Language of document : ECLI:EU:T:2022:268

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

4 mai 2022(*)

„Ajutoare de stat – Ajutoare acordate de Grecia – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate incompatibile cu piața internă – Noțiunea de ajutor de stat – Avantaj – Principiul operatorului privat – Primă de garanție – Întreprindere aflată în dificultate – Cunoaștere de către autoritățile elene – Comunicarea Comisiei privind ajutoarele de stat sub formă de garanții – Eroare vădită de apreciere”

În cauza T‑423/14 RENV,

Larko Geniki Metalleftiki kai Metallourgiki AE, cu sediul în Atena (Grecia), reprezentată de I. Drillerakis, E. Rantos și N. Korogiannakis, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de A. Bouchagiar, în calitate de agent,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și prin care se urmărește anularea în parte a Deciziei 2014/539/UE a Comisiei din 27 martie 2014 privind ajutorul de stat SA.34572 (13/C) (ex 13/NN) acordat de Grecia companiei Larco General Mining & Metallurgical Company SA (JO 2014, L 254, p. 24),

TRIBUNALUL (Camera a treia),

compus din domnii G. De Baere, președinte, V. Kreuschitz (raportor) și K. Kecsmár, judecători,

grefier: E. Coulon,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Larko Geniki Metalleftiki kai Metallourgiki AE (denumită în continuare „reclamanta” sau „Larko”) este o întreprindere specializată în extracția și prelucrarea minereurilor de laterit, în extracția lignitului și în producția de feronichel și de produse derivate.

2        Ea a fost înființată în anul 1989 ca o nouă întreprindere, în urma lichidării societății Hellenic Mining and Metallurgical SA. La momentul faptelor, aceasta avea trei acționari: statul elen, care deținea 55,2 % din acțiuni prin intermediul Hellenic Republic Asset Development Fund, o instituție financiară privată, National Bank of Greece SA (denumită în continuare „ETE”), care deținea 33,4 % din acțiuni, și Public Power Corporation (principalul producător de energie electrică în Grecia, al cărui acționar majoritar este statul) care deținea 11,4 % din acțiuni.

3        În martie 2012, Hellenic Republic Asset Development Fund a informat Comisia Europeană cu privire la un program de privatizarea a Larko.

4        În aprilie 2012, Comisia a lansat, din oficiu, o procedură de examinare preliminară cu privire la respectiva privatizare, conform normelor în materie de ajutoare de stat.

5        Examinarea avea drept obiect următoarele șase măsuri:

–        prima privea, pe de o parte, un acord de plată a unor datorii din 1998 între Larko și creditorii săi principali, în temeiul căruia datoriile acestei societăți față de creditori trebuiau plătite cu o dobândă de 6 % pe an, și, pe de altă parte, nerecuperarea acestei datorii de către statul elen (denumită în continuare „măsura nr. 1”);

–        a doua privea o garanție referitoare la un împrumut de 30 de milioane de euro consimțit de ATE Bank în favoarea Larko, garanție acordată de statul elen în anul 2008 (denumită în continuare „măsura nr. 2” sau „garanția din 2008”); Această garanție acoperea 100 % din împrumut pentru o durată de până la trei ani și o primă de garanție de 1 % pe an;

–        a treia privea o majorare a capitalului social de 134 de milioane de euro propusă în 2009 de consiliul de administrație al Larko, aprobată de cei trei acționari ai săi și la care au participat, în totalitate, statul elen și, în parte, ETE (denumită în continuare „măsura nr. 3”);

–        a patra privea o garanție acordată de stat în anul 2010, pe durată nedeterminată, pentru a acoperi în întregime o scrisoare de garanție pe care ETE ar furniza‑o Larko pentru valoarea de aproximativ 10,8 milioane de euro și prevăzând o primă de garanție de 2 % pe an (denumită în continuare „măsura nr. 4”); Scrisoarea de garanție în cauză garanta suspendarea executării, din partea Areios Pagos (Curtea de Casație, Grecia), a unei hotărâri prin care Efeteio Athinon (Curtea de Apel din Atena, Grecia) recunoștea existența unei datorii de 10,8 milioane de euro a Larko față de un creditor;

–        a cincea privea scrisori de garanție care, prin decizia instanțelor elene, înlocuiau plata prealabilă obligatorie de 25 % cu o amendă fiscală (denumită în continuare „măsura nr. 5”);

–        a șasea privea două garanții acordate de stat în anul 2011 pentru două împrumuturi, de 30 de milioane de euro și, respectiv, de 20 de milioane de euro, consimțite de ATE Bank, garanții care acopereau 100 % din aceste împrumuturi și prevedeau o primă de 1 % pe an (denumite în continuare „măsura nr. 6”).

6        În cursul acestei examinări, Comisia a solicitat autorităților elene informații suplimentare, care au fost furnizate de autoritățile respective în anii 2012 și 2013. Au avut loc de asemenea reuniuni între serviciile Comisiei și reprezentanții autorităților elene.

7        Prin Decizia din 6 martie 2013 (JO 2013, C 136, p. 27, denumită în continuare „decizia de inițiere”), Comisia a inițiat procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE privind ajutorul de stat SA.34572 (13/C) (ex 13/NN).

8        În cursul procedurii `prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE, Comisia a invitat autoritățile elene și terții interesați să își prezinte observațiile cu privire la măsurile menționate la punctul 5 de mai sus. Comisia a primit observații din partea autorităților elene la 30 aprilie 2013 și nu a primit nicio observație din partea terților interesați.

9        La 27 martie 2014, Comisia a adoptat Decizia 2014/539/UE privind ajutorul de stat SA.34572 (13/C) (ex 13/NN) acordat de Grecia companiei Larco General Mining & Metallurgical Company SA (JO 2014, L 254, p. 24, denumită în continuare „decizia atacată”).

10      Prin decizia atacată, Comisia a considerat, cu titlu introductiv, că, la data la care fuseseră acordate cele șase măsuri în cauză, Larko era o întreprindere în dificultate în sensul punctelor 9-11 din Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (JO 2004, C 244, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 187, denumite în continuare „Liniile directoare pentru salvare și restructurare”).

11      În ceea ce privește aprecierea măsurilor menționate la punctul 5 de mai sus, Comisia a considerat, mai întâi, că măsurile nr. 2-4 și 6 constituiau ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, în continuare, că aceste măsuri fuseseră acordate cu încălcarea obligațiilor de notificare și de interdicție de punere în aplicare stabilite la articolul 108 alineatul (3) TFUE și, în sfârșit, că respectivele măsuri constituiau ajutoare incompatibile cu piața internă și supuse recuperării în sensul articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).

12      Comisia a considerat deopotrivă că alte două măsuri, măsurile nr. 1 și 5, referitoare la neperceperea unei datorii față de Ministerul Finanțelor și, respectiv, două garanții ale statului din anul 2011 (a se vedea punctul 5 de mai sus), nu constituiau ajutoare de stat.

13      Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:

Articolul 1

Neperceperea unor datorii față de Ministerul Finanțelor, precum și scrisorile de garanție în locul plății în avans a unui impozit suplimentar în 2010 pe care Grecia le‑a pus în aplicare în favoarea [Larko] nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

Articolul 2

Ajutorul de stat în valoare de 135 820 824,35 EUR sub forma unor garanții de stat în favoarea [Larko] în 2008, 2010 și 2011, precum și participarea statului la majorarea capitalului companiei în 2009, acordat de Grecia în mod ilegal, încălcând articolul 108 alineatul (3) [TFUE], este incompatibil cu piața internă.

Articolul 3

(1)      Grecia va recupera de la beneficiar ajutorul incompatibil menționat la articolul 2.

(2)      Sumele care urmează a fi recuperate sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la momentul recuperării lor efective.

(3)      Dobânda se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei, astfel cum a fost modificat.

(4)      În ceea ce privește măsura [nr.] 3, Grecia trebuie să furnizeze data/datele exactă/exacte la care a furnizat contribuția sa în 2009 la majorarea capitalului social.

(5)      Grecia va anula toate plățile ajutoarelor menționate la articolul 2, începând cu data adoptării prezentei decizii.

Articolul 4

(1)      Recuperarea ajutorului menționat la articolul 2 este imediată și efectivă.

(2)      Grecia asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

Articolul 5

(1)      În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Grecia trebuie să prezinte următoarele informații:

(a)      valoarea totală (principalul și dobânzile de recuperare) de recuperat de la beneficiar;

(b)      o descriere detaliată a măsurilor deja luate și a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie;

(c)      documentele care să demonstreze că beneficiarul a fost somat să ramburseze ajutorul.

(2)      Grecia informează Comisia cu privire la progresul măsurilor naționale luate în vederea punerii în aplicare a prezentei decizii până la finalizarea recuperării ajutorului menționat la articolul 2. Grecia trebuie să prezinte imediat, la simpla solicitare a Comisiei, informații privind măsurile care au fost deja adoptate și cele planificate în vederea conformității cu prezenta decizie. De asemenea, aceasta trebuie să furnizeze informații detaliate privind valorile ajutorului și dobânda de recuperare deja primite de la beneficiar.

Articolul 6

Prezenta decizie se adresează Republicii Elene.”

14      Anexa la decizia atacată furnizează „informații privind cuantumurile ajutorului primit care trebuie recuperate și care au fost deja recuperate” și este reprodusă în continuare:

Identitatea beneficiarului – măsură

Valoarea totală a ajutorului primit

Valoarea totală a ajutorului care trebuie recuperat (principal)

Valoarea totală deja rambursată




Principal

Dobândă de recuperare

Lar[k]o – măsura [nr.] 2

30 000 000

30 000 000

0

0

Lar[k]o – măsura [nr.] 3

44 999 999,40

44 999 999,40

0

0

Lar[k]o – măsura [nr.] 4

10 820 824,95

10 820 824,95

0

0

Lar[k]o – măsura [nr.] 6

50 000 000

50 000 000

0

0

 Procedura și concluziile părților

15      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 6 iunie 2014, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

16      Prin actul depus la grefa Tribunalului la 9 octombrie 2014, Elliniki Metalleftiki kai Metallourgiki Larymnis Larko AE a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor reclamantei. Cererea de intervenție a fost respinsă prin Ordonanța din 11 iunie 2015, Larko/Comisia (T‑423/14, nepublicată, EU:T:2015:439). Un recurs împotriva acestei ordonanțe a fost deopotrivă respins prin Ordonanța din 6 octombrie 2015, Metalleftiki kai Metallourgiki Etairia Larymnis Larko/Comisia [C‑385/15 P(I), nepublicată, EU:C:2015:681].

17      Prin Decizia președintelui Camerei a noua a Tribunalului din 3 septembrie 2015, procedura a fost suspendată până la decizia Curții de finalizare a procedurii în cauza C‑385/15 P(I). Procedura a fost reluată la 16 octombrie 2015.

18      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, în aplicarea articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șasea, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

19      La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șasea) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat părților întrebări în scris, invitându‑le să răspundă în scris la acestea. Părțile au depus răspunsurile lor la grefa Tribunalului în termenul stabilit.

20      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 26 ianuarie 2017.

21      Prin Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia (T‑423/14, EU:T:2018:57), Tribunalul a respins acțiunea în totalitate.

22      Prin actul depus la grefa Curții la 4 aprilie 2018, reclamanta a formulat recurs împotriva Hotărârii din 1 februarie 2018, Larko/Comisia (T‑423/14, EU:T:2018:57).

23      Prin Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), Curtea a anulat Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia (T‑423/14, EU:T:2018:57), în măsura în care Tribunalul a respins primul aspect al primului motiv al acțiunii cât privea măsura nr. 2, a respins în rest recursul, a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

24      În ceea ce privește primul aspect al primului motiv, Curtea a constatat că Tribunalul a săvârșit erori de drept (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctele 61-71).

25      În special, pe de o parte, reiese din cuprinsul punctului 70 din Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), că, dat fiind că recuperarea ajutorului în cauză de la beneficiarul său urmărește să elimine denaturarea concurenței cauzată de un anumit avantaj concurențial și să restabilească astfel situația anterioară plății acestui ajutor, Comisia nu poate presupune că o întreprindere a beneficiat de un avantaj care constituie un ajutor de stat bazându‑se numai pe o prezumție negativă, întemeiată pe lipsa de informații care permit să se ajungă la concluzia contrară, în absența altor elemente de natură să stabilească în mod pozitiv existența unui asemenea avantaj (Hotărârea din 17 septembrie 2009, Comisia/MTU Friedrichshafen, C‑520/07 P, EU:C:2009:557, punctele 57 și 58). Or, potrivit Curții, întrucât a prezumat, deși a concluzionat în esență în sensul lipsei oricărui element care să se refere la situația anterioară sau contemporană acordării măsurii nr. 2 care ar fi demonstrat că autoritățile elene aveau cunoștință, la momentul acordării acestei măsuri, de dificultățile Larko, că un operator privat care se află în situația autorităților elene ar fi trebuit să aibă cunoștință, la acel moment, de respectivele dificultăți, Tribunalul a încălcat jurisprudența menționată la punctul anterior și a omis să se replaseze în contextul adoptării măsurii menționate, după cum susține Larko (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 71). În plus, Curtea a precizat că revenea Tribunalului sarcina de a verifica dacă dosarul administrativ conținea elemente de o anumită fiabilitate și coerență care furnizau un temei suficient pentru a concluziona, într‑o primă etapă, că autoritățile elene aveau sau trebuiau să aibă cunoștință, la momentul acordării măsurii nr. 2, de pretinsele dificultăți ale Larko și, într‑o a doua etapă, că acest punct nu era, în cursul procedurii administrative, în litigiu între Comisie și autoritățile elene (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 123).

26      Pe de altă parte, Curtea a apreciat că nu era necesar să examineze argumentația reclamantei, prezentată la punctele 50 și 51 din Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), privind aspectul dacă prima de garanție anuală de 1 % era conformă cu comportamentul unui operator privat (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 72).

27      În urma pronunțării Hotărârii din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), cauza cu numărul T‑423/14 RENV a fost atribuită Camerei a treia a Tribunalului, căreia îi era repartizat judecătorul raportor.

28      Conform articolului 217 din Regulamentul de procedură, părțile au prezentat, în termenele stabilite, observații și observații suplimentare cu privire la concluziile care trebuie desprinse din Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), pentru soluționarea litigiului.

29      La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia), în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat părților întrebări scrise, invitându‑le să răspundă în scris. Părțile au depus răspunsurile lor la grefa Tribunalului în termenele stabilite.

30      Prin Decizia președintelui Tribunalului din 22 noiembrie 2021, în temeiul articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, cauza T‑423/14 RENV a fost atribuită unui nou judecător raportor, care face parte din Camera a treia.

31      În observațiile sale cu privire la concluziile care trebuie deduse din Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), reclamanta solicită Tribunalului:

–        admiterea acțiunii în temeiul primului aspect al primului motiv;

–        anularea articolului 2 din decizia atacată întrucât califică măsura nr. 2 drept ajutor de stat incompatibil cu piața internă;

–        anularea articolului 3 din decizia atacată în măsura în care dispune recuperarea, însoțită de dobânzi, a cuantumului de 30 milioane de euro al pretinsului ajutor legat de măsura menționată;

–        obligarea la restituirea, însoțită de dobânzi, a oricărei sume eventual recuperate de la reclamantă în această privință, direct sau indirect, în executarea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în fața Tribunalului, cât și în fața Curții.

32      În observațiile sale cu privire la concluziile care trebuie deduse din Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea primului aspect al primului motiv și, prin urmare, a acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la obiectul litigiului

33      În temeiul articolului 61 primul și al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, iar cauza este trimisă spre rejudecare Tribunalului pentru a se pronunța asupra litigiului, acesta este legat de chestiunile de drept soluționate prin decizia Curții. Astfel, ca urmare a anulării de către Curte și a trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului, acesta este sesizat prin hotărârea Curții, în temeiul articolului 215 din Regulamentul de procedură, și trebuie să se pronunțe cu privire la toate motivele de anulare invocate de reclamant, cu excluderea elementelor dispozitivului neanulate de Curte, precum și a considerațiilor care constituie temeiul necesar al elementelor menționate, acestea dobândind autoritate de lucru judecat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iulie 2018, Keramag Keramische Werke și alții/Comisia, T‑379/10 RENV și T‑381/10 RENV, nepublicată, EU:T:2018:400, punctul 26 și jurisprudența citată).

34      În ceea ce privește obiectul prezentului litigiu, trebuie amintit că acesta privește numai primul aspect al primului motiv, celelalte motive ale reclamantei fiind respinse definitiv prin Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia (T‑423/14, EU:T:2018:57), în măsura în care aceasta a fost confirmată prin Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238) (a se vedea punctul 23 de mai sus).

35      Primul aspect menționat urmărește să repună în discuție temeinicia motivelor expuse în considerentele (73), (74) și (77) ale deciziei atacate, care au următorul cuprins:

„(73)      Comisia nu este de acord cu argumentul autorităților elene că condițiile de la punctul 3.2 din [Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții] sunt îndeplinite. Comisia a stabilit că Lar[k]o era o întreprindere în dificultate în 2008. În plus, un comision anual al garanției de 1 % nu poate fi considerat ca reflectând riscul de incapacitate de plată pentru împrumuturile garantate, date fiind dificultățile financiare considerabile ale Lar[k]o și, în special, raportul crescut între datorii și capitalul propriu.

(74)      Comisia consideră că un creditor rezonabil al pieței nu ar fi oferit Lar[k]o o garanție în aceste condiții. Având în vedere că măsura a fost prevăzută în mod selectiv pentru Lar[k]o, Comisia concluzionează că garanția de stat din 2008 a oferit un avantaj selectiv în favoarea beneficiarului.

[…]

(77)      Prin urmare, se concluzionează că măsura [nr.] 2 constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) [TFUE] […]”

36      Motivele prezentate în considerentul (73) al deciziei atacate cuprind în esență două componente, și anume, pe de o parte, constatarea Comisiei potrivit căreia, în anul 2008, Larko era o „întreprindere aflată în dificultate” în sensul punctului 3.2 litera (a) din Comunicarea Comisiei privind aplicarea articolelor [107 și 108 TFUE] privind ajutoarele de stat sub formă de garanții (JO 2008, C 155, p. 10, denumită în continuare „Comunicarea privind garanțiile”) coroborat cu definiția prevăzută la punctele 9-11 din Liniile directoare privind ajutoarele de stat pentru salvare și restructurare (denumită în continuare „prima componentă a motivelor”) și, pe de altă parte, considerația potrivit căreia „o primă anuală de garanție de 1 % nu poate fi considerată ca reflectând riscul de incapacitate de plată a împrumuturilor garantate, date fiind dificultățile financiare considerabile ale Lar[k]o și în special raportul dintre datorii/capitaluri proprii”, în sensul punctului 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile (denumită în continuare „a doua componentă a motivelor”). În plus, reiese din structura considerentului (73) menționat că, din punctul de vedere al Comisiei, aceste două aspecte ale motivelor constituiau, în principiu, justificări alternative, întemeiate pe punctul 3.2 litera (a) și, respectiv, pe punctul 3.2 litera (d) din comunicarea menționată, pentru a concluziona că autoritățile elene nu au demonstrat că măsura nr. 2 era conformă cu condițiile pieței și că, prin urmare, aceasta implica un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

37      În Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctele 53-71 și 121-123), Curtea s‑a pronunțat cu privire la aprecierea de către Tribunal a primei componente a motivelor, renunțând în același timp în mod explicit la aprecierea criticilor Larko privind analiza Tribunalului cu privire la a doua componentă (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 72). În plus, în cadrul deciziei sale de trimitere, Curtea a statuat că revenea Tribunalului sarcina de a verifica dacă dosarul administrativ conținea elemente de o anumită fiabilitate și coerență care furnizau un temei suficient pentru a concluziona, pe de o parte, că autoritățile elene aveau sau trebuiau să aibă cunoștință, la momentul acordării măsurii nr. 2, de pretinsele dificultăți ale Larko și, pe de altă parte, că acest punct nu era, în cursul procedurii administrative, în litigiu între Comisie și autoritățile elene (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 123).

38      Ținând seama de caracterul alternativ al motivelor reținute în considerentul (73) al deciziei atacate, Tribunalul consideră necesar să aprecieze, într‑o primă etapă, temeinicia argumentelor referitoare la a doua componentă a motivelor, legată de aplicarea punctului 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile, ținând seama în același timp de cerința de a verifica dacă autoritățile elene aveau sau trebuiau să aibă cunoștință de pretinsele dificultăți financiare ale Larko cel târziu la momentul acordării măsurii nr. 2, precum și, într‑o a doua etapă, problema dacă acest aspect era sau nu în litigiu între Comisie și autoritățile menționate în cursul procedurii administrative.

 Cu privire la temeinicia argumentelor invocate în primul aspect al primului motiv, referitor la a doua componentă a motivelor considerentului (73) al deciziei atacate, cu privire la cunoașterea de către autoritățile elene a pretinselor dificultăți financiare ale Larko și cu privire la caracterul litigios al acestei chestiuni în cadrul procedurii administrative

39      În ceea ce privește temeinicia celei de a doua componente a motivelor în raport cu criteriul vizat la punctul 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile, reclamanta se limitează în esență să susțină că, în primul rând, prima anuală de garanție de 1 % reflecta buna solvabilitate a Larko la momentul acordării măsurii nr. 2, luând în considerare rentabilitatea societății în cursul celor trei ani anteriori, în al doilea rând, Larko obținuse, în cursul aceluiași an 2008, un împrumut fără garanție acordat de ATE Bank și, în al treilea rând, prima menționată era în conformitate cu primele percepute de statul elen pentru garanțiile unor împrumuturi acordate altor întreprinderi aflate într‑o situație comparabilă cu cea a Larko.

40      În observațiile sale cu privire la concluziile care trebuie deduse din Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), reclamanta repune în discuție raționamentul expus la punctele 91-98 din Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia (T‑423/14, EU:T:2018:57), și arată că niciun element nu permite să se considere că un operator privat care se află în situația autorităților elene anterior acordării măsurii nr. 2 ar fi trebuit să aibă cunoștință de pretinsele dificultăți economice și financiare ale Larko. Ea precizează că Comisia a înlocuit criteriile enunțate la punctul 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile cu o trimitere vagă la dificultățile financiare ale Larko. În plus, Comisia nu ar fi respectat obligația de a examina ea însăși cuantumul primei și ar fi transferat sarcina de a dovedi caracterul adecvat al acesteia către Larko și către statul elen. Potrivit reclamantei, Comisia nici nu a stabilit prima de garanție de referință oferită pe piețele financiare, nici nu a stabilit un preț de piață al unui împrumut similar negarantat, nici nu a clasificat împrumutatul într‑o anumită categorie de risc. În sfârșit, concluzia formulată în considerentul (74) al deciziei atacate ar fi atât neîntemeiată, cât și nemotivată.

41      Comisia contestă argumentele reclamantei și apreciază în esență că primul aspect al primului motiv trebuie respins, în special ca urmare a celei de a doua părți a motivelor reținute în considerentul (73) al deciziei atacate (a se vedea punctul 36 de mai sus).

42      În speță, trebuie admis argumentul Comisiei.

43      În primul rând, menționarea, în cadrul celei de a doua părți a motivelor considerentului (73) al deciziei atacate, a unor „dificultăți financiare considerabile ale Lar[k]o” nu trebuie confundată cu cea, în cadrul primei părți a motivelor aceluiași considerent, a calității de „întreprindere aflată în dificultate” a Larko în anul 2008, care corespunde definiției care figurează la punctele 9-11 din Liniile directoare pentru salvare și restructurare și la care doar punctul 3.2 litera (a) din Comunicarea privind garanțiile face referire (a se vedea punctul 36 de mai sus). În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 104 din Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia (T‑423/14, EU:T:2018:57), necenzurat de Curte, condițiile enunțate la punctul 3.2 din comunicarea menționată sunt cumulative, în sensul că sunt, considerate împreună, „suficiente pentru a exclude prezența unui ajutor de stat”. Rezultă că, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, precum în speță, cea vizată la punctul 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile, potrivit căreia garanția trebuie să determine plata unei prime conforme cu prețul pieței, respectiva împrejurare este suficientă pentru a se putea considera de către Comisie că statul membru în cauză nu a dovedit în mod suficient că existența unui ajutor de stat putea fi exclusă în temeiul comunicării menționate.

44      În al doilea rând, în Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), Curtea nu s‑a pronunțat nici cu privire la temeinicia celei de a doua părți a motivelor considerentului (73) al deciziei atacate, nici cu privire la temeinicia aprecierii pe care Tribunalul a efectuat‑o la punctele 93-98 din Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia (T‑423/14, EU:T:2018:57), în această privință, chiar dacă reclamanta o contestase în mod explicit în recursul său (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctele 50, 51 și 72). Curtea s‑a limitat să cenzureze aplicarea eronată de către Tribunal a principiului operatorului privat în măsura în care a presupus, prin intermediul unei prezumții negative și, prin urmare, încălcând jurisprudența privind repartizarea sarcinii probei referitoare la aplicarea principiului menționat, că, la momentul acordării măsurii nr. 2 în anul 2008, autoritățile elene ar fi trebuit să cunoască faptul că Larko era o „întreprindere aflată în dificultate” în anul 2008 în sensul punctului 3.2 litera (a) din Comunicarea privind garanțiile coroborat cu definiția de la punctele 9-11 din Liniile directoare privind salvarea și restructurarea (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctele 53-70). Prin urmare, Curtea a impus ca Tribunalul să verifice existența unor elemente care să demonstreze, dacă este cazul, că aceste autorități aveau sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de „dificultățile Larko” în situația anterioară sau contemporană acordării măsurii nr. 2 (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctele 71 și 123).

45      În al treilea rând, în a doua componentă a motivelor considerentului (73) al deciziei atacate, Comisia a stabilit o legătură între „dificultățile financiare considerabile” ale Larko, pe de o parte, și „raportul [său] crescut între datorii și capitalul propriu” care influențează „riscul [său] de incapacitate [de plată] a împrumuturilor garantate”, pe de altă parte. Astfel, a doua și a treia coloană din tabelul care figurează în considerentul (56) al deciziei atacate atestă faptul că acest raport era de 1,3 în anul 2007, datoria totală ridicându‑se la 141,2 milioane de euro și capitalurile proprii de 104 milioane de euro și de cel puțin 575 în anul 2008, cu o datorie totală de 230,1 milioane de euro și cu capitaluri proprii de mai puțin de 0,4 milioane de euro. Astfel, potrivit acestui tabel, capitalurile proprii ale Larko au scăzut de la 104 la mai puțin de 0,4 milioane de euro între anii 2007 și 2008, în timp ce datoria sa totală a crescut de la 141,2 la 230,1 milioane de euro.

46      În al patrulea rând, Tribunalul apreciază că aceste constatări, coroborate cu elementele de probă pertinente rezultate din dosar, sunt suficiente pentru a stabili că, cel târziu la momentul acordării măsurii nr. 2, Larko se confrunta cu dificultăți financiare considerabile și că autoritățile elene erau conștiente de acestea, ceea ce nu au contestat în cursul procedurii administrative. Această apreciere este demonstrată de următoarele elemente care rezultă din dosar.

47      Primo, la punctele 36-38 din decizia de inițiere, Comisia a atras în mod explicit atenția autorităților elene cu privire la caracterul potențial neconform cu condițiile pieței al primei de garanție de 1 %, care urmărea remunerarea măsurii nr. 2, în raport cu punctul 3.2 din Comunicarea privind garanțiile, precum și cu privire la faptul că garanția din anul 2008 acoperea peste 80 % din soldul împrumutului garantat, și anume 100 % din acesta, astfel încât prezența unui ajutor nu putea fi exclusă [a se vedea punctul 3.2 litera (c) din comunicarea respectivă]. Comisia precizase, la punctul 37 din decizia de inițiere, că nu dispune de nicio indicație cu privire la o valoare de referință corespunzătoare pentru prime de garanție similare pe piața financiară și, astfel cum Tribunalul a arătat deja la punctul 97 din Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia (T‑423/14, EU:T:2018:57), ea a considerat că o primă anuală de 1 % nu reflecta prima facie riscul de incapacitate de plată al Larko în ceea ce privește împrumuturile garantate, având în vedere dificultățile sale financiare considerabile și în special raportul crescut dintre datorii și capitaluri proprii, precum și capitalurile proprii negative ale acesteia.

48      Secundo, rezultă că Comisia a invitat în mod expres autoritățile elene să îi furnizeze orice informație pertinentă pentru a o pune în măsură să aprecieze, în special în raport cu criteriile de la punctul 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile, caracterul adecvat al primei de 1 % pentru a remunera un împrumut acoperit 100 % de garanția din anul 2008, în comparație cu „prețul de piață corespunzător” și prin referire la riscul de incapacitate de plată al Larko, dacă este cazul, clasificată în funcție de „un rating al riscului”, de exemplu, prin intermediul unei „[comparări a prețurilor] achitate de întreprinderile cu un rating similar pe piață” [a se vedea punctul 3.2 litera (d) al patrulea paragraf din comunicarea menționată]. Astfel, în primul paragraf al dispozitivului deciziei de inițiere, Comisia a solicitat statului elen să îi prezinte „toate informațiile care ar putea contribui la aprecierea ajutorului/măsurii [așadar inclusiv măsura nr. 2] în termen de o lună”.

49      Tertio însă, în această privință, în observațiile lor cu privire la decizia de inițiere, autoritățile elene s‑au limitat să afirme, în mod vădit insuficient, chiar lacunar, că Larko dispunea de un „rating de credit bun” (good credit rating) în anul 2008, întemeiat pe profitabilitatea sa în cursul celor trei ani precedenți, și că prima de garanție de 1 % era cea corespunzătoare condițiilor pieței, fără a aduce însă elemente de probă în susținerea acestor afirmații (punctele 3.52 și 3.53 din observațiile din 29 martie 2013) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia, T‑423/14, EU:T:2018:57, punctul 97). Astfel, acest răspuns succint la invitația Comisiei de a explica în mod detaliat motivele pentru care prima menționată corespundea prețului de piață, în conformitate cu criteriile prevăzute în special la punctul 3.2 litera (d) al patrulea paragraf din Comunicarea privind garanțiile, este contrazis de afirmațiile autorităților menționate expuse la punctele 2.27-2.32 din observațiile lor, în care acestea recunoșteau „deteriorarea brutală” a situației financiare a Larko în cursul celui de al doilea semestru al anului 2008 (a se vedea punctul 51 de mai jos). Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Tribunalul consideră că Comisia nu a săvârșit o eroare vădită atunci când a considerat că prima anuală de garanție de 1 % nu putea fi considerată ca reflectând riscul de incapacitate de plată al Larko în ceea ce privește împrumuturile garantate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2018, Larko/Comisia, T‑423/14, EU:T:2018:57, punctele 92-98).

50      Quarto, această concluzie este confirmată nu numai de cifrele constante referitoare la pierderile suferite de Larko în cursul anilor 2007 și 2008, reținute și comunicate deja de Comisie la punctul 18 din decizia de inițiere și amintite în considerentul (56) al deciziei atacate (a se vedea punctul 45 de mai sus), ci și de punctul 3.2 litera (c) din Comunicarea privind garanțiile, din care reiese că existența unui ajutor de stat nu poate fi exclusă atunci când garanția din 2008 acoperă „mai mult de 80 % din soldul restant datorat al împrumutului”, aspect la care Comisia făcuse deja referire la punctul 36 in fine din decizia de inițiere. Or, este de asemenea cert că măsura nr. 2 era destinată să acopere 100 % din împrumutul de 30 milioane de euro acordat Larko de ATE Bank.

51      Quinto, în conformitate cu ceea ce se impune la punctul 123 din Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), Tribunalul arată că reiese din dosarul administrativ, și anume din observațiile autorităților elene cu privire la decizia de inițiere, rezumate în considerentele (32)-(34) ale deciziei atacate, că acestea aveau cunoștință, de la jumătatea anului 2008, de situația financiară foarte precară a Larko, care repunea în discuție conformitatea cu prețul de piață a primei de garanție de 1 % la momentul acordării garanției, la 22 decembrie 2008. Astfel, după cum arată Comisia la punctele 2.27-2.32 din observațiile menționate ale autorităților elene, se arată în special următoarele:

„[Î]ncepând cu al doilea semestru [2008], rezultatele financiare ale L[arko] au cunoscut o deteriorare brutală. Această deteriorare era cauzată în principal de scăderea brutală a prețului nichelului începând cu jumătatea anului 2008 […] Respectiva evoluție a condus la scăderea cifrei de afaceri a L[arko] și la rezultatele financiare extrem de negative din 2008. Situația financiară negativă a L[arko] s‑a agravat de asemenea ca urmare a caducității unor contracte de asigurare care a determinat o pierdere contabilă suplimentară […] Imaginea negativă a rezultatelor financiare ale L[arko] a început să fie constatată încă din luna iulie 2008 și a persistat ulterior cu scăderea cotațiilor mondiale ale nichelului. Astfel, deși societatea realiza profit și avea rezultate economice bune până la jumătatea anului 2008, aceasta a prezentat ulterior o deteriorare brutală care, în final, a determinat L[arko] să prezinte o imagine extrem de negativă la sfârșitul anului (proporțională cu scăderea considerabilă a cotațiilor mondiale ale nichelului).”

52      Or, la punctele 63-66 din observațiile sale suplimentare cu privire la concluziile care trebuie deduse din Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), reclamanta se limitează să minimizeze valoarea probantă a acestor elemente indicând, în mod lapidar și necredibil, că această deficiență economică a Larko era doar pasageră, cauzată în esență de scăderea prețului nichelului în al doilea semestru al anului 2008, și că aceasta a fost constatată pentru prima dată în situațiile sale financiare aferente exercițiului financiar 2008, cu privire la care s‑a statuat că reprezentau un element ulterior datei acordării măsurii nr. 2. Totuși, aceste afirmații sunt contrazise de observațiile autorităților elene cu privire la decizia de inițiere și insuficiente pentru a repune în discuție faptul că, pe de o parte, începând cu luna septembrie 2008, atunci când a fost adoptată decizia de acordare a măsurii nr. 2, aceste autorități erau pe deplin conștiente de deteriorarea drastică a situației financiare a Larko și că, pe de altă parte, acest aspect nu constituia un subiect de dispută între ele și Comisie în cursul procedurii administrative.

53      În al cincilea rând, având în vedere considerațiile care precedă, normele privind repartizarea sarcinii probei în cadrul aplicării principiului operatorului privat nu pot infirma această concluzie, cu riscul de a inversa în mod nejustificat această sarcină a probei în detrimentul Comisiei și de a încălca domeniul de aplicare al obligației de cooperare loială a statului membru, în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, ținând seama de separarea sferelor de cunoaștere și de răspundere care se află la originea cerințelor de furnizare a informațiilor relevante, în special în temeiul punctului 3.2 litera d) din Comunicarea privind garanțiile.

54      Desigur, pe de o parte, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că Comisia este obligată, în interesul unei bune administrări a principiilor fundamentale ale Tratatului FUE referitoare la ajutoarele de stat, să conducă procedura administrativă cu diligență și cu imparțialitate, pentru ca, la momentul adoptării deciziei finale, să dispună de cele mai complete și fiabile elementele posibile în acest scop. Prin urmare, îi revine sarcina de a solicita statului membru în cauză să furnizeze toate informațiile relevante care să îi permită să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare a principiului operatorului privat. Or, chiar și atunci când această instituție se confruntă cu un stat membru care, neîndeplinindu‑și obligația de colaborare, a omis să îi furnizeze informații pe care îl somase să i le comunice, aceasta trebuie să își bazeze deciziile pe elemente de o anumită fiabilitate și coerență, care oferă un temei suficient pentru a ajunge la concluzia că o întreprindere a beneficiat de un avantaj care constituie un ajutor de stat și care sunt, prin urmare, de natură să susțină concluziile la care ea ajunge. În această privință, Comisia nu poate presupune că o întreprindere a beneficiat de un avantaj care constituie un ajutor de stat bazându‑se numai pe o prezumție negativă, întemeiată pe lipsa de informații care permit să se ajungă la concluzia contrară, în absența altor elemente de natură să stabilească în mod pozitiv existența unui asemenea avantaj (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctele 67-70 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 7 mai 2020, BTB Holding Investments și Duferco Participations Holding/Comisia, C‑148/19 P, EU:C:2020:354, punctele 48-51 și jurisprudența citată). În plus, legalitatea unei decizii în materia ajutoarelor de stat trebuie să fie apreciată de instanța Uniunii în funcție de informațiile de care Comisia putea să dispună la momentul la care a adoptat decizia respectivă sau a căror prezentare ar fi putut, la cererea sa, să o obțină în cursul procedurii administrative (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, Comisia/Frucona Košice, C‑300/16 P, EU:C:2017:706, punctele 70 și 71 și jurisprudența citată).

55      Pe de altă parte, jurisprudența a recunoscut că normele de conduită adoptate de Comisie, precum Comunicarea privind garanțiile, nu pot, în sine, să creeze obligații în sarcina statelor membre (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 iulie 2016, Kotnik și alții, C‑526/14, EU:C:2016:570, punctele 40-44), inclusiv în ceea ce privește sarcina probei în scopul demonstrării existenței unui avantaj.

56      Cu toate acestea, în speță, având în vedere cele expuse la punctele 45-51 de mai sus, Comisia dispunea încă de la decizia de inițiere de elemente suficient de fiabile și de coerente care urmăreau să demonstreze că autoritățile elene erau conștiente de situația financiară dificilă a Larko la momentul acordării măsurii nr. 2 și că aceasta din urmă nu corespundea condițiilor de piață. În plus, în această decizie, Comisia a invitat în mod expres autoritățile elene să furnizeze informații pertinente în această privință, astfel încât le revenea sarcina de a prezenta, pentru a îndeplini criteriile prevăzute la punctul 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile, elemente de natură să repună aceste indicii în discuție. În special, autoritățile elene ar fi putut încerca să demonstreze că, în pofida dificultăților financiare necontestate ale Larko, prima de 1 % pentru acoperirea unui împrumut de 100 % corespundea practicii pe piața financiară elenă sau ar fi putut furniza dovezi cu privire la menținerea ratingului său de risc până în luna decembrie 2008, ceea ce nici autoritățile menționate, nici Larko nu au făcut. Astfel, simplul fapt, invocat de aceste autorități, că Larko ar fi beneficiat de asemenea în anul 2008 de un împrumut acordat de ATE Bank fără a solicita o garanție de stat nu infirmă această apreciere, întrucât Comisia a amintit în mod întemeiat că, în acest stadiu, banca respectivă era controlată de statul elen și că acordarea împrumutului menționat nu excludea o deteriorare ulterioară a situației economice a Larko în cursul aceluiași an.

57      Această apreciere corespunde, de altfel, repartizării sferelor de cunoaștere și de răspundere care stau la baza condițiilor prevăzute la punctul 3.2 din Comunicarea privind garanțiile, care sunt, înainte de toate, menite să faciliteze demonstrarea de către statul membru a faptului că o garanție publică individuală nu implică un ajutor de stat care trebuie notificat Comisiei. Chiar dacă, printr‑o astfel de comunicare fără caracter obligatoriu din punct de vedere juridic în privința statelor membre, Comisia nu poate inversa, în detrimentul acestora, sarcina probei privind existența unui ajutor de stat, amintită de jurisprudența menționată la punctul 54 de mai sus, nu este mai puțin adevărat că îi este permis să precizeze, în comunicarea menționată, informațiile relevante, în special de ordin economic, care, în opinia sa, pot exclude în mod suficient prezența unui ajutor de stat și pe care statul membru este în măsură să le prezinte, în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, mai exact pentru motivul că intră în sfera sa de cunoaștere și de răspundere.

58      În sfârșit, această apreciere nu este infirmată nici de Hotărârea din 12 martie 2020, Elche Club de Fútbol/Comisia (T‑901/16, EU:T:2020:97, punctele 132-137), și de Hotărârea din 12 martie 2020, Valencia Club de Fútbol/Comisia (T‑732/16, atacată cu recurs, EU:T:2020:98, punctele 134-136), cu privire la care părțile s‑au pronunțat în urma unei întrebări scrise a Tribunalului. În această privință, este suficient să se constate că aceste hotărâri privesc cadre factuale foarte diferite de cel din speță, în special din cauza existenței unor garanții în favoarea creditorului în cauză, precum un gaj sau o ipotecă, care puteau avea o incidență importantă asupra aprecierii caracterului conform cu condițiile pieței al unei prime de garanție, în special în temeiul punctului 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile.

59      În consecință, având în vedere elementele reținute în a doua componentă a motivelor considerentului (73) al deciziei atacate, al cărei caracter suficient al motivării a fost confirmat definitiv prin Hotărârea din 1 februarie 2018 (Larko/Comisia, T‑423/14, EU:T:2018:57, punctele 44-24), astfel cum a fost confirmată prin Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctele 117-102 și 124), trebuie să se concluzioneze că, la momentul adoptării deciziei menționate, Comisia dispunea de suficiente elemente de piață fiabile și coerente pentru a aprecia, în considerentele (74) și (77) ale deciziei respective că prima de garantare legată de măsura nr. 2 nu era conformă cu un preț de piață, în special pentru motivul că criteriile de la punctul 3.2 litera (d) din Comunicarea privind garanțiile nu erau îndeplinite și constituiau, așadar, un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

60      În consecință, este necesar să se respingă primul aspect al primului motiv, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la problema dacă Larko era o „întreprindere în dificultate” în anul 2008, în sensul punctului 3.2 litera (a) din Comunicarea privind garanțiile coroborat cu definiția prevăzută la punctele 9-11 din Liniile directoare pentru salvare și restructurare, și dacă autoritățile elene aveau sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de întrunirea criteriilor relevante ale acestei definiții la momentul acordării măsurii nr. 2.

61      În consecință, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

62      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Larko Geniki Metalleftiki kai Metallourgiki AE va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană în cauzele T423/14 și T423/14 RENV, precum și în cauza C244/18 P.

De Baere

Kreuschitz

Kecsmár

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 4 mai 2022.

Semnături


*      Limba de procedură: greaca.