HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)

8 iulie 2010

Cauza T‑368/09 P

Roberto Sevenier

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Demisie — Refuzul Comisiei de a accepta retractarea demisiei și de a sesiza comisia de invaliditate — Termen de depunere a unei reclamații — Tardivitate — Lipsa unei erori scuzabile”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 8 iulie 2009, pronunțată în cauza Sevenier/Comisia (F‑62/08, RepFP, p. I‑A‑1‑249 și II‑A‑1‑1351), prin care se urmărește anularea acestei ordonanțe

Decizia: Respinge recursul. Domnul Roberto Sevenier suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Decizie implicită de respingere a unei cereri necontestată în termen

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Termene — Decădere — Eroare scuzabilă — Noțiune

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

3.      Recurs — Motive — Motiv întemeiat pe denaturarea elementelor de probă

1.      O decizie de respingere explicită a unei cereri, care intervine după respingerea implicită a aceleiași cereri, are caracterul de act pur confirmativ și nu instituie, în favoarea persoanei în cauză, un nou termen de introducere a unei reclamații, articolul 91 alineatul (3) a doua liniuță din statut, potrivit căruia, „atunci când reclamația este respinsă printr‑o decizie expresă după ce a fost respinsă în prealabil prin decizie implicită, însă în termenul de introducere a acțiunii, decizia expresă face să curgă un nou termen pentru introducerea acțiunii”, neputându‑se aplica, prin analogie, la momentul cererii și înainte de introducerea reclamației.

(a se vedea punctul 29)

Trimitere la:

Tribunal: 17 noiembrie 2000, Martinelli/Comisia, T‑200/99, RecFP, p. I‑A‑253 și II‑1161, punctul 11 și jurisprudența citată

2.       În temeiul articolului 91 alineatul (2) din statut, o acțiune introdusă la instanța Uniunii nu poate fi admisă decât în cazul în care fost depusă în prealabil o reclamație pe lângă autoritatea împuternicită să facă numiri, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, împotriva actului care lezează și în termenul stabilit. Termenele care privesc procedura precontencioasă prevăzute la articolele 90 și 91 din statut sunt de ordine publică și nu constituie un mijloc aflat la dispoziția părților sau a instanței, din moment ce au fost instituite pentru asigurarea clarității și a securității în raporturile juridice. O acțiune tardivă trebuie respinsă ca inadmisibilă, cu excepția cazului în care reclamantul poate invoca, în special, o eroare scuzabilă. O asemenea eroare poate justifica astfel introducerea tardivă a unei reclamații.

Noțiunea de eroare scuzabilă se referă la circumstanțe excepționale în care, printre altele, instituția în cauză a adoptat un comportament de natură să provoace, prin el însuși sau într‑o măsură determinantă, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unei persoane normal informate. Într‑o asemenea ipoteză, administrația nu poate astfel să invoce propria nerespectare a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, care s‑a aflat la originea erorii săvârșite de către justițiabil.

(a se vedea punctele 42, 43, 46 și 57)

Trimitere la:

Tribunal: Martinelli/Comisia, citată anterior, punctul 10 și jurisprudența citată; 2 mai 2001, Barleycorn Mongolue și Boixader Rivas/Parlamentul European și Consiliul, T‑208/00, RecFP, p. I‑A‑103 și II‑479, punctul 29; 16 septembrie 2009, Boudova și alții/Comisia, T‑271/08 P, RepFP, p. I‑B‑1‑71 și II‑B‑1‑441, punctele 71 și 72 și jurisprudența citată

3.      În cazul în care reclamantul invocă o denaturare a elementelor de probă de către tribunal în primă instanță, el trebuie să arate cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să dovedească erorile de analiză care, potrivit aprecierii sale, ar fi condus în primă instanță tribunalul la o astfel de denaturare.

(a se vedea punctul 53)

Trimitere la:

Curte: 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 50; 25 octombrie 2007, Komninou și alții/Comisia, C‑167/06 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 41