HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

7 octombrie 2015(*)

„Răspundere extracontractuală – Politică economică și monetară – BCE – Bănci centrale naționale – Restructurarea datoriei publice grecești – Program de achiziționare de titluri – Acord de preschimbare a titlurilor în beneficiul exclusiv al băncilor centrale ale Eurosistemului – Implicarea sectorului privat – Clauze de acțiune colectivă – Îmbunătățirea calității colateralului sub forma unui program de răscumpărare destinat să susțină calitatea titlurilor ca garanții – Creditori privați – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Încredere legitimă – Egalitate de tratament – Răspundere derivată dintr‑un act normativ legal – Prejudiciu anormal și special”

În cauza T‑79/13,

Alessandro Accorinti, cu domiciliul în Nichelino (Italia), și reclamanții ale căror nume figurează în anexă, reprezentați de S. Sutti, de R. Spelta și de G. Sanna, avocați,

reclamanți,

împotriva

Băncii Centrale Europene (BCE), reprezentată inițial de S. Bening și de P. Papapaschalis și ulterior de de P. Senkovic și de M. Papapaschalis și în sfârșit de P. Senkovic, în calitate de agenți, asistați de E. Castellani, de B. Kaiser și de T. Lübbig, avocați,

pârâtă,

având ca obiect o acțiune privind obținerea reparării prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare, printre altele, a adoptării de către BCE a Deciziei 2012/153/UE din 5 martie 2012 privind eligibilitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate pe deplin de Republica Elenă în contextul ofertei de preschimbare a datoriei lansate de Republica Elenă (JO L 77, p. 19), precum și a altor măsuri ale BCE legate de restructurarea datoriei publice grecești,

TRIBUNALUL (Camera a patra),

compus din domnul M. Prek, președinte, doamna I. Labucka și domnul V. Kreuschitz (raportor), judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 25 februarie 2015,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Articolul 127 alineatele (1) și (2) TFUE enunță obiectivele și misiunile fundamentale ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).

2        Articolul 2 și articolul 3 alineatul (1) din Protocolul nr. 4 privind Statutul SEBC și al Băncii Centrale Europene (JO 2010, C 83, p. 230, denumit în continuare „statutul”) definesc aceste obiective și aceste misiuni în mod identic.

3        Articolul 18 din statut prevede:

„(1) Pentru a atinge obiectivele SEBC și a‑și îndeplini misiunile, BCE și băncile centrale naționale pot:

–        să intervină pe piețele financiare, fie prin operațiuni simple de vânzare și cumpărare (la vedere și la termen) sau prin contracte de report, fie prin primirea sau acordarea de împrumuturi de creanțe și instrumente tranzacționabile exprimate în moneda euro sau în alte monede, precum și de metale prețioase;

–        să desfășoare operațiuni de creditare cu instituțiile de credit și cu alți participanți pe piață, pe baza unor garanții corespunzătoare.

(2) BCE stabilește principiile generale ale operațiunilor de piață monetară și de credit desfășurate de ea însăși sau de băncile centrale naționale, inclusiv cele privind comunicarea condițiilor în care acestea sunt dispuse să participe la aceste operațiuni.”

4        Banca Centrală Europeană (BCE) a definit principiile generale ale operațiunilor de piață monetară și de credit în Orientarea 2000/776/BCE din 31 august 2000 privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului (BCE/2000/7) (JO L 310, p. 1, Ediție specială, 10/vol. 5, p. 18). Această orientare a fost ulterior modificată în repetate rânduri și, în sfârșit, a fost consolidată și înlocuită, cu efect de la 1 ianuarie 2012, de Orientarea 2011/817/UE a BCE din 20 septembrie 2011 privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului (BCE/2011/14) (JO L 331, p. 1). Anexa I la orientările menționate, intitulată „Documentația generală privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului” (denumită în continuare „documentația generală”), expune criteriile care reglementează punerea în aplicare uniformă a politicii monetare în zona euro, printre care definiția „activelor eligibile” (punctul 6). BCE a precizat această definiție, în ultimul rând, în Orientarea 2011/817, în special stabilind, la punctele 6.3.1 și 6.3.2 din documentația generală, criteriile care reglementează atât condițiile minime în privința standardelor de creditare sau a pragului de calitate a creditului, cât și standardele înalte de creditare pentru activele tranzacționabile.

 Istoricul cauzei

5        În mai 2010, ca urmare a crizei financiare a statului grec și a discuțiilor cu privire la un plan de restructurare a datoriei publice grecești susținut de statele membre ale zonei euro și de Fondul Monetar Internațional (FMI), evaluarea normală de către piețele financiare a titlurilor de creanță emise de guvernul elen era perturbată, fapt care avea consecințe negative asupra stabilității sistemului financiar al zonei euro.

6        Având în vedere această situație, prin Decizia 2010/268/UE din 6 mai 2010, privind măsurile cu caracter temporar referitoare la eligibilitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate de guvernul elen (BCE/2010/3) (JO L 117, p. 102), BCE a decis să suspende temporar „cerințele minime prevăzute de Eurosistem referitoare la pragurile de calitate a creditelor, astfel cum sunt prevăzute de normele privind Mecanismul Eurosistemului de evaluare a creditelor pentru activele tranzacționabile [de la punctul] 6.3.2 din documentația generală” [articolul 1 alineatul (1) din decizia menționată]. Potrivit articolului 2 din această decizie, „[p]ragul prevăzut de Eurosistem cu privire la calitatea creditelor nu este aplicabil în cazul titlurilor de creanță tranzacționabile emise de către guvernul elen” și [a]stfel de active constituie garanții eligibile în sensul operațiunilor de politică monetară din Eurosistem, indiferent de ratingul lor extern al creditelor”. Articolul 3 din aceeași decizie prevede o normă similară în ceea ce privește „titluril[e] de creanță tranzacționabile emise de entități cu sediul în Grecia și garantate în totalitate de către guvernul elen”.

7        Potrivit considerentului (5) al Deciziei 2010/268, printre altele, „[a]ceastă măsură excepțională […] va fi aplicată temporar, până când Consiliul guvernatorilor va aprecia că stabilitatea sistemului financiar permite aplicarea normală a mecanismului prevăzut de Eurosistem pentru operațiunile de politică monetară”.

8        La 14 mai 2010, BCE a adoptat Decizia 2010/281/UE de instituire a unui program privind piețele titlurilor de valoare (BCE/2010/5) (JO L 124, p. 8) în temeiul articolului 127 alineatul (2) prima liniuță TFUE și în special al articolului 18 alineatul (1) din statut.

9        În considerentele (2)-(5) ale Deciziei 2010/281 se indică, printre altele, următoarele:

„(2) La 9 mai 2010, Consiliul guvernatorilor a stabilit și anunțat public faptul că ar trebui inițiat un program temporar privind piețele titlurilor de valoare (denumit în continuare «programul»), în contextul condițiilor actuale excepționale de pe piețele financiare caracterizate prin tensiuni acute pe anumite segmente de piață care afectează mecanismul de transmitere a politicii monetare și, astfel, aplicarea efectivă a politicii monetare orientate către stabilitatea prețurilor pe termen mediu. În cadrul programului, [băncile centrale naționale] din zona euro, în conformitate cu cotele lor procentuale din grila de repartiție pentru subscrierea capitalului BCE, și BCE, în contact direct cu contrapărțile, pot interveni în mod direct pe piețele titlurilor de creanță publice și private din zona euro.

(3) Programul face parte din politica monetară unică a Eurosistemului și va fi aplicat pentru o perioadă de timp limitată. Obiectivul acestuia este de a remedia disfuncționalitățile de pe piețele titlurilor de valoare și de a restabili un mecanism adecvat de transmitere a politicii monetare.

[…]

(5) Ca parte a politicii monetare unice a Eurosistemului, achiziționarea directă de instrumente de îndatorare tranzacționabile eligibile de către băncile centrale din Eurosistem în cadrul programului ar trebui să fie pusă în aplicare în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii.”

10      Potrivit articolului 1 din Decizia 2010/281, sub titlul „Instituirea programului privind piețele titlurilor de valoare”, printre altele, „băncile centrale din Eurosistem pot achiziționa […] pe piața secundară instrumente de îndatorare tranzacționabile eligibile emise de administrațiile centrale sau de organismele publice din statele membre a căror monedă este euro […]”. Articolul 2 prevede drept criterii de eligibilitate a titlurilor de creanță, printre altele, ca acestea să fie „exprimate în euro” și emise de respectivele administrații centrale sau de entități de drept public.

11      Potrivit unui Comunicat de presă din 1 iulie 2011 al Institutului International de Finanțe (IIF), asociația globală a instituțiilor financiare a declarat, printre altele:

„Consiliul de Administrație al Institutului International de Finanțe se angajează să lucreze cu partenerii săi și cu celelalte instituții financiare, cu sectorul public și cu autoritățile elene, nu numai pentru a oferi [Republicii Elene] o contribuție substanțială în ceea ce privește fluxul de numerar, ci și pentru a pune bazele unei poziții de îndatorare mai sustenabile.

Comunitatea financiară privată este dispusă să facă un efort voluntar, de cooperare, transparent și de mari proporții, pentru a sprijini [Republica Elenă], dat fiind caracterul unic și excepțional al circumstanțelor […]

Contribuția investitorilor privați va completa sprijinul financiar și trezoreria publică și va fi redusă la un număr limitat de opțiuni […]”

12      La 21 iulie 2011, șefii de stat sau de guvern din zona euro și instituții ale Uniunii Europene s‑au reunit pentru a delibera cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a depăși dificultățile cu care se confrunta zona euro.

13      În declarația lor comună din 21 iulie 2011, se expun, printre altele, următoarele:

„1. Salutăm măsurile întreprinse de guvernul elen pentru a stabiliza finanțele publice și a reforma economia, precum și noul pachet de măsuri inclusiv privatizarea, adoptat recent de parlamentul elen. Aceste măsuri reprezintă eforturi fără precedent, însă necesare pentru a readuce economia [Republicii Elene] pe o cale a creșterii durabile. Suntem conștienți de eforturile pe care le presupun măsurile de ajustare pentru cetățenii greci și suntem convinși că aceste sacrificii sunt indispensabile pentru redresarea economică și că acestea vor contribui la stabilitatea și bunăstarea viitoare ale țării.

2. Suntem de acord să sprijinim un nou program pentru [Republica Elenă] și, alături de FMI și de contribuția voluntară a sectorului privat, să acoperim integral deficitul de finanțare. Finanțarea oficială totală se va ridica la o valoare estimată de 109 miliarde de euro. Acest program va fi destinat, în special prin intermediul unor rate mai scăzute ale dobânzii și al unor scadențe amânate, ameliorării decisive a sustenabilității datoriei și a profilului de refinanțare al [Republicii Elene]. Solicităm Fondului Monetar Internațional să continue să contribuie la finanțarea noului program [pentru Republica Elenă]. Intenționăm să utilizăm [Fondul European de Stabilitate Financiară] drept vehicul de finanțare pentru următoarea tragere. Vom monitoriza îndeaproape punerea strictă în practică a programului, pe baza evaluării periodice a Comisiei în colaborare cu BCE și FMI.

[…]

5. Sectorul financiar și‑a manifestat disponibilitatea de a sprijini [Republica Elenă] pe bază de voluntariat, prin intermediul unei game întregi de opțiuni care să consolideze în continuare sustenabilitatea generală. Contribuția netă a sectorului privat este estimată la 37 de miliarde de euro […] Se va asigura o măsură de îmbunătățire a calității colateralului pentru a susține calitatea garanțiilor, astfel încât să permită utilizarea continuă a acesteia pentru accesul băncilor elene la operațiunile cu lichidități din cadrul Eurosistemului. Vom pune la dispoziție resurse adecvate pentru a recapitaliza băncile elene dacă este necesar.”

14      În ceea ce privește participarea sectorului privat, declarația menționată indică la punctul 6 următoarele:

„Referitor la abordarea noastră generală cu privire la implicarea sectorului privat în zona euro, am dori să clarificăm faptul că [Republica Elenă] necesită o soluție excepțională și unică.”

15      În cadrul summitului din 26 octombrie 2011, șefii de stat sau de guvern din zona euro au declarat, printre altele, următoarele:

„12. Participarea sectorului privat joacă un rol vital în aducerea îndatorării [Republicii Elene] la un nivel suportabil. De aceea salutăm discuțiile în curs de desfășurare între [Republica Elenă] și investitorii privați pentru a găsi o soluție care să permită să se aprofundeze participarea sectorului privat. Împreună cu un program de reformă ambițios pentru economia greacă, participarea sectorului privat ar trebui să garanteze reducerea ratei de îndatorare a [Republicii Elene] în raport cu PIB, cu obiectivul de a atinge o rată de 120 % până în 2020. În acest scop, invităm [Republica Elenă], investitori privați și toate părțile implicate să pună în aplicare o preschimbare voluntară a datoriei cu o ajustare a valorii nominale de 50 % din valoarea noțională a datoriei grecești deținute de investitori privați. Statele membre din zona euro vor contribui la setul de măsuri referitoare la participarea sectorului privat în cuantum de 30 de miliarde de euro. Pe această bază, sectorul public este dispus să ofere o finanțare suplimentară în temeiul programului pentru o sumă de până la 100 de miliarde de euro până în anul 2014, inclusiv recapitalizarea impusă a băncilor grecești. Noul program ar trebui să fie decis până la sfârșitul anului 2011 și preschimbarea datoriei ar trebui să fie pusă în aplicare la începutul anului 2012. Solicităm FMI să continue să contribuie la finanțarea noului program grec.

[…]

14. O creștere a creditului va fi furnizată pentru a susține calitatea garanțiilor, pentru a permite băncilor elene să recurgă în continuare la creditare pentru a avea acces la operațiuni de acordare de lichidități în cadrul Eurosistemului.

15. În ceea ce privește abordarea noastră generală în legătură cu participarea sectorului privat în zona euro, amintim decizia pe care am adoptat‑o la 21 iulie [2011], potrivit căreia situația [Republicii Elene] face apel la o soluție excepțională și unică.”

16      Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de finanțe elen din 17 noiembrie 2011, respectivul minister a început negocieri cu deținătorii de titluri de creanță grecești în scopul de a pregăti o tranzacție de preschimbare voluntară de astfel de valori mobiliare cu o ajustare a valorii („haircut”) nominale de 50 % din valoarea noțională a datoriei grecești deținute de investitorii privați, astfel cum se prevede la punctul 12 din declarația din 26 octombrie 2011.

17      La 15 februarie 2012, BCE și băncile centrale naționale din Eurosistem, pe de o parte, și Republica Elenă, pe de altă parte, au încheiat un acord de preschimbare având ca obiect preschimbarea de titluri de creanță grecești deținute de BCE și de băncile centrale naționale în noi titluri de creanță grecești cu aceleași valori nominale, rată a dobânzii, date de plată a dobânzilor și de rambursare ca titlurile care urmează să fie preschimbate, dar cu numere de serie și cu date diferite.

18      La 17 februarie 2012, la cererea Ministerului de finanțe grec în conformitate cu articolul 127 alineatul (4) TFUE coroborat cu articolul 282 alineatul (5) TFUE, BCE a emis un aviz pozitiv privind un proiect de lege greacă privind participarea creditorilor privați la restructurarea datoriei publice a Republicii Elene, în special în temeiul aplicării „clauzelor de acțiune colectivă” (denumite în continuare „CAC”).

19      Potrivit declarației Eurogrupului din 21 februarie 2012, printre altele:

„[…] Eurogrupul ia act de faptul că autoritățile elene și sectorul privat au ajuns la un acord cu privire la condițiile generale ale ofertei de preschimbare pentru [Private Sector Involvement (PSI)] care privește toți deținătorii de titluri din sectorul privat. Acest acord garantează o marjă de ajustare a valorii de 53,5 %. Eurogrupul consideră că acest acord reprezintă o bază adecvată pentru lansarea invitației de preschimbare adresată deținătorilor de titluri de stat grecești (PSI). Reușita operațiunii PSI reprezintă o condiție prealabilă necesară pentru un program destinat să urmeze programului actual. Eurogrupul se bazează pe o participare semnificativă a creditorilor privați la preschimbarea datoriei, ceea ce ar contribui în mod semnificativ la sustenabilitatea datoriei [Republicii Elene].

[…]

Eurogrupul ia act de faptul că titlurile de stat grecești sunt deținute de Eurosistem (BCE și [băncile centrale naționale]) în scopuri de interes public. Eurogrupul ia act de faptul că câștigurile generate de titlurile de stat grecești deținute de Eurosistem vor contribui la profitul BCE și al [băncilor centrale naționale]. Profitul BCE va fi transferat [băncilor centrale naționale], în conformitate cu normele statutare ale distribuirii profitului BCE. Profitul [băncilor centrale naționale] va fi transferat statelor membre din zona euro, în conformitate cu normele statutare ale [respectivelor bănci] în materie de distribuire a profitului”.

20      Într‑un comunicat de presă din 21 februarie 2012, Ministerul finanțelor elen, pe de o parte, a divulgat caracteristicile esențiale ale tranzacției avute în vedere de preschimbare voluntară de titluri de creanță grecești și, pe de altă parte, a anunțat pregătirea și adoptarea unei legi în acest scop. Tranzacția menționată trebuia să cuprindă o cerere de acord și o invitație adresată deținătorilor privați ai anumitor titluri de creanță grecești, în scopul de preschimba aceste titluri cu noi titluri având o valoare nominală egală cu 31,5 % din cea a datoriei preschimbate, precum și cu titluri emise de Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF) care ajung la scadență după 24 de luni și care au o valoare nominală de 15 % din cea a datoriei preschimbate, aceste diferite titluri trebuind să fie furnizate de Republica Elenă la momentul încheierii acordului. În plus, orice investitor privat care participa la această tranzacție trebuia să primească asigurări detașabile legate de produsul intern brut din partea Republicii Elene, cu o valoare noțională egală cu cea a noilor titluri de creanță.

21      Într‑un comunicat de presă din 24 februarie 2012, Ministerul finanțelor elen a clarificat condițiile care stau la baza tranzacției de preschimbare voluntară de titluri de creanță care implică investitorii privați [Private Sector Involvement (denumit în continuare „PSI”)] referindu‑se la Legea elenă nr. 4050/2012 privind deținătorii de titluri de creanță greci, care fusese adoptată de parlamentul elen la 23 februarie 2012. Legea menționată a introdus o procedură pentru CAC, potrivit căreia amendamentele propuse deveneau obligatorii din punct de vedere juridic pentru orice deținător de titluri de creanță reglementate de dreptul elen și emise înainte de 31 decembrie 2011, astfel cum sunt identificate în actul Consiliului de Miniștri de aprobare a invitațiilor PSI, dacă amendamentele menționate sunt aprobate, în mod colectiv și indiferent de serie, de un cvorum de deținători de titluri care reprezintă cel puțin două treimi din valoarea nominală a acestor titluri. În preambulul legii menționate, se indică printre altele că „[…] B[CE] și ceilalți membri ai Eurosistemului au încheiat acorduri speciale cu [Republica Elenă] pentru a evita ca misiunea lor și rolul instituțional al acestora, precum și rolul B[CE] în materie de elaborare a politicii monetare, astfel cum rezultă din tratat, să nu fie compromise”.

22      Potrivit considerentului (3) al Deciziei 2012/433/UE din 18 iulie 2012 de abrogare a Deciziei BCE/2012/3 privind eligibilitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate pe deplin de Republica Elenă în contextul ofertei de preschimbare a datoriei lansate de Republica Elenă (BCE/2012/14) (JO L 199, p. 26), în paralel, la 24 februarie 2012, a fost adoptată în beneficiul băncilor centrale naționale o măsură de îmbunătățire a calității colateralului sub forma unui program de răscumpărare care să susțină calitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate de Republica Elenă.

23      Reclamanții, domnul Alessandro Accorinti și reclamanții ale căror nume figurează în anexă, deținători de titluri de creanță grecești, au participat la restructurarea datoriei publice grecești și au suferit pierderi substanțiale în valoarea nominală a titlurilor lor la momentul punerii în aplicare a ofertei de preschimbare a datoriei grecești în contextul PSI și al procedurii potrivit CAC făcând obligatorie preschimbarea de titluri pentru toți investitorii privați în cauză, în conformitate cu Legea elenă nr. 4050/2012.

24      La 27 februarie 2012, BCE a adoptat Decizia 2012/133/UE de abrogare a Deciziei BCE/2010/3 privind măsurile temporare referitoare la eligibilitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate de guvernul elen (BCE/2012/2) (JO L 59, p. 36) (a se vedea punctul 6 de mai sus), fapt care a avut drept efect suspendarea eligibilității titlurilor de creanță grecești ca garanții pentru operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului.

25      În susținerea acestei abrogări, considerentele (4) și (5) ale Deciziei 2012/133 expun, pe de o parte, că „Republica Elenă a decis să lanseze o ofertă de preschimbare a datoriei în contextul implicării sectorului privat, ofertă adresată deținătorilor de titluri de creanță tranzacționabile emise de guvernul elen”, și, pe de altă parte, că „[c]alitatea de garanții adecvate pentru operațiunile Eurosistemului a titlurilor de creanță tranzacționabile emise de guvernul elen, sau emise de entități cu sediul în Grecia și garantate pe deplin de guvernul elen, a fost afectată negativ și de această decizie a Republicii Elene”.

26      Potrivit articolului 2 din decizia menționată, aceasta a intrat în vigoare la 28 februarie 2012.

27      Într‑un protocol de acord din 1 martie 2012, Comisia Europeană, acționând în numele statelor membre din zona euro, și Republica Elenă au convenit, printre altele, următoarele:

„Republica Elenă va lansa o ofertă de preschimbare pentru titlurile de creanță eligibile care nu sunt încă decontate pentru a reduce valoarea lor nominală cu 53,5 %. Deținătorilor unor astfel de titluri li se va oferi preschimbarea titlurilor de creanță existente cu titluri noi ale Republicii Elene având o valoare nominală nouă, de 31,5 % din valoarea nominală inițială. În plus, proporția de 15 % din valoarea nominală inițială va fi acoperită sub formă de titluri acordate respectivilor deținători […]”

28      În ceea ce privește împrumuturile acordate de EFSF, se afirmă, printre altele, următoarele:

„O sumă de până la 35 de miliarde de euro va fi utilizată pentru a facilita menținerea eligibilității titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate de guvernul elen ca garanție în scopul operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului. Acest rezultat va fi atins prin punerea în aplicare a unui program de răscumpărare cât timp un rating de deficit sau de deficit selectiv este atribuit Republicii Elene sau titlurilor sale de creanță drept consecință a ofertei de preschimbare a datoriei […]”

29      La 1 martie 2012, FESF, Republica Elenă, Fondul elen de stabilitate financiară, în calitate de garant, și Banca Centrală Elenă au ajuns la un acord cu privire la un instrument de asistență financiară de 35 de miliarde de euro pentru a finanța îmbunătățirea calității colateralului, sub forma unui program de răscumpărare de acțiuni și pentru a facilita menținerea eligibilității titlurilor de creanță grecești drept garanții în cadrul operațiunilor de creditare ale Eurosistemului.

30      La 5 martie 2012, BCE a adoptat Decizia 2012/153/UE privind eligibilitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate pe deplin de Republica Elenă în contextul ofertei de preschimbare a datoriei lansate de Republica Elenă (BCE/2012/3) (JO L 77, p. 19).

31      Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Decizia 2012/153, „[u]tilizarea drept colateral pentru operațiunile de creditare din Eurosistem a titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate pe deplin de Republica Elenă și care nu îndeplinesc cerințele minime prevăzute de Eurosistem referitoare la pragurile de calitate a creditelor, […] dar îndeplinesc în schimb celelalte cerințe privind eligibilitatea prevăzute de [documentația generală], este supusă condiției de asigurare de către Republica Elenă pentru [băncile centrale naționale] a unei îmbunătățiri a calității colateralului sub forma unui program de răscumpărare”. Articolul 1 alineatul (2) din Decizia 2012/153 prevede că „[t]itlurile de creanță tranzacționabile prevăzute la alineatul (1) rămân eligibile pe durata aplicării măsurii de îmbunătățire a calității colateralului”.

32      În considerentul (2) al Deciziei 2012/153 se menționează următoarele:

„La 21 iulie 2011, șefii de stat sau de guvern din zona euro și instituțiile Uniunii Europene au anunțat măsuri menite să stabilizeze finanțele publice elene, măsuri care au inclus angajamentul acestora de a asigura o îmbunătățire a calității colateralului care să susțină calitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate de Republica Elenă. Consiliul guvernatorilor a decis că această îmbunătățire a calității colateralului trebui[a] asigurată de Republica Elenă în beneficiul băncilor centrale naționale […]”

33      Potrivit considerentului (3) al deciziei menționate:

„Consiliul guvernatorilor a decis că pragul de calitate a creditului din Eurosistem [trebuia] suspendat în ceea ce prive[a] titlurile de creanță tranzacționabile emise sau garantate pe deplin de Republica Elenă și care intr[au] în sfera de aplicare a măsurii de îmbunătățire a calității colateralului.”

34      În temeiul articolului 2 din Decizia 2012/153, aceasta a intrat în vigoare la 8 martie 2012.

35      Prin Decizia 2012/433, BCE a abrogat Decizia 2012/153 cu efect de la 25 iulie 2012 (articolele 1 și 2).

36      În considerentul (3) al deciziei menționate se indică următoarele:

„În contextul ofertei de preschimbare a datoriei lansate de Republica Elenă pentru deținătorii de titluri de creanță tranzacționabile emise sau garantate de guvernul elen, la 24 februarie 2012 a fost adoptată în beneficiul băncilor centrale naționale o măsură de îmbunătățire a calității colateralului sub forma unui program de răscumpărare care să susțină calitatea titlurilor de creanță tranzacționabile emise sau garantate de Republica Elenă.”

37      Ca urmare a unei decizii a Consiliului guvernatorilor BCE, aceasta a publicat, la 6 septembrie 2012, sub titlul „6 septembrie 2012 – Caracteristici tehnice ale operațiunilor monetare cu titluri”, următorul comunicat de presă:

„Astfel cum s‑a anunțat la 2 august 2012, Consiliul guvernatorilor [BCE] a luat astăzi decizii cu privire la o serie de caracteristici tehnice ale operațiunilor monetare cu titluri de pe piețele secundare ale obligațiunilor guvernamentale din cadrul Eurosistemului care au ca scop asigurarea transmiterii corespunzătoare a orientării de politică monetară și menținerea unei politici monetare unice. Aceste operațiuni vor fi cunoscute sub numele de operațiuni monetare cu titluri (Outright Monetary Transactions – OMT) și vor fi efectuate în următorul cadru:

Condiționalitate

O cerință obligatorie pentru operațiunile monetare cu titluri este condiționalitatea strictă și eficientă impusă unui program corespunzător derulat în cadrul Fondului european de stabilitate financiară/Mecanismului european de stabilitate (FESF/MES). Acestea pot consta într‑un program complet FESF/MES de ajustare macroeconomică sau într‑un program cu scop preventiv (linie de credit cu condiții mai stricte – Enhanced Conditions Credit Line), cu condiția să includă și posibilitatea ca FESF/MES să efectueze achiziții de pe piața primară. Se va solicita de asemenea implicarea FMI în elaborarea condiționalității specifice fiecărei țări și monitorizarea programelor.

Consiliul guvernatorilor va lua în considerare efectuarea operațiunilor monetare cu titluri în măsura în care acestea sunt justificate din perspectiva politicii monetare, cu respectarea pe deplin a condiționalității programului, și le va suspenda după îndeplinirea obiectivelor vizate sau în caz de nerespectare a programului de ajustare macroeconomică sau a programului cu scop preventiv.

În urma unei evaluări detaliate, Consiliul guvernatorilor va decide asupra demarării, a continuării și a suspendării operațiunilor monetare cu titluri, acționând discreționar și cu respectarea mandatului său de politică monetară.

Sfera de acoperire

Se va avea în vedere realizarea operațiunilor monetare cu titluri în cadrul unor viitoare programe de ajustare macroeconomică sau al unor programe cu scop preventiv derulate în cadrul FESF/MES, conform celor menționate anterior. Poate fi avută în vedere efectuarea acestora și în cazul statelor membre care în prezent fac obiectul unui program de ajustare macroeconomică, în momentul redobândirii accesului pe piața obligațiunilor.

Tranzacțiile se vor concentra pe perioade mai scurte în ceea ce privește randamentul și în special pe obligațiuni garantate de stat cu o scadență între un an și trei ani.

Nu sunt stabilite limite cantitative ex ante cu privire la mărimea operațiunilor monetare cu titluri.

Tratamentul creditorilor

Eurosistemul va clarifica în cadrul actului juridic relevant faptul că acceptă același tratament (pari passu) ca și cel aplicat creditorilor privați sau altor tipuri de creditori în ceea ce privește obligațiunile emise de țările din zona euro și achiziționate de către Eurosistem prin intermediul operațiunilor monetare cu titluri, în conformitate cu termenii de emitere a obligațiunilor respective.

[…]”

 Procedura și concluziile părților

38      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 februarie 2013, reclamanții au introdus prezenta acțiune.

39      Prin act depus la grefa Tribunalului la 27 mai 2013, Nausicaa Anadyomène SAS, societate cu sediul în Paris (Franța) și având ca obiect social achiziționarea, gestionarea în nume propriu și valorizarea de obligațiuni, a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor reclamanților și a solicitat să i se comunice toate actele de procedură din cadrul prezentului litigiu, cu excepția documentelor considerate confidențiale.

40      Prin act depus la grefa Tribunalului la 21 iunie 2013, reclamanții au solicitat Tribunalului să permită Nausicaa Anadyomène să intervină în susținerea concluziilor lor, precum și să i se comunice toate actele de procedură din cadrul prezentului litigiu.

41      Prin act depus la grefa Tribunalului la 21 iunie 2013, BCE a solicitat respingerea cererii de intervenție a Nausicaa Anadyomène pentru motivul că, în special, aceasta nu justifica un interes direct și actual în soluționarea litigiului în sensul articolului 40 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și obligarea acesteia de către Tribunal să suporte propriile cheltuieli de judecată și pe cele efectuate de BCE.

42      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a patra, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

43      Prin Ordonanța din 13 decembrie 2013, rectificată la cererea BCE prin Ordonanța din 14 februarie 2014, președintele Camerei a patra a Tribunalului a respins cererea de intervenție a Nausicaa Anadyomène și a obligat‑o să suporte propriile cheltuieli de judecată și pe cele efectuate de BCE în legătură cu cererea de intervenție.

44      Prin Ordonanța din 25 iunie 2014, Accorinti și alții/BCE (T‑224/12, EU:T:2014:611), Tribunalul a respins acțiunea în anulare formulată de anumiți reclamanți împotriva Deciziei 2012/153 ca inadmisibilă.

45      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis deschiderea procedurii orale.

46      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 25 februarie 2015.

47      Reclamanții solicită Tribunalului:

–        declararea admisibilității acțiunii;

–        recunoașterea răspunderii BCE în temeiul articolului 340 TFUE;

–        obligarea BCE la repararea prejudiciului care le‑a fost cauzat în cuantum de cel puțin 12 504 614,98 euro, și anume în măsura indicată pentru fiecare dintre aceștia la punctele 68-72 din cererea introductivă, sau în orice alt cuantum care va fi considerat just și echitabil, cu condiția să fie precizat în cursul procedurii, precum și a dobânzilor „legale și moratorii” aferente acestor sume;

–        în subsidiar, obligarea BCE la repararea prejudiciului care le‑a fost cauzat în cuantum de cel puțin 3 668 020,39 euro, și anume în măsura indicată pentru fiecare dintre aceștia la punctele 74-76 din cererea introductivă, sau în orice alt cuantum care va fi considerat just și echitabil, cu condiția să fie precizat în cursul procedurii, precum și a dobânzilor „legale și moratorii” aferente acestor sume;

–        cu titlu mai subsidiar, obligarea BCE la repararea prejudiciului care le‑a fost cauzat în cuantum de cel puțin 2 667 651,19 euro, și anume în măsura indicată pentru fiecare dintre aceștia la punctele 77 și 78 din cererea introductivă, sau în orice alt cuantum care va fi considerat just și echitabil, cu condiția să fie precizat în cursul procedurii, precum și a dobânzilor „legale și moratorii” aferente acestor sume;

–        cu titlu încă mai subsidiar, obligarea BCE la repararea prejudiciului care le‑a fost cauzat prin comportamentul său legal sau lipsit de culpă într‑un cuantum care va fi considerat just și echitabil;

–        obligarea BCE la plata cheltuielilor de judecată.

48      BCE solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau neîntemeiată;

–        obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

1.     Cu privire la răspunderea extracontractuală a BCE, ca urmare a unui act nelegal

 Cu privire la admisibilitate

49      BCE consideră că acțiunea este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, cererea introductivă nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991 și, pe de altă parte, la momentul depunerii sale, procedura în cauza T‑224/12, care privea doar o parte din reclamanții părți la prezenta procedură, era pendinte la Tribunal. În plus, prezenta acțiune în despăgubiri ar urmări să eludeze inadmisibilitatea cererilor de anulare având ca obiect aceleași nelegalități și având aceleași scopuri pecuniare.

50      Ținând seama de cerințele prevăzute la articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, acțiunea ar fi inadmisibilă atât în ceea ce privește nelegalitățile invocate, cât și prejudiciul pretins a fi fost suferit, inclusiv cuantificarea lor. Cererea introductivă nu precizează în mod suficient motivele pentru care PSI, ca rezultat al Legii elene nr. 4050/2012, ar putea angaja răspunderea BCE, aceasta din urmă neavând decât un rol consultativ în acest context și neputând să fi cauzat, chiar numai în mod indirect, prejudiciul invocat. În plus, cuantificarea respectivului prejudiciu în cererea introductivă nu este susținută de elemente de probă suficiente. Extrasele de cont bancar anexate la cererea introductivă nu ar îndeplini aceste cerințe, anexele menționate neconținând referiri exprese și precise la reclamanții în cauză.

51      Potrivit BCE, în cererea introductivă, presupusele comportamente nelegale și legătura lor de cauzalitate cu prejudiciul invocat nu sunt susținute de elemente de probă suficiente. În sprijinul pretinselor „declarații de asigurare” provenind din partea reprezentanților BCE, reclamanții s‑ar fi limitat, în cererea introductivă, să facă o aluzie generală la diverse articole de presă și la alte documente anexate. Aceeași este situația și a presupuselor încălcări ale principiilor securității juridice și proporționalității, precum și a presupusului abuz de putere, inclusiv modul în care rolul pur consultativ al BCE ar fi putut conduce la asemenea nelegalități. Reclamanții nu au explicat, în cererea introductivă, modul în care acordul de preschimbare din 15 februarie 2012 și alte comportamente adoptate de BCE ar fi putut contribui la geneza prejudiciului invocat care ar fi imputabil în întregime punerii în aplicare a Legii elene nr. 4050/2012. În plus, reclamanții nu ar identifica, în cererea introductivă, niciun comportament specific al BCE care ar fi putut priva deputații parlamentului grec de independența lor politică și de puterea lor de decizie suverană. Reclamanții ar fi omis, de asemenea, să demonstreze existența unei legături de cauzalitate între Decizia 2012/153, care a intervenit abia după decizia Republicii Elene de a recurge la PSI, și prejudiciul suferit. În sfârșit, reclamanții nu au prezentat, în cererea introductivă, elementele esențiale care justifică cuantificarea prejudiciului pretins a fi fost suferit, inclusiv data și prețul la care au cumpărat titlurile de creanță grecești afectate, scadența inițială a acestora, caracteristicile specifice ale cupoanelor titlurilor menționate, marjele de ajustare a valorii aplicate individual pentru a reduce valoarea de plată a noilor cupoane și, în cele din urmă, „evaluarea atribuită de investitor proporției de 15 % din titlurile EFSF cu scadență la un an și doi ani și garanțiilor indexate pe baza PIB acordate în schimb”.

52      Reclamanții contestă argumentele BCE și consideră că acțiunile lor sunt admisibile.

53      În ceea ce privește argumentul principal al BCE, trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut și al articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, orice cerere de sesizare a instanței trebuie să indice obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să aibă nevoie de alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, se impune ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și inteligibil, din însuși textul cererii introductive. În special, pentru a îndeplini aceste cerințe, o cerere de reparare a pretinselor prejudicii cauzate de o instituție a Uniunii trebuie să cuprindă elementele care să permită identificarea comportamentului pe care reclamantul îl reproșează instituției, a motivelor pentru care reclamantul consideră că există un raport de cauzalitate între comportament și prejudiciul pe care pretinde că l‑a suferit, precum și a caracterului și a întinderii acestui prejudiciu (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2010, Arcelor/Parlamentul și Consiliul, T‑16/04, Rep., EU:T:2010:54, punctul 132 și jurisprudența citată).

54      În speță, BCE nu poate susține că cererea introductivă nu îndeplinește condițiile de formă, textul său expunând în mod suficient elementele de fapt și de drept care permit să se identifice comportamentul care îi este imputat, motivele pentru care reclamanții consideră că există o legătură de cauzalitate între acest comportament și prejudiciile pe care aceștia pretind că le‑au suferit, precum și natura și întinderea prejudiciilor. În realitate, argumentul BCE contestă de fapt, sub pretextul aprecierii admisibilității acțiunii în lumina articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, temeinicia cererilor de despăgubiri, în special cu privire la existența unei legături de cauzalitate și a unui prejudiciu, ale căror diferite elemente constitutive sunt totuși prezentate suficient în cererea introductivă, sub un titlu separat, intitulat „Răspunderea BCE în temeiul articolelor 268 [TFUE] și 340 TFUE”.

55      În primul rând, reclamanții invocă mai multe comportamente nelegale pe care le atribuie BCE, rezumate mai întâi la punctul 32 din cererea introductivă și dezvoltate în continuare mai detaliat, și anume, primo, la punctele 33-35 în ceea ce privește încălcarea principiului protecției încrederii legitime, secundo, la punctele 36 și 37 în ceea ce privește încălcarea principiului egalității de tratament al creditorilor, tertio, la punctele 38 și 39 în ceea ce privește abuzul de putere și atingerea adusă principiilor proporționalității, coerenței și raționalității și, quarto, la punctele 40 și 41 în ceea ce privește încălcarea articolelor 123 TFUE și 127 TFUE și a articolului 21 din statut.

56      În al doilea rând, la punctul 45 și următoarele din cererea introductivă, reclamanții precizează natura și întinderea prejudiciilor invocate, care, în opinia lor, rezultă din respectivele comportamente nelegale, inclusiv existența unei legături de cauzalitate între aceste elemente. Astfel, la punctul 48 din cererea introductivă, se arată că „prejudiciul cauzat de încălcarea [principiului] egalității de tratament […] de către BCE […] a […] afectat în mod disproporționat un grup restrâns și clar definit de deponenți/creditori, care dețineau maximum 6 % din datoria elenă, în timp ce BCE și [băncile centrale naționale] dețineau 22 % din aceasta”. La punctele 49-52 din cererea introductivă, reclamanții pun pierderea de valoare de 75 % din titlurile lor de creanță grecești în cadrul PSI, cel puțin în parte, pe seama pretinsei încălcări, în detrimentul lor, de către BCE a principiului egalității de tratament, în special prin încheierea acordului de preschimbare din 15 februarie 2012 – acesta excluzând o participare a BCE și a băncilor centrale naționale de la restructurarea datoriei publice grecești – și prin adoptarea Deciziei 2012/153. Pe de altă parte, la punctul 54 și următoarele din cererea introductivă, reclamanții abordează în mod expres problema legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul suferit și comportamentul nelegal imputat BCE prin efectuarea unei analize contrafactuale care ia în considerare atât situația ipotetică în absența comportamentului menționat, cât și aspectul dacă Legea elenă nr. 4050/2012 ar putea rupe respectiva legătură de cauzalitate, fapt pe care reclamanții îl contestă. În această privință, se precizează, printre altele, la punctul 56 din cererea introductivă, că, „[d]acă BCE și [băncile centrale naționale] nu ar fi decis în mod unilateral, în mod discriminatoriu și nelegal, să se plaseze în afara restructurării datoriei [publice] elene, prejudiciul cauzat situației patrimoniale a investitorilor nu s‑ar fi produs sau ar fi, în orice caz, de o importanță mai redusă și mai puțin împovărător, deoarece repartizarea pierderilor și a reducerii de valoare a obligațiunilor grecești ar fi fost în mod necesar redusă proporțional cu creanțele deținute în portofoliu de BCE și de [băncile centrale naționale], care au fost însă [preschimbate] în prealabil […]”

57      În al treilea rând, la punctul 68 și următoarele din cererea introductivă, reclamanții descriu întinderea prejudiciilor pe care aceștia pretind că le‑au suferit cifrându‑le în mod concret. În această privință, argumentul BCE potrivit căruia o cuantificare corectă a unor astfel de prejudicii ar fi presupus să se furnizeze elemente de informații suplimentare nu poate infirma această concluzie, deoarece o astfel de cuantificare – și cu atât mai puțin caracterul său „corect” ca o chestiune de fond – nu figurează printre condițiile de formă indispensabile sau de admisibilitate a unei acțiuni în despăgubiri (a se vedea Hotărârea din 16 septembrie 2013, ATC și alții/Comisia, T‑333/10, Rep., EU:T:2013:451, punctele 198-201 și jurisprudența citată).

58      Rezultă că argumentele dezvoltate în cererea introductivă însăși sunt suficient de clare și de precise pentru a permite BCE să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, fapt confirmat chir de conținutul memoriului în apărare, în special, în ceea ce privește lipsa temeiniciei acțiunii în despăgubiri. Trebuie să se concluzioneze că textul cererii introductive expune, în mod suficient, coerent și comprehensibil, elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază prezenta acțiune pentru a îndeplini cerințele articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991.

59      BCE nu poate invoca în mod întemeiat, în subsidiar, nici inadmisibilitatea acțiunii în despăgubire pentru cauză de litispendență, în măsura în care aceasta se întemeiază pe nelegalitatea Deciziei 2012/153, atacată de o parte dintre reclamanți în cauza T‑224/12, sau pentru că au formulat acțiunea menționată în scopul unic de a eluda condițiile de admisibilitate a acțiunii în anulare.

60      În primul rând, este lipsită de relevanță jurisprudența privind contestarea refuzului de a acorda o asistență comunitară financiară (Ordonanța din 26 octombrie 1995, Pevasa și Inpesca/Comisia, C‑199/94 P și C‑200/94 P, Rec., EU:C:1995:360, punctul 27, și Hotărârea din 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, Rec., EU:T:2001:42, punctele 76 și 77), pe care BCE o invocă în susținerea tezei sale. Spre deosebire de situația care a dat naștere acestei jurisprudențe, în speță, reclamanții nu urmăresc să obțină, prin acțiunea lor în despăgubiri, un rezultat similar cu cel urmărit prin acțiunea lor în anulare în cauza T‑224/12. Respectiva acțiune viza doar anularea Deciziei 2012/153, fără a urmări totuși un obiectiv pecuniar. Pe de altă parte, întrucât acțiunea în anulare menționată a fost formulată în termenul prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, o eludare, în sensul acestei jurisprudențe, a termenului menționat de o acțiune în despăgubire era exclusă de la bun început. Astfel, numai cu titlu excepțional și pentru a se asigura că acest termen nu este eludat, jurisprudența a declarat inadmisibilă o cerere de despăgubiri, și anume atunci când a fost introdusă împreună cu o cerere de anulare, pentru motivul că cererea de despăgubiri viza, în realitate, retragerea unei decizii individuale adresate reclamantei și rămase definitivă și că aceasta ar fi avut drept rezultat, dacă ar fi fost admisă, anihilarea efectelor juridice ale respectivei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 octombrie 2002, Astipesca/Comisia, T‑180/00, Rec., EU:T:2002:249, punctul 139, și Hotărârea din 3 aprilie 2003, Vieira și alții/Comisia, T‑44/01, T‑119/01 și T‑126/01, Rec., EU:T:2003:98, punctul 213).

61      În continuare, trebuie subliniat că acțiunea în despăgubiri constituie o cale de atac autonomă, având funcția sa specifică în cadrul sistemului căilor de atac și fiind subordonată unor condiții de exercitare concepute în considerarea obiectului său specific. În timp ce acțiunile în anulare și în constatarea abținerii de a acționa urmăresc sancționarea nelegalității unui act obligatoriu din punct de vedere juridic sau a lipsei unui astfel de act, acțiunea în despăgubiri are ca obiect cererea de reparare a unui prejudiciu care decurge dintr‑un act sau dintr‑un comportament nelegal imputabil unei instituții a Uniunii (a se vedea Hotărârea din 23 martie 2004, Médiateur/Lamberts, C‑234/02 P, Rec., EU:C:2004:174, punctul 59 și jurisprudența citată, Hotărârea din 27 noiembrie 2007, Pitsiorlas/Consiliul și BCE, T‑3/00 și T‑337/04, Rep., EU:T:2007:357, punctul 283, și Hotărârea din 3 martie 2010, Artegodan/Comisia, T‑429/05, Rep., EU:T:2010:60, punctul 50). Pe de o parte, această autonomie a acțiunii în despăgubiri nu poate fi repusă în discuție de simplul fapt că o reclamantă decide să formuleze acțiuni în anulare și în despăgubiri în mod succesiv. Pe de altă parte, inadmisibilitatea unei acțiuni în anulare nu antrenează inadmisibilitatea unei acțiuni în despăgubiri introduse ulterior, pentru simplul motiv că aceste acțiuni se bazează pe motive de nelegalitate similare sau chiar identice. Astfel, o asemenea interpretare ar fi contrară însuși principiului autonomiei căilor de atac și, prin urmare, ar priva articolul 268 TFUE coroborat cu articolul 340 al treilea paragraf TFUE de efectul său util.

62      În sfârșit, în măsura în care BCE intenționează să invoce totuși un risc de eludare a procedurii sau de abuz al unei căi de atac, este suficient, pe de o parte, să se amintească natura excepțională a jurisprudenței citate la punctul 60 de mai sus, care este, în consecință, de strictă aplicare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2004, Cantina sociale di Dolianova și alții/Comisia, T‑166/98, Rec., EU:T:2004:337, punctul 122 și jurisprudența citată, neinfirmată cu privire la acest aspect de Hotărârea din 17 iulie 2008, Comisia/Cantina sociale di Dolianova și alții, C‑51/05 P, Rep., EU:C:2008:409, punctul 63; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, Holcim (Deutschland)/Comisia, C‑282/05 P, Rep., EU:C:2007:226, punctul 32], și, pe de altă parte, să se constate că, în speță, prin acțiunea lor în despăgubiri, reclamanții nu urmăresc suprimarea actelor în litigiu, ci obținerea unei despăgubiri a prejudiciului pretins a fi rezultat din adoptarea sau din punerea lor în aplicare.

63      Având în vedere considerațiile care precedă, se impune respingerea excepției de inadmisibilitate invocate de BCE.

 Cu privire la fond

 Cu privire la condițiile de angajare de către BCE a răspunderii Uniunii în temeiul articolelor 268 TFUE și 340 TFUE

64      Trebuie amintit că, potrivit articolului 340 al treilea paragraf TFUE, BCE trebuie să repare, în conformitate cu principiile generale comune legislațiilor statelor membre, prejudiciile cauzate de aceasta însăși sau de agenții săi în exercitarea funcțiilor lor.

65      Reiese dintr‑o jurisprudență constantă, aplicabilă mutatis mutandis răspunderii extracontractuale a BCE prevăzută la articolul 340 al treilea paragraf TFUE, că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, pentru conduita ilicită a instituțiilor sau a organelor sale este supusă întrunirii mai multor condiții având caracter cumulativ, și anume, nelegalitatea comportamentului imputat instituției sau organului Uniunii, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita invocată și prejudiciul pretins (a se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2006, Agraz și alții/Comisia, C‑243/05 P, Rec., EU:C:2006:708, punctul 26 și jurisprudența citată, și Hotărârea Arcelor/Parlamentul și Consiliul, punctul 53 de mai sus, EU:T:2010:54, punctul 139 și jurisprudența citată).

66      Dat fiind caracterul cumulativ al acestor condiții, acțiunea trebuie respinsă în totalitate în cazul în care fie și numai una dintre aceste condiții nu este îndeplinită (a se vedea Hotărârea Arcelor/Parlamentul și Consiliul, punctul 53 de mai sus, EU:T:2010:54, punctul 140 și jurisprudența citată).

67      În ceea ce privește prima condiție, referitoare la conduita ilicită imputată instituției sau organului în cauză, jurisprudența impune să fie demonstrată existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor (Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, Rec., EU:C:2000:361, punctul 42). Criteriul decisiv care permite să se considere că o încălcare este suficient de gravă constă în nerespectarea manifestă și gravă, de către instituția sau de către organul Uniunii în cauză, a limitelor impuse puterii sale de apreciere. Numai în cazul în care instituția sau organul în cauză nu dispune decât de o marjă de apreciere considerabil redusă sau chiar inexistentă, simpla încălcare a dreptului Uniunii poate fi suficientă pentru a se stabili existența unei încălcări suficient de grave (Hotărârea din 10 decembrie 2002, Comisia/Camar și Tico, C‑312/00 P, Rec., EU:C:2002:736, punctul 54, Hotărârea Arcelor/Parlamentul și Consiliul, punctul 53 de mai sus, EU:T:2010:54, punctul 141, și Hotărârea ATC și alții/Comisia, punctul 57 de mai sus, EU:T:2013:451, punctul 62).

68      În această privință, este necesar să se precizeze că respectivele comportamente contestate ale BCE au intervenit în cadrul misiunilor care îi sunt încredințate pentru definirea și pentru punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii, în temeiul articolelor 127 TFUE și 282 TFUE și al articolului 18 din statut, în special prin intervenția sa pe piețele de capital și prin gestionarea operațiunilor de creditare. Aceste dispoziții conferă BCE o largă putere de apreciere, a cărei exercitare implică evaluări complexe de ordin economic și social supuse unor evoluții rapide, care trebuie să fie efectuate în contextul Eurosistemului sau al Uniunii în ansamblu. Astfel, o eventuală încălcare suficient de gravă a normelor de drept în cauză trebuie să se bazeze pe nerespectarea vădită și gravă a limitelor puterii de apreciere largi de care dispune BCE în exercitarea competențelor sale în domeniul politicii monetare. Această concluzie este cu atât mai valabilă cu cât exercitarea respectivei puteri discreționare implică necesitatea ca BCE, pe de o parte, să anticipeze și să evalueze evoluții economice cu caracter complex și nesigur precum evoluția piețelor financiare, a masei monetare și a ratei inflației, care afectează buna funcționare a Eurosistemului și a sistemelor de plată și de credit, și, pe de altă parte, să efectueze alegeri de ordin politic, economic și social care impun un echilibru și un arbitraj între diferitele obiective prevăzute la articolul 127 alineatul (1) TFUE, obiectivul principal fiind menținerea stabilității prețurilor (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Cruz Villalón prezentate în cauza Gauweiler și alții, C‑62/14, Rep., EU:C:2015:7, punctul 111 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea Arcelor/Parlamentul și Consiliul, punctul 53 de mai sus, EU:T:2010:54, punctul 143 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 decembrie 2011, Enviro Tech Europe și Enviro Tech International/Comisia, T‑291/04, Rep., EU:T:2011:760, punctul 125 și jurisprudența citată).

69      În sfârșit, în ceea ce privește activitatea normativă a instituțiilor, inclusiv adoptarea de către BCE a unor acte cu aplicabilitate generală precum Decizia 2012/153, s‑a considerat că abordarea restrictivă în privința răspunderii Uniunii ca urmare a exercitării activităților sale normative se explică prin aceea că, pe de o parte, exercitarea funcției legislative, chiar și în cazul în care există un control jurisdicțional al legalității actelor, nu trebuie să fie îngrădită de perspectiva unor acțiuni în despăgubire de fiecare dată când interesul general al Uniunii impune luarea unor măsuri normative care ar putea aduce atingere intereselor particularilor și că, pe de altă parte, într‑un context normativ caracterizat prin existența unei puteri de apreciere extinse, indispensabilă pentru punerea în aplicare a unei politici a Uniunii, răspunderea Uniunii nu poate fi angajată decât dacă instituția în cauză a încălcat în mod vădit și grav limitele impuse exercitării atribuțiilor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, Rep., EU:C:2008:476, punctul 174).

70      Este necesar să se evalueze temeinicia motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți în lumina acestor criterii.

 Cu privire la comportamentul pretins nelegal al BCE

–       Observații introductive

71      În opinia reclamanților, BCE a săvârșit mai multe nelegalități care ar putea angaja răspunderea Uniunii, și anume, în primul rând, încheierea acordului de preschimbare din 15 februarie 2012 cu Republica Elenă, cu privire la care reclamanții solicită Tribunalului să oblige BCE să îl prezinte, în al doilea rând, refuzul BCE de a participa la restructurarea datoriei publice grecești, care ar fi fost impusă Republicii Elene pentru a obține noi ajutoare financiare, și, în al treilea rând, adoptarea de către BCE a Deciziei 2012/153 care condiționează eligibilitatea titlurilor de creanță grecești ca garanții de un program de răscumpărare acordat exclusiv băncilor centrale naționale, deși aceste titluri nu îndeplinesc cerințele de calitate a creditului.

72      BCE contestă că a încălcat o normă de drept având ca obiect acordarea de drepturi particularilor. Normele pretins a fi fost încălcate s‑ar fi referit la poziția de debitor a Republicii Elene, BCE limitându‑se să își exprime punctul de vedere cu privire la oportunitatea sau la lipsa de oportunitate a PSI și neavând decât un rol consultativ în cadrul „troicii”. BCE precizează că nu menține niciun raport juridic sau financiar cu reclamanții. Aceasta nu ar fi nici debitor, nici emitent al titlurilor de creanță deținute de reclamanți, ci ar fi ea însăși un creditor al Republicii Elene. În plus, ea nu ar fi acționat „în mod direct și împotriva reclamanților”, ci asumând responsabilitățile pe care TFUE, în special articolul 127, i le‑a atribuit în gestionarea crizei datoriei publice grecești. Prin urmare, normele invocate de reclamanți nu s‑ar aplica în privința rolului pe care aceasta l‑a deținut în cadrul PSI și nu le‑ar conferi drepturi care îi protejează.

–       Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime

73      În cadrul primului motiv, reclamanții susțin că acele comportamente menționate la punctul 71 de mai sus constituie o încălcare a principiului protecției încrederii legitime a deținătorilor de titluri de creanță grecești, întrucât sunt contrare asigurării date de către președinții succesivi ai BCE, domnii Trichet și Draghi, precum și de către membri ai Comitetului său executiv. Conform acestor declarații, în primul rând, titlurile de creanță grecești deținute de BCE nu ar face obiectul unei preschimbări „voluntare”, în al doilea rând, nu ar fi existat niciun risc de deficit de plată al Republicii Elene, în al treilea rând, o restructurare forțată a datoriei publice grecești nu ar fi posibilă, în al patrulea rând, participarea creditorilor privați la o astfel de restructurare ar fi posibilă doar pe bază de voluntariat, în al cincilea rând, o reducere a valorii nominale a titlurilor menționate ar fi imposibilă și, în al șaselea rând, în cazul în care ar trebui să survină totuși o astfel de situație, titlurile de creanță grecești nu ar fi acceptate niciodată ca garanție. Potrivit reclamanților, aceste asigurări precise, necondiționate și concordante emise de surse autorizate și de încredere erau de natură să dea naștere unor așteptări justificate în percepția justițiabililor, care au fost frustrați de comportamentele nelegale ulterioare ale BCE, printre care acordul de preschimbare din 15 februarie 2012. În replică, reclamanții precizează că încheierea de către BCE a unui acord de preschimbare secret și discriminatoriu, în situație de conflict de interese ca urmare a propriului statut de creditor al Republicii Elene, pentru a se sustrage de la restructurarea datoriei publice grecești și pentru a i se acorda rangul unui creditor privilegiat este contrară articolului 5 TUE și principiului securității juridice. În cadrul acestei restructurări, rolul BCE nu s‑ar fi limitat la o activitate pur consultativă, din moment ce aceasta ar fi participat în calitate de membru și de actor‑cheie al „troicii” având competențe decizionale și de semnătură proprii.

74      BCE răspunde, în esență, că, dimpotrivă, comunicatele sale de presă și declarațiile publice ale agenților săi ar fi evidențiat în mod clar și ar fi avertizat că, pe de o parte, PSI nu făcea parte dintre competențele BCE și că deciziile referitoare la aceasta au fost luate de guverne suverane și, pe de altă parte, criza datoriei suverane în Europa prezenta riscuri potențiale semnificative legate de investițiile în titluri de creanță grecești. O publicație a BCE din 6 iunie 2011 ar fi abordat în mod expres problema consecințelor PSI și ar fi emis avertizări în legătură cu inconvenientele care puteau rezulta dintr‑o punere în aplicare „imprudentă și automată” a acestui instrument. Prin urmare, documentele relevante ar demonstra că BCE nu a jucat un rol determinant sau decizional în cadrul adoptării PSI și că niciunul dintre punctele de vedere exprimate de ea în limitele mandatului său nu ar fi putut fi înțeles de reclamanți ca o garanție că o astfel de PSI nu ar fi adoptată. Orice cititor prudent și avizat al documentelor menționate ar fi trebuit să știe că PSI constituia una dintre opțiunile posibile și că adoptarea sa ținea exclusiv de răspunderea juridică și politică a Republicii Elene. În absența unor declarații care să excludă fără echivoc posibilitatea unei PSI, nu ar fi existat nicio asigurare precisă, necondiționată și concordantă în acest sens din partea BCE.

75      Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că dreptul de a se baza pe principiul protecției încrederii legitime revine oricărei persoane aflate în situația în care o instituție a Uniunii i‑a creat așteptări justificate. Dreptul de a invoca acest principiu presupune totuși îndeplinirea a trei condiții cumulative. În primul rând, administrația Uniunii trebuie să fi furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. În al doilea rând, aceste asigurări trebuie să fie de natură să dea naștere unei așteptări legitime în percepția persoanei căreia îi sunt adresate. În al treilea rând, asigurările furnizate trebuie să fie conforme normelor aplicabile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna, C‑221/09, Rep., EU:C:2011:153, punctele 71 și 72, Hotărârea din 14 martie 2013, Agrargenossenschaft Neuzelle, C‑545/11, Rep., EU:C:2013:169, punctele 23-25 și jurisprudența citată, Hotărârea din 18 iunie 2010, Luxemburg/Comisia, T‑549/08, Rep., EU:T:2010:244, punctul 71, și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Applied Microengineering/Comisia, T‑387/09, Rep., EU:T:2012:501, punctele 57 și 58 și jurisprudența citată).

76      În plus, trebuie amintit că, deși posibilitatea de a invoca protecția încrederii legitime, în calitate de principiu fundamental al dreptului Uniunii, aparține oricărui operator economic căruia o instituție i‑a creat așteptări justificate, totuși, atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri a Uniunii de natură să îi afecteze interesele, acesta nu poate invoca beneficiul principiului amintit atunci când această măsură este adoptată. În plus, operatorii economici nu își pot plasa încrederea legitimă în menținerea unei situații existente care poate fi modificată în temeiul puterii de apreciere a instituțiilor Uniunii, în special într‑un domeniu precum cel al politicii monetare, al cărui obiect presupune o adaptare constantă în funcție de fluctuațiile situației economice (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 10 septembrie 2009, Plantanol, C‑201/08, Rep., EU:C:2009:539, punctul 53 și jurisprudența citată, Hotărârea AJD Tuna, punctul 75 de mai sus, EU:C:2011:153, punctul 73, Hotărârea Agrargenossenschaft Neuzelle, punctul 75 de mai sus, EU:C:2013:169, punctul 26, și Hotărârea din 19 octombrie 2005, Cofradía de pescadores „San Pedro de Bermeo” și alții/Consiliul, T‑415/03, Rec., EU:T:2005:365, punctul 78).

77      Astfel, este necesar să se aprecieze dacă acele comunicate de presă și declarații publice din partea anumitor membri ai BCE constituiau asigurări precise, necondiționate și concordante emise de surse autorizate și de încredere, care ar fi putut crea așteptări legitime, în percepția reclamanților, că valoarea titlurilor lor de creanță grecești nu este supusă unei ajustări obligatorii.

78      În această privință, trebuie precizat că respectivele comunicate de presă și declarații publice prezentate de reclamanți prezintă obiecte și conținuturi variate. Pe de o parte, este vorba, în esență, despre declarații făcute între lunile aprilie și iunie 2011 de către președintele BCE de la acea dată, domnul Trichet, și de domnul Draghi, succesorul său desemnat, care exprimau, printre altele, opoziția declarată și reiterată a BCE față de o restructurare a datoriei publice grecești și față de un deficit selectiv al Republicii Elene. Pe de altă parte, reclamanții invocă o declarație publică a domnului Bini Smaghi, membru al Consiliului guvernatorilor BCE din 16 iunie 2011, și un discurs ținut de acesta la 15 septembrie 2010 cu privire la „ameliorarea cadrului de guvernanță economică și de stabilitate a Uniunii, în special în zona euro”.

79      În ceea ce privește declarațiile domnilor Draghi și Trichet, trebuie să se constate că, având în vedere, în primul rând, caracterul lor general, în al doilea rând, lipsa de competență a BCE – în mod corect subliniată în declarațiile menționate – de a decide cu privire la o eventuală restructurare a datoriei publice a unui stat membru afectat de un deficit de plată selectiv, și, în al treilea rând, incertitudinea care exista pe piețele financiare la momentul respectiv, în special în ceea ce privește evoluția viitoare a situației financiare a Republicii Elene, aceste declarații nu puteau fi calificate drept asigurări precise și necondiționate emise de surse autorizate și de încredere și cu atât mai puțin cu privire la eventuala neadoptare de către acest stat membru a unei decizii privind o astfel de restructurare. Astfel, deși BCE a fost implicată în supravegherea evoluției situației financiare a Republicii Elene, ca parte a „troicii”, formate din aceasta, FMI și Comisia, ea nu era competentă să decidă cu privire la o astfel de măsură, care ține, în primul rând, dacă nu exclusiv, de puterea suverană și de autoritatea bugetară a statului membru în cauză, în special de puterea sa legislativă, și, într‑o oarecare măsură, de coordonarea politicii economice de către statele membre în temeiul articolului 120 TFUE și următoarele. În aceste circumstanțe, opoziția față de o astfel de restructurare, după cum a fost exprimată în mod repetat în public de domnii Trichet și Draghi într‑un climat de incertitudine în creștere în percepția participanților pe piețele financiare, trebuia să fie interpretată ca având o semnificație pur politico‑economică. În special, procedând astfel, autorii urmăreau să avertizeze respectivii participanți cu privire la, pe de o parte, o deteriorare suplimentară a situației economice la momentul respectiv, inclusiv o eventuală insolvabilitate a Republicii Elene, ale cărei titluri potențial în deficit nu ar mai putea fi acceptate de BCE și de băncile centrale naționale ca garanții în cadrul operațiunilor de credit ale Eurosistemului (a se vedea Decizia 2012/133, adoptată ulterior) și, pe de altă parte, riscurile pe care o astfel de evoluție le‑ar putea implica pentru stabilitatea sistemului financiar și pentru funcționarea Eurosistemului în ansamblu. Trebuie adăugat că această opoziție a președinților succesivi ai BCE era însoțită de precizarea potrivit căreia, în cazul în care un astfel de deficit s‑ar fi produs însă și statele membre în cauză ar decide să restructureze datoria publică, BCE ar impune ca această restructurare să fie susținută de garanții suficiente pentru a proteja integritatea sa și pentru a menține stabilitatea și încrederea în piețele financiare. Rezultă că, procedând astfel, BCE nu a alimentat așteptări legitime cu privire la menținerea opoziției sale în cazul unei decizii contrare a statelor membre în cauză de a efectua o astfel de restructurare sau chiar cu privire la eventuala sa capacitate juridică – inexistentă – de a preveni o astfel de abordare.

80      În ceea ce privește declarațiile domnului Bini Smaghi, trebuie subliniat că acesta s‑a limitat să declare public că, pe de o parte, BCE nu ar putea participa la o „extensie a scadenței datoriei elene” pentru că ar fi contrar dispozițiilor care îi sunt aplicabile și, pe de altă parte, o eventuală restructurare a datoriei publice a unui stat membru, dacă s‑ar fi dovedit necesară, ar fi posibilă numai pe baza unui acord între creditori și debitori. În acest context, el a menționat în mod expres posibilitatea ca statele membre din zona euro să adopte CAC, care ar facilita creditorilor și debitorilor menționați găsirea unui acord cu privire la o repartizare echitabilă a sarcinilor. Spre deosebire de susținerile reclamanților, aceste afirmații nu exclud eventuala apariție sau o decizie de restructurare a datoriei publice grecești sau a unui deficit al Republicii Elene, ci descriu doar marja de manevră restrânsă a BCE într‑un asemenea context, precum și condițiile în care o astfel de restructurare ar putea sau ar trebui să fie pusă în aplicare. În plus, nu se poate deduce o oarecare asigurare precisă și necondiționată în sensul că BCE s‑ar opune în cele din urmă unei astfel de restructurări, dacă aceasta trebuia să fie decisă de statele membre sau de organele competente sau că nu ar participa, eventual și indiferent de formă, la o asemenea măsură.

81      În consecință, în speță, declarațiile publice ale membrilor BCE invocate de reclamanți nu constituie asigurări precise, necondiționate și concordante în sensul excluderii unei eventuale restructurări a datoriei publice grecești și nu sunt emise de surse autorizate și de încredere, în sensul jurisprudenței, astfel încât motivul întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime trebuie respins.

82      Cu titlu suplimentar, trebuie precizat totuși că, după cum susține BCE, achiziționarea de către un investitor de titluri de creanță de stat este, prin definiție, o tranzacție care implică un anumit risc financiar, deoarece este supus elementelor aleatoare ale evoluției piețelor de capital, și că anumiți reclamanți au dobândit chiar titluri de creanță grecești în perioada de vârf a crizei financiare din Republica Elenă. Or, având în vedere situația economică a Republicii Elene și incertitudinile care o priveau la momentul respectiv, investitorii în cauză nu pot pretinde că au acționat ca operatori economici prudenți și avizați, în sensul jurisprudenței menționate la punctul 76 de mai sus, putându‑se prevala de existența unor așteptări legitime. Dimpotrivă, având în vedere declarațiile publice invocate de reclamanți în susținerea criticilor lor (a se vedea punctul 78 de mai sus), investitorii menționați ar fi trebuit să cunoască situația economică extrem de instabilă care determina fluctuația valorii titlurilor de creanță grecești achiziționate de ei, precum și riscul deloc neglijabil al unui deficit, chiar dacă doar selectiv al Republicii Elene. Pe de altă parte, astfel cum susține în mod întemeiat BCE, un operator economic prudent și avizat, care a avut cunoștință de aceste declarații publice, nu ar fi putut exclude riscul unei restructurări a datoriei publice grecești, având în vedere divergența de opinii existente în acest sens, la nivelul statelor membre din zona euro și al altor organisme implicate precum Comisia, FMI și BCE.

83      În sfârșit, în măsura în care reclamanții invocă deopotrivă, în acest context, o încălcare a principiului securității juridice, este suficient să se arate că aceștia nu au prezentat niciun argument suplimentar și concret care să indice că acțiunile BCE, în cadrul antecedentelor restructurării datoriei publice grecești, ar fi contribuit la adoptarea unei reglementări care nu ar fi fost suficient de clară, precisă și previzibilă în privința efectelor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2005, VEMW și alții, C‑17/03, Rec., EU:C:2005:362, punctul 80 și jurisprudența citată) și nici nu a permis justițiabililor să cunoască întinderea obligațiilor pe care aceasta li le impune (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 29 aprilie 2004, Sudholz, C‑17/01, Rec., EU:C:2004:242, punctul 34 și jurisprudența citată). În consecință, nici această critică întemeiată pe încălcarea principiului securității juridice nu poate fi admisă.

84      Prin urmare, reclamanții nu au demonstrat existența unei încălcări de către BCE a principiului protecției încrederii legitime și nici, în acest context, a principiului securității juridice, care ar putea angaja răspunderea sa extracontractuală.

–       Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament a „creditorilor privați” și a clauzei pari passu

85      În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanții invocă o încălcare a principiului egalității de tratament a creditorilor privați în sensul, în special, al articolelor 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât BCE și băncile centrale naționale au asigurat, prin punerea în aplicare a acordului de preschimbare din 15 februarie 2012, ca titlurile de creanță grecești deținute în portofoliile lor să nu intre în restructurarea datoriei publice grecești în aplicarea CAC și să fie imunizate împotriva unei reduceri a valorii lor. Prin adoptarea comportamentelor menționate la punctul 71 de mai sus, fără a ține seama de situația patrimonială a creditorilor privați și a investitorilor, printre care și reclamanții, BCE ar fi încălcat acest principiu. Principiul egalității de tratament al tuturor creditorilor sau investitorilor ar fi, de asemenea, prevăzut la nivel internațional ca principiu cutumiar și ar trebui să fie calificat ca principiu general al dreptului Uniunii sau ca manifestare directă și specială a principiului general al nediscriminării în conformitate cu articolul 10 TFUE și cu articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale. Clauza denumită par condicio creditorum sau pari passu, care presupune că creditorii sunt tratați în mod egal la plată, indiferent de rangul lor, s‑ar aplica, așadar, și în privința BCE. Astfel, în comunicatul de presă din 6 septembrie 2012 privind lansarea programului operațiunilor monetare cu titluri (denumit în continuare „OMT”), BCE ar fi acceptat „același tratament (pari passu) ca și creditorii privați sau alții în ceea ce privește titlurile emise de țările din zona euro și dobândite de Eurosistem în cadrul [OMT], conform condițiilor titlurilor menționate”. Prin urmare, achiziționarea de către BCE a titlurilor de creanță grecești, în cadrul programului de răscumpărare stabilit prin Decizia 2010/281, nu i‑ar fi conferit niciun tratament special și aceasta ar fi trebuit să își asume un risc de credit egal cu cel al oricărui alt investitor privat sau instituțional. Reclamanții, în calitatea lor de deținători de titluri de creanță grecești, ar fi, la fel ca BCE și ca băncile centrale naționale, creditori de drept privat ai Republicii Elene și prejudiciul pe care l‑au suferit ar fi de natură să cauzeze aceleași efecte sistemice asupra economiei europene. Ca urmare a preschimbării anterioare a titlurilor de creanță cuprinse în portofoliile BCE și băncilor centrale naționale cu titluri noi, acestea s‑ar fi putut sustrage „deficitului [de plată] pilotat și mascat” de statul elen cu efect de declasare a celorlalte titluri de creanță care nu au putut beneficia de o astfel de preschimbare și au trebuit să se confrunte cu „capacitatea de plată reziduală” a acestui stat. BCE și băncile centrale naționale și‑ar fi rezervat astfel un statut de creditor de „rang privilegiat” în detrimentul sectorului privat, sub pretextul misiunii lor de politică monetară. În plus, prin Decizia sa 2012/153, BCE ar fi condiționat în mod nelegal eligibilitatea titlurilor de creanță grecești de acordarea, în favoarea băncilor centrale naționale, a unui program de răscumpărare a titlurilor al căror rating este scăzut în operațiunile de creditare ale Eurosistemului. Reclamanții contestă că această inegalitate de tratament este justificată în mod obiectiv de interese publice sau de dispozițiile tratatelor, articolul 127 alineatul (1) TFUE, articolul 3 alineatele (3) și (4) TUE, și articolul 13 TUE neprevăzând nicio astfel de derogare. În orice caz, BCE nu ar fi fundamentat în ce măsură acordul de preschimbare din 15 februarie 2012 și programul de răscumpărare rezervat băncilor centrale naționale care intră în sfera puterii sale de apreciere în materie de politică monetară ar fi contribuit la stabilitatea prețurilor din zona euro și ar fi fost proporționale și necesare.

86      BCE contestă că principiul egalității de tratament a creditorilor se aplică în cadrul unor clauze contractuale de drept privat, emitentul de titluri de creanță având posibilitatea, iar nu obligația să îl includă în documentația însoțitoare a titlurilor. Nu ar fi vorba despre o normă universală de drept internațional public sau de drept constituțional comun la nivelul statelor membre și cu atât mai puțin despre un principiu general al dreptului Uniunii, aplicarea sa depinzând de alegerea respectivului emitent. Chiar presupunând că pretinsa obligație de a respecta acest principiu este o normă superioară de drept al Uniunii, aceasta ar crea obligații juridice doar pentru emitentul datoriei, și anume, în speță, statul elen, iar nu pentru creditorii săi. BCE contestă, în plus, că este un creditor al Republicii Elene, care este comparabil cu reclamanții, aceștia fiind investitori care urmăresc randamente ridicate și care au efectuat o investiție cu titlu exclusiv privat. În schimb, BCE ar fi cumpărat titluri de creanță grecești de pe piața secundară a valorilor mobiliare numai în contextul exercitării mandatului său public care îi fusese atribuit în temeiul articolului 127 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 3 alineatele (3) și (4) TUE și cu articolul 13 alineatul (1) TUE, aspect care ar fi fost reafirmat în declarația Eurogrupului din 21 februarie 2012 și în expunerea de motive a Legii elene nr. 4050/2012. Astfel, prin Decizia 2010/281, în obiectivul principal de menținere a stabilității prețurilor în temeiul articolului 127 alineatul (1) TFUE, BCE ar fi decis să lanseze un program temporar pentru piețele financiare, în cadrul căruia BCE și băncile centrale naționale ar fi achiziționat, printre altele, titluri emise de Republica Elenă. Aceste achiziții ar fi avut drept scop să mențină „buna funcționare a mecanismului de transmisie a politicii monetare, care este esențial pentru a asigura stabilitatea prețurilor și pentru a facilita «desfășurarea eficientă a unei politici monetare orientate pe stabilitatea prețurilor pe termen mediu» asigurând […] lichiditatea piețelor titlurilor de creanță private și publice din zona euro […]”, și anume pentru motive foarte diferite de cele care au determinat deciziile de investiții ale altor creditori privați. În plus, în lipsa excluderii din PSI a titlurilor de creanță grecești deținute de băncile centrale din Eurosistem, inclusiv de Banca Centrală Elenă, ar fi fost afectată independența financiară și funcțională a Eurosistemului în sensul articolului 130 TFUE fiindu‑i afectată capacitatea de a refinanța instituțiile de credit și de a interveni pe piețele de capital în aplicarea articolului 18 alineatul (1) din statut. Prin urmare, în lipsa comparabilității situațiilor în cauză, este neîntemeiată invocarea de către reclamanți a existenței unui tratament inegal.

87      În primul rând, Tribunalul consideră că trebuie analizat dacă acel comportament incriminat al BCE constituie o încălcare a principiului egalității de tratament, astfel cum este consacrat la articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale (Hotărârea din 18 iulie 2013, Sky Italia, C‑234/12, Rep., EU:C:2013:496, punctul 15), pe care BCE, ca instituție a Uniunii, este obligată să o respecte ca normă superioară de drept al Uniunii care protejează particularii. Astfel, principiul general al egalității de tratament prevede ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv. Caracterul comparabil al unor situații diferite se apreciază având în vedere toate elementele care le caracterizează. Aceste elemente trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea actului Uniunii care instituie distincția în cauză. În plus, trebuie luate în considerare principiile și obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv (a se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique și Lorraine și alții, C‑127/07, Rep., EU:C:2008:728, punctele 23, 25 și 26 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 mai 2011, Luxemburg/Parlamentul și Consiliul, C‑176/09, Rep., EU:C:2011:290, punctele 31 și 32 și jurisprudența citată).

88      Or, în speță, reclamanții pornesc de la o premisă greșită, susținând că toți particularii care au achiziționat titluri de creanță grecești, drept investitori sau drept creditori „privați” ai Republicii Elene, pe de o parte, și BCE și băncile centrale naționale ale Eurosistemului, pe de altă parte, se aflau, din perspectiva principiilor și a obiectivelor normelor pertinente pe care se bazau comportamentele incriminate, într‑o situație comparabilă, chiar identică, în scopul aplicării principiului general al egalității de tratament. Acest argument ignoră mai exact faptul că, prin achiziționarea de titluri de creanță grecești, în special pe baza Deciziei 2010/281, BCE și băncile centrale naționale menționate au acționat în exercitarea misiunilor lor fundamentale în temeiul articolului 127 alineatele (1) și (2) TFUE și în special al articolului 18 alineatul (1) prima liniuță din statut, cu obiectivul de a menține stabilitatea prețurilor și buna gestionare a politicii monetare, precum și în limitele stabilite de dispozițiile deciziei respective [a se vedea considerentul (5) al deciziei menționate].

89      Astfel, în primul rând, programul de achiziționare de titluri de creanță de stat, inclusiv grecești, instituit prin Decizia 2010/281, se întemeia în mod expres pe articolul 127 alineatul (2) prima liniuță TFUE și în special pe articolul 18 alineatul (1) din statut și se înscria, având în vedere criza financiară la care era expus statul elen, în contextul „circumstanțelor excepționale care prevalează pe piețele de capital, caracterizate prin tensiuni grave pe anumite segmente de piață care împiedic[au] mecanismul de transmisie a politicii monetare și, prin urmare, desfășurarea eficientă a unei politici monetare orientate pe stabilitatea prețurilor pe termen mediu”. Potrivit acestei decizii, programul respectiv era, așadar, destinat să facă „parte din politica monetară unică a Eurosistemului” pentru „a remedia disfuncționalitatea de pe piețele financiare și a restabili un mecanism adecvat de transmisie a politicii monetare” [considerentele (2)-(4) ale acestei decizii]. Motivele expuse nu sunt contestate ca atare de reclamanți, care se limitează să întemeieze caracterul comparabil al situațiilor în cauză pe simplul fapt că atât investitorii privați, cât și băncile centrale din Eurosistem care au dobândit titluri de creanță grecești ar fi creditori ai statului elen dispunând de drepturi egale.

90      În această privință, trebuie amintit că, astfel, în temeiul articolului 18 alineatul (1) prima liniuță din statut, „[p]entru a atinge obiectivele SEBC și a‑și îndeplini misiunile, BCE și băncile centrale naționale pot”, printre altele, „să intervină pe piețele financiare […] prin operațiuni simple de vânzare și cumpărare (la vedere și la termen) […] de creanțe și instrumente tranzacționabile exprimate în moneda euro sau în alte monede”. În consecință, programul de răscumpărare a titlurilor de creanță de stat și, prin urmare, achiziționarea de către băncile centrale din Eurosistem de astfel de titluri participau la misiunile fundamentale ale SEBC, în sensul articolului 127 alineatele (1) și (2) TFUE coroborat cu articolul 282 alineatul (1) TFUE și că, mai exact, aceste măsuri se bazau pe abilitarea prevăzută la articolul 18 alineatul (1) prima liniuță din statut. În plus, rezultă din această ultimă dispoziție că achiziționarea de către băncile centrale menționate de titluri de creanță de stat pe piața secundară are ca unic scop să atingă obiectivele SEBC și să își îndeplinească misiunile, ceea ce exclude orice motiv extern acestui obiect, în special intenția de a obține randamente ridicate prin investiții, inclusiv prin tranzacții speculative.

91      În consecință, trebuie să se constate că reclamanții, ca investitori sau ca persoane care fac economii, care au acționat în nume propriu și în interesul lor exclusiv privat pentru a obține un randament maxim al investițiilor lor, se aflau într‑o situație diferită de cea a băncilor centrale ale Eurosistemului. Chiar dacă, în temeiul dreptului privat aplicabil, băncile centrale menționate au dobândit, la momentul achiziționării de titluri de creanță de stat, întocmai investitorilor privați, statutul de creditor al statului emitent și debitor, acest aspect comun unic nu poate să justifice ca aceștia să fie considerați ca aflându‑se într‑o situație similară sau chiar identică cu cea a investitorilor menționați. Astfel, o asemenea abordare adoptată exclusiv din punctul de vedere al dreptului privat nu ar ține cont nici de încadrarea juridică a operațiunii de achiziționare a titlurilor menționate de băncile centrale, nici de obiectivele de interes public pe care acestea erau chemate să le urmărească în respectivul context în conformitate cu normele de drept primar aplicabile, ale căror principii și obiective trebuie să fie luate în considerare pentru aprecierea comparabilității situațiilor în cauză în lumina principiului general al egalității de tratament (a se vedea jurisprudența citată la punctul 87 de mai sus).

92      Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că reclamanții, ca investitori privați care au cumpărat titluri de creanță grecești exclusiv în interesul lor patrimonial privat, oricare ar fi motivul concret al deciziilor lor de investiție, se aflau într‑o situație diferită de cea a băncilor centrale din Eurosistem, a căror decizie de investiție era ghidată exclusiv de obiective de interes public, astfel cum se prevede la articolul 127 alineatele (1) și (2) TFUE coroborat cu articolul 282 alineatul (1) TFUE, precum și cu articolul 18 alineatul (1) prima liniuță din statut. Astfel, în lipsa caracterului comparabil al situațiilor în cauză, încheierea și punerea în aplicare a acordului de preschimbare din 15 februarie 2012 nu pot să constituie o încălcare a principiului egalității de tratament.

93      În al doilea rând, reclamanții nu pot să susțină în mod întemeiat, în esență, nici că investitorii privați și băncile centrale din Eurosistem ar fi în situații comparabile în ceea ce privește impactul pe care l‑ar avea asupra economiei europene efectele reducerii valorii creanțelor lor. Potrivit reclamanților, sarcinile impuse doar investitorilor privați în cadrul restructurării datoriei publice grecești ar fi „de natură să provoace aceleași efecte sistemice asupra economiei europene” ca o participare egalitară a băncilor centrale din Eurosistem la restructurarea menționată, de la care acestea s‑au sustras prin încheierea și prin punerea în aplicare a acordului de preschimbare din 15 februarie 2012. Chiar presupunând că, prin acest argument, reclamanții urmăresc să arate că PSI și procedura în temeiul CAC erau susceptibile să atingă în mod grav încrederea investitorilor privați și instituționali în valoarea intrinsecă a titlurilor de creanță grecești și, prin urmare, în fiabilitatea statului elen ca debitor – temere care era la originea opoziției inițiale a BCE față de deficitul selectiv al Republicii Elene și față de restructurarea parțială a datoriei sale publice (a se vedea punctele 78-80 de mai sus) – ei nu au reușit să precizeze și să justifice faptul că aceste consecințe ar fi comparabile cu cele pe care ar trebui să le suporte băncile centrale din Eurosistem și că ar fi susceptibile să perturbe funcționarea sistemului menționat în același mod. Dimpotrivă, având în vedere valoarea totală a titlurilor de creanță grecești achiziționate și deținute de respectivele bănci centrale, după cum au subliniat chiar reclamanții, eventuala participare a unor astfel de bănci la restructurarea datoriei publice a unui stat membru al zonei euro, indiferent de caracterul său legal sau nelegal din perspectiva articolului 123 TFUE (a se vedea punctul 114 de mai jos), ar fi riscat să afecteze integritatea financiară a Eurosistemului în ansamblul său și în special capacitatea sa de a interveni pe piețele financiare și de a refinanța instituțiile de credit în temeiul articolului 18 alineatul (1) prima și a doua liniuță din statut. În această privință, trebuie precizat că titlurile de creanță de stat reprezintă simultan garanții pe care se presupune în mod normal că aceste bănci centrale trebuie să le accepte pentru operațiunile de credit în cadrul Eurosistemului și pentru menținerea accesului instituțiilor de credit naționale la lichidități (a se vedea punctul 6 din documentația generală menționată la punctul 4 de mai sus). Rezultă că trebuie respinsă de asemenea obiecția potrivit căreia BCE și băncile centrale naționale din Eurosistem și‑ar fi rezervat un statut de creditor „de rang privilegiat” în detrimentul sectorului privat, „sub pretextul misiunii lor de politică monetară”.

94      În al treilea rând, în acest context, nu poate fi admis argumentul reclamanților potrivit căruia, prin Decizia 2012/153, BCE ar fi condiționat în mod nelegal eligibilitatea titlurilor de creanță grecești de acordarea în favoarea băncilor centrale naționale a unui program de răscumpărare a titlurilor al căror rating este scăzut în operațiunile de creditare ale Eurosistemului. În măsura în care argumentul menționat urmărește să invoce o inegalitate de tratament imputabilă BCE în detrimentul investitorilor privați și în special al reclamanților, aceștia au omis deopotrivă să precizeze și să justifice că se aflau într‑o situație similară cu cea a băncilor centrale naționale. Astfel cum a statuat deja Tribunalul, în esență, în Ordonanța Accorinti și alții/BCE, punctul 44 de mai sus (EU:T:2014:611, punctele 76-78), chiar dacă obligația Republicii Elene de a asigura o măsură de îmbunătățire a calității colateralului în beneficiul băncilor centrale naționale, sub forma unui program de achiziționare, își avea temeiul juridic în Decizia 2012/153, obligația menționată urmărea doar să garanteze menținerea posibilității ca băncile centrale menționate să accepte titlurile de creanță grecești, ca garanții adecvate, în scopul unor operațiuni de creditare ale Eurosistemului, în sensul articolului 18 alineatul (1) a doua liniuță din statut, întrucât, în lipsa unei astfel măsuri de îmbunătățire a calității colateralului, titlurile menționate nu ar mai fi îndeplinit cerințele minime ale Eurosistemului în materie de praguri de calitate a creditului în conformitate cu criteriile relevante din documentația generală. Prin urmare, obligația menționată asigura menținerea marjei de manevră a băncilor centrale ale Eurosistemului în temeiul dispozițiilor articolului 127 alineatele (1) și (2) TFUE coroborat cu articolul 282 alineatul (1) TFUE și cu articolul 18 alineatul (1) prima și a doua liniuță din statut și, prin urmare viza o situație care nu era comparabilă cu cea în care se aflau investitorii privați. Astfel, din moment ce aceștia din urmă achiziționaseră și dețineau titluri de creanță grecești în scopuri exclusiv private, se aflau într‑o situație diferită de cea a băncilor centrale din Eurosistem învestite cu puteri și cu obligații în conformitate cu dispozițiile citate anterior. Rezultă că reclamanții nu puteau pretinde, în temeiul principiului egalității de tratament, beneficiul similar unui program de răscumpărare a titlurilor lor de creanță de către statul elen.

95      În orice caz, astfel cum a statuat deja Tribunalul în Ordonanța Accorinti și alții/BCE, punctul 44 de mai sus (EU:T:2014:611, punctul 85), măsura de îmbunătățire a calității colateralului dispusă la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2012/153 garanta menținerea eligibilității tuturor titlurilor de creanță grecești acoperite de măsura de îmbunătățire menționată, inclusiv cele care au făcut obiectul conversiei potrivit CAC. Astfel, decizia menționată proteja aceste titluri, printre care cele deținute și preschimbate de reclamanți, față de o pierdere suplimentară care ar fi putut rezulta din scăderea ratingului lor, sau chiar din insolvența Republicii Elene. Rezultă că, în această privință, reclamanții nu pot invoca în mod întemeiat nici o inegalitate de tratament în detrimentul lor.

96      Rezultă că reclamanții nu se aflau, în ceea ce privește aspectele și comportamentele prezentate, inclusiv acordul de preschimbare din 15 februarie 2012 și Decizia 2012/153, în situații comparabile sau chiar identice cu cele ale băncilor centrale din Eurosistem, care ar fi putut justifica să se concluzioneze că există o încălcare a principiului egalității de tratament.

97      În consecință, reclamanții nu au demonstrat o încălcare de către BCE a principiului egalității de tratament, care ar putea angaja răspunderea sa extracontractuală.

98      În al doilea rând, în ceea ce privește criticile întemeiate pe clauza pari passu, trebuie, în primul rând, să se arate că existența unei astfel de norme în ordinea juridică a Uniunii nu este demonstrată.

99      În această privință, trebuie să se constate că circumstanța invocată de reclamanți că Principles Consultative Group (PCG) a propus, în raportul său intitulat „Principles for Stable Capital Flows and Fair Debt Restructuring in Emerging Markets” din 2010, să se recunoască, în ceea ce privește „piețele emergente”, aplicarea clauzei pari passu la nivel internațional este lipsită de pertinență cu privire la aspectul dacă o astfel de normă există în ordinea juridică a Uniunii. De asemenea, reclamanții nu pot invoca în mod util nici Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (JO L 160, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 143). Dimpotrivă, regulamentul menționat a constatat existența unor divergențe considerabile cu privire la acest aspect în sistemele juridice naționale, inclusiv cu privire la tratamentul preferențial al creditorilor [considerentul (11) al aceluiași regulament] și s‑a limitat să stabilească norme de conflict de legi uniforme, printre altele, pentru a coordona distribuirea veniturilor obținute pentru a păstra la maximum egalitatea de tratament a creditorilor [considerentele (21) și (23) ale regulamentului menționat].

100    În plus, în măsura în care o normă care impune pari passu ar implica o egalitate de tratament al creditorilor, fără să se țină seama de situațiile distincte în care se află în special investitorii privați, pe de o parte, și băncile centrale din Eurosistem acționând în exercitarea atribuțiilor care le revin în temeiul articolului 127 TFUE și al articolului 18 din statut, pe de altă parte, recunoașterea unei astfel de norme în ordinea juridică a Uniunii ar putea să contravină principiului egalității de tratament, așa cum este menționat la punctul 87 de mai sus.

101    În al doilea rând și în consecință, numai includerea sa în cadrul clauzelor contractuale, inclusiv cele referitoare la emiterea și la vânzarea de titluri de creanță de stat, care reglementează relația dintre emitent și debitor și deținătorul și creditorul unei obligații este, eventual, de natură să atribuie un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic unei clauze pari passu. Acest caracter obligatoriu ar depinde, așadar, de o decizie independentă a emitentului obligațiunilor în cauză, în special în cadrul condițiilor generale care însoțesc emiterea lor, să se supună aplicării clauzei menționate angajându‑se să trateze în mod egalitar creditorii săi. Astfel cum susține în mod corect BCE, rezultă, pe de altă parte, că, în speță, emitentul titlurilor de creanță grecești, care poate fi eventual legat de clauza pari passu este statul elen însuși, iar nu băncile centrale din Eurosistem, în calitate de creditori și de deținători de astfel de titluri.

102    În sfârșit, reclamanții nu pot invoca decizia BCE privind OMT, ulterioară faptelor relevante ale cauzei, care, în temeiul condițiilor sale și al domeniului său de aplicare specifice, și anume existența unui program complet FESF și MES de ajustare macroeconomică sau într‑un program cu scop preventiv, vizează situații care nu sunt comparabile cu cea a crizei fără precedent a datoriei publice cu care se confrunta Republica Elenă la începutul anului 2012 și în cadrul cărora aplicarea clauzei pari passu depinde tocmai de condițiile de emitere acordate de emitentul titlurilor în cauză (a se vedea punctul 37 de mai sus).

103    În consecință, este necesar să se concluzioneze în sensul respingerii prezentului motiv în ansamblul său.

–       Cu privire la motivul întemeiat pe un abuz de putere și pe pretinsa încălcare a principiului proporționalității, „coerenței și raționalității”

104    În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanții reproșează BCE, pe de o parte, un abuz de putere, întrucât BCE nu dispune de putere discreționară – sau cel puțin ar fi abuzat de puterea menționată – pentru a‑și proteja bugetul financiar împotriva pierderilor care trebuie să fie suportate de creditorii privați și, pe de altă parte, pe încălcarea principiului proporționalității, „coerenței și raționalității” care rezultă din „dispozițiile coroborate ale articolului 5 alineatul (4) TUE și ale articolului 296 TFUE”. Acordându‑și în interesul propriu și în cel al băncilor centrale naționale un tratament favorabil în detrimentul creditorilor privați utilizând în același timp puteri de care reclamanții nu dispun, BCE a săvârșit un abuz de putere. Astfel, o asemenea măsură nu s‑ar integra în cadrul unei politici monetare destinate asigurării stabilității prețurilor. În plus, prin acordul de preschimbare din 15 februarie 2012, BCE și‑ar fi protejat resursele financiare evitând să suporte pierderile pe care numai creditorii și investitorii privați au trebuit să le suporte și fără a dispune de o putere discreționară în acest scop sau, cel puțin, utilizând în mod abuziv puterea menționată, „în special prin definirea măsurii de îmbunătățire a colateralului decise de șefii de stat și de guvern din zona euro la 21 iulie 2011”. Potrivit reclamanților, acest abuz de putere rezultă din lipsa de motivație în ceea ce privește obiectivul concret urmărit de BCE prin măsurile adoptate care sunt, așadar, tot sub acest aspect, arbitrare. Astfel, comportamentele BCE ar fi fost motivate prin obiectivul determinant, chiar exclusiv, de a crea un statut de creditor privilegiat care se poate sustrage, spre deosebire de creditorii privați, de la restructurarea datoriei publice grecești. În orice caz, aceste comportamente ale BCE, precum și deciziile sale nu ar respecta principiile proporționalității, coerenței și raționalității. În sfârșit, prin faptul că a omis, la momentul negocierii acordului de preschimbare cu Republica Elenă, să țină seama de situația specială a investitorilor privați, BCE ar fi încălcat norme superioare ale dreptului Uniunii și ar fi depășit în mod grav limitele exercitării competențelor sale. Astfel, creditorii privați ar fi fost singurii care trebuiau să suporte, în mod nejustificat și „punitiv”, consecințele nefaste ale restructurării impuse a datoriei publice elene, în timp ce BCE, cel mai important creditor, o eluda. Cu toate acestea, reducerea valorii nominale a titlurilor de credit grecești supuse PSI ar fi fost cu siguranță mai redusă dacă BCE ar fi participat la această restructurare în același temei ca și creditorii privați.

105    BCE solicită respingerea prezentului motiv. Ea nu ar fi avut decât un rol consultativ în procesul complex de negociere la nivel politic și macroeconomic care viza să își asigure sprijinul multor creditori și al altor instituții financiare, în scopul de a evita deficitul de plată al Republicii Elene și care, în cele din urmă, a condus la PSI. În plus, nu ar reveni BCE sarcina de a justifica legislația adoptată de Republica Elenă în lumina principiului proporționalității. Având în vedere conformitatea cu dreptul Uniunii a deciziei Republicii Elene de a exclude participarea BCE din PSI, activitatea consultativă a acesteia din urmă nu poate fi considerată a reprezenta o utilizare inadecvată a puterilor sale. Negocierea acordului de preschimbare din 15 februarie 2012 ar fi fost necesar pe plan tehnic pentru a asigura punerea în aplicare a deciziei adoptate de legiuitorul grec. Nu ar fi existat niciun conflict de interese în privința BCE, a cărei activitate a fost în conformitate cu obligația sa de a‑și proteja independența financiară pentru a continua să execute misiunile prevăzute de Tratatul FUE.

106    Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că un act reprezintă un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat în scopul exclusiv sau cel puțin determinant de a atinge alte obiective decât cele declarate sau de a eluda o procedură special prevăzută de tratat pentru a răspunde circumstanțelor cauzei (a se vedea Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, Rep., EU:T:2008:461, punctul 151 și jurisprudența citată).

107    Trebuie să se arate că, prin prezentul motiv, reclamanții contestă legalitatea comportamentelor BCE, în esență, pentru aceleași rațiuni ca cele invocate în susținerea primului și a celui de al doilea motiv. Or, având în vedere considerațiile prezentate la punctele 87-96 de mai sus, reclamanții nu au reușit să prezinte indicii obiective, pertinente și concordante de natură să arate că, prin comportamentele incriminate, BCE ar fi săvârșit un abuz de putere, ar fi utilizat în mod abuziv puterea de apreciere largă pe care o deține în temeiul articolului 127 alineatele (1) și (2) TFUE coroborat cu articolul 282 alineatul (1) TFUE, precum și cu articolul 18 alineatul (1) prima și a doua liniuță din statut sau ar fi încălcat în mod vădit și grav limitele puterii de apreciere menționate sau ale competențelor sale în materie de politică monetară, în sensul principiilor prevăzute la punctele 67-69 de mai sus.

108    Astfel, crearea, prin încheierea și prin punerea în aplicare a acordului de preschimbare din 15 februarie 2012, a pretinsului „statut de creditor privilegiat” al băncilor centrale din Eurosistem pentru a se sustrage de la restructurarea datoriei publice grecești în temeiul PSI și potrivit aplicării CAC nu poate fi considerată abuzivă sau ca depășind limitele competențelor BCE. Dimpotrivă, aceste măsuri se înscriau în cadrul exercitării competențelor și misiunilor sale fundamentele în sensul în care vizau în mod precis să păstreze marja de manevră a respectivelor bănci centrale și să asigure continuitatea bunei funcționări a Eurosistemului (a se vedea punctul 93 de mai sus). Aceeași este și situația Deciziei 2012/153 în măsura în care a obligat Republica Elenă să furnizeze băncilor centrale naționale o măsură de îmbunătățire a calității colateralului pentru ca acestea să poată accepta în continuare titluri de creanță grecești ca garanții adecvate în scopul operațiunilor de creditare ale Eurosistemului, în sensul articolului 18 alineatul (1) a doua liniuță din statut (a se vedea punctul 94 de mai sus).

109    Prin urmare, criticile întemeiate pe un abuz de putere sau pe o utilizare abuzivă a puterii trebuie să fie respinse.

110    În sfârșit, motivele invocate în susținerea criticilor întemeiate pe încălcarea principiului proporționalității, „coerenței și raționalității”, precum și pe o încălcare ce rezultă din „dispozițiile coroborate ale articolului 5 alineatul (4) TUE și ale articolului 296 TFUE” sunt atât de succinte, de vagi și de imprecise încât nu permit să se înțeleagă măsura în care criticile menționate sunt diferite de cele deja evaluate și respinse. Prin urmare, aceste critici trebuie să fie, de asemenea, respinse.

111    În consecință, criticile invocate în cadrul celui de al treilea motiv nu pot fi reținute și nu sunt de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a BCE.

–       Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolelor 123 TFUE și 127 TFUE, precum și a articolului 21 din statut

112    În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamanții susțin că BCE a încălcat articolele 123 TFUE și 127 TFUE, precum și articolul 21 din statut. Aceasta ar fi depășit în mod vădit și grav puterea de apreciere largă pe care o deține în temeiul acestor norme prin negocierea acordului de preschimbare din 15 februarie 2012 și prin obținerea unui statut de creditor privilegiat pe care dispozițiile în vigoare nu îl prevedea. Această afirmație ar fi cu atât mai adevărată cu cât BCE se afla într‑o situație de conflict de interese, având în vedere poziția sa în cadrul „troicii” și a Eurogrupului, cea de creditor al Republicii Elene, precum și cea de gardian al politicii monetare în sensul articolului 127 TFUE. Aceste măsuri nu pot fi justificate prin independența sau prin autonomia BCE, astfel cum sunt recunoscute de tratate, intervențiile și deciziile de politică monetară pentru care BCE este competentă fiind destinate urmăririi obiectivelor generale ale Uniunii și trebuind să respecte dreptul Uniunii, inclusiv principiul egalității de tratament. Reclamanții adaugă că „fie BCE a încălcat, prin abuz de putere sau prin utilizarea abuzivă a puterii, competențele care îi sunt atribuite la articolul 127 TFUE, fie [aceasta] a încălcat articolul 123 TFUE”. Potrivit reclamanților, deși stabilitatea prețurilor este obiectivul politicii monetare, stabilitatea financiară obținută printr‑un ajutor acordat prin achiziționarea de titluri de stat din țări ale zonei euro în dificultate nu ar intra în sfera misiunilor Eurosistemului.

113    BCE solicită respingerea prezentului motiv.

114    Este suficient să se constate că argumentația invocată în susținerea acestui motiv este deosebit de vagă și de succintă și coincide în mare măsură cu cea invocată în susținerea celui de al doilea și a celui de al treilea motive, astfel încât considerațiile de la punctele 87-96 și 107-110 de mai sus se aplică mutatis mutandis. În plus, acest argument este intrinsec contradictoriu în măsura în care este destinat să sprijine o încălcare a articolului 123 TFUE coroborat cu articolul 21 din statut. Astfel, după cum susțin chiar reclamanții, comportamentele incriminate ale BCE, în special încheierea acordului de preschimbare din 15 februarie 2012, urmăreau să evite ca băncile centrale din Eurosistem să participe la restructurarea datoriei publice grecești prin sacrificarea unei părți din valoarea titlurilor de creanță grecești deținute în portofoliile lor. Cu toate acestea, trebuie remarcat că o astfel de participare necondiționată ar fi riscat în mod precis să fie calificată drept intervenție care are un efect echivalent cu cel al achiziționării directe de către băncile centrale menționate de titluri de stat, interzisă de articolul 123 TFUE.

115    În consecință, criticile formulate în cadrul celui de al patrulea motiv nu pot fi admise și nu sunt de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a BCE.

116    Având în vedere toate considerațiile precedente, este necesar să se concluzioneze că niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamanți nu este de natură să îndeplinească prima condiție a angajării răspunderii extracontractuale a BCE în sensul articolului 340 al treilea paragraf TFUE. În consecință, este necesar să se respingă cererile de despăgubiri, în măsura în care se întemeiază pe răspunderea extracontractuală a BCE ca urmare a unui act nelegal, pentru acest unic motiv și fără a fi necesar să se aprecieze condițiile privind caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul invocat și prejudiciul pretins.

2.     Cu privire la răspunderea extracontractuală a BCE ca urmare a unui act normativ legal

117    În subsidiar, reclamanții susțin că au suferit un prejudiciu anormal și special în sensul jurisprudenței care le‑ar da dreptul la o despăgubire chiar și în lipsa unui act nelegal al BCE. În speță, aceștia ar fi suferit o „atingere disproporționată și intolerabilă a conținutului însuși” al dreptului lor de proprietate în calitate de deținători de titluri de creanță grecești, în măsura în care valoarea nominală a acestor titluri ar fi fost redusă în mod disproporționat.

118    BCE contestă atât existența unui regim de răspundere ca urmare a unui act legal în dreptul Uniunii, cât și, în speță, a unui prejudiciu anormal și special.

119    În ceea ce privește răspunderea extracontractuală a Uniunii ca urmare a unui act legal care intră în sfera de competență normativă a acesteia, reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții, aplicabilă mutatis mutandis răspunderii extracontractuale a BCE în temeiul articolului 340 al treilea paragraf TFUE, că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, examinarea comparativă a ordinilor juridice ale statelor membre nu permite să se consacre existența unui regim al răspunderii extracontractuale a Uniunii determinate de exercitarea licită de către aceasta a activităților care intră în sfera normativă (a se vedea Hotărârea din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia, C‑12/13 P și C‑13/13 P, Rep., EU:C:2014:2284, punctul 43 și jurisprudența citată). Or, în speță, o parte din actele vizate de reclamanți, printre care Decizia 2012/153, intră în sfera exercitării de către BCE a competențelor sale decizionale normative. Prin urmare și pentru acest unic motiv, cererea de despăgubiri trebuie să fie respinsă în ceea ce privește actele cu caracter general adoptate de BCE sau în ceea ce privește refuzul acesteia de a adopta un asemenea act precum cele menționate la punctul 71 de mai sus.

120    În plus, este necesar să se precizeze că, în speță, reclamanții nu pot pretinde că au suferit un prejudiciu anormal și special, care poate justifica o astfel de răspundere, în ipoteza în care aceasta ar trebui să fie totuși recunoscută în principiu. Astfel, reiese dintr‑o jurisprudență constantă, pe de o parte, că prejudiciul prezintă un caracter „anormal” dacă depășește limitele riscurilor economice inerente activităților din sectorul economic în cauză (a se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2012, Syndicat des thoniers méditerranéens și alții/Comisia, T‑574/08, EU:T:2012:583, punctul 78 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, prejudiciul trebuie calificat drept „special” dacă actul în cauză afectează o categorie specială de operatori economici într‑un mod disproporționat în raport cu alți operatori (Hotărârea din 28 aprilie 1998, Dorsch Consult/Consiliul și Comisia, T‑184/95, Rec., EU:T:1998:74, punctul 80, și Hotărârea din 10 februarie 2004, Afrikanische Frucht‑Compagnie și Internationale Fruchtimport Gesellschaft Weichert/Consiliul și Comisia, T‑64/01 și T‑65/01, Rec., EU:T:2004:37, punctul 151).

121    În speță, prejudiciul invocat de reclamanți nu depășește limitele riscurilor economice inerente activităților comerciale din cadrul sectorului financiar, în special inerente tranzacțiilor cu titluri de creanță negociabile emise de un stat, în special atunci când respectivul stat prezintă, precum Republica Elenă începând de la sfârșitul anului 2009, un rating redus. Dimpotrivă, indiferent de principiul general potrivit căruia orice creditor trebuie să suporte riscul de insolvabilitate a debitorului său, inclusiv statal, astfel de tranzacții sunt realizate pe piețe deosebit de volatile, de multe ori supuse unor elemente aleatoare și unor riscuri necontrolabile în ceea ce privește scăderea sau creșterea valorii unor asemenea titluri, fapt care poate echivala cu o invitație la speculații pentru a obține randamente ridicate într‑o perioadă foarte scurtă. În consecință, presupunând chiar că toți reclamanții nu s‑au angajat în tranzacții de natură speculativă, aceștia trebuiau să fie conștienți de astfel de elemente aleatoare și de riscuri cu privire la o eventuală pierdere considerabilă a valorii titlurilor achiziționate. Această afirmație este cu atât mai valabilă cu cât, chiar înainte de începerea crizei sale financiare din 2009, statul grec emitent se confrunta deja cu o datorie și cu un deficit ridicate. În consecință, prejudiciul suferit ca urmare a PSI nu poate fi calificat drept „anormal” în sensul jurisprudenței citate anterior.

122    Nu este posibilă nici calificarea acestui prejudiciu drept „special”, deoarece reclamanții au fost supuși, în același temei ca toți ceilalți investitori privați, desigur cu excepția băncilor centrale din Eurosistem, PSI și mecanismului de reducere potrivit Legii elene nr. 4050/2012. În aceste condiții și având în vedere numărul mare de investitori implicați, identificați prin legea menționată în mod general și obiectiv în special în funcție de numerele de serie ale titlurilor în cauză, reclamanții nu pot fi considerați ca aparținând unei anumite categorii de operatori economici care erau afectați în mod disproporționat în raport cu alți operatori.

123    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate, fără să fie necesar să se aprecieze admisibilitatea elementelor de probă prezentate pentru prima oară în replică, să se oblige BCE să prezinte acordul de preschimbare din 15 februarie 2012 sau să se solicite instituirea unei expertize în vederea stabilirii cuantumului prejudiciilor suferite.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

124    Articolul 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor BCE.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Îl obligă pe domnul Alessandro Accorinti și pe ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă la plata cheltuielilor de judecată.

Prek Labucka Kreuschitz

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 7 octombrie 2015.

Semnături

Anexă

Michael Acherer, cu domiciliul în Bressanone (Italia),

Giuliano Agostinetti, cu domiciliul în Mestre (Italia),

Marco Alagna, cu domiciliul în Milano (Italia),

Riccardo Alagna, cu domiciliul în Milano,

Agostino Amalfitano, cu domiciliul în Forio (Italia),

Emanuela Amsler, cu domiciliul în Torino (Italia),

Francine Amsler, cu domiciliul în Torino,

Alessandro Anelli, cu domiciliul în Bellinzago Novarese (Italia),

Angelo Giovanni Angione, cu domiciliul în Potenza (Italia),

Giancarlo Antonelli, cu domiciliul în Verona (Italia),

Giuseppe Aronica, cu domiciliul în Licata (Italia),

Elisa Arsenio, cu domiciliul în Sesto San Giovanni (Italia),

Pasquale Arsenio, cu domiciliul în Sesto San Giovanni,

Luigi Azzano, cu domiciliul în Concordia Sagittaria (Italia),

Giovanni Baglivo, cu domiciliul în Lecce (Italia),

Mario Bajeli, cu domiciliul în Bergamo (Italia),

Mario Stefano Baldoni, cu domiciliul în Matera (Italia),

Giulio Ballini, cu domiciliul în Lonato (Italia),

Antonino Barbara, cu domiciliul în Napoli (Italia),

Armida Baron, cu domiciliul în Cassola (Italia),

Paolo Baroni, cu domiciliul în Roma (Italia),

Lucia Benassi, cu domiciliul în Scandiano (Italia),

Michele Benelli, cu domiciliul în Madignano (Italia),

Erich Bernard, cu domiciliul în Lana (Italia),

Flaminia Berni, cu domiciliul în Roma,

Luca Bertazzini, cu domiciliul în Monza (Italia),

Adriano Bianchi, cu domiciliul în Casale Corte Cerro (Italia),

Massimiliano Bigi, cu domiciliul în Montecchio Emilia (Italia),

Daniele Fabrizio Bignami, cu domiciliul în Milano,

Sergio Borghesi, cu domiciliul în Coredo (Italia),

Borghesi Srl, cu sediul în Cles (Italia),

Sergio Bovini, cu domiciliul în Cogoleto (Italia),

Savino Brizzi, cu domiciliul în Torino,

Annunziata Brum, cu domiciliul în Badiola (Italia),

Christina Brunner, cu domiciliul în Laives (Italia),

Giovanni Busso, cu domiciliul în Caselette (Italia),

Fabio Edoardo Cacciuttolo, cu domiciliul în Milano,

Vincenzo Calabrò, cu domiciliul în Roma,

Carlo Cameranesi, cu domiciliul în Ancona (Italia),

Giuseppe Campisciano, cu domiciliul în Besana in Brianza (Italia),

Allegra Canepa, cu domiciliul în Pisa (Italia),

Luca Canonaco, cu domiciliul în Como (Italia),

Piero Cantù, cu domiciliul în Vimercate (Italia),

Fabio Capelli, cu domiciliul în Tortona (Italia),

Gianluca Capello, cu domiciliul în San Remo (Italia),

Sergio Capello, cu domiciliul în San Remo,

Filippo Caracciolo Di Melito, cu domiciliul în Lucca (Italia),

Mario Carchini, cu domiciliul în Carrare (Italia),

Elena Carra, cu domiciliul în Roma,

Claudio Carrara, cu domiciliul în Nembro (Italia),

Filippo Carosi, cu domiciliul în Roma,

Ivan Michele Casarotto, cu domiciliul în Verona,

Anna Maria Cavagnetto, cu domiciliul în Torino,

Gabriele Lucio Cazzulani, cu domiciliul în Segrate (Italia),

Davide Celli, cu domiciliul în Rimini (Italia),

Antonio Cerigato, cu domiciliul în Ferrara (Italia),

Paolo Enrico Chirichilli, cu domiciliul în Roma,

Celestino Ciocca, cu domiciliul în Roma,

Mariagiuseppa Civale, cu domiciliul în Milano,

Benito Colangelo, cu domiciliul în Bollate (Italia),

Roberto Colicchio, cu domiciliul în Milano,

Edoardo Colli, cu domiciliul în Trieste (Italia),

Nello Paolo Colombo, cu domiciliul în Casatenovo (Italia),

Mario Concini, cu domiciliul în Tuenno (Italia),

Marika Congestrì, cu domiciliul în S. Onofrio (Italia),

Luigi Corsini, cu domiciliul în Pistoia (Italia),

Maria Chiara Corsini, cu domiciliul în Genova (Italia),

Aniello Cucurullo, cu domiciliul în Civitavecchia (Italia),

Roberto Cugola, cu domiciliul în Melara (Italia),

Roberto Cupioli, cu domiciliul în Rimini,

Giuseppe D’Acunto, cu domiciliul în Lucca,

Nazzareno D’Amici, cu domiciliul în Roma,

Stefano D’Andrea, cu domiciliul în Ancona,

Rosa D’Antonio, cu domiciliul în Ercolano (Italia),

Michele Danelon, cu domiciliul în Gruaro (Italia),

Piermaria Carlo Davoli, cu domiciliul în Milano,

Iole De Angelis, cu domiciliul în Roma,

Roberto De Pieri, cu domiciliul în Treviso (Italia),

Stefano De Pieri, cu domiciliul în Martellago (Italia),

Ario Deasti, cu domiciliul în San Remo,

Stefano Marco Debernardi, cu domiciliul în Aoste (Italia),

Gianfranco Del Mondo, cu domiciliul în Casoria (Italia),

Salvatore Del Mondo, cu domiciliul în Gaeta (Italia),

Gianmaria Dellea, cu domiciliul în Castelveccana (Italia),

Rocco Delsante, cu domiciliul în Langhirano (Italia),

Gianmarco Di Luigi, cu domiciliul în Sant’Antimo (Italia),

Alessandro Di Tomizio, cu domiciliul în Reggello (Italia),

Donata Dibenedetto, cu domiciliul în Altamura (Italia),

Angela Dolcini, cu domiciliul în Pavia (Italia),

Denis Dotti, cu domiciliul în Milano,

Raffaele Duino, cu domiciliul în San Martino Buon Albergo (Italia),

Simona Elefanti, cu domiciliul în Montecchio Emilia,

Maurizio Elia, cu domiciliul în Roma,

Claudio Falzoni, cu domiciliul în Besnate (Italia),

Enrico Maria Ferrari, cu domiciliul în Roma,

Giuseppe Ferraro, cu domiciliul în Pago Vallo Lauro (Italia),

Fiduciaria Cavour Srl, cu sediul în Roma,

Giorgio Filippello, cu domiciliul în Caccamo (Italia),

Giovanni Filippello, cu domiciliul în Caccamo,

Dario Fiorin, cu domiciliul în Veneția (Italia),

Guido Fortunati, cu domiciliul în Verona,

Achille Furioso, cu domiciliul în Agrigente (Italia),

Monica Furlanis, cu domiciliul în Concordia Sagittaria,

Vitaliano Gaglianese, cu domiciliul în San Giuliano Terme (Italia),

Antonio Galbo, cu domiciliul în Palermo (Italia),

Gianluca Gallino, cu domiciliul în Milano,

Giandomenico Gambacorta, cu domiciliul în Roma,

Federico Gatti, cu domiciliul în Besana in Brianza,

Raffaella Maria Fatima Gerardi, cu domiciliul în Lavello (Italia),

Mauro Gini, cu domiciliul în Bressanone,

Barbara Giudiceandrea, cu domiciliul în Roma,

Riccardo Grillini, cu domiciliul în Lugo (Italia),

Luciano Iaccarino, cu domiciliul în Verona,

Vittorio Iannetti, cu domiciliul în Carrare,

Franz Anton Inderst, cu domiciliul în Marlengo (Italia),

Alessandro Lepore, cu domiciliul în Giovinazzo (Italia),

Hermann Kofler, cu domiciliul în Merano (Italia),

Fabio Lo Presti, cu domiciliul în Ponte San Pietro (Italia),

Silvia Locatelli, cu domiciliul în Brembate (Italia),

Nicola Lozito, cu domiciliul în Grumo Appula (Italia),

Rocco Lozito, cu domiciliul în Grumo Appula,

Fabio Maffoni, cu domiciliul în Soncino (Italia),

Silvano Maffoni, cu domiciliul în Orzinuovi (Italia),

Bruno Maironi Da Ponte, cu domiciliul în Bergamo (Italia),

Franco Maironi Da Ponte, cu domiciliul în Bergamo,

Michele Maironi Da Ponte, cu domiciliul în Bergamo,

Francesco Makovec, cu domiciliul în Lesmo (Italia),

Concetta Mansi, cu domiciliul în Matera,

Angela Marano, cu domiciliul în Melito di Napoli (Italia),

Bruno Marchetto, cu domiciliul în Milano,

Fabio Marchetto, cu domiciliul în Milano,

Sergio Mariani, cu domiciliul în Milano,

Lucia Martini, cu domiciliul în Scandicci (Italia),

Alessandro Mattei, cu domiciliul în Treviso,

Giorgio Matterazzo, cu domiciliul în Seregno (Italia),

Mauro Mazzone, cu domiciliul în Verona,

Ugo Mereghetti, cu domiciliul în Brescia (Italia),

Ugo Mereghetti, în numele și pe seama Fulvia Mereghetti, cu domiciliul în Casamassima (Italia),

Vitale Micheletti, cu domiciliul în Brescia,

Giuseppe Mignano, cu domiciliul în Genova,

Fabio Mingo, cu domiciliul în Ladispoli (Italia),

Giovanni Minorenti, cu domiciliul în Guidonia Montecelio (Italia),

Filippo Miuccio, cu domiciliul în Roma,

Fiduciaria Cavour Srl, cu sediul în Roma,

Fulvio Moneta Caglio de Suvich, cu domiciliul în Milano,

Giancarlo Monti, cu domiciliul în Milano,

Angelo Giuseppe Morellini, cu domiciliul în Besana in Brianza,

Barbara Mozzambani, cu domiciliul în San Martino Buon Albergo,

Mario Nardelli, cu domiciliul în Gubbio (Italia),

Eugenio Novajra, cu domiciliul în Udine (Italia),

Giorgio Omizzolo, cu domiciliul în Baone (Italia),

Patrizia Paesani, cu domiciliul în Roma,

Daniela Paietta, cu domiciliul în Arona (Italia),

Luigi Paparo, cu domiciliul în Volla (Italia),

Davide Pascale, cu domiciliul în Milano,

Salvatore Pasciuto, cu domiciliul în Gaeta,

Sergio Pederzani, cu domiciliul în Ossuccio (Italia),

Aldo Perna, cu domiciliul în Napoli,

Marco Piccinini, cu domiciliul în San Mauro Torinese (Italia),

Nicola Piccioni, cu domiciliul în Soncino,

Stefano Piedimonte, cu domiciliul în Napoli,

Mauro Piliego, cu domiciliul în Bolzano (Italia),

Vincenzo Pipolo, cu domiciliul în Roma,

Johann Poder, cu domiciliul în Silandro (Italia),

Giovanni Polazzi, cu domiciliul în Milano,

Santo Pullarà, cu domiciliul în Rimini,

Patrizio Ragusa, cu domiciliul în Roma,

Rosangela Raimondi, cu domiciliul în Arluno (Italia),

Massimo Ratti, cu domiciliul în Milano,

Gianni Resta, cu domiciliul în Imola (Italia),

Giuseppe Ricciarelli, cu domiciliul în San Giustino (Italia),

Enrica Rivi, cu domiciliul în Scandiano,

Maria Rizescu, cu domiciliul în Pesaro (Italia),

Alessandro Roca, cu domiciliul în Torino,

Mario Romani, cu domiciliul în Milano,

Claudio Romano, cu domiciliul în Napoli,

Gianfranco Romano, cu domiciliul în Pisticci (Italia),

Ivo Rossi, cu domiciliul în Nettuno (Italia),

Alfonso Russo, cu domiciliul în Scandiano,

Iginio Russolo, cu domiciliul în San Quirino (Italia),

Francesco Sabato, cu domiciliul în Barcelona (Spania),

Giuseppe Salvatore, cu domiciliul în Silvi (Italia),

Luca Eudilio Sarzi Amadè, cu domiciliul în Milano,

Tiziano Scagliola, cu domiciliul în Terlizzi (Italia),

Antonio Scalzullo, cu domiciliul în Avellino (Italia),

Liviano Semeraro, cu domiciliul în Gavirate (Italia),

Laura Liliana Serpente, cu domiciliul în Ancona (Italia),

Maria Grazia Serpente, cu domiciliul în Ancona,

Luciana Serra, cu domiciliul în Milano,

Giuseppe Silecchia, cu domiciliul în Altamura,

Paolo Sillani, cu domiciliul în Bergamo,

Vincenzo Solombrino, cu domiciliul în Napoli,

Patrizia Spiezia, cu domiciliul în Casoria,

Alberto Tarantini, cu domiciliul în Roma,

Halyna Terentyeva, cu domiciliul în Concordia Sagittaria,

Vincenzo Tescione, cu domiciliul în Caserta (Italia),

Riccardo Testa, cu domiciliul în Cecina (Italia),

Salvatore Testa, cu domiciliul în Pontinia (Italia),

Nadia Toneatti, cu domiciliul în Trieste,

Giuseppe Ucci, cu domiciliul în Como,

Giovanni Urbanelli, cu domiciliul în Pescara,

Giuseppina Urciuoli, cu domiciliul în Avellino,

Amelia Vaccaro, cu domiciliul în Chiavari (Italia),

Maria Grazia Valentini, cu domiciliul în Tuenno,

Nicola Varacalli, cu domiciliul în Occhieppo Superiore (Italia),

Giancarlo Vargiu, cu domiciliul în Bologna (Italia),

Salvatore Veltri Barraco Alestra, cu domiciliul în Marsala (Italia),

Roberto Vernero, cu domiciliul în Milano,

Vincenza Vigilia, cu domiciliul în Castello d’Agogna (Italia),

Celso Giuliano Vigna, cu domiciliul în Castel San Pietro Terme (Italia),

Roberto Vignoli, cu domiciliul în Santa Marinella (Italia),

Georg Weger, cu domiciliul în Merano,

Albino Zanichelli, cu domiciliul în Busana (Italia),

Andrea Zecca, cu domiciliul în Roma,

Maurizio Zorzi, cu domiciliul în Ora (Italia).

Cuprins

Cadrul juridic

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

1.  Cu privire la răspunderea extracontractuală a BCE, ca urmare a unui act nelegal

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la fond

Cu privire la condițiile de angajare de către BCE a răspunderii Uniunii în temeiul articolelor 268 TFUE și 340 TFUE

Cu privire la comportamentul pretins nelegal al BCE

–  Observații introductive

–  Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime

–  Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament a „creditorilor privați” și a clauzei pari passu

–  Cu privire la motivul întemeiat pe un abuz de putere și pe pretinsa încălcare a principiului proporționalității, „coerenței și raționalității”

–  Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolelor 123 TFUE și 127 TFUE, precum și a articolului 21 din statut

2.  Cu privire la răspunderea extracontractuală a BCE ca urmare a unui act normativ legal

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: italiana.