu aceasta» (originalul în spaniolă).”

239    Primo, trebuie să se constate că Fapricela nu contestă că a participat la această reuniune.

240    Secundo, elementele de probă colectate de Comisie (probe cu înscrisuri provenite de la GSW, de la Tycsa/Celsa, de la Emesa și de la Galycas) permit să se demonstreze că reuniunea a privit toronul dimineața și fil‑ul după‑amiaza și că Fapricela a asistat la partea reuniunii consacrată discuției privind toronul.

241    Tertio, trebuie să se constate că, în răspunsul la argumentele Comisiei, reclamanta se limitează să susțină că participarea sa la această reuniune nu poate fi suficientă pentru a demonstra participarea sa la înțelegerea pe această piață înainte și după această dată.

242    Or, trebuie să se constate că Fapricela nu neagă că, în cursul acestei reuniuni, a intervenit un schimb de informații sensibile care o priveau.

243    În al patrulea rând, Comisia arată în mod întemeiat că, în perioada în care Fapricela a participat la Clubul España, au continuat acordurile sau practicile concertate și schimburile de informații sensibile referitoare la toron [Comisia face trimitere în această privință la anexa 4 la decizia atacată și în special la elementele referitoare la reuniunile din 14 aprilie 1999, din 21 septembrie 1999, din 15 decembrie 2000, din 20 decembrie 2000, din 22 decembrie 2000 și din 31 mai 2002, precum și la considerentele (502), (504), (506), (508), (510), (512), (515)-(517), (521) și (530) ale deciziei atacate].

244    Ținând seama de cele de mai sus, Tribunalul consideră că există o serie de probe suficient de precise și de concordante pentru a demonstra că, în cadrul participării sale la Clubul España, Fapricela, în mod contrar afirmațiilor sale, a participat și la acordul sau la practica concertată în ansamblul lor, inclusiv în ceea ce privește toronul.

245    În consecință, al treilea aspect al primului motiv trebuie înlăturat.

 V – Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor proporționalității, egalității de tratament și caracterului personal al pedepselor

 A – Evocarea deciziei atacate

246    Potrivit considerentului (949) al deciziei atacate:

„(949) […] În cazul Socitrel, al Proderac, al Fapricela și al Fundia, întreprinderi care au participat numai la Clubul [España] (care acoperea doar Spania și Portugalia) sau, în cazul ultimei întreprinderi, la «coordonarea» referitoare la Addtek și în privința cărora cunoașterea încălcării unice și continue a putut fi demonstrată numai într‑un stadiu foarte tardiv al încălcării (17 mai 2001 și, respectiv, 14 mai 2001, a se vedea secțiunea 12.2.2.4), Comisia ține seama de sfera geografică mai limitată, stabilind partea din valoarea vânzărilor. Situația este diferită în cazul celorlalți participanți la Clubul [España] (Emesa și Galycas, Tycsa și Trefilerías Quijano), care au participat simultan la diferite niveluri ale înțelegerii și/sau în cazul cărora cunoașterea încălcării unice și continue a putut fi demonstrată într‑un stadiu net mai timpuriu. De asemenea, în cazul participanților la Clubul Italia, situația este diferită de cea a Socitrel, a Proderac și a Fapricela, întrucât sfera geografică a Clubului Italia se suprapune în mod larg cu cea a acordurilor paneuropene și depășește, evident, sfera geografică a Clubului [España] (Spania și Portugalia).”

247    Potrivit considerentului (953) al deciziei atacate:

„(953) Având în vedere împrejurările specifice ale speței, ținând seama de criteriile discutate mai sus în raport cu natura încălcării (a se vedea punctul 19.1.3.1) și sfera geografică (a se vedea punctul 19.1.3.3), partea din valoarea vânzărilor care trebuie luată în considerare trebuie să fie 16 % în cazul întreprinderii Fundia, 18 % în cazul întreprinderilor Socitrel, Fapricela și Proderac și 19 % în cazul tuturor celorlalte întreprinderi.”

248    În plus, potrivit considerentelor (987) și (988) ale deciziei atacate:

„(987) Fapricela [… invocă] de asemenea participarea [sa] limitată la înțelegere și [face] referire la participarea [sa] la un număr limitat de reuniuni și/sau la întreruperi ale participării [sale] la reuniunile înțelegerii în mai multe perioade. Fapricela arată deopotrivă că nu a exercitat niciodată o activitate de coordonare.

(988) Comisia reține că Fapricela a participat și a contribuit sistematic la mai mult de 30 de reuniuni ale Clubului [España], între anii 1998 și 2002, în cursul cărora a participat în totalitate la acordurile de alocare a cotelor și a clienților și la stabilirea prețurilor și în care a schimbat informații comerciale sensibile cu alți participanți la Clubul [España], după cum recunoaște. De asemenea, în anul 2001, în mod explicit, Fapricela a «promis să continue acordurile care au dat rezultate atât de bune», exprimându‑și satisfacția cu privire la înțelegere după soluționarea unui litigiu [a se vedea considerentul (509)]. Așadar, rolul său nu poate fi calificat nici «extrem de redus», în sensul Orientărilor din 2006, nici pasiv sau imitativ, în sensul Liniilor directoare din 1998, chiar dacă nu a acționat niciodată în calitate de coordonatoare. În sfârșit, astfel cum s‑a explicat deja în considerentul (527) și următoarele, în special în considerentul (530), afirmația făcută de Fapricela potrivit căreia și‑a întrerupt participarea la înțelegere în anumite perioade este contrazisă de probe.”

249    În sfârșit, în ceea ce privește rolul substanțial redus al Fapricela, din decizia atacată reiese:

„(1016) […] Fapricela declară că, cel puțin o dată, a ajuns să câștige un client al Emesa aplicând un preț mai mic decât cel al Emesa. […] și Fapricela se referă, în plus, la conflictele cu ceilalți membri ai înțelegerii […]

[…]

(1018) Comisia reține mai întâi că cea mai mare parte a probelor prezentate reprezintă în principal date care sunt certificate numai de firma care le prezintă. În orice caz, înșelarea ocazională în legătură cu prețurile stabilite și/sau cu clienții alocați nu ar dovedi, în sine, că o parte nu pusese în aplicare acordurile coluzive. Conflictele interne, rivalitățile și înșelările sunt proprii tuturor înțelegerilor, în special atunci când acestea sunt de lungă durată [a se vedea de asemenea considerentele (604) și (680)]. Faptul că o întreprindere nu ar fi respectat anumite acorduri nu semnifică, așadar, că nu a aplicat niciunul dintre acordurile coluzive și că a adoptat un comportament perfect concurențial pe piață.

(1019) Aplicarea acordurilor coluzive era asigurată de un sistem de supraveghere (a se vedea secțiunile 9.1.6, 9.2.1.7 și 9.2.2.5) și de reuniunile foarte frecvente dintre concurenți, în cursul cărora erau schimbate în mod regulat informații confidențiale care permiteau părților să compare cifrele lor și să convină și/sau să revizuiască cote, prețuri și alocarea clientelei. S‑a demonstrat că […] Fapricela […], în mod asemănător tuturor celorlalți destinatari ai prezentei decizii, [a] participat în mod regulat la reuniuni în cursul cărora au fost discutate și analizate prețurile, cotele și clienții (a se vedea de asemenea secțiunile 9 și 14 și anexele 2, 3 și 4 la decizie) […]

[…]

(1022) În concluzie, este clar că niciuna dintre părți nu a dovedit că s‑a sustras efectiv de la aplicarea acordurilor ilicite prin adoptarea unui comportament concurențial pe piață sau, cel puțin, că a încălcat în mod clar și în mare măsură obligațiile privind punerea în aplicare a înțelegerii, astfel încât să perturbe însăși funcționarea acesteia. Rezultă din acest context că nu poate fi reținută nicio circumstanță atenuantă pe baza sustragerii de la aplicare sau a unui rol substanțial limitat.

(1023) Comisia este însă pregătită să accepte că participarea la încălcare a Proderac și a Trame a fost limitată. Aceasta se datorează faptului că participanții menționați au activat la periferia înțelegerii, au avut un număr mai limitat de contacte cu alți participanți la înțelegere și au luat parte la încălcare doar în mod limitat.”

 B – Considerații introductive

250    În înscrisurile sale, Fapricela consacră dezvoltări lungi pretinsei deficiențe structurale de care ar fi afectate Orientările din 2006, care ar determina, în esență, sancționarea mai severă a întreprinderilor mici (monoproduse) față de întreprinderile mari (multiproduse).

251    Cu toate acestea, interogată în ședință cu privire la sensul punctului 57 din replică, Fapricela a confirmat că nu intenționa să conteste legalitatea Orientărilor din 2006, ci doar aplicarea lor în speță de către Comisie.

252    În consecință, al doilea motiv cuprinde două aspecte, întemeiate, primul, pe caracterul disproporționat al amenzii și pe neluarea în considerare a diferitor elemente la stabilirea cotei pentru gravitatea încălcării și a cuantumului suplimentar aplicat cu titlu disuasiv și, al doilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament.

 C – Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe caracterul disproporționat al amenzii și pe neluarea în considerare a diferitor elemente la stabilirea cotei pentru gravitatea încălcării și a cuantumului suplimentar aplicat cu titlu disuasiv

 1. Evocarea principiilor

253    Trebuie amintit că, în conformitate cu Orientările din 2006:

„13. Pentru a determina cuantumul de bază al amenzii care urmează să fie aplicată, Comisia utilizează valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii, realizate de întreprindere, care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea, în sectorul geografic relevant din teritoriul SEE. Comisia utilizează în mod normal vânzările realizate de întreprindere în cursul ultimului an complet de participare a sa la încălcare.

[…]

19. Cuantumul de bază al amenzii este legat de o proporție din valoarea vânzărilor, determinată în funcție de gradul de gravitate a încălcării, multiplicată cu numărul de ani în cursul cărora a avut loc încălcarea.

20. Evaluarea gravității se face caz cu caz pentru fiecare tip de încălcare, ținându‑se seama de toate circumstanțele relevante în cazul respectiv.

21. Ca regulă generală, proporția din valoarea vânzărilor luată în calcul se fixează la un nivel de maximum 30 %.

22. Pentru a decide dacă proporția din valoarea vânzărilor care trebuie luată în calcul într‑un anumit caz ar trebui să se situeze la limita inferioară sau la cea superioară a intervalului menționat anterior, Comisia ține seama de un anumit număr de factori precum natura încălcării, cota de piață cumulată a tuturor părților în cauză, sfera geografică a încălcării și punerea în aplicare sau nu a încălcării.

23. Acordurile orizontale de stabilire a prețurilor, de împărțire a piețelor și de limitare a producției, care sunt în general secrete, se numără, prin însăși natura lor, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței. În temeiul politicii din domeniul concurenței, acestea trebuie să fie sever sancționate. În consecință, proporția din vânzări luată în calcul pentru astfel de încălcări se situează, în general, la limita superioară a intervalului.”

254    Potrivit unei jurisprudențe constante, la stabilirea cuantumului amenzilor, trebuie să se țină seama de toate elementele de natură să intre în aprecierea gravității încălcărilor menționate mai sus, cum ar fi, în special, rolul avut de fiecare dintre părți în cadrul încălcării și riscul pe care îl reprezintă încălcări de acest tip pentru obiectivele Uniunii. Atunci când o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, trebuie examinată gravitatea relativă a participării fiecăreia dintre ele (a se vedea Hotărârea din 8 iulie 1999, Hercules Chemicals/Comisia, C‑51/92 P, Rec., EU:C:1999:357, punctul 110 și jurisprudența citată, și Hotărârea Cimenteries CBR și alții/Comisia, punctul 90 de mai sus, EU:T:2000:77, punctul 4949 și jurisprudența citată).

255    Faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri sau că aceasta a avut un rol minor în aspectele în care a fost implicată trebuie luat în considerare la aprecierea gravității încălcării și, după caz, la stabilirea amenzii (Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni, C‑49/92 P, Rec., EU:C:1999:356, punctul 90, Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 86 de mai sus, EU:C:2004:6, punctul 86, și Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, punctul 135 de mai sus, EU:C:2012:778, punctul 45).

256    Trebuie să se amintească de asemenea că, în vederea calculării amenzilor impuse întreprinderilor care au participat la o înțelegere, un tratament diferit între întreprinderile în cauză este, așadar, inerent exercitării competențelor care îi revin Comisiei în materie. Astfel, în cadrul marjei sale de apreciere, Comisia are obligația să individualizeze sancțiunea în funcție de comportamentele și de caracteristicile proprii acestor întreprinderi în vederea garantării, în fiecare caz, a deplinei eficacități a normelor de concurență ale Uniunii (a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 2009, SGL Carbon/Comisia, C‑564/08 P, EU:C:2009:703, punctul 43 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 5 decembrie 2013, Caffaro/Comisia, C‑447/11 P, EU:C:2013:797, punctul 50 și jurisprudența citată).

257    Pe de altă parte, principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului urmărit. În contextul calculării amenzilor, gravitatea încălcărilor trebuie stabilită în funcție de numeroase elemente și nu trebuie atribuită niciunuia dintre aceste elemente o importanță disproporționată în raport cu celelalte elemente de apreciere. Principiul proporționalității implică în acest context că amenda trebuie stabilită de Comisie proporțional cu elementele luate în considerare pentru a aprecia gravitatea încălcării și că, în această privință, Comisia trebuie să aplice aceste elemente în mod coerent și cu o justificare obiectivă (a se vedea Hotărârea din 27 septembrie 2006, Jungbunzlauer/Comisia, T‑43/02, Rec., EU:T:2006:270, punctele 226-228 și jurisprudența citată, și Hotărârea Gütermann și Zwicky/Comisia, punctul 220 de mai sus, EU:T:2010:168, punctul 264 și jurisprudența citată).

 2. Cu privire la temeinicia primului aspect al celui de al doilea motiv

258    În susținerea primului aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe caracterul disproporționat al amenzii și pe neluarea în considerare a diferitor elemente la stabilirea cotei pentru gravitatea încălcării și a cuantumului suplimentar aplicat cu titlu disuasiv, Fapricela invocă mai multe argumente.

259    În primul rând, Fapricela susține că este întreprinderea a cărei durată de participare la înțelegere a fost cea mai scurtă.

260    Or, pe de o parte, durata încălcării nu trebuie confundată cu gravitatea acesteia [articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003] și, pe de altă parte, trebuie să se constate că, fără a săvârși o eroare, Comisia a stabilit durata participării reclamantei la Clubul España în perioada cuprinsă între 2 decembrie 1998 și 19 septembrie 2002.

261    În al doilea rând, reclamanta susține că participarea acesteia s‑a limitat la Peninsula Iberică.

262    Or, trebuie să se constate că Comisia a luat în considerare în mod justificat acest element, reținând, cu titlu de valoare a vânzărilor, doar valoarea vânzărilor realizate de Fapricela în Peninsula Iberică (a se vedea punctul 246 de mai sus).

263    În al treilea rând, reclamanta afirmă că nu a fost luat în considerare rolul minor al acesteia. Ea susține de asemenea că în înțelegere a avut doar un rol pasiv, iar nu un rol motrice, spre deosebire de alte întreprinderi iberice precum Tycsa și Emesa. Astfel, reclamanta nu ar fi avut niciodată o funcție de coordonare, spre deosebire, de exemplu, de Tycsa, și ar fi menținut un comportament concurențial pe piață.

264    Totuși, în considerentele (988) și (1019)-(1022) ale deciziei atacate, Comisia a respins afirmațiile reclamantei în această privință și trebuie să se constate că, în cadrul cererii sale introductive, Fapricela nu demonstrează în niciun mod că aceste aprecieri ar fi eronate.

265    Așadar, această argumentație nu poate fi admisă.

266    În al patrulea rând, reclamanta afirmă că, în anul 2001, printre destinatarii deciziei atacate, avea cea mai mică a treia cifră de afaceri, în timp ce i s‑a aplicat cea mai ridicată a șaptea amendă.

267    Totuși, această împrejurare este irelevantă în privința cuantumului amenzii, deoarece nu cifra de afaceri a întreprinderii, ci doar valoarea vânzărilor de bunuri, realizate de întreprindere, având o legătură directă sau indirectă cu încălcarea în sectorul geografic vizat pe teritoriul SEE, este cea care este luată în considerare de Comisie pentru a stabili cuantumul de bază al amenzii.

268    În al cincilea rând, Fapricela susține că s‑a alăturat Clubului España doar la un stadiu tardiv.

269    Or, trebuie să se constate că acest element a fost luat în considerare de Comisie în ceea ce privește durata încălcării care i‑a fost imputată.

270    În al șaselea rând, Fapricela susține că nu s‑a ținut seama de faptul că, în raport cu ceilalți membri ai înțelegerii, a participat la un număr mai mic de reuniuni.

271    Totuși, această argumentație se confundă, în esență, cu cea referitoare la pretinsul rol minor pe care Fapricela l‑ar fi avut în cadrul Clubului España, argumentație care nu poate fi admisă, pentru motivele arătate la punctele 263-265 de mai sus.

272    În plus, trebuie să se constate că Fapricela a participat la mai mult de 30 de reuniuni în perioada în care a făcut parte din Clubul España.

273    Faptul că nu a asistat la toate reuniunile înțelegerii în perioada încălcării reținută în sarcina sa este, în această privință, irelevantă, întrucât s‑a confirmat că a participat în mod continuu la încălcare între 2 decembrie 1998 și 19 septembrie 2002.

274    În al șaptelea rând, în ceea ce privește argumentația Fapricela potrivit căreia nu ar fi participat, într‑o anumită perioadă, la înțelegerea privind toronul, aceasta face obiectul celui de al treilea aspect al primului motiv, care trebuie să fie respins ca neîntemeiat (a se vedea punctul 244 de mai sus).

275    În al optulea rând, în ceea ce privește argumentația reclamantei potrivit căreia nu ar fi participat la reuniunea din 23 martie 2001 și s‑ar fi distanțat de înțelegere între luna octombrie 2000 și luna aprilie 2001, este necesar să se amintească faptul că această argumentație trebuie considerată neîntemeiată (a se vedea punctul 210 de mai sus).

276    În al nouălea rând, Fapricela invocă lipsa punerii în aplicare a acordurilor, războiul prețurilor care ar fi făcut ravagii între membrii înțelegerii și existența unei situații concurențiale intense pe piață, care ar fi atestat marjele sale de profit extrem de reduse în perioada încălcării.

277    Totuși, această argumentație nu poate fi admisă.

278    Astfel, trebuie amintit că înțelegerile secrete se înscriu frecvent, în esență, într‑un climat de suspiciune. Cu toate acestea, existența unui asemenea climat nu afectează în mod obligatoriu impactul concret al înțelegerii (Hotărârea din 27 septembrie 2006, Roquette Frères/Comisia, T‑322/01, Rec., EU:T:2006:267, punctele 172 și 174).

279    În această privință, Comisia amintește că conflictele interne, rivalitățile și trucările sunt specifice tuturor înțelegerilor, în special atunci când acestea sunt de lungă durată.

280    Or, trebuie să se constate că reclamanta nu furnizează nici cel mai neînsemnat început de probă în susținerea afirmațiilor sale privind lipsa punerii în aplicare a acordurilor – indiferent dacă punerea în aplicare a fost realizată de membrii Clubului España sau de ea – și la războiul prețurilor care ar fi făcut ravagii în cadrul Clubului España în perioada încălcării, cuprinsă între anii 1998 și 2002, reținută în sarcina sa.

281    Elementele de probă și în special conținutul discuțiilor care au avut loc în această perioadă, astfel cum reiese din decizia atacată, în special din anexa 4 la aceasta, atestă, dimpotrivă, o coordonare neîntreruptă care include Fapricela.

282    În plus, faptul că membrii unei înțelegeri s‑ar fi distanțat în mod ocazional de acorduri nu are semnificația că aceștia nu au pus în aplicare acordurile coluzive. Astfel, o întreprindere care urmărește, în pofida acțiunii comune alături de concurenții acesteia, o politică mai mult sau mai puțin independentă pe piață poate doar să încerce să utilizeze înțelegerea în favoarea sa (Hotărârea din 14 mai 1998, Cascades/Comisia, T‑308/94, Rec., EU:T:1998:90, punctul 230).

283    În sfârșit, elementele cifrice invocate de Fapricela la punctul 147 din cererea introductivă consolidată în ceea ce privește marjele sale de profit nu sunt nicidecum susținute de documente contabile certificate și probante și nu demonstrează nicidecum că nu ar fi participat la acordurile care îi sunt imputate sau că nu le‑ar fi pus în aplicare.

284    În al zecelea rând, Fapricela susține, în esență, că nu a participat niciodată și nici nu a avut cunoștință despre dimensiunea paneuropeană a înțelegerii, împrejurare care are un efect asupra gravității încălcării reținute în sarcina sa.

285    Trebuie amintit că se impune admiterea primelor două aspecte ale primului motiv, întrucât nu s‑a demonstrat că reclamanta ar fi avut cunoștință despre Clubul Europa.

286    Or, pentru a stabili la 18 % cota pentru gravitate, în privința încălcării săvârșite îndeosebi de Fapricela, de Proderac și de Socitrel, Comisia a ținut seama în mod exact de cunoașterea tardivă de către aceste trei întreprinderi membre ale Clubului España a dimensiunii paneuropene a înțelegerii.

287    În consecință, trebuie să se constate că, procedând astfel, Comisia a săvârșit o eroare în privința Fapricela.

288    Aceeași constatare este valabilă și în cazul cuantumului suplimentar, a cărui cotă este stabilită, în decizia atacată, prin referire și în temeiul motivării reținute în ceea ce privește cota pentru gravitatea încălcării [a se vedea considerentul (962) al deciziei atacate].

 D – Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament

289    Pe de o parte, reclamanta susține, în esență, că principiul egalității de tratament a fost încălcat întrucât Comisia nu i‑a acordat o reducere comparabilă celei pe care a acordat‑o Arcelor și Ori Martin cu ocazia adoptării celei de a doua decizii de modificare.

290    Pe de altă parte, Fapricela susține că a fost încălcat și principiul egalității de tratament, întrucât, în primul rând, a fost tratată într‑un mod analog cu Socitrel și cu Proderac, deși situația sa este diferită de situația acestor două întreprinderi, în al doilea rând, i‑a fost acordată o reducere de doar 1 % pentru gravitate în raport cu întreprinderile – în special Emesa și Tycsa – în privința cărora cota pentru gravitatea încălcării a fost stabilită la 19 %, deși toate aceste întreprinderi care fac parte din această categorie au săvârșit o încălcare mult mai gravă decât cea săvârșită de reclamantă și, în al treilea rând, că reclamanta ar fi trebuit să fie tratată mai puțin sever decât Fundia, care a participat la un acord privind un client mult mai mare, Addtek, față de clienții vizați de acordul la care a participat.

291    Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate într‑un mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 3 mai 2007, Advocaten voor de Wereld, C‑303/05, Rep., EU:C:2007:261, punctul 56 și jurisprudența citată).

292    În ceea ce privește prima critică, trebuie să se constate că motivele care au determinat adoptarea celei de a doua decizii de modificare – și anume, luarea în considerare, în vederea aplicării plafonului de 10 % din cifra de afaceri a filialei implicate în înțelegere în locul cifrei de afaceri a grupului – nu pot determina o reducere a amenzii aplicate Fapricela, care, într‑adevăr, nu se află într‑o situație asemănătoare cu cea a Arcelor, a SLM sau a Ori Martin, întrucât nu a fost achiziționată de o altă întreprindere după terminarea perioadei încălcării.

293    Prin urmare, reclamanta nu poate invoca încălcarea principiului egalității de tratament în asemenea împrejurări.

294    În ceea ce privește a doua critică, mai întâi trebuie amintit că, în decizia atacată [considerentul (953)], Comisia a stabilit trei categorii în vederea stabilirii cotei pentru gravitate, întemeindu‑se pe natura încălcării săvârșite [considerentele (939)-(945)], pe cota de piață cumulată [considerentul (946)] și pe dimensiunea geografică a încălcării [considerentele (947)-(949)]:

–        o categorie cu 16 %, care privește doar Fundia și care este justificată prin faptul că această întreprindere a participat numai la „coordonarea” Addtek [considerentul (939)];

–        o categorie cu 18 %, această cotă fiind justificată pe baza a două criterii: participarea doar la Clubul España și cunoașterea tardivă a dimensiunii paneuropene a înțelegerii; Socitrel, Proderac și reclamanta figurează în această categorie [considerentul (949)];

–        o categorie cu 19 %, în care sunt incluse toate celelalte întreprinderi care au participat la înțelegere [considerentul (953)].

295    În primul rând, trebuie să se constate că situația Fapricela nu este comparabilă cu cea a Fundia, deoarece răspunderea acesteia a fost reținută, în esență, doar din cauza „coordonării” vânzărilor unui singur client, și anume Addtek, în timp ce Fapricela a participat la o încălcare caracterizată de o împărțire a pieței (stabilirea cotelor), alocarea clientelei și stabilirea orizontală a prețurilor în cadrul pieței iberice.

296    În al doilea rând, Emesa și Tycsa au participat în mod activ la Clubul din Zürich (din anul 1992 și, respectiv, din anul 1993) și la Clubul Europa, în timp ce Fapricela nu a participat la niciunul dintre cele două cluburi.

297    Desigur, diferența dintre cotele aplicabile categoriilor din care fac parte Emesa și Tycsa, pe de o parte, și reclamanta, pe de altă parte, este redusă, însă trebuie amintit că, potrivit punctului 21 din Orientările din 2006, proporția din valoarea vânzărilor luată în calcul poate ajunge până la maximum 30 % și că, potrivit punctului 23 din aceste orientări, acordurile orizontale de stabilire a prețurilor, de împărțire a piețelor și de limitare a producției, care sunt în general secrete, se numără, prin însăși natura lor, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței, iar în temeiul politicii din domeniul concurenței, acestea trebuie să fie sever sancționate. În consecință, proporția din vânzări luată în calcul pentru astfel de încălcări se situează, în general, la limita superioară a intervalului.

298    Or, în speță, trebuie să se constate că, având în vedere natura încălcării amintite în considerentul (939) al deciziei atacate (împărțirea pieței/stabilirea cotelor, alocarea clientelei și stabilirea orizontală a prețurilor), cota pentru gravitate reținută de Comisie în privința categoriei care a săvârșit încălcarea se situează în partea inferioară a limitei maxime a intervalului (cuprins între 15 % și 30 %), ceea ce determină ca diferența față de o altă categorie care a săvârșit o încălcare, la rândul ei caracterizată în egală măsură prin acorduri orizontale de stabilire a prețurilor, împărțirea pieței și limitarea producției, să fie redusă.

299    Pe de altă parte, trebuie să se constate și că diferențierea efectuată de Comisie între categoria din care fac parte îndeosebi Emesa și Tycsa, pe de o parte, și categoria din care fac parte Socitrel, Fapricela și Proderac, pe de altă parte, este întemeiată pe elemente obiective.

300    Așadar, reclamanta nu poate să invoce o nerespectare a egalității de tratament doar în temeiul acestei diferențe reduse dintre cele două cote pentru gravitate reținute de Comisie.

301    În al treilea rând, în privința Fapricela, a Socitrel și a Proderac s‑a aplicat totuși o cotă pentru gravitate de 18 % în locul cotei de 19 % în temeiul participării lor doar la Clubul España și a cunoașterii tardive a acestora privind dimensiunea paneuropeană a înțelegerii.

302    Or, trebuie amintit că nu s‑a demonstrat că Fapricela a avut cunoștință despre dimensiunea paneuropeană a înțelegerii (a se vedea mai sus primul și al doilea aspect ale primului motiv).

303    În consecință, Comisia nu putea include Fapricela în aceeași categorie cu Socitrel și cu Proderac.

304    Prin urmare, trebuie admis al doilea aspect al celui de al doilea motiv.

305    Cu toate acestea, trebuie respinsă în rest argumentația reclamantei potrivit căreia durata participării Socitrel la înțelegere a fost mai mare decât durata propriei participări, deoarece acest factor trebuie să fie luat în considerare la calculul duratei încălcării, iar nu în cadrul aprecierii gravității acesteia.

306    Aceeași concluzie este valabilă și în privința numărului de reuniuni la care a asistat Socitrel, deoarece acest factor, ca în cazul Fapricela, este irelevant în raport cu caracterul continuu al încălcării pe care acestea au săvârșit‑o (a se vedea punctul 273 de mai sus).

 E – Concluzie intermediară

307    În concluzie, al doilea motiv trebuie admis și, în consecință, este necesar să se constate că stabilirea cuantumului de bază al amenzii este viciată de o eroare.

308    Prin urmare, trebuie să se anuleze în parte articolul 2 din decizia atacată, în măsura în care, prin intermediul acestuia, se aplică o amendă Fapricela.

[omissis]

 VI – Cu privire la primul motiv complementar, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al Fapricela, pe o încălcare a normelor fundamentale de procedură și pe nemotivare

 A – Evocarea deciziei atacate

400    Cu ocazia primei decizii de modificare, Comisia a completat considerentul (935) al deciziei atacate, introducând în cuprinsul acestuia un tabel care cuprinde valorile vânzărilor reținute în cazul diferitor întreprinderi. În ceea ce privește Fapricela, la punctul 6 din acest tabel, se menționează: „Fapricela: răspuns din 16 iunie 2009: 2.12.1998-19.2.2002: [valoarea vânzărilor reținute în cazul Fapricela]”.

 B – Aprecierea Tribunalului

401    În primul rând, în măsura în care acest motiv se confundă parțial cu motivul invocat în ședință, referitor la lipsa notificării către reclamantă a primei decizii de modificare, care ar fi determinat o încălcare a dreptului său la apărare, trebuie să se facă trimitere la aprecierile Tribunalului cuprinse la punctele 79-82 din prezenta hotărâre.

402    În al doilea rând, trebuie să se sublinieze că, prin prima decizie de modificare, Comisia a corectat erori materiale care s‑au strecurat în decizia inițială, însă nu a modificat cuantumul amenzii aplicate Fapricela.

403    Mai mult, corectarea efectuată de Comisie în privința sa avea ca obiect să precizeze, în decizia atacată, valoarea vânzărilor astfel cum a fost comunicată de Fapricela Comisiei în răspunsul adresat Comisiei la 16 iunie 2009.

404    În plus, în ședință, reclamanta a recunoscut că, în decizia inițială, Comisia a calculat în mod corect cuantumul de bază al amenzii, prin luarea în considerare a valorii vânzărilor reținute în cazul Fapricela, care includea valoarea vânzărilor de toron efectuate de Fapricela.

405    În consecință, reclamanta nu poate susține că, înainte de prima decizie de modificare, nu a putut să înțeleagă că valoarea vânzărilor de toron era inclusă în valoarea vânzărilor luată în considerare în vederea calculării cuantumului amenzii.

406    Prin urmare, critica întemeiată pe nemotivarea deciziei inițiale cu privire la această chestiune trebuie înlăturată.

407    În al treilea rând, prima decizie de modificare cuprinde o modificare ce permite înțelegerea erorilor pe care Comisia a intenționat să le corecteze și indică în mod clar modificările pe care Comisia le‑a adus deciziei inițiale. Prin urmare, critica întemeiată pe nemotivarea primei decizii de modificare este de asemenea nefondată în privința acestei chestiuni.

408    În al patrulea rând, chiar dacă se presupune că, prin intermediul argumentației prezentate, Fapricela intenționează să susțină că nu a fost ascultată înainte de adoptarea celor două decizii de modificare, împrejurare care ar constitui o încălcare a dreptului său la apărare în cadrul procedurii administrative, trebuie să se constate, primo, că, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 1/2003, reclamanta a fost ascultată înainte de adoptarea deciziei inițiale, secundo, că prima decizie de modificare aduce doar corecții materiale deciziei inițiale, tertio, că reclamanta nu menționează în ce fel faptul de a fi ascultată cu privire la elementele corectate de Comisie pe baza informațiilor comunicate de aceasta în cursul procedurii administrative ar fi modificat într‑un anumit mod conținutul deciziei atacate sau i‑ar fi permis să își asigure mai bine apărarea (Hotărârea din 18 iunie 2013, Fluorsid și Minmet/Comisia, T‑404/08, Rep., EU:T:2013:321, punctul 110) și, quarto, că nici prin intermediul primei decizii de modificare, nici prin intermediul celei de a doua decizii de modificare nu a fost modificat cuantumul amenzii care a fost aplicată Fapricela.

409    Desigur, a doua decizie de modificare a operat modificarea cuantumului amenzii aplicate în cazul a două întreprinderi, Arcelor și Ori Martin.

410    Trebuie să se constate că motivele care au determinat adoptarea celei de a doua decizii de modificare – și anume, luarea în considerare, în vederea aplicării plafonului de 10 %, a cifrei de afaceri a filialei implicate în înțelegere, în locul cifrei de afaceri a grupului – nu au privit Fapricela, a cărei situație era total diferită.

411    Prin urmare, reclamanta nu poate să invoce încălcarea principiului egalității de tratament în asemenea împrejurări și nici să se prevaleze de dreptul de a fi ascultată în prealabil.

412    De asemenea, pentru aceleași motive, trebuie înlăturate afirmațiile acesteia referitoare la încălcarea principiului contradictorialității sau a principiului bunei administrări, deoarece modificările aduse prin a doua decizie de modificare nu au privit‑o.

413    În al cincilea rând, în orice caz, reclamanta a avut posibilitatea să își adapteze concluziile și motivele după adoptarea fiecăreia dintre cele două decizii de modificare, posibilitate la care a recurs în două rânduri și, prin urmare, nu poate să susțină că adoptarea acestor decizii a determinat o anumită încălcare a dreptului său la apărare.

414    În consecință, primul motiv complementar trebuie respins în totalitate.

 VII – Cu privire la cererea de anulare a articolului 3 din decizia atacată

415    Reclamanta solicită anularea articolului 3 din decizia atacată.

416    Totuși, acest capăt de cerere trebuie respins, întrucât articolul 3 din decizia atacată are în vedere, la alineatul (1), să impună întreprinderilor încetarea încălcării, în cazul în care acestea nu o încetaseră încă. Or, reclamanta afirmă că a încetat încălcarea în luna septembrie 2002. Prin urmare, la data la care a introdus acțiunea, reclamanta nu avea interes să obțină anularea acestei dispoziții a deciziei atacate.

417    În plus, articolul 3 alineatul (2) are în vedere să impună întreprinderilor destinatare să nu săvârșească o nouă încălcare. Or, din cele de mai sus rezultă că Fapricela a săvârșit o încălcare și că trebuie sancționată pe acest temei, ceea ce justifică impunerea obligației de a nu săvârși o nouă încălcare.

418    În consecință, cererea reclamantei de anulare a articolului 3 din decizia atacată trebuie respinsă în totalitate ca fiind în parte inadmisibilă și în parte nefondată.

 VIII – Cu privire la exercitarea de către Tribunal a competenței sale de fond

 A – Evocarea calculului cuantumului amenzii, efectuat de Comisie

419    Trebuie amintite elementele calculului efectuat de Comisie pentru a stabili cuantumul amenzii aplicate Fapricela:

–        valoarea vânzărilor de oțel pentru precomprimare, inclusiv sub formă de cabluri și toroane, realizate în anul 2001 (a);

–        partea din valoarea vânzărilor (b): 18 %;

–        numărul de ani (coeficientul pentru durată) (c): 3,75;

–        procentul aplicat pentru cuantumul suplimentar (d): 18 %;

–        cuantumul de bază total: [(a) × (b) × (c)] + [(a) × (d)];

–        majorare pentru circumstanțe agravante: nu;

–        reducere pentru circumstanțe atenuante: nu;

–        cuantumul de bază total (neschimbat);

–        aplicarea plafonului de 10 % din cifra de afaceri: 8 874 000 de euro;

–        reducere în temeiul aplicării regimului de clemență: nu;

–        reducere din cauza incapacității întreprinderii de a plăti amenda, având în vedere împrejurări socioeconomice specifice: nu;

–        cuantumul final al amenzii: 8 874 000 de euro.

 B – Evocarea principiilor

420    Dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, care nu permite decât respingerea acțiunii în anulare sau anularea actului atacat, competența de fond conferită Tribunalului, în temeiul articolului 261 TFUE, de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 îl autorizează să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să reformeze actul atacat, chiar și în lipsa anulării, ținând seama de toate împrejurările de fapt, în special prin modificarea amenzii aplicate atunci când problema cuantumului acesteia este supusă aprecierii sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, Rep., EU:C:2007:88, punctele 61 și 62, și Hotărârea din 3 septembrie 2009, Prym și Prym Consumer/Comisia, C‑534/07 P, Rep., EU:C:2009:505, punctul 86 și jurisprudența citată).

421    Pe de altă parte, potrivit articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, la stabilirea valorii amenzii, se iau în considerare atât gravitatea, cât și durata încălcării.

422    Curtea a decis că, la stabilirea cuantumului amenzilor, trebuie să se țină seama de durata încălcărilor și de toate elementele de natură să fie luate în considerare la aprecierea gravității acestora, cum ar fi comportamentul fiecărei întreprinderi, rolul avut de fiecare dintre ele în instituirea practicilor concertate, profitul pe care îl puteau obține din aceste practici, dimensiunea lor și valoarea mărfurilor în cauză, precum și riscul pe care încălcările de acest tip îl reprezentau pentru Uniune (a se vedea Hotărârea Curții din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, Rep., EU:C:2011:815, punctul 56 și jurisprudența citată).

423    Curtea a arătat de asemenea că trebuie să se țină seama de elemente obiective precum conținutul și durata comportamentelor anticoncurențiale, numărul și intensitatea acestora, întinderea pieței afectate și atingerea adusă ordinii publice economice. Analiza trebuie să ia în considerare și importanța relativă și cota de piață a întreprinderilor responsabile, precum și eventualele încălcări repetate (Hotărârea Chalkor/Comisia, punctul 422 de mai sus, EU:C:2011:815, punctul 57).

424    În această privință, trebuie să se arate că, prin natura sa, stabilirea unei amenzi de către Tribunal nu este un exercițiu aritmetic exact. Pe de altă parte, Tribunalul nu este legat de calculele Comisiei și nici de orientările acesteia atunci când se pronunță în temeiul competenței sale de fond, ci trebuie să efectueze propria apreciere, ținând seama de toate împrejurările cauzei (a se vedea Hotărârea din 12 decembrie 2007, BASF și UCB/Comisia, T‑101/05 și T‑111/05, Rep., EU:T:2007:380, punctul 213 și jurisprudența citată).

 C – Aprecierea Tribunalului în speță

425    În speță, pentru a stabili cuantumul amenzii destinate să sancționeze participarea Fapricela la încălcare, din cuprinsul articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 rezultă că se iau în considerare atât gravitatea, cât și durata încălcării, iar din principiul individualizării pedepselor reiese că sancțiunea trebuie să țină seama de situația fiecărui autor al încălcării în raport cu aceasta.

426    Încălcarea care trebuie reținută în sarcina Fapricela este participarea neîntreruptă a acesteia doar la Clubul España, întrucât nu s‑a demonstrat că Fapricela a avut cunoștință despre Clubul Europa (a se vedea primul și al doilea aspect ale primului motiv, punctele 130 și 142 de mai sus).

427    În ceea ce privește durata încălcării săvârșite de Fapricela, aceasta este cuprinsă între 2 decembrie 1998 și 19 septembrie 2002, întrucât nu s‑a demonstrat că Fapricela s‑a distanțat de Clubul España între 18 octombrie 2000 și 9 aprilie 2001 (a se vedea punctul 207 de mai sus).

428    În ceea ce privește gravitatea încălcării săvârșite de Fapricela, mai întâi trebuie amintit că, în mod eronat, Comisia a considerat că Fapricela a avut cunoștință, chiar dacă tardivă, despre dimensiunea paneuropeană a înțelegerii (a se vedea punctul 130 de mai sus).

429    Așadar, pentru a aprecia gravitatea obiectivă a încălcării săvârșite de Fapricela, acest criteriu nu poate fi luat în considerare.

430    Prin urmare, încălcarea săvârșită de Fapricela are o gravitate mai mică decât cea săvârșită de Socitrel și de Proderac, cu care a fost asimilată de Comisie [considerentul (953) al deciziei atacate].

431    Cu toate acestea, încălcarea săvârșită de Fapricela este mai gravă decât cea săvârșită de Fundia. Astfel, din decizia atacată reiese că Fundia a participat doar la „coordonarea” vânzărilor către un singur client, Addtek [considerentele (935) și (953) ale deciziei atacate], în timp ce din decizia atacată reiese că Fapricela a participat la o „coordonare” privind diverși alți clienți.

432    În ceea ce privește valoarea vânzărilor care trebuie luată în considerare, trebuie să se facă trimitere la valoarea vânzărilor reținută de Comisie în decizia atacată, care include toronul, întrucât s‑a demonstrat că Fapricela a participat și la acordul privind toronul în cadrul Clubului España (a se vedea punctul 244 de mai sus). În plus, Comisia a reținut în mod întemeiat doar vânzările realizate de Fapricela în Spania și în Portugalia [considerentul (949) al deciziei atacate].

433    Tribunalul nu are obligația să rețină nici circumstanțe atenuante sau agravante, nici o altă împrejurare specifică. Astfel, faptul că reclamanta a participat doar la Clubul España se reflectă deja în luarea în considerare doar a vânzărilor sale în Spania și în Portugalia.

434    Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se constate că cuantumul amenzii suportate de Fapricela nu poate fi mai mic de 17 000 000 de euro.

435    Cu toate acestea, în temeiul plafonului de 10 % prevăzut la articolul 23 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003, cuantumul amenzii aplicate Fapricela nu poate depăși 8 874 000 de euro.

436    În aceste împrejurări, Tribunalul decide că trebuie să determine cuantumul amenzii care se impune a fi aplicat Fapricela la 8 874 000 euro, care constituie un cuantum adecvat, având în vedere natura, durata și gravitatea încălcării săvârșite de reclamantă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

437    Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

438    În împrejurările prezentei cauze, trebuie să se decidă ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia C(2010) 4387 final a Comisiei din 30 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38344 – Oțel pentru precomprimare), modificată prin Decizia C(2010) 6676 final a Comisiei din 30 septembrie 2010 și prin Decizia C(2011) 2269 final a Comisiei din 4 aprilie 2011, în măsura în care în aceasta se constată că Fapricela – Indústria de Trefilaria, SA a încălcat dispozițiile articolului 101 alineatul 1 TFUE prin participarea, în plus față de o încălcare a dispozițiilor menționate pe piața iberică, la o înțelegere care a acoperit piața internă și ulterior Spațiul Economic European (SEE) și i s‑a aplicat o amendă de 8 874 000 de euro.

2)      Stabilește cuantumul amenzii aplicate Fapricela – Indústria de Trefilaria la 8 874 000 de euro.

3)      Respinge în rest acțiunea.

4)      Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Frimodt Nielsen Dehousse Collins

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 iulie 2015.

Semnături

* Limba de procedură: portugheza.

1 – Sunt redate numai punctele din prezenta hotărâre a căror publicare este considerată utilă de către Tribunal.