Language of document : ECLI:EU:T:2015:470





Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 6 iulie 2015 –
Franța/Comisia

(Cauza T‑516/10)

„FEOGA – Secțiunea «Orientare» – Reducerea unei contribuții financiare – Program de inițiativă comunitară Leader+ – Nerespectarea termenului de adoptare a unei decizii – Încălcarea unor norme fundamentale de procedură”

1.                     Acțiune în anulare – Motive – Încălcarea unor norme fundamentale de procedură – Nerespectarea termenului stabilit de legiuitorul Uniunii – Examinare din oficiu de către instanță (art. 263 TFUE) (a se vedea punctul 26)

2.                     Coeziune economică, socială și teritorială – Intervenții structurale – Finanțare de către Uniune – Suspendarea sau reducerea unei contribuții financiare ca urmare a unor abateri – Termen de decădere pentru adoptarea deciziei Comisiei – Momentul de la care începe să curgă termenul [Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului, art. 100 alin. (5) și art. 108 al doilea paragraf] (a se vedea punctele 27, 28, 31 și 32)

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziei C(2010) 5724 final a Comisiei din 23 august 2010 de aplicare a unor corecții financiare contribuției în cadrul secțiunii „Orientare” a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), acordat programului de inițiativă comunitară CCI 2000.FR.060.PC.001 (Franța – Leader+)

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia C(2010) 5724 final a Comisiei din 23 august 2010 de aplicare a unor corecții financiare contribuției în cadrul secțiunii „Orientare” a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), acordate programului de inițiativă comunitară CCI 2000.FR.060.PC.001 (Franța – Leader+).

2)

Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Republica Franceză.