Cauza T‑404/12

Toshiba Corp.

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața proiectelor referitoare la instalații de comutație cu izolație în gaz – Decizie adoptată în urma anulării în parte a deciziei inițiale de către Tribunal – Amenzi – Dreptul la apărare – Obligația de motivare – Egalitate de tratament – Cuantum de plecare – Gradul de contribuție la încălcare”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 19 ianuarie 2016

1.      Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Conținut necesar – Respectarea dreptului la apărare – Apreciere – Decizie de modificare a cuantumului amenzii adoptată în urma anulării în parte a unei decizii inițiale – Luare în considerare a procedurii care a condus la adoptarea deciziei inițiale

(art. 81 CE; Acordul privind SEE, art. 53)

2.      Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Decizie de modificare a cuantumului amenzii adoptată fără o nouă comunicare privind obiecțiunile – Apreciere având în vedere derularea ansamblului procedurii care a condus la adoptarea deciziei de modificare

(art. 81 CE; Acordul privind SEE, art. 53)

3.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Decizie de modificare a cuantumului amenzii adoptată în urma anulării în parte a unei decizii inițiale – Luare în considerare a motivării deciziei inițiale

(art. 81 CE; art. 296 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53)

4.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Stabilirea valorii vânzărilor – Respectarea principiului egalității de tratament – Activități ale anumitor participanți la o înțelegere exercitate de o societate comună în anul de referință – Adaptarea metodei de atribuire și de repartizare a cuantumului de plecare – Admisibilitate

(art. 81 CE; Acordul privind SEE, art. 53)

5.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Individualizare în funcție de gravitatea relativă a contribuției fiecăreia dintre întreprinderile incriminate – Încălcare unică și continuă – Participarea unei întreprinderi la o înțelegere sub forma unei omisiuni de a acționa – Respectarea principiului egalității de tratament – Apreciere

(art. 81 CE; Acordul privind SEE, art. 53)

1.      În cazul în care, în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii a Comisiei de aplicare a unei amenzi pentru încălcarea normelor de concurență, această decizie prevede în mod explicit că reprezintă o decizie de modificare a unei decizii inițiale care a aplicat un cuantum diferit al amenzii și care a fost anulată în parte de instanța Uniunii, procedura adoptării deciziei de modificare se înscrie în prelungirea procedurii care a condus la adoptarea deciziei inițiale.

În aceste împrejurări, conținutul comunicării privind obiecțiunile din decizia inițială poate fi luat în considerare pentru a verifica respectarea dreptului la apărare al reclamantului în procedura care a condus la adoptarea deciziei de modificare atacate, în măsura în care nu este repus în discuție de hotărârea de anulare în parte menționată. În plus, în măsura în care aceasta din urmă nu a repus în discuție veracitatea, pertinența sau temeinicia elementelor de drept și de fapt privind calculul cuantumului amenzii expuse în comunicarea privind obiecțiunile formulată în cadrul adoptării deciziei inițiale, constatările efectuate în această hotărâre nu se opun luării în considerare a informațiilor furnizate în comunicarea privind obiecțiunile inițială în legătură cu stabilirea cuantumului amenzii cu ocazia controlului respectării dreptului la apărare al reclamantului în cadrul procedurii care a condus la adoptarea deciziei de modificare atacate.

În consecință, atunci când, în primul rând, comunicarea inițială privind obiecțiunile a furnizat întreprinderii incriminate elementele necesare pentru ca aceasta să se poată apăra în mod util, inclusiv în ceea ce privește aplicarea unei amenzi, când, în al doilea rând, veracitatea, pertinența și temeinicia acestor elemente nu au fost afectate de hotărârea de anulare în parte a deciziei inițiale și când, în al treilea rând, în decizia de modificare, Comisia nu reține elemente noi împotriva întreprinderii menționate în raport cu cele indicate în comunicarea privind obiecțiunile inițială, Comisia nu are obligația de a trimite o nouă comunicare privind obiecțiunile acestei întreprinderi.

(a se vedea punctele 42, 45, 47, 64, 65 și 72)

2.      În ceea ce privește respectarea dreptului la apărare în materie de încălcări ale normelor de concurență, atunci când Comisia, în urma anulării în parte a unei decizii de aplicare a unei amenzi, adoptă o decizie de modificare a cuantumului ei, aceasta are obligația de a furniza întreprinderii vizate elemente suplimentare în ceea ce privește modalitățile de punere în aplicare a intenției sale de a asigura efectul descurajator al amenzii, pentru a‑i permite să își susțină în mod util punctul de vedere, inclusiv în ceea ce privește impunerea unui cuantum suplimentar. În acest context, în cazul în care Comisia, înainte de adoptarea deciziei de modificare, trimite întreprinderii menționate o scrisoare privind situația de fapt, nu este necesar ca elementele în cauză să fi fost detaliate chiar în acest document, care nu are un statut procedural special. Se impune mai degrabă să se verifice dacă, în privința derulării ansamblului procedurii care a condus la adoptarea deciziei de modificare, întreprinderea incriminată a avut posibilitatea, în mod adecvat, să înțeleagă această intenție și să îi răspundă.

Rezultă că, atunci când, de la data comunicării privind obiecțiunile inițiale, întreprinderea în cauză era la curent cu faptul că Comisia intenționa să asigure efectul descurajator al amenzii aplicate și că, cel puțin de la data deciziei inițiale, ea era în măsură să înțeleagă că această intenție implica impunerea unui cuantum suplimentar pentru o perioadă de activitate determinată, deși această intenție nu a fost repusă în discuție de hotărârea de anulare în parte a deciziei inițiale și a fost reafirmată atât în scrisoarea privind situația de fapt, cât și în cadrul unei reuniuni între Comisie și această întreprindere, o încălcare a dreptului la apărare al acestei întreprinderi în ceea ce privește intenția Comisiei de a‑i impune cuantumul suplimentar nu este stabilită.

(a se vedea punctele 71, 74, 75, 87 și 88)

3.      Motivarea unei decizii care a constatat o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE și a articolului 53 alineatul (1) din Acordul privind Spațiul Economic European și care a aplicat amenzi poate fi luată în considerare cu ocazia examinării respectării obligației de motivare a unei decizii de modificare a acestei decizii inițiale, adoptate după o anulare în parte a acesteia din urmă de către instanța Uniunii, în măsura în care această motivare nu a fost afectată de hotărârea de anulare și nu este contrazisă de formularea deciziei de modificare.

Astfel, în ceea ce privește motivarea referitoare la cuantumul de plecare stabilit de Comisie în scopul calculării amenzii în decizia de modificare, faptul că întreprinderea incriminată este în măsură să înțeleagă elementele de apreciere care au permis Comisiei să măsoare gravitatea încălcării săvârșite de aceasta în cadrul procedurii de adoptare a deciziei inițiale implică faptul că Comisia nu are, printre altele, obligația de a include în decizia sa o expunere mai detaliată sau date exprimate în cifre referitoare la determinarea exactă a cuantumului de plecare.

(a se vedea punctele 95 și 99)

4.      În materie de stabilire a cuantumului unei amenzi aplicate pentru o încălcare a normelor de concurență, atunci când, în anul de referință ales în scopul stabilirii valorii vânzărilor, activitățile anumitor participanți la o înțelegere în sectorul în cauză au fost exercitate de o societate comună, dizolvată ulterior, astfel încât acești participanți, contrar celorlalți, nu au înregistrat vânzări în sectorul menționat, Comisia nu săvârșește o încălcare a principiului egalității de tratament atunci când stabilește, inițial, un cuantum ipotetic de plecare pentru societatea comună menționată și atunci când îl repartizează, ulterior, între participanții care aveau calitatea de acționari ai societății dispărute. Astfel, împrejurarea că aceștia din urmă și‑au transferat activitățile către entitatea distinctă menționată implică faptul că amenda lor nu poate fi calculată exact în același mod ca și cea a celorlalți participanți la înțelegere și că, cu privire la acest punct, situația lor nu este comparabilă cu cea a acestora din urmă.

(a se vedea punctele 112-115)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 137 și 140-142)