Cauza T‑201/11
(publicată în extras)
Si.mobil telekomunikacijske storitve d.d.
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața slovenă a serviciilor de telefonie mobilă – Decizie de respingere a unei plângeri – Investigarea cauzei de către o autoritate de concurență a unui stat membru – Lipsa de interes a Uniunii”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 17 decembrie 2014
1. Concurență – Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență – Dreptul Comisiei de a respinge o plângere privind o cauză în curs de investigare de către o autoritate națională de concurență – Condiții
[art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, considerentul (18) și art. 13 alin. (1)]
2. Concurență – Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență – Comunicarea Comisiei privind cooperarea în cadrul rețelei autorităților de concurență – Dreptul întreprinderilor ca o anumită autoritate de concurență să instrumenteze cauzele lor – Inexistență
[art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, considerentul (18) și art. 13 alin. (1); Comunicarea 2004/C 101/03 a Comisiei, punctele 4 și 31]
3. Concurență – Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență – Dreptul Comisiei de a respinge o plângere privind o cauză în curs de investigare de către o autoritate națională de concurență – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Întindere
[art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, considerentul (18) și art. 13 alin. (1)]
4. Concurență – Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență – Dreptul Comisiei de a respinge o plângere privind o cauză în curs de investigare de către o autoritate națională de concurență – Noțiunea „investigare” –Conținut
[art. 101 TFUE și 102 TFUE și art. 105 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, considerentele (1), (6), (8), (18) și (35) și art. 13 alin. (1)]
5. Concurență – Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență – Dreptul Comisiei de a respinge o plângere privind o cauză în curs de investigare de către o autoritate națională de concurență – Noțiunea „aceeași practică” –Conținut – Limite
[art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, considerentul (18) și art. 13 alin. (1)]
1. Reiese din modul de redactare clar al articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 că Comisia poate să respingă în mod întemeiat o plângere pe baza acestei dispoziții dacă constată, pe de o parte, că o autoritate de concurență a unui stat membru „se ocupă” de cauza cu care este sesizată și, pe de altă parte, că respectiva cauză privește „același acord”, „aceeași decizie a unei asociații” sau „aceeași practică”.
Cu alte cuvinte, cumularea acestor două condiții constituie pentru Comisie un „motiv suficient” pentru a respinge plângerea cu care este sesizată. Astfel, aplicarea articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 nu poate fi subordonată altor condiții decât cele menționate.
În temeiul articolelor 4 și 5 din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia și autoritățile de concurență ale statelor membre au competențe paralele în scopul aplicării articolelor 81 [CE] și 82 [CE], iar economia Regulamentului nr. 1/2003 se bazează pe o cooperare strânsă între acestea. În schimb, nici Regulamentul nr. 1/2003, nici Comunicarea privind cooperarea în cadrul rețelei autorităților de concurență nu prevăd o normă de repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile de concurență ale statelor membre. Astfel, presupunând chiar că Comisia este deosebit de bine plasată pentru a instrumenta o cauză și că autoritatea națională de concurență nu este bine plasată pentru a face acest lucru, întreprinderea vizată nu are niciun drept să determine instrumentarea cauzei de către Comisie.
(a se vedea punctele 33, 34, 36, 37 și 40)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 39)
3. Articolul 13 și considerentul (18) ale Regulamentului nr. 1/2003 transpun larga putere de apreciere pe care o au autoritățile naționale reunite în cadrul rețelei menționate în scopul asigurării unei atribuiri optimale a cauzelor în cadrul acestei rețele. Ținând seama de rolul pe care i‑l recunoșteau tratatul și Regulamentul nr. 1/2003, Comisia dispune și ea, a fortiori, de o largă marjă de apreciere atunci când pune în aplicare articolul 13 din Regulamentul nr. 1/2003.
Astfel, în măsura în care Comisia dispune de o largă putere de apreciere în scopul punerii în aplicare a articolului 13 din Regulamentul nr. 1/2003, controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la verificarea respectării regulilor de procedură și de motivare, precum și a exactității materiale a situației de fapt, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere.
(a se vedea punctele 43 și 44)
4. Expresia „a se ocupa de” utilizată la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 nu poate însemna pur și simplu că o altă autoritate a fost sesizată cu o plângere sau chiar că aceasta s‑a sesizat din oficiu cu privire la o cauză. Astfel, o sesizare făcută de un reclamant sau o sesizare din oficiu a unei autorități de concurență a unui stat membru este un act care, considerat în sine, nu indică nici utilizarea competențelor sale de către autoritatea de concurență a unui stat membru, nici, a fortiori, o examinare a elementelor de fapt și de drept aferente cauzei în discuție. Prin urmare, Comisia nu și‑ar îndeplini misiunea sa generală de supraveghere, care decurge din articolul 105 alineatul (1) TFUE, dacă ar fi autorizată să respingă o plângere pentru simplul motiv că o autoritate de concurență a unui stat membru a fost sesizată cu privire la o plângere sau că s‑a autosesizat fără ca aceste acte să determine vreo instrumentare a cauzei în discuție.
Totuși, atunci când Comisia aplică articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 într‑o speță, această dispoziție nu îi impune nicidecum să facă o apreciere cu privire la temeinicia orientărilor reținute de autoritatea de concurență a unui stat membru care se ocupă de cauză.
În aceste condiții, atunci când Comisia respinge o plângere în aplicarea articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, această instituție trebuie, pe baza informațiilor de care dispune la data la care dă decizia, să se asigure în special că autoritatea de concurență a unui stat membru investighează cauza.
Pe de altă parte, reiese din fundamentarea Regulamentului nr. 1/2003 și în special din cuprinsul considerentelor (1), (6), (8) și (35) ale acestuia că participarea mai strânsă a autorităților de concurență ale statelor membre la aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE și obligația impusă acestora de a aplica dispozițiile respective atunci când comerțul dintre statele membre poate fi afectat se referă tocmai la asigurarea obiectivului de eficiență urmărit de regulamentul menționat. Astfel, cerința de eficiență nu poate genera, cu riscul de a repune în discuție domeniul de aplicare al articolului 13 din Regulamentul nr. 1/2003, obligația Comisiei de a verifica, în cadrul punerii în aplicare a acestei dispoziții specifice, dacă autoritatea de concurență în cauză dispune de mijloacele instituționale, financiare și tehnice pentru a îndeplini misiunea care îi este încredințată de Regulamentul nr. 1/2003.
(a se vedea punctele 47-50, 56 și 57)
5. Reiese din cuprinsul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 că Comisia poate să respingă o plângere pentru motivul că este sesizată cu privire la „aceeași practică” precum cea aflată în curs de instrumentare de o autoritate de concurență a unui stat membru, în cazul în care această practică privește „aceleași pretinse încălcări, săvârșite în același moment, pe aceeași piață” precum cele cu privire la care Comisia a fost sesizată.
Pe de altă parte, atunci când Comisia intenționează să respingă o plângere în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, ea trebuie în special să se asigure că speța instrumentată de autoritatea de concurență a statului membru privește aceleași elemente de fapt precum cele denunțate în această plângere. În schimb, Comisia nu poate fi obligată nici prin obiectul și cauza cererilor formulate de reclamanți, nici prin calificările date de aceștia din urmă faptelor pe care ei le invocă.
(a se vedea punctele 69, 73, 75 și 76)