HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
23 decembrie 2015(*)
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă și comercială – Regulamentul (CE) nr. 44/2001– Competență judiciară în materia contractelor încheiate cu consumatorii – Articolul 15 alineatul (1) litera (c) și articolul 16 alineatul (1) – Noțiunea de activitate comercială sau profesională «direcționată spre» statul membru în care domiciliază consumatorul – Contract de gestiune de afaceri care servește la realizarea obiectivului economic urmărit printr‑un contract de brokeraj încheiat anterior în exercitarea unei activități comerciale sau profesionale «direcționate spre» statul membru pe teritoriul căruia domiciliază consumatorul – Legătură strânsă”
În cauza C‑297/14,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), prin decizia din 15 mai 2014, primită de Curte la 17 iunie 2014, în procedura
Rüdiger Hobohm
împotriva
Benedikt Kampik Ltd & Co. KG,
Benedikt Aloysius Kampik,
Mar Mediterraneo Werbe- und Vertriebsgesellschaft für Immobilien SL,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul L. Bay Larsen, președintele Camerei a treia, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a patra, domnii J. Malenovský și M. Safjan (raportor) și doamnele A. Prechal și K. Jürimäe, judecători,
avocat general: domnul P. Cruz Villalón,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Palatiello, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes și de A. Fonseca Santos, în calitate de agenți;
– pentru guvernul elvețian, de M. Jametti, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de A.‑M. Rouchaud‑Joët și de W. Bogensberger, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 8 septembrie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74) coroborat cu articolul 16 alineatul (1) din acest regulament.
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Hobohm, domiciliat în Germania, pe de o parte, și Benedikt Kampik Ltd & Co. KG, domnul Kampik și Mar Mediterraneo Werbe- und Vertriebsgesellschaft für Immobilien SL, stabiliți în Spania, pe de altă parte, în legătură cu rambursarea unor sume de bani puse la dispoziția domnului Kampik de domnul Hobohm.
Cadrul juridic
Regulamentul nr. 44/2001
3 Din considerentul (2) al Regulamentului nr. 44/2001 reiese că acesta vizează, pentru buna funcționare a pieței interne, adoptarea „de dispoziții care să unifice normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială și la simplificarea formalităților în vederea recunoașterii și executării rapide și simple a hotărârilor de către statele membre legate prin prezentul regulament”.
4 Considerentele (11)-(13), (15) și (19) ale acestui regulament enunță:
„(11) Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.
(12) În afară de instanța domiciliului pârâtului, trebuie să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și litigiu sau în scopul bunei administrări a justiției.
(13) În cazul contractelor de asigurare, contractelor încheiate cu consumatorii și al contractelor de muncă, partea defavorizată trebuie să fie protejată prin norme de competență mai favorabile intereselor sale decât normele generale prevăzute în prezentul regulament.
[…]
(15) În interesul administrării armonioase a justiției, este necesar să se reducă la minimum posibilitatea apariției procedurilor concurente și să se evite pronunțarea în două state membre a unor hotărâri ireconciliabile. […]
[…]
(19) Trebuie asigurată continuitatea între [Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3, denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”)] și prezentul regulament, fiind necesar să se prevadă unele dispoziții tranzitorii în acest sens. Aceeași necesitate a continuității trebuie garantată cu privire la interpretarea Convenției de la Bruxelles de către Curtea de Justiție [a Uniunii Europene] […]”
5 Normele de competență pe care le stabilește regulamentul menționat figurează în capitolul II din acesta. Secțiunea 1 din acest capitol, intitulată „Dispoziții generale”, cuprinde printre altele articolele 2 și 3, în timp ce secțiunea 4 din capitolul menționat privește competența în materia contractelor încheiate de consumatori și regrupează articolele 15-17.
6 Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 prevede că, sub rezerva celorlalte dispoziții ale acestui regulament, „persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză”.
7 Articolul 3 alineatul (1) din regulamentul menționat are următorul cuprins:
„Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din prezentul capitol.”
8 Articolul 15 alineatul (1) litera (c) din același regulament prevede:
„În ceea ce privește un contract încheiat de o persoană, consumatorul, într‑un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, competența se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 4 și articolului 5 punctul 5, în cazul în care:
[…]
(c) în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat cu o persoană care desfășoară activități comerciale sau profesionale în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, își direcționează activitățile spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intră în sfera de acțiune a acestor activități.”
9 Potrivit articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001:
„Un consumator poate introduce o acțiune împotriva celeilalte părți la contract fie înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia partea în cauză își are domiciliul, fie înaintea instanțelor din locul unde consumatorul își are domiciliul.”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
10 Din decizia de trimitere rezultă că domnul Kampik, care își desfășoară activitatea profesională în Spania, a servit în cursul anului 2005 drept intermediar între domnul Hobohm și Kampik Immobilien KG pentru achiziționarea unui apartament (în continuare „contractul de brokeraj”), în cadrul unui complex turistic situat în Denia (Spania), care trebuia să fie construit de un promotor german.
11 Apartamentele care fac parte din acest complex turistic au fost comercializate, în special în Germania, prin intermediul unui prospect redactat în limba germană.
12 La data de 17 iunie 2006, promotorul complexului turistic menționat, în calitate de vânzător, și domnul Hobohm, precum și soția sa (denumiți în continuare „soții Hobohm”), în calitate de cumpărători, au încheiat contractul de vânzare a apartamentului situat în Denia, care făcea obiectul contractului de brokeraj (denumit în continuare „contractul de vânzare”).
13 După achitarea de către soții Hobohm a primelor două tranșe din prețul de cumpărare a apartamentului lor în cuantum de 62 490 de euro, promotorul a întâmpinat, în cursul anului 2008, dificultăți financiare care au compromis finalizarea construcției complexului turistic.
14 În aceste condiții, domnul Kampik a propus domnului Hobohm realizarea unor lucrări de finisare a apartamentului său. Soții Hobohm s‑au deplasat în Spania, unde au semnat o procură notarială prin care încredințau domnului Kampik sarcina de a le apăra interesele aferente contractului de vânzare (denumit în continuare „contract de gestiune de afaceri”).
15 Domnul Hobohm a înmânat domnului Kampik un cec la purtător în cuantum de 27 647 de euro, sumă care corespundea unei părți din a treia tranșă din prețul de cumpărare a apartamentului. Domnul Kampik a încasat acest cec în contul societății Mar Mediterraneo Werbe- und Vertriebsgesellschaft für Immobilien SL. În cursul anului 2009, domnul Hobohm a plătit domnului Kampik un cuantum suplimentar de 1 448,72 euro.
16 Întrucât, în urma falimentului promotorului, au intervenit dezacorduri între părțile contractului de gestiune de afaceri, soții Hobohm au revocat procura pe care o acordaseră domnului Kampik.
17 În continuare, domnul Hobohm a sesizat Landgericht Stade (Tribunalul Regional din Stade), în circumscripția căruia este domiciliat, cu o cerere de rambursare a sumelor plătite domnului Kampik. Această instanță a respins, prin decizia din 21 septembrie 2011, acțiunea formulată de acesta ca fiind inadmisibilă pentru lipsa competenței teritoriale.
18 Apelul introdus în fața Oberlandesgericht Celle (Tribunalul Regional Superior din Celle) de domnul Hobohm împotriva deciziei Landgericht Stade (Tribunalul Regional din Stade) a fost respins prin decizia din 18 iulie 2012. În această privință, instanța de apel a înlăturat aplicabilitatea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 și, ca urmare a acestui fapt, competența instanței de la domiciliul domnului Hobohm, pentru motivul că contractul de gestiune de afaceri nu putea fi asociat în mod direct activității de intermediar imobiliar „direcționate” de domnul Kampik „spre” Germania, în sensul acestei dispoziții.
19 Domnul Hobohm a formulat recurs împotriva respectivei decizii de apel în fața instanței de trimitere. Aceasta apreciază că activitatea de intermediar imobiliar desfășurată de domnul Kampik în Spania era „direcționată spre” Germania, în sensul dispoziției menționate, întrucât în speță sunt prezente anumite indicii, astfel cum au fost reținute de Curte în Hotărârea Pammer și Hotel Alpenhof (C‑585/08 și C‑144/09, EU:C:2010:740), care dovedesc o activitate „direcționată spre” statul membru în care domiciliază consumatorul, în special împrejurarea, în primul rând, că domnul Kampik își oferea serviciile pe internet prin intermediul unui site înregistrat cu un nume de domeniu de prim nivel „.com” redactat în limba germană, în al doilea rând, că acest site indica o adresă electronică de contact găzduită de un server care utiliza un nume de domeniu de prim nivel „.de”, în al treilea rând, că serviciul de sprijin al activității profesionale a domnului Kampik putea fi contactat prin intermediul unui număr de telefon berlinez și, în al patrulea rând, că domnul Kampik se servea, în cadrul activității sale, de prospecte redactate în limba germană. Contractul de brokeraj ar îndeplini astfel condițiile de aplicare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, în măsura în care a fost încheiat în exercitarea activității domnului Kampik „direcționate spre” statul membru de domiciliu al domnului Hobohm. În schimb, potrivit instanței de trimitere, contractul de gestiune de afaceri, pe care domnul Hobohm își întemeiază pretențiile, dacă este examinat în mod izolat, nu întrunește condițiile de aplicare a acestei dispoziții, întrucât nu intră în sfera unei asemenea activități.
20 Cu toate acestea, instanța menționată arată că există o legătură materială decisivă între activitatea de intermediar imobiliar „direcționată” de domnul Kampik „spre” Germania și încheierea contractului de gestiune de afaceri. Această activitate ar fi condus astfel la încheierea, în cursul anilor 2005 și 2006, de către soții Hobohm a contractului de brokeraj și a contractului de vânzare. În lipsa acestor contracte, contractul de gestiune de afaceri, care se află la baza pretențiilor domnului Hobohm și care trebuia să permită rezolvarea problemelor de executare a contractului de vânzare, nu ar fi fost încheiat. Potrivit instanței de trimitere, chiar dacă obligațiile care reveneau părților în temeiul contractului de brokeraj au fost executate ca urmare a încheierii contractului de vânzare, obiectivul economic al contractului de brokeraj, constând în obținerea de către soții Hobohm și a folosinței efective a apartamentului pe care l‑au dobândit datorită activității de intermediere, nu a fost însă atins.
21 În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Potrivit articolului 15 alineatul (1) litera (c) a doua teză coroborat cu articolul 16 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 44/2001, un consumator poate introduce o acțiune înaintea instanței din locul unde își are domiciliul împotriva unui partener contractual care desfășoară activități comerciale sau profesionale în alt stat membru al Uniunii Europene, în situația în care contractul care face obiectul acțiunii nu intră în mod nemijlocit în sfera de acțiune a unei astfel de activități a partenerului contractual direcționate spre statul membru în care este domiciliat consumatorul, însă servește realizării obiectivului economic urmărit printr‑un alt contract încheiat anterior de părți și executat deja, care, în ceea ce îl privește, intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor citate anterior?”
Cu privire la întrebarea preliminară
22 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, în măsura în care vizează contractul încheiat în cadrul unei activități comerciale sau profesionale „direcționate” de un profesionist „spre” statul membru în care domiciliază consumatorul, coroborat cu articolul 16 alineatul (1) din acest regulament, trebuie interpretat în sensul că se poate aplica unui contract, încheiat între un consumator și un profesionist, care nu intră ca atare în domeniul activității comerciale sau profesionale „direcționate” de acest profesionist „spre” statul membru în care domiciliază consumatorul, însă care prezintă o legătură cu un contract încheiat anterior între aceleași părți în cadrul unei asemenea activități.
23 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că competența instanței de la domiciliul consumatorului, prevăzută la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, impune întrunirea condițiilor de aplicare a articolului 15 alineatul (1) din acest regulament.
24 În această privință, Curtea a statuat că articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 este aplicabil în ipoteza în care sunt îndeplinite trei condiții, și anume, în primul rând, o parte contractantă are calitatea de consumator care acționează într‑un cadru care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, în al doilea rând, contractul dintre un asemenea consumator și un profesionist a fost efectiv încheiat și, în al treilea rând, un asemenea contract face parte din una dintre categoriile vizate la alineatul (1) literele (a)-(c) al articolului 15 menționat. Aceste condiții trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât, dacă una dintre cele trei condiții nu este îndeplinită, competența nu poate fi determinată potrivit normelor în materie de contracte încheiate de consumatori (Hotărârea Kolassa, C‑375/13, EU:C:2015:37, punctul 23 și jurisprudența citată).
25 Din decizia de trimitere reiese că prima condiție menționată la punctul anterior din prezenta hotărâre este îndeplinită în speță, soții Hobohm acționând nu într‑un scop care poate fi considerat ca ținând de activitățile lor comerciale sau profesionale, ci în calitate de consumatori finali privați (a se vedea în acest sens Hotărârea Vapenik, C‑508/12, EU:C:2013:790, punctul 28).
26 În ceea ce privește cea de a doua dintre aceste condiții, este cert că soții Hobohm și domnul Kampik au încheiat efectiv contractul de gestiune de afaceri în cursul anului 2008.
27 În ceea ce privește cea de a treia condiție, din textul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 rezultă că, pentru ca respectivul contract să poată intra, în împrejurări precum cele din cauza principală, în domeniul de aplicare al acestei dispoziții, trebuie întrunite două elemente. Astfel, este necesar, pe de o parte, ca profesionistul să își desfășoare activitățile comerciale sau profesionale în statul membru în care domiciliază consumatorul sau ca, prin orice mijloace, să își direcționeze aceste activități spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, și, pe de altă parte, ca contractul în discuție să intre în sfera de acțiune a unor astfel de activități. Trebuie precizat în această privință că întrebările instanței de trimitere se concentrează asupra părții din această dispoziție care privește contractul încheiat în cadrul unei activități comerciale sau profesionale „direcționate” de un profesionist „spre” statul membru în care domiciliază consumatorul.
28 În speță, din decizia de trimitere reiese că, în împrejurările cauzei principale, dacă contractul de brokeraj intra în sfera activității de intermediere imobiliară „direcționate spre” Germania de domnul Kampik, situația nu era aceeași pentru contractul de gestiune de afaceri, luat în considerare separat. Cu toate acestea, instanța de trimitere consideră că între contractul de brokeraj și contractul de gestiune de afaceri există o legătură care rezultă din același obiectiv economic al acestora, care ar justifica faptul că acest din urmă contract intră totuși în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, la fel ca respectivul contract de brokeraj.
29 În consecință, trebuie analizat, prin prisma articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 și a obiectivelor urmărite de acest regulament, dacă existența unei legături între contracte precum cele în discuție în litigiul principal permite să se considere că contractul de gestiune de afaceri intră în sfera activității „direcționate spre” Germania de domnul Kampik, și, în caz afirmativ, care trebuie să fie natura unei astfel de legături.
30 Astfel cum rezultă din considerentele (11), (13) și (15) ale Regulamentului nr. 44/2001, fac parte dintre aceste obiective printre altele previzibilitatea normelor de competență, protecția consumatorului și reducerea la maximum a posibilității unor proceduri concurente pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri inconciliabile în două state membre.
31 În ceea ce privește protecția consumatorului, din jurisprudența Curții privind regimul special instituit prin dispozițiile Convenției de la Bruxelles, care poate fi transpusă dispozițiilor echivalente ale Regulamentului nr. 44/2001, reiese că acest regim are funcția de a garanta o protecție adecvată consumatorului în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic și mai puțin experimentată din punct de vedere juridic decât cocontractantul său profesionist (a se vedea în acest sens Hotărârea Česká spořitelna, C‑419/11, EU:C:2013:165, punctul 33 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Kolassa, C‑375/13, EU:C:2015:37, punctul 21 și jurisprudența citată).
32 Cu toate acestea, trebuie de asemenea amintit că articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 constituie o derogare atât de la norma generală de competență prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din acest regulament, potrivit căreia competența revine instanțelor statului membru pe teritoriul căruia este domiciliat pârâtul, cât și de la norma de competență specială în domeniul contractelor, prevăzută la articolul 5 punctul 1 din același regulament, potrivit căreia competența revine instanțelor de la locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată. Astfel, această dispoziție trebuie să facă în mod necesar obiectul unei interpretări stricte (Hotărârea Kolassa, C‑375/13, EU:C:2015:37, punctul 28 și jurisprudența citată). Rezultă de asemenea din jurisprudența Curții că, deși articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 are ca scop protecția consumatorilor, aceasta nu înseamnă că protecția acordată este absolută (a se vedea Hotărârea Mühlleitner, C‑190/11, EU:C:2012:542, punctul 33).
33 În lumina obiectivelor amintite la punctul 30 din prezenta hotărâre și ținând seama de caracterul derogatoriu al competenței atribuite instanței de la domiciliul consumatorului, prevăzută la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, este necesar să se considere că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din acest regulament este susceptibil să se aplice unui contract precum contractul de gestiune de afaceri în discuție în litigiul principal, în măsura în care acesta din urmă prezintă o legătură strânsă cu un contract precum contractul de brokeraj.
34 În ceea ce privește verificarea existenței elementelor constitutive ale unei asemenea legături strânse, în speță se pare că, astfel cum rezultă din decizia de trimitere, în urma falimentului promotorului, obiectivul economic urmărit prin contractul de brokeraj, și anume folosința efectivă a apartamentului dobândit de soții Hobohm ca urmare a activității de intermediere imobiliară „direcționate” de domnul Kampik „spre” statul membru de domiciliu al acestora, nu a putut fi atins. Tocmai pentru a remedia această situație de neîndeplinire a obiectivului economic astfel urmărit și pentru ca soții Hobohm, în calitate de consumatori, să obțină prestația vizată de această activitate, profesionistul, și anume domnul Kampik, a propus acestora încheierea contractului de gestiune de afaceri. Prin urmare, finalitatea contractului de gestiune de afaceri consta în atingerea obiectivului economic urmărit prin contractul de brokeraj.
35 În consecință, contractul de gestiune de afaceri, chiar dacă nu intră ca atare în sfera activității comerciale sau profesionale „direcționate” de profesionist „spre” statul membru în care domiciliază consumatorul, a fost totuși încheiat în prelungirea directă a acestei activități și este complementar contractului de brokeraj în măsura în care urmărește să permită atingerea obiectivului economic urmărit prin acest din urmă contract.
36 Prin urmare, deși este adevărat că nu există interdependență juridică între contractul de brokeraj și contractul de gestiune de afaceri, trebuie să se constate prezența unei legături economice între primul și cel de al doilea contract. Această legătură constă în atingerea obiectivului economic urmărit prin contractul de brokeraj, și anume folosința efectivă a apartamentului a cărui finalizare a fost compromisă în urma falimentului promotorului. Astfel, în lipsa lucrărilor de finisare precum cele care au fost convenite între părți în temeiul contractului de gestiune de afaceri, folosința efectivă respectivă nu ar fi posibilă.
37 Examinând, în cadrul aprecierii sale globale a împrejurărilor în care a fost încheiat contractul de gestiune de afaceri, dacă există o legătură strânsă între contractul de brokeraj și contractul de gestiune de afaceri menționat, instanța națională trebuie să țină seama de elementele constitutive ale acestei legături, în special de identitatea, de drept sau de fapt, a părților acestor două contracte, de identitatea obiectivului economic urmărit prin intermediul acestor contracte, care privesc același obiect concret, și de complementaritatea contractului de gestiune de afaceri în raport cu contractul de brokeraj, în măsura în care urmărește să permită atingerea obiectivului economic urmărit prin acest din urmă contract.
38 Aceste elemente trebuie luate în considerare de instanța națională pentru a decide dacă articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 este aplicabil contractului de gestiune de afaceri (a se vedea prin analogie Hotărârea Emrek, C‑218/12, EU:C:2013:666, punctul 31).
39 În fond, trebuie să se arate, în ceea ce privește garanția previzibilității normelor de competență judiciară exprimată în cuprinsul considerentului (11) al Regulamentului nr. 44/2001, că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, instanța de la domiciliul consumatorului este competentă să judece un litigiu referitor la un contract de brokeraj care ține de activitatea profesionistului „direcționată spre” statul membru în care domiciliază acest consumator. Dacă, în continuare, profesionistul propune să încheie și, dacă este cazul, încheie cu același consumator un contract care se presupune că atinge obiectivul esențial urmărit prin intermediul primului contract, acest profesionist se poate aștepta în mod rezonabil ca cele două contracte să fie supuse aceluiași regim de competență judiciară.
40 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, în măsura în care vizează contractul încheiat în cadrul unei activități comerciale sau profesionale „direcționate” de un profesionist „spre” statul membru în care domiciliază consumatorul, coroborat cu articolul 16 alineatul (1) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că se poate aplica unui contract, încheiat între un consumator și un profesionist, care nu intră ca atare în domeniul activității comerciale sau profesionale „direcționate” de acest profesionist „spre” statul membru în care domiciliază consumatorul, însă care prezintă o legătură strânsă cu un contract încheiat anterior între aceleași părți în cadrul unei asemenea activități. Revine instanței naționale sarcina să verifice dacă sunt întrunite elementele constitutive ale acestei legături, în special identitatea, de drept sau de fapt, a părților acestor două contracte, identitatea obiectivului economic urmărit prin aceste contracte, care privesc același obiect concret, și complementaritatea celui de al doilea contract cu primul contract, în măsura în care urmărește să permită atingerea obiectivului economic urmărit prin acest din urmă contract.
Cu privire la cheltuielile de judecată
41 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
Articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, în măsura în care vizează contractul încheiat în cadrul unei activități comerciale sau profesionale „direcționate” de un profesionist „spre” statul membru în care domiciliază consumatorul, coroborat cu articolul 16 alineatul (1) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că se poate aplica unui contract, încheiat între un consumator și un profesionist, care nu intră ca atare în domeniul activității comerciale sau profesionale „direcționate” de acest profesionist „spre” statul membru în care domiciliază consumatorul, însă care prezintă o legătură strânsă cu un contract încheiat anterior între aceleași părți în cadrul unei asemenea activități. Revine instanței naționale sarcina să verifice dacă sunt întrunite elementele constitutive ale acestei legături, în special identitatea, de drept sau de fapt, a părților acestor două contracte, identitatea obiectivului economic urmărit prin aceste contracte, care privesc același obiect concret, și complementaritatea celui de al doilea contract cu primul contract, în măsura în care urmărește să permită atingerea obiectivului economic urmărit prin acest din urmă contract.
Semnături