Cauza T‑698/21
Georgios Paraskevaidis
împotriva
Comisiei Europene
și
Consiliului Uniunii Europene
(Camera a noua extinsă) din 26 iunie 2024
„Funcție publică – Funcționari – Remunerație – Alocații familiale – Alocația școlară – Refuzul acordării – Articolul 3 alineatul (1) din anexa VII la statut – Formare profesională – Învățământ superior – Delegare de competențe – Reluarea competențelor delegate – AIPN competentă”
1. Acțiune introdusă de funcționari – Motiv întemeiat pe necompetența autorului actului care lezează – Motiv de ordine publică
(a se vedea punctele 35 și 36)
2. Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Decizie a administrației – Act atacat adoptat de Oficiul de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale (PMO) prin delegare de către Consiliul Uniunii Europene – Competența autorității delegatare de a decide cu privire la reclamație – Condiție – Reluarea competențelor delegate în aplicarea unei decizii publicate în Jurnalul Oficial
[Statutul funcționarilor, art. 2, alin. (2), art. 90c și 91a; Decizia 2019/792 a Consiliului, art. 1 alin. (2)]
(a se vedea punctele 43-54)
3. Funcționari – Decizie individuală – Comunicare tardivă – Efecte
(Statutul funcționarilor, art. 25)
(a se vedea punctul 61)
4. Funcționari – Remunerație – Alocații familiale – Alocația școlară – Condiții de acordare – Frecventarea unei instituții de învățământ – Incidența naturii profesionale a formării oferite – Inexistență
[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 2 alin. (3) lit. (b) și art. 3 alin. (1)]
(a se vedea punctele 75-78)
Rezumat
Sesizat cu o acțiune formulată de un funcționar al Consiliului Uniunii Europene, Tribunalul, statuând în cameră extinsă, anulează decizia acestei instituții în măsura în care refuză acordarea alocației școlare reclamantului pentru motivul că programul de formare urmat de fiica sa nu putea fi considerat învățământ superior în sensul articolului 3 alineatul (1) din anexa VII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”). Cu ocazia acestei acțiuni, Tribunalul trebuie să stabilească autoritatea competentă și actul care lezează atunci când o instituție reia, în cursul unei proceduri precontencioase și pentru un caz individual, competențe pe care le delegase unei alte instituții. El se pronunță de asemenea asupra chestiunii dacă articolul 3 alineatul (1) din anexa VII la statut trebuie interpretat în sensul că permite acordarea alocației școlare în ipoteza în care formarea urmată este de natură profesională.
Prin Decizia din 13 mai 2019(1), Consiliul a încredințat Oficiului de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei exercitarea competențelor referitoare la acordarea și la gestionarea alocațiilor școlare. În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din această decizie, PMO cedează exercitarea competențelor care îi sunt delegate în favoarea Consiliului dacă, într‑un caz individual, autoritatea împuternicită să facă numiri (AIPN) a Consiliului solicită acest lucru.
În speță, între lunile noiembrie 2019 și august 2020, fiica reclamantului a urmat un program de formare în psihopedagogie. În temeiul articolului 3 din anexa VII la statut, reclamantului i‑a fost plătită o alocație școlară pe durata acestei formări. În februarie 2021, PMO i-a notificat reclamantului o decizie prin care i‑a fost refuzat dreptul la alocația școlară, pentru motivul că programul de formare în cauză nu avea un nivel superior. În consecință, sumele care i‑au fost plătite cu titlu de alocație școlară trebuiau recuperate.
În urma unei cereri de reexaminare formulate de reclamant, PMO și‑a reiterat decizia. Reclamantul a formulat o reclamație la Consiliu împotriva deciziilor PMO. El a formulat de asemenea o reclamație în termeni identici la Comisie. Consiliul, informându‑l totodată pe reclamant cu privire la reluarea competențelor delegate, a respins reclamația.
Aprecierea Tribunalului
Pentru început, Tribunalul constată că, prin decizia privind reclamația, Consiliul a modificat complet motivele care figurează în deciziile PMO, efectuând o reexaminare a situației reclamantului. Astfel, decizia menționată are un conținut autonom și un domeniu de aplicare diferit de cele ale deciziilor PMO și nu poate fi considerată ca fiind pur confirmativă a acestora. Prin urmare, decizia privind reclamația s‑a substituit deciziilor PMO și constituie, în speță, actul care lezează.
În ceea ce privește competența Consiliului de a efectua o reluare a competențele delegate pentru un caz individual, Tribunalul arată, pe de o parte, că legiuitorul nu a exclus în mod explicit, în statut, posibilitatea unei astfel de reluări. Pe de altă parte, principiul securității juridice, care stă la baza caracterului formal al operațiunilor de delegare de competență, impune ca autoritatea delegatară să adopte în prealabil un act explicit în temeiul căruia să recupereze competența delegată. Astfel, în același mod în care o delegare de competență necesită adoptarea unui act explicit de transfer al competenței în cauză, și reluarea competențelor delegate trebuie efectuată prin adoptarea unui act explicit. De altfel, principiul bunei administrări presupune în special ca repartizarea competențelor în materie de gestionare a personalului să fie clar definită și publicată în mod corespunzător.
În speță, reluarea competențelor delegate a respectat cerințele care decurg din principiul securității juridice. Astfel, în primul rând, articolul 1 alineatul (2) din Decizia 2019/792 abilitează în mod explicit Consiliul să reia competențele delegate tocmai în cazuri individuale și în urma depunerii unei reclamații. În al doilea rând, decizia menționată a fost publicată în mod corespunzător în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În al treilea rând, Consiliul nu și‑a exercitat competența decât în urma unui act explicit și prealabil, prin care a solicitat PMO să cedeze exercitarea competențelor delegate în speță, cerere căreia acesta i‑a dat curs. Deși informația cu privire la reluarea competențelor delegate nu a fost transmisă reclamantului decât în stadiul deciziei de respingere a reclamației, acesta nu a fost totuși lezat prin aceasta deoarece a introdus reclamația și la Consiliu.
În aceste împrejurări, faptul în special că articolul 90c din statut prevede că cererile și reclamațiile privind competențele delegate sunt depuse la AIPN delegată nu poate fi asimilat unei interdicții legislative de reluare a unor astfel de competențe de către titularul lor, indiferent dacă aceasta este integrală sau individuală. Nu se poate considera nici că dispoziția menționată interzice o reluare a competențelor delegate în cursul procedurii precontencioase, ținând seama în special de caracterul evolutiv al acesteia.
În ceea ce privește natura profesională a formării, Tribunalul concluzionează că aceasta nu are incidență asupra acordării alocației școlare în temeiul articolului 3 alineatul (1) din anexa VII la statut, în măsura în care formarea este asigurată de o instituție de învățământ.
Astfel, această dispoziție impune în special trei condiții pentru acordarea unei alocații școlare, și anume, în primul rând, frecventarea unei instituții de învățământ, în al doilea rând, caracterul regulat al frecventării menționate și, în al treilea rând, faptul că această frecventare vizează cursurile de zi.
Or, dacă legiuitorul nu a evocat natura formării oferite de o instituție de învățământ superior în cadrul articolului 3 alineatul (1) din anexa VII la statut, pe când în cadrul articolului 2 alineatul (3) litera (b) din aceeași anexă a procedat astfel, nu revine nici AIPN a instituției în cauză, nici Tribunalului sarcina de a o transforma într‑o condiție suplimentară.
Astfel, desigur, distincția dintre formarea școlară și formarea profesională care figurează la articolul 2 alineatul (3) litera (b) din anexa VII la statut permite excluderea plății alocației școlare prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din anexa menționată atunci când copilul aflat în întreținere urmează o formare profesională fără nicio legătură cu o instituție de învățământ. În schimb, această distincție nu se opune plății alocației școlare atunci când un copil aflat în întreținere urmează o formare profesională asigurată de o instituție de învățământ superior pe care o frecventează cu regularitate în cadrul cursurilor de zi.