Language of document :

Ordonanța judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii din 14 noiembrie 2012 - Intrasoft International/Comisia

(Cauza T-403/12 R)

("Măsuri provizorii - Achiziții publice - Procedură de cerere de ofertă - Respingerea unei oferte - Cerere de suspendare a executării - Lipsa urgenței")

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Intrasoft International SA (Luxemburg, Luxemburg) (reprezentant: S. Pappas, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: F. Erlbacher și E. Georgieva, agenți)

Obiectul

Cerere de suspendare a executării, pe de o parte, a Deciziei Delegației Uniunii Europene în Republica Serbia din 10 august 2012 de respingere a ofertei depuse de reclamantă în cadrul procedurii de cerere de ofertă EuropeAid/131367/C/SER/RS privind asistența tehnică acordată administrației vamale din Serbia pentru susținerea modernizării sistemului vamal (JO 2011/S 160-262712) și, pe de altă parte, a Deciziei Delegației Uniunii Europene în Republica Serbia din 12 septembrie 2012 prin care reclamanta era informată că comitetul de evaluare recomandase acordarea contractului unui alt ofertant.

Dispozitivul

Respinge cererea de măsuri provizorii.

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

____________