Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2016 - Guiral Broto/EUIPO – Gastro & Soul (CAFE DEL SOL)

(Cauza T-549/15)1

[„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative CAFE DEL SOL – Marca națională figurativă anterioară Café del Sol – Neprezentarea unei dovezi în limba de procedură a opoziției – Articolele 75 și 76 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Normele 19 și 20 din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 – Dreptul la apărare”]

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamant: Ramón Guiral Broto (Marbella, Spania) (reprezentant: J. L. de Castro Hermida, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: H. O’Neill, agent)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Gastro & Soul GmbH (Hildesheim, Germania)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 16 iulie 2015 (cauza R 1888/2014-5) privind o procedură de opoziție între domnul Guiral Broto și Gastro & Soul.

Dispozitivul

Anulează Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 16 iulie 2015 privind o procedură de opoziție între domnul Ramón Guiral Broto și Gastro & Soul GmbH.

Respinge în rest acțiunea.

EUIPO și domnul Guiral Broto suportă, fiecare, propriile cheltuieli de judecată.

____________

1     JO C 381, 16.11.2015.