Cauza T‑212/03

MyTravel Group plc

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Răspundere extracontractuală a Comunității – Concurență – Decizie prin care o concentrare este declarată incompatibilă cu piața comună – Anularea deciziei printr‑o hotărâre a Tribunalului – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept având ca obiect acordarea de drepturi particularilor”

Sumarul hotărârii

1.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar – Noțiune

(art. 288 al doilea paragraf CE)

2.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme având ca obiect acordarea de drepturi particularilor – Concentrări

[art. 288 al doilea paragraf CE; Regulamentul nr. 4064/89 al Consiliului, art. 2 alin. (1), (2) și (3) și art. 8 alin. (2) și (3)]

3.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar

(art. 288 al doilea paragraf CE)

4.      Concurență – Concentrări – Examinare de către Comisie – Angajamente ale întreprinderilor în cauză de natură să asigure compatibilitatea cu piața comună a operațiunii notificate – Luarea în considerare a angajamentelor prezentate după data limită – Condiții

[Regulamentul nr. 4064/89 al Consiliului, art. 2 alin. (2), art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (2) și art. 18 alin. (3); Comunicarea Comisiei privind măsurile corective admisibile în temeiul Regulamentului nr. 4064/89 și în temeiul Regulamentului nr. 447/98, punctul 43]

5.      Procedură – Cheltuieli de judecată – Obligarea părții care a avut câștig de cauză să suporte propriile cheltuieli de judecată

[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 87 alin. (2) și (3)]

1.      Noțiunea de încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar necesară pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității nu include erorile sau acțiunile culpabile care, deși prezintă un grad cert de gravitate, nu sunt străine de conduita normală a unei instituții însărcinate să asigure aplicarea regulilor de concurență, care sunt complexe, delicate și supuse unei importante marje de interpretare.

Faptul că Tribunalul de Primă Instanță a anulat o decizie a Comisiei prin care o concentrare este declarată incompatibilă cu piața comună nu poate fi asimilat, fără a mai efectua vreo altă analiză, cu o constatare privind existența unei încălcări suficient de grave și nu este, așadar, suficient, în sine, pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității. În special, simple erori de apreciere și lipsa unor probe pertinente analizate în cadrul unei acțiuni în anulare nu pot fi suficiente, în sine, pentru a stabili existența unei încălcări manifeste și grave a limitelor care se impun puterii de apreciere a Comisiei în materie de control al concentrărilor, în special în prezența unei situații complexe de oligopol.

A ajunge la o altă concluzie ar risca, astfel, să compromită capacitatea Comisiei de a‑și exercita pe deplin funcția de instituție de reglementare a concurenței pe care i‑o conferă Tratatul CE, din cauza efectului inhibant asupra controlului concentrărilor pe care l‑ar putea genera riscul de a fi nevoită să suporte, în astfel de împrejurări, prejudiciile invocate de întreprinderile implicate.

Pentru a nu se neglija un astfel de efect, care ar fi contrar interesului general comunitar, neîndeplinirea unei obligații legale care, indiferent cât ar fi de regretabilă, poate fi explicată prin constrângeri obiective ce grevează instituția și agenții acesteia în ceea ce privește controlul concentrărilor nu poate fi considerată ca reprezentând o încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar în vederea angajării răspunderii extracontractuale a Comunității. În schimb, este recunoscut dreptul la repararea prejudiciilor care rezultă din conduita instituției atunci când aceasta se manifestă printr‑un act vădit contrar normei juridice și prejudiciabil în mod grav pentru interesele terților și care nu și‑ar putea găsi nici justificarea, nici explicația în constrângerile specifice care se impun în mod obiectiv serviciului în cadrul unei funcționări normale.

(a se vedea punctele 40-43 și 85)

2.      Articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4064/89 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, care se referă la situația unei decizii de autorizare, și articolul 2 alineatul (3) din acest regulament, care se referă la situația unei decizii de interzicere, se interpretează în lumina articolului 2 alineatul (1) din același regulament, care prezintă elementele ce trebuie luate concret în considerare de Comisie pentru a aprecia compatibilitatea sau incompatibilitatea cu piața comună a unei concentrări care are o dimensiune comunitară.

Privite împreună, aceste dispoziții au ca obiect acordarea de drepturi particularilor în sensul în care Comisia, atunci când o concentrare îi este notificată în conformitate cu Regulamentul nr. 4064/89, este în principiu obligată să adopte o poziție fie în sensul autorizării acestei concentrări, fie în sensul interzicerii acesteia, în funcție de evaluarea pe care o realizează cu privire la evoluția economică cea mai probabilă care ar putea fi determinată de concentrarea în cauză. Astfel, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat, o întreprindere care a notificat o concentrare având o dimensiune comunitară are dreptul să obțină o decizie prin care această concentrare este declarată compatibilă cu piața comună. Întreprinderea nu poate însă realiza această concentrare în lipsa unei autorizări din partea Comisiei, iar o decizie de interzicere determină consecințe importante. O astfel de intervenție a Comunității în cadrul comerțului, care impune ca o întreprindere să obțină o autorizație înainte de a realiza concentrarea preconizată și care obligă Comisia să interzică efectuarea acestei operațiuni în cazul în care se dovedește incompatibilă cu piața comună, implică în mod necesar faptul ca întreprinderile cărora li s‑a refuzat acordarea unei autorizații să poată cere să fie despăgubite pentru consecințele prejudiciabile ale unei astfel de decizii, în cazul în care se dovedește că aceasta se bazează pe o încălcare suficient de gravă a normelor materiale aplicate de Comisie pentru a evalua compatibilitatea cu piața comună a concentrării în cauză.

Pe de altă parte, în urma stabilirii existenței unei nereguli care nu ar fi fost comise, în împrejurări similare, de o administrație care acționează cu prudența și diligența obișnuite, se poate ajunge la concluzia că respectiva conduită a instituției a reprezentat o nelegalitate de natură să angajeze răspunderea Comunității în temeiul articolului 288 CE.

Articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89 coroborat cu alineatele (1) și (2) ale acestei dispoziții și cu articolul 8 alineatele (2) și (3) din regulamentul menționat, precum și obligația de diligență stabilesc, așadar, norme având ca obiect acordarea de drepturi întreprinderilor vizate de o decizie care interzice realizarea unei concentrări.

(a se vedea punctele 47-50)

3.      În materie de răspundere extracontractuală, nu este exclus, în principiu, ca vicii vădite și grave care afectează analiza economică pe care se întemeiază o decizie adoptată pe temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, prin care o concentrare este declarată incompatibilă cu piața comună conform articolului 2 alineatele (1) și (3) din acest regulament, să poată constitui încălcări suficient de grave pentru a angaja răspunderea extracontractuală a Comunității.

O astfel de concluzie implică însă necesitatea de a se ține seama de faptul că analizele economice care trebuie realizate în vederea calificării unei situații sau a unei operațiuni în dreptul concurenței sunt, în general, atât în ceea ce privește situația de fapt, cât și în ceea ce privește raționamentul elaborat pe baza descrierii acesteia, enunțuri intelectuale complexe și dificile, în care se pot strecura unele imperfecțiuni, precum aproximări, incoerențe sau chiar anumite omisiuni. Acest lucru este valabil cu atât mai mult în cadrul controlului concentrărilor, ținând seama în special de constrângerile legate de respectarea termenelor pe care le are instituția.

Riscul apariției unor astfel de imperfecțiuni în cadrul analizei economice este cu atât mai mare cu cât, astfel cum se întâmplă în cazul controlului concentrărilor, analiza conține un aspect prospectiv. În aceste condiții, este posibil ca gravitatea unei imperfecțiuni de documentare sau de logică să nu constituie întotdeauna o circumstanță suficientă pentru a determina angajarea răspunderii comunitare.

În scopul menținerii controlului asupra politicii comunitare privind concurența, Comisia dispune de o marjă de apreciere, ceea ce presupune că nu este de așteptat ca aceasta să aibă o practică riguros constantă și invariabilă în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor pertinente și, în mod corelativ, că aceasta beneficiază de o anumită libertate de acțiune în alegerea instrumentelor econometrice aflate la dispoziția sa, precum și în alegerea perspectivei de abordare adecvate pentru studiul unui fenomen, cu condiția ca aceste alegeri să nu contravină în mod vădit regulilor admise ale disciplinei economice și să fie aplicate în mod corespunzător.

Marja de apreciere care trebuie acordată Comisiei în cadrul examinării aspectelor privind răspunderea extracontractuală determinată de controlul concentrărilor se aplică atât la nivelul examinării individuale a erorilor care au putut fi comise în etapa analizei efectelor concentrării asupra concurenței, cât și în etapa examinării globale a unor asemenea erori.

(a se vedea punctele 80-83 și 95)

4.      În cadrul controlului concentrărilor economice, întreprinderile implicate pot propune Comisiei unele angajamente în vederea emiterii unei decizii prin care să fie constatată compatibilitatea concentrării preconizate cu piața comună. În funcție de etapa în care a ajuns procedura administrativă, angajamentele propuse trebuie să permită Comisiei fie să considere că respectiva concentrare notificată nu mai ridică îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea sa cu piața comună în etapa examinării preliminare, fie să răspundă obiecțiilor formulate în cadrul examinării aprofundate. Aceste angajamente permit, așadar, în primul rând, să se evite inițierea etapei examinării aprofundate sau, ulterior, să se evite adoptarea unei decizii prin care concentrarea este declarată incompatibilă cu piața comună. Articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4064/89 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi permite, astfel, Comisiei să dispună ca decizia prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piața comună să fie, în conformitate cu criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat, însoțită de impunerea unor condiții și a unor obligații destinate să asigure că întreprinderile în cauză respectă angajamentele pe care și le‑au asumat față de aceasta pentru a realiza compatibilitatea cu piața comună a concentrării.

Ținând seama atât de importanța intereselor financiare și a aspectelor industriale sau comerciale aflate în joc, inerente acestui tip de concentrare, cât și de competențele de care dispune Comisia în materie, este de așteptat ca întreprinderile interesate să facă totul pentru a facilita munca administrației. Din aceleași motive, Comisia este obligată să dea dovadă de diligență maximă în exercitarea misiunii sale de control al concentrărilor.

În ceea ce privește angajamentele prezentate cu întârziere, din Comunicarea privind măsurile corective admisibile în temeiul Regulamentului nr. 4064/89 și în temeiul Regulamentului nr. 447/98 rezultă că astfel de angajamente ale părților participante la o concentrare notificată pot fi luate în considerare dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, condiția ca acestea să soluționeze în mod clar și fără a mai fi nevoie de o examinare suplimentară problemele privind concurența identificate în prealabil și, pe de altă parte, condiția să existe suficient timp pentru a consulta statele membre cu privire la aceste angajamente.

(a se vedea punctele 116-119 și 127)

5.      În conformitate cu articolul 87 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, Tribunalul poate decide că o parte care nu a căzut în pretenții cu privire la niciun capăt de cerere suportă propriile cheltuieli de judecată atunci când prezintă, abia în cadrul ședinței și ca răspuns la o ordonanță adoptată de Tribunal în temeiul articolului 65 litera (b) și al articolului 67 alineatul (3) al treilea paragraf din regulamentul de procedură al acestuia, anumite documente solicitate de reclamantă, care erau importante pentru a‑i permite să își susțină argumentele și pentru a permite Tribunalului să analizeze acțiunea, documente care ar fi trebuit comunicate încă de la momentul depunerii înscrisurilor sale, și aceasta chiar dacă se poate considera, a priori, că documentele respective nu erau accesibile în temeiul Regulamentului nr. 4064/89 sau al Regulamentului nr. 1049/2001 și chiar dacă acest fapt nu a avut consecințe asupra litigiului în cauză, în măsura în care aceste documente au fost în cele din urmă examinate în cadrul unei proceduri în contradictoriu.

(a se vedea punctele 135-139)