Language of document :

Acțiune introdusă la 15 octombrie 2010 - Massez și alții/Curtea de Justiție

(Cauza F-101/10)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Lieven Massez (Luxemburg, Luxemburg) și alții (reprezentanți: A. Coolen, J.-N. Louis și E. Marchal, avocați)

Pârâtă: Curtea de Justiție

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea fișelor de regularizare a remunerației reclamanților pentru perioada iulie-decembrie 2009 și a fișelor de remunerație întocmite începând de la 1 ianuarie 2010 în cadrul ajustării anuale a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale altor agenți în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1296/2009 al Consiliului din 23 decembrie 2009

Concluziile reclamantului

Anularea deciziei comitetului responsabil pentru reclamații din cadrul Curții de Justiție din 29 iunie 2010 prin care se resping reclamațiile depuse de reclamanți îndreptate împotriva fișelor de regularizare a remunerației pentru perioada iulie-decembrie 2009 și împotriva fișelor de remunerație întocmite începând de la 1 ianuarie 2010;

în măsura în care este necesar, anularea deciziilor Curții de Justiție privind întocmirea fișelor de regularizare a remunerației reclamanților pentru perioada iulie-decembrie 2009 și a remunerației începând de la 1 ianuarie 2010;

obligarea Curții de Justiție la plata către reclamanți a restanțelor de plată a remunerației, majorate cu dobânzi moratorii;

obligarea Curții de Justiție la plata cheltuielilor de judecată.

____________