Acţiune introdusă la 17 iulie 2007 - Birkhoff/Comisia Comunităților Europene
(Cauza F-76/07)
Limba de procedură: germana
Părţile
Reclamant: Gerhard Birkhoff (Weitnau, Germania) (reprezentant: K. Hösgen, Rechtsanwalt)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Concluziile reclamantului
anularea deciziei prin care autoritatea împuternicită sa facă numiri s-a pronunţat la 18 aprilie 2007 asupra reclamaţiei reclamantului (nr. R/16/07);
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele şi principalele argumente
Reclamantul, funcţionar pensionat al Comisiei Europene, are în întreţinere o fiică paraplegică, care are nevoie de un scaun cu rotile. Potrivit reclamantului, vechiul scaun a devenit inutilizabil datorită uzurii. În consecinţă, acesta a solicitat suportarea costurilor unui nou scaun cu rotile de către Comisie, fapt care i-a fost refuzat.
Reclamantul invocă încălcarea drepturilor de care beneficiază în temeiul prevederilor coroborate ale articolelor 72 și 110 din Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene și din anexa I titlul XII litera F punctul 4 din reglementarea comună referitoare la asigurarea de boală a funcţionarilor Comunităţilor Europene.
____________