HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

4 aprilie 2019(*)

„REACH – Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 – Ftalat de bis (2‑etilhexil) (DEHP) – Respingere ca nefondată a unei cereri de reexaminare internă a deciziei de autorizare a introducerii pe piață – Eroare de drept – Eroare vădită de apreciere – Articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006”

În cauza T‑108/17,

ClientEarth, cu sediul în Londra (Regatul Unit), reprezentată de A. Jones, barrister,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de G. Gattinara, de R. Lindenthal și de K. Mifsud‑Bonnici, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), reprezentată de M. Heikkilä și de W. Broere, în calitate de agenți,

intervenientă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea scrisorii Comisiei din 7 decembrie 2016 prin care această instituție a respins o cerere de reexaminare internă din 2 august 2016 formulată de reclamantă împotriva Deciziei de punere în aplicare C(2016) 3549 final a Comisiei din 16 iunie 2016 privind acordarea unei autorizații de utilizare a ftalatului de bis (2‑etilhexil) (DEHP) în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului,

TRIBUNALUL (Camera a cincea),

compus din domnii D. Gratsias, președinte, A. Dittrich (raportor) și I. Ulloa Rubio, judecători,

grefier: domnul F. Oller, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 6 septembrie 2018,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul litigiului

1        Prin adoptarea Regulamentului (UE) nr. 143/2011 al Comisiei din 17 februarie 2011 de modificare a anexei XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (JO 2011, L 44, p. 2), Comisia Europeană a inclus ftalatul de bis (2‑etilhexil) (DEHP), un compus organic utilizat în esență pentru înmuierea materialelor plastice pe bază de clorură de polivinil (PVC), în anexa XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO 2006, L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3), în temeiul proprietăților toxice pentru reproducere ale acestei substanțe, în sensul articolului 57 litera (c) din acest regulament.

2        La 13 august 2013, trei societăți de reciclare a deșeurilor (denumite în continuare „solicitantele autorizației”) au prezentat o cerere de autorizare comună, în temeiul articolului 62 din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu articolul 60 alineatul (2) din acest regulament (denumită în continuare „cererea de autorizare”), în vederea introducerii pe piață a DEHP pentru următoarele „utilizări”:

–        „utilizarea în preparatul de policlorură de vinil (PVC) flexibil reciclat care conține compuși și amestecuri uscate în care există DEHP;

–        utilizarea industrială a PVC‑ului flexibil reciclat care conține DEHP în prelucrarea polimerilor prin calandrare, extrudare, compresie și turnare prin injecție pentru fabricarea articolelor din PVC.”

3        În analiza alternativelor de substituție care însoțesc cererea de autorizare, solicitantele autorizației au arătat următoarele:

„DEHP este un plastifiant care este utilizat de mai multe decenii pentru înmuierea PVC în vederea fabricării de PVC plastifiat sau flexibil. […]

DEHP se adaugă, așadar, la PVC înainte ca materialul plastic să fie transformat în articole din plastic și înainte ca aceste articole din plastic să devină deșeuri, cu alte cuvinte, un produs potențial de valoare pentru solicitant[ele autorizației]. În sens strict, DEHP nu joacă, așadar, niciun rol funcțional specific pentru solicitant[ele autorizației]; el este doar prezent ca impuritate (în mare parte nedorită) în deșeurile care sunt colectate, triate și prelucrate și care sunt ulterior introduse pe piață sub formă de «material reciclat». Cu toate acestea, prezența limitată a DEHP (sau a altor plastifianți) în produsul reciclat ar putea teoretic să prezinte anumite avantaje pentru utilizatorii din aval (prelucrătorii de PVC):

–        poate facilita transformarea materiei prime care trebuie reciclată în noi articole din PVC și

–        poate permite prelucrătorilor de PVC să reducă cantitatea de PVC pur (sau «virgin») (sau alți plastifianți) care trebuie adăugați la compușii lor pentru a produce noi articole din PVC flexibil.”

4        În cererea de autorizare, solicitantele autorizației au precizat de asemenea că „DEHP nu joacă niciun rol funcțional specific pentru [ele]”. Această substanță ar fi prezentă doar ca impuritate (în mare parte nedorită) în deșeurile care sunt colectate, triate, prelucrate, apoi introduse pe piață sub formă de material reciclat. Din această cerere de autorizare reiese de asemenea că prezența limitată a DEPH în materialul reciclat poate facilita transformarea sa în noi articole din PVC prin reducerea cantității de DEHP pur sau virgin sau de alți plastifianți care pot fi adăugați la compuși înaintea fabricării de noi articole din PVC flexibil.

5        La 10 octombrie 2014, Comitetul pentru evaluarea riscurilor și Comitetul pentru analiză socio‑economică din cadrul Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) și‑au dat avizul cu privire la cererea de autorizare. Potrivit Comitetului pentru evaluarea riscurilor, solicitantele autorizației nu au demonstrat că riscurile pentru sănătatea lucrătorilor care rezultă din cele două „utilizări” solicitate erau controlate în mod corespunzător, în sensul articolului 60 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006. Comitetul pentru analiză socio‑economică a concluzionat, la rândul său, că, în pofida existenței anumitor insuficiențe în analiza prezentată de solicitantele autorizației pentru a demonstra avantajele socio‑economice care rezultă din „utilizările” pentru care fusese depusă cererea de autorizare, pe de o parte, și în temeiul unei „analize calitative” care include incertitudinile relevante, pe de altă parte, autorizația putea fi acordată în speță.

6        La 22 octombrie 2014, Comitetul pentru evaluarea riscurilor și Comitetul pentru analiză socio‑economică ale ECHA au elaborat un document care conține o versiune comună și consolidată a avizelor acestora. Documentul respectiv, care are referința „ECHA/CER/CASE Avizul nr. AFA‑0‑0000004151‑87‑17/D”, este intitulat „Aviz referitor la o cerere de autorizare în vederea utilizării ftalatului de bis (2‑etilhexil) (DEHP): [p]reparatul de PVC flexibil reciclat care conține compuși și amestecuri uscate în care există DEHP”. La 24 octombrie 2014, ECHA a trimis Comisiei acest aviz comun consolidat.

7        La 12 decembrie 2014, ECHA a actualizat și a completat intrarea existentă privind DEHP în „lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV”, prevăzută la articolul 59 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1907/2006 (denumită în continuare „lista substanțelor candidate”), prin identificarea acesteia ca substanță care afectează sistemul endocrin, pentru care există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra mediului, care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la articolul 57 literele (a)-(e) din Regulamentul nr. 1907/2006, în sensul articolului 57 litera (f) din același regulament.

8        Cererea de autorizare a fost discutată și în cadrul comitetului prevăzut la articolul 133 din Regulamentul nr. 1907/2006.

9        La 16 iunie 2016, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare C(2016) 3549 final privind acordarea autorizației de utilizare a ftalatului de bis (2‑etilhexil) (DEHP) în conformitate cu Regulamentul nr. 1907/2006 (denumită în continuare „decizia de autorizare”). Prin articolul 1 din această decizie, Comisia a acordat o autorizație pentru următoarele „utilizări”:

–        „utilizarea în preparatul de policlorură de vinil (PVC) flexibil reciclat care conține compuși și amestecuri uscate în care există DEHP;

–        utilizarea industrială a PVC‑ului flexibil reciclat care conține DEHP în prelucrarea polimerilor prin calandrare, extrudare, compresie și turnare prin injecție pentru fabricarea articolelor din PVC, cu excepția: jucăriilor și a articolelor de îngrijire a copilului; gumelor de șters; jucăriilor pentru adulți (jucării erotice și alte articole pentru adulți care intră în contact intens cu membranele mucoase); articolelor de uz casnic cu dimensiuni mai mici de 10 cm, pe care copiii pot să le sugă sau să le roadă; articolelor textile/de îmbrăcăminte destinate a fi purtate direct pe piele; produselor cosmetice și materialelor care intră în contact cu alimentele reglementate de legislația sectorială specifică a Uniunii.”

10      Potrivit articolului 1 din decizia de autorizare, în esență, autorizația a fost acordată în temeiul articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, cu condiția, pe de o parte, ca măsurile de administrare a riscurilor și condițiile operatorii descrise în raportul de securitate chimică depus în conformitate cu articolul 62 alineatul (4) litera (d) din același regulament să fie pe deplin aplicate pentru fiecare dintre utilizările respective și, pe de altă parte, ca proporția de DEHP conținută în PVC‑ul flexibil reciclat în compuși și amestecuri uscate să nu depășească 20 % masă/masă.

11      La articolul 2 din decizia de autorizare, Comisia a stabilit perioada de revizuire a autorizației, prevăzută la articolul 60 alineatul (9) litera (e) din Regulamentul nr. 1907/2006, la patru ani începând de la data expirării stabilită în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006, și anume 21 februarie 2019. La articolul 3 din decizia de autorizare, Comisia a impus o monitorizare în sensul articolului 60 alineatul (9) litera (f) din Regulamentul nr. 1907/2006.

12      La articolul 4 din decizia de autorizare, Comisia a precizat că această decizie avea ca destinatari solicitantele autorizației.

13      În cuprinsul considerentului (8) al deciziei de autorizare, Comisia a declarat că Regulamentul nr. 1907/2006 „nu se aplică deșeurilor astfel cum sunt definite în Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului” și că, în consecință, „autorizația de introducere pe piață și de utilizare a compușilor și a amestecurilor uscate de PVC flexibil și reciclat care conține DEHP în conformitate cu articolul 64 din [Regulamentul nr. 1907/2006] se aplică în măsura în care acești compuși sau amestecuri uscate au încetat să fie deșeuri în conformitate cu articolul 6 din această directivă”.

14      Prin scrisoarea din 2 august 2016 (denumită în continuare „cererea de reexaminare internă”), reclamanta, ClientEarth, care este un organism fără scop lucrativ care are ca obiect în special protecția mediului, a solicitat Comisiei efectuarea unei reexaminări interne a deciziei de autorizare în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126).

15      Prin Decizia C(2016) 8454 final din 7 decembrie 2016 (denumită în continuare „decizia privind cererea de reexaminare internă”), Comisia a respins cererea de reexaminare internă, în esență pentru motivul că este lipsită de temei.

 Procedura și concluziile părților

16      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 februarie 2017, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

17      Memoriul în apărare a fost depus la grefa Tribunalului la 4 mai 2017.

18      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 29 mai 2017, ECHA a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Decizia președintelui Camerei a cincea a Tribunalului din 29 iunie 2017, a fost admisă cererea de intervenție.

19      Replica și duplica au fost depuse la grefa Tribunalului la 22 iunie și, respectiv, la 21 august 2017.

20      La 21 august 2017, ECHA și‑a depus memoriul în intervenție la grefa Tribunalului.

21      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        declararea cererii introductive drept admisibilă și fondată;

–        anularea deciziei privind cererea de reexaminare internă;

–        anularea deciziei de autorizare;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;

–        „dispunerea oricărei alte măsuri considerate adecvate”.

22      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

23      ECHA solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la cererea de anulare a deciziei de autorizare

24      Fără a invoca în mod formal o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Comisia, susținută de ECHA, invocă inadmisibilitatea parțială a prezentei acțiuni în măsura în care reclamanta solicită prin intermediul celui de al treilea capăt de cerere anularea deciziei de autorizare.

25      În esență, în primul rând, potrivit Comisiei, decizia de autorizare nu face obiectul prezentei acțiuni în anulare. În al doilea rând, reclamanta nu ar avea calitate procesuală activă pentru a contesta decizia de autorizare în temeiul articolului 263 TFUE.

26      În ședință, reclamanta a precizat că nu contestă direct decizia de autorizare ca urmare a faptului că estimează că nu dispune de calitatea procesuală activă necesară pentru a introduce o acțiune întemeiată pe articolul 263 TFUE îndreptată împotriva acestei decizii. Este necesar, prin urmare, să se constate că decizia de autorizare nu face obiectul prezentei acțiuni întrucât aceasta din urmă este întemeiată pe articolul 263 TFUE.

27      Cu toate acestea, potrivit reclamantei, în primul rând, o eventuală anulare a deciziei privind cererea de reexaminare internă ar trebui în mod logic să determine anularea deciziei de autorizare.

28      În această privință, trebuie să se arate că sistemul de control jurisdicțional prevăzut de tratate nu prevede posibilitatea Tribunalului de a anula o decizie care nu face obiectul unei acțiuni în anulare directe întemeiate pe articolul 263 din TFUE.

29      În al doilea rând, reclamanta adaugă că, în orice caz, în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, Tribunalul are competența de a impune, cu titlu de măsură necesară pentru punerea în aplicare a hotărârii în prezenta procedură, „revocarea” de către Comisie a deciziei de autorizare. Pentru acest motiv, reclamanta a precizat în ședință că dorește să mențină al treilea capăt de cerere.

30      În măsura în care reclamanta se referă la faptul că Tribunalul dispune de competența, pretins prevăzută la articolul 266 primul paragraf TFUE, de a solicita Comisiei să „revoce” decizia de autorizare, este necesar să se arate că reclamanta pornește de la o interpretare eronată a acestei dispoziții. Astfel, pe de o parte, o anulare de către Tribunal a deciziei de autorizare, așa cum este solicitată de reclamantă în cadrul celui de al treilea capăt de cerere, nu are nicio legătură cu o eventuală revocare de către Comisie a acestei decizii. Pe de altă parte, această dispoziție nu conferă Tribunalului nicio competență care ar depăși competențele jurisdicționale prevăzute în mod expres în tratate. Contrar a ceea ce pare să sugereze reclamanta, articolul 266 primul paragraf TFUE se referă în mod expres la obligația instituției, a organului, a oficiului sau a agenției emitente a actului anulat de instanța Uniunii Europene de a lua măsurile pe care le presupune executarea hotărârii de anulare. Potrivit jurisprudenței, nu este de competența instanței Uniunii să adreseze somații instituțiilor Uniunii sau să se substituie acestora în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită (a se vedea Hotărârea din 30 mai 2013, Omnis Group/Comisia, T‑74/11, nepublicată, EU:T:2013:283, punctul 26 și jurisprudența citată). Astfel, în speță, nu este de competența Tribunalului nici să adreseze somații Comisiei, în caz de anulare a deciziei privind cererea de reexaminare internă, nici să procedeze la revocarea deciziei de autorizare.

31      Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se constate că al treilea capăt de cerere este vădit inadmisibil și trebuie, așadar, să fie respins.

 Cu privire la cererea de anulare a deciziei privind cererea de reexaminare internă

32      În măsura în care, astfel cum reiese din cel de al doilea capăt de cerere, acțiunea urmărește anularea deciziei privind cererea de reexaminare internă, reclamanta invocă patru motive.

33      Primul motiv este întemeiat pe faptul că decizia privind cererea de reexaminare internă ar fi afectată de erori de drept și de erori vădite de apreciere în ceea ce privește conformitatea cererii de autorizare în raport cu articolul 62 și cu articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006. Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că decizia privind cererea de reexaminare internă este afectată de erori de drept și de erori vădite de apreciere în ceea ce privește evaluarea socio‑economică întemeiată pe articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006. Al treilea motiv este întemeiat pe faptul că decizia privind cererea de reexaminare internă este afectată de erori vădite de apreciere în ceea ce privește analiza alternativelor de substituție în temeiul articolului 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta pretinde că decizia privind cererea de reexaminare internă este afectată de erori de drept și de erori vădite de apreciere în ceea ce privește aplicarea principiului precauției în cadrul procedurii de autorizare prevăzute în Regulamentul nr. 1907/2006.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe existența unor erori de drept și de apreciere în ceea ce privește conformitatea cererii de autorizare în raport cu articolul 62 și cu articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006

34      Primul motiv se împarte în patru aspecte, care urmăresc să demonstreze existența în decizia privind cererea de reexaminare internă a unor erori de drept și a unor erori vădite de apreciere în ceea ce privește conformitatea cererii de autorizare în raport cu articolul 62 și cu articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006, în primul rând, în interpretarea noțiunii „utilizare” care figurează în articolul 62 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul nr. 1907/2006, în al doilea rând, în legătură cu existența unor pretinse insuficiențe în raportul de securitate chimică, în al treilea rând, în legătură cu existența unor pretinse deficiențe la evaluarea alternativelor de substituție corespunzătoare și, în al patrulea rând, în interpretarea articolului 60 alineatul (7) și a articolului 64 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1907/2006.

–       Cu privire la primul aspect, întemeiat pe erori de drept și de apreciere în interpretarea noțiunii „utilizare” care figurează la articolul 56 alineatul (1) litera (a) și la articolul 62 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul nr. 1907/2006

35      În primul rând, reclamanta susține că solicitantele autorizației nu au definit „utilizarea (utilizările) substanței respective”, astfel cum impunea articolul 56 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006. Comisia ar fi dat, și ea, o interpretare eronată noțiunii „utilizare” menționate la articolul 56 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006 și la articolul 62 alineatul (4) litera (c) din același regulament.

36      Primo, în opinia reclamantei, această noțiune vizează cazurile în care se solicită o autorizație pentru folosirea activă sau pentru introducerea unei substanțe „într‑un proces industrial”. Noțiunile de folosire activă și de introducere a unei substanțe într‑un proces industrial ar corespunde unei noțiuni de utilizare intenționată. Antiteza acestei noțiuni de folosire activă ar fi cazul în care substanța este pur și simplu prezentă ca element fortuit al unui proces preexistent. Or, potrivit reclamantei, prezența persistentă și fortuită a unei substanțe într‑un proces preexistent nu poate fi calificată drept „utilizare” propriu‑zisă.

37      În speță, cererea de autorizare ar fi fost depusă pentru „utilizări de PVC reciclat care conține DEHP”. Având în vedere mențiunile conținute în cererea de autorizare, precum și mențiunile conținute în analiza alternativelor de substituție elaborată de solicitantele autorizației, ar fi permis să se concluzioneze că solicitantele autorizației nu au solicitat autorizația de a folosi în mod activ sau de a introduce DEHP într‑un „proces industrial” realizat de acestea. Cererea de autorizare ar privi simpla prezență involuntară a unei substanțe într‑un proces preexistent, iar nu „utilizarea” în sensul Regulamentului nr. 1907/2006. În realitate, solicitantele autorizației ar viza numai un proces de colectare, de prelucrare și de introducere pe piață a unor deșeuri din plastic care conțin o anumită proporție de DEHP ca ingredient accesoriu. Cu alte cuvinte, ar fi vorba în speță despre utilizări de PVC reciclat care conține DEHP, adică de o „prelucrare de deșeuri plastice”, spre deosebire de prelucrarea DEHP în sine.

38      Prin faptul că a urmat în decizia sa privind cererea de reexaminare internă interpretarea susținută de solicitantele autorizației în ceea ce privește noțiunea „utilizare”, Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept „vădită”. Procedând astfel, Comisia ar fi autorizat în realitate, în mod eronat, un „proces în ansamblu”, și anume „reciclarea de materiale care conțin o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită”, în timp ce Regulamentul nr. 1907/2006 permitea doar autorizarea utilizării intenționate a unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită, în sensul articolului 57 din Regulamentul nr. 1907/2006, într‑un proces industrial.

39      În răspuns la unul dintre argumentele Comisiei, potrivit căruia decizia de autorizare ar fi fost acordată pentru o substanță „în amestec”, reclamanta arată că rezultă din grupul de cuvinte „în amestec”, menționate la articolul 56 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006, că interpretarea adecvată ar trebui să vizeze mai curând utilizarea „substanței individuale în contextul amestecului”, iar nu utilizarea „amestecului în ansamblu”. Potrivit reclamantei, deși utilizarea amestecului se dovedește relevantă pentru înțelegerea valorii adăugate și a funcției substanței în amestec, cererea de autorizare ar fi trebuit să fie formulată în legătură cu utilizarea specifică a substanței înseși în acest amestec. Or, nu aceasta ar fi fost situația în speță.

40      În plus, unul dintre motivele pentru care ar fi important ca solicitantul unei autorizații în temeiul Regulamentului nr. 1907/2006 să ia în considerare utilizarea „substanței care prezintă motive de îngrijorare deosebită în amestec”, mai curând decât „utilizarea amestecului”, ar fi că exactitudinea analizei alternativelor de substituție și a evaluării socio‑economice ar depinde de definiția utilizării. În speță, în cadrul analizei lor privind alternativele de substituție, solicitantele autorizației nu ar fi examinat substanțele sau tehnologiile care pot înlocui utilizarea DEHP în amestec. În schimb, cererea de autorizare ar fi acoperit numai alte modalități de a obține un amestec care nu ar conține DEHP, și anume PVC fără DEHP, fie prin separare sau eliminare, fie din alte surse.

41      În sfârșit, Comisia ar susține în mod eronat că argumentele reclamantei menționate la punctele 36-38 de mai sus nu ar fi fost invocate în cererea de reexaminare internă. În cererea de reexaminare internă, reclamanta ar fi explicat că definiția termenului „utilizare” trebuia interpretată ca făcând referire la o „funcție tehnică” a substanței vizate, spre deosebire de declarația efectuată de solicitantele autorizației, care afirmă că ele „nu utilizează substanța [DEHP] însăși [și că aceasta] este prezentă doar ca impuritate (în mare parte nedorită)”. Reclamanta precizează că, chiar dacă nu ar fi utilizat adjectivul „activ” în acest context, aceasta ar fi semnalat, la punctul 49 din cererea sa de reexaminare internă, că decizia de autorizare nu permitea „să se continue utilizarea DEHP, individual sau în amestec”. Cu alte cuvinte, aceasta ar fi semnalat că decizia de autorizare nu permitea utilizarea sau folosirea în mod activ a DEHP.

42      Secundo, Comisia ar fi încercat să identifice o utilizare a DEHP conformă cu Regulamentul nr. 1907/2006 atribuind cererii de autorizare mențiunea unei funcții a DEHP care ar fi dificil de conciliat cu Regulamentul nr. 1907/2006.

43      Astfel, în decizia privind cererea de reexaminare internă, Comisia ar fi explicat că trebuia să se facă o distincție între „prezența DEHP în deșeuri […] și funcția pe care o îndeplinește substanța în materialul recuperat care a încetat să fie un deșeu”. Potrivit Comisiei, funcția relevantă a DEHP în materialul recuperat ar fi „reducerea cantității de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC flexibil pe bază de material din PVC flexibil reciclat”.

44      Or, pe de o parte, această funcție nu ar fi fost menționată ca atare în cererea de autorizare. Dimpotrivă, solicitantele autorizației ar fi declarat în mod expres că „DEHP nu joacă niciun rol funcțional specific pentru [ele]”. Funcția DEHP pe care a analizat‑o Comisia nu ar reflecta, așadar, cererea de autorizare.

45      Pe de altă parte – și chiar mai important –, faptul de a reduce cantitatea dintr‑o substanță virgină care prezintă motive de îngrijorare deosebită, utilizată ca plastifiant, prin intermediul unei substanțe reciclate care prezintă motive de îngrijorare deosebită nu poate fi calificat drept „funcție” care ar putea fi autorizată în temeiul Regulamentului nr. 1907/2006.

46      Astfel, potrivit reclamantei, dacă s‑ar aplica acest raționament în afara prezentei cauze, orice substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită prezentă într‑un material reciclat ar avea în acest caz respectiva funcție, și anume de a reduce cantitatea de substanță virgină care prezintă motive de îngrijorare deosebită în material. Acest raționament ar avea ca efect că orice utilizare a unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită prezente într‑un material recuperat ar fi autorizată doar în temeiul faptului că a fost utilizat un material reciclat. În aceste condiții, toate cererile de autorizare care privesc o utilizare de materiale reciclate ar trebui să fie în mod necesar admise. Or, faptul de a autoriza „reciclarea de materiale care conțin o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită” ar fi în contradicție directă cu obiectivele Regulamentului nr. 1907/2006. Astfel, acesta din urmă nu ar urmări promovarea reciclării materialelor care conțin substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită, ci, dimpotrivă, înlocuirea sau chiar eliminarea progresivă a acestora din urmă, oriunde s‑ar afla și oricare ar fi vechimea lor în anumite aplicații.

47      În plus, dacă reducerea cantității de plastifianți virgini era o funcție „conformă cu articolul 62 [din Regulamentul nr. 1907/2006]”, analiza alternativelor de substituție ar fi trebuit, în opinia reclamantei, să fie structurată în jurul acestei funcții. În consecință, ar fi fost necesar să se determine dacă existau alternative de substituție la utilizarea DEHP reciclat care să permită reducerea cantității de DEHP virgin necesară pentru producerea de articolele din PVC. Cu alte cuvinte, dacă definiția termenilor „utilizare” și „funcție” de către Comisie era corectă, analiza alternativelor de substituție furnizată de solicitantele autorizației ar fi trebuit să prezinte alte modalități de a reduce cantitatea de plastifianți din PVC‑ul virgin, ceea ce această analiză nu ar fi făcut.

48      Mai mult, Comisia ar săvârși o altă eroare susținând că abia în etapa cererii introductive reclamanta ar fi prezentat argumentele legate de existența unei autorizații pentru un „proces în ansamblu”, și anume reciclarea unui amestec de deșeuri din PVC care conțin DEHP, spre deosebire de o autorizație privind o utilizare specifică a DEHP în acest proces sau în acest amestec. Contrar celor pretinse de Comisie, reclamanta ar fi arătat deja în stadiul cererii sale de reexaminare internă că în realitate ea s‑a „concentrat pe substituirea [unui] flux de deșeuri”. Comisia ar fi examinat alternativele de substituție a deșeului reciclat „în ansamblu”, iar reclamanta ar fi criticat Comisia pentru că a omis să analizeze substanțele alternative reale capabile să îndeplinească funcția DEHP.

49      În al doilea rând, interpretarea pe care Comisia a dat‑o noțiunii „utilizare” în speță ar putea interfera în mod eronat cu regimul de reglementare a deșeurilor.

50      În lipsa unor criterii care să permită stabilirea momentului la care o substanță a obținut statutul de „încetare a calității de deșeu”, ar fi permisă temerea că, în cazul în care a fost acordată o autorizație în temeiul Regulamentului nr. 1907/2006 pentru un deșeu, întreprinderile ar putea invoca această autorizație cu titlu de probă a evaluării pozitive a efectelor asupra mediului sau asupra sănătății umane atunci când încearcă să dovedească faptul că deșeurile trebuie să obțină statutul de „încetare a calității de deșeu”. Astfel, întreprinderile de reciclare ar putea utiliza acordarea unei autorizații în temeiul Regulamentului nr. 1907/2006 pentru un fost deșeu în scopul de a obține statutul de „încetare a calității de deșeu” în sensul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO 2008, L 312, p. 3, denumită în continuare „Directiva‑cadru privind deșeurile”).

51      În sfârșit, contrar celor susținute de Comisie, argumentele reclamantei menționate la punctele 49 și 50 de mai sus ar fi fost deja invocate în esență în cererea de reexaminare internă. Astfel, la punctele 117 și 118 din aceasta din urmă, reclamanta ar fi arătat în mod clar că nu trebuia afectat raportul dintre Regulamentul nr. 1907/2006 și Directiva‑cadru privind deșeurile.

52      Comisia contestă această argumentație.

53      Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, spre deosebire de ceea ce pare să susțină reclamanta în cuprinsul anumitor puncte din cererea introductivă, prezenta acțiune nu poate privi decât legalitatea deciziei privind cererea de reexaminare internă, iar nu caracterul suficient sau nu al cererii de autorizare. Motivele invocate în cererea introductivă ar trebui, așadar, să urmărească demonstrarea unor eventuale erori de drept sau de apreciere săvârșite de Comisie în decizia privind cererea de reexaminare internă, iar nu a unor eventualele erori săvârșite de solicitantele autorizației.

54      Prin urmare, argumentația prin care se susține că, primo, solicitantele autorizației nu au definit ele însele în mod corect „utilizarea (utilizările) substanței respective” în sensul articolului 56 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006 (a se vedea punctul 35 de mai sus), că, secundo, potrivit mențiunilor conținute în cererea de autorizare, solicitantele autorizației nu au solicitat autorizația de a folosi în mod activ sau de a introduce DEHP într‑un „proces industrial”, ci cererea de autorizare ar privi mai curând simpla prezență involuntară a unei substanțe într‑un amestec (a se vedea punctul 37 de mai sus), și că, tertio, solicitantele autorizației vizau doar un proces de colectare, de prelucrare și de introducere pe piață a unor deșeuri plastice care conțin DEHP (a se vedea punctul 37 de mai sus) nu ar putea avea incidență asupra prezentei acțiuni decât dacă Comisia și‑ar fi însușit în decizia privind cererea de reexaminare internă elementele conținute în cererea de autorizație. Același lucru este valabil și pentru argumentul potrivit căruia cererea de autorizare nu ar preciza care este funcția DEHP pe care Comisia a reținut‑o în decizia sa privind cererea de reexaminare internă (a se vedea punctul 44 de mai sus).

55      În continuare, tot cu titlu de observație introductivă, este necesar să se arate că motivele și argumentele invocate în fața Tribunalului în cadrul unei acțiuni având ca obiect anularea unei decizii de respingere a unei cereri de reexaminare internă nu pot fi considerate admisibile decât în măsura în care aceste motive și aceste argumente au fost deja prezentate de reclamant în cererea de reexaminare internă, și aceasta astfel încât Comisia să fi putut răspunde la ele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2016, TestBioTech și alții/Comisia, T‑177/13, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2016:736, punctul 68).

56      Această concluzie se impune din perspectiva termenilor articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006. Astfel, din această dispoziție rezultă că o cerere de reexaminare internă a unui act administrativ adoptat de o instituție a Uniunii în temeiul dreptului mediului trebuie să indice în mod explicit actul pe care îl vizează și să precizeze motivele de reexaminare. Din această obligație rezultă că solicitantul reexaminării interne dispune doar de dreptul ca Comisia să ia poziție cu privire la motivele pe care le‑a invocat în cererea sa. În schimb, acesta nu dispune de niciun drept ca Comisia să ia poziție cu privire la chestiuni care nu au fost invocate, cel puțin într‑o modalitate care să poată fi recunoscută în mod rezonabil într‑o asemenea cerere.

57      În această privință, trebuie subliniat de asemenea că, pentru a preciza motivele de reexaminare conform cerințelor, solicitantul reexaminării interne a unui act administrativ adoptat în temeiul dreptului mediului are obligația de a indica orice element de fapt și de probă sau orice argument juridic care suscită îndoieli serioase cu privire la evaluarea efectuată de instituția sau de organul Uniunii în actul vizat. Terțul care contestă autorizația de introducere pe piață trebuie, așadar, să prezinte elemente substanțiale de probă care să poată constitui temeiul unor îndoieli serioase cu privire la legalitatea acordării acestei autorizații (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 21 mai 2015, Schräder/OCVV, C‑546/12 P, EU:C:2015:332, punctul 57, și Hotărârea din 15 decembrie 2016, TestBioTech și alții/Comisia, T‑177/13, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2016:736, punctele 66 și 67).

58      Concluzia enunțată la punctul 55 de mai sus se impune de asemenea având în vedere modul de redactare a articolului 10 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006. Potrivit acestei dispoziții, instituția sesizată cu o cerere de reexaminare internă ia în considerare toate cererile de acest tip, cu excepția cazului în care acestea sunt vădit nefondate. În temeiul acestei dispoziții, revine, așadar, Comisiei sarcina de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele invocate într‑o cerere de reexaminare internă, cu excepția cazului în care acestea sunt vădit nefondate. Pe de o parte, nu revine Comisiei sarcina de a examina alte motive decât cele invocate de solicitantul reexaminării interne. Pe de altă parte, pentru a permite Comisiei să răspundă în mod satisfăcător unui solicitant al reexaminării interne, acesta din urmă trebuie să ofere Comisiei posibilitatea de a cunoaște în mod suficient de precis criticile formulate împotriva actului administrativ atacat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2016, TestBioTech și alții/Comisia, T‑177/13, nepublicată, în prezent în recurs, EU:T:2016:736, punctele 262-264).

59      În speță, Comisia susține că argumentul reclamantei potrivit căruia noțiunea „utilizare” ar implica introducerea sau aplicarea „activă” a unei anumite substanțe într‑un proces industrial este un argument nou, în sensul că nu ar fi figurat în cererea de reexaminare internă.

60      Din cuprinsul punctului 49 din cererea de reexaminare internă reiese că, potrivit reclamantei, primo, autorizația în discuție în speță este legată de utilizarea unui „material care conține DEHP care este introdus ca parte a unui flux de deșeuri plastice în care DEHP nu are o funcție tehnică”. Secundo, reiese de asemenea din cuprinsul acestui punct din cererea de reexaminare internă că, potrivit reclamantei, „autorizația [în discuție în speță] nu este, așadar, menită să permită solicitantului să utilizeze DEHP ca atare, în preparat, și nici să introducă [această substanță] într‑un articol”.

61      Or, trebuie să se constate că, atunci când, în cadrul prezentei acțiuni, reclamanta susține că noțiunea „utilizare” presupune o introducere sau o aplicare „activă” a unei anumite substanțe într‑un „proces industrial”, ea formulează o critică ce nu era indicată nici într‑un mod clar și specific, nici într‑un mod rezonabil de evident pentru Comisie în cererea de reexaminare internă. A insista, astfel cum procedează reclamanta în cadrul prezentei acțiuni, asupra faptului că DEHP este utilizat „ca parte dintr‑un flux de deșeuri” sau a solicita ca această substanță să fie utilizată „în preparat” sau chiar introdusă „într‑un articol”, pe de o parte, și a considera că doar introducerea activă sau aplicarea activă a unei substanțe „într‑un proces industrial” corespunde noțiunii „utilizare”, pe de altă parte, sunt două lucruri diferite.

62      În aceste condiții, trebuie să se concluzioneze că argumentul reclamantei potrivit căruia noțiunea „utilizare” ar presupune introducerea sau aplicarea „activă” a unei anumite substanțe într‑un „proces industrial” nu a fost prezentat Comisiei în cadrul cererii de reexaminare internă și este, prin urmare, inadmisibil.

63      Cu titlu subsidiar, în ceea ce privește fondul acestui argument, cu alte cuvinte, în ceea ce privește aspectul referitor la interpretarea care trebuie dată noțiunii „utilizare” care figurează la articolul 56 alineatul (1) litera (a) și la articolul 62 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul nr. 1907/2006, este necesar să se arate că această noțiune este definită la articolul 3 punctul 24 din același regulament. Potrivit acestei dispoziții, trebuie considerată utilizare „orice prelucrare, formulare, consum, depozitare, păstrare, tratare, încărcare în recipiente, transfer dintr‑un recipient în altul, amestecare, fabricare a unui articol sau orice altă utilizare”.

64      Contrar celor susținute în esență de reclamantă (a se vedea punctul 36 de mai sus), noțiunea „utilizare” care figurează la articolul 3 punctul 24 din Regulamentul nr. 1907/2006 nu se limitează la introducerea activă a unei substanțe „într‑un proces industrial”. În plus, niciun element din această dispoziție nu indică faptul că, pentru a concluziona că o substanță este „utilizată”, această substanță trebuie să fie introdusă în mod intenționat într‑un asemenea proces.

65      Dimpotrivă, termenii articolului 3 punctul 24 din Regulamentul nr. 1907/2006 permit să se concluzioneze că este posibil să se vorbească despre „utilizarea” unei substanțe și în cazul în care aceasta intră în compoziția a mai multe substanțe, compoziție care a fost supusă, la rândul său, uneia dintre operațiunile prevăzute la articolul 3 punctul 24 din Regulamentul nr. 1907/2006. Cu alte cuvinte, atunci când o compoziție de substanțe este, de exemplu, prelucrată, formulată, consumată sau depozitată, toate substanțele care intră în această compoziție sunt „utilizate” în sensul Regulamentului nr. 1907/2006.

66      Pledează în favoarea acestei interpretări, în primul rând, folosirea termenilor „orice altă utilizare” care figurează la articolul 3 punctul 24 din Regulamentul nr. 1907/2006. Acești termeni sunt, pe de o parte, expresia faptului că alte operațiuni decât cele prevăzute expres la această dispoziție intră în sfera noțiunii „utilizare”. Pe de altă parte, acești termeni sunt de asemenea expresia faptului că legiuitorul a adoptat o interpretare largă, potrivit căreia folosirea activă a unei compoziții de substanțe constituie în același timp o folosire activă a substanțelor care intră în compoziție.

67      Pledează în favoarea unei asemenea interpretări, în al doilea rând, termenii articolului 56 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006. Potrivit acestei dispoziții, o autorizație este necesară nu numai pentru utilizarea unei substanțe în mod izolat, ci și pentru utilizarea unei substanțe în „amestec”. Din articolul 3 punctul 2 din același regulament reiese că prin „amestec” în sensul acestui regulament se înțelege „amestecuri sau soluții de două sau mai multe substanțe (componenți)”.

68      În sfârșit, astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia, reiese de asemenea, în mod implicit, din articolul 56 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1907/2006, care scutește de obligația de autorizare „utiliz[area] substanțelor atunci când acestea sunt prezente în compoziția amestecurilor” sub anumite niveluri de concentrație precizate în regulament, că este necesară o autorizație pentru utilizarea substanțelor menționate în anexa XIV la acest regulament prezente „în compoziția amestecurilor”. Teza pe care se întemeiază această dispoziție este, încă o dată, aceea că o substanță care face parte dintr‑o compoziție este utilizată de fiecare dată când este utilizată această compoziție.

69      Contrar celor pretinse de reclamantă (a se vedea punctul 39 de mai sus), nu numai atunci când se demonstrează că o substanță are o funcție specifică „în contextul amestecului” – spre deosebire de utilizarea „amestecului în ansamblu” – trebuie să se rețină că o substanță prezentă în compoziția unui amestec este utilizată.

70      În această privință, trebuie arătat că un amestec poate fi constituit în special din substanțe care au o funcție specifică în cadrul amestecului și din substanțe a căror funcție nu apare decât în momentul în care se utilizează amestecul însuși. Apoi, pot exista de asemenea amestecuri în care componenții, în totalitatea lor, nu îndeplinesc o funcție decât ca urmare a utilizării amestecului ca atare. Or, termenii „orice altă utilizare” prevăzuți la articolul 3 punctul 24 din Regulamentul nr. 1907/2006 permit să se concluzioneze că, în ambele cazuri, utilizarea unui amestec implică utilizarea integralității substanțelor care se găsesc în acesta.

71      În speță, pentru a‑și justifica concluzia potrivit căreia decizia de autorizare viza o „utilizare” a DEHP, Comisia a precizat în decizia privind cererea de reexaminare internă, primo, că autorizația a fost solicitată pentru DEHP ca substanță „prezentă ca impuritate (în mare parte nedorită) în deșeurile care sunt colectate, triate, prelucrate, apoi introduse pe piață sub formă de material reciclat”. Secundo, în concordanță cu această abordare și în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006, Comisia a arătat că, întrucât deșeurile nu erau o substanță, cerințele prevăzute în Regulamentul nr. 1907/2006 erau aplicabile în speță numai în cazul în care deșeurile care conțineau DEHP au încetat să fie deșeuri. În această privință, este vorba despre o clarificare suplimentară care urmărește accentuarea distincției dintre, pe de o parte, deșeurile din PVC și, pe de altă parte, materialul reciclat din PVC, și anume deșeurile din PVC care și‑au pierdut calitatea de deșeuri și pot, prin urmare, să fie introduse pe piață. Din decizia privind cererea de reexaminare internă rezultă că autorizația nu este aplicabilă decât în acest din urmă scenariu. Tertio, din această decizie rezultă în mod expres că, atunci când DEHP este conținut în material reciclat, acesta are o funcție „tehnică” precisă, și anume aceea de „a reduce cantitatea de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC flexibil pe baza materialului din PVC flexibil reciclat”. Quarto, trebuie să se constate că, în toate descrierile funcțiilor DEHP, Comisia a pornit de la premisa, care era deja menționată în cererea de autorizare, că DEHP are în general o funcție de plastifiant (a se vedea punctul 3 de mai sus). Pe scurt, potrivit deciziei privind cererea de reexaminare internă, autorizația a fost acordată pentru DEHP în calitatea sa de plastifiant conținut într‑un material reciclat din PVC introdus pe piață după ce PVC‑ul și‑a pierdut calitatea de deșeu. Cu alte cuvinte, Comisia a identificat anumite funcții ale DEHP care sunt activate cel târziu la momentul în care se utilizează materialul reciclat din PVC care conține această substanță.

72      În aceste condiții, trebuie să se rețină că Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a considerat, în esență, în decizia privind cererea de reexaminare internă că decizia de autorizare a fost acordată pentru o „utilizare” a DEHP în sensul articolului 3 punctul 24, al articolului 56 alineatul (1) litera (a), al articolului 60 și al articolului 62 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul nr. 1907/2006.

73      Celelalte argumente ale reclamantei nu sunt de natură să repună în discuție această concluzie.

74      În primul rând, argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia a autorizat în realitate „un proces în ansamblu”, și anume „reciclarea de materiale care conțin o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită” (a se vedea punctele 38 și 48 de mai sus), trebuie respins.

75      Pe de o parte, astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, este vorba despre un argument care nu figura deloc în cererea de reexaminare internă și care este, prin urmare, inadmisibil.

76      Pe de altă parte, și în orice caz, pe fond, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 71 de mai sus, Comisia a explicat în decizia privind cererea de reexaminare internă că autorizația a fost acordată pentru utilizarea substanței DEHP în amestec, și anume DEHP conținut în PVC‑ul reciclat, iar nu pentru „reciclarea de materiale care conțin o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită” sau pentru un „proces în ansamblu”. Pe de altă parte, utilizarea unui amestec care conține DEHP a fost descrisă în mod expres în cererea de autorizare. Astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, aceasta nu înseamnă însă că autorizația se referă la un amestec, ci efectiv la o substanță conținută într‑un amestec.

77      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia, pe de o parte, mențiunea că funcția DEHP de „reducere a cantității de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC flexibil pe baza materialului din PVC flexibil reciclat”, astfel cum a fost identificată de Comisie în decizia privind cererea de reexaminare internă, ar fi figurat în cererea de autorizare a fost făcută pentru prima dată în această decizie și potrivit căruia, pe de altă parte, această funcție ar contraveni obiectivului Regulamentului nr. 1907/2006 de a substitui progresiv substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită (a se vedea punctele 44 și 46 de mai sus), trebuie să se arate următoarele.

78      Primo, această funcție nu a fost atribuită DEHP de Comisie în decizia privind cererea de reexaminare internă. În acest sens, primul aspect al primului motiv provine dintr‑o interpretare eronată de către reclamantă a documentelor pe care solicitantele autorizației le‑au prezentat Comisiei. Astfel, încă din stadiul cererii de autorizare, acestea au arătat că funcția de plastifiere a DEHP era relevantă pentru PVC‑ul flexibil reciclat în sensul că prezența acestei substanțe în acest material contribuie la flexibilitatea acestuia, ceea ce ar reduce cantitatea de plastifianți care trebuie adăugată la momentul transformării sale în articol din PVC flexibil (a se vedea punctele 3 și 4 de mai sus). În plus, din cuprinsul punctului 51 din cererea de reexaminare internă reiese că reclamanta era perfect conștientă că solicitantele autorizației evocaseră funcția DEHP în cererea de autorizare.

79      Secundo, funcția DEHP menționată de Comisie în decizia privind cererea de reexaminare internă nu contravine obiectivului de a înlocui progresiv substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită prevăzut în special în considerentul (70) și la articolul 55 din Regulamentul nr. 1907/2006. În această privință, trebuie subliniat faptul că scopul prevăzut în aceste dispoziții este acela de a substitui „progresiv” substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită cu substanțe adecvate. Termenul „progresiv” are o importanță deosebită în acest context. Utilizarea DEHP deja existent în PVC‑ul reciclat permite evitarea producerii de noi cantități de DEHP. O măsură care urmărește reducerea treptată a producției de DEHP virgin nu poate, așadar, să contravină obiectivului de a substitui „progresiv” substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită.

80      În plus, reclamanta nu a demonstrat ce substanță sau tehnologie „corespunzătoare”, în sensul articolului 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu considerentul (73) al acestui regulament, ar putea substitui DEHP în PVC‑ul folosit în cursul utilizărilor menționate la punctul 9 de mai sus.

81      În al treilea rând, nu este convingător argumentul reclamantei potrivit căruia raționamentul Comisiei referitor la o funcție precum cea examinată de această instituție în decizia privind cererea de reexaminare internă ar avea ca efect că orice utilizare a unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită prezente într‑un material recuperat ar fi autorizată în temeiul simplului fapt că s‑a utilizat un material reciclat și că, în aceste condiții, toate cererile de autorizare privind utilizarea de materiale reciclate ar trebui în mod necesar să fie admise (a se vedea punctul 46 de mai sus).

82      În această privință, este necesar să se arate că, așa cum a susținut în mod întemeiat Comisia, această interpretare a noțiunii „utilizare” care figurează în Regulamentul nr. 1907/2006 nu conduce la faptul că toate cererile de autorizare pentru utilizarea de materiale reciclate trebuie în mod necesar să fie admise. Astfel, pentru ca o autorizație să fie acordată, trebuie ca toate condițiile prevăzute la articolul 60 alineatul (2) sau (4) din Regulamentul nr. 1907/2007 să fie îndeplinite.

83      În al patrulea rând, referitor la ansamblul argumentelor reclamantei cu privire la acordarea autorizației în discuție în speță pentru o pretinsă „tratare de deșeuri” și cu privire la o pretinsă discrepanță între această autorizație și regimul legislației Uniunii privind deșeurile (a se vedea punctele 37 și 50 de mai sus), trebuie să se precizeze următoarele elemente.

84      Primo, se impune respingerea argumentului reclamantei potrivit căruia, în esență, autorizația a fost acordată pentru o „tratare de deșeuri plastice”, ceea ce nu ar fi conform cu legislația (a se vedea punctul 37 de mai sus).

85      Desigur, la punctele 117 și 118 din cererea de reexaminare internă, reclamanta a invocat, în mod relativ imprecis, o pretinsă discrepanță între decizia de autorizare și legislația în materie de deșeuri, astfel încât nu se poate considera că acest argument a fost invocat pentru prima dată în cadrul prezentei acțiuni și că este inadmisibil.

86      Cu toate acestea, argumentul respectiv este nefondat. Astfel, pe de o parte, trebuie arătat că, după cum a subliniat în esență Comisia la punctul 1.1 din decizia privind cererea de reexaminare internă, din articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006 reiese că deșeurile, astfel cum sunt definite în Directiva‑cadru privind deșeurile, nu sunt o substanță, un amestec sau un articol în sensul acestui regulament. Pe de altă parte, astfel cum rezultă în esență din cuprinsul aceluiași punct din decizia menționată, atunci când un amestec din PVC care conține DEHP este utilizat fără ca acest amestec să își fi pierdut calitatea de deșeu, autorizația în discuție în speță nu este aplicabilă acestui amestec. Nu există, așadar, nicio discrepanță între decizia de autorizare și legislația în materie de deșeuri.

87      Secundo, în măsura în care reclamanta se referă la statutul de „încetare a calității de deșeu” (a se vedea punctul 50 de mai sus), trebuie să se constate, în schimb, că această critică nu a fost invocată nici în mod specific, nici în mod suficient de clar în cererea de reexaminare internă. Așadar, acest argument nu a fost invocat decât în stadiul cererii introductive. Prin urmare, având în vedere considerațiile care figurează la punctele 55-58 de mai sus, acesta trebuie respins ca inadmisibil.

88      În orice caz, pe fond, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, nu sunt fondate preocupările reclamantei legate de pretinsul fapt că, în lipsa unor criterii întemeiate pe dreptul sau pe o practică la nivelul Uniunii care să permită stabilirea statutului de „încetare a calității de deșeu”, acordarea unei autorizații „pentru un deșeu” ar împiedica PVC‑ul flexibil reciclat care conține DEHP să înceteze „să fie un deșeu”.

89      În această privință, în afara faptului că acest argument prezintă un caracter speculativ, întrucât se întemeiază pe scenarii care nu este sigur că au intervenit deja sau că pot încă să intervină în statele membre, trebuie precizat că, astfel cum reiese din articolul 6 alineatul (4) din Directiva‑cadru privind deșeurile, este de competența statelor membre să decidă dacă deșeurile au încetat să fie deșeuri. Această decizie trebuie să fie luată de la caz la caz, în lumina jurisprudenței Uniunii aplicabile în materie. Chiar dacă un stat membru ar fi ales, pentru a adopta o asemenea decizie, luată în cadrul aplicării noțiunii „încetarea calității de deșeu”, să se întemeieze pe o decizie de autorizare acordată conform Regulamentului nr. 1907/2006, precum cea în cauză, aceasta nu ar fi putut constitui un motiv de refuz pentru decizia de autorizare. Astfel, o decizie privind statutul de „încetare a calității de deșeu” nu intră sub incidența Regulamentului nr. 1907/2006 și nici a deciziei de autorizare.

90      În al cincilea rând, argumentul reclamantei potrivit căruia, dacă reducerea cantității de plastifianți virgini era o funcție „conformă cu articolul 62 din Regulamentul nr. 1907/2006”, analiza alternativelor de substituție efectuată de Comisie ar fi trebuit să fie structurată în jurul acestei funcții (a se vedea punctul 47 de mai sus) nu este convingător.

91      Este adevărat că aspectul privind interpretarea care trebuie dată noțiunii „utilizare” poate avea incidență asupra conținutului analizei diferitor condiții prevăzute la articolul 60 alineatele (2) și (4) din Regulamentul nr. 1907/2006. În orice caz, astfel cum reiese din considerațiile anterioare, se poate vorbi despre „utilizare” și atunci când, precum în speță, este vorba despre o substanță prezentă într‑un amestec, iar caracteristicile substanței au o anumită funcție în cadrul acestui amestec, în speță cea de plastifiant, ca și o funcție care nu se manifestă decât în momentul utilizării amestecului, precum, în speță, funcția legată de reducerea progresivă a producției de DEHP virgin. Într‑un asemenea context, nu este incorect să se considere ca fiind alternative de substituție posibile alte amestecuri care nu conțin deloc substanța sau alte procedee în care funcția conferită de substanță poate fi asigurată prin alte mijloace. În special, și în orice caz, Comisia nu era obligată să verifice în ce măsură precisă utilizarea autorizată ar permite reducerea prezenței pe piață a substanței care prezintă motive de îngrijorare deosebită.

92      Având în vedere ceea ce precedă, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat.

–       Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe existența unor erori de drept și de apreciere în legătură cu deficiențe din raportul de securitate chimică

93      Potrivit reclamantei, aprecierile expuse de Comisie în decizia privind cererea de reexaminare internă în legătură cu raportul de securitate chimică sunt afectate de erori de drept și de erori vădite de apreciere.

94      În primul rând, cererea de autorizare nu ar fi conformă cu articolul 62 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006. Lipsa de conformitate cu această dispoziție ar constitui o eroare care afectează nu numai aplicarea articolului 60 alineatul (7) din acest regulament în cadrul deciziei de autorizare, ci și aprecierile Comisiei cu privire la aplicarea acestei din urmă dispoziții, astfel cum figurează în decizia privind cererea de reexaminare internă.

95      Astfel, raportul de securitate chimică anexat la cererea de autorizare nu ar fi examinat în mod corespunzător riscurile pentru sănătatea unei întregi categorii de persoane vizate, și anume lucrătorii expuși la DEHP. Datele furnizate în cererea de autorizare referitor la expunerea lucrătorilor nu ar include decât o biomonitorizare minimă și măsurători ale aerului. Or, aceste date ar fi insuficiente pentru a evalua în mod corect riscurile pentru sănătatea lucrătorilor. Comitetul pentru evaluarea riscurilor și Comitetul pentru analiză socio‑economică ar fi subliniat, ambele, caracterul insuficient al raportului de securitate chimică în această privință. În special, Comitetul pentru evaluarea riscurilor ar fi estimat că informațiile furnizate în acest raport aveau o „valoare informativă limitată” și că evaluarea prezentată a expunerii populației lucrătorilor nu era reprezentativă pentru cererea de autorizare. În decizia de autorizare, Comisia ar fi arătat de asemenea că Comitetul pentru analiză socio‑economică „a recunoscut deficiențele evaluării expunerii la locul de muncă identificate de Comitetul pentru evaluarea riscurilor și lipsa unei evaluări a efectului asupra sănătății în analiza socio‑economică”.

96      În răspuns la motivele prezentate de reclamantă în cadrul cererii sale de reexaminare internă întemeiate pe faptul că, pe de o parte, cererea de autorizare nu ar conține un raport de securitate chimică care să examineze în mod corespunzător riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu și, pe de altă parte, în consecință, decizia de autorizare ar fi incorectă, Comisia s‑ar fi limitat să precizeze în decizia privind cererea de reexaminare internă că Comitetul pentru evaluarea riscurilor a constatat deficiențe în evaluarea riscurilor care rezultă din DEHP, fără însă a adopta ea însăși, după o reexaminare aprofundată a probelor contradictorii, o poziție motivată referitor la conformitatea raportului de securitate chimică.

97      Comisia nici măcar nu ar fi evidențiat incoerența care figurează în avizul Comitetului pentru evaluarea riscurilor, care a declarat, pe de o parte, că cererea de autorizare era conformă cu cerințele Regulamentului nr. 1907/2006, recunoscând în același timp în mod clar, pe de altă parte, existența unor deficiențe în cadrul informațiilor prezentate.

98      Departe de a remedia insuficiența evidentă a raportului de securitate chimică, Comisia ar fi constatat, la punctul 1.2 din decizia privind cererea de reexaminare internă, că, în cele din urmă, „deși Comitetul [pentru evaluarea riscurilor] a considerat efectiv în avizul său că evaluarea expunerii prezenta anumite deficiențe, acesta a considerat că cererea conținea informațiile necesare […], iar Comisia a considerat că cererea era conformă cu articolul 62 [din Regulamentul nr. 1907/2006]”.

99      Or, potrivit reclamantei, acest raționament este în mod evident eronat. Astfel, potrivit reclamantei, decizia privind cererea de reexaminare internă s‑ar întemeia pe avizul Comitetului pentru evaluarea riscurilor ca și cum ar fi vorba despre un element de probă convingător. Or, simplul fapt că Comitetul pentru evaluarea riscurilor a declarat în avizul său că cererea de autorizare era conformă nu ar fi obligatoriu pentru Comisie. Raționamentul acestei instituții care constă în a invoca numai concluzia Comitetului pentru evaluarea riscurilor referitoare la conformitatea sau chiar legalitatea cererii de autorizare ca probă convingătoare ar fi în mod evident insuficient. În plus, prin menționarea aceluiași raționament în decizia sa privind cererea de reexaminare internă, Comisia ar fi demonstrat că s‑a întemeiat pe faptul că decizia de autorizare a considerat cererea de autorizare conformă cu Regulamentul nr. 1907/2006. Cu alte cuvinte, Comisia ar fi invocat decizia de autorizare ca probă a conformității sale efective. Decizia privind cererea de reexaminare internă ar prezuma, așadar, că s‑a stabilit elementul însuși, în speță conformitatea procesului decizional în stadiul autorizării, pe care Comisia se presupunea că trebuie să o verifice în stadiul reexaminării interne.

100    În al doilea rând, ar trebui să se rețină existența unor erori de drept „vădite” în interpretarea articolului 61 din Regulamentul nr. 1907/2006, referitor la revizuirea autorizației, coroborat cu articolul 60 alineatul (7) din acest regulament. Astfel, în decizia sa privind cererea de reexaminare internă, Comisia ar fi precizat că a ținut seama de concluzia Comitetului pentru evaluarea riscurilor referitoare la deficiențele cererii de autorizare, pe de o parte, prin stabilirea unei perioade de revizuire foarte scurte pentru autorizație, care expiră la 21 februarie 2019, și, pe de altă parte, prin impunerea unei monitorizări titularilor autorizației. Această motivare ar sugera că deficiențele dintr‑o cerere de autorizare, chiar dacă acestea sunt la fel de grave precum cele identificate de Comitetul pentru evaluarea riscurilor, pot fi corectate prin stabilirea unei „perioade de revizuire foarte scurte”. Or, în opinia reclamantei, articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu ar conferi Comisiei o „competență de reparare” care să aibă ca efect posibilitatea acesteia de a admite o cerere care nu îndeplinește condiții restrictive, fie prin stabilirea unei perioade scurte de revizuire, fie în alt mod. Obiectivul unei revizuiri nu ar fi de a acorda unei întreprinderi posibilitatea de a remedia deficiențele conținute într‑o cerere de autorizare anterioară, ci de a acorda unei întreprinderi posibilitatea de „a actualiza” cererea sa de autorizare inițială ținând seama de schimbările de împrejurări și în special informațiile cu privire la alternativele de substituție disponibile.

101    În sfârșit, în prelungirea acestui raționament, reclamanta susține că, atunci când a precizat că decizia de autorizare urma să expire la 21 februarie 2019, Comisia a interpretat în mod eronat consecințele juridice ale acordării unei perioade scurte de revizuire. Astfel, articolul 61 din Regulamentul nr. 1907/2006 ar prevedea că autorizațiile „sunt considerate valabile până când Comisia decide să modifice sau să retragă autorizația în cadrul unei revizuiri”. Întrucât a considerat că deficiențele cererii de autorizare au fost luate în considerare în mod corespunzător prin acordarea unei perioade de revizuire foarte scurte, Comisia ar fi săvârșit o eroare „vădită” de drept care ar priva concluzia sa de orice plauzibilitate.

102    Comisia contestă această argumentație.

103    Cu titlu introductiv, este necesar să se observe că argumentele invocate de reclamantă în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv vizează existența unor erori de drept și a unor erori vădite de apreciere care, în opinia sa, afectează aplicarea articolului 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 pentru motive legate de o interpretare a acestui articol coroborat cu două dispoziții diferite. Mai precis, prima critică a acestui aspect urmărește să demonstreze o aplicare eronată a articolului 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu articolul 62 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006, în timp ce a doua critică a acestui aspect privește o interpretare a articolului 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu articolul 61 din acest regulament.

104    În ceea ce privește prima critică menționată la punctul 103 de mai sus, este necesar să se arate că articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 urmărește să permită Comisiei să verifice dacă o cerere de autorizare este conformă cu prevederile articolului 62 din același regulament din punct de vedere formal. Mai precis, Comisia are obligația să verifice dacă elementele menționate la articolul 62 alineatul (4) literele (a)-(f) din Regulamentul nr. 1907/2006 sunt efectiv cuprinse în cererea de autorizare sau nu. Desigur, documentele pe care solicitanții de autorizații le prezintă pentru a se conforma articolului 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 trebuie să fie verificabile. În special, raportul de securitate chimică trebuie să fie elaborat în conformitate cu modalitățile indicate în anexa I la același regulament. Cu toate acestea, articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 supune Comisia unei obligații de ordin formal și procedural, iar nu unei obligații de a examina temeinicia elementelor prevăzute la articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006.

105    De asemenea, articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 indică, la rândul său, informațiile pe care solicitantul unei autorizații trebuie să le prezinte la momentul depunerii cererii sale. În conformitate cu această dispoziție, cererile de autorizare, care sunt, pe de altă parte, astfel cum reiese din articolul 62 alineatul (1) din același regulament, depuse la ECHA, sunt însoțite printre altele de un raport de securitate chimică și de o analiză a alternativelor de substituție. Articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 are totodată un caracter formal și procedural.

106    În schimb, nici articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006, nici articolul 62 din același regulament nu privesc condițiile materiale pentru acordarea unei autorizații sau obligațiile care revin Comisiei în cadrul aprecierii faptelor și a elementelor de probă care permit eliberarea unei autorizații. În special, nu aceste dispoziții sunt cele în temeiul cărora revine Comisiei sarcina de a examina mai ales dacă raportul de securitate chimică pentru o substanță deduce concluziile corecte în ceea ce privește proprietățile unei substanțe chimice sau dacă Comitetul pentru evaluarea riscurilor a săvârșit erori atunci când a examinat acest raport în cadrul elaborării avizului menționat la articolul 60 alineatul (4) și la articolul 64 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006.

107    În realitate, asemenea cerințe revin în sarcina Comisiei în temeiul articolului 60 alineatele (2), (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006.

108    În ședință, părțile au fost ascultate în legătură cu aprecierile Tribunalului relatate la punctele 104-107 de mai sus. În răspuns la întrebările Tribunalului, reclamanta a precizat că, în opinia sa, în „arhitectura Regulamentului [nr. 1907/2006]” există, desigur, pe de o parte, o etapă referitoare la examinarea de către Comisie a conformității cererii de autorizare cu prevederile acestuia și, pe de altă parte, o etapă referitoare la examinarea pe fond a condițiilor de acordare a unei autorizații. Cu toate acestea, prima etapă nu se poate reduce la un simplu exercițiu care constă în a bifa căsuțe, întrucât ar exista veritabile cerințe referitoare la esența documentelor prezentate, precum, de exemplu, cele care reies din anexa I la Regulamentul nr. 1907/2006. Aceasta ar indica, de exemplu, elementele care trebuie să fie incluse într‑un raport de securitate chimică.

109    Or, acest argument trebuie respins ca nefondat. Astfel, anexa I la Regulamentul nr. 1907/2006 descrie elementele pe care trebuie să le conțină în mod necesar anumite documente prezentate de solicitantul unei autorizații, precum un raport de securitate chimică. Totuși, deși prevede obligația solicitantului unei autorizații de a face referire la anumite elemente precise în cererea sa de autorizare și în documentele conexe, această anexă, prin modul său de redactare, nu obligă Comisia, în cadrul examinării care revine acestei instituții în temeiul articolului 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu articolul 62 din acesta, să examineze respectivele elemente pe fond.

110    În sfârșit, în ședință, reclamanta a subliniat în esență că, în opinia sa, în orice caz, cererea de autorizare conține deficiențe care încalcă nu numai cerințele de evaluare care revin în sarcina Comisiei în temeiul articolului 60 alineatele (2)-(5) din Regulamentul nr. 1907/2006, ci și prevederile privind examinarea conformității cererii în temeiul articolului 62 din acest regulament. Procedând astfel, reclamanta pare să admită că articolul 62 alineatul (4) din același regulament prevede condițiile de formă de acordare a unei autorizații.

111    Se impune totuși respingerea acestui argument ca nefondat. Astfel, pe de o parte, reclamanta pare să pornească de la premisa că trebuie efectuată o evaluare prealabilă a aspectului dacă o cerere de autorizare care conține toate elementele menționate la articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 și în anexa I la regulamentul respectiv prezintă deficiențe legate de fondul cererii de o asemenea gravitate încât ar fi permis să se concluzioneze că deja această cerere nu este conformă cu Regulamentul nr. 1907/2006 din punct de vedere formal. Or, o asemenea evaluare prealabilă nu este prevăzută în Regulamentul nr. 1907/2006. Pe de altă parte, în cazul în care reclamanta nu ar pleca de la această premisă, ci mai curând de la ipoteza că este vorba despre examinarea prevăzută la articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, trebuie să se constate că aceasta nu precizează care ar putea fi criteriul obiectiv care ar permite să se determine în mod precis sau cel puțin în mod pertinent și convingător pragul de deficiențe al unei cereri de autorizare care ar putea conduce la o încălcare a condițiilor de formă prevăzute la această din urmă dispoziție.

112    În speță, este cert că cererea de autorizare era însoțită de toate elementele menționate la articolul 62 din Regulamentul nr. 1907/2006 și că era îndeplinită condiția de formă, care figurează la articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006, referitoare la prezentarea unui raport de securitate chimică. Era de asemenea îndeplinită în speță condiția potrivit căreia documentele menționate la articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 trebuie să fie verificabile. Astfel, nici comitetele ECHA, nici Comisia nu au susținut că documentele prezentate de solicitantele autorizației nu erau verificabile. Nici reclamanta nu a susținut în mod specific și pe baza unor elemente de probă că documentele care însoțeau cererea de autorizare erau neverificabile. În plus, părțile sunt de acord că, în ceea ce privește raportul de securitate chimică, solicitantele autorizației s‑au conformat cerințelor din anexa I la Regulamentul nr. 1907/2006. Niciunul dintre actorii implicați nu a susținut că acest raport nu era conform cu cerințele din anexa I la Regulamentul nr. 1907/2006. Nici reclamanta nu a prezentat în cererea sa de reexaminare internă elemente de probă care ar permite să se ajungă la o altă concluzie în această privință.

113    În aceste condiții, este necesar să se constate că argumentele reclamantei referitoare la existența unor pretinse insuficiențe care afectează avizul Comitetului pentru evaluarea riscurilor și incidența acestora asupra acordării autorizației în discuție în speță, pe de o parte, și faptul că Comisia nu ar fi remediat aceste insuficiențe, ci s‑ar fi limitat să invoce avizul comitetului menționat și decizia de autorizare ca probe convingătoare, pe de altă parte, nu au nicio incidență asupra soluției care trebuie reținută în ceea ce privește aspectul dacă Comisia și‑a îndeplinit sau nu obligația care îi revine în temeiul articolului 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu articolul 62 din acest regulament. Astfel, aceste argumente se referă la aspecte privind aprecierea unor fapte complexe care au servit drept temei pentru elaborarea avizului Comitetului pentru evaluarea riscurilor, precum și la competența Comisiei de a evalua aceste fapte complexe și, prin urmare, la legalitatea materială a deciziei de autorizare.

114    Astfel, în măsura în care reclamanta contestă legalitatea formală a deciziei de autorizare invocând argumente care au legătură cu condițiile materiale ale adoptării sale, trebuie să se constate, cu titlu de primă concluzie intermediară, că aceste argumente sunt inoperante.

115    În ceea ce privește a doua critică prezentată în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv (a se vedea punctul 103 de mai sus), trebuie arătat că articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu face trimitere la articolul 61 din acest regulament și nu prezintă o legătură cu acesta.

116    Prin urmare, trebuie să se constate, cu titlu de a doua concluzie intermediară, că argumentul reclamantei întemeiat pe coroborarea acestor două dispoziții pentru a demonstra o încălcare a articolului 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 este de asemenea inoperant.

117    În plus, argumentul legat de stabilirea unei „perioade scurte de revizuire” și de obiectivul unei „revizuiri” în temeiul articolului 61 din Regulamentul nr. 1907/2006 (a se vedea punctul 100 de mai sus) pare mai curând susceptibil să fie invocat pentru a demonstra existența unei insuficiențe în ceea ce privește legalitatea materială a deciziei de autorizare. Acesta este cazul și în ceea ce privește argumentul reclamantei referitor la pretinsa lipsă a unei „competențe de reparare” a Comisiei pentru a remedia conținutul cererii de autorizare prin intermediul impunerii unei perioade scurte de revizuire. Or, astfel cum s‑a arătat deja la punctele 104 și 106 de mai sus, articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu privește legalitatea materială a unei decizii de autorizare.

118    Cu titlu de a treia concluzie intermediară, trebuie să se constate, așadar, că argumentul întemeiat pe stabilirea unei „perioade scurte de revizuire”, care ar fi contrară obiectivului unei „revizuiri” în temeiul articolului 61 din Regulamentul nr. 1907/2006, nu este relevant pentru a soluționa problema dacă Comisia a încălcat sau nu cerințele de formă ale articolului 60 alineatul (7) din acest regulament. Așadar, acest argument este de asemenea inoperant.

119    Cele trei concluzii intermediare menționate la punctele 114, 116 și 118 de mai sus ar putea în principiu să fie suficiente pentru respingerea celui de al doilea aspect al primului motiv.

120    Cu toate acestea, se ridică problema dacă argumentele reclamantei menționate la punctele 94-101, 113 și 117 de mai sus pot servi drept temei pentru susținerea criticilor întemeiate pe încălcarea altor dispoziții decât articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006, și anume articolul 60 alineatul (4) din acest regulament, pe de o parte, și articolul 60 alineatele (8) și (9) din același regulament coroborat cu articolul 61 alineatul (1) prima teză din acest regulament, pe de altă parte.

121    În această privință, trebuie amintit că o autorizație în temeiul Regulamentului nr. 1907/2006 poate fi acordată potrivit unei așa‑numite proceduri de „control corespunzător”, precum cea prevăzută la articolul 60 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006, sau, în mod alternativ, potrivit unei proceduri denumite „socio‑economică”, precum cea prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006. O procedură de „control corespunzător” se distinge de o procedură „socio‑economică”, în sensul că aceasta din urmă nu are vocația să se aplice decât dacă nu s‑a demonstrat că riscul pe care îl reprezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea unei substanțe ca urmare a proprietăților sale intrinsece precizate în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006, este controlat în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 60 alineatul (2) din acest regulament.

122    În continuare, trebuie arătat că, având în vedere dreptul la o cale de atac eficientă, astfel cum este prevăzut la articolul 47 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, atunci când un reclamant a prezentat elemente de fapt și argumente pentru a demonstra încălcarea unei dispoziții de drept care se dovedește irelevantă, însă aceste elemente și argumente sunt susceptibile să susțină încălcarea unei alte dispoziții, nimic nu împiedică Tribunalul să replaseze elementele de fapt și argumentele menționate în contextul juridic relevant. Cu alte cuvinte, Tribunalul nu este împiedicat să considere că aceste elemente de fapt și aceste argumente se referă la dispoziția relevantă. Astfel, nu este necesar ca o parte să invoce în mod expres dispozițiile în temeiul cărora aceasta este abilitată să intenteze acțiunea sa în justiție sau, mai general, pe care Comisia fondează motivele pe care le invocă [a se vedea Hotărârea din 13 iunie 2012, XXXLutz Marken/OAPI – Meyer Manufacturing (CIRCON), T‑542/10, nepublicată, EU:T:2012:294, punctul 21 și jurisprudența citată].

123    Cu toate acestea, în contextul unei acțiuni împotriva unei decizii precum o decizie privind o cerere de reexaminare internă în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1367/2006, interpretarea care urmărește plasarea anumitor elemente de fapt și argumente ale reclamantului în contextul juridic relevant nu poate fi reținută decât în măsura în care nu există o încălcare a limitelor impuse Tribunalului prin acest articol 10, astfel cum sunt descrise la punctele 55-58 de mai sus.

124    În sfârșit, o asemenea interpretare nu poate fi efectuată fără ca reclamantul să fie de acord, cel puțin implicit, cu acest mod de a proceda.

125    În speță, în ședință, părțile în litigiu au fost ascultate de Tribunal cu privire la caracterul inoperant al argumentelor reclamantei menționate la punctele 94-101, 113 și 117 de mai sus. În special, Tribunalul a solicitat reclamantei să precizeze cu ce alt motiv al cererii introductive puteau fi asociate argumentele sale.

126    În răspuns la această întrebare, reclamanta a amintit că, în cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, a susținut existența unor erori vădite de apreciere, ceea ce ar echivala cu o încălcare a dreptului material, și anume în special a articolului 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006. În plus, reclamanta a arătat în esență că, în cazul în care argumentele invocate în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv nu ar fi admise în cadrul acestui aspect, aceste argumente ar trebui să fie luate în considerare în cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv.

127    În aceste condiții, poate fi interpretat ca o critică întemeiată pe încălcarea articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 argumentul reclamantei potrivit căruia, în esență, în primul rând, Comisia ar fi omis în decizia privind cererea de reexaminare internă să adopte ea însăși, după o reexaminare aprofundată a probelor contradictorii, o poziție motivată referitor la conformitatea raportului de securitate chimică, ale cărui date fuseseră considerate insuficiente în ceea ce privește expunerea lucrătorilor la DEHP de către Comitetul pentru evaluarea riscurilor (a se vedea punctele 94-97 de mai sus), și potrivit căruia, în al doilea rând, Comisia s‑ar fi limitat pur și simplu să arate în această decizie, cu titlu de probă convingătoare, că acest comitet a constatat „deficiențe” în evaluarea riscurilor generate de DEHP (a se vedea punctele 98 și 99 de mai sus).

128    De asemenea, poate fi interpretat ca o critică întemeiată pe o încălcare a articolului 60 alineatele (8) și (9) din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu articolul 61 alineatul (1) prima teză din acest regulament argumentul referitor la impunerea unei „perioade scurte de revizuire” (a se vedea punctele 100 și 101 de mai sus).

129    În primul rând, argumentele reclamantei menționate la punctele 94-99 de mai sus trebuie totuși respinse, chiar și după reinterpretarea lor ca fiind argumente referitoare la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006.

130    Astfel, atunci când o evaluare a riscului pe care îl prezintă utilizarea unei substanțe pentru sănătatea umană sau pentru mediu cuprinsă într‑un raport de securitate chimică este afectată de incertitudini sau de deficiențe, se poate concluziona că nu s‑a demonstrat că acest risc este controlat în mod corespunzător. În acest caz, autorizația nu poate fi acordată potrivit „procedurii de control corespunzător” prevăzute la articolul 60 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006.

131    În schimb, această împrejurare poate fi ocazia de a ridica problema dacă, pe baza elementelor de fapt și de probă de care dispune Comisia, autorizația este susceptibilă să fie acordată în temeiul articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, potrivit „procedurii socio‑economice”.

132    În speță, atunci când pretinde, în esență, că în decizia privind cererea de reexaminare internă Comisia a omis să adopte ea însăși, după o reexaminare aprofundată a probelor contradictorii, o poziție motivată referitor la conformitatea raportului de securitate chimică cu dispozițiile Regulamentului nr. 1907/2006 (a se vedea punctele 94-97 de mai sus), reclamanta repune în discuție un element care ar fi putut avea incidență asupra aplicării articolului 60 alineatul (2) din acest regulament, iar nu asupra aplicării articolului 60 alineatul (4) din același regulament.

133    Acesta este și cazul argumentului potrivit căruia Comisia s‑ar fi limitat să arate în deciziile sale, ca probă convingătoare, că Comitetul pentru evaluarea riscurilor a constatat deficiențe în evaluarea riscurilor generate de DEHP (a se vedea punctele 98 și 99 de mai sus).

134    În măsura în care acestea se întemeiază în esență pe premisa că existența unor incertitudini cu privire la controlul riscurilor care decurg din utilizarea DEHP constituie un obstacol ca atare la aplicarea articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, argumentele menționate la punctele 94-99 de mai sus sunt inoperante.

135    În plus, trebuie să se arate că, astfel cum a menționat Comisia, fără a fi contrazisă în mod argumentat de reclamantă cu privire la acest aspect, raportul de securitate chimică conține informații cu privire la monitorizarea biologică efectuată în două state membre și cu privire la măsurătorile efectuate în aer, care corespund unor studii cu privire la expunerea lucrătorilor din sectorul PVC care utilizează mai curând PVC virgin și DEHP decât PVC reciclat. Aceste studii includeau date privind lucrătorii din două state membre, furnizând informații cu privire la monitorizarea biologică, precum și date, provenind din Germania, din Franța, din Țările de Jos și din Finlanda, referitoare la controlul poluării aerului. Întreprinderile la care se referă datele sunt active în domeniul formulării și al prelucrării PVC‑ului. Cu toate că informațiile furnizate nu privesc în mod specific utilizarea de PVC reciclat care conține DEHP, acestea se referă la activități care utilizează PVC virgin cu adaos de DEHP virgin și la prelucrarea ulterioară a substanței respective. În plus, solicitantele autorizației au modelat expunerile lucrătorilor referitoare la transferul de PVC flexibil reciclat din saci mici sau mari, ceea ce constituie o activitate specifică utilizării PVC‑ului reciclat care nu era acoperită de măsurătorile întemeiate pe studiile legate de PVC‑ul virgin.

136    Or, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, faptul că Comitetul pentru evaluarea riscurilor a concluzionat că existau incertitudini în evaluarea expunerii lucrătorilor și că informațiile furnizate nu erau reprezentative pentru toate utilizările acoperite de cererea de autorizare nu înseamnă că nu fusese prezentată nicio informație referitoare la expunerea lucrătorilor și nici că nu se putea deduce nicio concluzie.

137    Reclamanta nu a contestat în mod argumentat această constatare a Comisiei. Dincolo de a contesta în mod general raportul de securitate chimică, aceasta nu demonstrează că nicio concluzie utilă nu putea fi dedusă din acest raport.

138    În lipsa unei asemenea contestări, argumentul reclamantei prin care urmărește să reproșeze Comisiei că a omis să adopte, după o examinare aprofundată a diferite elemente de probă, o poziție motivată referitor la raportul de securitate chimică nu este suficient pentru a demonstra o încălcare a articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006. Acesta nu poate fi, așadar, admis. Aceasta este situația și în cazul celorlalte argumente menționate la punctele 97-99 de mai sus.

139    În al doilea rând, argumentul referitor la stabilirea unei „perioade scurte de revizuire”, care ar constitui, potrivit reclamantei, o tentativă a Comisiei de a remedia deficiențele raportului de securitate chimică (a se vedea punctele 100 și 101 de mai sus), este susceptibil să susțină o încălcare a articolului 60 alineatele (8) și (9) din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu articolul 61 alineatul (1) prima teză din acest regulament. Pentru a verifica temeinicia sa, trebuie să se precizeze următoarele elemente.

140    Potrivit articolului 60 alineatul (8) prima teză din Regulamentul nr. 1907/2006, autorizațiile fac obiectul unei „revizuiri limitate la o perioadă de timp stabilită, fără a se aduce atingere niciunei decizii cu privire la o viitoare perioadă de revizuire”. Potrivit articolului 60 alineatul (9) litera (e) din Regulamentul nr. 1907/2006, „termenul de revizuire” trebuie să fie precizat în autorizație. În sfârșit, potrivit articolului 61 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1907/2006, autorizațiile emise în conformitate cu acest articol 60 sunt considerate valabile „până când Comisia decide să modifice sau să retragă autorizația în cadrul unei revizuiri, cu condiția ca titularul autorizației să prezinte un raport de revizuire cu cel puțin 18 luni înainte de expirarea termenului de revizuire”.

141    În această privință, trebuie subliniat de la bun început că, astfel cum rezultă, de exemplu, din versiunile în limbile engleză și germană ale Regulamentului nr. 1907/2006, precum și din contextul acestor dispoziții, termenii „réexamen” și „révision” utilizați în versiunea în limba franceză a celor trei dispoziții menționate la punctul 140 de mai sus sunt sinonimi.

142    În continuare, este necesar să se sublinieze că în principiu, indiferent de conținutul lor, condițiile impuse în conformitate cu articolul 60 alineatul (8) și alineatul (9) literele (d) și (e) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu pot, desigur, să vizeze remedierea eventualelor carențe ale unei cereri de autorizare sau ale analizei alternativelor de substituție prezentate de un solicitant de autorizație ori a eventualelor insuficiențe ale examinării de către Comisie a condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006.

143    Cu alte cuvinte, posibilitatea de a subordona o autorizație anumitor condiții, astfel cum este prevăzută la articolul 60 alineatul (8) și alineatul (9) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006, nu poate fi interpretată în sensul că ar fi permis Comisiei să lase deschisă problema dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la articolul 60 din Regulamentul nr. 1907/2006 și să reacționeze la această situație subordonând autorizația unor condiții care vizează remedierea eventualelor insuficiențe sau lacune ale evaluării a cărei sarcină îi revine în temeiul acestei din urmă dispoziții.

144    Astfel, în cadrul examinării condițiilor prevăzute la articolul 60 din Regulamentul nr. 1907/2006, Comisia trebuie să stabilească dacă ansamblul faptelor relevante și al aprecierilor tehnice și economice aferente permite să se concluzioneze că sunt efectiv îndeplinite condițiile prevăzute la această dispoziție. Dacă nu aceasta este situația, Comisia nu are dreptul să acorde o autorizație, nici chiar condiționată.

145    Cu toate acestea, în speță, contrar celor susținute în esență de reclamantă, nu se poate constata că perioada de revizuire stabilită în decizia de autorizare a servit drept instrument pentru a palia, în temeiul unei „competențe de reparare” atribuite Comisiei, deficiențele cuprinse în raportul de securitate chimică prezentat de solicitantele autorizației.

146    Astfel, la momentul în care Comisia a stabilit o perioadă de revizuire, în speță scurtă, nu era necesar să se remedieze deficiențele identificate de Comitetul pentru evaluarea riscurilor.

147    Pe de o parte, singura consecință a incertitudinilor legate de raportul de securitate chimică a fost că temeiul juridic al deciziei de autorizare nu a fost cel care figurează la articolul 60 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006, ci cel prevăzut la articolul 60 alineatul (4) din același regulament. Așadar, nu era necesar să se remedieze deficiențele care afectează raportul de securitate chimică din perspectiva articolului 60 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006.

148    Pe de altă parte, trebuie amintit că, în cadrul analizei sale calitative, care includea incertitudinile identificate de Comitetul pentru evaluarea riscurilor, Comitetul pentru analiză socio‑economică a arătat că, în opinia sa, autorizația putea fi acordată în speță, ceea ce indică faptul că incertitudinile legate de raportul de securitate chimică fuseseră în cele din urmă eliminate.

149    Or, reclamanta nu poate invoca în mod izolat insuficiențele raportului de securitate, fără a contesta în mod argumentat evaluarea Comitetului pentru analiză socio‑economică.

150    Prin argumentele invocate în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta nu a demonstrat că deficiențele pe care le prezenta raportul de securitate chimică au avut incidență asupra aplicării condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, astfel încât nu se poate considera că Comisia a încercat să le remedieze prin stabilirea unei perioade de revizuire. Nicio încălcare a articolului 60 alineatul (8) și alineatul (9) litera (e) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu poate fi, așadar, reținută.

151    Având în vedere ceea ce precedă, al doilea aspect trebuie respins ca nefondat.

–       Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe existența unor erori de drept și a unor erori vădite de apreciere în ceea ce privește legătura cu deficiențele evaluării alternativelor de substituție adecvate

152    Potrivit reclamantei, Comisia a săvârșit o eroare vădită de drept în interpretarea noțiunii „alternative de substituție” prevăzute la articolul 62 alineatul (4) litera (e) din Regulamentul nr. 1907/2006 și, în consecință, o „eroare vădită de apreciere a conformității cererii de autorizare în raport cu articolul 60 alineatul (7) din același regulament”. Aceste erori ar priva concluziile exprimate de Comisie în decizia privind cererea de reexaminare internă „de orice plauzibilitate”.

153    Astfel, având în vedere modul de redactare a considerentului (74) al Regulamentului nr. 1907/2006 și ținând seama de rolul pe care îl joacă evaluarea alternativelor de substituție, precum și de sensul obișnuit al expresiei „alternativă de substituție”, ar trebui să se considere că o cerere de autorizare trebuie să conțină o analiză a substanțelor sau a tehnologiilor care pot fi utilizate, în locul substanței care prezintă motive de îngrijorare deosebită, „în procesul […] sau utilizarea” pentru care este solicitată autorizația. Potrivit reclamantei, în realitate, analiza „alternativelor de substituție” este menită să permită examinarea dacă o altă substanță sau o altă tehnologie poate fi substituită substanței care prezintă motive de îngrijorare deosebită „în procesul preconizat”. În plus, alternativele de substituție ar trebui să fie evaluate în raport cu funcția pentru care este solicitată autorizația. În special, o alternativă de substituție ar trebui să fie înțeleasă prin referire la funcția substanței „în proces” și de asemenea prin comparație cu o substanță sau o tehnologie care este mai puțin periculoasă.

154    În speță, analiza alternativelor de substituție propusă în cererea de autorizare ar fi fost insuficientă. Întrucât această cerere nu ar fi precizat funcția DEHP, ea nu ar fi indicat alternative care să permită substituirea acestei substanțe în funcția sa.

155    Desigur, Comisia ar fi precizat în decizia privind cererea de reexaminare internă că DEHP avea ca funcție „reducerea cantității de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC”. În plus, Comisia ar fi declarat în decizia privind cererea de reexaminare internă că cererea de autorizare conținea în realitate o evaluare a alternativelor de substituție „din punctul de vedere al solicitant[elor autorizației]”, printre care alternativa care consta în utilizarea PVC‑ului virgin.

156    Cu toate acestea, faptul de a considera că utilizarea PVC‑ului virgin poate fi calificată drept „alternativă de substituție”, în condițiile în care fabricarea de PVC virgin utilizează de asemenea o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită, ar constitui o eroare „vădită” de drept în interpretarea noțiunii „alternativă de substituție”.

157    În orice caz, reclamanta precizează că, dacă, astfel cum a arătat Comisia în decizia privind cererea de reexaminare internă, funcția DEHP era „reducerea cantității de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC” și dacă o asemenea funcție era într‑adevăr compatibilă cu Regulamentul nr. 1907/2006, această instituție ar fi trebuit să examineze existența unor alternative de substituție care să permită reducerea cantității de DEHP utilizat la fabricarea de articole din PVC. Această examinare ar fi trebuit să ia în considerare un număr mult mai mare de alternative pentru substituirea DEHP în procesul de fabricare de articole din PVC, printre care, de exemplu, utilizarea de plastifianți care nu sunt substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită.

158    În speță, în schimb, analiza alternativelor de substituție anexată la cererea de autorizare nu ar corespunde nici măcar „funcției” DEHP pe care Comisia o reținuse în decizia privind cererea de reexaminare internă. În loc să indice o alternativă care să permită „reducerea cantității de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC”, cererea de autorizare ar fi furnizat informații referitor la alte trei procese care permit reciclarea PVC‑ului, și anume o alternativă care consta în separarea și eliminarea din procesul de reciclare a deșeurilor de consum care conțin cantități de DEHP care depășesc o anumită concentrație (0,3 % masă/masă), o alternativă care consta în eliminarea DEHP din deșeurile din PVC și o alternativă care presupunea utilizarea unui alt tip de deșeuri din PVC industrial.

159    Comisia contestă această argumentație.

160    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctele 104-106 de mai sus, articolul 60 alineatul (7) și articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 se referă la aspectul dacă documentele menționate au fost prezentate în sprijinul cererii de autorizare. Aceste dispoziții se referă la aspecte formale ale procedurii de autorizare.

161    În speță, este cert că cererea de autorizare era însoțită de o prezentare a alternativelor de substituție. Întrucât este de asemenea necesar ca documentele pe care trebuie să le prezinte solicitanții de autorizație pentru a se conforma articolului 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 să fie verificabile, se impune să se sublinieze că reclamanta nu a demonstrat în mod specific și pe baza unor elemente de probă că documentele furnizate de solicitantele autorizației nu corespundeau acestui criteriu (a se vedea punctul 111 de mai sus).

162    La o analiză atentă, argumentele reclamantei prin care se invocă insuficiențe care afectează alternativele de substituție se referă la temeinicia deciziei privind cererea de reexaminare internă. Aceste argumente sunt, prin urmare, inoperante în măsura în care au fost invocate pentru a demonstra erori de drept sau erori de apreciere în ceea ce privește aplicarea articolului 60 alineatul (7) și a articolului 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006.

163    Desigur, pentru aceleași motive ca cele care au fost prezentate la punctele 122-124 de mai sus, aceste argumente pot fi interpretate ca fiind argumente invocate în susținerea motivului întemeiat pe o încălcare a articolului 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006 printr‑o evaluare eronată de către Comisie a alternativelor de substituție.

164    Astfel, în cadrul celui de al treilea motiv invocat în cererea introductivă, reclamanta invocă tocmai o încălcare a articolului 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006, susținând argumente întemeiate pe o apreciere pretins eronată a alternativelor de substituție. Atât prezentul aspect al primului motiv, cât și al treilea motiv vizează în esență o pretinsă eroare de drept în ceea ce privește interpretarea noțiunii „alternative de substituție”. În plus, argumentele invocate de reclamantă în cadrul prezentului aspect al primului motiv al cererii introductive și cele invocate în cadrul primei critici a celui de al treilea motiv se suprapun în parte.

165    În această privință, trebuie subliniat că, prin prima critică a celui de al treilea motiv, reclamanta invocă o încălcare a articolului 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006 în ceea ce privește analiza alternativelor de substituție în raport cu următoarele două elemente. Pe de o parte, Comisia s‑ar fi concentrat, în decizia privind cererea de reexaminare internă, la fel ca solicitantele autorizației în cererea de autorizare, asupra unui „cadru de referință” eronat, și anume „substituirea unui flux de deșeuri, spre deosebire de substituirea [substanței care prezintă motive de îngrijorare deosebită] în cadrul procesului (fabricarea de articole din PVC)”. Pe de altă parte, Comisia ar fi repetat că DEHP avea ca funcție reducerea cantității de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC (a se vedea punctul 226 de mai jos). Or, chestiunea legată de „cadrul de referință” eronat și aspectul dacă analiza alternativelor de substituție trebuie să se concentreze pe o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită „într‑un proces”, astfel cum este menționat de reclamantă în cadrul prezentului aspect al primului motiv, se suprapun. Se suprapun de asemenea cazul criticii referitoare la existența unor erori care afectează evaluarea alternativelor de substituție ca urmare a unei interpretări incorecte a funcției DEHP (a se vedea punctul 233 de mai jos), pe de o parte, și reproșurile reclamantei care figurează în argumentația sa menționată la punctele 155-158 de mai sus, pe de altă parte.

166    În plus, condițiile care permit Tribunalului să interpreteze argumentele pentru a le da un efect util (a se vedea punctele 122-124 de mai sus) sunt îndeplinite. Mai precis, trebuie subliniat în special că precizările aduse de reclamantă în ședință în ceea ce privește utilitatea argumentelor sale în raport cu articolul 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006 – spre deosebire de utilitatea lor în raport cu articolul 60 alineatul (7) și cu articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 – includeau și argumentele invocate în susținerea prezentului aspect al primului motiv. În sfârșit, și Comisia a fost ascultată cu privire la această chestiune.

167    În aceste condiții, este necesar să se abordeze argumentele menționate la punctele 152-158 de mai sus ca suplimente la argumentele invocate în cadrul celui de al treilea motiv.

–       Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea articolului 60 alineatul (7) și a articolului 64 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1907/2006

168    În susținerea celui de al patrulea aspect al primului motiv, reclamanta arată că Comitetul pentru evaluarea riscurilor al ECHA a cerut solicitantelor autorizației informații suplimentare într‑un moment în care, potrivit acestui comitet, cererea de autorizare era deja conformă cu prevederile articolului 62 din Regulamentul nr. 1907/2006. Or, procedând în acest mod, acest comitet ar fi săvârșit o eroare „vădită” de drept, și anume o încălcare a procedurii prevăzute la articolul 64 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1907/2006. Întrucât Comisia ar fi confirmat această abordare în decizia sa privind cererea de reexaminare internă, această decizie ar fi de asemenea afectată de o eroare „vădită” de drept. În sfârșit, Comisia ar fi încălcat de asemenea, ea însăși, nu numai articolul 64 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1907/2006, ci și articolul 60 alineatul (7) din același regulament.

169    În opinia reclamantei, în temeiul articolului 64 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1907/2006, atunci când o cerere a fost declarată conformă cu prevederile articolului 62 din Regulamentul nr. 1907/2006, numai Comitetul pentru analiză socio‑economică poate solicita informații suplimentare, și aceasta numai referitor la alternativele de substituție. În schimb, ar rezulta din această dispoziție că Comitetul pentru evaluarea riscurilor nu are competența de a solicita informații suplimentare referitor la o cerere care a fost deja considerată conformă cu prevederile articolului 62 din Regulamentul nr. 1907/2006.

170    Comisia contestă această argumentație.

171    Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că, astfel cum rezultă din articolul 64 alineatul (3) prima teză din Regulamentul nr. 1907/2006, cererile pe care Comitetul pentru evaluarea riscurilor și Comitetul pentru analiză socio‑economică le pot adresa unui solicitant de autorizație în temeiul acestei dispoziții vizează aspectul dacă cererea de autorizare cuprinde ansamblul informațiilor relevante specificate în articolul 62 din Regulamentul nr. 1907/2006 de care aceste comitete au nevoie pentru a‑și îndeplini sarcinile referitoare la elaborarea avizelor menționate la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1907/2006. În temeiul articolului 64 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 1907/2006, aceste comitete prezintă solicitantului, în cazul în care este necesar și în urma unei consultări, o cerere comună de informații suplimentare, care să aducă cererea în conformitate cu prevederile articolului 62 din Regulamentul nr. 1907/2006. Rezultă astfel din primele două teze ale articolului 64 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1907/2006 că cererea comună a acestor comitete trebuie să se refere la aspectul dacă cererea de autorizare este conformă cu articolul 62 din Regulamentul nr. 1907/2006 din punct de vedere formal, cu alte cuvinte, dacă este însoțită de totalitatea documentelor și a informațiilor menționate în această din urmă dispoziție. În plus, cererea comună a comitetelor respective poate urmări obținerea de documente verificabile din partea solicitantului autorizației.

172    În plus față de competența conferită de articolul 64 alineatul (3) prima teză din Regulamentul nr. 1907/2006, Comitetul pentru analiză socio‑economică poate, în temeiul articolului 64 alineatul (3) a treia teză din acest regulament, în cazul în care consideră că este necesar acest lucru, să ceară solicitantului de autorizație sau terților să transmită într‑un interval de timp specificat informații suplimentare privind eventualele substanțe sau tehnologii alternative.

173    Spre deosebire de cererea menționată la articolul 64 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 1907/2006, cererea menționată la articolul 64 alineatul (3) a treia teză din același regulament nu se referă la aspectul dacă informațiile vizate la articolul 62 din Regulamentul nr. 1907/2006, astfel cum au fost prezentate de solicitantul de autorizație, sunt complete sau verificabile. Cererea menționată la articolul 64 alineatul (3) a treia teză din Regulamentul nr. 1907/2006 nu se referă, așadar, la un aspect formal al cererii de autorizație vizate. În schimb, aceasta are ca obiectiv obținerea de informații suplimentare, necesare pentru aprecierile pe fond ale Comitetului pentru analiză socio‑economică referitoare la substanța în cauză și la evaluarea alternativelor de substituție. O asemenea cerere poate fi utilă la elaborarea de către Comitetul pentru analiză socio‑economică a avizului care conține elementele precizate la articolul 64 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1907/2006. În special, atunci când, de exemplu, analiza alternativelor de substituție depusă de solicitantul de autorizație prezintă insuficiențe sau carențe care pot fi acoperite de acesta, o cerere formulată în temeiul articolului 64 alineatul (3) a treia teză din Regulamentul nr. 1907/2006 poate permite să se evite obligarea Comitetului pentru analiză socio‑economică, în ipoteza în care solicitantul de autorizație ar dori să depună observațiile menționate la articolul 64 alineatul (5) primul paragraf, să aștepte ca acesta din urmă să le depună, în conformitate cu articolul 64 alineatul (5) al treilea paragraf a doua teză din același regulament.

174    În Regulamentul nr. 1907/2006 nu există o dispoziție analogă care să permită Comitetului pentru evaluarea riscurilor să adreseze întrebări suplimentare solicitantului de autorizație pentru a obține elementele necesare pentru o evaluare pe fond a datelor care trebuie să fie cuprinse în avizul său, astfel cum este menționat la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1907/2006.

175    Cu toate acestea, la elaborarea avizului Comitetului pentru evaluarea riscurilor, se poate dovedi necesar să se ceară solicitantului de autorizație informații suplimentare pentru a elimina eventualele insuficiențe sau carențe pe care le prezintă un raport de securitate chimică în ceea ce privește o anumită substanță. Comitetul pentru evaluarea riscurilor ar trebui să fie în măsură să adreseze întrebări solicitantului de autorizație, fie și numai pentru a accelera procedura de elaborare a avizului său și pentru a evita să trebuiască să aștepte ca solicitantul de autorizație să prezinte observații, menționate la articolul 64 alineatul (5) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1907/2006.

176    În cadrul obligației sale de solicitudine și în interesul unei bune administrări a dosarului cu care este sesizat, Comitetul pentru evaluarea riscurilor poate în orice moment să avertizeze solicitantul de autorizație cu privire la existența deficiențelor cuprinse în raportul de securitate chimică în ceea ce privește o substanță. În plus, acest comitet poate alege să acorde și solicitantului de autorizație posibilitatea de a prezenta orice informație necesară care să îi permită să completeze sau să nuanțeze aprecierile pe care va trebui să le efectueze în exercitarea sarcinii sale de evaluare a riscurilor substanței vizate, și aceasta chiar dacă această posibilitate nu este prevăzută expres de Regulamentul nr. 1907/2006.

177    Având în vedere ceea ce precedă, contrar celor susținute de reclamantă prin ansamblul argumentelor sale menționate la punctele 168 și 169 de mai sus, nu se poate concluziona că Comitetul pentru evaluarea riscurilor a încălcat articolul 64 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1907/2006 prin adresarea de întrebări suplimentare referitoare la fondul cererii de autorizare, deși a concluzionat că cererea de autorizare era conformă cu prevederile articolului 62 din același regulament.

178    Prin urmare, nicio eroare de drept nu poate fi reproșată Comisiei în adoptarea deciziei privind cererea de reexaminare internă, astfel încât se impune respingerea celui de al patrulea aspect al primului motiv. Trebuie, așadar, să se respingă primul motiv în totalitatea sa.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere care afectează evaluarea socio‑economică prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006

179    Al doilea motiv invocat de reclamantă este destinat să demonstreze existența unor erori vădite de apreciere care afectează evaluarea socio‑economică, astfel cum este prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, pe care Comisia s‑a întemeiat pentru acordarea autorizației și ulterior pentru respingerea cererii de reexaminare internă. Acest motiv cuprinde trei aspecte.

–       Cu privire la primul aspect, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere care afectează cadrul de referință al evaluării socio‑economice

180    Reclamanta consideră că decizia de autorizare avea drept „cadru de referință” utilizarea DEHP, astfel cum a fost menționată de solicitantele autorizației în cererea de autorizare.

181    În speță, pretinsa eroare de drept care afectează acest „cadru de referință”, și anume eroarea care ar rezulta din interpretarea de către solicitantele autorizației a noțiunii „utilizare” prevăzute la articolul 56 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006, susținută în cadrul primului aspect al primului motiv, ar afecta și evaluarea efectuată de Comisie a avantajelor invocate ale „utilizării” care face obiectul cererii de autorizare. Astfel cum reclamanta ar fi explicat în cererea de reexaminare internă, niciun avantaj socio‑economic nu ar putea rezulta din „utilizarea” unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită care nu îndeplinește nicio funcție. În răspuns la acest argument, Comisia ar fi declarat, din nou, în decizia privind cererea de reexaminare internă că funcția relevantă a DEHP era de „reduce[re a] cantit[ății] de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC flexibil”. Or, în opinia reclamantei, faptul de a „reduce cantitatea de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC flexibil” nu este o „funcție” conformă cu cerințele Regulamentului nr. 1907/2006.

182    În plus, prin utilizarea „acelorași elemente”, pe de o parte, pentru a descrie „utilizarea” la care se referă articolul 56 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006 și, pe de altă parte, pentru a descrie „avantajul” socio‑economic la care se referă articolul 60 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1907/2006 Comisia ar fi săvârșit de asemenea o eroare de drept în interpretarea noțiunii „avantaj”.

183    Comisia contestă această argumentație.

184    Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că ansamblul argumentelor reclamantei invocate în susținerea primului aspect al celui de al doilea motiv se întemeiază pe premisa, expusă de reclamantă în cadrul primului aspect al primului motiv, că modul în care Comisia a interpretat noțiunea „utilizare”, menționată în special la articolul 3 punctul 24, la articolul 56 alineatul (1) litera (a) și la articolul 60 din Regulamentul nr. 1907/2006, ar constitui o eroare de drept.

185    Or, astfel cum s‑a arătat la punctele 63-91 de mai sus, această instituție nu a săvârșit nicio eroare de drept în această privință.

186    În plus, în ceea ce privește argumentul referitor la „aceleași elemente” pretins utilizate de Comisie pentru a descrie utilizarea în discuție în speță și avantajele socio‑economice (a se vedea punctul 182 de mai sus), trebuie să se facă următoarele precizări.

187    În măsura în care prin acest argument reclamanta urmărește să își reitereze raționamentul întemeiat pe ipoteza potrivit căreia modul în care Comisia a interpretat noțiunea „utilizare” ar fi condus la o eroare de drept și în ceea ce privește noțiunea „avantaj”, acest argument trebuie respins, fără chiar să fie necesar să se furnizeze o definiție a noțiunii „avantaj”. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 185 de mai sus, această instituție nu a săvârșit nicio eroare de drept în această privință.

188    Deși, în schimb, critica referitoare la „aceleași elemente” pretins utilizate de Comisie pentru a descrie utilizarea în discuție în speță și avantajele socio‑economice (a se vedea punctul 182 de mai sus) trebuie înțeleasă ca un argument suplimentar, este necesar să se constate că reclamanta nu precizează în mod argumentat în ce ar consta aceste „aceleași elemente”.

189    În aceste condiții, se impune respingerea primului aspect al celui de al doilea motiv ca nefondat.

–       Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere care afectează evaluarea echilibrului dintre riscuri și avantaje

190    Potrivit reclamantei, existența unei erori vădite de apreciere în raport cu articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 care afectează cererea de reexaminare internă ar fi stabilită pornind de la următoarele elemente.

191    Mai întâi, ținând seama de împrejurarea că, potrivit Comitetului pentru evaluarea riscurilor, riscul pentru sănătatea lucrătorilor nu putea fi cuantificat, nici Comitetul pentru analiză socio‑economică, nici, în consecință, Comisia nu ar fi putut să dispună de informațiile necesare pentru a se pronunța cu privire la evaluarea socio‑economică. În lipsa unei cuantificări a riscului pentru sănătatea lucrătorilor, punerea în balanță subiacentă a riscurilor și a avantajelor prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu ar fi putut fi corect efectuată. Prin urmare, teza Comisiei exprimată în decizia privind cererea de reexaminare internă, potrivit căreia, pe de o parte, în esență trebuia să se urmeze abordarea urmată de Comitetul pentru analiză socio‑economică, care, la rândul său, „a concluzionat pe baza unei analize calitative a informațiilor disponibile, că avantajele continuării utilizării aveau o pondere mai mare decât riscurile”, iar, pe de altă parte, evaluarea socio‑economică ar fi fost, așadar, satisfăcătoare, ar fi absurdă. Desigur, articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu ar preciza dacă riscul trebuie să fie cuantificat. Cu toate acestea, potrivit punctelor 6.1-6.5 din anexa I la Regulamentul nr. 1907/2006, raportul de securitate chimică ar necesita o cuantificare a riscului pentru sănătatea umană, cu excepția cazului în care nu este posibil să se determine un nivel calculat fără efect („Derived no‑effect level”, denumit în continuare „DNEL”) și o concentrație predictibilă fără efect („Predicted no effect concentration”). Or, în speță, cererea de autorizare ar considera că DEHP este o „substanță‑prag”, cu alte cuvinte, că un DNEL și o PNEC puteau fi determinate.

192    În același sens, reclamanta semnalează că Comitetul pentru evaluarea riscurilor nu putea să cuantifice riscul nu pentru că ar fi considerat că era imposibil pe baza cunoștințelor științifice actuale, de exemplu pentru că nu era posibilă stabilirea unui DNEL, ci pentru că informațiile referitoare la scenariile privind expunerea lucrătorilor erau insuficiente. Or, „o asemenea situație ar fi contrară principiului de bază al autorizației”, care ar impune ca solicitantul dovedească faptul că riscul asociat cu utilizarea substanței este controlat în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 60 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006, sau, dacă nu poate demonstra un control corespunzător, ca solicitantul de autorizație să demonstreze faptul că avantajele aduse de continuarea utilizării substanței au o pondere mai mare decât riscurile, astfel cum este prevăzut la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006. În speță, în orice caz, solicitantele autorizației nu ar fi furnizat toate datele necesare pentru efectuarea evaluării.

193    Răspunzând Comisiei, reclamanta susține că nu a invocat aceste argumente pentru prima dată în cadrul prezentei acțiuni, ci în cererea de reexaminare internă. Astfel, concluziile Comitetului pentru evaluarea riscurilor și ale Comitetului pentru analiză socio‑economică, care ar semnala deficiențele pe care le constituie lipsa unei analize socio‑economice complete și lipsa unei evaluări a efectului asupra sănătății umane, ar fi fost expres citate în cererea sa de reexaminare internă.

194    Comisia contestă această argumentație.

195    Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că, contrar celor pretinse de reclamantă, argumentul prin care se urmărește să se demonstreze existența unei erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie în aplicarea articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, prin faptul că această instituție ar fi confirmat în decizia privind cererea de reexaminare internă abordarea urmată de Comitetul pentru analiză socio‑economică, care, la rândul său, „a concluzionat, pe baza unei analize calitative a informațiilor disponibile, că avantajele continuării utilizării aveau o pondere mai mare decât riscurile”, nu a fost invocat ca atare în cererea de reexaminare internă.

196    Astfel, argumentele invocate de reclamantă cu privire la avantaje și la punerea lor în balanță cu riscurile prezentate de DEHP pentru sănătatea umană, așa cum au fost invocate la punctele 93-100 din cererea de reexaminare internă, vizau, desigur, câteva aspecte referitoare la această problematică. Aceste elemente au fost recapitulate de reclamantă la punctul 99 din cererea de reexaminare internă. Potrivit acestui punct, „[î]n mod global, solicitantele autorizației nu au reușit să demonstreze că avantajele socio‑economice ale utilizării continue a DEHP aveau o pondere mai mare decât riscurile în sensul articolului 60 [alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006], având în vedere că (1) substanța nu [avea] o funcție, (2) solicitantele autorizației au declarat în mod incorect că utilizarea DEHP nu antrena riscuri și (3) analiza socio‑economică se axa în esență pe impactul pe care l‑ar putea avea un refuz de autorizare”.

197    În schimb, nu se menționează nicăieri în cererea de reexaminare internă argumentul referitor la determinarea incidenței pe care a avut‑o sau a putut să o aibă lipsa de cuantificare a riscului pentru sănătatea lucrătorilor, astfel cum a fost constatată de Comitetul pentru evaluarea riscurilor în avizul său elaborat în temeiul articolului 60 alineatul (4) a doua teză din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu articolul 64 alineatul (1) din acest regulament, asupra punerii în balanță a riscurilor și a avantajelor socio‑economice ale utilizării DEHP.

198    În acest sens și pentru a asigura exhaustivitatea, trebuie subliniat că pasajul din decizia privind cererea de reexaminare internă citat de reclamantă pentru a demonstra că Comisia ar fi tratat efectiv argumentul său referitor la incidența lipsei de cuantificare a riscului pentru sănătatea lucrătorilor asupra punerii în balanță a riscurilor și a avantajelor socio‑economice, și anume pasajul în care Comitetul pentru analiză socio‑economică ar fi „concluzionat, pe baza unei analize calitative a informațiilor disponibile, că avantajele continuării utilizării aveau o pondere mai mare decât riscurile”, este trunchiat și scos din context.

199    Astfel, în acest pasaj al deciziei privind cererea de reexaminare internă, Comisia nu a răspuns la argumentul referitor la insuficiențele raportului de securitate chimică în ceea ce privește DEHP din cauza lipsei de cuantificare a riscurilor pentru sănătatea lucrătorilor expuși la această substanță. În realitate, prin segmentul de frază menționat la punctul 193 de mai sus, Comisia a răspuns la argumentul reclamantei invocat la punctele 95 și 99 din cererea de reexaminare internă, potrivit căruia analiza socio‑economică prezentată de solicitantele autorizației nu ar fi demonstrat că avantajele socio‑economice ale DEHP au o pondere mai mare decât riscurile prezentate de această substanță întrucât această analiză pleca de la premisa eronată că această substanță nu prezenta absolut niciun risc.

200    În aceste condiții, trebuie să se considere că argumentul reclamantei expus la punctele 190-192 de mai sus nu figura în cererea de reexaminare internă. Pentru aceleași motive ca cele arătate la punctele 55-58 de mai sus, acesta trebuie, așadar, să fie respins ca inadmisibil.

201    În plus, și în orice caz, pe fond, acest argument este nefondat.

202    Astfel, reclamanta susține în esență că punerea în balanță a avantajelor socio‑economice și a riscurilor pe care le antrenează utilizarea DEHP pentru sănătatea umană, așa cum a fost efectuată de Comisie în decizia privind cererea de reexaminare internă, ar fi defectuoasă ca urmare a faptului că unul dintre elemente, și anume riscul pe care îl prezintă utilizarea DEHP pentru lucrători, nu ar fi putut fi „cuantificat”, în timp ce Comisia, care de altfel nu a ignorat acest aspect, subliniază că și‑a însușit opinia Comitetului pentru analiză socio‑economică, care efectuase o analiză „calitativă” în această privință.

203    La acest argument trebuie să se răspundă că punerea în balanță a avantajelor socio‑economice și a riscurilor pe care le antrenează utilizarea DEHP pentru sănătatea umană nu trebuia să se limiteze la luarea în considerare a unor elemente cantitative. În plus, atunci când nu există suficiente elemente care să permită „cuantificarea” unui risc, nu este mai puțin adevărat că acesta poate fi evaluat de asemenea cu ajutorul unor elemente calitative.

204    Din ceea ce precedă rezultă că al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat.

–       Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere ca urmare a neluării în considerare a unor informații în cadrul evaluării socio‑economice

205    Potrivit reclamantei, prin faptul că, la aplicarea articolului 60 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006, Comisia nu ar fi luat în considerare informațiile referitoare la proprietățile DEHP ca perturbator endocrin, această instituție a săvârșit o „eroare vădită de drept și de apreciere”.

206    Astfel, expresia „informațiile disponibile” care figurează în această dispoziție trebuie înțeleasă în sensul că se referă la totalitatea informațiilor care erau efectiv la dispoziția Comisiei la momentul evaluării cererii de autorizare. Ca urmare a faptului că DEHP fusese identificat în luna decembrie a anului 2014 de ECHA ca reprezentând o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul nr. 1907/2006, din cauza proprietăților sale de perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită (a se vedea punctul 7 de mai sus), Comisia ar fi trebuit, în speță, să ia în considerare informațiile referitoare la proprietățile acestei substanțe ca perturbator endocrin în raport cu articolul 60 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006. În orice caz, textul acestei dispoziții nu ar preciza că numai informațiile care sunt la „dispoziția solicitanților” pot fi examinate.

207    Potrivit reclamantei, desigur, Comisia ar fi încercat să justifice această abordare declarând, la punctul 3.2 din decizia privind cererea de reexaminare internă, că „[n]u se putea aștepta din partea solicitant[elor autorizației] ca [acestea] să fi anticipat identificarea unei proprietăți periculoase suplimentare a DEHP atunci când au pregătit cererea de autorizare, în cursul anilor 2012-2013, [din moment ce] această proprietate nu a fost identificată decât [în luna decembrie a anului 2014, respectiv] 15 luni mai târziu”. Cu toate acestea, textul articolului 60 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu ar conține nicio dispoziție care să precizeze că numai informațiile care sunt la dispoziția solicitanților pot fi examinate. În realitate, în temeiul articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, obligația de evaluare a Comisiei nu ar fi supusă niciunei limite în ceea ce privește tipul de pericol pentru sănătatea umană și pentru mediu care trebuie să fie examinat și nu ar fi supusă restricției potrivit căreia numai probele primite de la solicitanții autorizației trebuie să fie luate în considerare.

208    În speță, ar trebui să se rețină că textele relevante pentru evaluarea socio‑economică sunt articolul 62 alineatul (5) litera (a) și anexa XVI la Regulamentul nr. 1907/2006. Or, această anexă nu ar fi limitată la „avantajele pentru sănătatea umană și pentru mediu” ale unui refuz de autorizare întemeiat pe pericolele enumerate în anexa XIV la același regulament. Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că informațiile referitoare la proprietățile periculoase care nu sunt menționate în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006 trebuie să fie luate în considerare încă din stadiul elaborării evaluării socio‑economice furnizate în temeiul articolului 60 alineatul (4) din același regulament.

209    Argumentul Comisiei, invocat în memoriul său în apărare, potrivit căruia faptul de a impune solicitanților de autorizație să prezinte informații cu privire la riscul care decurge legat de proprietățile care prezintă motive de îngrijorare deosebită care nu au fost identificate cu ocazia depunerii cererii de autorizare ar încălca în totalitate principiul securității juridice, nu poate fi convingător, în opinia reclamantei. Astfel, acest argument ar fi contrazis de jurisprudența constantă privind încrederea legitimă, care ar enunța că nu este justificat ca operatorii economici să aibă încredere legitimă în menținerea unei situații existente care poate fi modificată în cadrul puterii de apreciere a instituțiilor Uniunii. Solicitanții de autorizație nu ar putea, așadar, să se aștepte în mod legitim ca substanțele pe care le utilizează sau le fabrică să nu prezinte „motive foarte grave de îngrijorare” suplimentare față de cele care au justificat deja includerea lor în lista prevăzută în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006.

210    Comisia contestă această argumentație.

211    Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în temeiul articolului 60 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006, decizia de autorizare este adoptată de Comisie după luarea în considerare a „informațiil[or] disponibile cu privire la riscurile pe care le prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu alte tehnologii sau substanțe alternative”.

212    În schimb, contrar a ceea ce pare să sugereze reclamanta (a se vedea punctele 205 și 206 de mai sus), articolul 60 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu vizează nici în mod explicit, nici în mod implicit proprietățile intrinsece ale substanței în cauză care prezintă motive de îngrijorare deosebită.

213    Aceeași concluzie poate fi dedusă nu numai din modul de redactare a acestei dispoziții, ci și din contextul în care se înscrie. Astfel, în cadrul articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, proprietățile intrinsece ale substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită sunt vizate în mod implicit în prima teză, precum și în a doua teză litera (a) din această dispoziție.

214    Prin urmare, faptul că Comisia nu a ținut seama de proprietățile intrinsece ale DEHP ca perturbator endocrin ar putea constitui cel mult o încălcare a articolului 60 alineatul (4) prima teză și a doua teză litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006.

215    În schimb, nicio încălcare a articolului 60 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu poate fi reținută.

216    În plus, cu titlu subsidiar, trebuie arătat că, în cadrul răspunsului pe care trebuie să îl dea la problema dacă s‑a demonstrat că avantajele socio‑economice au o pondere mai mare decât riscurile pe care le prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea substanței [care prezintă motive de îngrijorare deosebită], astfel cum aceste riscuri sunt menționate în mod expres la articolul 60 alineatul (4) prima teză din Regulamentul nr. 1907/2006 și sunt vizate în mod implicit la articolul 60 alineatul (4) a doua teză litera (a) din regulamentul menționat, Comisia are, desigur, obligația de a examina din oficiu totalitatea informațiilor relevante de care dispune la momentul adoptării deciziei de autorizare, fără ca evaluarea riscurilor să fie limitată la examinarea informațiilor furnizate în cererea de autorizare. Astfel, rolul Comisiei în cadrul unei evaluări a riscurilor nu este acela al unui arbitru a cărui competență s‑ar limita la a decide numai pe baza informațiilor și a elementelor de probă furnizate de solicitantul de autorizație.

217    Este adevărat că nu rezultă în mod direct din modul de redactare a articolului 60 alineatul (4) prima teză din Regulamentul nr. 1907/2006 că evaluarea riscurilor pe care Comisia trebuie să o efectueze trebuie să se întemeieze doar pe informațiile privind proprietățile intrinsece ale substanței examinate, astfel cum sunt menționate în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006, sau dacă, în această privință, Comisia este mai curând obligată să ia în considerare și proprietățile unei substanțe care nu sunt incluse în această anexă, ci în lista substanțelor candidate.

218    În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 60 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006, o autorizație este acordată în cazul în care riscul pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea unei substanțe, „[din cauza] proprietăților intrinsece precizate în anexa XIV [din regulamentul menționat]”, este controlat în mod corespunzător în conformitate cu anexa I punctul 6.4 din același regulament, astfel cum se arată în raportul de securitate chimică al solicitantului de autorizație.

219    În concordanță cu articolul 60 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006, articolul 62 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006 prevede că o cerere de autorizare include printre altele un raport de securitate chimică elaborat în conformitate cu anexa I la acest regulament, care să acopere riscurile pe care le prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea substanței (substanțelor), „[din cauza] proprietăților intrinsece precizate în anexa XIV [la același regulament]”, cu excepția cazului în care a fost deja prezentat în cadrul cererii de înregistrare.

220    În aceste condiții, în lumina articolului 60 alineatul (2) și a articolului 62 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul nr. 1907/2006, trebuie să se concluzioneze că numai datele care se referă la proprietățile intrinsece ale unei substanțe care au fost incluse în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006 sunt relevante pentru evaluarea riscurilor vizată la articolul 60 alineatul (4) prima teză din Regulamentul nr. 1907/2006.

221    În schimb, eventualele informații cu privire la proprietățile intrinsece ale unei substanțe care nu au făcut obiectul unei includeri în această anexă XIV nu trebuie luate în considerare la momentul evaluării, și aceasta chiar dacă aceste proprietăți intrinsece au făcut deja obiectul unei includeri în lista substanțelor candidate prevăzută la articolul 59 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1907/2006.

222    Astfel, includerea unei substanțe în lista substanțelor candidate, pe de o parte, și includerea în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006, pe de altă parte, constituie două faze diferite ale procedurii de autorizare prevăzute în Regulamentul nr. 1907/2006, care sunt reglementate de normele lor proprii, se referă la obiective care nu se suprapun decât în parte și decurg, în parte, din criterii de evaluare diferite.

223    În plus, astfel cum reiese din termenul „pot” menționat la articolul 57 din Regulamentul nr. 1907/2006, simpla includere a anumitor proprietăți intrinsece ale unei substanțe în lista substanțelor candidate nu conduce neapărat sau automat la o includere a acestor proprietăți în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006. În schimb, astfel cum reiese din articolul 58 din Regulamentul nr. 1907/2006, trebuie de asemenea ca o decizie să se adopte în această privință, cu respectarea ansamblului condițiilor prevăzute la această din urmă dispoziție. Decizia de a include o substanță în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006 este adoptată de Comisie în temeiul unei recomandări elaborate de ECHA, care ține seama de avizul prealabil al Comitetului statelor membre al acesteia și de observațiile, referitoare în special la utilizări care ar trebui să fie exceptate de la obligația de autorizare în temeiul articolului 58 alineatul (2) din același regulament, furnizate de părțile interesate în cadrul unei consultări publice prevăzute la articolul 58 alineatul (4) al doilea paragraf din regulamentul menționat (Hotărârea din 25 septembrie 2015, VECCO și alții/Comisia, T‑360/13, EU:T:2015:695, punctul 30).

224    Având în vedere ceea ce precedă, argumentele reclamantei invocate în susținerea celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv și menționate la punctele 205-209 de mai sus trebuie respinse ca nefondate. Prin urmare, întrucât cele trei aspecte ale celui de al doilea motiv au fost respinse, se impune respingerea celui de al doilea motiv în integralitatea sa.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere în raport cu articolul 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006 în ceea ce privește analiza alternativelor de substituție

225    Al treilea motiv invocat de reclamantă cuprinde două critici care urmăresc să demonstreze existența unor erori de drept și a unor erori vădite de apreciere care afectează aplicarea de către Comisie a articolului 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1907/2006 în speță, și aceasta mai precis în ceea ce privește evaluarea de către Comisie a fezabilității economice a alternativelor de substituție privind DEHP pentru solicitantele autorizației.

226    În primul rând, analiza furnizată de solicitantele autorizației s‑ar fi concentrat asupra unui „cadru de referință” eronat, și anume înlocuirea unui flux de deșeuri, spre deosebire de substituirea DEHP într‑un proces industrial, și ar fi condus la o interpretare eronată de către solicitantele autorizației a noțiunilor „utilizare” și „alternativă de substituție”, interpretare care a fost preluată în decizia de autorizare. În răspuns la acest argument invocat de reclamantă în cererea sa de reexaminare internă, Comisia ar fi repetat, în decizia privind cererea de reexaminare internă, evaluarea sa în ceea ce privește funcția DEHP ca substanță care permite „reducerea cantității de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC”. Aceste erori de drept s‑ar fi repercutat asupra deciziei privind cererea de reexaminare internă în ceea ce privește analiza alternativelor de substituție și ar fi făcut ca această decizie să fie afectată de o eroare de drept.

227    În al doilea rând, reclamanta susține că decizia privind cererea de reexaminare internă a confirmat o interpretare a noțiunii „evaluare” a alternativelor de substituție care ar fi contrară articolului 60 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1907/2006.

228    Primo, reclamanta semnalează că, ținând seama de faptul că solicitantele autorizației au furnizat un calcul rapid care conținea informații confidențiale cu privire la costuri și întrucât Comitetul pentru analiză socio‑economică nu a reușit să găsească informații corespunzătoare în domeniul public, acest comitet nu a putut verifica „intervalul prețurilor acestor fluxuri de deșeuri”. Comisia ar fi semnalat, la rândul său, acest element în decizia privind cererea de reexaminare internă. În această privință, ea ar fi adăugat că, „întrucât consultarea publică nu a furnizat informații contradictorii referitor la cifrele invocate de [solicitantele autorizației], Comitetul pentru analiză socio‑economică a concluzionat că erau realiste”.

229    Or, procedând astfel, Comisia ar fi considerat în realitate că era legal ca Comitetul pentru analiză socio‑economică să prezume fiabilitatea informațiilor furnizate de solicitantele autorizației până când aceste informații sunt contrazise direct de observațiile prezentate de terți. Această abordare ar fi însă contrară obligației Comisiei de a evalua toate aspectele relevante ale alternativelor de substituție, inclusiv fezabilitatea lor economică, obligație care ar reveni acestei instituții în temeiul articolului 60 alineatul (4) și al articolului 60 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1907/2006. În această privință, ar fi vorba despre o eroare vădită pentru care nu ar exista nicio justificare plauzibilă. Astfel, potrivit reclamantei, obligația de a evalua „toate aspectele relevante” ale alternativelor de substituție, inclusiv „fezabilitatea economică” a acestora, nu ar avea sens decât dacă aceasta ar constitui un control real privind informații verificabile în mod independent. Aplicarea unei „norme procedurale” care prezumă fiabilitatea lor ar constitui o scurtătură pentru evitarea acestei evaluări. Aceasta nu ar constitui, așadar, nicidecum o evaluare economică.

230    Secundo, potrivit reclamantei, o abordare care constă în a prezuma fiabile informațiile furnizate de solicitanți, cu excepția cazului în care terții dovedesc contrariul, ar compromite eficacitatea procedurii de autorizare, întrucât ar incita solicitanții să disimuleze informațiile care ar fi contrare intereselor lor. În plus, dat fiind că informațiile economice pot fi supuse și unor restricții de confidențialitate comercială, nu ar fi rezonabil să se conteze pe faptul că aceste informații sunt descoperite și sunt comunicate de terți în cursul procedurii de consultare.

231    Tertio, reclamanta afirmă că Comisia, la punctul 5.2 din decizia privind cererea de reexaminare, a încercat să justifice această abordare declarând că „a impune Comitetului [pentru analiză socio‑economică] să întreprindă o cercetare independentă referitor la aceste date specifice ar constitui o sarcină disproporționată pentru procedură”. Aceste motive ar fi însă vădit eronate. Într‑un caz precum cel din speță, „soluția evidentă” ar consta în a impune pur și simplu solicitanților de autorizație să furnizeze un ansamblu suficient de probe fiabile și verificabile.

232    Comisia contestă această argumentație.

233    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctul 167 de mai sus, argumentele reclamantei prezentate în cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv (a se vedea punctele 152-158 de mai sus) trebuie să fie considerate invocate în susținerea prezentului motiv și vor fi abordate în cadrul examinării acestuia. Astfel, în măsura în care urmăresc să stabilească existența unei erori de drept săvârșite de Comisie în interpretarea noțiunii „soluție alternativă” (a se vedea punctele 153-156 de mai sus), aceste argumente constituie în esență o suplimentare a primei critici invocate în cadrul prezentului motiv. În schimb, celelalte argumente dezvoltate de reclamantă în susținerea celui de al treilea aspect al primului motiv sunt menite să susțină existența unor erori vădite de apreciere (a se vedea punctele 157 și 158 de mai sus).

234    În primul rând, trebuie respins de la bun început ca inadmisibil argumentul reclamantei potrivit căruia analiza alternativelor de substituție propusă în cererea de autorizare a fost insuficientă întrucât, în opinia sa, această cerere nu preciza funcția DEHP (a se vedea punctul 154 de mai sus).

235    Astfel, prezenta acțiune nu poate privi decât legalitatea deciziei privind cererea de reexaminare internă, iar nu caracterul suficient sau nu al cererii de autorizare. Orientarea generală a celui de al treilea motiv al cererii introductive ar trebui, așadar, să fie aceea de a demonstra existența unor eventuale erori săvârșite de Comisie, iar nu a unor erori săvârșite de solicitantele autorizației în cererea de autorizare.

236    În schimb, în măsura în care urmărește să ilustreze existența unor erori care afectează decizia privind cererea de reexaminare internă, și anume în ipoteza în care ar trebui să se concluzioneze că această decizie reia și își însușește elemente conținute în cererea de autorizare, argumentul menționat la punctul 233 de mai sus trebuie respins ca nefondat. Astfel, independent de cele arătate sau nu de solicitantele autorizației în cererea de autorizare, Comisia a identificat în mod expres o funcție a DEHP în vederea autorizării în discuție în speță.

237    În al doilea rând, în ceea ce privește raționamentul dezvoltat de reclamantă pentru a demonstra că analiza alternativelor de substituție trebuie să fie o evaluare a substanțelor sau a tehnologiilor care pot substitui substanța care prezintă motive de îngrijorare deosebită „într‑un proces” pentru care este solicitată autorizația (a se vedea punctul 165 de mai sus), se impune constatarea că acest raționament prezintă o legătură cu argumentul, prezentat în cadrul prezentului motiv, potrivit căruia analiza furnizată de solicitantele autorizației s‑a concentrat asupra unui „cadru de referință” eronat, și anume „înlocuirea unui flux de deșeuri, spre deosebire de substituirea DEHP într‑un proces industrial”, ceea ce ar fi condus la o interpretare eronată de către solicitantele autorizației a noțiunilor „utilizarea” și „alternativă de substituție” în cererea de autorizare (a se vedea punctul 226 de mai sus). În plus, acest raționament prezintă o legătură cu argumentul care constă în a susține că Comisia ar fi afirmat că DEHP are o funcție care ar fi inacceptabilă în raport cu Regulamentul nr. 1907/2006, astfel încât, în cele din urmă, interpretarea eronată a noțiunilor „utilizare” și „alternativă de substituție” care apare atât în cererea de autorizare, cât și în decizia de autorizare s‑ar fi repercutat ca eroare de drept asupra deciziei privind cererea de reexaminare internă (a se vedea punctul 226 de mai sus).

238    Or, astfel cum s‑a arătat în cadrul aprecierilor referitoare la primul aspect al primului motiv, în ceea ce privește motivele expuse la punctele 63-91 de mai sus este posibil să se vorbească despre „utilizarea” unei substanțe chiar dacă aceasta nu este introdusă activ „într‑un proces industrial”. Comisia nu a săvârșit, așadar, o eroare atunci când a concluzionat că în speță era vorba despre o „utilizare” a substanței în cauză, astfel cum era conținută „în amestec”. În acest context, Comisia a reținut fără a săvârși o eroare de drept că una dintre funcțiile DEHP era de a „reduce cantitatea de plastifianți care trebuie adăugată pentru fabricarea articolelor din PVC flexibil pe bază de material din PVC flexibil reciclat”. Tot fără a săvârși o eroare de drept, Comisia a pornit de la premisa, menționată deja în cererea de autorizare, că DEHP are în general o funcție de plastifiant. Aceste funcții, care sunt activate cel târziu la momentul în care este utilizat materialul reciclat din PVC care conține această substanță (a se vedea punctul 71 de mai sus), au permis să se concluzioneze că decizia de autorizare putea fi acordată pentru o „utilizare” în sensul articolului 3 punctul 24, al articolului 56 alineatul (1) litera (a) și al articolului 60 din Regulamentul nr. 1907/2006.

239    În aceste condiții, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, evaluarea alternativelor de substituție putea în speță să se concentreze mai curând asupra amestecului decât asupra substanței conținute în acesta. În schimb, spre deosebire de cele pretinse de reclamantă, analiza alternativelor de substituție nu trebuia să fie o evaluare a substanțelor sau a tehnologiilor care pot substitui DEHP „într‑un proces industrial”.

240    Prin urmare, argumentul referitor la analiza alternativelor de substituție privind substanțele sau tehnologiile care pot substitui substanța care prezintă motive de îngrijorare deosebită „într‑un proces industrial” trebuie respins, ca și reproșurile legate de funcția DEHP identificată de Comisie.

241    În al treilea rând, trebuie respins și argumentul potrivit căruia ar fi eronat să se considere că utilizarea PVC‑ului virgin poate fi calificată drept „alternativă de substituție”, din moment ce și fabricarea de PVC virgin ar utiliza o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită (a se vedea punctul 156 de mai sus).

242    Pe de o parte, rezultă în esență din decizia privind cererea de reexaminare internă că, potrivit Comisiei, faptul de a reduce cantitatea dintr‑o substanță virgină care prezintă motive de îngrijorare deosebită utilizată cu titlu de plastifiant prin utilizarea unei substanțe reciclate care prezintă motive de îngrijorare deosebită poate constitui o funcție conformă cu Regulamentul nr. 1907/2006. Aceasta este funcția în raport cu care Comisia a examinat alternativele de substituție. În schimb, contrar a ceea ce pare să sugereze reclamanta, în decizia privind cererea de reexaminare internă Comisia nu a considerat nici în mod expres, nici în mod implicit că utilizarea PVC‑ului virgin corespundea unei alternative de substituție ca atare.

243    Pe de altă parte, o utilizare care permite reducerea cantității de DEHP pur sau virgin care trebuie adăugată la compuși pentru fabricarea de noi articole din PVC flexibil nu contravine nici cerințelor exprese, nici obiectivelor Regulamentului nr. 1907/2006.

244    Astfel, obiectivul urmărit la articolul 55 din Regulamentul nr. 1907/2006 nu se opune acesteia. Scopul urmărit la această dispoziție nu este substituirea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită cu substanțe sau cu tehnologii alternative adecvate în mod necondiționat, unilateral și imediat. În schimb, așa cum reiese din modul de redactare a acestui articol, obiectivul urmărit în acesta este cel de a substitui „progresiv” substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită cu substanțe sau cu tehnologii alternative adecvate, „în cazul în care acestea sunt fezabile din punct de vedere economic și tehnic”. De altfel, acest obiectiv este reiterat în termeni aproape identici în considerentul (70) al Regulamentului nr. 1907/2006.

245    În al patrulea rând, în ceea ce privește argumentele care se referă la existența unei erori vădite de apreciere pentru motivul că, chiar dacă s‑ar accepta funcția invocată de Comisie, această instituție nu ar fi examinat, în orice caz, existența alternativelor de substituție care să permită reducerea cantității de DEHP la fabricarea articolelor din PVC luând în considerare un număr mare de soluții care includ în special utilizarea de plastifianți care nu sunt substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită (a se vedea punctul 157 de mai sus), trebuie să se precizeze următoarele elemente.

246    Potrivit jurisprudenței, pentru a stabili că o instituție a săvârșit o eroare vădită în aprecierea unor fapte complexe de natură să justifice anularea unui act, elementele de probă prezentate de reclamant trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în acest act. Sub rezerva acestei examinări a plauzibilității, nu este de competența Tribunalului să substituie aprecierea autorului acestei decizii cu propria apreciere asupra unor fapte complexe (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2011, Franța/Comisia, T‑257/07, EU:T:2011:444, punctul 86 și jurisprudența citată). În consecință, motivul întemeiat pe existența unei erori vădite trebuie respins dacă, în pofida elementelor invocate de reclamant, aprecierea contestată poate fi totuși considerată adevărată sau valabilă. Această situație se regăsește în special atunci când decizia în cauză este afectată de erori care, chiar considerate în ansamblu, nu prezintă decât un caracter minor, care nu poate să fi determinat decizia administrației (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2011, Franța/Comisia, T‑257/07, EU:T:2011:444, punctul 87 și jurisprudența citată).

247    În speță, trebuie să se constate, pe de o parte, că solicitantele autorizației au susținut în cererea de autorizare o indisponibilitate a alternativelor de substituție. În această privință, era vorba despre alternative de substituție pentru prelucrătorii din aval de PVC flexibil reciclat, precum utilizarea de PVC virgin conținând plastifianți care nu sunt substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Deși această perspectivă nu a fost prezentată ca o alternativă de substituție de către solicitantele autorizației, alternativa menționată a fost considerată inadecvată de Comitetul de analiză socio‑economică, în special ca nefiind fezabilă din punct de vedere economic pentru utilizatorii din aval ai produselor solicitantelor autorizației sau cel puțin pentru o parte dintre aceștia.

248    Contrar sarcinii probei care revine unui reclamant care se prevalează de o eroare vădită de apreciere potrivit normelor stabilite de instanța Uniunii, astfel cum au fost expuse la punctul 246 de mai sus, reclamanta nu a furnizat niciun element care ar priva de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în decizia privind cererea de reexaminare internă în ceea ce privește indisponibilitatea alternativelor de substituție.

249    Pe de o parte, reclamanta nu explică în temeiul căror elemente, altele decât cele indicate de solicitantele autorizației, de terții ascultați în cadrul consultării publice menționate la articolul 64 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006 și de statele membre care s‑au exprimat cu privire la soluția care trebuie reținută referitor la cererea de autorizare în cadrul dezbaterilor comitetului prevăzut la articolul 133 din același regulament, Comisia ar fi putut, în stadiul adoptării deciziei privind cererea de reexaminare internă, să ajungă la un alt rezultat decât cel conținut în avizul Comitetului pentru analiză socio‑economică în legătură cu alternativele de substituție întemeiate pe plastifianți care nu sunt substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Astfel, reclamanta nu indică ce altă substanță care nu constituie o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită ar fi putut să fie luată în considerare de Comisie.

250    Pe de altă parte și în orice caz, reclamanta nu a contestat în mod specific în cererea sa de reexaminare internă concluzia globală dedusă de Comisie în ceea ce privește indisponibilitatea alternativelor de substituție.

251    De asemenea, trebuie subliniat că, astfel cum s‑a arătat la punctele 249 și 250 de mai sus, a impune reclamantei să precizeze elementele care ar putea repune în discuție concluzia dedusă de Comisie în ceea ce privește indisponibilitatea alternativelor de substituție în cadrul prezentei acțiuni sau în cadrul cererii de reexaminare internă nu echivalează cu răsturnarea sarcinii probei care îi revine solicitantului autorizației, astfel cum este prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu considerentul (69) al acestuia din urmă. În schimb, este vorba, pe de o parte, despre cerințe legate de necesitatea ca, în cadrul unei acțiuni în anulare, argumentele și motivele acțiunii să fie clar indicate, astfel încât Tribunalul să le poată analiza în mod corespunzător, fără a trebui să speculeze referitor la ceea ce dorește reclamantul și fără a trebui să își substituie propria motivare. Pe de altă parte, este vorba despre cerințe de precizare cum sunt cele care reies din articolul 10 din Regulamentul nr. 1367/2006 (a se vedea punctele 56 și 57 de mai sus).

252    În aceste condiții, trebuie să se respingă argumentul menționat la punctul 244 de mai sus ca nefondat.

253    În al cincilea rând, argumentul reclamantei potrivit căruia, în esență, Comisia ar fi prezumat fiabilitatea datelor privind prețurile, astfel cum au fost indicate de solicitantele autorizației în analiza lor a alternativelor de substituție și astfel cum au fost acceptate de Comitetul pentru analiză socio‑economică, fără ca acesta să fi efectuat el însuși o evaluare independentă a fiabilității lor, ceea ce ar echivala, în cele din urmă, cu o interpretare a noțiunii „evaluare” a alternativelor de substituție care ar fi contrară articolului 60 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1907/2006, trebuie să fie de asemenea respins ca nefondat.

254    În această privință, trebuie arătat, primo, că, spre deosebire de ceea ce sugerează reclamanta, în cadrul examinării fezabilității economice a alternativelor de substituție propuse de solicitantele autorizației în conformitate cu articolul 60 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1907/2006, Comisia nu a „prezumat” exactitatea datelor privind prețurile prezentate de acestea.

255    Astfel, în răspuns la acest argument al reclamantei și fără a fi contrazisă de aceasta din urmă cu privire la acest aspect, Comisia a arătat la punctul 5.2 din decizia privind cererea de reexaminare internă că solicitantele autorizației au furnizat prețuri indisponibile public pentru deșeurile postindustriale. Comitetul pentru analiză socio‑economică, la rândul său, și‑a efectuat evaluarea referitoare la datele privind prețurile indicate în cererea de autorizare încercând să obțină informații suplimentare care fac parte din domeniul public și verificând toate informațiile relevante prezentate în cadrul consultării publice menționate la articolul 64 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006.

256    Această abordare care constă în căutarea de informații suplimentare este un indiciu al faptului că Comitetul pentru analiză socio‑economică a procedat efectiv la o examinare a informațiilor prezentate de solicitantele autorizației.

257    Atunci când Comisia și‑a însușit această examinare a Comitetului pentru analiză socio‑economică, nici ea nu a prezumat, așadar, exactitatea informațiilor menționate. În plus, tocmai pentru că nu exista nicio probă care să contrazică exactitatea datelor furnizate de solicitantele autorizației, Comisia a preluat aprecierile acestui comitet în privința prețurilor pentru deșeurile postindustriale.

258    Secundo, trebuie să se menționeze, din motive de precizie, că reproșul reclamantei potrivit căruia Comisia a „prezumat” că datele de natură economică indicate de solicitantele autorizației erau exacte nu privește o chestiune de drept.

259    Astfel, potrivit articolului 60 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1907/2006, atunci când evaluează dacă sunt disponibile substanțe sau tehnologii alternative adecvate, Comisia ia în considerare toate aspectele relevante, inclusiv, potrivit respectivului articol 60 alineatul (5) litera (b), fezabilitatea tehnică și economică a alternativelor de substituție pentru solicitant. Însă articolul 60 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu definește o metodă specifică care să permită punerea în aplicare a „evaluării” prevăzute la această dispoziție, care ar putea fi considerată o metodă impusă legal și care, cu alte cuvinte, face parte integrantă din noțiunea juridică „evaluare”.

260    În schimb, evaluarea disponibilității unor substanțe sau tehnologii alternative adecvate prevăzută la articolul 60 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1907/2006 vizează un proces de apreciere a unor chestiuni de ordin tehnic, economic și științific, precum și a unor fapte complexe care este destinat să verifice toate aspectele relevante în materie, în special aspectele menționate la articolul 60 alineatul (5) literele (a) și (b), și aceasta în funcție de informațiile de care Comisia putea să dispună la momentul la care a adoptat decizia sa de autorizare.

261    În această optică, reproșul reclamantei potrivit căruia Comisia ar fi „prezumat” că anumite date indicate de solicitantele autorizației erau exacte vizează în realitate mai curând o încălcare a articolului 60 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 1907/2006 sub aspectul existenței unei eventuale erori (vădite) de apreciere decât o încălcare a noțiunii „evaluare” ca element de drept, după cum afirmă reclamanta.

262    În această privință, independent de faptul că Comisia nu a „prezumat” anumite elemente în speță, ci și‑a însușit rezultatele unei examinări a Comitetului pentru analiză socio‑economică, după ce a precizat că nu există probe care să contrazică informațiile prezentate de solicitantele autorizației (a se vedea punctul 257 de mai sus), este necesar să se observe că reclamanta nu invocă în speță niciun argument susceptibil să demonstreze ce elemente de fapt sau de probă ar fi putut lua în considerare Comitetul pentru analiză socio‑economică sau Comisia pentru a verifica sau chiar a invalida în urma unei asemenea verificări fiabilitatea datelor indicate în cererea de autorizare. În plus, reclamanta nu explică care ar fi putut fi metoda specifică de natură tehnică, economică sau științifică care ar fi putut permite palierea existenței unor eventuale îndoieli referitoare la fiabilitatea informațiilor prezentate de solicitantele autorizației privind prețurile pentru deșeurile postindustriale.

263    Pe de altă parte, asemenea celor arătate la punctul 251 de mai sus în ceea ce privește indisponibilitatea alternativelor de substituție, trebuie subliniat că a impune reclamantei să precizeze elementele care ar putea repune în discuție concluziile deduse de Comisie în legătură cu fiabilitatea datelor indicate în cererea de autorizare nu echivalează cu a răsturna sarcina probei care îi revine solicitantului autorizației, astfel cum este prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 coroborat cu considerentul (69) al acestuia. În schimb, este vorba despre cerințe rezultate din jurisprudență menționate la punctul 246 de mai sus.

264    În aceste condiții, faptul de a reproșa pur și simplu Comisiei că a „prezumat” exactitatea datelor care au fost indicate de solicitantele autorizației în cererea de autorizare și au fost apoi acceptate de Comitetul pentru analiză socio‑economică la elaborarea avizului său menționat la articolul 64 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu este suficient pentru a susține existența unei erori vădite de apreciere.

265    Niciunul dintre argumentele reclamantei nu este de natură să repună în discuție această concluzie.

266    În primul rând, trebuie respins argumentul potrivit căruia o abordare care constă în a prezuma fiabile informațiile furnizate de solicitanții unei autorizații, „cu excepția cazului în care terții dovedesc contrariul”, ar compromite eficacitatea procedurii de autorizare întrucât ar incita solicitanții să disimuleze informațiile care sunt contrare intereselor lor. Situația este aceeași în ceea ce privește argumentul potrivit căruia, dat fiind că informațiile economice pot fi supuse și unor restricții de confidențialitate comercială, nu ar fi rezonabil să se conteze pe faptul că aceste informații sunt descoperite și sunt comunicate de terți în cursul procedurii de consultare (a se vedea punctul 230 de mai sus).

267    În această privință, trebuie arătat că este, desigur, adevărat că există un interes ca solicitanții unei autorizații să nu disimuleze informațiile relevante în cadrul unei proceduri de autorizare, ceea ce ar putea fi dispuși să facă în cazul în care aceste informații sunt contrare intereselor lor.

268    Cu toate acestea, trebuie să se observe din nou că reclamanta nu precizează metoda care ar putea fi cea mai convenabilă pentru a palia riscul ca un solicitant de autorizație să ascundă informații relevante care nu sunt cunoscute decât de el. Pe de o parte, nici Comisia, nici comitetele ECHA prevăzute la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu au competențe similare cu cele ale unei autorități de concurență sau chiar ale ministerului public al unui stat membru, care ar permite verificarea exactității faptelor prin intermediul unor măsuri coercitive precum măsuri de percheziție și de sechestru. Pe de altă parte, soluția pe care reclamanta o descrie ca „evidentă”, potrivit căreia s‑ar putea pur și simplu „impune solicitanților de autorizație să furnizeze un ansamblu suficient de probe fiabile și verificabile” (a se vedea punctul 231 de mai sus), este departe de a fi evidentă. Astfel, problema existenței unor informații confidențiale cunoscute numai de solicitant se pune de fiecare dată când este necesar să i se ceară să completeze sau să clarifice informațiile de care numai aceasta dispune.

269    În al doilea rând, trebuie respinsă critica reclamantei privind argumentul Comisiei invocat la punctul 5.2 din decizia privind cererea de reexaminare internă, potrivit căruia „a impune Comitetului [pentru analiză socio‑economică] să întreprindă o cercetare independentă referitor la aceste date specifice ar constitui o sarcină disproporționată pentru procedură” (a se vedea punctul 231 de mai sus).

270    Astfel, făcând abstracție de problematica privind „sarcina disproporționată pentru procedură”, așa cum a fost invocată de Comisie, reclamanta nu demonstrează concret ce ar fi putut face în plus Comitetul pentru analiză socio‑economică pentru a răspunde preocupărilor exprimate de reclamantă.

271    Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se respingă al treilea motiv ca nefondat.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe erori vădite de apreciere ca urmare a unei încălcări a principiului precauției în cadrul procedurii de autorizare

272    Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta invocă o încălcare a principiului precauției, astfel cum este prevăzut la articolul 191 alineatul (2) TFUE.

273    În primul rând, potrivit reclamantei, primo, o aplicare corectă a principiului precauției impune ca sarcina de a dovedi că o substanță ar trebui autorizată să revină solicitantului de autorizație. În cazul în care persistă incertitudini referitor la riscurile pentru sănătatea umană sau pentru mediu, chiar și după ce solicitantul și‑a prezentat probele, Comisia ar trebui să concluzioneze că sarcina probei nu a fost îndeplinită și că nu poate fi obținută autorizația pentru utilizarea substanței.

274    În speță, pe de o parte, Comitetul pentru evaluarea riscurilor ar fi concluzionat că „nu poate cuantifica” riscurile pentru sănătatea lucrătorilor. Pe de altă parte, proprietățile de perturbare endocrină ale DEHP nu ar fi fost luate în considerare în procesul decizional. Prin urmare, Comisia nu ar fi respectat principiul precauției atunci când a decis totuși să emită o autorizație pentru utilizarea DEHP. Această eroare s‑ar fi repercutat și asupra temeiniciei deciziei privind cererea de reexaminare internă.

275    Secundo, ținând seama de proprietățile DEHP ca perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită, care ar presupune că această substanță suscită motive de îngrijorare la un nivel echivalent cu cele care au condus la includerea sa în lista prevăzută în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006, Comisia ar fi trebuit, potrivit reclamantei, să impună solicitantelor autorizației să actualizeze cererea de autorizare în temeiul principiului precauției.

276    Tertio, în răspuns la argumentul, invocat de Comisie în memoriul în apărare, potrivit căruia luarea în considerare în cadrul evaluării riscurilor a unor proprietăți care nu fuseseră identificate la momentul prezentării cererii de autorizare ar încălca principiul securității juridice, reclamanta amintește că, potrivit jurisprudenței instanței Uniunii referitoare la principiul protecției încrederii legitime, care este un corolar al principiului securității juridice, nu este justificat ca operatorii economici să aibă încredere legitimă în menținerea unei situații existente care poate fi modificată în cadrul puterii de apreciere a instituțiilor Uniunii.

277    În al doilea rând, și independent de ceea ce precedă, Comisia nu ar fi furnizat nicio explicație cu privire la modul în care a aplicat principiul precauției în speță.

278    Comisia contestă această argumentație.

279    În această privință, în primul rând, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din articolul 191 alineatele (1) și (2) TFUE, politica Uniunii în domeniul mediului trebuie să contribuie la obiectivul de ocrotire a sănătății persoanelor și se bazează, printre altele, pe principiul precauției. Acest principiu se aplică atunci când instituțiile Uniunii iau măsuri de protecție a mediului. În plus, principiul precauției are vocația să se aplice atunci când instituțiile Uniunii adoptă măsuri de protecție a sănătății umane (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2010, Gowan Comércio Internacional e Serviços, C‑77/09, EU:C:2010:803, punctul 72).

280    În special, din articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1907/2006 reiese că dispozițiile acestui regulament se întemeiază pe acest principiu.

281    Din principiul precauției rezultă că, în cazul în care persistă anumite incertitudini cu privire la existența sau la întinderea riscurilor privind sănătatea persoanelor, pot fi adoptate măsuri de protecție fără a trebui să se aștepte demonstrarea deplină a caracterului real și grav al acestor riscuri (a se vedea Hotărârea din 22 decembrie 2010, Gowan Comércio Internacional e Serviços, C‑77/09, EU:C:2010:803, punctul 73 și jurisprudența citată). O aplicare corectă a principiului precauției presupune mai întâi identificarea consecințelor potențial negative pentru sănătate ale utilizării propuse a substanței în cauză și apoi o evaluare completă a riscului pentru sănătate, întemeiată pe cele mai fiabile date științifice disponibile și pe cele mai recente rezultate ale cercetării internaționale (a se vedea Hotărârea din 22 decembrie 2010, Gowan Comércio Internacional e Serviços, C‑77/09, EU:C:2010:803, punctul 75 și jurisprudența citată).

282    În această optică, potrivit jurisprudenței, atunci când se dovedește imposibilă determinarea cu certitudine a existenței sau a întinderii unui risc, din cauza naturii neconcludente sau imprecise a rezultatelor studiilor efectuate, dar persistă probabilitatea unui prejudiciu real pentru sănătatea publică în ipoteza realizării riscului, principiul precauției justifică adoptarea unor măsuri restrictive (a se vedea Hotărârea din 22 decembrie 2010, Gowan Comércio Internacional e Serviços, C‑77/09, EU:C:2010:803, punctul 76 și jurisprudența citată). Atunci când se adoptă o măsură restrictivă care are ca scop protecția mediului sau sănătatea umană, instituția competentă în această privință este obligată să efectueze o corelare justă între principiul precauției și principiul proporționalității. Aceasta este consecința unei interpretări a jurisprudenței citate la punctul 281 de mai sus în lumina principiului proporționalității care este prevăzut la articolul 5 alineatul (4) TUE și care face parte din principiile generale ale dreptului Uniunii. În aceste condiții, trebuie să se considere că principiul precauției nu justifică adoptarea unor măsuri restrictive decât cu condiția ca acestea să fie nu numai nediscriminatorii și obiective, ci și proporționale (Concluziile avocatului general Bobek prezentate în cauza Confédération paysanne și alții, C‑528/16, EU:C:2018:20, punctul 51).

283    În speță, reclamanta susține în esență că, în temeiul principiului precauției, existența unor incertitudini privind riscurile pentru lucrători constatate de Comitetul pentru evaluarea riscurilor se opunea emiterii autorizației acordate de Comisie în temeiul articolului 60 alineatul(4) din Regulamentul nr. 1907/2006. Cu alte cuvinte, în opinia reclamantei, Comisia ar fi trebuit să refuze total acordarea autorizației în discuție în speță.

284    Or, primo, este necesar să se arate că principiul precauției, astfel cum este prevăzut la articolul 191 alineatul (2) TFUE, se adresează acțiunii Uniunii și nu poate fi interpretat în sensul că o instituție a Uniunii are obligația, în temeiul acestui principiu, să adopte o măsură precisă, precum refuzul unei autorizații preconizat de reclamantă. Astfel, această dispoziție se limitează la definirea obiectivelor generale ale Uniunii în materie de mediu, în măsura în care articolul 192 TFUE încredințează Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, sarcina de a decide cu privire la acțiunea care trebuie întreprinsă în vederea realizării acestor obiective. În plus, deși este adevărat că acest principiu poate justifica adoptarea unei măsuri restrictive de către o instituție, nu este mai puțin adevărat că nu o impune.

285    De altfel, trebuie să se observe că articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu poate susține, prin el însuși, argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să refuze acordarea autorizației în cauză.

286    Secundo, în speță, contrar celor sugerate de reclamantă (a se vedea punctul 273 de mai sus), nu existau incertitudini referitor la riscurile pentru sănătatea umană. Dimpotrivă, era absolut sigur că DEHP prezenta riscuri pentru sănătatea umană. Astfel cum s‑a arătat la punctul 1 de mai sus, această substanță are proprietăți toxice pentru reproducere în sensul articolului 57 litera (c) din același regulament. În speță, Comitetul pentru evaluarea riscurilor a atras atenția Comisiei cu privire la existența unor incertitudini referitor la afirmațiile solicitantelor autorizației în ceea ce privește controlul riscurilor care decurg din DEHP atunci când lucrătorii sunt expuși la această substanță. În opinia acestui comitet, solicitantele autorizației nu au demonstrat că riscurile pentru sănătatea lucrătorilor care rezultă din cele două utilizări solicitate erau controlate în mod corespunzător, în sensul articolului 60 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1907/2006. Acesta este în esență motivul pentru care Comisia a optat pentru „procedura socio‑economică” prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006.

287    Totuși, nu se poate considera că alegerea Comisiei de a aplica „procedura socio‑economică” de la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 constituie o încălcare a principiului precauției. Procedura de autorizare potrivit acestei proceduri a fost concepută tocmai pentru a permite întreprinderilor să comercializeze substanțe care prezintă în special un risc pentru sănătatea umană, dar ale căror avantaje socio‑economice prevalează.

288    Astfel cum reiese din considerentul (69) al Regulamentului nr. 1907/2006, pe de o parte, și din articolul 60 alineatul (4) din acest regulament, pe de altă parte, atunci când nu s‑a dovedit că riscurile pe care le implică pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea unei substanțe sunt controlate în mod corespunzător, o autorizație se poate acorda dacă poate fi demonstrat că avantajele socio‑economice pe care le oferă utilizarea substanței în cauză au o pondere mai mare decât riscurile legate de utilizarea sa și că nu există substanțe sau tehnologii alternative adecvate care să fie viabile din punct de vedere economic și tehnic.

289    În speță, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 211-223 de mai sus, afirmația reclamantei potrivit căreia proprietățile DEHP ca perturbator endocrin ar fi trebuit să fie luate în considerare în evaluarea riscurilor vizate la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 a trebuit să fie respinsă, având în vedere interpretarea sistematică a alineatelor (2) și (4) ale acestui articol. Or, principiul precauției nu poate fi interpretat într‑un mod care să repună în discuție coerența care există între aceste două alineate ale articolului 60 din Regulamentul nr. 1907/2006.

290    Tertio, la adoptarea unei măsuri restrictive care are ca scop protecția mediului sau a sănătății umane, instituția competentă este obligată să efectueze o corelare justă între principiul precauției și principiul proporționalității (a se vedea punctul 282 de mai sus).

291    Potrivit unei jurisprudențe constante, principiul proporționalității, care se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 4 mai 2016, Pillbox 38, C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 48 și jurisprudența citată).

292    În această privință, trebuie să se constate că articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 constituie, la modul abstract, expresia corelării dintre principiul precauției și principiul proporționalității în cazul în care una dintre condițiile prevăzute la articolul 60 alineatul (2) din acest regulament nu este îndeplinită, în speță cea referitoare la proba controlului riscului pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea unei anumite substanțe din cauza proprietăților sale intrinsece precizate în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006.

293    Astfel, prin faptul că a permis acordarea unei autorizații într‑o situație în care nu toate riscurile legate de utilizarea unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită sunt controlate în mod corespunzător, însă avantajele socio‑economice pe care le oferă utilizarea substanței în cauză au o pondere mai mare decât riscurile legate de utilizarea sa și nu există substanțe sau tehnologii alternative adecvate care să fie viabile din punct de vedere economic și tehnic, legiuitorul Uniunii a efectuat o punere în balanță, pe de o parte, a protecției sănătății umane și a mediului și, pe de altă parte, a intereselor solicitantului de autorizației, precum și a avantajelor socio‑economice care decurg din utilizarea substanței vizate.

294    Desigur, într‑un caz precum cel din speță, punerea în balanță în mod concret a intereselor în cauză poate justifica impunerea de către Comisie a unei monitorizări specifice și a unei perioade scurte de revizuire. Cu toate acestea, rezultă din articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 că, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de această dispoziție, Comisia nu poate refuza o autorizație, cu riscul de a încălca principiul proporționalității.

295    În aceste condiții, contrar celor susținute de reclamantă, principiul precauției nu poate fi interpretat în sensul că ar permite refuzul unei autorizații care ar putea fi acordată în temeiul articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006.

296    În al doilea rând, în ceea ce privește critica reclamantei întemeiată pe teza potrivit căreia, având în vedere proprietățile DEHP ca perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită, Comisia ar fi trebuit să impună solicitantelor autorizației să actualizeze cererea de autorizare în temeiul principiului precauției (a se vedea punctul 275 de mai sus), este necesar să se arate că prin acest argument reclamanta pare să considere că Comisia ar fi putut impune solicitantelor autorizației să îi furnizeze informații suplimentare înainte de a lua decizia. Or, un asemenea argument nu a fost invocat de reclamantă ca atare în cererea de reexaminare internă. Astfel, reclamanta nu a invocat în nicio parte a cererii de reexaminare internă că, în temeiul principiului precauției, Comisia era obligată să impună solicitantelor autorizației să îi furnizeze informații suplimentare și, așadar, să actualizeze cererea de autorizare. În schimb, în cererea de reexaminare internă reclamanta viza o încălcare a principiului menționat întrucât Comisia nu ar fi ținut seama de proprietățile DEHP ca perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită.

297    Pentru aceleași motive ca cele menționate la punctul 55 de mai sus, acest argument trebuie respins ca inadmisibil.

298    În plus, cu titlu suplimentar, pe fond, critica reclamantei legată de necesitatea ca solicitantele autorizației să actualizeze cererea de autorizare, ținând seama de proprietățile DEHP ca perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită, este nefondată. Astfel, din moment ce, la data deciziei de autorizare, proprietățile DEHP ca perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită nu figurau în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006, Comisia nu avea obligația să le ia în considerare. Aceste proprietăți nu fac parte din totalitatea elementelor relevante pe care Comisia trebuie să le ia în considerare în mod imperativ, precum informațiile relevante menționate la punctul 216 de mai sus.

299    În aceste condiții, argumentul reclamantei expus la punctul 275 de mai sus trebuie să fie respins.

300    În al treilea rând, având în vedere ceea ce precedă, critica reclamantei potrivit căreia, în esență, în cazul în care Comisia ar fi luat în considerare proprietățile DEHP ca perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită înainte de emiterea deciziei de autorizare, solicitantele autorizației nu ar fi fost în măsură să aibă încredere legitimă în faptul că Comisia nu le solicită o actualizare a datelor pentru a ține seama de aceste proprietăți, este inoperantă.

301    Situația este aceeași, în al patrulea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei expus la punctul 270 de mai sus, care urmărește să demonstreze că Comisia nu se poate întemeia pe principiul securității juridice pentru a palia faptul că la momentul depunerii cererii de autorizare solicitantele autorizației nu aveau cunoștință despre proprietățile DEHP ca perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită.

302    În sfârșit, trebuie să fie respins, în al cincilea rând, argumentul reclamantei, expus la punctul 277 de mai sus, întemeiat pe faptul că Comisia nu ar fi furnizat nicio explicație cu privire la modul în care a aplicat principiul precauției în speță.

303    În măsura în care acest argument trebuie interpretat ca o critică prin care se urmărește să se demonstreze existența unei carențe în motivarea deciziei privind cererea de reexaminare internă, trebuie amintite următoarele elemente.

304    Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de toate împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv (a se vedea Hotărârea din 1 februarie 2018, Schenker/Comisia, C‑263/16 P, nepublicată, EU:C:2018:58, punctul 51 și jurisprudența citată).

305    Cu toate acestea, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept relevante, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse la articolul 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 1 februarie 2018, Schenker/Comisia, C‑263/16 P, nepublicată, EU:C:2018:58, punctul 51 și jurisprudența citată).

306    Or, în speță, la punctul 7 din decizia privind cererea de reexaminare internă, Comisia a declarat că, „în cazul în care, în temeiul principiului precauției, toate utilizările unei substanțe înscrise în anexa XIV [la Regulamentul nr. 1907/2006] ar fi interzise pentru că această substanță a fost identificată ca un perturbator endocrin, obiectivul și eficacitatea obligației de autorizare ar fi reduse la zero”. Rezultă că, contrar celor invocate de reclamantă, Comisia a explicat efectiv modul în care intenționa să aplice principiul precauției în speță.

307    În aceste condiții, întrucât toate argumentele invocate în susținerea celui de al patrulea motiv au fost respinse, al patrulea motiv trebuie respins în integralitatea sa.

308    Având în vedere ceea ce precedă, întrucât cele patru motive invocate în susținerea celui de al treilea capăt de cerere au fost respinse, ca și cel de al doilea capăt de cerere, acțiunea trebuie să fie respinsă în integralitatea sa, inclusiv al cincilea capăt de cerere, care de altfel nu este susținut de nicio argumentație, având ca obiect dispunerea oricărei alte măsuri adecvate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

309    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.

310    În temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Potrivit articolului 1 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul de procedură, termenul „instituții” desemnează instituțiile Uniunii prevăzute la articolul 13 alineatul (1) TUE, precum și organele, oficiile sau agențiile înființate prin tratate sau printr‑un act adoptat pentru punerea acestora în aplicare și care pot fi părți în fața Tribunalului. Potrivit articolului 100 din Regulamentul nr. 1907/2006, ECHA este un organism al Uniunii. Rezultă că ECHA suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă ClientEarth să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.

3)      Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) suportă propriile cheltuieli de judecată.

Gratsias Dittrich Ulloa Rubio

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 4 aprilie 2019.

Semnături

Cuprins

*      Limba de procedură: engleza.