ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
28 februarie 2012
Cauza F‑140/11 R
BK
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Măsuri provizorii – Cerere de suspendare a executării – Investigație a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) – Invitare la o audiere – Raport de finalizare a investigației – Act care lezează – Inadmisibilitatea acțiunii principale”
Obiectul: Cerere formulată în temeiul articolelor 278 TFUE și 157 EA, precum și al articolului 279 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care BK solicită, printre altele, suspendarea deciziei Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) din 28 octombrie 2011 prin care a fost invitat la o audiere în cadrul unei investigații interne, în măsura în care această decizie anunță încheierea cercetărilor și redactarea unui raport final privind această investigație
Decizia: Respinge cererea de măsuri provizorii. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Sumar
1. Măsuri provizorii – Suspendarea executării – Condiții de admisibilitate – Decizie în litigiu care și‑a epuizat în parte efectele la data introducerii cererii de măsuri provizorii – Cerere parțial inadmisibilă
(art. 278 TFUE)
2. Măsuri provizorii – Competența judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii – Dispunerea unor somații cu caracter provizoriu
(art. 279 TFUE)
3. Măsuri provizorii – Condiții de admisibilitate – Admisibilitatea acțiunii principale – Lipsă de pertinență – Limite
(art. 278 TFUE și 279 TFUE)
4. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) prin care se finalizează o investigație – Anunțare a finalizării investigației și a întocmirii raportului final – Decizie prin care un funcționar este invitat să se prezinte la o audiere și prin care este informat cu privire la obiectul și la modul de desfășurare a acestei audieri – Excludere
[Regulamentul nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 4 alin. (1) și (2) și art. 9]
5. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – „Fumus boni iuris” – Urgență – Caracter cumulativ – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză – Putere de apreciere a judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii
[art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]
6. Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Sarcina probei
[art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]
1. Atunci când o parte a unei decizii în litigiu și‑a epuizat efectele la data introducerii cererii de măsuri provizorii, concluziile referitoare la aceasta sunt inadmisibile.
(a se vedea punctul 29)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 27 mai 2011, Mariën/Comisia și SEAE, F‑5/11 R și F‑15/11 R, punctele 39 și 42
2. Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii este competent să emită somații care au caracter provizoriu și care nu prejudecă în niciun fel decizia instanței care urmează să se pronunțe asupra fondului cauzei.
(a se vedea punctul 31)
Trimitere la:
Curte: 5 august 1983, CMC și alții/Comisia, 118/83 R, punctul 53
Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 1995, Connolly/Comisia, T‑203/95 R, punctul 25
3. Problema admisibilității acțiunii principale nu trebuie, în principiu, să fie apreciată în cadrul unei proceduri privind măsurile provizorii, ci se soluționează numai cu ocazia examinării respectivei acțiuni. Astfel, faptul de a se pronunța în etapa măsurilor provizorii asupra admisibilității, atunci când aceasta nu este, prima facie, total exclusă, ar însemna să se prejudece decizia instanței care urmează să se pronunțe asupra fondului cauzei.
Cu toate acestea, în special atunci când se invocă inadmisibilitatea vădită a acțiunii principale, pe care este grefată cererea de măsuri provizorii, poate fi necesar ca instanța să verifice existența anumitor elemente care permit să se concluzioneze, la prima vedere, în sensul admisibilității unei astfel de acțiuni.
(a se vedea punctele 32 și 33)
Trimitere la:
Curte: 27 iunie 1991, Bosman/Comisia, C‑117/91 R, punctul 7
Tribunalul de Primă Instanță: 4 februarie 1999, Peña Abizanda și alții/Comisia, T‑196/98 R, punctul 10 și jurisprudența citată; 30 octombrie 2003, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia, T‑125/03 R și T‑253/03 R, punctul 56
Tribunalul Funcției Publice: 14 decembrie 2006, Dálnoky/Comisia, F‑120/06 R, punctul 41
4. Atât în cadrul contenciosului specific referitor la funcția publică europeană, cât și în cadrul contenciosului general, constituie acte care lezează și, în consecință, acte atacabile numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia.
În această privință, un raport prin care se finalizează o investigație a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) nu modifică situația juridică a persoanelor care sunt desemnate în cadrul acestui raport. A fortiori, anunțarea finalizării investigației și a întocmirii raportului final nu poate fi considerată un act care lezează.
Pe de altă parte, nici decizia OLAF prin care un funcționar sau un agent este invitat să se prezinte la o audiere și prin care este de asemenea informat cu privire la obiectul și la modul de desfășurare a acestei audieri nu reprezintă o modificare distinctă a situației juridice a acestuia suficientă pentru a constitui un act care lezează. Astfel, este vorba în mod clar despre o măsură preparatorie care intervine în cadrul desfășurării unei investigații care poate duce la o decizie finală pe care instituția în cauză sau autoritățile judiciare naționale competente o vor putea adopta având în vedere raportul OLAF prin care se finalizează această investigație.
(a se vedea punctele 39, 41 și 42)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 6 aprilie 2006, Camós Grau/Comisia, T‑309/03, punctele 48 și 49
Tribunalul Uniunii Europene: 20 mai 2010, Comisia/Violetti și alții, T‑261/09 P, punctul 46
5. În temeiul articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererile de măsuri provizorii trebuie să indice, printre altele, împrejurările care determină urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică, la prima vedere (fumus boni iuris), dispunerea măsurilor solicitate.
Condițiile privind urgența și fumus boni iuris sunt cumulative, astfel încât o cerere de măsuri provizorii trebuie respinsă dacă una dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii efectuează de asemenea, dacă este cazul, evaluarea comparativă a intereselor prezente în cauză.
În cadrul acestei examinări de ansamblu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și are libertatea de a determina, în lumina particularităților speței, modul în care diferitele condiții trebuie verificate, precum și ordinea examinării acestora, întrucât nicio normă de drept nu îi impune o schemă de analiză prestabilită pentru a aprecia necesitatea de a se pronunța cu titlu provizoriu.
(a se vedea punctele 56-58)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 10 septembrie 1999, Elkaïm și Mazuel/Comisia, T‑173/99 R, punctul 18; 9 august 2001, De Nicola/BEI, T‑120/01 R, punctele 12 și 13
Tribunalul Funcției Publice: 31 mai 2006, Bianchi/ETF, F‑38/06 R, punctele 20 și 22
6. Scopul procedurii privind măsurile provizorii nu este asigurarea reparării unui prejudiciu, ci garantarea deplinei eficacități a hotărârii pe fond. În vederea atingerii acestui din urmă obiectiv, se impune ca măsurile solicitate să fie urgente, în sensul că este necesar, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor reclamantului, ca acestea să fie dispuse și să își producă efectele înainte de decizia din procedura principală. În plus, partea care solicită acordarea unor măsuri provizorii este cea care trebuie să dovedească faptul că nu poate aștepta finalizarea procedurii principale decât cu riscul de a suferi un prejudiciu de această natură.
(a se vedea punctul 60)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 19 decembrie 2002, Esch‑Leonhardt și alții/BCE, T‑320/02 R, punctul 27