HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
14 septembrie 2023(*)
„Recurs – Ajutoare de stat – Sectorul aerian – Ajutor de exploatare acordat de Republica Federală Germania aeroportului Frankfurt‑Hahn – Articolul 108 TFUE – Decizie de a nu deschide procedura formală de investigare – Acțiune în anulare – Calitatea de persoană interesată – Protecția drepturilor procedurale”
În cauza C‑466/21 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 29 iulie 2021,
Land Rheinland‑Pfalz, reprezentat de R. van der Hout și C. Wagner, Rechtsanwälte,
recurent,
celelalte părți din procedură fiind:
Deutsche Lufthansa AG, cu sediul în Köln (Germania), reprezentată de A. Martin‑Ehlers, Rechtsanwalt,
reclamantă în primă instanță,
Comisia Europeană, reprezentată de C. Georgieva și T. Maxian Rusche, în calitate de agenți,
pârâtă în primă instanță,
Republica Federală Germania,
intervenientă în primă instanță,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul C. Lycourgos (raportor), președinte de cameră, doamna L. S. Rossi, domnii J.‑C. Bonichot și S. Rodin și doamna O. Spineanu‑Matei, judecători,
avocat general: domnul P. Pikamäe,
grefier: doamna M. Krausenböck, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 30 noiembrie 2022,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 9 martie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Land Rheinland‑Pfalz (Landul Renania Palatinat, Germania, denumit în continuare „landul”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 19 mai 2021, Deutsche Lufthansa/Comisia (T‑218/18, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:282), prin care acesta a anulat Decizia C(2017) 5289 final a Comisiei din 31 iulie 2017 referitoare la ajutorul de stat SA.47969 (2017/N) pus în aplicare de Germania privind un ajutor de exploatare acordat aeroportului Frankfurt‑Hahn (denumită în continuare „decizia în litigiu”).
2 Prin recursul incident formulat, Comisia Europeană solicită de asemenea anularea hotărârii atacate.
3 Prin recursul incident formulat, Deutsche Lufthansa AG (denumită în continuare „DLH”) solicită anularea acestei hotărâri în măsura în care Tribunalul a înlăturat a doua critică din cadrul primului aspect al motivului unic pe care îl invocase în cadrul acțiunii în primă instanță.
Cadrul juridic
Regulamentul (UE) 2015/1589
4 Articolul 1 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9) dispune:
„În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții:
[…]
(h) «persoană interesată» înseamnă orice stat membru și orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale.”
5 Articolul 4 din acest regulament prevede:
„[…]
(3) În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că nu există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piața internă, în măsura în care intră în sfera de aplicare a articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta decide că măsura este compatibilă cu piața internă (denumită în continuare «decizie de a nu ridica obiecții»). Decizia precizează excepția aplicată în temeiul TFUE.
(4) În cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea unei măsuri notificate cu piața internă, aceasta decide să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE (denumită în continuare «decizie de deschidere a procedurii formale de investigare»).
[…]”
Regulamentul (UE) nr. 651/2014
6 Articolul 56a din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 [TFUE] (JO 2014, L 187, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/1084 al Comisiei din 14 iunie 2017 (JO 2017, L 156, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 651/2014”), prevede:
„(1) Ajutoarele pentru investiții acordate unui aeroport sunt compatibile cu piața internă în înțelesul articolului 107 alineatul (3) din tratat și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatele (3)-(14) ale prezentului articol și în capitolul I.
(2) Ajutoarele de exploatare acordate unui aeroport sunt compatibile cu piața internă în înțelesul articolului 107 alineatul (3) din tratat și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatele (3), (4), (10) și (15)-(18) ale prezentului articol și în capitolul I.
[…]
(6) Ajutoarele pentru investiții nu se acordă aeroporturilor situate la o distanță de până la 100 de kilometri sau 60 de minute de mers cu mașina, cu autobuzul, cu trenul sau cu trenul de mare viteză de un aeroport existent de pe care sunt operate servicii aeriene regulate în înțelesul articolului 2 alineatul (16) din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 [al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate (JO 2008, L 293, p. 3)].
(7) Alineatele (5) și (6) nu se aplică în cazul aeroporturilor care înregistrează un trafic mediu anual de pasageri de maximum 200 000 de pasageri în cursul ultimelor două exerciții financiare dinaintea celui în care sunt acordate efectiv ajutoarele, dacă se preconizează că ajutoarele pentru investiții nu vor conduce la creșterea traficului mediu anual de pasageri pe aeroport la peste 200 000 de pasageri în cursul următoarelor două exerciții financiare după acordarea ajutoarelor. Ajutoarele pentru investiții acordate unor astfel de aeroporturi trebuie să respecte fie alineatul (11), fie alineatele (13) și (14).
(8) Alineatul (6) nu se aplică în cazul în care ajutoarele pentru investiții se acordă unui aeroport situat la o distanță de până la 100 de kilometri de aeroporturi existente de pe care sunt operate servicii aeriene regulate în înțelesul articolului 2 alineatul (16) din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008, cu condiția ca traseul dintre fiecare alt aeroport existent și aeroportul care beneficiază de ajutor să presupună în mod necesar fie o durată totală a călătoriei prin intermediul transportului maritim de cel puțin 90 de minute, fie transport aerian.
[…]”
Orientările privind ajutoarele destinate aviației
7 Punctul 25 din Orientările privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor și companiilor aeriene (JO 2014, C 99, p. 3, denumite în continuare „Orientările privind ajutoarele destinate aviației”) prevede:
„25. În sensul prezentelor orientări:
[…]
(12) «zona pe care o deservește un aeroport» înseamnă o limită a pieței geografice, care este stabilită, în mod normal, la circa 100 de kilometri sau la circa 60 de minute de mers cu mașina, cu autobuzul, cu trenul sau cu trenul de mare viteză. Cu toate acestea, zona pe care o deservește un anumit aeroport poate fi diferită și trebuie să țină seama de specificul fiecărui aeroport în parte. Dimensiunea și configurația acestei zone variază de la un aeroport la altul și depinde de diversele caracteristici ale aeroportului, inclusiv de modelul său de afaceri, de localizare și de destinațiile pe care acesta le deservește;
[…]”
8 Punctele 114, 115, 131 și 132 din Orientările privind ajutoarele destinate aviației, care fac parte din secțiunea 5.1.2 a acestora, intitulată „Ajutoare de exploatare acordate aeroporturilor”, prevăd:
„114. Cu toate acestea, multiplicarea aeroporturilor nerentabile nu contribuie la îndeplinirea unui obiectiv de interes comun. În cazul în care un aeroport este situat în aceeași zonă pe care o deservește un alt aeroport cu capacități neutilizate, planul de afaceri bazat pe previziuni solide referitoare la traficul de pasageri și de mărfuri trebuie să identifice efectul probabil asupra traficului al celorlalte aeroporturi situate în această zonă pe care o deservește aeroportul respectiv.
115. În consecință, Comisia va avea îndoieli cu privire la faptul că un aeroport nerentabil va putea suporta totalitatea cheltuielilor de exploatare la sfârșitul perioadei de tranziție, în cazul în care un alt aeroport este amplasat în aceeași zonă pe care o deservește aeroportul respectiv.
[…]
131. În momentul evaluării compatibilității ajutoarelor de exploatare, Comisia va ține cont de denaturarea concurenței și de efectele asupra comerțului. În cazul în care un aeroport este situat în aceeași zonă pe care o deservește un alt aeroport cu capacități neutilizate, planul de afaceri bazat pe previziuni solide referitoare la traficul de pasageri și de mărfuri trebuie să identifice efectul probabil asupra traficului al celorlalte aeroporturi situate în această zonă pe care o deservește aeroportul respectiv.
132. Ajutoarele de exploatare acordate unui aeroport situat în aceeași zonă vor fi considerate compatibile cu piața internă numai în cazul în care statul membru demonstrează că toate aeroporturile care deservesc aceeași zonă vor fi în măsură să își acopere integral cheltuielile de exploatare la sfârșitul perioadei de tranziție.”
Istoricul litigiului
9 La 7 aprilie 2017, Republica Federală Germania a notificat Comisiei intenția sa de a acorda, în tranșe succesive, între anii 2018 și 2022, un ajutor de exploatare aeroportului Frankfurt‑Hahn, ca urmare a stării deficitare a acestuia (denumit în continuare „ajutorul în litigiu”). Acest aeroport este exploatat de Flughafen Frankfurt‑Hahn GmbH (denumită în continuare „FFHG”).
10 Prin decizia în litigiu, Comisia a decis în esență că nu era necesară deschiderea procedurii formale de investigare prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE, întrucât, deși ajutorul în discuție constituia un „ajutor de stat” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, acest ajutor era compatibil cu piața internă în temeiul alineatului (3) litera (c) al acestui articol. Comisia a justificat în special această decizie arătând că nu existau alte aeroporturi în zona deservită de aeroportul Frankfurt‑Hahn, care era beneficiarul ajutorului menționat.
11 Anterior adoptării deciziei în litigiu, Comisia a adoptat două decizii referitoare la unele măsuri luate de Republica Federală Germania în favoarea aeroportului Frankfurt‑Hahn și a Ryanair, și anume, în primul rând, Decizia (UE) 2016/788 din 1 octombrie 2014 privind ajutorul de stat SA.32833 (11/C) (ex 11/NN) pus în aplicare de Germania pentru mecanismele de finanțare instituite în perioada 2009-2011 în favoarea aeroportului Frankfurt‑Hahn (JO 2016, L 134, p. 1), care a făcut obiectul unei acțiuni în anulare respinse de Tribunal prin Ordonanța din 17 mai 2019, Deutsche Lufthansa/Comisia (T‑764/15, EU:T:2019:349), și, în al doilea rând, Decizia (UE) 2016/789 din 1 octombrie 2014 privind ajutorul de stat SA.21121 (C 29/08) (ex NN 54/07) pus în aplicare de Germania referitor la finanțarea aeroportului Frankfurt‑Hahn și relațiile financiare dintre aeroport și compania aeriană Ryanair (JO 2016, L 134, p. 46), care a făcut obiectul unei acțiuni în anulare respinse de Tribunal prin Hotărârea din 12 aprilie 2019, Deutsche Lufthansa/Comisia (T‑492/15, EU:T:2019:252). Recursurile formulate împotriva acestor două decizii ale Tribunalului au fost respinse de Curte prin Hotărârea din 15 iulie 2021, Deutsche Lufthansa/Comisia (C‑453/19 P, EU:C:2021:608), și prin Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Deutsche Lufthansa/Comisia (C‑594/19 P, EU:C:2022:40).
12 Pe de altă parte, la 26 octombrie 2018, Comisia a decis să deschidă o procedură formală de investigare, pe baza unei plângeri a DLH, înregistrată sub numărul SA.43260, în legătură cu alte măsuri luate în favoarea aeroportului Frankfurt‑Hahn și a Ryanair. Această decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 13 septembrie 2019 (JO 2019, C 310, p. 5, denumită în continuare „Decizia Hahn IV”).
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
13 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 29 martie 2018, compania aeriană DLH a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.
14 DLH a invocat în esență în fața Tribunalului un motiv unic care cuprinde trei aspecte, întemeiate, primul, pe omisiunea Comisiei de a ține seama de faptele esențiale ale cauzei deduse judecății sale, al doilea, pe omisiunea Comisiei de a ține seama de alte ajutoare care ar fi fost deja acordate aeroportului Frankfurt‑Hahn și, al treilea, pe erori de apreciere săvârșite de Comisie.
15 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a statuat mai întâi că acțiunea introdusă de DLH era admisibilă. Cu privire la fond, Tribunalul a statuat că, în ceea ce privește zona deservită de aeroportul Frankfurt‑Hahn, Comisia nu a luat în considerare în mod corect toate criteriile care se impuneau aprecierii sale în temeiul Orientărilor privind ajutoarele destinate aviației și că, prin urmare, „caracterul insuficient și incomplet” al examinării, care a rezultat din acest fapt, nu a permis instituției respective să fie în măsură să depășească orice îndoială cu privire la compatibilitatea ajutorului în discuție cu piața internă. Astfel, Tribunalul a admis în parte al treilea aspect al motivului unic invocat de DLH în acțiunea în primă instanță, înlăturând totodată toate celelalte critici invocate de DLH, și a anulat, pentru acest motiv, decizia în litigiu.
Concluziile părților
Concluziile recursului principal
16 Prin recursul formulat, landul solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate și respingerea definitivă a acțiunii în primă instanță și
– obligarea DLH la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță și procedurii de recurs.
17 DLH solicită Curții:
– respingerea recursului ca inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat și
– obligarea landului la plata cheltuielilor de judecată.
18 Comisia solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– respingerea acțiunii în primă instanță ca inadmisibilă și, în orice caz, ca nefondată și
– obligarea DLH la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță și procedurii de recurs.
Concluziile recursului incident formulat de DLH
19 Prin recursul incident formulat, DLH solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate în măsura în care Tribunalul a înlăturat a doua critică din cadrul primului aspect al motivului său unic și
– obligarea landului la plata cheltuielilor de judecată.
20 Landul solicită Curții:
– respingerea recursului incident formulat de DLH;
– anularea hotărârii atacate și „respingerea definitivă” a acțiunii în primă instanță și
– obligarea DLH la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță și procedurii de recurs.
21 Comisia solicită:
– respingerea recursului incident formulat de DLH ca inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat și
– obligarea DLH la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță și procedurii de recurs.
Concluziile recursului incident formulat de Comisie
22 Prin recursul incident formulat, Comisia solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– respingerea acțiunii în primă instanță ca inadmisibilă și, în orice caz, ca nefondată și
– obligarea DLH la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță și procedurii de recurs.
23 DLH solicită Curții:
– respingerea recursului incident formulat de Comisie ca inadmisibil și, în orice caz, ca nefondat și
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
24 Landul solicită Curții:
– admiterea recursului incident formulat de Comisie;
– anularea hotărârii atacate și „respingerea definitivă” a acțiunii în primă instanță și
– obligarea DLH la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță și procedurii de recurs.
Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate
25 Prin cererea introdusă la 10 septembrie 2021, landul a solicitat Curții să dispună suspendarea executării hotărârii atacate.
26 Prin Ordonanța din 30 noiembrie 2021, Land Rheinland‑Pfalz/Deutsche Lufthansa (C‑466/21 P‑R, EU:C:2021:972), vicepreședintele Curții a respins această cerere.
Cu privire la cererea de redeschidere a procedurii orale
27 În urma prezentării de către domnul avocat general a concluziilor sale, DLH a solicitat, prin două înscrisuri depuse la grefa Curții la 6 aprilie 2023 și la 11 iulie 2023, să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii, în temeiul articolului 83 din Regulamentul de procedură al Curții.
28 În susținerea cererii sale, DLH invocă existența unor fapte noi, despre care nu a avut cunoștință înainte de citirea acestor concluzii. Este vorba, pe de o parte, despre depunerea de către land a unui memoriu în cadrul procedurii în curs referitoare la un litigiu între acesta și DLH, în fața Landgericht Köln (Tribunalul Regional din Köln, Germania), în legătură cu recuperarea sumelor corespunzătoare măsurilor prevăzute în Decizia Hahn IV. DLH arată mai precis că, în acest memoriu, landul susține că Ryanair și ea însăși se află într‑o situație de concurență. Pe de altă parte, DLH susține existența unei hotărâri a Oberlandesgericht Koblenz (Tribunalul Regional Superior din Koblenz, Germania) care ar fi recunoscut că ajutoarele acordate aeroportului Frankfurt‑Hahn constituiau o subvenție încrucișată în favoarea Ryanair, ceea ce ar confirma că DLH este vizată în mod direct și individual de aceste ajutoare.
29 În conformitate cu articolul 83 din Regulamentul de procedură, Curtea poate oricând să dispună, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când o parte a invocat, după închiderea acestei faze, un fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei sale.
30 Cu toate acestea, în speță cererile formulate de DLH nu evidențiază existența niciunui fapt nou de natură să exercite o influență decisivă asupra deciziei pe care Curtea este chemată să o pronunțe.
31 În aceste condiții, Curtea consideră, după ascultarea avocatului general, că nu este necesar să dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.
Cu privire la admisibilitatea recursului principal și a recursului incident al Comisiei
Cu privire la admisibilitatea recursului principal
Argumentația părților
32 DLH apreciază că recursul principal este inadmisibil pentru motivul că, în primul rând, documentul prezentat de land ca probă a existenței unui mandat ad litem al reprezentantului său, este prea vechi și general și nu conține nicio informație referitoare la identitatea persoanei care urmează să fie reprezentată, chiar dacă este semnat în numele landului. În al doilea rând, DLH apreciază că landul nu este afectat în mod direct de hotărârea atacată decât în temeiul obligației sale de a recupera tranșele ajutorului în discuție care au fost deja acordate societății FFHG și de a nu mai plăti acesteia din urmă astfel de tranșe în viitor. Or, landul ar fi refuzat să se supună unei asemenea obligații. Prin urmare, introducerea recursului ar fi abuzivă. În al treilea rând, hotărârea atacată nu ar determina nicio modificare a situației juridice landului, întrucât aceasta urmărește în realitate să protejeze interesele societății FFHG, ale noilor acționari ai acesteia din urmă, precum și ale Ryanair. În al patrulea rând, landul nu ar avea niciun interes de a exercita acțiunea, întrucât anularea hotărârii atacate nu îi conferă niciun beneficiu.
33 În sfârșit, în memoriul său în duplică și în ședința în fața Curții, DLH a susținut, pe de o parte, că recursul încălca autoritatea de lucru judecat a Ordonanței Tribunalului din 17 mai 2019, Deutsche Lufthansa/Comisia (T‑764/15, EU:T:2019:349), și, pe de altă parte, că landul nu mai avea niciun interes de a exercita acțiunea, întrucât situația economică actuală a societății FFHG nu îi mai permitea acesteia din urmă să obțină plata soldului ajutorului în discuție.
34 Landul și Comisia susțin că argumentația DLH trebuie să fie înlăturată.
Aprecierea Curții
35 În ceea ce privește, în primul rând, argumentul invocat de DLH în memoriul său în duplică și în ședința în fața Curții, potrivit căruia recursul este inadmisibil în măsura în care ar urmări să repună în discuție autoritatea de lucru judecat a Ordonanței din 14 decembrie 2017, Deutsche Lufthansa/Comisia (T‑764/15, EU:T:2017:933), trebuie amintit că, în temeiul articolului 127 din Regulamentul de procedură al Curții, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.
36 Prin urmare, întrucât argumentul referitor la autoritatea de lucru judecat a Ordonanței din 14 decembrie 2017, Deutsche Lufthansa/Comisia (T‑764/15, EU:T:2017:933), nu a fost invocat de DLH în memoriul său în răspuns la recurs, iar acest argument nu se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii, argumentul menționat trebuie considerat tardiv și, prin urmare, trebuie înlăturat ca inadmisibil.
37 În al doilea rând, din articolul 56 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene reiese că părțile care intervin, altele decât statele membre și instituțiile Uniunii Europene, pot introduce un recurs împotriva unei decizii a Tribunalului atunci când această decizie le privește în mod direct.
38 În speță, landul, intervenient în fața Tribunalului, demonstrează corespunzător cerințelor legale că hotărârea atacată îl privește în mod direct.
39 Astfel, după cum arată landul în recursul său, această hotărâre are drept consecință, pe de o parte, obligarea sa la recuperarea tranșelor din ajutorul în discuție care au fost deja acordate societății FFHG și, pe de altă parte, interzicerea plății de către land a unor noi tranșe din acest ajutor în viitor.
40 O asemenea concluzie nu poate fi modificată de argumentul DLH, invocat în ședința în fața Curții, potrivit căruia, ținând seama de procedura de insolvență căreia îi este supusă FFHG la acest moment, aceasta din urmă nu ar mai fi fost, în orice caz, în măsură să primească tranșele restante din ajutorul în discuție. Astfel, chiar presupunând că aceasta ar fi situația, nu ar fi mai puțin adevărat că hotărârea atacată ar impune totuși landului să recupereze, în orice caz, tranșele ajutorului în discuție pe care le‑a plătit deja societății FFHG.
41 În plus, împrejurarea că landul nu ar fi luat toate măsurile impuse prin hotărârea atacată, chiar presupunând că ar fi dovedită, nu poate să modifice constatările efectuate la punctele 39 și 40 din prezenta hotărâre, care sunt suficiente pentru a demonstra că landul este afectat direct de hotărârea atacată și că, prin urmare, poate formula un recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, fără a fi necesar să se examineze, în plus, dacă această parte are un interes de a exercita acțiunea.
42 În al treilea rând, mandatul reprezentantului landului prevede în mod expres că acesta poate reprezenta landul în fața instanțelor Uniunii în litigiile în materie de ajutoare de stat. În plus, DLH nu pretinde și, cu atât mai mult, nici nu demonstrează că, deși a fost emis la 7 iunie 2019, acest mandat nu mai este valabil. În consecință, mandatul menționat îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 44 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2018, mobile.de/EUIPO, C‑418/16 P, EU:C:2018:128, punctele 34 și 39).
43 Prin urmare, recursul landului este admisibil.
Cu privire la admisibilitatea recursului incident formulat de Comisie
Argumentația părților
44 DLH susține că recursul incident formulat de Comisie este inadmisibil pentru motivul că, în primul rând, acesta nu indică data la care recursul landului a fost notificat acestei instituții, contrar celor prevăzute la articolul 177 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții.
45 În al doilea rând, recursul incident formulat de Comisie ar încălca articolul 178 alineatul (3) a doua teză din acest Regulament de procedură, întrucât ar fi, în mare parte, identic cu memoriul depus de această instituție în răspuns la recursul principal.
46 În al treilea rând, acest recurs incident ar fi inadmisibil pentru motivul că recursul principal este, la rândul său, inadmisibil.
47 În al patrulea rând, introducerea recursului incident menționat ar fi abuzivă întrucât Comisia nu ar fi inițiat nicio procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor față de Republica Federală Germania, deși DLH ar fi informat‑o că, în urma adoptării Deciziei Hahn IV, nici FFHG, nici landul nu au recuperat de la Ryanair ajutoarele în cauză pentru ca sumele corespunzătoare să fie transferate într‑un cont blocat.
48 Comisia și landul susțin că argumentația DLH trebuie să fie înlăturată.
Aprecierea Curții
49 În ceea ce privește, în primul rând, argumentul DLH potrivit căruia recursul incident formulat de Comisie este inadmisibil, pentru motivul că recursul landului este de asemenea inadmisibil, este suficient să se constate că acest argument trebuie să fie înlăturat având în vedere constatările efectuate la punctele 35-43 din prezenta hotărâre.
50 În al doilea rând, trebuie amintit că, în temeiul articolelor 172 și 174 din Regulamentul de procedură al Curții, părțile din cauza relevantă care s‑a aflat pe rolul Tribunalului care au interes în admiterea sau în respingerea recursului pot depune un memoriu în răspuns prin care se poate cere admiterea sau respingerea, în tot sau în parte, a acestui recurs. În temeiul articolului 176 și al articolului 178 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de procedură amintit, aceste părți pot de asemenea să depună un recurs incident care trebuie formulat printr‑un înscris separat, distinct de memoriul în răspuns, și pe calea căruia se poate cere anularea, în tot sau în parte, a deciziei Tribunalului, în temeiul unor motive și argumente de drept diferite de motivele și argumentele invocate în memoriul în răspuns (Ordonanța din 7 decembrie 2017, Eurallumina/Comisia, C‑323/16 P, EU:C:2017:952, punctul 30, precum și Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 47).
51 Reiese din aceste dispoziții, interpretate coroborat, că memoriul în răspuns la un recurs nu poate avea ca obiect anularea deciziei Tribunalului pentru motive distincte și autonome de cele invocate în acest recurs, asemenea motive neputând fi invocate decât în cadrul unui recurs incident (Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 48). Rezultă de asemenea că recursul incident trebuie, în principiu, să conțină motive și argumente distincte și autonome de cele care au fost invocate în memoriul în răspuns la recursul principal formulat de aceeași parte.
52 În speță, mai multe motive invocate în recursul incident formulat de Comisie coincid, în parte, cu argumentele invocate de aceasta în memoriul în răspuns pe care l‑a depus în susținerea recursului landului.
53 Cu toate acestea, trebuie arătat că, prin recursul incident formulat, Comisia însăși cere anularea hotărârii atacate, invocând motive care sunt în parte autonome și distincte de cele invocate în recursul principal. În temeiul normelor amintite la punctul 50 din prezenta hotărâre, nu putea fi prezentată o asemenea cerere și nici nu puteau fi invocate asemenea motive în memoriul său în răspuns și, prin urmare, Comisia a formulat un recurs incident în conformitate cu aceste norme. În aceste condiții, nu i se poate reproșa că a expus în recursul său incident toate motivele invocate în susținerea cererii sale de anulare a hotărârii atacate, inclusiv pe cele care au fost de asemenea invocate în memoriul său în răspuns, în loc să împartă expunerea motivelor sale între acest recurs incident și acest memoriu în răspuns, cu riscul de a compromite coerența raționamentului său (a se vedea în acest sens Ordonanța din 7 decembrie 2017, Eurallumina/Comisia, C‑323/16 P, EU:C:2017:952, punctul 31).
54 În al treilea rând, potrivit articolului 177 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții, un recurs incident trebuie să menționeze data la care recursul principal a fost notificat părții care formulează acest recurs incident. Or, DLH arată că o asemenea mențiune nu apare în recursul incident introdus de Comisie în prezenta cauză.
55 Deși este adevărat că mențiunea respectivă nu apare în recursul incident amintit, este cert că data la care recursul principal a fost notificat Comisiei, și anume 5 august 2021, este menționată în mod expres în memoriul în răspuns la acest recurs principal, pe care Comisia l‑a depus și care a fost notificat DLH, precum și landului. În plus, nu se contestă nicidecum că acest recurs incident a fost formulat de Comisie în termenul stabilit.
56 Prin urmare, împrejurarea că, în recursul incident, Comisia a omis să includă mențiunea prevăzută la articolul 177 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții nu constituie o neregularitate care să poată determina inadmisibilitatea acestui recurs incident, întrucât celorlalte părți li s‑a dat posibilitatea să verifice că recursul incident menționat a fost formulat în termen de două luni de la notificarea recursului.
57 Contrar celor susținute de DLH în memoriul său în duplică la recursul principal, împrejurarea că concluziile memoriului în răspuns al Comisiei la recursul principal au ca obiect anularea hotărârii atacate, iar nu, așa cum impune articolul 174 din Regulamentul de procedură al Curții, admiterea sau respingerea, în tot sau în parte, a acestui recurs, nu poate modifica o asemenea concluzie. Astfel, o asemenea neregularitate nu determină decât inadmisibilitatea capătului de cerere prin care Comisia solicită, în acest memoriu în răspuns, anularea hotărârii atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2017, Safa Nicu Sepahan/Consiliul, C‑45/15 P, EU:C:2017:402, punctul 21).
58 În ultimul rând, împrejurarea, chiar presupunând că ar fi dovedită, că landul nu ar fi întreprins demersurile necesare pentru a se conforma hotărârii atacate sau Deciziei Hahn IV nu este de natură să determine inadmisibilitatea recursului incident al Comisiei prin care se urmărește obținerea anulării acestei hotărâri.
59 Prin urmare, recursul incident al Comisiei este admisibil.
Cu privire la temeinicia recursului principal și a recursului incident al Comisiei
Observații introductive
60 În susținerea recursului formulat, landul invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 263 al patrulea paragraf TFUE și pe nemotivare, al doilea, pe o eroare de drept în ceea ce privește aprecierea zonei deservite de aeroportul Frankfurt‑Hahn, al treilea, pe încălcarea principiului ne ultra petita, al patrulea, pe nerespectarea condițiilor în care Comisia se poate abține să deschidă procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE și, al cincilea, pe încălcarea articolului 264 TFUE.
61 În susținerea recursului incident formulat, Comisia invocă șase motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 263 TFUE, al doilea, pe încălcarea normelor care guvernează sarcina probei, pe obligația de a răspunde la argumentele invocate de părți și de a le asculta pe acestea din urmă, al treilea, pe aplicarea unui criteriu eronat pentru a examina validitatea deciziilor Comisiei de a nu deschide procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, al patrulea, pe interpretarea eronată a Orientărilor privind ajutoarele destinate aviației, al cincilea, pe încălcarea normelor referitoare la sarcina probei și, al șaselea, pe încălcarea Regulamentului de procedură al Tribunalului, pe examinarea din oficiu eronată și pe denaturarea unui element de probă.
Cu privire la motivele întemeiate pe lipsa calității procesuale active a DLH
Argumentația părților
– Cu privire la primul motiv invocat în recursul principal
62 Prin intermediul primului motiv, landul reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, precum și obligația sa de motivare.
63 În cadrul celui de al doilea aspect al acestui prim motiv, landul apreciază, mai concret, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 62 și 86 din hotărârea atacată, că dintr‑o analiză de ansamblu a cererii introductive în primă instanță rezulta că DLH a invocat în fața sa o încălcare a drepturilor sale procedurale. Astfel, DLH s‑ar fi limitat să invoce, în această cerere introductivă, erori săvârșite de Comisie cu ocazia autorizării ajutorului în cauză. Prin faptul că s‑a limitat să constate că afirmația privind o asemenea încălcare decurgea dintr‑o analiză de ansamblu a cererii introductive menționate, Tribunalul și‑ar fi încălcat, pe de altă parte, obligația de motivare.
64 Comisia consideră, pe de o parte, că Tribunalul a denaturat conținutul aceleiași cereri introductive sau, cel puțin, l‑a interpretat în mod eronat din punct de vedere juridic, prin faptul că a considerat că aceasta cuprindea un motiv unic, întemeiat pe încălcarea drepturilor procedurale ale DLH, deși, în realitate, ar conține mai multe motive. Pe de altă parte, afirmația Tribunalului de la punctele 59, 62 și 86 din hotărârea atacată, potrivit căreia este suficient ca o încălcare a drepturilor procedurale să fie denunțată prin acțiune sau prin cererea introductivă în ansamblu, ar contraveni articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
65 DLH răspunde că, la punctul 55 și următoarele din cererea introductivă în primă instanță, a invocat în mod expres încălcarea drepturilor sale procedurale, acest aspect fiind chiar menționat în obiectul acțiunii sale în primă instanță, precum și în motivele invocate în susținerea acesteia din urmă, după cum ar atesta punctul 14 din această cerere introductivă.
– Cu privire la al doilea motiv al recursului incident al Comisiei
66 Prin intermediul celui de al doilea motiv al recursului său incident, Comisia, susținută de land, arată că Tribunalul a încălcat normele care guvernează sarcina probei, precum și obligația sa de a răspunde la argumentele invocate de părți și de a le asculta pe acestea din urmă.
67 În cadrul primului aspect al acestui al doilea motiv, Comisia susține că DLH nu a afirmat niciodată în fața Tribunalului că aeroporturile Frankfurt‑Hahn și Frankfurt am Main se aflau în concurență și nici că ajutoarele în favoarea primului ar putea avea vreun efect asupra celui de al doilea.
68 Punctul 50 din hotărârea atacată ar fi, prin urmare, afectat de o eroare de drept, în măsura în care Tribunalul ar menționa o afirmație pe care DLH nu ar fi făcut‑o în fața sa și a cărei veridicitate, în orice caz, nu ar fi examinat‑o.
69 La punctele 52-54 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi concluzionat în sensul existenței unei presiuni concurențiale a Ryanair asupra DLH care ar scădea în lipsa acordării ajutorului în discuție societății FFHG, fără a examina elementele de probă furnizate de DLH și de Comisie, ceea ce ar încălca de asemenea normele care guvernează sarcina probei.
70 DLH răspunde că, în cererea sa introductivă în primă instanță, a demonstrat că cele două aeroporturi în cauză se aflau în concurență. O asemenea situație de concurență s‑ar întemeia deja pe împrejurarea, menționată la punctele 43 și 117 și următoarele din această cerere introductivă, că zonele deservite de aceste aeroporturi se suprapun. Pe de altă parte, ea ar fi susținut, la punctul 43 din cererea introductivă menționată, existența unei concurențe între aeroporturile amintite în ceea ce privește rutele aeriene cu plecare de pe acestea.
71 În plus, Comisia nu ar putea contesta faptul, stabilit de Tribunal, că aeroporturile Frankfurt am Main și Frankfurt‑Hahn se află în concurență, din moment ce un recurs incident se limitează la motivele de drept.
72 În subsidiar, DLH ar fi demonstrat că aeroportul Frankfurt‑Hahn a exercitat o presiune concurențială asupra aeroportului Frankfurt am Main, astfel încât acesta din urmă ar fi permis Ryanair să deschidă o bază în luna martie 2017.
73 În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv al recursului său incident, Comisia reproșează Tribunalului că, la punctele 52 și 53 din hotărârea atacată, a considerat că, în ceea ce privește zborurile oferite de Ryanair cu plecare de pe aeroportul Frankfurt‑Hahn și zborurile, având aceleași destinații, operate de DLH cu plecare de pe aeroportul Frankfurt am Main, Ryanair și DLH erau concurente. Or, Comisia ar fi susținut în fața Tribunalului că zborurile pe care DLH le asigura, cu plecare de pe aeroportul din Frankfurt am Main, priveau „zboruri premium” și pasageri în tranzit, în timp ce Ryanair asigura zboruri low‑cost în cadrul traficului „de la un punct la altul”. Comisia ar fi demonstrat de asemenea că pretinsele elemente de probă furnizate de DLH nu conțineau nicio informație cu privire la evoluția numărului de pasageri și a prețurilor și că existau îndoieli semnificative cu privire la identificarea rutelor deservite efectiv de DLH și a datelor acestora. Întrucât argumentația menționată a Comisiei prezenta o mare importanță pentru soluționarea cauzei, Tribunalul ar fi trebuit să răspundă la aceasta.
74 DLH răspunde că nu există nicio obligație a Tribunalului de a lua în considerare argumentele invocate în fața sa, ci numai o obligație de a garanta respectarea dreptului de a fi ascultat.
Aprecierea Curții
75 Întrucât decizia în litigiu a fost adresată Republicii Federale Germania, iar nu societății DLH, trebuie amintit că articolul 263 al patrulea paragraf TFUE prevede două situații în care calitatea procesuală activă este recunoscută unei persoane fizice sau juridice pentru a formula o acțiune împotriva unui act al Uniunii al cărei destinatar nu este. Pe de o parte, o asemenea acțiune poate fi formulată cu condiția ca acest act să o privească direct și individual. Pe de altă parte, o astfel de persoană poate introduce o acțiune împotriva unui act normativ care nu presupune măsuri de executare dacă acesta o privește direct (Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Comisia/Braesch și alții, C‑284/21 P, EU:C:2023:58, punctul 50, precum și jurisprudența citată).
76 În această privință, trebuie arătat mai întâi că, la punctul 33 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, întrucât decizia în litigiu privește un ajutor individual, este exclus ca această decizie să fie un act normativ. O asemenea constatare nu este, de altfel, contestată în cadrul prezentelor recursuri.
77 În continuare, în ceea ce privește problema dacă DLH este vizată „direct și individual” de decizia în litigiu, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează analog cu destinatarul (a se vedea printre altele Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, EU:C:1963:17, p. 223, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Comisia/Braesch și alții, C‑284/21 P, EU:C:2023:58, punctul 51).
78 Având în vedere că acțiunea în primă instanță privea o decizie adoptată de Comisie în materia ajutoarelor de stat, trebuie amintit de asemenea că, în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat prevăzute la articolul 108 TFUE, trebuie să se distingă, pe de o parte, faza preliminară de examinare a ajutoarelor, instituită la alineatul (3) al acestui articol, al cărei obiect este numai acela de a permite Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea parțială sau totală a măsurii de ajutor în discuție cu piața internă, și, pe de altă parte, faza procedurii de investigare prevăzută la alineatul (2) al articolului menționat. Tratatul FUE prevede numai în cadrul acestei din urmă faze, care este destinată să permită Comisiei să obțină informații complete cu privire la toate datele cauzei, obligația instituției menționate de a solicita părților în cauză să își prezinte observațiile (a se vedea printre altele Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 94, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Comisia/Braesch și alții, C‑284/21 P, EU:C:2023:58, punctul 52).
79 Rezultă că, astfel cum Tribunalul a amintit în mod întemeiat la punctul 36 din hotărârea atacată, atunci când, fără a iniția procedura formală de investigare prevăzută la alineatul (2) al articolului 108 TFUE, Comisia constată, printr‑o decizie adoptată în temeiul alineatului (3) al acestui articol, că un ajutor este compatibil cu piața internă, beneficiarii unor asemenea garanții procedurale nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea de a contesta această decizie în fața instanței Uniunii. Pentru aceste motive, o acțiune având ca obiect anularea unei asemenea decizii, introdusă de o „parte în cauză” în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE, este admisibilă atunci când autorul acțiunii respective urmărește, prin introducerea acesteia, să protejeze drepturile procedurale de care beneficiază în temeiul acestei din urmă dispoziții (a se vedea printre altele Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Comisia/Braesch și alții, C‑284/21 P, EU:C:2023:58, punctul 53, precum și jurisprudența citată).
80 În această privință trebuie amintit că definiția noțiunii de „parte în cauză”, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții, a fost codificată de legiuitorul Uniunii la articolul 1 litera (h) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), care a fost înlocuit de articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589. Această din urmă dispoziție definește noțiunea analoagă de „persoană interesată” ca vizând „orice stat membru și orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale” (Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Comisia/Braesch și alții, C‑284/21 P, EU:C:2023:58, punctul 58).
81 În speță, este cert că decizia în litigiu a fost adoptată la încheierea fazei preliminare de examinare, prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE și la care se face trimitere la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, și, prin urmare, fără a se iniția procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE și la care se face trimitere la articolul 4 alineatul (4) din acest regulament.
82 În consecință, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că acțiunea introdusă de DLH putea fi considerată admisibilă în măsura în care această companie aeriană, pe de o parte, a demonstrat că este o „persoană interesată” în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589 și, pe de altă parte, a invocat o încălcare a drepturilor sale procedurale.
83 Cu toate acestea, landul și Comisia apreciază că, la punctele 32-64 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat în mod eronat că ambele condiții erau îndeplinite în speță.
– Cu privire la calitatea de „persoană interesată” a DLH
84 La punctele 39-56 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că DLH este o „persoană interesată”, în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589.
85 În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că, deși noțiunea de „persoană interesată” în sensul acestei dispoziții include în special întreprinderile concurente ale beneficiarului ajutorului, nu este mai puțin adevărat că această noțiune vizează, așa cum a arătat Tribunalul în mod întemeiat la punctul 44 din hotărârea atacată, un număr nedeterminat de destinatari (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctul 63, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Comisia/Braesch și alții, C‑284/21 P, EU:C:2023:58, punctul 59).
86 Astfel, din jurisprudența Curții reiese că o întreprindere care nu este concurentă directă a beneficiarului ajutorului poate fi totuși calificată drept „persoană interesată”, în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589, în măsura în care susține că interesele sale pot fi afectate de acordarea unui ajutor, ceea ce impune ca această întreprindere să demonstreze corespunzător cerințelor legale că ajutorul riscă să aibă un efect concret asupra situației sale. În consecință, calitatea de „persoană interesată” nu presupune în mod necesar o relație de concurență (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctele 64 și 65, Hotărârea din 2 septembrie 2021, Ja zum Nürburgring/Comisia, C‑647/19 P, EU:C:2021:666, punctul 58, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Comisia/Braesch și alții, C‑284/21 P, EU:C:2023:58, punctul 60).
87 În al doilea rând, trebuie subliniat că, la punctul 55 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că acordarea ajutorului în discuție risca să aibă un efect concret asupra situației DLH în ceea ce privește, pe de o parte, funcționarea aeroportului Frankfurt am Main, care este primul său „aeroport‑pivot”, și, pe de altă parte, concurența în ceea ce privește destinațiile zborurilor pe care DLH le oferă cu plecare de pe acest aeroport.
88 Mai precis, Tribunalul a considerat, primo, la punctul 50 din hotărârea atacată, că ajutorul în discuție putea afecta poziția concurențială a aeroportului din Frankfurt am Main.
89 Cu toate acestea, așa cum arată în mod întemeiat Comisia în cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv al recursului său incident, din cererea introductivă în primă instanță nu reiese că DLH ar fi invocat un asemenea argument pentru a motiva calitatea sa procesuală activă. Or, după cum s‑a amintit la punctul 86 din prezenta hotărâre, revine numai reclamantului sarcina de a demonstra că măsura de ajutor în discuție riscă să aibă un efect concret asupra situației sale.
90 Prin urmare, punctul 50 din hotărârea atacată este afectat de o eroare de drept.
91 Secundo, Tribunalul a subliniat, la punctele 51-54 din hotărârea atacată, că, prin faptul că a permis societății FFHG să își continue activitățile, acordarea ajutorului în discuție a oferit Ryanair posibilitatea de a menține o presiune concurențială asupra DLH în ceea ce privește plecările de pe aeroportul Frankfurt‑Hahn. O asemenea constatare se întemeiază pe faptul că aceste două companii aeriene sunt concurente întrucât propun zboruri cu aceleași destinații cu plecare de pe aeroporturile Frankfurt‑Hahn și Frankfurt am Main, acest fapt fiind atestat, după cum se arată la punctul 51 din hotărârea atacată, de listele cu destinații care au fost furnizate de DLH în înscrisurile sale de procedură și în ședința în fața Tribunalului.
92 Astfel, din cuprinsul acestui punct 51 reiese în mod expres că Tribunalul a luat în considerare elementele de probă furnizate de DLH. În schimb, după cum arată Comisia în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv al recursului său incident, din hotărârea atacată nu rezultă nicidecum că Tribunalul a ținut seama de argumentele invocate de aceasta în special la punctele 33-40 din memoriul său în duplică în fața Tribunalului și care urmăreau să repună în discuție pertinența elementelor de probă furnizate de DLH pentru a aprecia existența unei relații de concurență între această companie aeriană și Ryanair.
93 În această privință, trebuie amintit, pe de o parte, că, în cadrul recursului, controlul Curții are ca obiect în special să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale la toate argumentele invocate de recurent și, pe de altă parte, că motivul întemeiat pe o lipsă a răspunsului Tribunalului la argumente invocate în primă instanță înseamnă în esență să se invoce o încălcare a obligației de motivare care decurge din articolul 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, și din articolul 117 din Regulamentul de procedură al Tribunalului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2010, Gogos/Comisia, C‑583/08 P, EU:C:2010:287, punctul 29, Hotărârea din 29 septembrie 2022, ABLV Bank/SRB, C‑202/21 P, EU:C:2022:734, punctul 106, precum și Hotărârea din 2 februarie 2023, Spania și alții/Comisia, C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P, EU:C:2023:60, punctul 118).
94 Desigur, Tribunalul nu este obligat să facă o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu, motivarea Tribunalului putând fi, așadar, implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu a admis argumentele acestora, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, EU:C:2008:476, punctul 96, precum și Hotărârea din 1 decembrie 2022, EUIPO/Vincenti, C‑653/20 P, EU:C:2022:945, punctul 47).
95 În aceste condiții, întrucât, în speță, datele prezentate de Comisie urmăreau să conteste pertinența datelor furnizate de DLH, Tribunalul ar fi trebuit, pentru a îndeplini obligația de motivare de care este ținut, să expună rațiunile pentru care considera că aceste elemente de probă nu puteau repune în discuție aprecierea sa, întemeiată pe elementele furnizate de DLH, potrivit căreia această companie aeriană și Ryanair își desfășurau activitatea pe aceeași piață de transport aerian de pasageri și erau, prin urmare, concurente.
96 Rezultă din ceea ce precedă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și nu și‑a îndeplinit obligația de motivare atunci când a statuat că DLH era o „persoană interesată” în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589.
97 Prin urmare, este necesar să se admită primul și al doilea aspect ale celui de al doilea motiv invocat de Comisie.
– Cu privire la invocarea de către DLH a încălcării drepturilor sale procedurale
98 În primul rând, trebuie arătat că afirmația Tribunalului de la punctul 64 din hotărârea atacată, potrivit căreia, în cererea introductivă în primă instanță, DLH a invocat încălcarea drepturilor sale procedurale, se întemeiază pe constatările făcute de acesta la punctele 62 și 63 din hotărârea respectivă.
99 În această privință, Tribunalul a statuat, la punctul 62 din hotărârea menționată, că „din analiza întregii cereri introductive [rezulta]” că acțiunea introdusă de DLH „[privea] anularea deciziei de a nu ridica obiecții, punând în discuție faptul că prin [această] decizie [s‑a omis] să se efectueze o examinare completă a ajutorului [în cauză], ceea ce [ar fi adus] atingere [societății DLH] în sensul că aceasta [era] o persoană interesată și [i‑ar fi încălcat] dreptul de a fi ascultată și drepturile procedurale”.
100 La punctul 63 din hotărârea atacată, Tribunalul a precizat de asemenea că, „în ceea ce privește […] o acțiune prin care se contestă legalitatea deciziei adoptate fără deschiderea procedurii formale, [trebuie] să se examineze toate argumentele invocate de [DLH] în cadrul motivului unic pentru a se aprecia dacă acestea [permit] identificarea unor dificultăți serioase în prezența cărora Comisia ar fi fost obligată să deschidă procedura menționată”.
101 În al doilea rând, trebuie amintit că nu este de competența instanței Uniunii să interpreteze acțiunea unui reclamant prin care se contestă exclusiv temeinicia unei decizii de apreciere a măsurii de ajutor în discuție ca atare în sensul că vizează în realitate protejarea drepturilor procedurale care îi sunt conferite reclamantului prin articolul 108 alineatul (2) TFUE, atunci când reclamantul nu a formulat în mod expres un motiv care să urmărească acest obiectiv, în caz contrar existând riscul de a transforma obiectul acestei acțiuni (Hotărârea din 2 septembrie 2021, Nürburgring/Comisia, C‑647/19 P, EU:C:2021:666, punctul 115 și jurisprudența citată).
102 În aceste condiții, argumentele reclamantului care urmăresc în mod specific să demonstreze că Comisia ar fi trebuit să deschidă faza formală de investigare sunt admisibile atunci când acțiunea în susținerea căreia sunt invocate aceste argumente vizează efectiv anularea deciziei de a nu deschide o asemenea procedură și când, potrivit termenilor înșiși ai cererii introductive, reclamantul susține că neinițierea procedurii de investigare l‑a împiedicat să beneficieze de garanțiile procedurale la care are dreptul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2011, Belgia/Deutsche Post și DHL International, C‑148/09 P, EU:C:2011:603, punctele 61-63).
103 În speță, este adevărat, primo, că, după cum a subliniat Tribunalul la punctul 62 din hotărârea atacată, acțiunea introdusă de DLH în fața sa urmărea anularea unei decizii a Comisiei de a nu deschide faza formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE.
104 În aceste condiții, trebuie subliniat, secundo, că, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 98 din concluzii, Tribunalul și‑a încălcat obligația de motivare prin faptul că s‑a limitat să afirme, la punctul 62 din această hotărâre, că invocarea de către DLH a unei încălcări a drepturilor sale procedurale rezulta din analiza de ansamblu a cererii introductive în primă instanță. Tribunalul ar fi trebuit, dimpotrivă, să vizeze în mod explicit punctele din această cerere introductivă pe care se întemeia pentru a face o asemenea apreciere în scopul de a permite părților, așa cum s‑a amintit la punctul 94 din prezenta hotărâre, să cunoască motivele care l‑au determinat să statueze în acest mod, iar Curții să își exercite controlul.
105 Tertio, după cum a arătat în esență și domnul avocat general la punctul 97 din concluzii, Tribunalul era în continuare obligat să examineze care dintre criticile invocate de DLH urmăreau în mod specific să demonstreze că Comisia ar fi trebuit să deschidă faza formală de investigare.
106 Or, din hotărârea atacată nu reiese că o asemenea examinare a fost realizată de Tribunal. Dimpotrivă, din cuprinsul punctului 63 din această hotărâre rezultă că Tribunalul a apreciat că, întrucât acțiunea în primă instanță urmărea să conteste refuzul Comisiei de a deschide procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, era obligat să examineze toate argumentele invocate de DLH pentru a aprecia dacă acestea permiteau identificarea unor dificultăți serioase care ar fi trebuit să determine Comisia să deschidă o asemenea procedură, fără a verifica în prealabil dacă fiecare dintre aceste argumente urmărea în mod specific să demonstreze existența unor astfel de dificultăți.
107 Prin urmare, aprecierea Tribunalului potrivit căreia DLH a invocat o încălcare a drepturilor sale procedurale este viciată de erori de drept și de nemotivare.
108 În consecință, al doilea aspect al primului motiv de recurs al landului trebuie să fie admis.
109 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă și fără a fi necesar să se statueze nici cu privire la primul aspect al primului motiv de recurs al landului, nici cu privire la primul motiv și la al treilea aspect ale celui de al doilea motiv al recursului incident al Comisiei prin care se urmărește să se conteste, pentru alte rațiuni, admisibilitatea acțiunii, nici cu privire la celelalte motive ale recursului principal și ale recursurilor incidente prin care se urmărește repunerea în discuție a raționamentului Tribunalului cu privire la fond și în special cu privire la motivele dezvoltate de DLH în recursul incident referitor la conformitatea cu articolul 107 TFUE a noțiunii de „scenariu de ansamblu” utilizate de Tribunal, se impune anularea hotărârii atacate.
Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului
110 Conform articolului 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul anulării hotărârii Tribunalului, Curtea poate să soluționeze în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată.
111 Situația este diferită în speță.
112 Astfel, având în vedere existența mai multor erori de drept și vicii de motivare, examinarea admisibilității acțiunii în primă instanță și, după caz, a temeiniciei acestei acțiuni implică aprecieri de fapt care ar necesita din partea Curții adoptarea unor măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească în dosar.
113 Prin urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și soluționarea odată cu fondul a cererilor privind cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște:
1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 19 mai 2021, Deutsche Lufthansa/Comisia (T‑218/18, EU:T:2021:282).
2) Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene.
3) Cererile privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Semnături