Language of document : ECLI:EU:T:2020:609

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

16 decembrie 2020(*)

„Funcție publică – Funcționari – Rambursarea cheltuielilor medicale – Plafon de rambursare pentru dispozitivele pentru apnee de somn – Acțiune în anulare – Lipsa unui act pur confirmativ – Interesul de a exercita acțiunea – Admisibilitate – Reglementare comună privind asigurarea împotriva riscurilor de boală ale funcționarilor – Dispoziții generale de punere în aplicare”

În cauza T‑736/19,

HA, reprezentată de S. Kreicher, avocată,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de T. Bohr, A.‑C. Simon și M. Brauhoff, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită anularea deciziei Comisiei de stabilire a unui plafon de rambursare de 3 100 de euro pentru închirierea unui dispozitiv medical în perioada cuprinsă între 1 martie 2019 și 29 februarie 2024,

TRIBUNALUL (Camera a patra),

compus din domnii S. Gervasoni (raportor), președinte, L. Madise și P. Nihoul, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Articolul 72 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă în litigiu (denumit în continuare „statutul”), prevede:

„(1)      Pe baza unei reglementări adoptate de comun acord de către autoritățile împuternicite să facă numiri ale instituțiilor Uniunii după obținerea avizului Comitetului pentru statutul funcționarilor, funcționarul, soțul acestuia, atunci când acesta din urmă nu poate beneficia de prestații de aceeași natură și de același nivel în temeiul oricăror altor acte cu putere de lege sau norme administrative, copiii funcționarului și celelalte persoane aflate în întreținerea sa în sensul articolului 2 din anexa VII sunt asigurați împotriva riscurilor de boală, în limita a 80 % din cheltuielile suportate. […]

(2)      Funcționarul care a rămas în serviciul Uniunii până la vârsta de pensionare sau care este titular al unei prestații de invaliditate beneficiază după încetarea raporturilor de muncă de dispozițiile prevăzute la alineatul (1). […]”

2        Potrivit articolului 20 din Reglementare comună privind asigurarea împotriva riscurilor de boală ale funcționarilor Comunităților Europene (denumită în continuare „reglementarea comună”), intitulat „Norme generale de rambursare”:

„(1)      În scopul asigurării echilibrului financiar al [s]istemului comun de asigurări de sănătate și cu respectarea principiului de asigurare socială care stă la baza articolului 72 din [s]tatut, pot fi stabilite plafoane de rambursare a anumitor prestații în dispozițiile generale de aplicare.

[…]

(2)      În cazul prestațiilor pentru care nu este stabilit niciun plafon de rambursare, partea de cheltuieli considerată excesivă în raport cu costurile normale în țara în care au fost efectuate cheltuielile nu dă dreptul la rambursare. Partea de cheltuieli considerată excesivă este stabilită pentru fiecare caz în parte de [b]iroul de lichidare după obținerea avizului medicului consultant.

[…]”

3        Articolul 35 alineatul (2) din reglementarea comună prevede:

„Înainte de a lua o decizie cu privire la o reclamație formulată în temeiul articolului 90 alineatul (2) din [s]tatut, autoritatea împuternicită să facă numiri sau, după caz, [c]onsiliul de administrație trebuie să solicite avizul [c]omitetului de [g]estiune.

[…]”

4        Articolul 52 din reglementarea comună, intitulat „Stabilirea și actualizarea normelor care reglementează rambursarea cheltuielilor”, prevede:

„(1)      În temeiul articolului 72 alineatul (1) al treilea paragraf din [s]tatut, instituțiile deleagă Comisiei [Europene] competența de a stabili, prin dispoziții generale de aplicare, normele care reglementează rambursarea cheltuielilor cu scopul asigurării echilibrului financiar al sistemului și cu respectarea principiului de asigurare socială care stă la baza articolului 72 alineatul (1) primul paragraf din statut.

2. Dispozițiile generale de aplicare se stabilesc după obținerea avizului [c]omitetului de [g]estiune și după consultarea [c]omitetului pentru [s]tatutul funcționarilor.”

5        În secțiunea „Definiții generale” a deciziei Comisiei Europene din 2 iulie 2007 de stabilire a dispozițiilor generale de punere în aplicare privind rambursarea cheltuielilor medicale (denumite în continuare „DGA”) se arată următoarele:

„[…]

Pentru a fi rambursate, anumite prestații stabilite prin prezentele DGA sunt supuse aprobării prealabile, cu alte cuvinte unei proceduri necesare rambursării. Cererea de aprobare prealabilă trebuie să fie introdusă de persoana afiliată la biroul de lichidare înainte de începerea îngrijirilor sau a prestațiilor, cu excepția cazurilor de urgență, pe formularul prevăzut în acest scop și însoțită de o prescripție medicală detaliată sau chiar, în funcție de prestații, de un raport medical complet. Decizia privind cererea este luată după obținerea avizului medicului consultant care se pronunță cu privire la coerența medicală a prestației.

[…]

În temeiul articolului 20 din reglementarea comună, în cazul în care nu este stabilit niciun plafon de rambursare, inclusiv în caz de boală gravă, partea de cheltuieli care depășește în mod semnificativ prețurile normale practicate în țara în care au fost efectuate prestațiile poate fi exclusă de la rambursare.

Partea de cheltuieli excesivă este stabilită pentru fiecare caz în parte de biroul de lichidare după obținerea avizului medicului consultant. Medicul consultant se pronunță cu privire la natura exactă a prestației medicale pentru a permite [b]iroului de lichidare o comparație între tarifele practicate.

[…]”

6        Titlul II din DGA, intitulat „Norme privind rambursarea”, cuprinde capitolul 11, intitulat „Proteze, aparate ortopedice și alte echipamente medicale”, care cuprinde, la rândul său, punctul 3, intitulat „Dispozitive ortopedice, bandaje și alte echipamente medicale”. La punctul 3 menționat se prevăd următoarele:

„3.1.      Cheltuielile de achiziție, de închiriere sau de reparare a articolelor sau a echipamentelor incluse în tabelul din anexa II sunt rambursate în proporție de 85 % sau de 100 % în caz de boală gravă, în limitele condițiilor stabilite pentru fiecare dintre acestea și menționate în tabel.

[…]

3.4.      Este necesară o aprobare prealabilă pentru închirierea de dispozitive sau de echipamente ortopedice care depășește o durată de utilizare mai lungă sau egală cu trei luni consecutive.

[…]”

7        Anexa II la DGA este intitulată „Dispozitive ortopedice, bandaje și alte echipamente medicale rambursate în proporție de 85 % sau de 100 % în caz de boală gravă recunoscută”. Aceasta constă într‑un tabel care este reprodus în continuare:

Produse

PM: prescripție medicală

AP: aprobare prealabilă (raport medical detaliat și deviz solicitat)

Durată/termen

Rata de rambursare normală

Cuantumul maxim rambursabil în proporție de 85 % (EUR)

Cuantumul maxim rambursabil în proporție de 100 % (EUR)

Observații

Echipament legat de starea de dependență

1

Comprese, bandaje elastice […]

PM

NU


85 %






Pereche de ciorapi pentru varice

PM

NU


85 %



3 perechi pe an


2

Cumpărare sau modificare a tălpilor ortopedice (pentru fiecare talpă)

PM

NU


85 %

65

65

4 bucăți pe an



Repararea tălpii

Nerambursabil


0 %





3

Cârje și bastoane










Cumpărare

PM

NU


85 %






Închiriere

PM

NU


85 %






Reparare

Nerambursabil






4

Proteze mamare externe

PM

NU


85 %



2 bucăți pentru fiecare parte pe an



Sutiene sau maiouri adaptate protezelor

Nerambursabil


0 %





5

Fotolii rulante simple cu acționare manuală









Cumpărare

PM

AP

5 ani

85 %

650





Închiriere < 3 luni

PM

NU


85 %






Închiriere > = 3 luni

PM

AP

5 ani

85 %

650





Reparare

AP


85 %






Întreținere (pneuri etc.)

Nerambursabil


0 %





6

Cadru de mers 2 roți și șezut









Cumpărare

PM

AP


85 %

140

140

1 acord care nu poate fi reînnoit



Închiriere < 3 luni

PM

NU


85 %






Închiriere > = 3 luni

PM

AP


85 %






Reparații

Nerambursabil


0 %





7

Scaun cu toaletă, scaun de duș (la domiciliu)









Cumpărare

PM

AP


85 %

100

100

1 acord care nu poate fi reînnoit



Închiriere < 3 luni

PM

NU


85 %






Închiriere > = 3 luni

PM

AP


85 %






Reparații

Nerambursabil


0 %





8

Pat de tip spital (la domiciliu)









Cumpărare

PM

AP


85 %

1 000

1 000

1 acord care nu poate fi reînnoit



Închiriere < 3 luni

PM

NU


85 %






Închiriere > = 3 luni

PM

AP


85 %






Reparare sau utilizare în instituție medicală

Nerambursabil


0 %





9

Saltele antiescare, compresor inclus









Achiziționare

PM

AP

3 ani

85 %

500

500




Închiriere < 3 luni

PM

NU


85 %






Închiriere > = 3 luni

PM

AP


85 %





10

Dispozitiv pentru apnee de somn (CPAP), umidificator inclus










Cumpărare

PM

AP

5 ani

85 %

1 700

1 700




Închiriere < 3 luni

PM

NU


85 %






Închiriere > = 3 luni

PM

AP


85 %






Accesorii și întreținere CPAP în afara anului de cumpărare

PM

AP

1 an

85 %

350




11

Tensiometru

PM

AP

5 ani

85 %

125

125




Reparare

Nerambursabil


0 %





12

Aerosol










Cumpărare

PM

AP

5 ani

85 %

125

125




Închiriere

PM

NU


85 %






Închiriere > = 3 luni

PM

AP


85 %






Reparare

Nerambursabil


0 %





13

Echipament pentru urmărirea și tratamentul diabetului tratat cu insulină










Glucometru

PM

AP

3 ani

100 %


75




Benzi de test, seringi cu insulină, lanțete

PM

AP


100 %



PM doar pentru prima cumpărare


14

Echipament pentru monitorizarea și tratamentul diabetului […]










Glucometru

PM

AP

3 ani

85 %

75





Benzi de test

PM

AP


85 %

500


Cuantumul maxim rambursabil pe an


15

Echipament pentru incontinență

PM

AP

1 an

85 %

600

600


16

Echipament pentru stomie

PM

NU


85 %





17

Proteză capilară – perucă

PM

AP

1 an

85 %

750

750



18

Pereche de încălțăminte ortopedică corectoare la comandă










Cumpărare în caz de patologie a piciorului în afara cadrului 100 %

PM

AP


85 %

720

NA

2 perechi pe an



Cumpărare în caz de patologie a piciorului în cadru 100 %

PM

AP


100 %

NA

1 440

2 perechi pe an



Cumpărare în caz de boală gravă a piciorului

PM

AP


100 %

NA


2 perechi pe an



Reparare pe baza prezentării facturii

NU

NU


85 %





19

Membre, segment de membre, orteze articulate










Achiziționare

PM

AP

A se defini în mod individual, deviz necesar



Reparare pe baza prezentării facturii

PM

AP

A se defini în mod individual


20

Alte dispozitive al căror cost estimat este mai mare de 2 000 de euro

PM

AP

A se defini în mod individual, deviz necesar



, sau echipament specific, electric, electronic și/sau la comandă în cazul unei boli grave (achiziționare)

PM

AP

A se defini în mod individual, deviz necesar

21

Irigatoare și termometre

Nerambursabil


0 %





22

Sisteme cu vid pentru tratamentul impotenței

PM

AP



200

200



23

Dispozitiv de măsurare a timpului de coagulare

PM

AP





Criterii: în caz de anticoagulare pe viață


24

Seringi

PM

AP





Criterii: în caz de diabet (a se vedea 13) […]


25

Cheltuielile fixe de amenajare a domiciliului sau a unui vehicul, accesoriile de automatizare a locuințelor, […]

Nerambursabil


0 %




 Istoricul litigiului

8        Reclamanta, fostă funcționară a Comisiei, este afiliată la sistemul de asigurări de sănătate comun instituțiilor Comunităților Europene (RCAM).

9        Începând din anul 2012, aceasta recurge la utilizarea unui dispozitiv de asistență respiratorie cu presiune pozitivă continuă destinat să atenueze apneele de somn (denumit în continuare „dispozitivul CPAP”).

10      Reclamanta a obținut de la biroul de lichidare din Ispra (Italia) aprobări prealabile pentru închirierea unui dispozitiv CPAP în perioada cuprinsă între 1 martie 2012 și 28 februarie 2014.

11      La 10 februarie 2014, reclamanta a introdus o nouă cerere de aprobare prealabilă pentru închirierea unui dispozitiv CPAP.

12      Ca răspuns la această cerere, biroul de lichidare a eliberat, la 24 februarie 2014, o aprobare prealabilă de cumpărare a unui dispozitiv CPAP pentru perioada cuprinsă între 1 martie 2014 și 28 februarie 2019. În această aprobare erau precizate următoarele:

„Având în vedere tratamentul de durată lungă și eficacitatea acestuia, din punct de vedere medical se justifică doar cumpărarea unui [dispozitiv] CPAP, iar nu o închiriere în continuare. Echipament care poate fi reînnoit la fiecare 5 ani, astfel cum este prevăzut în DGA, cu întreținere începând din al doilea an.”

13      La 8 noiembrie 2014, reclamanta a introdus o cerere de rambursare referitoare la cheltuielile de închiriere a dispozitivului său CPAP efectuate începând de la 1 martie 2014.

14      Prin decizia din 22 decembrie 2014, biroul de lichidare a eliberat reclamantei o aprobare referitoare la închirierea unui dispozitiv CPAP pentru perioada cuprinsă între 1 martie 2014 și 28 februarie 2019 (denumită în continuare „decizia din 22 decembrie 2014”). În această decizie era stabilit un plafon de rambursare de 1 700 de euro, corespunzător celui prevăzut de DGA pentru cumpărarea unui dispozitiv CPAP (a se vedea rândul 10 din tabelul care figurează la punctul 7 de mai sus).

15      Prin scrisoarea din 22 februarie 2015, reclamanta a introdus o reclamație împotriva deciziei din 22 decembrie 2014.

16      Prin decizia din 25 iunie 2015, Autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a decis că plafonul de 1 700 de euro trebuia să fie majorat cu suma de 1 400 de euro, cuantumul total al rambursării ajungând astfel la 3 100 de euro. Această majorare corespundea rambursării pentru o perioadă de patru ani a cheltuielilor de întreținere și de cumpărare de accesorii efectuate după primul an de la cumpărarea dispozitivului CPAP (a se vedea rândul 10 din tabelul care figurează la punctul 7 de mai sus).

17      Ulterior, la data de 5 octombrie 2015, biroul de lichidare a adoptat o nouă decizie prin care a eliberat reclamantei o aprobare referitoare la închirierea unui dispozitiv CPAP pentru perioada cuprinsă între 1 martie 2014 și 28 februarie 2019 (denumită în continuare „decizia din 5 octombrie 2015”). În această decizie era stabilit un plafon de rambursare de 3 100 de euro.

18      Prin scrisoarea din 20 decembrie 2018, reclamanta a solicitat o prelungire a aprobării prealabile pentru închirierea unui dispozitiv CPAP.

19      Ca răspuns la această cerere, biroul de lichidare, prin decizia din 17 ianuarie 2019, a aprobat închirierea unui dispozitiv CPAP pentru perioada cuprinsă între 1 martie 2019 și 29 februarie 2024, stabilind un plafon de rambursare de 3 100 de euro (denumită în continuare „decizia din 17 ianuarie 2019”).

20      Reclamanta a contestat decizia din 17 ianuarie 2019 printr‑o scrisoare din 1 februarie 2019 adresată biroului de lichidare.

21      Decizia din 17 ianuarie 2019 a fost confirmată de biroul de lichidare la 12 aprilie 2019.

22      Prin scrisoarea din 14 aprilie 2019, reclamanta a introdus o reclamație împotriva deciziei din 17 ianuarie 2019. În reclamația sa, ea invoca printre altele faptul că această decizie ar fi fost adoptată cu încălcarea reglementării aplicabile. Ea invoca, pe de altă parte, interesul de a recurge în Franța, țară în care avea reședința, la închirierea unui dispozitiv CPAP, mai degrabă decât la cumpărarea acestuia.

23      Prin avizul din 12 iulie 2019, comitetul de gestiune a arătat că decizia din 17 ianuarie 2019 trebuia confirmată.

24      AIPN a respins reclamația reclamantei prin decizia din 13 august 2019 (denumită în continuare „decizia din 13 august 2019”). Aceasta s‑a întemeiat printre altele pe faptul că, în opinia sa, elementele referitoare la sistemul de asigurări de sănătate francez nu produceau efecte asupra legalității deciziei din 17 ianuarie 2019.

 Procedura și concluziile părților

25      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 noiembrie 2019, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

26      Pe baza propunerii judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra), în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a invitat părțile să răspundă la anumite întrebări scrise. Părțile au dat curs măsurilor de organizare a procedurii în termenul stabilit.

27      În condițiile în care niciuna dintre părți nu a solicitat organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor, Tribunalul, întrucât s‑a considerat suficient de lămurit de înscrisurile și mijloacele materiale de probă din dosarul cauzei, a decis să se pronunțe asupra acțiunii fără parcurgerea fazei orale a procedurii.

28      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei din 13 august 2019;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

29      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

30      Cu titlul preliminar, trebuie determinat obiectul prezentului litigiu.

 Cu privire la obiectul litigiului

31      Comisia arată că prezenta acțiune este îndreptată împotriva deciziei din 13 august 2019 de respingere a reclamației introduse împotriva deciziei din 17 ianuarie 2019, iar nu împotriva acestei din urmă decizii. Cu toate acestea, în opinia sa, acțiunea ar urmări să obțină anularea deciziei din 17 ianuarie 2019, fapt confirmat de reclamantă în memoriul său în replică.

32      Potrivit unei jurisprudențe constante, reclamația administrativă, astfel cum este prevăzută la articolul 90 alineatul (2) din statut, și respingerea sa, explicită sau implicită, fac parte integrantă dintr‑o procedură complexă și constituie doar o condiție prealabilă sesizării instanței. În aceste condiții, o acțiune, chiar în cazul în care este îndreptată în mod formal împotriva respingerii reclamației, are drept efect sesizarea instanței cu actul care lezează împotriva căruia a fost introdusă reclamația (Hotărârea din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul, 293/87, EU:C:1989:8, punctul 8, și Hotărârea din 13 decembrie 2018, CH/Parlamentul, T‑83/18, EU:T:2018:935, punctul 56), cu excepția ipotezei în care respingerea reclamației are un conținut diferit de cel al actului împotriva căruia a fost formulată această reclamație (Hotărârea din 25 octombrie 2006, Staboli/Comisia, T‑281/04, EU:T:2006:334, punctul 26, și Hotărârea din 28 mai 2020, Cerafogli/BCE, T‑483/16 RENV, nepublicată, EU:T:2020:225, punctul 70).

33      În speță, deși decizia din 13 august 2019 de respingere a reclamației reclamantei cuprinde o motivare în drept și în fapt mai detaliată decât indicațiile cuprinse în scrisoarea care conține decizia din 17 ianuarie 2019, ea are totuși același conținut cu cea din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2006, Staboli/Comisia, T‑281/04, EU:T:2006:334, punctul 27).

34      În consecință, prezenta acțiune trebuie considerată ca fiind îndreptată împotriva deciziei inițiale care lezează, și anume decizia din 17 ianuarie 2019.

35      În plus, dat fiind că, în sistemul statutului, persoana interesată trebuie să formuleze o reclamație împotriva deciziei pe care o contestă și trebuie să introducă o acțiune împotriva deciziei de respingere a acestei reclamații, Curtea a considerat că acțiunea este admisibilă, indiferent dacă este îndreptată numai împotriva deciziei care face obiectul reclamației, împotriva deciziei de respingere a reclamației sau împotriva celor două decizii împreună, în măsura în care reclamația și acțiunea au fost formulate în termenele prevăzute de dispozițiile aplicabile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 1989, Koutchoumoff/Comisia, 224/87, EU:C:1989:38, punctul 7). Totuși, în conformitate cu principiul economiei procedurii, instanța poate decide că nu este necesar să se pronunțe în mod specific cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziei de respingere a reclamației atunci când constată că acestea sunt lipsite de conținut autonom și se confundă, în realitate, cu cele îndreptate împotriva deciziei în privința căreia a fost formulată reclamația (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 2018, LL/Parlamentul, C‑326/16 P, EU:C:2018:83, punctul 38 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 mai 2020, Cerafogli/BCE, T‑483/16 RENV, nepublicată, EU:T:2020:225, punctul 72).

36      În speță, nu este necesară pronunțarea în mod specific cu privire la legalitatea deciziei din 13 august 2019 de respingere a reclamației, dat fiind că concluziile formulate cu privire la aceasta nu au un conținut autonom și se confundă, în realitate, cu cele îndreptate împotriva deciziei împotriva căreia a fost formulată reclamația (a se vedea punctul 33 de mai sus).

 Cu privire la admisibilitatea acțiunii

37      Comisia invocă, în memoriul în apărare, o primă cauză de inadmisibilitate, întemeiată pe caracterul confirmativ al deciziei din 17 ianuarie 2019. Pe de altă parte, aceasta invocă, în duplică, o a doua cauză de inadmisibilitate, întemeiată pe lipsa interesului reclamantei de a exercita acțiunea. Chiar dacă o cauză de inadmisibilitate este de ordine publică și poate fi examinată de instanța Uniunii în orice stadiu al procedurii, trebuie arătat în această privință că Comisia nu a prezentat motivele pentru care a așteptat duplica pentru a invoca această a doua cauză de inadmisibilitate, deși dispunea de elemente suficiente pentru a face acest lucru în memoriul său în apărare.

 Cu privire la prima cauză de inadmisibilitate, întemeiată pe caracterul confirmativ al deciziei din 17 ianuarie 2019

38      Comisia susține că decizia din 17 ianuarie 2019 ar fi pur confirmativă în raport cu decizia din 5 octombrie 2015, care, întrucât nu a făcut obiectul niciunei contestații din partea reclamantei în termenele prevăzute, ar fi rămas definitivă.

39      Comisia adaugă că doar existența unor fapte noi și esențiale poate justifica o reexaminare a unei decizii anterioare rămase definitivă. Aceasta precizează că un fapt este esențial atunci când modifică condițiile care au guvernat actul anterior. Or, în speță, reclamanta nu ar putea invoca niciun fapt esențial, din moment ce cele două decizii menționate la punctul 38 de mai sus ar avea același obiect, ar aplica aceleași norme, ar privi aceeași persoană și ar stabili același plafon de rambursare. Singura diferență dintre aceste două decizii ar fi referitoare la perioada de aplicare a aprobării pe care o acordă. Or, această diferență nu ar avea nicio incidență asupra caracterului confirmativ al deciziei din 17 ianuarie 2019.

40      Comisia arată, pe de altă parte, că reclamanta s‑ar fi limitat să solicite o prelungire a aprobării prealabile acordate anterior.

41      Reclamanta susține că acțiunea sa este admisibilă și că afirmația Comisiei potrivit căreia decizia din 17 ianuarie 2019 ar fi pur confirmativă în raport cu decizia din 5 octombrie 2015 ar fi eronată. În special, potrivit reclamantei, întrucât decizia din 5 octombrie 2015 nu era valabilă decât până la 28 februarie 2019, caducitatea sa ar fi făcut necesară adoptarea unei noi decizii pentru perioada următoare.

42      Reclamanta adaugă că decizia din 17 ianuarie 2019 nu ar fi o simplă prelungire a unei aprobări acordate în prealabil, ci ar constitui o veritabilă decizie, din moment ce acordarea unei aprobări prealabile nu ar fi stabilită prin deciziile anterioare de aprobare.

43      În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că un act este considerat pur confirmativ în raport cu un act anterior dacă actul în discuție nu conține niciun element nou în raport cu actul anterior și nu este precedat de o reexaminare a situației destinatarului acestui din urmă act (Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Spania/Comisia, T‑481/11, EU:T:2014:945, punctul 28; a se vedea de asemenea Hotărârea din 15 septembrie 2016, Italia/Comisia, T‑353/14 și T‑17/15, EU:T:2016:495, punctul 63 și jurisprudența citată).

44      În mod evident, problema existenței unui act confirmativ nu se pune în cazurile în care conținutul actului ulterior este diferit de cel al actului anterior (Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Spania/Comisia, T‑481/11, EU:T:2014:945, punctul 30).

45      Această situație se regăsește în speță. Astfel, decizia din 17 ianuarie 2019 nu are același obiect cu cea din 5 octombrie 2015: în timp ce aceasta din urmă autoriza reclamanta să închirieze un dispozitiv CPAP pentru perioada cuprinsă între 1 martie 2014 și 28 februarie 2019 (a se vedea punctul 17 de mai sus), decizia din 17 ianuarie 2019 a autorizat‑o să închirieze un asemenea dispozitiv pentru perioada cuprinsă între 1 martie 2019 și 29 februarie 2024 (a se vedea punctul 19 de mai sus).

46      Întrucât efectele deciziei din 5 octombrie 2015 erau limitate în timp, reclamanta, în lipsa adoptării unei noi decizii, nu ar fi putut beneficia de o rambursare a cheltuielilor de închiriere a unui dispozitiv CPAP pe care le efectua începând de la 1 martie 2019. Decizia din 17 ianuarie 2019 a avut ca efect, prin faptul că a autorizat reclamanta să realizeze o astfel de închiriere, tocmai să îi acorde acesteia posibilitatea să beneficieze de o rambursare a cheltuielilor respective.

47      Decizia din 17 ianuarie 2019 este, așadar, o nouă decizie care nu poate, prin urmare, să fie considerată pur confirmativă în raport cu decizia din 5 octombrie 2015.

48      Trebuie adăugat că împrejurarea că decizia din 17 ianuarie 2019 aplică același plafon de rambursare ca decizia din 5 octombrie 2015 nu poate avea drept consecință să o facă pur confirmativă în raport cu această din urmă decizie. Astfel, domeniul de aplicare temporal al deciziei din 5 octombrie 2015, care era limitat în ceea ce privește aprobarea pe care o acorda (a se vedea punctul 46 de mai sus), era în mod necesar limitat și în ceea ce privește plafonul de rambursare pe care îl stabilea, din moment ce acest plafon prezintă un caracter accesoriu în raport cu aprobarea de închiriere căreia i se aplică.

49      De asemenea, nu prezintă relevanță împrejurarea, pe de o parte, că formularul de aprobare prealabilă face distincție între cererile de „aprobare” și cererile de „prelungire a aprobării” și, pe de altă parte, că reclamanta a considerat că cererea sa făcea parte din această din urmă categorie, din moment ce esența actului contestat este cea care permite să se determine dacă este vorba despre un act care lezează, iar nu denumirea pe care i‑o dă administrația (a se vedea în acest sens Ordonanța din 15 ianuarie 2009, Braun‑Neumann/Parlamentul, T‑306/08 P, EU:T:2009:6, punctul 32) sau destinatarul său.

50      Prima cauză de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie, așadar, să fie respinsă.

 Cu privire la a doua cauză de inadmisibilitate, întemeiată pe presupusa lipsă a interesului reclamantei de a exercita acțiunea

51      Comisia arată că reclamanta nu menționează nicio dată numerică referitoare la costul închirierii dispozitivului CPAP a cărui rambursare o solicită. Prin urmare, aceasta consideră că nu este în măsură să aprecieze interesul reclamantei de a exercita acțiunea.

52      Potrivit unei jurisprudențe constante, admisibilitatea unei acțiuni este supusă condiției ca reclamantul să aibă un interes să obțină anularea actului atacat. Un astfel de interes presupune ca anularea acestui act să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus‑o (Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 55, și Hotărârea din 24 septembrie 2019, VF/BCE, T‑39/18, nepublicată, EU:T:2019:683, punctul 139).

53      În plus, atunci când o decizie nu dă în întregime satisfacție reclamantului, acestuia trebuie să i se recunoască un interes de a exercita acțiunea pentru ca instanța Uniunii să verifice legalitatea acestei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 martie 2009, TF1/Comisia, T‑354/05, EU:T:2009:66, punctele 85 și 86).

54      În speță, prin decizia din 17 ianuarie 2019, adoptată ca răspuns la cererea de aprobare prealabilă din 20 decembrie 2018 (a se vedea punctul 18 de mai sus), biroul de lichidare a impus reclamantei un plafon pentru rambursarea cheltuielilor de închiriere a dispozitivului CPAP pe care aceasta le‑ar efectua.

55      Este clar că eliminarea unui astfel de plafon, care ar putea rezulta din eventuala anulare a deciziei din 17 ianuarie 2019 și a celei din 13 august 2019, ar aduce un beneficiu reclamantei.

56      În plus, contrar celor susținute de Comisie, reclamantei nu îi revine obligația de a furniza date numerice care să permită evaluarea acestui beneficiu, din moment ce o astfel de evaluare ține, eventual, de fondul acțiunii, iar nu de admisibilitatea acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 martie 2009, TF1/Comisia, T‑354/05, EU:T:2009:66, punctul 86).

57      Prin urmare, trebuie respinsă și a doua cauză de inadmisibilitate invocată de Comisie.

 Cu privire la fond

58      În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe faptul că niciuna dintre dispozițiile aplicabile nu ar prevedea un plafon de rambursare pentru închirierea unui dispozitiv CPAP. Din moment ce decizia din 17 ianuarie 2019 aplică un asemenea plafon, aceasta ar încălca astfel, în opinia sa, dispozițiile menționate și ar fi, în consecință, nelegală.

59      Pe de altă parte, reclamanta arată că Comisia nu a furnizat niciun element obiectiv care să permită să se constate că prețul închirierilor de dispozitive CPAP practicate în Franța ar fi excesiv.

60      Reclamanta subliniază de asemenea că Comisia nu demonstrează că achiziționarea unui dispozitiv CPAP s‑ar impune pentru o utilizare de lungă durată.

61      Reclamanta menționează, în plus, avantajele recurgerii la închirierea unui dispozitiv CPAP în raport cu cumpărarea unui astfel de dispozitiv.

62      În sfârșit, reclamanta contestă existența unei discriminări între persoanele afiliate care închiriază un dispozitiv CPAP și cele care cumpără unul.

63      Comisia contestă argumentația reclamantei.

64      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în speță, atunci când a adoptat decizia din 17 ianuarie 2019, biroul de lichidare a aplicat un plafon de rambursare (a se vedea punctul 19 de mai sus). De altfel, Comisia a confirmat acest lucru în răspunsul său la măsura de organizare a procedurii dispusă de Tribunal (a se vedea punctul 26 de mai sus), precizând că limitarea la 3 100 de euro a rambursării solicitate de reclamantă nu era întemeiată pe articolul 20 alineatul (2) din reglementarea comună care, potrivit Comisiei, nu era aplicabilă în speță.

65      În continuare, trebuie subliniat că articolul 20 din reglementarea comună, care se referă la obiectivul de protejare a echilibrului financiar al RCAM, prevede la alineatul (1) instituirea de către DGA a plafoanelor de rambursare pentru anumite prestații. Acesta prevede de asemenea, la alineatul (2), atunci când nu este instituit niciun plafon, posibilitatea biroului de lichidare de a nu rambursa partea de cheltuieli considerată excesivă în raport cu costurile normale din țara în care au fost efectuate cheltuielile respective (a se vedea punctul 2 de mai sus).

66      Posibilitatea DGA de a nu institui plafoane de rambursare este, așadar, avută în vedere în mod expres în reglementarea comună. Este prevăzută chiar o procedură specifică pentru protejarea echilibrului financiar al RCAM într‑o astfel de ipoteză.

67      DGA precizează procedura aplicabilă atunci când nu a fost instituit niciun plafon de rambursare. Astfel, în secțiunea „Definiții generale” a DGA se arată că partea de cheltuieli considerată excesivă este stabilită pentru fiecare caz în parte de biroul de lichidare după obținerea avizului medicului consultant care se pronunță cu privire la natura exactă a prestației medicale pentru a permite biroului de lichidare o comparație între tarifele practicate (a se vedea punctul 5 de mai sus).

68      Rezultă, așadar, din economia dispozițiilor relevante ale reglementării comune și ale DGA, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 65-67 de mai sus, că îi revine Comisiei, autoritatea competentă să adopte DGA, în cazul în care urmărește să instituie un plafon de rambursare pentru o prestație, sarcina de a menționa plafonul respectiv în mod explicit în dispozițiile acestora.

69      În consecință, în ipoteza în care în DGA nu este menționat expres niciun plafon pentru o prestație, DGA menționate nu pot fi interpretate, contrar celor susținute de Comisie, în sensul că instituie implicit un asemenea plafon. Astfel, procedura specifică menționată la punctul 66 de mai sus este cea care are vocația de a asigura echilibrul financiar al RCAM.

70      Or, trebuie să se constate, astfel cum reiese din tabelul reprodus la punctul 7 de mai sus, că DGA nu prevăd niciun plafon de rambursare pentru închirierea unui dispozitiv CPAP.

71      Astfel, în acest tabel, o coloană este consacrată în mod specific cuantumului maxim la care se aplică rata de rambursare, iar pentru rândurile referitoare la închirierea de dispozitive CPAP, indiferent dacă aceasta are lor pentru o durată mai scurtă de trei luni sau mai lungă de trei luni, nu figurează niciun cuantum.

72      Astfel, examinarea modului de redactare a dispozițiilor aplicabile, care este lipsit de orice ambiguitate, permite să se concluzioneze în sensul lipsei unui plafon de rambursare în ceea ce privește închirierea unui dispozitiv CPAP.

73      Comitetul de gestiune arată, de altfel, în avizul din 12 iulie 2018 (a se vedea punctul 23 de mai sus), că DGA nu prevăd un astfel de plafon decât pentru cumpărarea unui dispozitiv CPAP.

74      În plus, tabelul reprodus la punctul 7 de mai sus evidențiază un plafon pentru rambursarea cheltuielilor generate de închirierea fotoliilor rulante, plafon care se aplică unei durate determinate de închiriere menționate de asemenea în tabelul respectiv. Împrejurarea că în același tabel apare un plafon de rambursare pentru închirierea unui echipament medical, deși nu apare un asemenea plafon pentru cea a altui echipament confirmă că nu a fost instituit niciun plafon, fie și implicit, pentru închirierea acestuia din urmă.

75      Concluzia care figurează la punctul 72 de mai sus nu poate fi repusă în discuție de celelalte argumente ale Comisiei.

76      În primul rând, potrivit Comisiei, DGA ar pleca de la premisa potrivit căreia, în cazul utilizării unui dispozitiv CPAP pentru o durată lungă, s‑ar impune cumpărarea dispozitivului pentru motive atât medicale, cât și bugetare. Acest lucru ar explica faptul că nu s‑a considerat util să se instituie în DGA un plafon pentru rambursarea unei închirieri care ar dura mai mulți ani, întrucât un asemenea caz nu trebuie să apară.

77      Cu toate acestea, interpretarea DGA pe care o propune Comisia nu rezultă din modul de redactare a acestora. Astfel, dispozițiile lor se limitează să facă distincție între închirierile de dispozitive CPAP pentru mai puțin de trei luni, pentru care nu este necesară nicio aprobare prealabilă, și închirierile pentru o durată mai lungă, pentru care este obligatorie o asemenea aprobare, fără a menționa nici cea mai mică limită temporală pentru acestea din urmă.

78      În plus, în coloana „Observații”, dedicată precizărilor necesare interpretării tabelului reprodus la punctul 7 de mai sus, nu se menționează că s‑ar impune cumpărarea unui dispozitiv CPAP în ipoteza unei utilizări pentru o durată lungă. Posibilitatea de a închiria un dispozitiv CPAP pentru o perioadă mai mare de trei luni ar fi putut, de altfel, să nu fie menționată în tabelul amintit.

79      În sfârșit, împrejurarea, presupunând că este dovedită, că unele motive medicale pot impune cumpărarea unui dispozitiv CPAP, în locul unei închirieri, în ipoteza unei utilizări pentru o durată lungă nu ar justifica totuși lipsa oricărei mențiuni în această privință în DGA, care au vocația de a fi citite și înțelese de persoanele afiliate. De altfel, Comisia nu a indicat motivele medicale care ar trebui să conducă la favorizarea cumpărării unui dispozitiv CPAP în raport cu închirierea acestuia.

80      În al doilea rând, împrejurarea că închirierea unui dispozitiv CPAP pentru o durată mai lungă de trei luni este supusă, asemenea cumpărării unui astfel de dispozitiv, unei aprobări prealabile nu înseamnă, contrar celor susținute de Comisie, că plafonul de rambursare prevăzut de DGA pentru cumpărarea unui astfel de dispozitiv se aplică și în cazul închirierii acestui dispozitiv pentru o durată lungă.

81      Astfel, existența unei aprobări prealabile nu implică în mod necesar aplicarea unui plafon de rambursare, după cum reiese din rândurile tabelului reprodus la punctul 7 de mai sus referitoare la închirierea pentru o durată mai lungă de trei luni a cadrelor de mers, a scaunelor cu toaletă, a paturilor de tip spital, a saltelelor antiescare și a aerosolilor.

82      În plus, Comisia nu citează nicio dispoziție care să facă legătura între obligația de a recurge la o aprobare prealabilă și existența unui plafon de rambursare.

83      În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia, pentru ca DGA să fie conforme cu principiul egalității de tratament între persoanele afiliate, acestea ar trebui să fie interpretate în sensul că instituie un plafon pentru închirierea dispozitivelor CPAP pentru o durată lungă, trebuie arătat că o diferență de tratament nejustificată între persoanele afiliate care cumpără un dispozitiv CPAP și cele care închiriază același dispozitiv pentru o durată lungă, presupunând că ar fi dovedită, nu ar putea conduce, în scopul respectării principiului egalității de tratament, la o interpretare a DGA care să fie contrară modului lor de redactare, precum și economiei dispozițiilor pertinente ale reglementării comune și ale DGA (a se vedea în acest sens Ordonanța din 17 iulie 2015, EEB/Comisia, T‑685/14, nepublicată, EU:T:2015:560, punctul 31 și jurisprudența citată). Situația este aceeași în ceea ce privește existența unui risc de eludare a plafonului prevăzut pentru cumpărarea unui dispozitiv CPAP sau a unui risc de afectare a echilibrului financiar al RCAM. În plus, reglementarea comună prevede, astfel cum reiese în special din articolul 20 alineatul (2), mecanisme care permit evitarea suportării anumitor cheltuieli excesive de către RCAM.

84      În orice caz, existența unei diferențe între cuantumurile cheltuielilor generate de închirierea de dispozitive CPAP și cele generate de cumpărarea unor astfel de dispozitive, suficient de sistematică și de substanțială pentru a constitui o discriminare, nu este susținută de niciun element de probă. De asemenea, nici existența unei practici de eludare a plafonului aplicabil cumpărării unui dispozitiv CPAP nu este susținută. În sfârșit, existența unui risc de afectare a echilibrului financiar al RCAM, care ar rezulta din lipsa unui plafon de rambursare pentru închirierea dispozitivelor CPAP, nu este dovedită.

85      Astfel, chiar presupunând că ar putea fi avută în vedere o interpretare constructivă a DGA, deși, după cum arată în mod întemeiat Comisia, potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile dreptului Uniunii care conferă dreptul la prestații financiare trebuie să fie interpretate în mod strict (a se vedea Hotărârea din 18 septembrie 2003, Lebedef și alții/Comisia, T‑221/02, EU:T:2003:239, punctul 38 și jurisprudența citată), niciunul dintre motivele pe care le invocă aceasta nu ar putea justifica o asemenea interpretare (a se vedea punctul 84 de mai sus).

86      În al patrulea rând, Comisia contestă diverse argumente invocate, în opinia sa, de reclamantă. Astfel, aceasta arată că nu refuză să suporte cheltuielile cu închirierea unui dispozitiv CPAP. Ea susține că critica întemeiată pe nemotivare pe care ar invoca‑o reclamanta este inadmisibilă. Comisia amintește că RCAM constituie un sistem autonom și că biroul de lichidare este obligat să aplice reglementarea comună și DGA. Aceasta arată că reclamanta nu menționează nicio dată numerică referitoare la costul închirierii unui dispozitiv CPAP. Ea contestă existența unei discriminări între persoanele afiliate în funcție de locul lor de reședință. Comisia arată că biroul de lichidare, care invitase reclamanta să transmită un certificat medical care să ateste imposibilitatea cumpărării unui dispozitiv CPAP, s‑a dovedit dispus să primească informații suplimentare pe care reclamanta nu le‑a comunicat. În sfârșit, ea subliniază că reclamanta nu a prezentat în cererea sa introductivă niciun argument referitor la faptul că sistemul de suportare a cheltuielilor cu dispozitivele CPAP în Franța ar favoriza închirierea lor și adaugă că o astfel de susținere nu ar fi, în orice caz, dovedită.

87      Este suficient să se arate că argumentele reclamantei astfel criticate de Comisie nu au legătură cu problema existenței în DGA a unui plafon de rambursare. În consecință, chiar presupunând că ar fi întemeiate, aceste argumente nu au incidență asupra concluziei menționate la punctul 72 de mai sus.

88      Având în vedere considerațiile expuse la punctele 64-87 de mai sus, trebuie să se concluzioneze că, prin stabilirea unui plafon de rambursare în răspunsul său la cererea de aprobare prealabilă prezentată de reclamantă, biroul de lichidare a încălcat DGA.

89      Or, fiind în serviciul unei Uniuni de drept, instituțiile, indiferent care ar fi acestea, nu se pot sustrage normelor care le sunt aplicabile (Hotărârea din 10 aprilie 2019, Gamaa Islamya Égypte/Consiliul, T‑643/16, EU:T:2019:238, punctul 228).

90      Rezultă din tot ceea ce precedă că motivul invocat de reclamantă trebuie admis și, în consecință, trebuie anulată decizia din 17 ianuarie 2019, precum și decizia din 13 august 2019.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

91      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște:

1)      Anulează decizia Comisiei Europene din 17 ianuarie 2019 de stabilire a unui plafon de rambursare de 3 100 de euro pentru închirierea unui dispozitiv medical în perioada cuprinsă între 1 martie 2019 și 29 februarie 2024 și decizia Comisiei din 13 august 2019 de respingere a reclamației formulate împotriva acestei decizii.

2)      Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

Gervasoni

Madise

Nihoul

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 decembrie 2020.

Semnături


*      Limba de procedură: franceza.