Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 18 ianuarie 2011 - Advance Magazine Publishers/OAPI - Capela & Irmãos (VOGUE)

(Cauza T-382/08)1

("Marcă comunitară - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale VOGUE - Marca națională verbală anterioară VOGUE Portugal - Lipsa utilizării serioase a mărcii anterioare - Articolul 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr.°40/94 [devenit articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr.°207/2009]")

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Advance Magazine Publishers, Inc. (New York, Statele Unite) (reprezentant: M. Esteve Sanz, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentant: A. Folliard-Monguiral, agent)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI: J. Capela & Irmãos, Lda (Porto, Portugalia)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 30 iunie 2008 (cauza R 328/2003-2), referitoare la o procedură de opoziție între J. Capela & Irmãos, Lda și Advance Magazine Publishers, Inc.

Dispozitivul

Anulează Decizia Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 30 iunie 2008 (cauza R 328/2003-2).

Respinge în rest acțiunea.

OAPI va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Advance Magazine Publishers, Inc.

____________

1 - JO C 301, 22.11.2008.