HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera a doua)
13 decembrie 2007(*)
„Funcție publică – Agenți temporari – Recrutare – Post de șef al Departamentului administrativ – Țară terță – Aviz nefavorabil al serviciului medical”
În cauza F‑95/05,
având ca obiect o acțiune introdusă în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA,
N, agent contractual al Comisiei Comunităților Europene, domiciliind în Bruxelles (Belgia), reprezentată inițial de K. H. Hagenaar, avocat, ulterior de J. van Drooghenbroeck și T. Demaseure, avocați, și în final de I. Kletzlen, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnul J. Currall și de doamna K. Herrmann, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnul S. Van Raepenbusch, președinte, doamna I. Boruta și domnul H. Kanninen (raportor), judecători,
grefier: domnul S. Boni, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 28 iunie 2007,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin scrisoarea primită prin fax la grefa Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 5 octombrie 2005 (originalul fiind depus la 11 octombrie 2005), reclamanta solicită în esență, pe de o parte, anularea Deciziei directorului Direcției K „Serviciul extern” al Direcției Generale (DG) Relații Externe a Comisiei Comunităților Europene din 15 aprilie 2005 prin care o informează că nu va fi recrutată în calitate de șef al Departamentului administrativ al Delegației Comisiei situate în Guineea și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata către reclamantă a unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului material și moral pe care aceasta pretinde că l‑a suferit.
Cadrul juridic
2 Potrivit articolului 12 alineatul (2) litera (d) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene (denumit în continuare „RAA”):
„Poate fi angajată ca agent temporar numai persoana care:
[…]
(d) este aptă din punct de vedere fizic să își exercite atribuțiile;
[…]”
3 Articolul 13 primul paragraf din RAA prevede că „[î]nainte de a fi angajat, agentul temporar este supus unui examen medical efectuat de către un medic consultant al instituției, astfel încât instituția să se asigure că acesta îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 12 alineatul (2) litera (d)”.
4 Articolul 13 al doilea paragraf din RAA precizează că „[a]rticolul 33 al doilea paragraf din [S]tatut[ul] funcționarilor Comunităților Europene] se aplică prin analogie”.
5 Potrivit articolului 33 al doilea paragraf din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”), „[î]n cazul unui aviz medical negativ, primit ca urmare a efectuării examenului medical prevăzut la primul paragraf, candidatul poate solicita, în termen de douăzeci de zile de la data la care instituția i‑a notificat respectivul aviz, examinarea cazului său de către o comisie medicală compusă din trei medici aleși de autoritatea împuternicită să facă numiri dintre medicii consultanți ai instituțiilor[; m]edicul consultant care a emis avizul negativ inițial este audiat de comisia medicală[; c]andidatul poate prezenta comisiei medicale avizul unui medic ales de el[; a]tunci când avizul comisiei medicale confirmă concluziile examenului medical prevăzut la primul paragraf, onorariile și cheltuielile aferente sunt suportate de candidat în proporție de 50 %”.
Situația de fapt
6 Reclamanta a lucrat în serviciul Comisiei în calitate de agent auxiliar din iunie 1993 până în mai 1994, ulterior ca agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA din 1 iulie 2002 până la 31 iulie 2004. În cursul acestei perioade, reclamanta a fost repartizată la DG Control Financiar, iar ulterior, începând cu 1 martie 2003, la DG Justiție și Afaceri Interne.
7 Reclamanta a fost în concediu medical din 27 octombrie 2003 până la 31 martie 2004. La 16 martie 2004, aceasta a fost repartizată la Oficiul de Administrație și Plată a Drepturilor Individuale (PMO) și a lucrat în calitate de agent temporar până la 31 iulie 2004, iar ulterior ca agent contractual de la 1 august 2004.
8 La 7 iulie 2004, reclamanta și‑a depus candidatura pentru postul de șef al Departamentului administrativ al Delegației Comisiei situate în Congo, în urma publicării anunțului pentru ocuparea unui post vacant COM/2004/2982/F.
9 200808812 La 5 ianuarie 2005, DG Relații Externe a informat‑o pe reclamantă că a trecut cu succes de etapa de selecție și a întrebat‑o dacă ar accepta o repartizare într‑o altă delegație decât cea situată în Congo. În cazul unui răspuns pozitiv din partea sa, reclamanta urma să fie invitată să întocmească o listă de prioritate care cuprindea patru delegații.
10 Prin mesajul electronic din 7 ianuarie 2005, reclamanta a adus la cunoștința DG Relații Externe că a confirmat interesul său pentru o repartizare în Congo și își exprima același interes pentru Delegația situată în Guineea.
11 Anunțul COM/2004/3510/F privind ocuparea postului de șef al Departamentului administrativ al Delegației în Guineea preciza că „[n]umirea funcționarului […] este condiționată de avizul favorabil al [s]erviciului [m]edical […]”.
12 La 15 februarie 2005, reclamanta s‑a prezentat la vizita medicală impusă în anunțul pentru ocuparea unui post vacant COM/2004/3510/F.
13 La 17 februarie 2005, DG Relații Externe a adresat o notă către DG Personal și Administrație pentru ca autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AACM”) să procedeze cât mai repede posibil la recrutarea ca șefi ai departamentelor administrative ale delegațiilor, în calitate de agenți temporari în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA a persoanelor care figurează pe o listă care includea și numele reclamantei.
14 La 28 februarie 2005, reclamanta a primit rezultatele examenelor medicale efectuate în vederea numirii sale în cadrul delegației.
15 La 1 martie 2005, medicul A, medic consultant în cadrul Comisiei, a informat‑o pe reclamantă despre rezervele sale privind plecarea în Africa. Potrivit Comisiei, medicul A ar fi invitat, în consecință, reclamanta să îl contacteze pe medicul B, psihiatru care figura pe lista experților medicali independenți ai Comisiei în vederea stabilirii unei expertize externe.
16 La 2 martie 2005, reclamanta a avut o întrevedere cu medicul B, al cărui raport a fost primit de medicul A la 7 martie 2005. În concluziile sale, medicul B și‑a exprimat rezervele în privința sănătății psihice a reclamantei în legătură cu postul de răspundere din Africa.
17 Prin mesajul electronic din 3 martie 2005, DG Relații Externe a informat‑o pe reclamantă că așteaptă acordul serviciului medical pentru a continua procedura de recrutare a sa în calitate de șef al Departamentului administrativ din cadrul delegației.
18 La 9 martie 2005, reclamanta a avut o nouă întrevedere cu medicul A, care și‑a reafirmat reticențele sale cu privire la plecarea sa în Guineea, pe baza raportului medicului B.
19 Prin nota din 17 martie 2005, medicul A a informat DG Relații Externe că reclamanta nu este aptă din punct de vedere fizic să exercite atribuțiile de șef al Departamentului administrativ în cadrul Delegației din Guineea.
20 La 22 martie 2005, medicul A i‑a comunicat prin fax reclamantei, la cererea acesteia, numele și adresele a trei specialiști în psihiatrie care figurau pe lista medicilor experți ai Comisiei. Reclamanta nu l‑a consultat pe niciunul dintre acești trei medici.
21 La 4 aprilie 2005, reclamanta i‑a prezentat medicului A rapoartele de expertiză a patru psihiatri pe care îi consultase din proprie inițiativă. Este vorba de o atestare din 10 martie 2005 a medicului C, de un raport din 31 martie 2005 al medicului D și de un raport de expertiză medico‑psihologică din 4 aprilie 2005, semnat de medicii E și F.
22 Prin scrisoarea din 15 aprilie 2005, directorul Direcției K „Serviciul extern” a DG Relații Externe a informat‑o pe reclamantă că, „având în vedere rezultatul negativ notificat la 17 martie 2005 de [s]erviciul [m]edical, cererea trimisă către DG [Personal și Administrație] din data de 17 [februarie 2005] pentru recrutarea [sa] în postul în discuție nu ar putea fi urmată de o ofertă de contract de agent temporar [în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA] și, […] în consecință, intrarea [sa] în funcție în Guineea […] nu poate avea loc” (denumită în continuare „decizia atacată”).
23 La 18 aprilie 2005, medicul E i‑a adresat medicului A o scrisoare în care a făcut trimitere la raportul medicului B și la raportul semnat în special de medicul F. Medicul E a constatat în scrisoarea sa că medicul B „pune în evidență principiul precauției pe baza antecedentelor și a caracteristicilor personalității”, în timp ce medicul F și el însuși nu „au descoperit nici în examenul medico‑psihologic, nici în evaluările psihometrice o patologie mentală care să impună contraindicarea accesului la un post precum cel solicitat de [reclamantă]”.
24 În nota din 19 aprilie 2005, adresată directorului Direcției K „Serviciul extern” a DG Relații Externe, reclamanta a susținut:
„[…] spre deosebire de nota medicului [c]onsultant […] din 17 martie, pot să vă confirm că rezultatele medicale efectuate de serviciul medical, a căror copie am primit‑o, sunt pozitive și, prin urmare, echivalente cu un «DA» în ceea ce privește aptitudinea medicală.
Având în vedere [articolul] 33 din statut: «Înainte de a fi numit în post, candidatul selectat este supus unui examen medical efectuat de un medic consultant al instituției, astfel încât instituția să se asigure că acesta îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 28 [litera] (e)» – [articolul] 28 [litera] (e): «[Nimeni] nu poate fi numit […] dacă nu este apt din punct de vedere fizic să își exercite atribuțiile». Prin urmare, este surprinzător mesajul medicului [A] din 17 martie 2005 privind «aptitudinea [mea] medicală», după cum s‑a arătat în scrisoarea dumneavoastră. În cazul în care doriți să aveți o copie a rezultatelor testelor efectuate, vă voi furniza o astfel de copie.”
25 Reclamanta i‑a trimis directorului Direcției C „Politică socială, personalul de la Luxemburg, sănătate, igienă” a DG Personal și Administrație o notă din 20 aprilie 2005 care este, în esență, identică cu nota din 19 aprilie 2005 menționată anterior.
26 Printr‑o notă din 26 aprilie 2005, întocmită la cererea directorului Direcției C „Politică socială, personalul de la Luxemburg, sănătate, igienă” a DG Personal și Administrație, șeful de unitate al serviciului medical din direcția respectivă a răspuns la o notă a reclamantei din 20 aprilie 2005. În cuprinsul acesteia se explică faptul că „orice persoană care candidează pentru o plecare la o delegație este supusă unei vizite medicale prealabile[; î]n acest context, și nu în cel al [articolului] 33 din [s]tatut, [reclamanta] a […] primit un aviz negativ din partea medicului consultant în ceea ce privește o eventuală repartizare în Guineea […] [; a]cest aviz este destinat [autorității împuternicite să facă numiri] a [DG Relații Externe], care va trebui să ia o decizie finală, avizul constituind numai unul dintre elementele de care trebuie să se țină cont la adoptarea acestei decizii”.
27 La 19 mai 2005, reclamanta a formulat o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva deciziei atacate.
28 Prin decizia din 5 iulie 2005, autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a respins reclamația.
Procedura și concluziile părților
29 Prezenta acțiune a fost înregistrată inițial la grefa Tribunalului de Primă Instanță cu numărul T‑377/05.
30 Prin Ordonanța din 15 decembrie 2005, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Decizia 2004/752/CE, Euratom a Consiliului din 2 noiembrie 2004 de instituire a Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (JO L 333, p. 7, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 142), Tribunalul de Primă Instanță a trimis prezenta cauză Tribunalului. Acțiunea a fost înregistrată la grefa acestuia cu numărul F‑95/05.
31 Prin Ordonanța din 24 mai 2007, președintele Camerei a doua a Tribunalului a aprobat acordarea asistenței judiciare către reclamantă.
32 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata către aceasta, pentru repararea prejudiciului material și moral suferit, a unei sume provizorii de 1 euro, cu titlu provizoriu și sub rezervă;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
33 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca neîntemeiată;
– pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată potrivit legii.
Cu privire la cererea de anulare
Cu privire la întinderea motivelor invocate de reclamantă
34 În susținerea cererii sale de anulare a deciziei atacate, reclamanta invocă, în cererea sa introductivă, mai multe motive întemeiate, în primul rând, pe necompetența directorului Direcției K „Serviciul extern” a DG Relații Externe pentru adoptarea deciziei atacate, în al doilea rând, pe abuzul de putere săvârșit de medicul A, DG Relații Externe și AIPN, precum și, în al treilea rând, pe încălcarea, de către medicul A, a obligației de motivare a avizului medical.
35 Potrivit Comisiei, reclamanta ar fi invocat în primul rând un motiv întemeiat pe necompetența directorului Direcției K „Serviciul extern” a DG Relații Externe pentru adoptarea deciziei atacate. Al doilea motiv ar fi întemeiat pe abuzul de putere săvârșit de directorul Direcției K „Serviciul extern” a DG Relații Externe în adoptarea deciziei menționate. În sfârșit, al treilea motiv ar fi întemeiat pe eroarea vădită de apreciere, pe abuzul de drept, precum și pe lipsa motivării care afectează avizul medical emis de medicul A.
36 În replica sa, reclamanta a dezvoltat temeiurile celui de al doilea și celui de al treilea motiv, astfel cum sunt prezentate de Comisie. Pe de o parte, aceasta arată că al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, după cum se prevede la articolul 25 al doilea paragraf din statut, precum și pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime. Pe de altă parte, aceasta susține că al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, a principiului încrederii legitime și a obligației de solicitudine.
37 Din memoriile prezentate de părți reiese că reclamanta invocă, în esență, trei motive principale. În primul rând, aceasta invocă necompetența directorului Direcției K „Serviciul extern” a DG Relații Externe pentru adoptarea deciziei atacate. În al doilea rând, reclamanta susține că decizia atacată este nelegală întrucât rapoartele și expertizele medicilor pe care aceasta i‑a consultat din proprie inițiativă nu au fost luate în considerare în cadrul procedurii. În plus, reclamanta pretinde că, potrivit dispozițiilor articolului 33 al doilea paragraf din statut, dispune de posibilitatea de a sesiza o comisie medicală pentru a obține avizul acesteia, după ce medicul A a emis avizul său negativ. În al treilea rând, reclamanta arată că decizia atacată și avizul medical întocmit de medicul A nu îndeplinesc cerințele obligației de motivare. În plus, argumentarea reclamantei conține elemente care urmăresc să demonstreze existența unui abuz de putere și a unei erori vădite de apreciere.
38 Această prezentare a motivelor invocate de reclamantă reiese din raportul pregătitor de ședință, notificat părților la 24 mai 2007. Nici reclamanta, nici Comisia nu au formulat observații în legătură cu raportul menționat. Se impune examinarea în primul rând a celui de al doilea motiv.
Cu privire la al doilea motiv
Argumentele părților
39 În primul rând, potrivit reclamantei, medicul A, DG Relații Externe și AIPN nu ar fi luat în considerare nici atestarea medicului C, raportul medicului D, precum și raportul explicit și favorabil al medicilor E și F, nici scrisoarea din 18 aprilie 2005 întocmită de medicul E.
40 În consecință, ar fi evident că decizia atacată a fost adoptată în alt scop decât cel arătat. Neluând în considerare documentele medicale menționate, administrația ar fi acționat cu rea‑credință față de reclamantă. Nicio dispoziție nu ar exclude posibilitatea de a lua în considerare rapoartele de expertiză externe.
41 Reclamanta precizează de asemenea că medicul A nu a făcut cunoscute administrației avizele specialiștilor pe care aceasta i‑a consultat. În această privință, reclamanta susține că trebuie remarcat în special că acest medic generalist, care a luat cunoștință de rapoarte extrem de detaliate de ordin psihiatric și psihologic întocmite de patru specialiști în materie, și‑a menținut diagnosticul sumar de ordin fizic. Reclamanta consideră că în mod just aceasta nu a consultat medicii recomandați de medicul A.
42 În al doilea rând, reclamanta pretinde că, potrivit dispozițiilor articolului 33 al doilea paragraf din statut, aceasta dispune de posibilitatea de a sesiza o comisie medicală pentru a obține un aviz, după ce medicul A a emis un aviz negativ. Or, reclamanta subliniază că a primit, în urma notei sale din 20 aprilie 2005, o scrisoare de la DG Personal și Administrație din 26 aprilie 2005 care îi indica faptul că procedura prevăzută la articolul 33 din statut nu se aplică în cazul său. Astfel, Comisia ar fi indus‑o în eroare în legătură cu posibilitatea de a recurge la această procedură.
43 Comisia susține că, în speță, decizia atacată a fost adoptată în urma notificării avizului serviciului medical din 17 martie 2005, prin care se constata că reclamanta nu era aptă din punct de vedere fizic să își exercite atribuțiile în Guineea.
44 Comisia subliniază că un aviz favorabil prealabil al serviciului medical era impus de anunțul pentru ocuparea unui post vacant COM/2004/3510/F. Într‑adevăr, orice persoană care candidează la plecarea la o delegație într‑o țară terță ar fi supusă unui examen medical efectuat de un medic consultant al Comisiei, în scopul de a permite serviciului la care este repartizat să se asigure că aceasta are aptitudinile fizice necesare pentru a îndeplini toate obligațiile care îi revin, ținând cont de natura atribuțiilor și de condițiile de la locul în care trebuie exercitate acestea.
45 În această privință, avizul privind aptitudinea fizică, emis în urma examenului medical la care a fost supusă reclamanta în temeiul articolului 28 din statut și al articolului 13 din RAA, în vederea angajării în calitate de agent temporar în iulie 2002, pentru exercitarea atribuțiilor la Bruxelles, nu ar fi putut anticipa aptitudinea sa de a fi repartizată în anii următori într‑un alt loc.
46 Pe de o parte, un examen medical specific ar fi fost cu atât mai justificat cu cât specificitatea atribuțiilor exercitate în cadrul delegației într‑o țară terță reiese din dispozițiile speciale și derogatorii ale anexei X la statut și, pe de altă parte, că mediul sanitar, condițiile climatice și de securitate, precum și gradul de izolare pot fi diferite de condițiile obișnuite din Comunitate într‑o măsură în care ar justifica uneori acordarea unor despăgubiri compensatorii.
47 În consecință, cerința unui aviz medical pentru a decide în legătură cu asemenea repartizări ar fi pe deplin justificată în interesul serviciului. Acest anunț nu s‑ar limita la starea fizică a candidatului, ci ar trebui de asemenea să țină cont și de starea sa psihică, inclusiv prin întocmirea unui pronostic al problemelor viitoare susceptibile să pună în discuție, într‑un viitor previzibil, îndeplinirea normală a atribuțiilor avute în vedere și/sau care ar putea necesita repatrierea anticipată a funcționarului sau a agentului.
48 În această privință, Comisia arată că reclamanta a calificat în mod greșit nota din 28 februarie 2005 prin care i‑au fost comunicate rezultatele examenelor medicale efectuate în vederea repartizării sale la o delegație externă drept un aviz favorabil precum cel impus prin anunțul pentru ocuparea unui post vacant COM/2004/3510/F. Această notă nu ar face decât să transmită reclamantei rezultatele examenelor medicale considerându‑le, cu excepția unora, normale. În plus, din conținutul acestei note ar rezulta că nu ar putea fi vorba de un aviz medical precum cel impus prin anunțul menționat. De altfel, această notă nu ar constitui pentru reclamantă avizul medical în cauză, întrucât, în cererea sa, aceasta din urmă declară că DG Relații Externe a informat‑o la 3 martie 2005 că aștepta încă acordul serviciului medical.
49 În ceea ce privește rapoartele și expertizele efectuate de medicii specialiști aleși de reclamantă, Comisia consideră că acestea nu creează o obligație nici pentru DG Relații Externe, nici pentru AAIC în legătură cu angajarea persoanei interesate, în măsura în care acestea nu au fost întocmite în cadrul reexaminării avizului medical al medicului A.
50 Comisia nu contestă faptul că agentul care a primit un aviz medical negativ poate dispune de căi de atac pe plan medical. De altfel, Comisia afirmă că medicul A i‑ar fi comunicat acesteia coordonatele a trei medici specialiști în psihiatrie pentru a‑i permite să utilizeze această posibilitate în scopul de obține o altă opinie în cadrul procedurii de repartizare la delegație. În această privință, Comisia a subliniat, în ședință, că legiuitorul comunitar a omis să prevadă o procedură de contestare a avizului medical în ceea ce privește numirile în cadrul serviciului extern.
51 Utilizarea unui aviz complementar al unuia dintre experții independenți indicați de medicul A ar fi fost decisivă pentru soluționarea expertizelor contradictorii ale medicului B, precum și ale medicilor E și F. Ar fi, prin urmare, de neînțeles ca reclamanta să se fi abținut să consulte acești experți, deși a solicitat să cunoască numele acestora.
52 Comisia adaugă că împrejurarea că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută pentru plecarea la delegație nu îi conferă dreptul ca avizele pe care le‑a obținut din proprie inițiativă să fie luate în considerare. Potrivit Comisiei, funcționarul sau agentul nu poate substitui prin avizul medicilor pe care a avut inițiativa să îi consulte avizul medicului care are atribuția statutară de a emite avizul solicitat. Unicul mod în care reclamanta ar putea contesta avizul medicului A ar fi consultarea unor medici consultanți indicați de acesta în faxul din 22 martie 2005.
53 Potrivit Comisiei, avizul favorabil al serviciului medical prevăzut de anunțul pentru ocuparea unui post vacant COM/2004/3510/F trebuie să fie emis în împrejurări diferite de examenul medical de angajare, în sensul articolului 33 din statut și al articolului 13 din RAA. Aceste dispoziții nu ar putea fi, prin urmare, aplicabile în speță. În plus, niciun text normativ nu ar reglementa procedura medicală în cazul repartizării într‑o țară terță. În consecință, Comisia ar fi urmat o procedură autonomă, pusă în aplicare pe baza anunțului pentru ocuparea unui post vacant și instituită în interesul serviciului.
54 În cadrul ședinței, Comisia a precizat că procedura prevăzută la articolul 59 din statut nu ar mai fi aplicabilă în cazul ocupării unui post în cadrul serviciului extern.
55 Comisia subliniază în continuare că, presupunând chiar că anunțul medicului A este asimilat unui aviz medical de angajare prevăzut la articolul 33 din statut, trebuie să se constate că reclamanta nu a solicitat reexaminarea avizului medicului A potrivit procedurii prevăzute la articolul 33 al doilea paragraf din statut.
56 În consecință, în lipsa unui aviz contrar celui al medicului A în temeiul procedurii prevăzute în acest sens, decizia atacată nu ar putea fi viciată printr‑un abuz de putere, întrucât se bazează numai pe avizul medicului A.
57 În ceea ce privește abuzul de putere pe care reclamanta pretinde că l‑a săvârșit medicul A, Comisia arată că acesta este autorizat să emită un aviz negativ ținând cont, pe de o parte, de faptul că el cunoaște dosarul medical al reclamantei și de expertiza întocmită de medicul B și, pe de altă parte, de lipsa unui aviz diferit. Prin urmare, medicul A ar fi emis numai o opinie profesională. În plus, reclamanta nu ar susține nici că medicul A ar fi acționat dintr‑un alt motiv.
Aprecierea Tribunalului
58 Potrivit articolului 10 al patrulea paragraf din RAA, titlul VIIIa din statut privind dispoziții speciale și derogatorii aplicabile funcționarilor repartizați într‑o țară terță se aplică, prin analogie, agenților temporari repartizați într‑o țară terță. Potrivit articolului 101a din statut, care reprezintă unicul articol din titlul respectiv, „[f]ără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale statutului, anexa X stabilește dispozițiile speciale și derogatorii aplicabile funcționarilor repartizați într‑un post aflat într‑o țară terță”.
59 Trebuie subliniat că anexa X la statut nu conține dispoziții speciale sau derogatorii privind examenul medical efectuat cu ocazia recrutării.
60 În schimb, după modelul dispozițiilor articolului 33 primul paragraf din statut care se referă la funcționari, articolul 13 primul paragraf din RAA prevede că agentul temporar este supus examenului medical al unui medic consultant al instituției înainte de a fi angajat, în scopul de a verifica dacă îndeplinește condițiile privind aptitudinea fizică impusă de articolul 12 alineatul (2) litera (d) din RAA, pentru exercitarea atribuțiilor sale.
61 În plus, articolul 33 al doilea paragraf din statut, aplicabil, prin analogie, agenților temporari în temeiul articolului 13 al doilea paragraf din RAA, prevede o procedură internă de apel împotriva avizului emis de medicul consultant al instituției.
62 În această privință, trebuie să se constate că, întrucât la articolul 33 al doilea paragraf din statut a instituit o comisie medicală de apel, legiuitorul a avut ca obiectiv să constituie o garanție suplimentară pentru candidați și să amelioreze astfel protecția drepturilor lor (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 14 aprilie 1994, A/Comisia, T‑10/93, RecFP, p. I‑A‑119 și II‑387, punctul 23).
63 Într‑adevăr, în primul rând, o comisie medicală constituită din trei medici, printre care nu figurează medicul consultant care a emis avizul inițial negativ, aleși dintre medicii consultanți ai instituțiilor și nu numai dintre medicii consultanți ai instituției în cauză, constituie o garanție suplimentară reală pentru candidați (Hotărârea A/Comisia, citată anterior, punctul 24). În al doilea rând, din articolul 33 al doilea paragraf din statut reiese că un candidat poate prezenta comisiei medicale avizul unui medic ales de el. În plus, un candidat poate întotdeauna să solicite și să obțină ca motivele unui aviz negativ să îi fie comunicate medicului curant pe care l‑a ales în mod liber. O astfel de comunicare poate fi efectuată înainte de convocarea comisiei medicale (Hotărârea A/Comisia, citată anterior, punctul 25). În al treilea rând, din articolul 33 al doilea paragraf din statut reiese că acea comisie medicală trebuie să se bazeze pe dosarul medical întocmit în cadrul instituției, după audierea medicului consultant care a emis avizul negativ, precum și, dacă este cazul, pe avizul emis de un medic ales în mod liber de candidat. Comisia medicală poate de asemenea să se întemeieze pe un interviu cu candidatul și/sau cu medicul său curant și pe toate documentele pe care candidatul consideră că trebuie să le prezinte. În plus, comisia medicală poate, în cazul în care consideră oportun, să supună candidatul la un nou examen, prin dispunerea eventuală a unor teste complementare sau prin solicitarea opiniei altor medici specialiști. În consecință, comisia medicală este în măsură să procedeze la o reexaminare completă și imparțială a situației candidatului (Hotărârea A/Comisia, citată anterior, punctul 27).
64 În plus, trebuie să se constate că statutul prevede de asemenea, pentru alte situații decât procedura de recrutare, mecanisme care să îi permită funcționarului să își prezinte punctul de vedere în cursul procedurii controlului medical. Astfel, articolul 59 alineatul (1) al cincilea, al șaselea și al șaptelea paragraf din statut instituie posibilitatea de a recurge la un sistem de arbitraj atunci când funcționarul consideră că acele concluzii ale controlului medical organizat de AIPN în cadrul unui concediu de boală nu sunt justificate din punct de vedere medical. În ceea ce privește procedura de acordare a unei prestații de invaliditate, articolul 7 primul paragraf din anexa II la statut prevede că un funcționar poate să îl desemneze pe unul dintre cei trei medici care fac parte din comisia însărcinată să aprecieze existența unei stări de invaliditate.
65 În speță, trebuie reamintit, în primul rând, că reclamanta lucra în cadrul Comisiei în momentul în care și‑a depus candidatura la postul de șef al Departamentului administrativ al Delegației în Guineea și că se avea în vedere recrutarea sa în postul respectiv în calitate de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, astfel cum reiese din nota din 17 februarie 2005 a DG Relații Externe.
66 În al doilea rând, potrivit anunțului pentru ocuparea unui post vacant COM/2004/3510/F, numirea candidatului în postul de șef al Departamentului administrativ al Delegației în Guineea „este condiționată de avizul favorabil al [s]erviciului [m]edical […]”. În speță, serviciul medical a emis un aviz negativ în privința recrutării reclamantei în postul în cauză. În consecință, prin decizia atacată reclamanta a fost informată că nu va fi recrutată.
67 Potrivit Comisiei, niciun text nu prevede posibilitatea reclamantei de a obține, printr‑o procedură specială, reexaminarea medicală a avizului negativ emis de medicul consultant în vederea repartizării la o delegație. Cu toate acestea, Comisia nu contestă că destinatarul unui aviz negativ poate dispune de căi de atac pe plan medical. De altfel, Comisia afirmă că medicul consultant i‑a comunicat reclamantei coordonatele celor trei medici specialiști în psihiatrie, în scopul de a obține un aviz contradictoriu.
68 Reclamanta susține, pe de o parte, că avizele medicale ale medicilor pe care i‑a ales ar fi trebuit luate în considerare în cadrul procedurii de recrutare. Pe de altă parte, aceasta consideră că posibilitatea de a sesiza comisia medicală în vederea obținerii unui aviz, prevăzută la articolul 33 al doilea paragraf din statut, era aplicabilă în cazul său. Prin urmare, situația reclamantei trebuie interpretată ca fiind legată de respectarea dreptului la apărare, în sensul că nu i‑a fost oferită ocazia de a fi ascultată în mod util înaintea adoptării deciziei atacate, în special prin intervenția unui medic ales de aceasta, după cum prevede articolul 33 al doilea paragraf din statut.
69 Mai întâi, trebuie să se constate că procedura urmată de Comisie, pe baza căreia a fost adoptată decizia atacată, nu a respectat garanțiile legate de dreptul la apărare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 33 al doilea paragraf din statut.
70 Într‑adevăr, chiar dacă, în speță, trebuie admis că procedura de emitere a avizului medical nu era lipsită de orice garanție proprie unei proceduri contradictorii, întrucât reclamanta avea posibilitatea să consulte alți experți independenți pentru a contraargumenta avizul medicului A și expertiza medicului B, trebuie totuși să se constate că procedura respectivă diferă în mod esențial de cele prezentate la punctele 63 și 64 de mai sus prin faptul că aceasta nu garantează în special că avizul unui medic ales în mod liber de candidat este luat în considerare la întocmirea avizului medical definitiv.
71 În plus, este important de subliniat că din argumentarea Comisiei nu reiese că procedura urmată în speță era prevăzută de vreun text juridic. Pe de altă parte, această procedură nu rezulta dintr‑o practică determinată care ar fi cunoscută dinainte de persoanele vizate.
72 Cu toate acestea, Comisia afirmă că interesul serviciului impune ca, din cauza condițiilor speciale din anumite țări terțe, serviciul medical să emită avizul său în condiții diferite de cele ale examenului medical prevăzut la articolul 13 din RAA pentru agenții temporari și de ale celui prevăzut la articolul 33 din statut, care nu vizează decât prima recrutare. Potrivit Comisiei, procedura aplicabilă în speță ar fi autonomă, pusă în aplicare pe baza anunțului pentru ocuparea unui post vacant și emis în interesul serviciului.
73 Cu toate acestea, Comisia nu a explicat în cadrul ședinței motivele pentru care, în procedura prevăzută la articolul 13 din RAA și la articolul 33 din statut, nu ar putea fi luate în considerare cerințele speciale privind aptitudinea fizică a candidaților la posturile situate în țări terțe. Aceasta nu a precizat nici de ce interesul serviciului ar justifica sau ar necesita ca respectivul candidat la recrutare să nu beneficieze de aceleași garanții precum cele prevăzute la articolul 13 din RAA și la articolul 33 din statut.
74 În sfârșit, niciun element din dispozițiile articolului 13 din RAA și ale articolului 33 din statut nu permite să se concluzioneze că procedura pe care aceste articole o prevăd nu ar putea să se aplice decât agenților temporari angajați pentru prima dată în cadrul Comunității. În această privință, afirmația Comisiei potrivit căreia candidații nou‑recrutați în cadrul Comisiei cu scopul de a fi repartizați în țări terțe ar fi fost supuși la două examene medicale, primul prevăzut de articolul 33 din statut, iar al doilea prevăzut de anunțul pentru ocuparea unui post vacant, nu este convingătoare. De altfel, în răspunsul său la reclamația formulată de reclamantă, AIPN face trimitere explicită la dispozițiile articolului 33 din statut și la cele ale articolului 13 din RAA.
75 Din ansamblul considerațiilor de mai sus reiese că legiuitorul comunitar a stabilit, în materie de procedură de control medical, mecanisme care le oferă candidaților la recrutare, funcționarilor sau agenților posibilitatea de a‑și susține în mod util punctul de vedere, permițându‑le în special să apeleze la un medic ales de aceștia.
76 Având în vedere obiectivul de a garanta respectarea dreptului la apărare prin mecanismele menționate și în lipsa, pe de o parte, a dispozițiilor prin care se instituie o procedură autonomă aplicabilă agenților temporari repartizați într‑o țară terță sau a altor motive pertinente și, pe de altă parte, a motivelor care să justifice neaplicabilitatea, în împrejurările din speță, a articolului 33 al doilea paragraf din statut, trebuie să se considere că procedura de recrutare a acestor agenți trebuie să respecte articolul 33 al doilea paragraf din statut. În speță, după cum s‑a arătat la punctele 69 și 70 din prezenta hotărâre, procedura urmată a încălcat dispozițiile articolului 33 al doilea paragraf din statut.
77 În consecință, trebuie să se considere că decizia atacată a încălcat articolul 33 al doilea paragraf din statut.
78 Prin urmare, se impune anularea deciziei atacate, fără a mai fi necesară examinarea celorlalte motive invocate de reclamantă în cadrul concluziilor sale în anulare.
Cu privire la cererea de despăgubiri
Argumentele părților
79 Reclamanta arată că, în urma adoptării deciziei atacate, a suferit un prejudiciu excepțional care rezultă din pierderea unei șanse și din ilegalitatea sa manifestă.
80 Aceasta solicită recunoașterea principiului unei despăgubiri pentru motive de ordin material (pregătirea mutării, chirii etc.) și moral. În replica sa, reclamanta solicită să i se acorde cu titlu provizoriu și sub rezervă, suma de 1 euro, pentru repararea prejudiciului material și moral.
81 Comisia susține în primul rând că, atunci când prejudiciul reiese dintr‑un comportament al administrației fără caracter decizional, procedura administrativă trebuie să înceapă cu introducerea unei cereri în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut. În speță, reclamanta nu ar fi urmat această procedură. În consecință, cererea sa de despăgubiri ar fi inadmisibilă.
82 În al doilea rând, Comisia susține că reclamanta nu a precizat, în cererea introductivă, întinderea prejudiciului suferit. În consecință, aceasta nu ar fi îndeplinit cerințele articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță. Comisia precizează că, deși Tribunalul de Primă Instanță a recunoscut că, în anumite împrejurări particulare, nu este absolut necesar să fie precizată, în cadrul cererii introductive, întinderea exactă a prejudiciului, în speță, reclamanta nu a dovedit și nici măcar nu a invocat existența unor împrejurări care să justifice o astfel de omisiune.
83 În al treilea rând, Comisia arată că, întrucât decizia atacată nu este ilegală, nu ar mai fi cazul să acorde reclamantei o despăgubire.
Aprecierea Tribunalului
84 Articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță se aplică mutatis mutandis Tribunalului, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Decizia 2004/752, până la intrarea în vigoare a regulamentului acestuia din urmă, și anume 1 noiembrie 2007.
85 Întrucât cererea a fost primită la grefa Tribunalului de Primă Instanță la 5 octombrie 2005, dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al instanței menționate sunt aplicabile în speță.
86 Potrivit formulării acestui articol, cererea trebuie, printre altele, să indice obiectul litigiului și să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Pentru a îndeplini aceste cerințe, o cerere de reparare a prejudiciilor cauzate de o instituție comunitară trebuie să cuprindă elementele care să permită identificarea conduitei de care este acuzată instituția, a motivelor pentru care reclamanta consideră că există un raport de cauzalitate între această conduită și prejudiciul pe care pretinde că l‑a suferit, precum și a caracterului și a întinderii prejudiciului. În schimb, o cerere pentru obținerea unei despăgubiri nedeterminate nu conține elementele de individualizare necesare și trebuie, în consecință, să fie considerată inadmisibilă (Hotărârea Curții din 2 decembrie 1971, Zuckerfabrik Schöppenstedt/Consiliul, 5/71, Rec., p. 975, punctul 9, Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 1 iulie 1994, Osório/Comisia, T‑505/93, RecFP, p. I‑A‑179 și II‑581, punctul 33, și Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 15 februarie 1995, Moat/Comisia, T‑112/94, RecFP, p. I‑A‑37 și II‑135, punctul 32, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 7 februarie 2007, Gordon/Comisia, T‑175/04, punctul 42).
87 În speță, trebuie să se constate că, întrucât a solicitat în cererea sa să „[i se] [r]ecunoască dreptul de a evalua ulterior cererea sa de despăgubiri, care rezultă din prejudiciul material și moral […] produs de [Comisie]”, reclamanta nu a evaluat cuantumul prejudiciului pe care pretinde că l‑a suferit. Faptul că a concluzionat, în replica sa, în sensul obligării Comisiei la plata unor despăgubiri „pentru repararea prejudiciului material și moral suferit, de 1 euro, cu titlu provizoriu și sub rezervă” nu ar putea aduce precizările impuse de jurisprudența menționată.
88 Reclamanta nu a arătat nici elementele de fapt care să permită aprecierea întinderii prejudiciului pe care pretinde că l‑a suferit (Ordonanța Moat/Comisia, citată anterior, punctul 35). În mod cert, acesta a precizat Tribunalului că ar fi suferit un prejudiciu material prin pierderea remunerației care a rezultat din refuzul recrutării și a pregătirilor pentru plecarea sa, și anume un contract de închiriere de scurtă durată pentru locuință, cursuri de pregătire, vaccinări etc. Totuși, aceste precizări sumare nu sunt de natură să permită o apreciere precisă a întinderii prejudiciului.
89 Or, presupunând că prejudiciul a fost dovedit, trebuie să se considere că prejudiciul material era perfect evaluabil, încă din stadiul reclamației și, a fortiori, din momentul introducerii cererii, întrucât prejudiciul material se întemeiază, pe de o parte, pe o pierdere a venitului care rezulta din faptul că nu a fost recrutată și, pe de altă parte, pe cheltuielile efectuate de reclamantă în vederea plecării sale în Africa.
90 În plus, deși judecătorul comunitar a admis că, în împrejurări particulare, nu este absolut necesar să fie precizate în cadrul cererii introductive întinderea exactă a prejudiciului și cuantumul despăgubirilor solicitate (Hotărârea Curții din 23 septembrie 2004, Hectors/Parlamentul European, C‑150/03 P, Rec., p. I‑8691, punctul 62, Ordonanța Osório/Comisia, citată anterior, punctul 35), trebuie subliniat că, în speță, reclamanta nu a dovedit și nici măcar nu a invocat existența unor astfel de împrejurări (a se vedea în acest sens Ordonanța Osório/Comisia, citată anterior, punctul 35, și Ordonanța Moat/Comisia, citată anterior, punctul 37).
91 În ceea ce privește prejudiciul moral, trebuie subliniat că, în afară de lipsa totală de evaluare a acestui prejudiciu, reclamantul nu a dat posibilitatea Tribunalului să aprecieze întinderea și caracterul acestuia. Or, indiferent dacă repararea prejudiciului moral este solicitată cu titlu simbolic sau în scopul obținerii unei adevărate despăgubiri, îi revine reclamantei obligația de a preciza natura prejudiciului moral invocat, în raport cu comportamentul reproșat Comisiei, și apoi de a evalua acest prejudiciu în ansamblul său, chiar aproximativ (Ordonanța Moat/Comisia, citată anterior, punctul 38, Hotărârea Gordon/Comisia, citată anterior, punctul 45).
92 În consecință, cererea de despăgubiri nu îndeplinește condițiile de admisibilitate.
93 Pe de altă parte, trebuie adăugat că, inclusiv dacă se presupune că reclamanta a solicitat numai o despăgubire simbolică, trebuie să se considere că anularea deciziei atacate reprezintă, în speță, o despăgubire suficientă și adecvată pentru prejudiciile suferite (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanțã din 9 martie 2000, Vicente Nuñez/Comisia, T‑10/99, RecFP, p. I‑A‑47 și II‑203, punctul 48).
94 Din considerațiile de mai sus reiese că se impune admiterea acțiunii în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei atacate și respingerea sa în ceea ce privește cererea de despăgubiri.
Cu privire la cheltuielile de judecată
95 În temeiul articolului 122 din Regulamentul de procedură, dispozițiile capitolului VIII din titlul II din regulamentul menționat în materie de cheltuieli de judecată nu se aplică decât cererilor înregistrate pe rolul Tribunalului începând cu data intrării în vigoare a acestui Regulament de procedură. Prevederile pertinente în materie din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță continuă să se aplice mutatis mutandis cauzelor în curs de judecată înregistrate pe rolul Tribunalului înaintea acestei date.
96 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, în temeiul articolului 88 din același regulament, în litigiile dintre Comunități și agenții acestora, cheltuielile efectuate de instituții rămân în sarcina acestora. În cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, Tribunalul poate, în temeiul articolului 87 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul menționat, să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli.
97 Întrucât Comisia a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a motivelor, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia directorului Direcției K „Serviciul extern” al Direcției Generale Relații Externe a Comisiei Comunităților Europene din 15 aprilie 2005 prin care reclamanta este informată că nu va fi recrutată în calitate de șef al Departamentului administrativ al Delegației situate în Guineea.
2) Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.
3) Obligă Comisia Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Van Raepenbusch | Boruta | Kanninen |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 13 decembrie 2007.
W. Hakenberg | | S. Van Raepenbusch |
Textul prezentei decizii, precum și cel al deciziilor instanțelor comunitare citate în cuprinsul acesteia și nepublicate încă în Repertoriu sunt disponibile pe pagina de internet a Curții de Justiție: www.curia.europa.eu