Cauza T‑236/10

Asociación Española de Banca

împotriva

Comisiei Europene

„Acțiune în anulare — Ajutoare de stat — Schemă de ajutoare care permite amortizarea fiscală a fondului comercial financiar în cazul achiziționării unor titluri de participare străine — Decizie prin care schema de ajutoare este declarată incompatibilă cu piața comună și prin care nu se dispune recuperarea ajutoarelor — Asociație — Lipsa afectării individuale — Inadmisibilitate”

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Decizie în materia ajutoarelor de stat — Acțiune a unei asociații care are sarcina de a apăra interesele colective ale unor întreprinderi — Admisibilitate — Condiții — Acțiune introdusă în paralel de către membri — Inadmisibilitatea acțiunii asociației

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

2.      Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Decizie a Comisiei de interzicere a unei scheme sectoriale de ajutoare — Acțiune a unei întreprinderi care a beneficiat de un ajutor individual în temeiul acestei scheme, fără să fie vizată de obligația de recuperare — Inadmisibilitate

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

3.      Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Decizie în materia ajutoarelor de stat — Acțiune a unei asociații care a avut un rol activ în cadrul procedurii respective, dar care nu a depășit exercitarea unor drepturi procedurale recunoscute persoanelor interesate prin articolul 108 alineatul (2) TFUE — Inadmisibilitate

[art. 108 alin. (2) TFUE și art. 263 al patrulea paragraf TFUE]

1.      O acțiune în anulare a unei decizii finale a Comisiei în materie de ajutoare de stat introdusă de o asociație profesională care are sarcina de a apăra interesele colective ale membrilor săi nu este în principiu admisibilă decât în două ipoteze, și anume, în primul rând, dacă întreprinderile pe care le reprezintă sau unele dintre acestea au calitate procesuală activă în mod individual și, în al doilea rând, dacă această asociație poate invoca un interes propriu, în special întrucât poziția sa de negociatoare a fost afectată de actul a cărui anulare se solicită. În această privință, prima ipoteză de admisibilitate a unei acțiuni formulate de o asociație, întemeiată pe reprezentarea membrilor săi, este aceea în care asociația, prin introducerea acțiunii, s‑a substituit unuia sau mai multora dintre membrii pe care îi reprezintă, cu condiția ca membrii săi să se fi aflat ei înșiși în situația de a introduce o acțiune.

Astfel, acțiunea introdusă de o asociație prezintă avantaje procedurale întrucât permite să se evite introducerea unui număr ridicat de acțiuni diferite îndreptate împotriva acelorași decizii. Această primă ipoteză de admisibilitate a unei acțiuni formulate de o asociație presupune astfel ca asociația să acționeze în locul membrilor săi. Rezultă că acțiunea în anulare formulată de o asociație, care acționează în calitate de reprezentant al membrilor săi, este admisibilă atunci când aceștia nu au formulat ei înșiși o acțiune, deși acțiunea pe care aceștia ar fi formulat‑o ar fi fost admisibilă.

O asemenea soluție nu privează articolul 263 TFUE de efectul său util și nu aduce atingere nici principiului securității juridice, nici dreptului la apărare al asociației. Desigur, aceasta face ca admisibilitatea acțiunii asociațiilor să depindă de absența introducerii unor acțiuni de către alte părți, în speță membrii lor. Cu toate acestea, o asemenea situație nu poate fi considerată ca fiind o sursă de incertitudine sau de insecuritate, întrucât se poate legitim aștepta de la o asociație însărcinată cu apărarea intereselor membrilor săi să aibă cunoștință de acțiunile introduse de aceștia și viceversa. În plus, inadmisibilitatea acțiunii asociației reclamante din cauza acțiunilor formulate de membrii săi nu aduce atingere efectului util al articolului 263 TFUE și dreptului la apărare al acesteia, cu alte cuvinte, în esență, dreptului său la o protecție jurisdicțională efectivă. Astfel, din două una, fie asociația reclamantă introduce o acțiune pentru apărarea intereselor membrilor săi care au calitate procesuală activă, iar acțiunea declarată admisibilă va fi cea a membrului asociației sau cea a asociației în funcție de aspectul dacă unul dintre membrii săi a introdus sau nu a introdus propria sa acțiune, fie asociația introduce o acțiune pentru apărarea propriilor interese, iar acțiunea sa va putea fi declarată admisibilă, în pofida formulării unor acțiuni de către membrii săi, dacă se demonstrează existența unui asemenea interes.

(a se vedea punctele 19, 23, 24 și 29)

2.      O acțiune în anulare a unei decizii a Comisiei care interzice o schemă de ajutoare sectoriale formulată de o întreprindere este, în principiu, admisibilă dacă întreprinderea nu este vizată de această decizie numai în calitate de întreprindere aparținând sectorului în discuție și de beneficiară în mod potențial a respectivei scheme. Astfel, o asemenea decizie se prezintă, față de această întreprindere, ca o măsură cu aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract.

Cu toate acestea, întrucât întreprinderea reclamantă nu este vizată de decizia în cauză numai în calitate de întreprindere aparținând sectorului respectiv, beneficiară în mod potențial a schemei de ajutoare, ci și în calitatea sa de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme, a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie, ea este vizată în mod individual de decizia menționată, iar acțiunea formulată de aceasta împotriva deciziei este admisibilă.

(a se vedea punctele 33 și 34)

3.      În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în anulare împotriva unei decizii a Comisiei în materia ajutoarelor de stat, un reclamant poate, desigur, să fie vizat în mod individual ca urmare a participării sale active la procedura care a determinat adoptarea actului atacat. Cu toate acestea, era vorba despre situații particulare, în care reclamantul ocupa o poziție de negociator clar delimitată și strâns legată de însuși obiectul deciziei, punându‑l într‑o situație de fapt care îl caracteriza în raport cu orice altă persoană. În special, rolul unei asociații care nu depășește exercitarea unor drepturi procedurale recunoscute persoanelor interesate de articolul 108 alineatul (2) TFUE nu poate fi asimilat unei astfel de situații speciale.

(a se vedea punctele 43 și 44)