Language of document : ECLI:EU:C:2014:2224

Cauza C‑242/13

Commerz Nederland NV

împotriva

Havenbedrijf Rotterdam NV

(cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden)

„Trimitere preliminară – Concurență – Ajutoare de stat – Articolul 107 alineatul (1) TFUE – Noțiunea «ajutor» – Garanții acordate de o întreprindere publică unei bănci în scopul acordării de credite unor împrumutați terți – Garanții acordate în mod deliberat de directorul acestei întreprinderi publice cu nerespectarea dispozițiilor statutare ale acesteia – Prezumție de opoziție din partea entității publice proprietare a întreprinderii menționate – Imputabilitatea garanțiilor în sarcina statului”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 17 septembrie 2014

1.        Procedură jurisdicțională – Cerere de redeschidere a procedurii orale – Cerere de a depune observații cu privire la probleme de drept ridicate în concluziile avocatului general – Condițiile redeschiderii

(Statutul Curții de Justiție, art. 23; Regulamentul de procedură al Curții, art. 83)

2.        Ajutoare acordate de state – Noţiune – Garanții acordate de o întreprindere publică – Imputabilitate în sarcina autorității publice care controlează întreprinderea menționată – Ansamblul indiciilor care trebuie luate în considerare

[art. 107 alin. (1) TFUE]

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 26)

2.        Articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă garanțiile acordate de o întreprindere publică sunt sau nu sunt imputabile autorității publice care o controlează, prezintă relevanță, având în vedere ansamblul indiciilor care rezultă din împrejurările cauzei principale și din contextul în care au intervenit acestea, împrejurările potrivit cărora, pe de o parte, administratorul unic al întreprinderii menționate care a acordat aceste garanții a acționat în mod nelegal, a păstrat în mod deliberat secretă acordarea lor și nu a respectat normele statutului întreprinderii sale și, pe de altă parte, această autoritate publică s‑ar fi opus acordării acestor garanții, dacă ar fi fost informată în acest sens. Aceste împrejurări nu sunt totuși de natură să excludă, per se, o astfel de imputabilitate.

(a se vedea punctul 39 și dispozitivul)