ORDONANȚA CURȚII (Camera de admitere în principiu a recursurilor)
7 aprilie 2022(*)
„Recurs – Marcă a Uniunii Europene – Admiterea în principiu a recursurilor – Articolul 170b din Regulamentul de procedură al Curții – Cerere care demonstrează importanța unei chestiuni pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii – Admiterea în principiu a recursului”
În cauza C‑801/21 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 17 decembrie 2021,
Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de D. Hanf, V. Ruzek, D. Gaja și E. Markakis, în calitate de agenți,
recurent,
cealaltă parte din procedură fiind:
Indo European Foods Ltd, cu sediul în Harrow (Regatul Unit),
reclamantă în primă instanță,
CURTEA (Camera de admitere în principiu a recursurilor),
compusă din domnul L. Bay Larsen, vicepreședintele Curții, și domnii I. Jarukaitis și D. Gratsias (raportor), judecători,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, domnul M. Szpunar,
dă prezenta
Ordonanță
1 Prin recursul formulat, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 6 octombrie 2021, Indo European Foods/EUIPO – Chakari (Abresham Super Basmati Selaa Grade One World’s Best Rice) (T‑342/20, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:651), prin care acesta, pe de o parte, a anulat Decizia Camerei a patra de recurs a EUIPO din 2 aprilie 2020 (cauza R 1079/2019‑4) (denumită în continuare „decizia în litigiu”) privind o procedură de opoziție între Indo European Foods Ltd și domnul Hamid Ahmad Chakari și, pe de altă parte, a respins în rest acțiunea.
Cu privire la cererea de admitere în principiu a recursului
2 În temeiul articolului 58a primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, un recurs formulat împotriva hotărârilor Tribunalului privind o decizie a unei camere de recurs independente a EUIPO nu este admis decât dacă, mai întâi, Curtea stabilește că ar trebui să fie admis.
3 În conformitate cu articolul 58a al treilea paragraf din acest statut, recursul este admis, în totalitate sau în parte, potrivit normelor detaliate prevăzute în Regulamentul de procedură al Curții, în cazul în care ridică o chestiune importantă pentru unitatea, consecvența sau dezvoltarea dreptului Uniunii.
4 Potrivit articolului 170a alineatul (1) din Regulamentul de procedură, în situațiile prevăzute la articolul 58a primul paragraf din statutul menționat, recurentul anexează la cererea sa de recurs o cerere de admitere în principiu a recursului în care expune chestiunea importantă pe care o ridică recursul pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii și care cuprinde toate elementele necesare pentru a permite Curții să se pronunțe asupra acestei cereri.
5 În conformitate cu articolul 170b alineatele (1) și (3) din acest regulament, Curtea se pronunță asupra cererii de admitere în principiu a recursului cât mai curând cu putință, prin ordonanță motivată.
Argumentația recurentului
6 În susținerea cererii de admitere în principiu a recursului, EUIPO pretinde că motivul său unic ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența și dezvoltarea dreptului Uniunii.
7 În această privință, în primul rând, EUIPO amintește conținutul motivului său unic și al celor patru aspecte care îl compun.
8 Primo, EUIPO arată că, prin motivul unic invocat, susține că Tribunalul, prin faptul că a apreciat, la punctul 28 din hotărârea atacată, că respectiva cauză cu care este sesizat nu rămăsese fără obiect și că interesul de a exercita acțiunea al reclamantei în primă instanță, Indo European Foods, se menținea, a încălcat condiția indispensabilă și fundamentală a oricărei acțiuni în justiție, referitoare la menținerea obiectului litigiului și a interesului de a exercita acțiunea până la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, care este recunoscută de o jurisprudența constantă, enunțată în special la punctul 42 din Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia (C‑362/05 P, EU:C:2007:322), și amintită la punctele 63-68 din Concluziile prezentate de avocatul general Pitruzzella în cauza Izba Gospodarcza Producentów i Operatorów Urządzeń Rozrywkowych/Comisia (C‑560/18 P, EU:C:2019:1052).
9 Secundo, EUIPO arată că, prin intermediul primului aspect al motivului unic, susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a dedus, la punctele 19-21 și 23 din hotărârea atacată, că obiectul acțiunii continua să existe din simplul fapt că încheierea perioadei de tranziție prevăzute la articolele 126 și 127 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 7, denumit în continuare „Acordul de retragere”), adoptat la 17 octombrie 2019 și intrat în vigoare la 1 februarie 2020, nu era susceptibilă să afecteze legalitatea deciziei în litigiu adoptate anterior.
10 În această privință, EUIPO susține că Tribunalul a efectuat, la punctul 19 din hotărârea atacată, o interpretare eronată a cerinței referitoare la interesul de a exercita acțiunea și a denaturat‑o, întrucât a refuzat să examineze dacă elemente survenite ulterior deciziei în litigiu erau de natură să lipsească acțiunea de obiect și întrucât s‑a întemeiat în această privință exclusiv pe faptul că aceste elemente nu puteau repune în discuție legalitatea deciziei menționate. Procedând la o astfel de interpretare, Tribunalul, pe de o parte, ar fi confundat cerințele procedurale și prealabile aplicabile examinării oricărei acțiuni, referitoare la menținerea atât a obiectului acestuia, cât și a interesului de a exercita acțiunea al persoanei care a introdus‑o, cu controlul ulterior de legalitate a deciziei care este contestată. Pe de altă parte, acesta ar fi privat interesul de a exercita acțiunea de funcția proprie și independentă de dezbaterea fondului acțiunii, care este de a asigura buna administrare a procedurilor, evitând sesizarea instanței cu întrebări pur ipotetice.
11 Tertio, EUIPO arată că, prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului unic, reproșează Tribunalului, întemeindu‑se în special pe Hotărârea din 28 mai 2013, Abdulrahim/Consiliul și Comisia (C‑239/12 P, EU:C:2013:331, punctul 65), că nu a apreciat in concreto menținerea interesului de a exercita acțiunea al Indo European Foods. Astfel, Tribunalul nu ar fi examinat dacă acțiunea care era formulată în fața sa era susceptibilă, în cazul anulării deciziei în litigiu, să aducă un beneficiu părții care o introdusese.
12 Astfel, potrivit EUIPO, concentrându‑se, la punctele 17-20 din hotărârea atacată, pe faptul că, la data adoptării deciziei în litigiu, dreptul anterior protejat în Regatul Unit putea fi invocat în susținerea opoziției formulate de Indo European Foods, Tribunalul lasă fără răspuns problema dacă înregistrarea mărcii solicitate, a cărei protecție teritorială nu se va extinde niciodată în Regatul Unit ca urmare a retragerii acestui stat din Uniune și a încheierii perioadei de tranziție, este încă susceptibilă să afecteze interesele juridice ale Indo European Foods, astfel cum sunt protejate prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1).
13 Quarto, prin intermediul celui de al treilea aspect al motivului unic, EUIPO susține că, din cauza celor două erori de drept vizate de primul și, respectiv, de al doilea aspect ale acestui motiv, Tribunalul nu a ținut seama de circumstanțele specifice ale cauzei, care ar fi trebuit să îl determine să considere că Indo European Foods nu și‑a respectat obligația de a demonstra menținerea interesului său de a exercita acțiunea după încheierea perioadei de tranziție. Or, potrivit EUIPO, nimic nu indica faptul că acest interes de a exercita acțiunea continua să existe.
14 Astfel, pe de o parte, în ceea ce privește aplicarea ratione temporis a sistemului instituit prin Regulamentul 2017/1001, EUIPO arată că, întrucât marca anterioară a dispărut în cursul procedurii de opoziție și nu mai poate fi invocată în temeiul acestui regulament, niciun conflict nu mai poate surveni între această marcă și o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene. În consecință, în speță, Tribunalul ar fi trebuit să aprecieze „avantajul specific” pe care Indo European Foods îl putea obține din anularea deciziei în litigiu în raport cu faptul că marca Uniunii Europene solicitată nu urma să fie înregistrată decât după încheierea perioadei de tranziție, și anume la o dată la care mărcile în conflict nu își pot îndeplini simultan funcția esențială.
15 Pe de altă parte, în ceea ce privește aplicarea ratione loci a sistemului menționat, EUIPO afirmă că, având în vedere principiul fundamental al teritorialității drepturilor de proprietate intelectuală, enunțat la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, nu poate surveni niciun conflict între marca Uniunii Europene solicitată, după înregistrarea sa, care nu va fi protejată în Regatul Unit, și marca anterioară, care rămâne protejată exclusiv pe teritoriul acestuia din urmă.
16 Quinto, EUIPO arată că, prin intermediul celui de al patrulea aspect al motivului unic, reproșează Tribunalului că i‑a impus, la punctul 27 din hotărârea atacată, obligația de a nu ține seama de efectele care decurg din articolul 50 alineatul (3) TUE, precum și din articolele 126 și 127 din Acordul de retragere. Astfel, pentru a se conforma acestei obligații, EUIPO ar trebui să examineze sau chiar să respingă cererea de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene în cauză, cu încălcarea articolului 1 alineatul (2) și a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001, care constituie expresia principiului fundamental al teritorialității.
17 În al doilea rând, EUIPO susține că motivul său unic ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența și dezvoltarea dreptului Uniunii, în măsura în care privește norme care ocupă un loc fundamental în ordinea juridică a Uniunii, și anume, pe de o parte, cerința orizontală, care prezintă o „importanță constituțională” (Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul, C‑100/17 P, EU:C:2018:214, punctul 42), a menținerii interesului de a exercita acțiunea și, pe de altă parte, principiul caracterului unitar al mărcii Uniunii Europene și natura specifică a procedurilor de opoziție în lumina noțiunii fundamentale de funcție esențială a mărcii, care constituie pilonii înșiși ai dreptului proprietății intelectuale și ai sistemului mărcii Uniunii Europene, în contextul general al încheierii perioadei de tranziție. EUIPO prezintă în această privință patru argumente.
18 Primo, acesta subliniază caracterul orizontal al cerinței privind menținerea interesului de a exercita acțiunea. Or, Tribunalul, deducând din faptul că încheierea perioadei de tranziție prevăzute în Acordul de retragere a intrat în vigoare după decizia în litigiu, că acțiunea își păstra obiectul și că un astfel de fapt nu era, așadar, de natură să afecteze legalitatea acestei decizii, s‑ar fi îndepărtat de jurisprudența constantă a Curții referitoare la caracterul autonom al cerinței menținerii interesului de a exercita acțiunea și la necesitatea de a aprecia această cerință in concreto.
19 Secundo, EUIPO susține că, având în vedere în special faptul că hotărârea atacată este publicată și tradusă în toate limbile Uniunii și că face obiectul unui rezumat reprodus în repertoriul jurisprudenței Curții, interpretarea eronată, efectuată de Tribunal, a domeniului de aplicare al cerinței referitoare la menținerea interesului de a exercita acțiunea va constitui un precedent pentru cauzele viitoare, fără nicio certitudine cu privire la aspectul dacă precedentul menționat se va aplica independent de materia în cauză sau numai în cadrul contenciosului Uniunii Europene.
20 EUIPO apreciază că efectul suspensiv al acțiunilor formulate în fața Tribunalului tinde să consolideze necesitatea unei aprecieri in concreto a aspectului dacă acțiunea își menține obiectul, cu alte cuvinte a aspectului dacă rezultatul său ar putea conferi părților un avantaj specific. Astfel, ar fi dificil de înțeles motivul pentru care logica ce stă la baza cerinței privind validitatea dreptului anterior datei la care EUIPO ia o decizie ar deveni lipsită de relevanță pentru a stabili dacă acțiunea în fața Tribunalului își menține obiectul pentru simplul motiv că EUIPO a adoptat o decizie provizorie.
21 Tertio, EUIPO subliniază că problema dispariției dreptului anterior în cursul procedurii a condus la decizii contradictorii ale Tribunalului în ceea ce privește aplicarea cerinței privind menținerea interesului de a exercita acțiunea. El citează în această privință Hotărârea din 15 martie 2012, Cadila Healthcare/OAPI – Novartis (ZYDUS) (T‑288/08, nepublicată, EU:T:2012:124, punctul 22), și Hotărârea din 8 octombrie 2014, Fuchs/OAPI – Les Complices (Stea într‑un cerc) (T‑342/12, EU:T:2014:858, punctele 26-29), precum și Ordonanța din 26 noiembrie 2012, MIP Metro/OAPI – Real Seguros (real,- Bio) (T‑549/11, nepublicată, EU:T:2012:622, punctul 23), și Hotărârea din 4 iulie 2013, Just Music Fernsehbetriebs/OAPI – France Télécom (Jukebox) (T‑589/10, nepublicată, EU:T:2013:356, punctul 36). Acesta arată de asemenea că Curtea nu a avut decât ocazia de a aborda succint această problemă într‑un context particular, și anume cel al Ordonanței din 8 mai 2013, Cadila Healthcare/OAPI (C‑268/12 P, nepublicată, EU:C:2013:296), astfel încât nu se poate deduce din aceasta un principiu general potrivit căruia instanței Uniunii i‑ar fi interzis, în vederea aprecierii menținerii unui interes de a exercita acțiunea, să țină seama de fapte ale căror efecte sunt ulterioare deciziei care este atacată în fața sa.
22 Potrivit EUIPO, dat fiind că depunerea unei cereri de decădere sau de declarare a nulității constituie un mijloc de apărare curent în cadrul litigiilor în materia proprietății intelectuale, orientările Curții sunt necesare pentru a clarifica problema efectelor legate de dispariția dreptului anterior în cursul procedurii, care prezintă o importanță crucială pentru utilizatorii sistemului mărcii Uniunii Europene. Interpretarea dată de instanța Uniunii ar putea influența semnificativ modul în care cerința privind menținerea interesului de a exercita acțiunea va fi aplicată de instanțele naționale în întreaga Uniune, în special în ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din dispariția unui drept anterior în cadrul unei proceduri jurisdicționale pendinte.
23 Quarto, EUIPO susține că prezentul recurs ridică de asemenea, având în vedere punctul 27 din hotărârea atacată, o problemă importantă de natură procedurală, care nu se limitează la domeniul dreptului proprietății intelectuale, și anume cea a consecințelor care trebuie deduse din regula potrivit căreia autorul actului anulat trebuie să se raporteze la data la care l‑a adoptat în vederea adoptării actului de înlocuire. Astfel, s‑ar pune întrebarea dacă această normă poate fi extinsă până la a impune EUIPO, atunci când îi este trimisă cauza, să nu țină seama de efectele articolului 50 alineatul (3) TUE și ale articolelor 126 și 127 din Acordul de retragere și să examineze, prin urmare, motivul relativ de refuz în cauză în raport cu un teritoriu pe care marca solicitată nu va beneficia, în orice caz, de nicio protecție, ceea ce ar fi în contradicție cu economia și cu finalitatea articolului 8 din Regulamentul 2017/1001.
Aprecierea Curții
24 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că sarcina de a demonstra că chestiunile ridicate prin recursul formulat sunt importante pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii revine recurentului (Ordonanța din 10 decembrie 2021, EUIPO/The KaiKai Company Jaeger Wichmann, C 382/21 P, EU:C:2021:1050, punctul 20 și jurisprudența citată).
25 În plus, astfel cum reiese din articolul 58a al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene coroborat cu articolul 170a alineatul (1) și cu articolul 170b alineatul (4) din Regulamentul de procedură, cererea de admitere în principiu a recursului trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru a permite Curții să se pronunțe asupra admiterii în principiu a recursului și să stabilească, în cazul admiterii în principiu în parte a acestuia din urmă, motivele sau aspectele recursului la care trebuie să se refere memoriul în răspuns. Astfel, dat fiind că mecanismul de admitere în principiu a recursurilor prevăzut la articolul 58a din acest statut urmărește să limiteze controlul Curții la chestiunile care prezintă importanță pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii, numai motivele care ridică astfel de chestiuni și care sunt stabilite de recurent trebuie să fie examinate de Curte în cadrul recursului (Ordonanța din 10 decembrie 2021, EUIPO/The KaiKai Company Jaeger Wichmann, C‑382/21 P, EU:C:2021:1050, punctul 21 și jurisprudența citată).
26 Astfel, o cerere de admitere în principiu a recursului trebuie, în orice caz, să menționeze în mod clar și precis motivele pe care se întemeiază recursul, să identifice cu aceeași precizie și claritate chestiunea de drept invocată prin fiecare motiv, să precizeze dacă această chestiune este importantă pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii și să expună în mod specific motivele pentru care chestiunea menționată este importantă în raport cu criteriul invocat. În ceea ce privește în special motivele de recurs, cererea de admitere în principiu a recursului trebuie să precizeze dispoziția din dreptul Uniunii sau jurisprudența care ar fi fost încălcată prin hotărârea sau prin ordonanța atacată cu recurs, să expună în mod succint în ce constă pretinsa eroare de drept săvârșită de Tribunal și să indice în ce măsură această eroare a exercitat o influență asupra rezultatului hotărârii sau al ordonanței în recurs. Atunci când eroarea de drept invocată rezultă din nerespectarea jurisprudenței, cererea de admitere în principiu a recursului trebuie să expună, în mod succint, dar clar și precis, în primul rând, unde se situează pretinsa contradicție, identificând atât punctele din hotărârea sau din ordonanța atacată cu recurs pe care recurentul le contestă, cât și pe cele din decizia Curții sau a Tribunalului care ar fi fost încălcate, și, în al doilea rând, motivele concrete pentru care o astfel de contradicție ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii (Ordonanța din 10 decembrie 2021, EUIPO/The KaiKai Company Jaeger Wichmann, C‑382/21 P, EU:C:2021:1050, punctul 22 și jurisprudența citată).
27 În speță, din cuprinsul punctului 19 din hotărârea atacată, citat de EUIPO, rezultă că, potrivit Tribunalului, faptul de a considera că obiectul litigiului dispare atunci când pe parcursul procesului survine un eveniment în urma căruia o marcă anterioară ar putea pierde statutul de marcă neînregistrată sau de alt semn utilizat în comerț cu un domeniu de aplicare care depășește domeniul local, în special ca urmare a unei eventuale retrageri din Uniune a statului membru în cauză, ar echivala cu luarea în considerare a unor motive apărute ulterior adoptării deciziei în litigiu, care nu au vocația de a afecta temeinicia acesteia, legalitatea unei asemenea decizii trebuind să fie apreciată, în principiu, prin raportare la data adoptării deciziei menționate.
28 Pe de altă parte, Tribunalul a considerat, la punctul 27 din hotărârea atacată, citat de asemenea de EUIPO, că, după anularea deciziei camerei de recurs, calea de atac formulată de Indo European Foods în fața acestui organ redevenea pendinte, astfel încât îi revenea sarcina de a se pronunța din nou cu privire la această cale de atac, în funcție de situația care se prezenta la data introducerii sale. În plus, potrivit Tribunalului, jurisprudența citată de EUIPO confirma că, în orice caz, nu se poate impune ca marca pe care se întemeiază opoziția să continue să existe după adoptarea deciziei camerei de recurs.
29 În consecință, în contextul retragerii Regatului Unit din Uniune și al expirării perioadei de tranziție în cursul procedurii, Tribunalul a statuat, astfel cum amintește EUIPO, la punctul 28 din hotărârea atacată, că litigiul cu care a fost sesizat nu a rămas fără obiect și că interesul de a exercita acțiunea al Indo European Foods se menținea.
30 Or, trebuie arătat, în primul rând, că EUIPO își descrie cu precizie și claritate motivul unic, precizând că Tribunalul, mai întâi, a confundat cerința procedurală privind interesul de a exercita acțiunea cu controlul legalității pe fond a deciziei în litigiu, apoi, nu a apreciat în concret menținerea interesului de a exercita acțiunea al Indo European Foods, având în vedere beneficiul pe care anularea deciziei în litigiu i l‑ar putea aduce, în plus, a refuzat să considere că Indo European Foods nu și‑a respectat obligația de a demonstra menținerea interesului de a exercita acțiunea, în condițiile în care nimic nu indica că acesta continua să existe după încheierea perioadei de tranziție, și, în sfârșit, a statuat în esență că EUIPO nu trebuia să țină seama de efectele care decurg din articolul 50 alineatul (3) TUE, precum și din articolele 126 și 127 din Acordul de retragere, încălcând astfel dispozițiile relevante ale Regulamentului 2017/1001, în special principiul teritorialității dreptului proprietății intelectuale.
31 În special, EUIPO a expus cu precizie punctele din motivarea hotărârii atacate care prezintă, în opinia sa, contradicții cu jurisprudența Curții referitoare la menținerea interesului de a exercita acțiunea, enunțată în special la punctul 42 din Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia (C‑362/05 P, EU:C:2007:322), și la punctul 65 din Hotărârea din 28 mai 2013, Abdulrahim/Consiliul și Comisia (C‑239/12 P, EU:C:2013:331), dar și cu dispozițiile Regulamentului 2017/1001 referitoare la înregistrarea mărcilor, la opozabilitatea acestora și la punerea în aplicare a principiului teritorialității, precum și cu articolul 50 alineatul (3) TUE și cu articolele 126 și 127 din Acordul de retragere, identificând atât punctele în discuție în hotărârea atacată, cât și deciziile și dispozițiile despre care se pretinde că nu au fost respectate.
32 În al doilea rând, recurentul reproșează Tribunalului că a apreciat, la punctul 28 din hotărârea atacată, că respectiva cauză nu a rămas fără obiect și că interesul de a exercita acțiunea al Indo European Foods se menținea. Prin urmare, reiese în mod clar din cererea de admitere în principiu a recursului că interpretarea pretins eronată a cerințelor procedurale reținută de Tribunal a avut o incidență asupra dispozitivului hotărârii atacate. Astfel, conform jurisprudenței citate de EUIPO și amintite la punctul 8 din prezenta ordonanță, obiectul litigiului trebuie să continue să existe, ca și interesul de a exercita acțiunea, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului (Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctul 42 și jurisprudența citată).
33 În al treilea rând, în conformitate cu sarcina probei care revine autorului unei cereri de admitere în principiu a unui recurs, recurentul trebuie să demonstreze că, independent de chestiunile de drept pe care le invocă în recurs, acesta din urmă ridică una sau mai multe chestiuni importante pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii, domeniul de aplicare al acestui criteriu depășind cadrul hotărârii în recurs și, în definitiv, pe cel al recursului său (Ordonanța din 10 decembrie 2021, EUIPO/The KaiKai Company Jaeger Wichmann, C‑382/21 P, EU:C:2021:1050, punctul 27).
34 Această demonstrație implică ea însăși stabilirea atât a existenței, cât și a importanței unor astfel de chestiuni, prin intermediul unor elemente concrete și proprii speței, iar nu doar al unor argumente de ordin general (Ordonanța din 10 decembrie 2021, EUIPO/The KaiKai Company Jaeger Wichmann, C‑382/21 P, EU:C:2021:1050, punctul 28).
35 Or, în speță, EUIPO identifică chestiunea ridicată prin motivul său unic, care constă în esență în stabilirea datei și a circumstanțelor care trebuie reținute pentru a aprecia menținerea obiectului litigiului și a interesului de a exercita acțiunea atunci când, pe de o parte, litigiul cu care este sesizat Tribunalul se referă la o decizie adoptată în urma unei proceduri de opoziție întemeiate pe un drept anterior protejat numai în Regatul Unit și, pe de altă parte, perioada de tranziție s‑a încheiat în cursul procedurii în fața Tribunalului. În termeni mai generali, această chestiune privește, potrivit EUIPO, impactul dispariției, în cursul judecății, a dreptului anterior în cauză asupra existenței obiectului litigiului și asupra interesului de a exercita acțiunea al Indo European Foods.
36 Pe de altă parte, EUIPO prezintă motivele concrete pentru care o astfel de chestiune este importantă pentru unitatea, coerența și dezvoltarea dreptului Uniunii.
37 În special, EUIPO precizează că respectiva chestiune privește cerința procedurală fundamentală a interesului de a exercita acțiunea și principiile care constituie piloni ai dreptului proprietății intelectuale, și anume principiul teritorialității, principiul caracterului unitar al mărcii Uniunii Europene și noțiunea fundamentală a funcției esențiale a mărcii, în contextul încheierii perioadei de tranziție.
38 În această privință, mai întâi, subliniază caracterul orizontal al cerinței privind menținerea unui interes de a exercita acțiunea și existența unei divergențe de interpretare a respectivei cerințe în cadrul Tribunalului, dar și între Tribunal și Curte.
39 În continuare, precizează că o clarificare din partea Curții este necesară atât pentru utilizatorii sistemului mărcii Uniunii Europene, cât și pentru instanțele naționale, având în vedere în special faptul că chestiunea ridicată privește nu numai efectul Acordului de retragere asupra procedurilor pendinte, ci și toate situațiile, frecvente în materia proprietății intelectuale, de dispariție a unui drept anterior în cursul procedurii jurisdicționale, în special în caz de decădere sau de expirare a unei mărci. În special, în ceea ce privește problematica interesului de a exercita acțiunea în cazul dispariției unui drept anterior în cursul acestei proceduri, EUIPO prezintă jurisprudența contradictorie a Tribunalului în materie. În plus, acesta arată că Curtea nu a abordat problematica respectivă decât într‑un context particular, și anume cel care a condus la pronunțarea Ordonanței din 8 mai 2013, Cadila Healthcare/OAPI (C‑268/12 P, nepublicată, EU:C:2013:296).
40 În sfârșit, EUIPO arată că problema stabilirii consecințelor care trebuie deduse din regula potrivit căreia autorul actului anulat trebuie să se raporteze la data acestui act în vederea adoptării actului de înlocuire, în special în contextul Acordului de retragere și al încheierii perioadei de tranziție, constituie o chestiune importantă de natură procedurală, care nu este limitată la dreptul proprietății intelectuale.
41 Astfel, din cererea de admitere în principiu reiese că chestiunea ridicată de prezentul recurs depășește cadrul hotărârii atacate și, în definitiv, pe cel al recursului menționat.
42 Ținând seama de argumentele prezentate de EUIPO, trebuie să se constate că cererea de admitere în principiu formulată de acesta demonstrează corespunzător cerințelor legale că recursul ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența și dezvoltarea dreptului Uniunii.
43 Având în vedere considerațiile care precedă, recursul trebuie admis în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
44 Potrivit articolului 170b alineatul (4) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este admis în principiu, în tot sau în parte, având în vedere criteriile enunțate la articolul 58a al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, procedura continuă potrivit prevederilor articolelor 171-190a din regulamentul menționat.
45 Potrivit articolului 137 din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, în ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată.
46 Prin urmare, întrucât cererea de admitere a recursului este admisă în principiu, cererea privind cheltuielile de judecată se va soluționa odată cu fondul.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera de admitere în principiu a recursurilor) dispune:
1) Admite recursul.
2) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Semnături