Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Verwaltungsgerichts Sigmaringen (Germania) la 23 martie 2022 – A. A./ Republica Federală Germania

(Cauza C-216/22)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Verwaltungsgerichts Sigmaringen

Părțile din procedura principală

Reclamant: A. A.

Pârâtă: Republica Federală Germania

Întrebările preliminare

a.    O dispoziție națională care nu consideră admisibilă o cerere ulterioară decât dacă situația de fapt sau de drept pe baza căreia a fost adoptată decizia inițială de respingere s-a modificat ulterior în favoarea solicitantului este compatibilă cu articolul 33 alineatul (2) litera (d) și cu articolul 40 alineatul (2) din Directiva 2013/32/UE1 ?

b.    Articolul 33 alineatul (2) litera (d) și articolul 40 alineatul (2) din Directiva 2013/32/UE se opun unei dispoziții naționale care nu consideră o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (pronunțată, în speță, în cadrul unei proceduri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE) drept un „element nou” sau o „dată nouă”, atunci când decizia nu constată incompatibilitatea dispoziției naționale cu dreptul Uniunii, ci se limitează la interpretarea dreptului Uniunii? Care sunt, dacă este cazul, condițiile necesare pentru ca o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care se limitează la interpretarea dreptului Uniunii, să fie luată în considerare ca „element nou” sau ca „dată nouă”?

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1) literele a) și b), articolul 33 alineatul (2) litera (d) și articolul 40 alineatul (2) din Directiva 2013/32/UE1 trebuie interpretate în sensul că o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin care s-a statuat că există o puternică prezumție că refuzul de a efectua serviciul militar în condițiile menționate la articolul 9 alineatul (2) litera (e) din Directiva 2011/95/UE este legat de unul dintre cele cinci motive enumerate la articolul 10 din această directivă, trebuie luată în considerare ca „element nou” sau ca „dată nouă”?

a.    Articolul 46 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Directiva 2013/32/UE trebuie interpretat în sensul că calea de atac judiciară împotriva unei decizii de inadmisibilitate adoptate de autoritatea decizională, în sensul articolului 33 alineatul (2) litera (d) și al articolului 40 alineatul (5) din Directiva 2013/32/UE, se limitează la a examina dacă autoritatea decizională a apreciat în mod corect condițiile pentru a stabili dacă cererea de azil ulterioară poate fi considerată inadmisibilă în temeiul articolului 33 alineatul (2) litera (d) și al articolului 40 alineatele (2) și (5) din Directiva 2013/32/UE?

b.    În cazul unui răspuns negativ la întrebarea 3) litera a), articolul 46 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Directiva 2013/32/UE trebuie interpretat în sensul că calea de atac judiciară împotriva unei decizii de inadmisibilitate vizează și examinarea îndeplinirii condițiilor de acordare a protecției internaționale în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 2011/95/UE în cazul în care instanța constată, după propria examinare, că nu sunt îndeplinite condițiile de respingere a cererii de azil ulterioare ca inadmisibilă?

c.    În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 3) litera b), o astfel de decizie a instanței presupune ca solicitantul să fi beneficiat în prealabil de garanțiile procedurale speciale prevăzute la articolul 40 alineatul (3) a treia teză coroborat cu dispozițiile capitolului II din Directiva 2013/32/UE? Instanța poate să desfășoare ea însăși această procedură sau trebuie să o delege autorității decizionale, eventual după suspendarea procedurii judiciare? Solicitantul poate renunța la respectarea acestor garanții procedurale?

____________

1 Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60).

1 Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO 2011, L 337, p. 9).