HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

11 ianuarie 2024(*)

„Recurs – Energie – Directiva 2010/30/UE – Indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic – Regulamentul delegat al Comisiei Europene de completare a acestei directive – Etichetarea energetică a aspiratoarelor – Anulare – Acțiune în despăgubire – Răspundere extracontractuală a Uniunii Europene – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor – Nerespectare vădită și gravă a limitelor puterii de apreciere – Elemente relevante în cazul lipsei unei marje de apreciere”

În cauza C‑122/22 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 18 februarie 2022,

Dyson Ltd, cu sediul în Malmesbury (Regatul Unit),

Dyson Technology Ltd, cu sediul în Malmesbury,

Dyson Operations Pte Ltd, cu sediul în Singapore (Singapore),

Dyson Manufacturing Sdn Bhd, cu sediul în Senai (Malaysia),

Dyson Spain SLU, cu sediul în Madrid (Spania),

Dyson Austria GmbH, cu sediul în Viena (Austria),

Dyson sp. z o.o., cu sediul în Varșovia (Polonia),

Dyson Ireland Ltd, cu sediul în Dublin (Irlanda),

Dyson GmbH, cu sediul în Köln (Germania),

Dyson SAS, cu sediul în Paris (Franța),

Dyson Srl, cu sediul în Milano (Italia),

Dyson Sweden AB, cu sediul în Stockholm (Suedia),

Dyson Denmark ApS, cu sediul în Copenhaga (Danemarca),

Dyson Finland Oy, cu sediul în Helsinki (Finlanda),

Dyson BV, cu sediul în Amsterdam (Țările de Jos),

reprezentate de E. Batchelor, M. Healy și T. Selwyn Sharpe, avocați și solicitors,

recurente,

cealaltă parte din procedură fiind:

Comisia Europeană, reprezentată de J.‑F. Brakeland, B. De Meester și K. Talabér‑Ritz, în calitate de agenți,

pârâtă în primă instanță,

CURTEA (Camera a patra),

compusă din domnul C. Lycourgos, președinte de cameră, doamna O. Spineanu‑Matei (raportoare), domnii J.‑C. Bonichot și S. Rodin și doamna L. S. Rossi, judecători,

avocat general: doamna T. Ćapeta,

grefier: doamna R. Stefanova‑Kamisheva, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 20 aprilie 2023,

după ascultarea concluziilor avocatei general în ședința din 6 iulie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, Dyson Ltd și celelalte 14 recurente solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 8 decembrie 2021, Dyson și alții/Comisia (T‑127/19, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:870), prin care acesta le‑a respins acțiunea având ca obiect repararea prejudiciilor pe care pretind că le‑au suferit ca urmare a adoptării de către Comisia Europeană a Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2013 din 3 mai 2013 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește etichetarea energetică a aspiratoarelor (JO 2013, L 192, p. 1, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”).

 Cadrul juridic

2        Directiva 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic (JO 2010, L 153, p. 1) a fost abrogată prin Regulamentul (UE) 2017/1369 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică și de abrogare a Directivei 2010/30/UE (JO 2017, L 198, p. 1). Considerentele (5) și (8) ale acestei directive erau formulate astfel:

„(5)      Furnizarea de informații exacte, relevante și comparabile privind consumul specific de energie al produselor cu impact energetic ar trebui să influențeze opțiunea utilizatorilor finali în favoarea produselor care consumă, direct sau indirect, mai puțină energie și alte resurse esențiale în timpul utilizării, stimulând astfel producătorii să ia măsuri de reducere a consumului de energie și de alte resurse esențiale de către produsele pe care le fabrică. Aceasta ar trebui să încurajeze totodată, în mod indirect, utilizarea eficientă a produselor respective, în scopul contribuirii la obiectivul de 20 % al [Uniunii Europene] în materie de eficiență energetică. În lipsa acestor informații, numai acțiunea forțelor pieței nu va reuși să promoveze utilizarea rațională a energiei și a altor resurse esențiale pentru aceste produse.

[…]

(8)      Informația joacă un rol‑cheie în acțiunea forțelor pieței și, de aceea, este necesar să se introducă o etichetă uniformă pentru toate produsele de același tip, pentru a pune la dispoziția cumpărătorilor potențiali informații standardizate suplimentare privind costurile acestor produse din punctul de vedere al energiei consumate și al consumului de alte resurse esențiale și pentru a lua măsuri care să asigure accesul la aceste informații și utilizatorilor finali potențiali care nu văd produsul expus, neavând astfel posibilitatea de a vedea eticheta. Pentru a fi eficientă și pentru a‑și atinge scopul, eticheta ar trebui să fie ușor de recunoscut de către utilizatorii finali, simplă și concisă. În acest scop, formatul actual al etichetei ar trebui păstrat ca bază pentru a informa utilizatorii finali în legătură cu eficiența energetică a produselor. Consumul de energie și alte informații relevante cu privire la produse ar trebui să fie măsurate în conformitate cu standarde și metode armonizate.”

3        Potrivit articolului 1 alineatele (1) și (2) din directiva menționată:

„(1)      Prezenta directivă stabilește cadrul pentru armonizarea măsurilor naționale privind informațiile destinate utilizatorilor finali, în special prin etichetare și informații standard despre produs, privind consumul de energie și, atunci când e relevant, de alte resurse esențiale în timpul utilizării, precum și informații suplimentare privind produsele cu impact energetic, dând astfel posibilitatea utilizatorilor finali de a opta pentru produse mai eficiente.

(2)      Prezenta directivă se aplică produselor cu impact energetic care au un impact direct sau indirect semnificativ asupra consumului de energie și, atunci când e relevant, de alte resurse esențiale în timpul utilizării.”

4        Conform articolului 5 literele (a) și (b) din aceeași directivă, statele membre se asigură că „furnizorii care introduc pe piață sau pun în funcțiune produsele care fac obiectul unui act delegat furnizează o etichetă și o fișă în conformitate cu prezenta directivă și cu actul delegat” și că acești furnizori „prezintă o documentație tehnică care să fie suficientă pentru a permite evaluarea exactității informațiilor prevăzute pe etichetă și fișă”.

5        Articolul 10 din Directiva 2010/30, intitulat „Acte delegate”, prevedea:

„(1)      Comisia stabilește detaliile etichetei și fișei prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolele 11, 12 și 13, cu privire la fiecare tip de produs în conformitate cu prezentul articol.

În cazul în care un produs îndeplinește criteriile enumerate la alineatul (2), acesta face obiectul unui act delegat în conformitate cu alineatul (4).

Dispozițiile actelor delegate referitoare la informații care figurează pe etichetă și în fișă privind consumul de energie și de alte resurse esențiale în timpul utilizării le permit utilizatorilor finali să ia decizii informate de achiziționare mai bune, iar autorităților de supraveghere a pieței le permit să verifice dacă produsele sunt conforme cu informațiile furnizate.

[…]

(4)      Actele delegate menționează în special următoarele:

[…]

(b)      standardele și metodele de măsurare care urmează să fie utilizate pentru obținerea informațiilor menționate la articolul 1 alineatul (1);

[…]

(i)      nivelul corectitudinii declarațiilor de pe etichetă și din fișe;

(j)      data evaluării și a eventualei revizuiri a actului delegat, ținând seama de ritmul progresului tehnologic.”

6        Articolul 11 din această directivă, intitulat „Exercitarea delegării de competențe”, prevedea la alineatul (1):

„Competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 10 este conferită Comisiei pentru o perioadă de 5 ani cu începere de la 19 iunie 2010. Comisia prezintă un raport privind competențele delegate nu mai târziu de 6 luni înainte de încheierea perioadei de 5 ani. Delegarea de competențe se reînnoiește automat pentru perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul o revocă, în conformitate cu articolul 12.”

 Istoricul cauzei

7        În temeiul delegării care îi fusese conferită prin Directiva 2010/30, Comisia a adoptat regulamentul în litigiu, care pune în aplicare directiva respectivă în ceea ce privește etichetarea energetică a aspiratoarelor. În acest mod, Comisia a reținut o metodă de testare care permite măsurarea, printre altele, a performanței energetice și a nivelului de absorbție a prafului pentru aspiratoare, testarea fiind realizată cu un recipient de praf gol la începutul testelor de aspirare pe diferite tipuri de suprafețe (denumit în continuare „testul cu recipientul gol”).

8        Prima recurentă este un producător de aspiratoare cu o proiectare specială, denumite „ciclonice”, ale căror performanțe energetice ar depăși alte tipuri de aspiratoare. Aceste performanțe ar fi fost subestimate ca urmare a metodei de testare reținute de Comisie, în măsura în care această metodă nu ar fi permis reflectarea diminuării performanțelor celorlalte tipuri de aspiratoare pe măsură ce recipientul lor de praf se umple. Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 octombrie 2013, recurenta menționată a solicitat anularea regulamentului în cauză, invocând în special necompetența Comisiei de a stabili o asemenea metodă de testare. Ea susținea în această privință că metoda respectivă nu reflecta performanța unui aspirator „în timpul utilizării”, astfel cum impune articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2010/30. Acțiunea respectivă a fost respinsă prin Hotărârea din 11 noiembrie 2015, Dyson/Comisia (T‑544/13, EU:T:2015:836).

9        Ca urmare a recursului formulat de prima recurentă, această hotărâre a fost anulată prin Hotărârea din 11 mai 2017, Dyson/Comisia (C‑44/16 P, denumită în continuare „hotărârea pronunțată în recurs”, EU:C:2017:357), iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la anumite elemente ale acțiunii în anulare, și anume, pe de o parte, primul aspect al primului motiv, întemeiat pe necompetența Comisiei de a stabili metoda de testare pe care a reținut‑o, și, pe de altă parte, al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament.

10      Prin Hotărârea din 8 noiembrie 2018, Dyson/Comisia (T‑544/13 RENV, denumită în continuare „hotărârea de anulare”, EU:T:2018:761), rămasă definitivă, Tribunalul a statuat că Comisia nu a respectat un element esențial al abilitării conferite prin Directiva 2010/30, și anume faptul că informația furnizată consumatorilor trebuia să privească randamentul energetic al aparatelor „în timpul utilizării”. În consecință, Tribunalul a anulat regulamentul în litigiu fără a examina al treilea motiv.

 Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată

11      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 februarie 2019, prima recurentă și celelalte recurente, care sunt legate din punct de vedere economic, au introdus o acțiune prin care au solicitat repararea prejudiciului pe care pretind că l‑au suferit ca urmare a nelegalității regulamentului în litigiu. Acestea au susținut în esență că Comisia a săvârșit mai multe încălcări suficient de grave ale unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor, de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii, și anume încălcări ale articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2010/30, ale principiului egalității de tratament, ale principiului bunei administrări, precum și ale obligației de diligență și, în sfârșit, ale dreptului de a exercita o activitate profesională.

12      Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea reclamantelor și le‑a obligat la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că niciuna dintre nelegalitățile invocate, în măsura în care au fost considerate dovedite, nu constituia o încălcare suficient de gravă a normei de drept vizate.

13      Astfel, în primul rând, în ceea ce privește încălcarea abilitării conferite Comisiei prin articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2010/30, Tribunalul a constatat mai întâi că Comisia nu dispunea de nicio marjă de apreciere, dar a arătat că această constatare nu era suficientă pentru a concluziona în sensul existenței unei încălcări suficient de grave a dispoziției în discuție, apreciind că, în plus, trebuia să se ia în considerare complexitatea situațiilor care trebuiau soluționate, dificultățile de aplicare sau de interpretare a textelor, gradul de claritate și de precizie al normei încălcate și caracterul intenționat sau nescuzabil al erorii săvârșite (hotărârea atacată, punctele 36-38). Examinând contextul în care nelegalitatea fusese săvârșită sub aceste diferite aspecte, Tribunalul a constatat succesiv că existau dificultăți de interpretare și de aplicare în raport cu gradul de claritate și de precizie al articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2010/30 și, cu titlu mai general, al acestei directive privite în ansamblu (hotărârea atacată, punctele 45 și 97) și că mai multe elemente erau de natură să stabilească caracterul scuzabil al erorii, precum și complexitatea tehnică a problemelor care trebuiau soluționate (hotărârea atacată, punctul 97). Pe baza acestor elemente, Tribunalul a considerat că o administrație care acționează cu prudența și diligența obișnuite putea aprecia că se expunea unui risc prin reținerea unei metode de testare bazate pe utilizarea unui recipient încărcat, potrivit căreia testul continuă până când recipientul se umple până la un anumit nivel, mai degrabă decât o metodă de testare cu recipientul gol și că, prin urmare, Comisia nu a încălcat în mod vădit și grav limitele care se impun puterii sale de apreciere (hotărârea atacată, punctul 97).

14      În al doilea rând, în ceea ce privește încălcarea principiului egalității de tratament în raport cu tipul de aspiratoare fabricate de diferiții operatori economici în cauză, Tribunalul a apreciat că existența unor îndoieli legitime cu privire la validitatea științifică și la exactitatea rezultatelor la care putea conduce metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul armonizat EN 60312‑1:2013 adoptat de Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (Cenelec) (denumit în continuare „standardul Cenelec”) era suficientă pentru a se considera că, independent de orice diferență obiectivă între aspiratoarele „ciclonice” și celelalte tipuri de aspiratoare, Comisia nu a încălcat în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere și nici nu a săvârșit o încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament prin reținerea metodei de testare cu recipientul gol (hotărârea atacată, punctele 110 și 111).

15      În al treilea rând, în ceea ce privește încălcarea principiului bunei administrări și a obligației de diligență, Tribunalul a considerat că Comisia nu a încălcat acest principiu, că nu s‑a dovedit că și‑ar fi încălcat obligația de imparțialitate sau că ar fi săvârșit un abuz de procedură și nici, în definitiv, că ar fi încălcat principiul bunei administrări (hotărârea atacată, punctul 117) și, în orice caz, că nu a încălcat în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere și nici nu a săvârșit o încălcare suficient de gravă a principiului bunei administrări, pentru motive similare celor reținute în ceea ce privește primele două nelegalități invocate (hotărârea atacată, punctul 118).

16      În sfârșit, în al patrulea rând, în ceea ce privește încălcarea dreptului de a exercita o activitate profesională, Tribunalul a considerat că nu era dovedită nicio încălcare a libertății de a desfășura o activitate comercială sau a dreptului de proprietate (hotărârea atacată, punctul 130) și că, în rest, argumentația recurentelor fiind în esență identică cu cea dezvoltată cu privire la celelalte trei nelegalități invocate în ceea ce privește validitatea alegerii de a nu reține metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec, aceasta trebuia respinsă pentru aceleași motive (hotărârea atacată, punctul 131).

 Procedura în fața Curții și concluziile părților în recurs

17      Recurentele solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate;

–        declararea săvârșirii de către Comisie a unei încălcări suficient de grave a dreptului Uniunii;

–        trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în fața Curții și a Tribunalului.

18      Comisia solicită Curții:

–        respingerea recursului și

–        obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la recurs

19      În susținerea recursului, recurentele invocă șapte motive.

20      Primele patru motive privesc aprecierea Tribunalului potrivit căreia încălcarea articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2010/30 nu constituia o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept al Uniunii care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor. Al cincilea, al șaselea și al șaptelea motiv privesc aprecierile Tribunalului potrivit cărora pretinsele încălcări, respectiv, ale principiului egalității de tratament, ale principiului bunei administrări, precum și ale obligației de diligență și, în sfârșit, ale libertății de a desfășura o activitate comercială nu erau suficient de grave.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe vicii de motivare, pe încălcarea autorității de lucru judecat și pe o eroare de metodă în examinarea noțiunii de „încălcare suficient de gravă” în cadrul aprecierii pretinsei încălcări a articolului  10 alineatul  (1) din Directiva 2010/30

21      Primul motiv cuprinde în esență două aspecte, întemeiate, primul, pe lipsa unui răspuns la un motiv invocat de recurente și pe încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii de anulare, și, al doilea, pe nerespectarea noțiunii de „încălcare suficient de gravă” și pe un viciu de motivare.

 Cu privire la primul aspect

–       Argumentația părților

22      Prin intermediul primului aspect al primului motiv, care este îndreptat împotriva punctului 52 din hotărârea atacată, recurentele susțin, pe de o parte, că Tribunalul a omis să se pronunțe cu privire la motivul, prezentat în susținerea acțiunii lor în despăgubire, întemeiat pe faptul că Comisia nu putea reține o metodă de testare cu recipientul gol fără a încălca un element esențial al actului de abilitare pe care îl cuprindea Directiva 2010/30 și că această nerespectare era suficientă pentru a constata o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept al Uniunii care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor, de natură să angajeze răspunderea acesteia.

23      Astfel, Tribunalul ar fi considerat că, pentru a se statua cu privire la acest motiv, având în vedere punctul 68 din hotărârea pronunțată în recurs, era necesar să se stabilească dacă Comisia a putut înlătura metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec ca urmare a unor îndoieli privind validitatea științifică a rezultatelor obținute prin metoda respectivă și exactitatea informațiilor furnizate consumatorilor pe baza acestora fără a săvârși o încălcare vădită și gravă a limitelor puterii de apreciere de care dispunea în această privință. Or, potrivit recurentelor, motivul menționat privea numai imposibilitatea Comisiei de a reține o metodă de testare cu recipientul gol.

24      Pe de altă parte, Tribunalul nu ar fi respectat autoritatea de lucru judecat a hotărârii de anulare. Astfel, prin această hotărâre, care ar fi statuat în conformitate tocmai cu concluziile de la punctul 68 din hotărârea pronunțată în recurs, Tribunalul a statuat că alegerea unui test cu recipientul gol constituia în sine o încălcare a unui element esențial al Directivei 2010/30 și că, în consecință, nu era necesar să se pronunțe cu privire la existența unor metode de testare valabile din punct de vedere științific cu recipientul încărcat.

25      Comisia contestă temeinicia acestor două critici.

–       Aprecierea Curții

26      La punctele 36-38 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că „Comisia nu dispunea de nicio marjă de apreciere care să îi permită să depășească mandatul care i‑a fost încredințat prin actul de abilitare, […] competenț[a] delegată [de care dispunea] trebuind să respecte, în orice situație, elementele esențiale ale actului de abilitare”, că, totuși, „lipsa unei marje de apreciere nu [era] suficientă pentru a concluziona în sensul existenței unei încălcări suficient de grave a dreptului Uniunii”, dar că era necesar să se stabilească dacă Comisia „a săvârșit o încălcare suficient de gravă a obligației de a respecta elementul esențial al actului de abilitare reprezentat de cerința prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2010/30 [și, în acest scop,] de a lua în considerare complexitatea situațiilor care trebuiau soluționate, dificultățile de aplicare sau de interpretare a textelor, gradul de claritate și de precizie al normei încălcate și caracterul intenționat sau nescuzabil al erorii săvârșite”.

27      În acest context, la punctul 52 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că „[n]umai o încălcare vădită și gravă a limitelor impuse puterii de apreciere de care dispune Comisia în această privință poate angaja răspunderea Uniunii”, unde termenii „în această privință” vizează faptul că Comisia decisese să „înlăture utilizarea metodei de testare [prevăzute în] secțiunea 5.9 din standardul Cenelec ținând seama de îndoielile privind validitatea științifică a rezultatelor obținute și de exactitatea informațiilor furnizate consumatorilor”.

28      Punctul 52 din hotărârea atacată se înscrie, așadar, în cadrul examinării efectuate de Tribunal la punctul 38 și următoarele din această hotărâre pentru a stabili dacă Comisia săvârșise o încălcare suficient de gravă a obligației de a respecta elementul esențial al actului de abilitare potrivit căruia informația furnizată consumatorilor trebuia să se refere la randamentul energetic al aparatelor „în timpul utilizării” și în special în cadrul aprecierii sale, la punctul 46 și următoarele din hotărârea menționată, privind complexitatea situației care trebuie soluționată și caracterul intenționat sau nescuzabil al erorii săvârșite de Comisie. În consecință, acest punct 52 nu poate fi interpretat în sensul că recunoaște existența unei marje de apreciere, pe care Tribunalul a exclus‑o în mod expres la punctul 36 din hotărârea atacată, ci constituie punctul de plecare al unei examinări a aprecierilor efectuate de Comisie care au determinat‑o să adopte o metodă de testare cu recipientul gol mai degrabă decât o metodă de testare cu recipientul încărcat și să săvârșească astfel nelegalitatea identificată în hotărârea de anulare.

29      În această privință, Tribunalul a considerat că nelegalitatea menționată nu ar putea fi calificată drept încălcare suficient de gravă decât dacă s‑ar constata, în cadrul examinării tuturor circumstanțelor care caracterizau situația, că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere având în vedere puterea de apreciere de care dispune în mod normal într‑o situație în care trebuie să efectueze analize și alegeri de natură tehnică.

30      În urma acestei examinări, Tribunalul a apreciat, la punctul 97 din această hotărâre, că, ținând seama în special de complexitatea tehnică a problemelor care trebuiau soluționate, „Comisia nu [încălcase] în mod vădit și grav limitele care se impuneau puterii sale de apreciere” și, la punctul 99 din hotărârea menționată, că nu era îndeplinită condiția privind angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii constând în faptul că încălcarea normei de drept trebuie să fie suficient de gravă.

31      Din considerațiile care precedă rezultă că, pe de o parte, Tribunalul a răspuns la motivul potrivit căruia încălcarea de către Comisie a elementului esențial al actului de abilitare pe care îl constituia interdicția de a reține o metodă de testare cu recipientul gol era suficientă pentru a constitui o „încălcare suficient de gravă”, opunându‑i o apreciere contrară și indicând motivele acestei aprecieri. În consecință, Tribunalul nu și‑a încălcat obligația de motivare în această privință.

32      Pe de altă parte, fără a încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii de anulare, Tribunalul a examinat împrejurările de fapt ale erorii pe care a săvârșit‑o Comisia prin ignorarea elementului esențial al actului de abilitare pe care îl constituia criteriul referitor la „informații[le] […] privind consumul […] în timpul utilizării”, care figurează la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2010/30, pentru a stabili dacă această eroare constituia o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept având ca obiect conferirea de drepturi particularilor.

33      Astfel, Tribunalul a adoptat ca premisă a raționamentului său constatarea care rezultă din hotărârea menționată, potrivit căreia Comisia nu dispunea de nicio marjă de apreciere care să îi permită să depășească mandatul care îi fusese încredințat, efectuând în același timp în rest o apreciere cu privire la noțiunea de „încălcare suficient de gravă”, distinctă de cea efectuată în cadrul acțiunii în anulare pe care o examinase anterior.

34      Prin urmare, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea aspect

–       Argumentația părților

35      Recurentele susțin, mai întâi, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 82 din hotărârea atacată, că era important să se stabilească dacă Comisia săvârșise o încălcare vădită și gravă a limitelor care se impun puterii sale de apreciere prin faptul că a preferat să recurgă la o metodă de testare bazată pe utilizarea unui recipient gol mai degrabă decât a unui recipient încărcat. Din respectiva considerație ar rezulta că, pentru a aprecia caracterul scuzabil al erorii săvârșite de Comisie, Tribunalul ar fi apreciat că aceasta se afla în fața alternativei constând în alegerea între metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec sau o metodă de testare cu recipientul gol. Or, recurentele subliniază că o asemenea alegere nu exista, întrucât Comisia nu putea recurge la această din urmă metodă. Astfel, Comisia ar fi putut recurge la orice altă metodă de testare cu recipientul încărcat sau ar fi putut lua inițiativa de a propune o modificare a Directivei 2010/30 prin care să se urmărească eliminarea criteriului care impune ca informațiile să reflecte consumul unui produs „în timpul utilizării”.

36      În continuare, hotărârea atacată ar fi afectată de nemotivare, în măsura în care Tribunalul ar fi considerat că problema validității științifice a metodei de testare prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec era decisivă, fără a oferi mai multe explicații și deși Comisia nu ar fi stabilit că avea îndoieli cu privire la această validitate la data faptelor în cauză.

37      În sfârșit, recurentele invocă o denaturare a elementelor de probă și o încălcare a normelor privind sarcina probei, făcând trimitere la considerațiile formulate în această privință în cadrul celui de al patrulea motiv.

38      Comisia contestă temeinicia acestor critici.

–       Aprecierea Curții

39      La punctul 46 și următoarele din hotărârea atacată, în cadrul aprecierii sale privind aspectul dacă încălcarea dreptului Uniunii care a justificat anularea regulamentului în litigiu putea fi calificată drept suficient de gravă în raport cu complexitatea situației care trebuia soluționată și cu caracterul intenționat sau nescuzabil al erorii săvârșite, Tribunalul a examinat contextul în care Comisia a săvârșit eroarea constând în reținerea unei metode de testare cu recipientul gol mai degrabă decât cu recipientul încărcat, ținând seama de împrejurările concrete care au însoțit pregătirea și adoptarea regulamentului în litigiu, în special în ceea ce privește lucrările realizate în vederea stabilirii unei metode de testare, cu alte cuvinte, având în vedere elementele pe care, potrivit Tribunalului, aceasta le luase efectiv în considerare. Prin urmare, la punctul 82 din această hotărâre, Tribunalul nu a încercat să stabilească o imagine exhaustivă a opțiunilor de care dispunea Comisia, ci s‑a limitat să aprecieze dacă, în contextul concret al adoptării regulamentului în litigiu, Comisia săvârșise o încălcare suficient de gravă a normei de drept în cauză.

40      Prima critică, prin care se reproșează Tribunalului că a considerat că Comisia era plasată în fața unei alegeri binare, se întemeiază, prin urmare, pe o interpretare inexactă a hotărârii atacate.

41      În ceea ce privește a doua critică, Tribunalul a apreciat, la punctul 82 din hotărârea atacată, că „problema dacă metoda de testare [prevăzută în] secțiunea 5.9 din standardul Cenelec este fondată din punct de vedere științific și tehnic nu este relevantă în speță”. Prin urmare, recurentele îi reproșează în mod neîntemeiat că nu a motivat suficient afirmația potrivit căreia problema validității științifice a acestei metode de testare ar fi fost decisivă.

42      În sfârșit, trebuie să se constate că criticile recurentelor bazate pe o denaturare a elementelor de probă și pe încălcarea normelor privind sarcina probei nu sunt însoțite, în cadrul prezentului motiv, de precizările necesare pentru a aprecia temeinicia acestora.

43      Rezultă din cele ce precedă că se impune respingerea celui de al doilea aspect al primului motiv și, prin urmare, a acestui motiv în ansamblul său.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe nerespectarea noțiunii de „încălcare suficient de gravă” în cadrul aprecierii pretinsei încălcări a articolului  10 alineatul  (1) din Directiva 2010/30

 Argumentația părților

44      Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept întrucât nu a statuat că faptul că norma încălcată nu conferea nicio marjă de apreciere Comisiei era fundamental și decisiv pentru a concluziona în sensul existenței unei încălcări suficient de grave. Ele sprijină acest motiv pe cinci elemente de context pe care le consideră singurele determinante, și anume, în primul rând, faptul că criteriul potrivit căruia informațiile trebuiau să privească consumul în timpul utilizării era un element esențial al Directivei 2010/30 și care fusese enunțat în scopul limitării puterii de apreciere a Comisiei, în al doilea rând, importanța obiectivului de protecție a mediului urmărit de această directivă, în al treilea rând, caracterul esențial al criteriului menționat pentru atingerea acestui obiectiv, în al patrulea rând, faptul că Comisia ar fi avut cunoștință de caracterul înșelător al metodei de testare reținute și, în al cincilea rând, imposibilitatea producătorilor de a le completa cu alte informații pe cele furnizate de etichetele energetice.

45      În orice caz, presupunând că ar fi putut fi luate în considerare și alte elemente, cum ar fi dificultăți de interpretare sau complexitatea normativă, Tribunalul ar fi trebuit să le pună în balanță cu nerespectarea unui criteriu care nu lasă nicio marjă de apreciere, asupra căruia nu puteau prevala alte considerații.

46      Comisia contestă temeinicia acestui motiv.

 Aprecierea Curții

47      Trebuie amintit că, printre condițiile impuse pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, figurează cerința unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept al cărei obiect este conferirea de drepturi particularilor (Hotărârea din 30 mai 2017, Safa Nicu Sepahan/Consiliul, C‑45/15 P, EU:C:2017:402, punctul 29 și jurisprudența citată).

48      O asemenea încălcare este dovedită atunci când implică o nerespectare vădită și gravă de către instituția vizată a limitelor impuse puterii sale de apreciere (Hotărârea din 30 mai 2017, Safa Nicu Sepahan/Consiliul, C‑45/15 P, EU:C:2017:402, punctul 30 și jurisprudența citată).

49      Astfel, identificarea unei asemenea nerespectări presupune constatarea unei nereguli pe care nu ar fi săvârșit‑o, în împrejurări similare, o administrație care acționează cu prudența și diligența obișnuite (Hotărârea din 10 septembrie 2019, HTTS/Consiliul, C‑123/18 P, EU:C:2019:694, punctul 43).

50      Pentru a se stabili dacă o încălcare a unei norme de drept al Uniunii trebuie considerată suficient de gravă, este necesar să se facă referire la domeniul, la condițiile, precum și la contextul în care intervine instituția (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 aprilie 2017, Ombudsmanul/Staelen, C‑337/15 P, EU:C:2017:256, punctul 40 și jurisprudența citată).

51      Elementele care trebuie luate în considerare în această privință sunt în special gradul de claritate și de precizie al normei încălcate, precum și întinderea marjei de apreciere pe care această normă o lasă autorității Uniunii (Hotărârea din 30 mai 2017, Safa Nicu Sepahan/Consiliul, C‑45/15 P, EU:C:2017:402, punctul 30 și jurisprudența citată), complexitatea situației care trebuie soluționată, dificultățile de aplicare sau de interpretare a textelor [Hotărârea din 19 aprilie 2007, Holcim (Deutschland)/Comisia, C‑282/05 P, EU:C:2007:226, punctul 50 și jurisprudența citată], precum și caracterul scuzabil sau nescuzabil al unei eventuale erori de drept (Hotărârea din 4 decembrie 2003, Evans, C‑63/01, EU:C:2003:650, punctul 86 și jurisprudența citată).

52      Rezultă din jurisprudența Curții amintită la punctele 48-51 din prezenta hotărâre că, așa cum a arătat doamna avocată generală la punctul 91 din concluzii, întinderea marjei de apreciere pe care norma de drept încălcată o lăsa autorității Uniunii nu este decât unul dintre elementele care trebuie luate în considerare pentru a se stabili dacă autoritatea respectivă a săvârșit o încălcare suficient de gravă a acestei norme. Deși este vorba despre un element relevant, care trebuie examinat în toate cazurile, lipsa unei marje de apreciere lăsate de dispoziția încălcată nu are în mod necesar drept corolar faptul că încălcarea sa este suficient de gravă.

53      Astfel, potrivit împrejurărilor fiecărei spețe, pot fi luate în considerare alte elemente, în raport cu contextul în care a fost săvârșită încălcarea constatată. Prin urmare, nerespectarea unei norme de drept care nu lasă nicio marjă de apreciere autorității vizate poate, în lumina circumstanțelor, să nu fie vădită și, așadar, suficient de gravă, în special dacă aceasta provine dintr‑o eroare de drept scuzabilă având în vedere dificultățile de interpretare a textului care cuprinde norma respectivă.

54      În consecință, deși, în anumite situații, simpla încălcare a dreptului Uniunii poate conduce la stabilirea existenței unei încălcări suficient de grave atunci când norma încălcată nu lăsa autorității Uniunii care a săvârșit această încălcare decât o marjă de apreciere redusă sau chiar inexistentă, o asemenea constatare nu poate decurge decât din ansamblul circumstanțelor care au însoțit încălcarea menționată, atunci când examinarea acestora nu evidențiază niciun alt element relevant care ar conduce la înlăturarea caracterului vădit și grav al nerespectării acestei limite a puterii de apreciere.

55      În hotărârea atacată, astfel cum se anunța la punctul 22 din aceasta, Tribunalul a stabilit mai întâi dacă Comisia dispunea de o marjă de apreciere în ceea ce privește respectarea criteriului potrivit căruia informațiile trebuiau să privească consumul produsului în timpul utilizării și a constatat că nu aceasta era situația, la punctul 36 din hotărârea menționată. În continuare, la punctele 37 și 38 din aceasta, Tribunalul a apreciat în esență că respectiva constatare nu era suficientă în sine pentru a concluziona în sensul existenței unei încălcări suficient de grave a dispoziției încălcate și a identificat un ansamblu de elemente pe care le considera relevante pentru a se pronunța cu privire la existența unei asemenea încălcări, și anume complexitatea situațiilor care trebuiau soluționate, dificultățile de aplicare sau de interpretare a textelor, gradul de claritate și de precizie al normei încălcate și caracterul intenționat sau nescuzabil al erorii săvârșite. În continuare, Tribunalul a ținut seama de împrejurările speței înainte de a concluziona, la punctul 97 din această hotărâre, că Comisia nu a încălcat în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere.

56      Din considerațiile prezentate la punctele 53-55 din prezenta hotărâre rezultă că, procedând astfel, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept.

57      Pe de altă parte, din cuprinsul punctului 54 din prezenta hotărâre rezultă că stabilirea elementelor relevante pentru aprecierea existenței unei încălcări suficient de grave ține de o apreciere care, sub rezerva unor erori de drept, nu poate fi pusă în discuție în cadrul unui recurs decât în considerarea unei denaturări. Or, recurentele se limitează, în cadrul prezentului motiv, să opună implicit elementelor luate în considerare de Tribunal alte elemente care, în opinia lor, erau determinante.

58      Din ansamblul considerațiilor de mai sus rezultă că al doilea motiv de recurs trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe nerespectarea noțiunii de „încălcare suficient de gravă” și pe încălcarea autorității de lucru judecat, având în vedere lipsa complexității juridice

 Argumentația părților

59      Al treilea motiv vizează punctele 42, 43 și 45 din hotărârea atacată. Acesta este întemeiat în esență, în ceea ce privește primul său aspect, pe nerespectarea noțiunii de „încălcare suficient de gravă” a unei norme de drept al Uniunii, ca urmare a luării în considerare a unor elemente ulterioare adoptării regulamentului în litigiu, și, în ceea ce privește al doilea aspect, pe încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii de anulare.

60      În primul rând, recurentele susțin că Tribunalul nu se putea referi la desfășurarea procedurii de anulare privind regulamentul în litigiu pentru a aprecia existența unor dificultăți de aplicare sau de interpretare a textelor care au încadrat adoptarea regulamentului menționat. În plus, ele contestă modul în care acesta a procedat la aprecierea respectivă.

61      În opinia lor, pe de o parte, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a altor împrejurări decât cele în care Comisia a acționat la momentul adoptării regulamentului în litigiu, întrucât nicio concluzie nu poate fi dedusă din împrejurări ulterioare. Pe de altă parte, faptul că, prin hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a trimis Tribunalului examinarea acțiunii în anulare nu ar fi evidențiat nicio complexitate juridică, având în vedere că acesta ar fi statuat pur și simplu, prin hotărârea de anulare, că alegerea unei metode de testare cu recipientul gol era contrară actului de abilitare, iar pretinsa imposibilitate de a recurge la o metodă de testare cu recipientul încărcat nu avea nicio influență în această privință.

62      În al doilea rând, punctul 68 din hotărârea pronunțată în recurs nu ar indica faptul că, pentru a se pronunța cu privire la acțiunea în anulare în măsura în care se întemeia pe încălcarea articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2010/30, trebuia să se efectueze o evaluare comparativă între obligația de a adopta o metodă de testare care să reflecte condițiile reale de utilizare și obligația de precizie a rezultatelor testului. Dimpotrivă, din hotărârea de anulare ar rezulta că aceste două obligații erau cumulative. Aprecierea Tribunalului potrivit căreia existau dificultăți de interpretare legate de complexitatea și de imprecizia dispozițiilor relevante ale directivei menționate s‑ar întemeia, așadar, pe o încălcare a autorității de lucru judecat a hotărârii de anulare, precum și pe o interpretare eronată a hotărârii pronunțate în recurs.

63      Comisia contestă temeinicia celor două aspecte ale acestui motiv.

 Aprecierea Curții

64      În ceea ce privește primul aspect al celui de al treilea motiv, trebuie amintit că gradul de gravitate a încălcării unei norme de drept al Uniunii săvârșite de instituția în cauză, întrucât este legat intrinsec de această încălcare, nu poate fi apreciat la un moment diferit de cel în care a fost săvârșită încălcarea respectivă. Rezultă că existența unei „încălcări suficient de grave” trebuie apreciată în mod necesar în funcție de împrejurările în care instituția a acționat la acel moment precis (Hotărârea din 10 septembrie 2019, HTTS/Consiliul, C‑123/18 P, EU:C:2019:694, punctele 45 și 46).

65      Deși lipsa sau existența unor dificultăți de aplicare și de interpretare a textelor care încadrează adoptarea actului care constituie o încălcare a unei norme de drept al Uniunii trebuie apreciată în raport cu textul normei în cauză și prin plasarea la momentul adoptării actului în litigiu, nimic nu se opune totuși ca ea să fie apreciată prin raportare la elemente de jurisprudență relevante în considerarea indicațiilor pe care le conțin (a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 martie 1996, Brasserie du pêcheur și Factortame, C‑46/93 și C‑48/93, EU:C:1996:79, punctul 59). Poate fi vorba, eventual, despre indicații cuprinse în decizii ulterioare adoptării actului în cauză, indiferent dacă sunt de natură să evidențieze lipsa unor dificultăți de interpretare a textului pe care acest act l‑a încălcat, cum ar fi o decizie prin care se constată că acest text constituie un act clar, sau, dimpotrivă, existența unor asemenea dificultăți, cum ar fi o decizie de clarificare a domeniului de aplicare al textului menționat sau decizii divergente cu privire la interpretarea care trebuie dată acestuia.

66      În speță, astfel de elemente existau, întrucât articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2010/30 era o dispoziție determinantă în cadrul procedurii în anulare referitoare la regulamentul în litigiu.

67      În consecință, Tribunalul a putut considera fără a săvârși o eroare de drept că este relevant să se refere, la punctele 40-45 din hotărârea atacată, în esență la deciziile pronunțate în cadrul procedurii de anulare succesiv de Curte în recurs și de Tribunal în urma trimiterii spre rejudecare, inclusiv, așadar, la motivele hotărârii pronunțate în recurs referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru a se pronunța cu privire la aspectul dacă respectarea articolului 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2010/30 ridica probleme complexe și dificultăți de aplicare sau de interpretare în special în raport cu gradul de claritate și de precizie al acestei dispoziții în ceea ce privește domeniul de aplicare al termenilor „în timpul utilizării”.

68      Prin urmare, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

69      În ceea ce privește al doilea aspect al acestui motiv, este necesar să se arate că, la punctele 41-44 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat motivele hotărârii de anulare în lumina hotărârii pronunțate în recurs. În această privință, Tribunalul a subliniat la punctul 42 din hotărârea atacată că din hotărârea pronunțată în recurs rezulta că era necesar să se evalueze comparativ, pe de o parte, obligația de a reține o metodă de calcul care să permită măsurarea performanței energetice a aspiratoarelor în condiții cât mai apropiate posibil de condițiile reale de utilizare, care impun ca recipientul al aspiratorului să fie umplut la un anumit nivel, și, pe de altă parte, cerințele legate de validitatea științifică a rezultatelor obținute și de exactitatea informațiilor furnizate consumatorilor, ceea ce a făcut necesară trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru a se statua cu privire la existența unei încălcări a dispoziției în cauză. În continuare, Tribunalul a constatat, la punctele 43 și 44 din hotărârea atacată, că, în hotărârea de anulare, Tribunalul interpretase motivele hotărârii pronunțate în recurs în sensul că această obligație și aceste cerințe constituiau două condiții cumulative, astfel încât nerespectarea celei dintâi era suficientă pentru a constata existența unei încălcări a acestei dispoziții și, prin urmare, pentru a anula regulamentul în litigiu.

70      Tribunalul a concluzionat, la punctul 45 din hotărârea atacată, că aceste elemente de motivare stabileau că aplicarea articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2010/30 în cazul specific al aspiratoarelor este de natură să suscite anumite diferențe de apreciere care indică dificultăți de interpretare în raport cu gradul de claritate și de precizie al acestei dispoziții și, mai general, al Directivei 2010/30 în ansamblul său.

71      Procedând în acest mod, Tribunalul nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii de anulare. Astfel, Tribunalul nu și‑a întemeiat aprecierea numai pe această hotărâre, ci pe comparația dintre raționamentul pe care se baza aceasta și raționamentul pe care se baza hotărârea pronunțată în recurs. Argumentul recurentelor potrivit căruia, contrar aprecierilor Tribunalului, hotărârea de anulare a regulamentului în litigiu ar arăta că contextul juridic nu prezenta nicio complexitate trebuie înlăturat din același motiv, întrucât aprecierea criticată nu privește examinarea acestei hotărâri în sine, ci compararea sa cu hotărârea pronunțată în recurs. În plus, trebuie subliniat că examinările efectuate de Tribunal, pe de o parte, în hotărârea de anulare, în cadrul unei acțiuni în anulare, și, pe de altă parte, în hotărârea atacată, în cadrul unei acțiuni în despăgubire, sunt de natură diferită. Astfel, în hotărârea de anulare, acesta trebuia să se pronunțe numai cu privire la existența unei încălcări a unei norme de drept al Uniunii, iar nu cu privire la existența unei „încălcări suficient de grave”.

72      În consecință, se impune de asemenea respingerea celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv ca nefondat și, prin urmare, a celui de al treilea motiv în totalitate.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe nerespectarea în mai multe privințe a noțiunii de „încălcare suficient de gravă” în ceea ce privește criteriul de apreciere referitor la complexitatea situațiilor care trebuie soluționate

73      Al patrulea motiv, care cuprinde în esență opt aspecte, este întemeiat pe nerespectarea în mai multe privințe a noțiunii de „încălcare suficient de gravă” a unei norme de drept al Uniunii în ceea ce privește criteriul de apreciere referitor la complexitatea situațiilor care trebuie soluționate.

 Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv

–       Argumentația părților

74      Recurentele apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 52 din hotărârea atacată, că problema validității științifice a metodei de testare prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec era relevantă pentru aprecierea complexității contextului normativ. Astfel, având în vedere că s‑a stabilit că Comisia a încălcat un element esențial al Directivei 2010/30, ar fi fost lipsit de relevanță din punct de vedere juridic să se examineze dacă, în plus, Comisia avea îndoieli legitime cu privire la metoda menționată. Raționamentul Tribunalului ar fi, și în această privință, viciat în măsura în care a considerat că Comisia s‑ar fi confruntat cu alternativa care consta în alegerea între o metodă de testare nelegală, întrucât a fost realizată cu un recipient gol, și metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec.

75      Comisia contestă temeinicia acestui aspect.

–       Aprecierea Curții

76      Trebuie arătat că, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 51 din prezenta hotărâre, complexitatea situației care trebuie soluționată este un element relevant pentru a stabili dacă o încălcare a unei norme de drept al Uniunii poate fi calificată drept suficient de gravă.

77      În plus, trebuie subliniat, pe de o parte, că, la punctul 52 din hotărârea atacată, Tribunalul a indicat în mod explicit că era necesar să se stabilească dacă Comisia a putut înlătura utilizarea metodei de testare prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec, ținând seama de îndoielile privind validitatea științifică a rezultatelor obținute și de exactitatea informațiilor furnizate consumatorilor, pentru a se pronunța cu privire la argumentația recurentelor. Astfel, din cuprinsul punctelor 46, 47, 49 și 50 din hotărârea menționată rezultă că acestea din urmă susțineau că utilizarea unei metode de testare cu recipientul încărcat nu prezenta nicio complexitate deosebită și că metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec era valabilă din punct de vedere științific, în special în ceea ce privește cerințele de precizie, de fiabilitate și de reproductibilitate a măsurătorilor.

78      Pe de altă parte, din hotărârea pronunțată în recurs, în special din cuprinsul punctelor 19-42, 68, 70 și 83, reiese că problema reproductibilității măsurătorilor realizate prin metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec, legată de validitatea științifică a rezultatelor obținute și de exactitatea informațiilor furnizate consumatorilor, era un element important în procedura referitoare la acțiunea în anulare atât înainte, cât și după clarificarea prin această hotărâre a domeniului de aplicare al termenilor „în timpul utilizării” care figurează la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2010/30. Astfel, problema menționată a fost dezbătută în fața Tribunalului în cadrul primei faze a acestei acțiuni și din punctele 68 și 70 din hotărârea respectivă rezultă că ea și‑a menținut o anumită relevanță.

79      Așadar, fără a săvârși o eroare, Tribunalul a decis să examineze complexitatea situației care trebuie soluționată și, în acest cadru, a luat în considerare problema amintită.

80      În rest, din răspunsul la primul motiv rezultă că critica recurentelor referitoare la faptul că Tribunalul ar fi apreciat în mod eronat că Comisia era plasată în fața unei alternative se întemeiază pe o interpretare inexactă a hotărârii atacate.

81      Prin urmare, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea și la al patrulea aspect ale celui de al patrulea motiv

–       Argumentația părților

82      Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, recurentele invocă o denaturare a elementelor de probă și o încălcare a normelor privind sarcina probei, precum și un viciu de motivare. Ele susțin că Comisia nu a dovedit că, la momentul adoptării regulamentului în litigiu, avea îndoieli cu privire la validitatea științifică a rezultatelor obținute și la exactitatea informațiilor furnizate consumatorilor cu metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec. În consecință, în lipsa unei probe în această privință, Tribunalul nu ar fi putut reține existența unor astfel de îndoieli la punctul 52 din hotărârea atacată. De asemenea, i se reproșează că nu a indicat motivul pentru care examinarea complexității situației care trebuie soluționată depindea de aspectul „dacă Comisia respinsese valabilitatea științifică a unui singur mod de încărcare”.

83      În cadrul celui de al patrulea aspect, care trebuie analizat împreună cu al doilea aspect, recurentele susțin că, la punctul 60 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod eronat articolul 7 din regulamentul în litigiu ca fiind un element relevant. Prin intermediul primei critici, ele invocă denaturarea articolului amintit, având în vedere că acesta nu ar conține o „declarație” a Comisiei privind nerecurgerea la metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec din cauza existenței unor îndoieli cu privire la validitatea sa științifică. Dimpotrivă, articolul menționat ar confirma că, la momentul adoptării regulamentului în litigiu, Comisia nu examinase încă posibilitatea de a recurge la metode de măsurare cu recipientul încărcat.

84      Prin intermediul celei de a doua critici, recurentele susțin că, prin luarea în considerare a articolului 7 amintit, Tribunalul a statuat ultra petita și a încălcat dreptul lor la apărare, în lipsa unui element de probă referitor la faptul că Comisia ar fi efectuat o evaluare a respectivei metode de testare.

85      Comisia contestă temeinicia criticilor formulate în cadrul acestor două aspecte.

–       Aprecierea Curții

86      În ceea ce privește al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, este necesar să se arate că, la punctul 60 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat următoarele:

„Din articolul 7 din regulamentul [în litigiu] rezultă că Comisia a apreciat, având în vedere stadiul cunoștințelor tehnice, că metoda de testare [prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec] nu putea fi reținută în temeiul articolului 10 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2010/30. O asemenea excludere trebuie interpretată în sensul că Comisia, în vederea evaluării performanței energetice a aspiratoarelor, a apreciat implicit că metoda de testare menționată nu constituie o procedură de măsurare și de calcul fiabilă, exactă și reproductibilă în sensul articolului 5 din regulamentul [în litigiu]. Comisia a preferat astfel să opteze pentru o metodă de testare bazată pe utilizarea unui recipient gol care, deși reflecta o gamă mai restrânsă de utilizare decât o metodă bazată pe utilizarea unui recipient încărcat, îndeplinea criteriile de fiabilitate, de exactitate și de reproductibilitate.”

87      Prin aceste considerații, Tribunalul, pe de o parte, a indicat cu precizie pe ce elemente, rezultate din însuși regulamentul în litigiu, își întemeia constatarea potrivit căreia Comisia avea îndoieli cu privire la metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec, luarea în considerare a acestor elemente neimplicând nicio încălcare a normelor privind sarcina probei. Pe de altă parte, Tribunalul a motivat de asemenea în acest mod această constatare și a indicat importanța acordată elementelor contextuale care au determinat Comisia să înlăture metoda respectivă pentru a aprecia complexitatea situației care trebuie soluționată, având în vedere că decizia menționată a condus la reținerea unei metode care s‑a dovedit ulterior nelegală.

88      Totuși, prin intermediul primei critici din cadrul celui de al patrulea aspect, recurentele susțin că aprecierile care figurează la punctul 60 din hotărârea atacată rezultă dintr‑o denaturare a articolului 7 din regulamentul în litigiu.

89      Acest articol, la care Tribunalul s‑a referit la punctul 60 din hotărârea atacată, avea următorul cuprins:

„Comisia revizuiește prezentul regulament în lumina progreselor tehnologice, în termen de maximum cinci ani de la intrarea în vigoare a acestuia. Revizuirea evaluează, în special, […] posibilitatea stabilirii de cerințe privind consumul anual de energie, nivelul de absorbție a prafului și nivelul emisiilor de praf care să se bazeze pe măsurători realizate cu un recipient mai degrabă parțial încărcat decât gol.”

90      Trebuie arătat, în primul rând, că, la punctul 60 menționat, Tribunalul nu a intenționat să parafrazeze termenii dispoziției respective, ci să tragă concluzii pe baza acesteia, după cum indică termenii „reiese din articolul 7 din regulamentul [în litigiu]”.

91      În al doilea rând, acest punct urmează diverselor constatări referitoare la Directiva 2010/30, la regulamentul în litigiu și la publicarea standardului Cenelec în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, care figurează la punctele 55-58 din hotărârea atacată, în cadrul cărora se înscriu considerațiile care urmează, după cum indică termenii „[î]n această privință” cu care începe punctul 59 din hotărârea menționată.

92      Astfel, în primul rând, Tribunalul a arătat că Directiva 2010/30 impunea Comisiei să utilizeze standarde și metode de măsurare armonizate pentru a determina modalitățile de calcul al indicatorilor relevanți, precum consumul de energie (hotărârea atacată, punctul 55). În al doilea rând, s‑a referit la diverse elemente ale regulamentului în litigiu, și anume la considerentul (4) al acestuia și la articolul 5, intitulat „Metode de măsurare”, care indică faptul că informațiile care trebuie furnizate trebuie să fie obținute prin metode de măsurare și de calcul fiabile, exacte și reproductibile, care iau în considerare metodele de măsurare și de calcul de ultimă generație recunoscute, făcând trimitere la anexa VI la acest regulament. Tribunalul a amintit în special că punctul 1 din anexa amintită viza în acest scop standardele armonizate ale căror numere de referință fuseseră publicate în Jurnalul Oficial și preciza că standardele respective trebuiau să fie conforme cu definițiile, condițiile, ecuațiile și parametrii tehnici prevăzuți în această anexă (hotărârea atacată, punctul 56). În sfârșit, în al treilea rând, Tribunalul a menționat că referințele standardului Cenelec fuseseră publicate într‑o comunicare în Jurnalul Oficial, în care se preciza că secțiunea 5.9 din acest standard fusese exclusă din citatul în cauză, fapt din care a rezultat că, pentru aplicarea anexei VI la regulamentul în litigiu, standardul armonizat privind calcularea performanței de absorbție a prafului și a consumului anual de energie al aspiratoarelor era determinat pe baza unor teste cu recipientul gol (hotărârea atacată, punctele 57 și 58).

93      Din ansamblul elementelor menționate la punctele 90-92 din prezenta hotărâre rezultă că concluziile deduse de Tribunal din articolul 7 din regulamentul în litigiu, replasate în contextul lor și clarificate de acesta, nu sunt ireconciliabile cu termenii acestui articol.

94      În ceea ce privește afirmația recurentelor potrivit căreia articolul 7 din regulamentul în litigiu putea fi înțeles în sensul că Comisia nu examinase metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec la momentul adoptării regulamentului în litigiu, ci ar fi prevăzut să o efectueze ulterior, trebuie amintit că împrejurarea că un element din dosarul prezentat Tribunalului poate face obiectul unei alte interpretări decât cea reținută de acesta nu poate fi suficientă pentru a demonstra că aceasta din urmă interpretare rezultă dintr‑o denaturare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 octombrie 2015, Comisia/ANKO, C‑78/14 P, EU:C:2015:732, punctul 55). În plus, trebuie arătat că utilizarea, la articolul menționat, a termenilor „revizuire” și „în lumina progreselor tehnologice” face improbabilă interpretarea propusă de recurente și, dimpotrivă, o confirmă pe cea efectuată de Tribunal.

95      În sfârșit, critica potrivit căreia, prin considerațiile care figurează la punctul 60 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑ar fi pronunțat ultra petita și cu încălcarea dreptului la apărare al recurentelor trebuie respinsă pentru motivul că, prin aceste considerații, Tribunalul s‑a limitat să aprecieze întinderea unui element din dosarul care i‑a fost prezentat. Astfel, este necesar să se constate că regulamentul în litigiu era în mod necesar elementul central al acțiunii în despăgubire cu care era sesizat Tribunalul și făcea în mod evident parte din dosarul respectiv, că recurentele aveau cunoștință de acesta și că au putut lua poziție cu privire la el. În consecință, revenea Tribunalului sarcina de a lua în considerare acest regulament și, eventual, de a trage concluziile pe care le aprecia ca fiind utile pentru a evalua relevanța tezelor respective ale părților cu privire la o împrejurare de fapt legată de complexitatea situației care trebuia soluționată.

96      Prin urmare, al doilea și al patrulea aspect ale celui de al patrulea motiv trebuie respinse ca nefondate.

 Cu privire la al treilea aspect al celui de al patrulea motiv

–       Argumentația părților

97      Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, recurentele contestă afirmația care figurează la sfârșitul punctului 53 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia dispunea de o perioadă de cinci ani, începând cu 19 iunie 2010, pentru a adopta actele delegate prevăzute de Directiva 2010/30, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din aceasta.

98      Pe de o parte, recurentele susțin că Tribunalul a luat în considerare în mod eronat această dispoziție în cadrul aprecierii sale cu privire la complexitatea normativă, întrucât ar fi considerat că „presiunea temporală” rezultată din aceasta putea justifica adoptarea regulamentului în litigiu prin care se impune o metodă de testare cu recipientul gol, în condițiile în care dispoziția menționată nu ar fi impus niciun termen imperativ Comisiei.

99      Pe de altă parte, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că respectiva perioadă de cinci ani de care dispunea Comisia pentru a adopta regulamentul în litigiu avusese un impact asupra comportamentului acesteia, în lipsa oricărui element de probă în această privință.

100    Comisia contestă temeinicia acestui aspect.

–       Aprecierea Curții

101    La punctul 53 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a limitat să amintească conținutul anumitor elemente ale preambulului și ale dispozitivului Directivei 2010/30, printre care articolul 11 alineatul (1) din directiva menționată, fără a deduce nicio indicație din acestea.

102    Reproșul adus Tribunalului că, procedând astfel, a considerat că acest articol exercita o „presiune temporală” asupra Comisiei, impunându‑i acesteia să adopte regulamentul în litigiu într‑un anumit termen, se întemeiază, așadar, pe o interpretare inexactă a punctului respectiv.

103    În plus, în măsura în care se poate aprecia că recurentele vizează și considerațiile care figurează la punctul 95 din hotărârea atacată, este necesar să se constate că din însuși modul de redactare a acestui punct rezultă că respectivele considerații au fost formulate cu titlu suplimentar, după ce, la punctul 94 din această hotărâre, Tribunalul a concluzionat din ansamblul aprecierilor anterioare că Comisia a putut să rețină fără a depăși în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere că metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec nu era aptă să garanteze valabilitatea științifică și exactitatea informațiilor furnizate consumatorilor și să opteze, alternativ, pentru o metodă de testare aptă să îndeplinească criteriile de valabilitate și de exactitate a informațiilor.

104    În orice caz, Tribunalul a reținut în mod întemeiat considerațiile menționate, având în vedere că, independent de eroarea de drept pe care a săvârșit‑o cu privire la condiția prevăzută la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2010/30, Comisia putea aprecia că era obligată să legifereze în ceea ce privește aspiratoarele. Astfel, al doilea paragraf al acestui alineat prevedea că orice produs care îndeplinește criteriile prevăzute la alineatul (2) al acestui articol, printre care figura și acest tip de produse, trebuia să fie reglementat printr‑un act delegat al Comisiei.

105    Prin urmare, al treilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv

–       Argumentația părților

106    Al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv cuprinde două critici. Prin intermediul primei critici, recurentele susțin în esență că Tribunalul a denaturat, la punctul 71 din hotărârea atacată, argumentul lor privind mandatul încredințat de Comisie Cenelec. Prin intermediul celei de a doua critici, acestea susțin că Tribunalul nu a motivat afirmația care figurează la punctul 68 din această hotărâre, potrivit căreia elaborarea unei metode de testare a performanței de absorbție a prafului bazate pe utilizarea unui recipient încărcat în scopul calculării performanței energetice ar fi dat naștere unor dificultăți și nici nu le‑a dat posibilitatea să se exprime în această privință.

107    Comisia contestă temeinicia acestor critici.

–       Aprecierea Curții

108    La punctul 71 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit un raport al Cenelec, calificat drept raport final, în care acest organism a observat că Comisia a decis să nu adopte procedura referitoare la performanța de absorbție a prafului pe covoare și pe pardoseală tare în vederea punerii în aplicare a regulamentului în litigiu. Tribunalul a arătat că, deși acest organism a indicat că procedura respectivă făcea parte din standardul Cenelec, procedura menționată privea diverse puncte din acest standard care nu făceau parte din standardele armonizate vizate la punctul 1 din anexa VI la acest regulament. Tribunalul a dedus că argumentația recurentelor referitoare la aceste puncte era lipsită de relevanță pentru a stabili dacă Comisia a putut înlătura utilizarea metodei de testare prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec fără a încălca în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere.

109    Prin intermediul primei critici, recurentele susțin în esență că, procedând astfel, Tribunalul a interpretat eronat argumentul pe care l‑au prezentat, pe care îl identifică ca fiind „singurul argument pe care Dyson l‑a prezentat cu privire la mandatul M353”.

110    Este necesar să se constate că recurentele nu precizează fragmentul sau fragmentele din înscrisurile lor care ar fi fost denaturate de Tribunal și care nu permit, așadar, Curții să examineze temeinicia afirmațiilor lor.

111    În consecință, prima critică trebuie să fie respinsă ca inadmisibilă.

112    Prin intermediul celei de a doua critici, recurentele susțin că Tribunalul nu și‑a motivat aprecierea care figurează la punctul 68 din hotărârea atacată, potrivit căreia elaborarea unei metodologii de testare a performanței de absorbție a prafului pentru aspiratoare bazată pe utilizarea unui recipient încărcat în scopul calculării performanței energetice ar fi dat naștere unor dificultăți.

113    Este însă necesar să se arate că, la punctul 72 din hotărârea atacată, Tribunalul a indicat că „una dintre dificultățile inerente […] metode[i] de testare [prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec] ținea de necesitatea de a defini în prealabil ceea ce constituie un recipient încărcat” și, la punctul 73 din această hotărâre, că metoda respectivă „cuprinde astfel trei definiții posibile pentru ceea ce se poate înțelege prin «recipient încărcat»”. Acesta a menționat în continuare, la punctele 75-79 din hotărârea menționată, procese‑verbale ale lucrărilor Comisiei Electrotehnice Internaționale (IEC) și nota care precedă descrierea metodei de testare a secțiunii 5.9 din standardul Cenelec, documente anterioare adoptării regulamentului în litigiu în legătură cu care Tribunalul a considerat că susțineau afirmația Comisiei potrivit căreia abordarea constând în reținerea a trei definiții posibile ale unui recipient încărcat nu era aptă să garanteze uniformitatea și comparabilitatea rezultatelor întrucât aceasta putea implica niveluri de umplere diferite în funcție de aspiratoare.

114    Prin aceste considerații, Tribunalul a motivat corespunzător cerințelor legale afirmația care figurează la punctul 68 din hotărârea atacată.

115    Pe de altă parte, recurentele nu susțin că Tribunalul s‑a întemeiat pe elemente care nu figurau în dosarul care i‑a fost prezentat și cu privire la care nu ar fi fost în măsură să își exprime poziția.

116    Rezultă că a doua critică trebuie respinsă ca nefondată în toate elementele sale, astfel încât al cincilea aspect trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

 Cu privire la al șaselea aspect al celui de al patrulea motiv

117    Al șaselea aspect al celui de al patrulea motiv cuprinde șapte critici.

118    Prin intermediul primei critici, recurentele reproșează Tribunalului, pe de o parte, că a denaturat metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec prin faptul că a afirmat, la punctul 73 din hotărârea atacată, că acesta cuprinde trei definiții posibile pentru ceea ce trebuie să se înțeleagă prin „recipient încărcat”. Ele susțin că această metodă cuprinde o singură definiție însoțită de trei condiții.

119    Pe de altă parte, ele apreciază că Tribunalul nu putea statua că Comisia putea să înlăture în mod întemeiat metoda menționată pentru motivul că aceasta cuprindea trei puncte de oprire, în condițiile în care Regulamentul (UE) nr. 666/2013 al Comisiei din 8 iulie 2013 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele în materie de proiectare ecologică pentru aspiratoare (JO 2013, L 192, p. 24) prevedea că testele privind durata de viață operațională a motoarelor aspiratoarelor erau efectuate cu un recipient încărcat în proporție de 50 %, ceea ce ar fi constituit o variantă a aceleiași metode, fără ca Comisia să pună la îndoială validitatea sa științifică.

120    Comisia contestă temeinicia acestor critici.

121    Este necesar să se constate că reproșul privind denaturarea metodei de testare prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec se întemeiază pe o lectură parțială a fragmentului în cauză din hotărârea atacată.

122    Astfel, într‑o primă etapă, la punctul 72 din aceasta, Tribunalul a arătat că metoda respectivă constă în măsurarea performanței de absorbție a prafului pe măsură ce aparatul aspiră praf de testare până când este îndeplinită una dintre cele trei condiții prevăzute, și anume fie atunci când un indicator al aspiratorului semnalează că recipientul de praf trebuie să fie golit sau înlocuit, fie atunci când presiunea observată în interiorul aparatului a scăzut cu 40 % față de presiunea înregistrată la începutul testului, fie atunci când cantitatea de praf de testare injectată în aparat atinge 100 de grame pe litru din „volumul maxim utilizabil” al recipientului de praf. Numai într‑o a doua etapă a arătat, la punctul 73 din această hotărâre, în cadrul unei explicitări, că metoda menționată „cuprinde[a] astfel trei definiții posibile pentru ceea ce se poate înțelege prin «recipient încărcat»”. Or, această explicitare, întemeiată pe termenii „definiții posibile”, nu poate fi asimilată unei interpretări vădit contrare fragmentului în cauză din secțiunea 5.9 din standardul amintit.

123    În ceea ce privește al doilea argument, este necesar să se arate că, la punctul 93 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că tipurile de măsuri vizate de regulamentul în litigiu și de Regulamentul nr. 666/2013 nu erau comparabile, întrucât, contrar măsurilor de performanță energetică, testul de durabilitate a motoarelor prevăzut de cel de al doilea regulament nu necesita examinarea raportului dintre performanța de absorbție a prafului și consumul de energie.

124    Prin urmare, prima critică trebuie să fie respinsă ca nefondată.

125    Prin intermediul celei de a doua critici, recurentele susțin că Tribunalul a denaturat nota care precedă descrierea metodei de testare prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec prin diverse considerații care figurează la punctele 76-79 din această hotărâre.

126    Comisia contestă temeinicia acestei critici.

127    Recurentele arată că nota în cauză nu conține diverse elemente reluate în considerațiile referitoare la aceasta care figurează la punctele 77 și 78 din hotărârea atacată. Or, după cum rezultă din lectura punctelor menționate, Tribunalul nu a intenționat să reproducă, nici măcar prin reformularea lor, fragmente din această notă, ci să indice obiectul său și să deducă din fragmentele în cauză anumite consecințe practice privind utilitatea acestei metode în lumina altor elemente pe care le identificase anterior. Pe de altă parte, prin considerațiile respective, Tribunalul nu a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a notei amintite.

128    În ceea ce privește punctul 79 din hotărârea atacată, recurentele se limitează să emită ipoteza inexactă potrivit căreia Tribunalul a putut afirma la acest punct că metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec era nevalidă, în condițiile în care acesta doar a parafrazat un fragment din nota în cauză, fără a trage concluzii din aceasta.

129    Prin urmare, se impune respingerea celei de a doua critici ca nefondată.

130    Prin intermediul celei de a treia critici, recurentele susțin că, la punctul 85 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat raportul întreprinderii AEA Energy & Environment intitulat „Report to the Commission, Preparatory studies for Eco‑Design Requirements of EUPs (II), Lot 17 Vacuum Cleaners”, datat februarie 2009.

131    Comisia contestă temeinicia acestei critici.

132    Este necesar să se arate că, la punctul 82 din hotărârea atacată, în cadrul examinării complexității situației care trebuia soluționată și a caracterului intenționat sau nescuzabil al erorii săvârșite de Comisie, Tribunalul a considerat că era necesar să se stabilească dacă, prin faptul că a preferat să recurgă la metoda de testare cu recipientul gol mai degrabă decât la o metodă de testare cu recipientul încărcat, Comisia săvârșise o încălcare vădită și gravă a limitelor care se impuneau puterii sale de apreciere. Tribunalul a apreciat de asemenea, având în vedere elementele prezentate la punctele precedente din această hotărâre, că, deși metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec permitea evaluarea performanței aspiratoarelor în condiții de utilizare mai apropiate de condițiile normale de utilizare decât cele reflectate de utilizarea unui recipient gol, această metodă genera incertitudini cu privire la exactitatea informațiilor destinate să fie furnizate consumatorilor. La punctul 83 din hotărârea menționată, Tribunalul a adăugat că alte elemente susțineau constatarea respectivă, pe care le‑a enumerat și le‑a comentat la punctele 84-91 din aceasta.

133    Rezultă că aprecierile referitoare la aceste alte elemente, printre care cele care figurează la punctul 85 din hotărârea atacată, au un caracter neesențial.

134    Prin urmare, a treia critică trebuie respinsă ca inoperantă.

135    Prin intermediul celei de a patra critici, recurentele susțin că hotărârea atacată este afectată de o motivare contradictorie.

136    Ele arată că Tribunalul a considerat, la punctele 76-79 din această hotărâre, că Comisia avea îndoieli cu privire la validitatea științifică a metodei de testare prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec, ceea ce ar fi ireconciliabil cu afirmațiile care figurează la punctele 81 și 82 din hotărârea menționată, potrivit cărora, pe de o parte, „din natura procesului de standardizare rezultă că faptul că o metodă de testare a fost încorporată într‑un standard armonizat, precum standardul Cenelec, permite să se prezume validitatea științifică și tehnică a acestei metode” și, pe de altă parte, „problema dacă metoda de testare [prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec] este fondată din punct de vedere științific și tehnic nu este relevantă în speță, întrucât Comisia nu a contestat aceste elemente la adoptarea regulamentului [în litigiu]”.

137    Comisia contestă temeinicia acestei critici.

138    Este necesar să se constate că această critică se întemeiază pe o interpretare incorectă a hotărârii atacate. Astfel, punctele 76-79 din aceasta nu au semnificația pe care recurentele le‑o atribuie, Tribunalul limitându‑se la examinarea conținutului unei note emise de Cenelec în raport cu dificultatea de a determina un nivel de umplere a recipientului unui aspirator care să poată servi drept referință pentru măsurarea performanței sale, așa cum a fost identificată la punctele 72 și 73 din hotărârea menționată.

139    Prin urmare, cea de a patra critică trebuie respinsă ca nefondată.

140    Prin intermediul celei de a cincea critici, recurentele susțin că, la punctele 75 și 87 din hotărârea atacată, Tribunalul a luat în considerare în mod nelegal documente cu privire la care Comisia ar fi admis că nu erau în posesia serviciilor sale însărcinate cu elaborarea reglementării în cauză. Recurentele se referă în această privință la punctele 5-15 din memoriul în răspuns depus de Comisie în cadrul procedurii în fața Tribunalului.

141    Comisia contestă temeinicia acestei critici.

142    La punctul 15 din memoriul său în apărare în cadrul procedurii în fața Tribunalului, Comisia a arătat că „[e]lementele expuse mai sus au condus […] la adoptarea […] regulamentului [în litigiu]”. Documentele menționate la punctele 75 și 87 din hotărârea atacată nu se numără printre elementele astfel vizate.

143    Trebuie să se constate însă că, contrar celor susținute de recurente, afirmația care figurează la punctul 15 din acest memoriu nu însemna că serviciile Comisiei nu aveau cunoștință decât de elementele menționate la punctele precedente din acesta la momentul adoptării regulamentului în litigiu. Astfel, cu titlu de exemplu, nu se poate considera că Comisia nu avea cunoștință de studiul de impact a cărui realizare a dispus‑o sau de consultările pe care le organizase în vederea adoptării regulamentului amintit, deși această analiză și aceste consultări nu sunt menționate în fragmentul în cauză din observațiile respective.

144    A cincea critică, care se întemeiază, așadar, pe o premisă inexactă, trebuie, în consecință, să fie respinsă ca nefondată.

145    Prin intermediul celei de a șasea critici, recurentele susțin că, la punctele 86-91 din hotărârea atacată, Tribunalul a luat în considerare elemente nerelevante, având în vedere că acestea erau ulterioare adoptării regulamentului în litigiu.

146    Comisia contestă temeinicia acestei critici.

147    Trebuie să se constate că această critică privește motive neesențiale ale hotărârii atacate, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 132 și 133 din prezenta hotărâre, care nu au fost expuse de Tribunal decât pentru a confirma considerațiile pe care le enunțase anterior pe baza unor elemente care țin de împrejurările în care Comisia acționase la momentul adoptării regulamentului în litigiu.

148    În consecință, a șasea critică trebuie respinsă ca inoperantă.

149    Prin intermediul celei de a șaptea și ultime critici, recurentele reproșează Tribunalului că a denaturat elemente de probă și a adoptat motive contradictorii prin faptul că a considerat, la punctul 82 din hotărârea atacată, că, la momentul adoptării regulamentului în litigiu, Comisia examinase și înlăturase validitatea științifică a metodei de testare prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec. Or, pe de o parte, această afirmație nu ar fi susținută de niciun element de probă. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi considerat, la începutul aceluiași punct, că Comisia nu contestase validitatea științifică a metodei respective.

150    Comisia contestă temeinicia acestei critici.

151    Punctul 82 din hotărârea atacată are următorul cuprins:

„[…] problema dacă metoda de testare vizată în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec este fondată din punct de vedere științific și tehnic nu este relevantă în speță, întrucât Comisia nu a contestat aceste elemente la adoptarea regulamentului [în litigiu], ci a apreciat în esență că metoda de testare menționată era inadecvată pentru evaluarea performanței energetice a aspiratoarelor în raport cu criteriile de fiabilitate, de exactitate și de reproductibilitate. […]”

152    Se impune constatarea că, prin aceste afirmații, Tribunalul nu a considerat că Comisia a înlăturat validitatea științifică a acestei metode, astfel încât critica recurentelor se întemeiază pe o premisă inexactă.

153    În consecință, a șaptea critică nu este fondată și trebuie, prin urmare, să fie respinsă, la fel ca și al șaselea aspect al celui de al patrulea motiv în ansamblul său.

 Cu privire la al șaptelea aspect al celui de al patrulea motiv

–       Argumentația părților

154    Prin intermediul celui de al șaptelea aspect al celui de al patrulea motiv, care vizează punctul 92 din hotărârea atacată, recurentele susțin că Tribunalul a statuat ultra petita atunci când a considerat că reglementarea privind etichetarea aspiratoarelor nu era comparabilă cu cea privind etichetarea altor aparate electrocasnice, ceea ce ar fi sporit complexitatea situației care trebuia soluționată, în condițiile în care Comisia nu a susținut că numai aspiratoarele prezentau dificultăți în ceea ce privește simularea încărcării. În plus, Tribunalul nu ar fi motivat această apreciere și nici nu ar fi permis recurentelor să se exprime cu privire la această chestiune.

155    Comisia contestă temeinicia acestui aspect.

–       Aprecierea Curții

156    Punctul 92 din hotărârea atacată are următorul cuprins:

„Aceste dificultăți specifice tehnicii și modului de utilizare a aspiratoarelor permit de asemenea înlăturarea argumentației prin care reclamantele susțin că Comisia nu se confrunta cu o situație complexă, întrucât aceasta avusese deja ocazia să adopte, în vederea etichetării energetice, standarde de testare care reflectă condițiile normale de utilizare a aparatelor electrice de uz casnic, precum cuptoarele, mașinile de spălat, uscătoarele și încălzitoarele de apă.”

157    Din termenii utilizați de Tribunal rezultă, pe de o parte, că, prin considerațiile formulate la acest punct, intenționa să răspundă la un argument al recurentelor și, pe de altă parte, că se referea la toate constatările pe care le prezentase anterior, privind particularitățile aspiratoarelor, în special în ceea ce privește variabilitatea încărcării recipientului și complexitatea elaborării unei metode de testare care să țină seama de aceasta, fiind totodată reproductibilă, în raport cu celelalte produse menționate la punctul respectiv.

158    Procedând astfel, Tribunalul nici nu a statuat ultra petita, nici nu a încălcat dreptul la apărare al recurentelor. În plus, acesta a motivat corespunzător cerințelor legale respingerea argumentului lor.

159    Prin urmare, al șaptelea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al optulea aspect al celui de al patrulea motiv

–       Argumentația părților

160    Al optulea și ultimul aspect al celui de al patrulea motiv este întemeiat pe lipsa de răspuns la argumentul recurentelor potrivit căruia metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec fusese reținută de Comisie în cadrul Regulamentului nr. 666/2013, în condițiile în care aceasta înlăturase metoda respectivă în cadrul regulamentului în litigiu. Recurentele ar fi susținut în această privință că cele două regulamente condiționau metodele de testare de aceeași cerință de validitate științifică, astfel încât, prin reținerea metodei de testare prevăzute în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec în cadrul Regulamentului nr. 666/2013, Comisia recunoscuse validitatea ei științifică. Or, Tribunalul s‑ar fi limitat să considere că recurentele nu erau îndreptățite să stabilească o analogie între regulamentele menționate ținând seama de diferențele existente între măsurile de performanță energetică și testele de durabilitate și, prin urmare, nu ar fi răspuns la argumentul lor.

161    Comisia contestă temeinicia acestui aspect.

–       Aprecierea Curții

162    Trebuie amintit că, la punctul 82 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat că, contrar celor susținute de recurente, problema dacă metoda de testare prevăzută în secțiunea 5.9 din standardul Cenelec era întemeiată din punct de vedere științific nu era relevantă în speță. Prin aceste considerații, Tribunalul a răspuns, în orice caz, la argumentul recurentelor, astfel cum îl prezintă acestea în cadrul recursului.

163    În consecință, se impune de asemenea respingerea celui de al optulea aspect al celui de al patrulea motiv și, prin urmare, a acestui motiv în totalitate.

 Cu privire la al cincilea, al șaselea și al șaptelea motiv, întemeiate pe nerespectarea noțiunii de „încălcare suficient de gravă” în cadrul aprecierii pretinsei încălcări a principiului egalității de tratament, a principiului bunei administrări și a obligației de diligență, precum și a libertății de a desfășura o activitate comercială

 Argumentația părților

164    Prin intermediul celor de al cincilea, al șaselea și al șaptelea motiv, recurentele critică aprecierile Tribunalului potrivit cărora nelegalitățile invocate în susținerea acțiunii lor în despăgubire, altele decât nerespectarea articolului 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2010/30, nu constituie „încălcări suficient de grave”. Aceste alte nelegalități sunt încălcarea principiului egalității de tratament, încălcarea principiului bunei administrări și a obligației de diligență, precum și, respectiv, încălcarea libertății de a desfășura o activitate comercială.

165    Comisia contestă temeinicia acestor motive.

 Aprecierea Curții

166    Cele trei motive ale acțiunii în despăgubire referitoare la pretinsele încălcări ale principiilor egalității de tratament și bunei administrări, obligației de diligență și libertății de a desfășura o activitate comercială, astfel cum sunt descrise la punctele 102 și 109, la punctul 113 și, respectiv, la punctul 120 din hotărârea atacată, erau întemeiate în esență pe faptul că Comisia a decis să recurgă la o metodă de testare cu recipientul gol, iar nu încărcat, cu încălcarea unui element esențial al Directivei 2010/30, aceste alte încălcări fiind consecințe ale încălcării articolului 10 alineatul (1) al treilea paragraf din directiva menționată. Acestea decurgeau, așadar, din același context ca și încălcarea acestei din urmă dispoziții.

167    În răspunsul la fiecare dintre aceste trei motive, Tribunalul s‑a referit în special, în tot sau în parte, la aprecierea sa privind încălcarea articolului 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2010/30, în urma căreia a concluzionat că aceasta nu constituia o încălcare suficient de gravă a unei dispoziții de drept al Uniunii, apreciere criticată fără succes în cadrul primelor patru motive ale prezentului recurs.

168    După cum rezultă din cuprinsul punctelor 50 și 51 din prezenta hotărâre, constatarea existenței unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept al Uniunii care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor depinde de elementele relevante în raport cu contextul în care a fost săvârșită această încălcare.

169    Or, în speță, având în vedere că împrejurările care erau invocate în susținerea motivelor acțiunii în despăgubire care sunt vizate de al cincilea, al șaselea și al șaptelea motiv de recurs corespund alegerii nelegale efectuate de Comisie în cadrul regulamentului în litigiu, contextul factual al diverselor nelegalități reproșate Comisiei în acțiunea în despăgubire este în esență același. Rezultă că aprecierile Tribunalului criticate în cadrul prezentelor motive – potrivit cărora nici încălcările reproșate Comisiei, altele decât încălcarea articolului 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2010/30, dar care decurg din această din urmă încălcare, nu erau suficient de grave – sunt în orice caz justificate corespunzător cerințelor legale prin concluzia sa potrivit căreia încălcarea articolului 10 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2010/30 nu era suficient de gravă.

170    Rezultă că al cincilea, al șaselea și al șaptelea motiv trebuie respinse.

171    În consecință, este necesar să se respingă recursul în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

172    Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

173    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât recurentele au căzut în pretenții, iar Comisia a solicitat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului recurs.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște:

1)      Respinge recursul.

2)      Dyson Ltd și celelalte 14 recurente suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.