Language of document :

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 8 aprilie 2014 – Comisia Europeană/Ungaria

(Cauza C-288/12)1

[Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Directiva 95/46/CE – Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date – Articolul 28 alineatul (1) – Autorități naționale de supraveghere – Independență – Legislație națională care pune capăt înainte de termen mandatului autorității de supraveghere – Înființarea unei noi autorități de supraveghere și numirea unei alte persoane în calitate de președinte]

Limba de procedură: maghiara

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: K. Talabér-Ritz și B. Martenczuk, agenți)

Pârâtă: Ungaria (reprezentant: M. Z. Fehér, agent)

Intervenientă în susținerea reclamantei: Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) (reprezentanți: I. Chatelier, A. Buchta, Z. Belényessy și H. Kranenborg, agenți)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru − Încălcarea Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, p. 31, Ediție specială 13/vol. 17, p. 10) − Obligația statelor membre de a prevedea că aplicarea dispozițiilor adoptate în temeiul directivei este supravegheată de una sau mai multe autorități publice care exercită în deplină independență misiunile cu care sunt învestite − Adoptarea unei legislații naționale care pune capăt înainte de termen mandatului de șase ani al comisarului pentru protecția datelor − Crearea unei autorități naționale pentru protecția datelor și a libertății informației − Numirea în funcția de președinte al acestei autorități, pentru un mandat de nouă ani, a unei alte persoane decât comisarul pentru protecția datelor

Dispozitivul

Prin faptul că a pus capăt în mod anticipat mandatului autorității de supraveghere a protecției datelor cu caracter personal, Ungaria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Obligă Ungaria la plata cheltuielilor de judecată.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) suportă propriile cheltuieli de judecată.

____________

1     JO C 227, 28.7.2012.