HOTĂRÂREA CURȚII
din 15 mai 1986(1)
„Egalitate de tratament între bărbați și femei – Membru înarmat al unei forțe de poliție auxiliare”
În cauza 222/84,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE de Industrial Tribunal of Northen Ireland, din Belfast, în procedura aflată pe rolul acestei instanțe între
Marguerite Johnston
și
Chief Constable of the Royal Ulster Constabulary,
cu privire la interpretarea Directivei 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei (JO L 39, p. 40, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 164) și a articolului 224 din Tratatul CEE,
CURTEA,
compusă din domnii Mackenzie Stuart, președinte, T. Koopmans, U. Everling, K. Bahlmann și R. Joliet, președinți de cameră, O. Due, Y. Galmot, C. Kakouris și T. F. O’Higgins, judecători,
avocat general: domnul M. Darmon,
grefier: domnul P. Heim,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru doamna Marguerite Johnston, în scris și oral, de domnii A. Lester, QC, și D. Smyth, barrister, la solicitarea Murphy, Kerr & Co., solicitors;
– pentru Regatul Unit, în scris, de doamna S. J. Hay, din cadrul Treasury Solicitor’s Department, în calitate de agent, asistată de domnii A. Campbell, Senior Crown Counsel, și R. Plender, barrister, precum și, în procedura orală, de domnii F. Jacobs, QC, și R. Plender, barrister;
– pentru Regatul Danemarcei, oral, de domnul L. Mikaelsen;
– pentru Comisia Comunităților Europene, în scris și oral, de domnii A. Toledano Laredo, consilier juridic principal, și J. Currall, membru al Serviciului juridic,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 28 ianuarie 1986,
pronunță prezenta
HOTĂRÂRE
1 Prin Decizia din 8 august 1984, primită de Curte la 4 septembrie 1984, Industrial Tribunal of Northern Ireland, din Belfast, a adresat, în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, mai multe întrebări preliminare privind interpretarea Directivei 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei (JO L 39, p. 40, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 164) și a articolului 224 din Tratatul CEE.
2 Aceste întrebări au fost adresate în cadrul unui litigiu între doamna Marguerite I. Johnston, pe de o parte, și Chief Constable al Royal Ulster Constabulary (denumită în continuare „RUC”), pe de altă parte. Chief Constable este autoritatea desemnată să numească personalul auxiliar din cadrul forțelor de poliție în RUC Reserve în Irlanda de Nord, în special pentru locuri de muncă cu normă întreagă, pe bază de contracte încheiate pentru o durată de trei ani și care pot fi reînnoite, în RUC Full‑time Reserve. Litigiul privește refuzul Chief Constable de a reînnoi contractul doamnei Johnston, în calitate de membru al RUC Full‑time Reserve, și de a îi permite să urmeze o formare profesională în mânuirea și folosirea armelor de foc.
3 Din decizia de trimitere reiese că dispozițiile din Royal Ulster Constabulary Reserve (Appointment and Conditions of Service) Regulations (NI) 1973, care reglementează modalitățile de numire și condițiile de muncă în cadrul forțelor de poliție auxiliare, nu fac nicio distincție între bărbați și femei care să prezinte relevanță în speță. În plus, din articolele 10 și 19 din Sex Discrimination (Northern Ireland) Order 1976 – SI 1976, nr. 1042 (NI 15) –, care stabilește normele menite să elimine discriminările pe criterii de sex și să pună în aplicare principiul egalității în ceea ce privește accesul la încadrare în muncă, la formare și promovare profesională și condițiile de muncă, reiese că interdicția discriminării se aplică locurilor de muncă din poliție și că bărbații și femeile nu trebuie să fie tratați diferit în această privință, cu excepția cerințelor referitoare la statură, uniformă, echipament sau alocații pentru uniformă sau echipament. Totuși, în conformitate cu articolul 53 alineatul 1 din Sex Discrimination Order, niciuna dintre dispozițiile sale care interzic discriminările
„nu poate atrage nelegalitatea unui act adoptat pentru apărarea siguranței statului ori pentru protejarea siguranței publice sau a ordinii publice”,
și, în conformitate cu alineatul 2 al aceluiași articol,
„un certificat semnat de ministru sau în numele acestuia atestând că un act menționat în certificat a fost adoptat pentru unul dintre scopurile enunțate la alineatul 1 constituie dovada concludentă că actul a fost adoptat în acest scop”.
4 În general, în Regatul Unit polițiștii nu poartă arme de foc în exercitarea funcțiunii, cu excepția operațiunilor speciale, în această privință nefăcându‑se nicio distincție între bărbați și femei. Dat fiind numărul ridicat de atentate cărora le‑au căzut victimă polițiști în Irlanda de Nord timp de mai mulți ani, Chief Constable al RUC a considerat că nu mai poate fi menținută această practică, hotărând ca, în RUC și RUC Reserve, bărbații să poarte arme de foc în exercitarea normală a funcțiilor, dar ca femeilor să nu li se distribuie arme de foc și să nu fie instruite în mânuirea și folosirea acestora.
5 În aceste împrejurări, în anul 1980, Chief Constable a considerat că numărul femeilor în serviciul RUC era suficient pentru îndatoririle speciale care sunt, în general, încredințate personalului de sex feminin. Deoarece îndatoririle generale de poliție presupun frecvent misiuni în cadrul cărora portul armelor de foc este necesar, a considerat că aceste sarcini nu mai trebuiau încredințate femeilor și a hotărât să nu mai ofere sau să nu mai reînnoiască contracte femeilor în RUC Full‑time Reserve decât atunci când acestea ar trebui să îndeplinească misiuni rezervate personalului de sex feminin. După această hotărâre, cu o singură excepție, femeilor nu li s‑a mai oferit sau reînnoit niciun contract în RUC Full‑time Reserve.
6 În conformitate cu decizia de trimitere, în perioada 1974-1980, doamna Johnston fusese membră a RUC Full‑time Reserve. Ea îndeplinise eficient sarcinile generale ale unui funcționar de poliție în uniformă, cum ar fi asigurarea permanenței la post, participarea la patrule mobile, conducerea vehiculului de patrulare și percheziționarea persoanelor reținute la secția de poliție. În îndeplinirea acestor sarcini, nu purta armă și, în afara postului de poliție, era, în general, însoțită de un bărbat înarmat din cadrul RUC Full‑time Reserve. În anul 1980, Chief Constable a refuzat să îi reînnoiască contractul în temeiul noii sale politici, menționate anterior, cu privire la femeile membre ale RUC Full‑time Reserve.
7 Doamna Johnston a introdus o acțiune în fața Industrial Tribunal împotriva refuzului, ca urmare a aplicării acestei noi politici, de a i se reînnoi contractul și de a i se permite să urmeze o formare profesională în mânuirea armelor de foc, arătând că suferise o discriminare nelegală, interzisă de Sex Discrimination Order.
8 În cursul procedurii în fața Industrial Tribunal, Chief Constable a prezentat un certificat emis de Secretary of State, prin care acest ministru al guvernului Regatului Unit atesta, în conformitate cu articolul 53 din Sex Discrimination Order, menționat anterior, că actul prin care Royal Ulster Constabulary refuzase să îi ofere doamnei Marguerite I. Johnston un nou loc de muncă cu normă întreagă în cadrul Royal Ulster Constabulary Reserve intervenise pentru: a) apărarea siguranței statului și b) protejarea siguranței publice și a ordinii publice.
9 În ceea ce o privește, doamna Johnston a făcut trimitere la Directiva 76/207. Într‑adevăr, aceasta prevede, în conformitate cu articolul 1, punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, inclusiv la promovare și la formarea profesională, precum și în ceea ce privește condițiile de muncă. Acest principiu presupune, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1), inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex, sub rezerva derogărilor permise de alineatele (2) și (3). În vederea aplicării acestui principiu în diferite domenii, articolele 3 și 5 impun statelor membre în special eliminarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative contrare principiului egalității de tratament și revizuirea acelor acte cu putere de lege și acte administrative atunci când preocuparea pentru protecție care le‑a inspirat inițial nu mai este întemeiată. În conformitate cu articolul 6, orice persoană care se consideră lezată de o discriminare trebuie să își poată valorifica drepturile pe cale judiciară.
10 Pentru a fi în măsură să hotărască în privința acestui litigiu, Industrial Tribunal a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Directiva 76/207 a Consiliului, analizată atât în sine, cât și în lumina împrejurărilor prezentei cauze, trebuie să fie interpretată în sensul că permite unui stat membru să excludă din domeniul de aplicare al acesteia acte de discriminare pe criterii de sex în ceea ce privește accesul la încadrare în muncă efectuate pentru apărarea siguranței statului sau pentru protejarea ordinii publice sau a siguranței publice?
2) Potrivit acestei directive, analizată atât în sine, cât și în lumina împrejurărilor prezentei cauze, un loc de muncă cu normă întreagă, în calitate de membru înarmat al unei forțe de poliție auxiliare, sau formarea în mânuirea și folosirea armelor de foc pentru un astfel de loc de muncă pot fi considerate activități profesionale și, după caz, formarea care conduce la acestea, pentru care, date fiind natura sau condițiile exercitării lor, sexul lucrătorului constituie o condiție determinantă, în sensul articolului 2 alineatul (2)?
3) Care sunt principiile și criteriile pe care trebuie să le aplice statele membre pentru a decide dacă «sexul constituie o condiție determinantă», în sensul articolului 2 alineatul (2), în ceea ce privește, pe de o parte, «activitățile profesionale» ale unui membru înarmat al unei forțe de poliție auxiliare și, pe de altă parte, «formarea care conduce la acestea», date fiind natura sau condițiile exercitării lor?
4) Politica aplicată de un comandant cu atribuții conferite prin lege pentru conducerea și controlul poliției, în conformitate cu care femeile membre ale poliției nu trebuie să poarte arme de foc, poate – luând în considerare împrejurările prezentei cauze – să constituie «o dispoziție referitoare la protecția femeilor», în sensul articolului 2 alineatul (3), sau «o dispoziție administrativă» determinată de «preocuparea pentru protecție», în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (c) din directivă?
5) În cazul unui răspuns afirmativ la a patra întrebare, care sunt principiile și criteriile pe care statele membre trebuie să le aplice pentru a decide dacă «preocuparea pentru protecție» este «întemeiată», în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (c)?
6) În circumstanțele speței, reclamanta poate să se prevaleze în fața instanțelor naționale ale statelor membre de principiul egalității de tratament cuprins în dispozițiile aplicabile ale directivei?
7) În cazul unui răspuns afirmativ la a șasea întrebare,
a) Articolul 224 din Tratatul CEE, analizat în sine, trebuie interpretat în sensul că autorizează statele membre, atunci când se confruntă cu tulburări interne grave care afectează ordinea publică, să deroge de la obligațiile care le‑ar incumba în mod normal (sau care ar incumba angajatorilor aflați sub jurisdicția acestora) în temeiul directivei?
b) În acest caz, pentru a împiedica un stat membru să se prevaleze de articolul 224 din Tratatul CEE, un particular poate invoca faptul că acel stat membru nu s‑a consultat cu alte state membre?”
11 Pentru a putea oferi răspunsuri utile la aceste întrebări în vederea soluționării litigiului din cauza principală, este necesar să se explice situația asupra căreia Industrial Tribunal a fost chemat să se pronunțe. Astfel cum rezultă din decizia de trimitere, Chief Constable a recunoscut în fața Industrial Tribunal că, dintre dispozițiile cuprinse în Sex Discrimination Order, numai articolul 53 putea să justifice poziția adoptată. În ceea ce o privește, doamna Johnston a admis că certificatul eliberat de Secretary of State ar priva‑o de posibilitatea de a exercita orice acțiune în instanță dacă ar fi aplicat exclusiv dreptul național și că se întemeiase pe dispozițiile directivei pentru a înlătura efectele articolului 53 din Sex Discrimination Order.
12 Se constată, așadar, că întrebările adresate de Industrial Tribunal urmăresc, în primul rând, să se stabilească dacă posibilitatea ca o instanță națională să fie împiedicată de o normă cum este cea prevăzută la articolul 53 alineatul 2 din Sex Discrimination Order să își exercite pe deplin controlul judecătoresc (parte din a șasea întrebare) este compatibilă cu dreptul comunitar și cu Directiva 76/207. Următorul obiectiv al întrebărilor adresate de către Industrial Tribunal este de a permite acestuia să aprecieze dacă și în ce condiții dispozițiile directivei permit, într‑o situație precum cea din speță, să trateze în mod diferit bărbații și femeile angajați în poliție, pentru motive de protecție a siguranței publice, astfel cum sunt prevăzute acestea la articolul 53 alineatul 1 din Sex Discrimination Order (prima-a cincea întrebare). În afară de aceasta, întrebările adresate trebuie să permită instanței de trimitere să afle dacă dispozițiile directivei pot, eventual, să fie invocate împotriva unei norme contrare din dreptul național (ultima parte a celei de a șasea întrebări). În funcție de răspunsurile ce urmează a fi oferite la aceste întrebări, s‑ar putea ivi, în cele din urmă, întrebarea dacă articolul 224 din Tratatul CEE poate fi invocat de un stat membru pentru a înlătura obligațiile pe care i le impune directiva într‑un caz precum este cel din speță (a șaptea întrebare).
Cu privire la dreptul la o cale de atac în justiție efectivă
13 Prin urmare, este necesar să se examineze, în primul rând, partea din a șasea întrebare care urmărește să stabilească dacă dreptul comunitar și în special Directiva 76/207 obligă statele membre să asigure, prin instanțele lor naționale, controlul efectiv al respectării dispozițiilor directivei și a legislației naționale menite să o pună în aplicare.
14 Potrivit doamnei Johnston, o dispoziție precum articolul 53 alineatul 2 din Sex Discrimination Order este contrară articolului 6 din directivă prin aceea că se opune exercitării oricărui control judecătoresc de către instanța națională competentă.
15 Guvernul Regatului Unit observă că articolul 6 din directivă nu obligă statele membre să supună unui control judecătoresc orice întrebare care se poate ivi în aplicarea directivei, nici chiar în domeniul siguranței naționale și al siguranței publice. Normele privind probele, precum cea de la articolul 53 alineatul 2 din Sex Discrimination Order, sunt des întâlnite în dreptul procedural național. Acestea se justifică prin faptul că problemele de siguranță națională și de siguranță publică nu ar putea fi evaluate în mod util decât de autoritatea politică competentă, și anume ministrul care eliberează certificatul respectiv.
16 Comisia consideră că a recunoaște certificatului eliberat de un ministru un efect precum cel prevăzut la articolul 53 alineatul 2 din Sex Discrimination Order ar echivala cu a împiedica orice control judecătoresc și, prin urmare, ar contraveni unui principiu fundamental al dreptului comunitar și articolului 6 din directivă.
17 În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că articolul 6 din directivă impune statelor membre obligația de a introduce în ordinile lor juridice interne măsurile necesare pentru a permite oricărei persoane care se consideră lezată de o discriminare „să își realizeze drepturile pe cale judiciară”. Din această dispoziție rezultă că statele membre sunt obligate să adopte măsuri care să fie suficient de eficace pentru a îndeplini scopul directivei și să procedeze astfel încât drepturile astfel conferite să poată fi invocate efectiv în fața instanțelor naționale de către persoanele interesate.
18 Controlul judecătoresc impus de acest articol reflectă un principiu general de drept care se află la baza tradițiilor constituționale comune statelor membre. Acest principiu a fost de asemenea consacrat de articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din 4 noiembrie 1950. Astfel cum s‑a recunoscut prin Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 5 aprilie 1977 (JO C 103, p. 1) și prin jurisprudența Curții, în cadrul dreptului comunitar trebuie să se țină seama de principiile pe care se întemeiază această convenție.
19 În temeiul articolului 6 din directivă, interpretat în lumina principiului general indicat, orice persoană are dreptul să formuleze o acțiune efectivă în fața unei instanțe competente împotriva actelor despre care consideră că aduc atingere principiului egalității de tratament între bărbați și femei prevăzut de Directiva 76/207. Statelor membre le revine obligația de a asigura un control judecătoresc efectiv asupra respectării dispozițiilor aplicabile din dreptul comunitar și a legislației naționale menite să pună în aplicare drepturile prevăzute de directivă.
20 O dispoziție care, asemenea articolului 53 alineatul 2 din Sex Discrimination Order, conferă unui certificat, precum cel în litigiu în speță, un efect de probă irefragabilă în sensul că sunt îndeplinite condițiile unei derogări de la principiul egalității de tratament permite autorității competente să priveze particularii de posibilitatea de a‑și realiza pe cale judiciară drepturile recunoscute de directivă. O astfel de dispoziție este contrară, așadar, principiului unui control judecătoresc efectiv consacrat de articolul 6 din directivă.
21 Prin urmare, se poate răspunde la această parte a celei de a șasea întrebări adresate de către Industrial Tribunal că principiul unui control judecătoresc efectiv consacrat de articolul 6 din Directiva 76/207 a Consiliului din 9 februarie 1976 se opune posibilității ca unui certificat emis de o autoritate națională care atestă că au fost îndeplinite condițiile cerute pentru a deroga de la principiul egalității de tratament între bărbați și femei, în scopul protejării siguranței publice, să i se recunoască efecte identice cu ale unei probe irefragabile, care exclude exercitarea oricărui control judecătoresc.
Cu privire la aplicabilitatea Directivei 76/207 în cazul unor măsuri de protecție a siguranței publice
22 În continuare, trebuie examinată prima întrebare, prin care Industrial Tribunal solicită să se stabilească dacă, având în vedere lipsa din Directiva 76/207 a unei dispoziții exprese privind măsurile luate în scopul apărării siguranței statului sau a protejării ordinii publice și în special a siguranței publice, directiva se aplică unor astfel de măsuri.
23 Potrivit doamnei Johnston, nu se admite, pentru astfel de scopuri, nicio derogare generală de la principiul fundamental al egalității de tratament, indiferent dacă este vorba despre activități profesionale speciale sau natura și condițiile de exercitare a acestora. O asemenea derogare pentru simplul motiv că o discriminare urmărește scopuri cum ar fi protejarea siguranței publice ar oferi statelor membre posibilitatea să se sustragă unilateral de la obligațiile impuse de directivă.
24 Guvernul Regatului Unit consideră că, în conformitate cu clauzele de salvgardare de la articolele 36, 48, 56, 66, 223 și 224 din Tratatul CEE, nici tratatul, nici, în consecință, dreptul derivat din acesta nu se aplică domeniilor vizate de întrebarea instanței naționale și nu restrâng competența statelor membre de a lua măsurile pe care le consideră utile sau necesare în aceste scopuri. Așadar, măsurile vizate de prima întrebare nu ar aparține domeniului de aplicare al directivei.
25 Comisia propune interpretarea directivei în lumina articolului 224 din Tratatul CEE, astfel încât anumite considerente de securitate publică să poată, în condițiile speciale prevăzute de acest articol și sub rezerva unui control judecătoresc, să justifice derogările de la principiul egalității de tratament, chiar atunci când condițiile stricte ale articolului 2 alineatele (2) și (3) din directivă nu sunt îndeplinite.
26 În această privință, se poate constata că tratatul nu prevede derogări aplicabile în situațiile susceptibile să afecteze siguranța publică decât la articolele 36, 48, 56, 223 și 224, care privesc ipoteze excepționale precis delimitate. Dat fiind caracterul lor limitat, aceste articole nu se pretează unei interpretări extensive și nu permit deducerea unei rezerve generale, inerente tratatului, pentru orice măsură luată din motive de securitate publică. Recunoașterea unei rezerve generale oricărei dispoziții din dreptul comunitar, în afara condițiilor specifice ale prevederilor tratatului, ar risca să aducă atingere caracterului imperativ și aplicării uniforme a dreptului comunitar.
27 Rezultă că nu există nicio rezervă generală față de aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește măsurile motivate de protejarea siguranței publice, dincolo de eventuala aplicare a articolului 224 din tratat, care se referă la o situație cu totul excepțională și face obiectul celei de a șaptea întrebări. Așadar, faptele care au făcut ca autoritatea competentă să invoce necesitatea protejării siguranței publice trebuie să fie luate în considerare, după caz, în primul rând în cadrul aplicării dispozițiilor specifice ale directivei.
28 Prin urmare, este necesar să se răspundă la prima întrebare că discriminările pe criterii de sex pentru motive ce țin de protejarea siguranței publice trebuie să fie examinate în lumina derogărilor de la principiul egalității de tratament între bărbați și femei prevăzute de Directiva 76/207.
Cu privire la derogările admise datorită condițiilor de exercitare a activității profesionale
29 Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, Industrial Tribunal solicită interpretarea derogării de la principiul egalității de tratament prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din directivă, pentru a fi în măsură să aprecieze dacă o diferență de tratament precum cea în litigiu intră sub incidența acestei derogări. În acest scop, instanța de trimitere solicită definirea criteriilor și a principiilor potrivit cărora se poate stabili dacă o activitate cum este cea în discuție în speță face parte dintre activitățile pentru care „date fiind natura sau condițiile exercitării lor, sexul reprezintă o condiție determinantă”.
30 Doamna Johnston consideră că un răspuns la această întrebare nu poate fi formulat în termeni atât de generali. Aceasta susține că și‑a îndeplinit întotdeauna în mod satisfăcător atribuțiile de serviciu în poliție și că femeile ar fi perfect capabile să fie instruite în mânuirea armelor de foc. Industrial Tribunal este cel care ar trebui să aprecieze, ținând seama de sarcinile concrete pe care reclamanta ar trebui să le îndeplinească, dacă este posibilă o derogare în temeiul articolului 2 alineatul (2) din directivă. Această dispoziție nu ar permite să fie complet exclusă de la ocuparea oricărui loc de muncă în cadrul RUC Full‑time Reserve.
31 Potrivit guvernului Regatului Unit, statele membre dețin puteri discreționare în a aprecia dacă, date fiind cerințele siguranței naționale și ale siguranței publice sau ale ordinii publice, condițiile exercitării unei activități profesionale în poliție se opun ca această activitate să fie exercitată de o femeie înarmată. Statele membre ar putea lua în considerare în această privință criterii precum diferența de forță fizică, reacția probabilă a publicului la apariția femeilor polițist înarmate și riscul atentatelor împotriva acestora. Întrucât Chief Constable a aplicat asemenea criterii, hotărârea sa ar fi cuprinsă în domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (2) din directivă.
32 Comisia consideră că, din perspectiva condițiilor exercitării sale, dar nu și a naturii sale, activitatea de polițist înarmat ar putea fi considerată o activitate pentru care sexul este o condiție determinantă. Cu toate acestea, o derogare ar trebui să fie justificată în raport cu sarcinile specifice, și nu în raport cu un loc de muncă privit în mod global. În special, ar trebui să se respecte principiul proporționalității. Instanța națională trebuie să aprecieze discriminarea respectivă sub acest aspect.
33 În această privință, este necesar să se constate în primul rând că, în măsura în care, date fiind cerințele protejării siguranței publice, autoritățile polițienești competente din Irlanda de Nord au decis să nu se mai conformeze principiului general aplicat în alte părți ale Regatului Unit al unei forțe de poliție neînarmate în exercitarea normală a atribuțiilor specifice, această decizie nu implică, prin ea însăși, nicio distincție între bărbați și femei și, prin urmare, nu ține de domeniul de aplicare al principiului egalității de tratament. O apreciere a acestor măsuri ținând seama de dispozițiile directivei poate fi avută în vedere numai în măsura în care Chief Constable a hotărât că femeile nu vor fi nici dotate cu arme de foc, nici instruite pentru folosirea lor, că sarcinile generale de poliție vor fi în viitor rezervate bărbaților înarmați și că nu vor fi reînnoite contractele femeilor în RUC Full‑time Reserve, cărora până atunci le fuseseră încredințate sarcini generale de poliție, precum în cazul doamnei Johnston.
34 Dat fiind faptul că Sex Discrimination Order se aplică, astfel cum reiese din decizia de trimitere, conform unei dispoziții exprese, locurilor de muncă în cadrul poliției și că, în această privință, nu se face nicio distincție între bărbați și femei prin prevederile specifice aplicabile, natura activității profesionale în cadrul forțelor de poliție nu are nicio relevanță cât privește justificarea discriminării în cauză. În schimb, trebuie să se examineze dacă, date fiind condițiile specifice de exercitare a activității descrise în decizia de trimitere, sexul constituie pentru aceasta o condiție determinantă.
35 Astfel cum reiese din decizia de trimitere, politica RUC Full‑time Reserve în privința femeilor a fost adoptată de Chief Constable deoarece acesta considera că, în cazul în care ar fi dotate cu arme de foc, acestea ar risca să devină mai frecvent ținta atentatelor și armele lor ar putea cădea în mâinile atacatorilor, că publicul ar avea o percepție negativă asupra portului de armă de către femei, fapt ce ar fi în prea mare contradicție cu idealul unei forțe de poliție neînarmate, și că femeile înarmate ar fi mai puțin eficace în activitățile de poliție din domeniul social în contact cu familiile și copiii, unde serviciile lor ar fi deosebit de apreciate. Chief Constable și‑a motivat politica și în raport cu condițiile speciale în care trebuie să se desfășoare activitatea de poliție în contextul existent în Irlanda de Nord, ținând seama de cerințele protejării siguranței publice, în circumstanțe caracterizate prin grave tulburări interne.
36 În ceea ce privește aspectul dacă o asemenea motivație poate face obiectul articolului 2 alineatul (2) din directivă, este necesar să se observe în primul rând că, fiind o derogare de la un drept individual consacrat de directivă, această dispoziție este de strictă interpretare. Cu toate acestea, trebuie să se admită că specificul condițiilor de exercitare a activității profesionale a membrilor unei forțe de poliție înarmate este determinat de mediul în care sunt exercitate aceste activități. În această privință, nu se poate exclude posibilitatea ca, în situația unor grave tulburări interne, portul de arme de foc de către femeile polițiști să creeze riscuri suplimentare de atentate asupra acestora și, așadar, să contravină cerințelor siguranței publice.
37 În asemenea circumstanțe, condițiile de exercitare a anumitor activități de poliție pot avea o astfel de natură încât sexul să constituie o condiție determinantă pentru exercitarea lor. Un stat membru poate atunci să rezerve bărbaților aceste sarcini, precum și formarea profesională care conduce la acestea. Într‑un asemenea caz, statele membre sunt obligate, astfel cum rezultă din articolul 9 alineatul (2) din directivă, să examineze periodic activitățile respective, pentru a decide, ținând seama de evoluțiile sociale, dacă derogarea de la regimul general al directivei poate fi menținută.
38 În plus, trebuie amintit faptul că, în stabilirea domeniului de aplicare al oricărei derogări de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament între bărbați și femei consacrată de directivă, trebuie respectat principiul proporționalității, unul dintre principiile generale de drept pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară. Acest principiu impune ca derogările să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru îndeplinirea scopului urmărit și cere concilierea, în măsura posibilului, a principiului egalității de tratament cu cerințele siguranței publice care sunt determinante pentru condițiile exercitării activității respective.
39 Dată fiind repartizarea competențelor prevăzută la articolul 177 din Tratatul CEE, instanța națională este cea care trebuie să hotărască dacă motivele pe care s‑a fundamentat hotărârea adoptată de Chief Constable sunt efectiv întemeiate și justifică măsura concretă luată în cazul doamnei Johnston. Tot acesta trebuie să vegheze la respectarea principiului proporționalității și să verifice dacă refuzul de a reînnoi contractul doamnei Johnston nu ar putea fi evitat prin decizia de a încredința femeilor misiuni care, fără a pune în pericol scopurile urmărite, pot fi îndeplinite fără arme de foc.
40 Prin urmare, trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare adresate de Industrial Tribunal că articolul 2 alineatul (2) din Directiva 76/207 trebuie interpretat în sensul că, apreciind dacă, date fiind condițiile exercitării activității de polițist, sexul constituie o condiție determinantă pentru această activitate profesională, un stat membru poate lua în considerare cerințele protejării siguranței publice pentru a rezerva, într‑o situație internă caracterizată prin atentate frecvente, sarcinile generale de poliție bărbaților dotați cu arme de foc.
Cu privire la derogările admise din preocuparea pentru protecția femeilor
41 Prin intermediul celei de a patra și al celei de a cincea întrebări, Industrial Tribunal solicită, în continuare, Curții să interpreteze noțiunile „protecția femeilor”, în sensul articolului 2 alineatul (3) din directivă, și „preocupare pentru protecție”, în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (c), care inspiră anumite dispoziții naționale, pentru a fi în măsură să aprecieze dacă diferența de tratament în cauză poate intra în domeniul de aplicare al derogărilor de la principiul egalității de tratament prevăzute în acest scop.
42 Potrivit doamnei Johnston, aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și singurul lor scop este să asigure un tratament special al femeilor pentru a le proteja sănătatea și securitatea în caz de graviditate sau maternitate. Aceasta nu ar însemna excluderea totală a femeilor din serviciul înarmat al poliției.
43 Guvernul Regatului Unit susține că politica RUC Full‑time Reserve în privința femeilor are drept scop protejarea acestora, evitând ca ele să devină ținta atentatelor. Noțiunea „protecția femeilor” ar putea acoperi un asemenea scop în perioade de tulburări grave. Comisia este de asemenea de părere că o situație excepțională cum este cea din Irlanda de Nord și pericolele care decurg din aceasta pentru polițiștii de sex feminin dotați cu arme de foc pot fi luate în considerare sub aspectul protecției femeii.
44 În această privință, trebuie observat că, precum articolul 2 alineatul (2) din directivă, și alineatul (3) al aceluiași articol, care stabilește de asemenea domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (2) litera (c), este de strictă interpretare. Din menționarea expresă a gravidității și a maternității rezultă că directiva intenționează să asigure, pe de o parte, protecția condiției biologice a femeii și, pe de altă parte, raporturile speciale dintre femeie și copil. Această dispoziție a directivei nu permite, așadar, excluderea femeilor de la încadrarea în muncă pe motivul că opinia publică ar cere ca ele să fie protejate mai mult decât bărbații împotriva riscurilor care afectează în același mod bărbații și femeile și care sunt diferite de nevoile specifice de protecție a femeilor, cum ar fi nevoile expres menționate.
45 Nu se constată că riscurile și pericolele la care sunt expuse femeile în exercitarea atribuțiilor în poliție, într‑o situație cum este cea din Irlanda de Nord, ar fi diferite de cele la care este expus orice bărbat în exercitarea acelorași atribuții. O excludere totală a femeilor de la o astfel de activitate profesională din cauza unui risc general și nespecific femeilor, excludere impusă din motive de protecție a siguranței publice, nu se înscrie în cadrul diferențelor de tratament pe care le admite articolul 2 alineatul (3) din directivă, din preocuparea pentru protecția femeilor.
46 Prin urmare, trebuie să se răspundă la a patra și la a cincea întrebare adresate de Industrial Tribunal că diferențele de tratament între bărbați și femei pe care le admite articolul 2 alineatul (3) din Directiva 76/207, din preocuparea pentru protecția femeilor, nu includ riscuri și pericole precum cele la care este expus orice polițist înarmat în exercitarea atribuțiilor sale într‑o situație dată, care nu se referă în mod specific la femei ca atare.
Cu privire la efectul Directivei 76/207
47 Industrial Tribunal dorește să afle, prin intermediul celei de a șasea întrebări adresate, și dacă un particular se poate prevala de dispozițiile directivei în cadrul unui litigiu în fața unei instanțe naționale. Având în vedere cele menționate mai sus, această întrebare este adresată în special cu privire la articolele 2 și 6 din directivă.
48 Doamna Johnston consideră că articolul 2 alineatul (1) din directivă este necondițional și suficient de clar și de precis pentru a avea efect direct. Acesta ar putea fi invocat împotriva Chief Constable, în calitate de autoritate publică. În orice caz, directiva are un efect direct orizontal chiar față de particulari.
49 Potrivit guvernului Regatului Unit, articolul 2 alineatul (1) din directivă este o dispoziție condițională, prin aceea că este supusă unor derogări pe care statele membre le pot aprecia în mod discreționar. Chief Constable este, din punct de vedere constituțional, independent de stat și nu este implicat, în speță, decât în calitate de angajator; directiva nu produce efect direct în astfel de raporturi.
50 Comisia consideră că această cauză poate fi soluționată pe baza dreptului național și că nu este cazul să se pronunțe asupra efectului direct al articolelor 2 și 3 din directivă.
51 În această privință, trebuie să se observe în primul rând că, în toate cazurile în care o directivă este corect pusă în aplicare, efectele sale sunt resimțite de particulari prin intermediul măsurilor de punere în aplicare adoptate de statul membru respectiv. Aspectul dacă articolul 2 alineatul (1) poate fi invocat în fața unei instanțe naționale este, așadar, fără obiect, din moment ce s‑a stabilit că dreptul național a pus în aplicare această dispoziție.
52 Derogarea de la principiul egalității de tratament pe care, astfel cum s‑a arătat mai sus, o permite articolul 2 alineatul (2) reprezintă o simplă posibilitate oferită statelor membre. Instanței naționale competente îi revine sarcina să constate dacă s‑a făcut uz de această posibilitate prin dispozițiile legislației naționale și totodată să evalueze conținutul său. Problema dacă o persoană de drept privat se poate întemeia pe o dispoziție a directivei pentru a înlătura o derogare prevăzută de legislația națională s‑ar pune numai în cazul în care această derogare ar depăși limitele excepțiilor permise de articolul 2 alineatul (2) din directivă.
53 În acest context, se poate observa în primul rând, astfel cum a stabilit deja Curtea în Hotărârile din 10 aprilie 1984 (von Colson și Kamann, 14/83, Rec., p. 1891, Harz, 79/83, Rec., p. 1921), că obligația statelor membre ce decurge dintr‑o directivă de a obține rezultatul prevăzut de aceasta, precum și datoria acestora, în temeiul articolului 5 din tratat, de a lua toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea acestei obligații este imperativă pentru toate autoritățile statelor membre, inclusiv pentru autoritățile judecătorești, în cadrul competențelor lor. În consecință, aplicând dreptul național și mai ales dispozițiile unei legi naționale special adoptate în vederea punerii în aplicare a Directivei 76/207, instanța națională trebuie să interpreteze propriul drept național în lumina sensului și a finalității directivei, pentru a obține rezultatul prevăzut de articolul 189 alineatul (3) din Tratatul CEE. Așadar, Industrial Tribunal trebuie să interpreteze dispozițiile Sex Discrimination Order și în special ale articolului 53 alineatul 1 în lumina prevederilor directivei, astfel cum au fost interpretate mai sus, cu scopul de a garanta eficacitatea deplină a acesteia.
54 În cazul în care, ținând seama de cele menționate anterior, s‑ar ivi totuși întrebarea dacă o persoană de drept privat poate invoca directiva împotriva unei derogări prevăzute de legislația națională, trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții (a se vedea în special Hotărârea din 19 ianuarie 1982, Becker, 8/81, Rec., p. 53). În mod special, Curtea a apreciat recent, în Hotărârea din 26 februarie 1986 (Marshall, 152/84, Rec., 1986, p. 723), că anumite dispoziții ale Directivei 76/207 sunt, din punctul de vedere al conținutului, necondiționale și suficient de precise și că particularii sunt îndreptățiți să le invoce împotriva unui stat membru când acesta le transpune incorect.
55 Această constatare a fost făcută în Hotărârea din 26 februarie 1986, citată anterior, cu privire la aplicarea principiului egalității de tratament, prevăzut de articolul 2 alineatul (1) din directivă, la condițiile de concediere prevăzute la articolul 5 alineatul (1). Același lucru este valabil pentru aplicarea principiului prevăzut la articolul 2 alineatul (1) la condițiile de acces la încadrarea în muncă și de acces la formarea și perfecționarea profesională, menționate la articolul 3 alineatul (1) și la articolul 4 și despre care este vorba în speță.
56 Tot prin hotărârea menționată anterior, din 26 februarie 1986, Curtea a decis că particularii se pot prevala de directivă împotriva unei instituții a statului, fără să se facă distincție după cum aceasta acționează în calitate de angajator sau de autoritate publică. În ceea ce privește o autoritate precum Chief Constable, trebuie observat că din decizia de trimitere rezultă că acesta este un funcționar cu atribuții de conducere a serviciilor de poliție. Oricare ar fi raporturile sale cu alte instituții ale statului, o astfel de autoritate publică, însărcinată de stat cu menținerea ordinii și a siguranței publice, nu acționează în calitate de particular. Aceasta nu poate obține niciun beneficiu din nerespectarea dreptului comunitar de către statul căruia îi aparține.
57 Prin urmare, trebuie să se răspundă la a șasea întrebare că particularii pot invoca împotriva unei autorități a statului însărcinate cu menținerea ordinii și a siguranței publice, care acționează în calitate de angajator, aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei, prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 76/207, la domeniile menționate la articolul 3 alineatul (1) și la articolul 4, privind condițiile de acces la încadrarea în muncă și de acces la formarea și perfecționarea profesională, pentru a înlătura o derogare de la acest principiu prevăzută de legislația națională, în măsura în care aceasta ar depăși limitele excepțiilor permise de articolul 2 alineatul (2).
58 În ceea ce privește articolul 6 din directivă, care se aplică de asemenea în speță, astfel cum s‑a arătat anterior, Curtea s‑a pronunțat deja, în Hotărârile din 10 aprilie 1984, citate anterior, arătând că acest articol nu implică – în ceea ce privește sancțiunile aplicabile în cazul unei eventuale discriminări – nicio obligație necondițională și suficient de precisă care ar putea fi invocată de un particular. În schimb, astfel cum rezultă din acest articol, interpretat în lumina principiului general pe care îl exprimă, și anume că orice persoană care se consideră lezată de o discriminare între bărbați și femei trebuie să dispună de o cale de atac în justiție efectivă, această dispoziție este suficient de precisă și necondițională pentru a putea fi invocată împotriva unui stat membru care nu ar fi asigurat deplina sa aplicare în ordinea juridică internă proprie.
59 Prin urmare, trebuie să se răspundă la această parte a celei de a șasea întrebări că dispoziția de la articolul 6 potrivit căreia orice persoană care se consideră lezată de o discriminare între bărbați și femei trebuie să dispună de o cale de atac în justiție efectivă poate fi invocată de particulari împotriva unui stat membru care nu a asigurat deplina sa aplicare în ordinea juridică internă proprie.
Cu privire la articolul 224 din Tratatul CEE
60 În ceea ce privește a șaptea întrebare, referitoare la interpretarea articolului 224, din cele de mai sus rezultă că articolul 2 alineatul (2) din Directiva 76/207 permite unui stat membru să ia în considerare cerințele protejării siguranței publice într‑un caz precum cel din speță. În ceea ce privește cerința de a asigura un control judecătoresc asupra respectării normelor prevăzute de directivă, niciun element din dosar și niciuna dintre observațiile prezentate în fața Curții nu permit să se afirme că situația din Irlanda de Nord, caracterizată prin tulburări interne grave, ar face imposibilă efectuarea unui control judecătoresc sau că măsurile necesare pentru a proteja siguranța publică ar fi lipsite de eficacitate din cauza unui asemenea control din partea instanțelor naționale. În aceste condiții, nu se pune, în speță, întrebarea dacă articolul 224 din Tratatul CEE poate fi invocat de un stat membru pentru a înlătura obligațiile pe care i le impune dreptul comunitar și în special directiva.
61 A șaptea întrebare este, așadar, fără obiect, date fiind răspunsurile la celelalte întrebări.
Cu privire la cheltuielile de judecată
62 Cheltuielile efectuate de guvernele Regatului Unit și al Danemarcei, precum și de Comisia Comunităților Europene, care au prezentat observații Curții, nu pot face obiectul unei rambursări. Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța națională, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive,
CURTEA,
pronunțându‑se cu privire la întrebările care i‑au fost adresate de Industrial Tribunal of Northern Ireland, prin Decizia din 8 august 1984, hotărăște:
1) Principiul unui control judecătoresc efectiv consacrat de articolul 6 din Directiva 76/207 a Consiliului din 9 februarie 1976 se opune posibilității ca unui certificat emis de o autoritate națională care atestă că au fost îndeplinite condițiile pentru a deroga de la principiul egalității de tratament între bărbați și femei, în scopul protejării siguranței publice, să i se recunoască efecte identice cu ale unei probe irefragabile, care exclude exercitarea oricărui control judecătoresc. Prevederea de la articolul 6 conform căreia orice persoană care se consideră lezată de o discriminare între bărbați și femei trebuie să dispună de o cale de atac efectivă poate fi valorificată de particulari împotriva unui stat membru care nu a asigurat punerea în aplicare deplină a acestui principiu în ordinea sa juridică internă.
2) Discriminările pe criterii de sex, pentru motive ce țin de protejarea siguranței publice, trebuie să fie examinate în lumina derogărilor de la principiul egalității de tratament între bărbați și femei prevăzute de Directiva 76/207.
3) Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 76/207 trebuie interpretat în sensul că, apreciind dacă, date fiind condițiile exercitării activității de polițist, sexul constituie o condiție determinantă pentru această activitate profesională, un stat membru poate lua în considerare cerințele protejării siguranței publice pentru a rezerva, într‑o situație internă caracterizată prin atentate frecvente, sarcinile generale de poliție bărbaților dotați cu arme de foc.
4) Diferențele de tratament între bărbați și femei pe care le admite articolul 2 alineatul (3) din Directiva 76/207, din preocuparea pentru protecția femeilor, nu includ riscuri și pericole precum cele la care este expus orice polițist înarmat în exercitarea atribuțiilor sale într‑o situație dată, care nu se referă în mod specific la femei ca atare.
5) Particularii pot invoca împotriva unei autorități a statului însărcinate cu menținerea ordinii și siguranței publice, care acționează în calitate de angajator, aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei, prevăzut de articolul 2 alineatul (1) din Directiva 76/207, la domeniile menționate la articolul 3 alineatul (1) și la articolul 4, privind condițiile de acces la încadrarea în muncă și de acces la formarea și perfecționarea profesională, pentru a înlătura o derogare de la acest principiu prevăzută de legislația națională, în măsura în care aceasta ar depăși limitele excepțiilor permise de articolul 2 alineatul (2).
Mackenzie Stuart | Koopmans Everling | |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 mai 1986.
P. Heim | | A. J. Mackenzie Stuart |