HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
18 iunie 2014(*)
„Pescuit – Conservarea resurselor halieutice – Depășirea de către Spania a cotelor de pescuit pentru macrou în zonele VIIIc, IX și X și în apele Uniunii Europene din zona CECAF 34.1.1 atribuite pentru anul 2010 – Deduceri aplicate cotelor de pescuit alocate pentru anii 2011-2015 – Dreptul la apărare – Securitate juridică – Încredere legitimă – Egalitate de tratament”
În cauza T‑260/11,
Regatul Spaniei, reprezentat inițial de N. Díaz Abad și de L. Banciella Rodríguez‑Miñón și ulterior de M. Sampoll Pucurull și Banciella Rodríguez‑Miñón, abogados del Estado,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de A. Bouquet, de F. Jimeno Fernández și de D. Nardi, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a Regulamentului (UE) nr. 165/2011 al Comisiei din 22 februarie 2011 de stabilire a deducerilor din anumite cote de macrou alocate Spaniei în 2011 și în anii următori din cauza depășirii cotelor de pescuit în 2010 (JO L 48, p. 11),
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din domnul M. Prek, președinte, doamna I. Labucka și domnul V. Kreuschitz (raportor), judecători,
grefier: doamna K. Andová, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 11 decembrie 2013,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 În anul 2010, serviciile Comisiei Europene au efectuat mai multe misiuni de verificare a sistemului de capturi și de control gestionat de autoritățile spaniole, între care o misiune în perioada 15-19 martie 2010 în Cantabria și în Țara Bascilor (Spania).
2 În urma misiunii de verificare în cauză și având în vedere datele pe care autoritățile spaniole le prezentaseră cu privire la campania de pescuit al macroului din 2010, Comisia a concluzionat că Regatul Spaniei a depășit cu 19 621 t cotele care îi fuseseră alocate pentru această specie pentru anul 2010. Astfel, reiese de la punctul 3.8 din raportul de misiune că, încă din luna martie 2010, când se capturaseră 39 693 t, cotele anuale de macrou de 24 604 t fuseseră depășite cu 61 %.
3 Prin scrisoarea din 12 iulie 2010, Comisia a comunicat raportul de misiune autorităților spaniole și le‑a solicitat să formuleze observații.
4 Prin scrisoarea din 20 iulie 2010, autoritățile spaniole au dat curs acestei solicitări. În cadrul observațiilor, autoritățile menționate nu au contestat cifrele invocate de către Comisie.
5 Prin scrisoarea din 20 iulie 2010 adresată Ministerului Agriculturii, Pescuitului și Alimentației spaniol, doamna D., membrul Comisiei însărcinat cu pescuitul și cu afacerile maritime a subliniat, pe de o parte, importanța pescuitului macroului nu numai pentru Regatul Spaniei, ci și pentru Uniunea Europeană în ansamblu și a arătat că monitorizarea și controlul acestuia constituie o prioritate a Comisiei. Pe de altă parte, a arătat insuficiența controalelor efectuate cu privire la flota spaniolă care realizează campaniile de pescuit al macroului, precum și dificultatea de a obține informațiile necesare pentru aprecierea situației de la autoritățile spaniole competente, care nu ar fi dat dovadă de cooperare.
6 Prin scrisoarea din 30 septembrie 2010, adresată ministrului spaniol al agriculturii, pescuitului și alimentației, doamna D., în esență, și‑a exprimat din nou îngrijorarea față de situația depășirii cotelor de pescuit al macroului și a arătat că Comisia își rezervă dreptul de a recurge la instrumentele juridice pe care le are la dispoziție în vederea garantării și a respectării stricte a dreptului Uniunii.
7 La 28 noiembrie 2010, s‑a desfășurat o reuniune cu participarea doamnei D. și a doamnei A., ministrul spaniol al mediului înconjurător și al mediului rural și marin, în cursul căreia s‑a abordat aspectul depășirii cotelor de pescuit al macroului. Cu această ocazie, doamna A. a recunoscut principiul potrivit căruia cantitățile de macrou care au făcut obiectul unei depășiri a cotelor de pescuit trebuie restituite, dar și‑a exprimat dorința de a negocia condițiile unei astfel de restituiri.
8 La 30 noiembrie 2010, s‑a desfășurat o reuniune între serviciile Comisiei și reprezentanți ai autorităților spaniole, a cărei ordine de zi prevedea la punctul 4 următoarele:
„Pescuitul macroului și al merluciului – rambursarea depășirii estimate a cotelor de pescuit începând cu 2009
Cu privire la acest aspect, Direcția MARE C își va prezenta estimările privind depășirea cotelor de pescuit al acestor două resurse de către Spania începând cu 2009, abordând de asemenea aspectul efortului de pescuit atribuit. Această depășire a cotelor de pescuit reprezintă cantități semnificative din ambele resurse. În aceste condiții, serviciile Comisiei nu au altă opțiune decât să aplice dispozițiile Regulamentului [(CE) nr. 1224/2009] privind deducerea din cote, respectiv articolul 105 din regulamentul menționat […]. Serviciile noastre sunt dispuse să discute cu autoritățile spaniole în legătură cu condițiile de rambursare pe baza acestor dispoziții.”
9 Potrivit procesului‑verbal al acestei reuniuni, astfel cum a fost comunicat autorităților spaniole, în special:
„Comisia arată că, în măsura în care [Regatul] Spani[ei] consideră că nu există un temei juridic al rambursării depășirii cotelor de pescuit, anterioară anului 2010, aceste discuții sunt lipsite de obiect. Comisia subliniază că regulamentele aplicabile o autorizează să efectueze, în anul 2011, deduceri pentru depășirea cotelor de pescuit realizată în anul 2010 și al cărei volum este estimat la aproximativ 19 000 [t]: s‑ar aplica factorul de multiplicare vizat la articolul 105 [din Regulamentul nr. 1224/2009]. [Regatul] Spani[ei] arată că acceptă cifrele privind depășirea cotelor de pescuit utilizate de către Comisie. Comisia explică în plus că nu este obligată să consulte [Regatul] Spani[ei] cu privire la forma deducerilor efectuate pentru depășirea cotelor de pescuit (cu excepția cazului în care intenționează să opereze deduceri cu privire la alte resurse decât macroul). În schimb, procedura de consultare vizată de Regulamentul privind controlul este prevăzută în toate cazurile pentru restituirea solicitată în temeiul unei depășiri «istorice» a cotelor de pescuit. Comisia consideră că noul Regulament privind controlul este aplicabil, întrucât punctul de pornire al procedurii de restituire îl constituie concluzia Comisiei în sensul unei depășiri istorice a cotelor de pescuit pe baza unor date fiabile, situație existentă în anul 2010.”
10 Prin scrisoarea din 14 decembrie 2010 adresată doamnei A., doamna D. a solicitat, în esență, autorităților spaniole să abordeze de urgență problema depășirii cotelor de pescuit. A amintit de asemenea că serviciile Comisiei și autoritățile menționate colaborau pentru a determina volumele reale ale depășirii cotelor de pescuit și pentru a concepe ulterior un mecanism de rambursare, precum și pentru a defini un plan de acțiune care să consolideze sistemul de control spaniol. În această privință, doamna D. a recomandat insistent deschiderea campaniei de pescuit macrou pentru 2011 numai până la echivalentul a 50 % din cota alocată Regatului Spaniei pentru acest an.
11 La 21 decembrie 2010, Regatul Spaniei a adoptat Ordinul ARM 3315/2010 de modificare a Ordinului ARM 271/2010 din 10 februarie 2010 de stabilire a criteriilor de repartizare și de gestionare a cotei de macrou și de reglementare a capturării și a debarcării acesteia (Orden ARM/3315/2010, de 21 de diciembre, por la que se modifica la Orden ARM/271/2010, de 10 de febrero, por la que se establecen los criterios para el reparto y la gestión de la cuota de caballa, y se regula su captura y desembarque, BOE nr. 310, din 22 decembrie 2010, p. 105 675, denumit în continuare „Ordinul ARM 3315/2010”). În temeiul articolului 2 alineatul 2 din Ordinul ARM 3315/2010, campania de pescuit macrou trebuia să înceapă la 15 februarie 2011.
12 La 11 ianuarie 2011, s‑a desfășurat o reuniune între serviciile Comisiei și autoritățile spaniole. Potrivit ordinii de zi, această reuniune era consacrată analizei datelor privind captura de către flota spaniolă a macroului în Atlanticul de Nord‑Est în perioada 2002-2010, pentru motivul că acest stoc a făcut probabil obiectul unei depășiri a cotelor de pescuit. Potrivit punctului 1 de pe această ordine de zi:
„Pescuitul macroului și al merluciului – rambursarea depășirii estimate a cotelor de pescuit începând cu 2009
Cu privire la acest aspect, Direcția MARE C își va prezenta estimările privind depășirea cotelor de pescuit al acestor două resurse de către Spania începând cu 2009, abordând de asemenea aspectul atribuirii efortului de pescuit. Această depășire a cotelor de pescuit reprezintă cantități semnificative din ambele resurse. În aceste condiții, serviciile Comisiei nu au altă opțiune decât să aplice dispozițiile Regulamentului privind controlul privind deducerea din cote, respectiv articolul 105 din regulamentul [menționat]. Serviciile noastre sunt dispuse să discute cu autoritățile spaniole în legătură cu condițiile de rambursare pe baza acestor dispoziții.”
13 Potrivit procesului‑verbal al reuniunii din 11 ianuarie 2011, astfel cum a fost comunicat autorităților spaniole, în special:
„Comisia arată că, în măsura în care [Regatul] Spani[ei] consideră că nu există un temei juridic al rambursării depășirii cotelor de pescuit, anterioară anului 2010, aceste discuții sunt lipsite de obiect. Comisia subliniază că regulamentele aplicabile o autorizează să efectueze, în anul 2011, deduceri pentru depășirea cotelor de pescuit realizată în anul 2010 și al cărei volum este estimat la aproximativ 19 000 [t]: s‑ar aplica factorul de multiplicare vizat la articolul 105 [din Regulamentul privind controlul]. [Regatul] Spani[ei] arată că acceptă cifrele privind depășirea cotelor de pescuit utilizate de către Comisie. Comisia explică în plus că nu este obligată să consulte [Regatul] Spani[ei] cu privire la forma deducerilor efectuate pentru depășirea cotelor de pescuit (cu excepția cazului în care intenționează să opereze deduceri cu privire la alte resurse decât macroul). În schimb, procedura de consultare vizată de Regulamentul privind controlul este prevăzută în toate cazurile pentru restituirea solicitată în temeiul unei depășiri «istorice» a cotelor de pescuit. Comisia consideră că noul regulament privind controlul este aplicabil, întrucât punctul de pornire al procedurii de restituire îl constituie concluzia Comisiei în sensul unei depășiri istorice a cotelor de pescuit pe baza unor date fiabile, situație existentă în anul 2010.”
14 La 24 ianuarie 2011, s‑a desfășurat o reuniune între doamna E., director general al Direcției Generale Afaceri Maritime și Pescuit a Comisiei, și doamna V. I., secretar general pentru mare din cadrul Ministerului Mediului Înconjurător și al Mediului Rural și Marin, la cererea celei din urmă, privind situația de depășire a cotelor de pescuit pentru macrou. În urma acestei reuniuni, prin e‑mailul din 8 februarie 2011, doamna V. I. i‑a propus doamnei E., în primul rând, stabilirea cantității totale a deducerii, în al doilea rând, similar „exemplului britanic”, stabilirea unui coeficient de deducere de 0,7, în al treilea rând, prevederea unei perioade adecvate de 15 ani, în al patrulea rând, ținând seama de unele motive sociale și economice, nedepășirea unei rate de reducere de 15 %-18 %, în al cincilea rând, stabilirea unei clauze de revizuire în vederea examinării situației ulterior primei jumătăți a perioadei, respectiv după al șaptelea sau al optulea an, și, în al șaselea rând, aplicarea ajustărilor necesare pentru garantarea respectării cantității totale.
15 La 4 februarie 2011, a avut loc o reuniune bilaterală între doamna D. și doamna A., în cursul căreia aceasta din urmă a fost informată în legătură cu intenția Comisiei de a aplica deducerile pentru o perioadă de doi ani. Doamna A. a solicitat totuși o perioadă mai îndelungată pentru a ține seama de anumite împrejurări economice și de interesele flotei de pescuit spaniole, care ar fi avut nevoie de o anumită perioadă pentru a se adapta la posibilele consecințe ale depășirii cotelor de pescuit și la deducerea subsecventă.
16 Ulterior, serviciile competente din cadrul Comisiei au inițiat procedura de consultare interservicii privind proiectul regulamentului atacat, propunând repartizarea deducerilor pe o perioadă de patru ani și creșterea progresivă a valorii acestor deduceri.
17 În cursul unei conversații telefonice desfășurate la 17 sau la 18 februarie 2011, între doamna K., membru al cabinetului doamnei D., și doamna A., aceasta din urmă a solicitat ca deducerile vizate să fie împărțite pe o perioadă de cinci sau șase ani. Întrucât doamna D. a fost de acord cu cererea de repartizare a deducerilor menționate pe o perioadă de cinci ani, procedura de consultare interservicii menționată la punctul 16 de mai sus a fost suspendată la 18 februarie 2011 și redeschisă la 22 februarie 2011, în vederea modificării necesare a anexei la proiectul regulamentului atacat.
18 La 22 februarie 2011, Comisia a adoptat Regulamentul (UE) nr. 165/2011 de stabilire a deducerilor din anumite cote de macrou alocate Spaniei în 2011 și în anii următori din cauza depășirii cotelor de pescuit în 2010 (JO L 48, p. 11, denumit în continuare „regulamentul atacat”), în temeiul articolului 105 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul privind controlul”).
19 În considerentul (1) al regulamentului atacat se arată că „[o] cotă de pescuit pentru macrou în zona VIIIc, IX și X [și în] apele U[niunii] din zona CECAF 34.1.1 a fost alocată Spaniei pentru anul 2010 prin Regulamentul (UE) nr. 53/2010 al Consiliului [JO 2010, L 21, p. 1] și pentru anul 2011 prin Regulamentul (UE) nr. 57/2011 al Consiliului [JO 2011, L 24, p. 1].
20 Considerentul (3) al regulamentului atacat prevede că „Comisia a detectat neconcordanțe ale datelor [comunicate de Regatul Spaniei] referitoare la pescuitul macroului în 2010 prin confruntarea datelor astfel cum au fost înregistrate și raportate în diferitele etape ale lanțului valoric, de la captură la prima vânzare”, că „[a]ceste neconcordanțe au fost în continuare coroborate cu efectuarea în Spania a mai multor audituri, misiuni de verificare și inspecții, în conformitate cu Regulamentul [privind controlul]”, și că „[d]ovezile colectate în cursul anchetei permit Comisiei să stabilească o depășire cu 19 621 [t] a cotei de macrou din anul 2010 de către acest stat membru”.
21 Potrivit considerentelor (4) și (5) ale regulamentului atacat, pe de o parte, „[î]n conformitate cu articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul [privind controlul], atunci când Comisia a stabilit că un stat membru a depășit cotele de pescuit care i‑au fost alocate, Comisia operează deduceri din viitoarele cote de pescuit ale statului membru respectiv” și, pe de altă parte, „[a]rticolul 105 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 prevede că deducerile din cotele de pescuit trebuie operate, în următorul an sau în următorii ani, aplicând anumiți factori de multiplicare stabiliți la alineatul respectiv”.
22 Potrivit considerentului (6) al regulamentului atacat, „[d]educerile aplicabile [Regatului Spaniei] pentru depășirea cotelor de pescuit în 2010 sunt mai mari decât cota alocată [Regatului Spaniei] în 2011 pentru stocul în cauză”.
23 Considerentul (7) al regulamentului atacat prevede următoarele:
„Stocul de macrou respectiv se încadrează în prezent în limite biologice de siguranță, iar avizele științifice arată că este probabil ca această situație să se mențină și în viitorul apropiat. O aplicare imediată și totală a deducerii din cota […] de macrou pentru 2011 [atribuită Regatului Spaniei] ar duce la încetarea completă a activităților de pescuit pentru această specie în 2011. Date fiind circumstanțele specifice ale acestui caz, este probabil ca o astfel de încetare completă a activităților să prezinte riscuri majore, având consecințe socioeconomice disproporționate, atât pentru respectivul sector al pescuitului, cât și pentru industria de prelucrare aferentă. În schimb, ținând cont de obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului, în acest caz particular se consideră oportun să se opereze deducerile necesare pentru restituirea cantităților pescuite în exces într‑o perioadă de 5 ani, din 2011 până în 2015, urmând ca, dacă este necesar, deducerile restante să se opereze din cota de macrou alocată în anii imediat următori.”
24 Articolul 1 din regulamentul atacat prevede că „[s]e reduce după cum se specifică în anexă cota de pescuit pentru macrou (Scomber scombrus) în zona VIIIc, IX și X [și în] apele U[niunii] din zona CECAF 34.1.1 alocată Spaniei pentru anul 2011 prin Regulamentul (UE) nr. 57/2011”. De asemenea, articolul 2 din regulamentul menționat prevede că „[s]e reduce după cum se specifică în anexă cota de pescuit pentru macrou (Scomber scombrus) în zona VIIIc, IX și X [și în] apele U[niunii] din zona CECAF 34.1.1 care poate fi alocată Spaniei pentru anii 2012-2015 și, dacă este cazul, cota de pescuit pentru același stoc care poate fi alocată Spaniei în anii imediat următori”.
25 Anexa la regulamentul atacat prevede astfel un tabel în care este inserată o coloană intitulată „Diferența cotă‑capturi (depășire)”, în care se află mențiunea „– 19 621 [t] (79,7 % din cota 2010)”, urmată de o coloană care cuprinde un „factor de multiplicare în temeiul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul [privind controlul] (depășire * 2)” de „– 39 242 [t]”, precum și coloane care prevăd deduceri pentru anii 2011-2015, respectiv 4 500 t pentru anul 2011, 5 500 t pentru anul 2012, 9 748 t pentru anul 2013, 9 747 t pentru anul 2014 și 9 747 t pentru anul 2015 „și, dacă este cazul, în anii următori”.
Procedura și concluziile părților
26 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 mai 2011, Regatul Spaniei a introdus prezenta acțiune.
27 Regatul Spaniei solicită Tribunalului:
– anularea regulamentului atacat;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
28 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
29 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a patra, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.
30 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis deschiderea procedurii orale.
31 În ședința din 11 decembrie 2013, au fost ascultate pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de către Tribunal. În ședință, Tribunalul a decis să mențină deschisă procedura orală, pentru a permite Comisiei să prezinte toate informațiile relevante care pot demonstra că autoritățile spaniole au fost ascultate anterior adoptării regulamentului atacat cu privire la modul în care se urmărea să se efectueze deducerile privind cotele de pescuit pentru macrou în regulamentul menționat, aspect de care s‑a luat act în procesul‑verbal de ședință.
32 Prin scrisoarea din 9 ianuarie 2014, Comisia a prezentat observații și informații suplimentare în această privință.
33 Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2014, Regatul Spaniei și‑a prezentat observațiile cu privire la scrisoarea menționată a Comisiei.
34 La 4 februarie 2014, Tribunalul a dispus închiderea procedurii orale.
În drept
Rezumat al motivelor de anulare
35 În susținerea acțiunii, Regatul Spaniei invocă șase motive, respectiv, în primul rând, o încălcare a articolului 105 alineatul (6) din Regulamentul privind controlul, în al doilea rând, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, întrucât nu s‑a solicitat un aviz motivat prealabil din partea comitetului de gestiune în sensul articolului 119 din același regulament, în al treilea rând, o încălcare a dreptului său la apărare, în al patrulea rând, o încălcare a principiului securității juridice, în al cincilea rând, o încălcare a principiului protecției încrederii legitime și, în al șaselea rând, o încălcare a principiului egalității de tratament.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 105 alineatul (6) din Regulamentul privind controlul
36 Regatul Spaniei susține că regulamentul atacat este nelegal întrucât a fost adoptat anterior adoptării de către Comisie a normelor de aplicare în sensul articolului 105 alineatul (6) din Regulamentul privind controlul, care impune adoptarea unor norme privind determinarea cantităților vizate. În plus, contestă că dispozițiile articolului 105 alineatul (1) din regulamentul menționat sunt suficient de clare și de precise și că nu necesită nicio măsură de punere în aplicare. Faptul că articolul 105 alineatul (6) din acest regulament prevede că „pot” fi adoptate norme de aplicare nu ar însemna că Comisia dispune de o competență discreționară de a le adopta sau de a alege în acest scop între procedura vizată la articolul 119 din același regulament și o altă procedură.
37 Comisia contestă argumentele Regatului Spaniei și solicită respingerea prezentului motiv.
38 Trebuie amintit că articolul 105 alineatul (6) din Regulamentul privind controlul prevede că „[n]ormele detaliate de aplicare a prezentului articol, în special pentru determinarea cantităţilor vizate, pot fi adoptate conform procedurii menţionate la articolul 119”, respectiv procedurii în temeiul articolului 119 alineatul (2) din același regulament coroborat cu articolele 4-7 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (JO L 184, p. 23, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 159), astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE a Consiliului din 17 iulie 2006 (JO L 200, p. 11, Ediție specială, 01/vol. 6, p. 163).
39 În plus, articolul 119 din Regulamentul privind controlul, intitulat „Procedura comitetului”, prevede în special:
„1. Comisia este asistată de un comitet instituit în temeiul articolului 30 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002.
2. Atunci când se face trimitere la prezentul articol, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.
[…]”
40 În special, utilizarea la articolul 105 alineatul (6) din Regulamentul privind controlul a termenului „pot” demonstrează, pe de o parte, că Comisia dispune de o putere de apreciere cu privire la aspectul necesității de a prezenta comitetului competent o propunere de adoptare a normelor de aplicare în acest sens [a se vedea în special articolul 4 alineatul (2) prima teză din Decizia 1999/468] și, pe de altă parte, că această putere de apreciere include și posibilitatea Comisiei de a alege, în acest scop, între diferitele subiecte și instrumente acoperite de regulamentul menționat. Astfel, numai o astfel de interpretare este compatibilă cu faptul că articolul 105 alineatul (6) enunță, cu titlu de exemplu („în special”), posibilitatea – iar nu obligația – de a adopta norme de aplicare „pentru determinarea cantităților vizate”.
41 Astfel, Regatul Spaniei pornește de la o premisă eronată atunci când susține că Comisia era obligată să adopte normele de aplicare pentru a putea pune în aplicare instrumentele de care dispune în temeiul articolului 105 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind controlul, întinderea competențelor Comisiei și criteriile care reglementează punerea în aplicare a acestor instrumente depinzând mai degrabă de însuși cuprinsul acestor dispoziții.
42 Așadar, se impune să se verifice dacă aceste dispoziții sunt suficient de clare, de precise și de necondiționate pentru a permite Comisiei să le execute direct față de statele membre vizate.
43 Potrivit dispozițiilor articolului 105 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind controlul:
„1. Atunci când Comisia a stabilit că un stat membru a depășit cotele care i‑au fost alocate, Comisia operează deduceri din viitoarele cote ale statului membru respectiv.
2. În cazul depăşirii unei cote, alocaţii sau părţi pentru un stoc sau un grup de stocuri disponibile pentru un stat membru pentru un anumit an, Comisia efectuează, în următorul an sau în următorii ani, deduceri din cota, alocaţia sau partea anuală de care dispune statul membru care şi‑a depăşit cota prin aplicarea unui factor de multiplicare în conformitate cu următorul tabel:
Gradul de depășire față de debarcările permise | Gradul de depășire față de debarcările permise | Factorul de multiplicare | Factorul de multiplicare |
Până la 5 % | Până la 5 % | Depășire × 1,0 | Depășire × 1,0 |
Peste 5 % până la 10 % | Peste 5 % până la 10 % | Depășire × 1,1 | Depășire × 1,1 |
Peste 10 % până la 20 % | Peste 10 % până la 20 % | Depășire × 1,2 | Depășire × 1,2 |
Peste 20 % până la 40 % | Peste 20 % până la 40 % | Depășire × 1,4 | Depășire × 1,4 |
Peste 40 % până la 50 % | Peste 40 % până la 50 % | Depășire × 1,8 | Depășire × 1,8 |
Orice depășire suplimentară mai mare de 50 % | Orice depășire suplimentară mai mare de 50 % | Depășire × 2,0 | Depășire × 2,0 |
Cu toate acestea, se aplică o deducere egală cu cantitatea pescuită în exces* 1,00 în toate cazurile de depășire referitoare la cantitățile debarcate legal, egale sau mai mici de 100 [t].”
44 În această privință, trebuie să se constate că, contrar susținerilor Regatului Spaniei, cuprinsul articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul privind controlul consacră o competență nediscreționară a Comisiei, în sensul că, atunci când a stabilit existența unei depășiri a cotelor de pescuit de către un stat membru, aceasta este obligată să opereze deduceri din viitoarele cote ale statului membru respectiv („operează”). De asemenea, articolul 105 alineatul (2) din același regulament nu conferă nici o putere de apreciere Comisiei cu privire la măsurile care trebuie adoptate în cazul unei asemenea depășiri „pentru un anumit an”, ci o obligă să efectueze „în următorul an sau în următorii ani, deduceri din cota, […] de care dispune statul membru”) prin aplicarea unui factor de multiplicare deja stabilit în funcție de rata depășirii constatate („prin aplicarea”). Pe de altă parte, rezultă că, astfel cum arată Comisia, volumul total al deducerilor care trebuie operate este rezultatul unui calcul precis, ai cărui parametri – respectiv rata depășirii și factorul de multiplicare – sunt prevăzuți concret prin această dispoziție însăși, astfel încât Comisia nu dispune de nicio marjă de apreciere pentru a le stabili plafonul. În acest context, Comisia nu dispune de putere de apreciere decât cu privire la modul în care repartizează aceste deduceri pe „în următorul an sau în următorii ani […] din cota, alocaţia sau partea anuală de care dispune statul membru”, cu alte cuvinte repartizarea în timp, precum și stabilirea perioadei în care astfel de deduceri trebuie efectuate pentru a atinge plafonul prevăzut.
45 În consecință, dispozițiile articolului 105 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind controlul, în special cele care vizează calculul valorii totale a deducerilor care trebuie efectuate, sunt suficient de clare, de precise și de necondiționate și, astfel, pot fi aplicate imediat de către Comisie.
46 Prin urmare, Regatul Spaniei invocă în mod neîntemeiat o încălcare a unei pretinse obligații necondiționate de Comisiei de a adopta norme de aplicare, inclusiv pentru stabilirea cantităților în cauză, drept condiție de legalitate prealabilă a adoptării măsurilor de deducere în temeiul articolului 105 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind controlul.
47 În consecință, se impune să se respingă primul motiv ca neîntemeiat, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte argumente pe care părțile le invocă în acest context.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură
48 Prin intermediul prezentului motiv, Regatul Spaniei susține în esență că regulamentul atacat este afectat de o nelegalitate procedurală pentru motivul că, anterior adoptării sale, Comisia nu a obținut avizul motivat al comitetului de gestiune în conformitate cu procedura vizată la articolul 119 din Regulamentul privind controlul.
49 Regatul Spaniei reproșează, în esență, Comisiei că s‑a îndepărtat de la procedura pe care o urma în mod obișnuit în materie de sancțiuni împotriva statelor membre în cazul depășirii cotelor de pescuit. Contrar acestei practici, aceasta ar fi adoptat regulamentul atacat fără să fi obținut în prealabil avizul motivat al comitetului de gestiune, organism în cadrul căruia statele membre vizate își puteau prezenta observațiile și își puteau apăra interesele, ceea ce ar constitui o încălcare a unor norme fundamentale de procedură. În plus, Regatul Spaniei contestă relevanța distincției efectuate de Comisie între două sisteme diferite de deducere în temeiul articolului 105 din Regulamentul privind controlul, respectiv, pe de o parte, procedura „ordinară” [alineatele (2), (3) și (5) ale articolului menționat] și, pe de altă parte, procedura „istorică” [alineatul (4) al acestui articol], care ar fi unica supusă procedurii comitetului și care ar impune o consultare a statului membru vizat. De asemenea, ar fi eronată teza potrivit căreia alineatul (6) al articolului 105 din Regulamentul privind controlul nu vizează decât alineatul (4) al respectivului articol. Faptul că normele de aplicare pot fi adoptate „în special pentru determinarea cantităţilor […]” ar demonstra că alineatul (6) se referă la determinarea unor astfel de cantități în temeiul fiecăruia dintre alineatele acestui articol.
50 Comisia contestă argumentele Regatului Spaniei și solicită respingerea prezentului motiv.
51 În această privință, este suficient să se arate că dispozițiile articolului 105 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind controlul, pe care se întemeiază exclusiv regulamentul atacat, nu prevăd o procedură de consultare a comitetului de gestiune, în sensul alineatului (6) coroborat cu articolul 119 din același regulament. Astfel cum amintește în mod corect Comisia, numai alineatul (4) al articolului 105 prevede o astfel de procedură, precum și o consultare prealabilă a statului membru vizat în ceea ce privește „deducerile din viitoarele cote ale statului membru respectiv” și „[î]n cazul depăşirii unei cote […] în anii anteriori”, ceea ce Comisia descrie drept deduceri „istorice”, care acoperă mai mulți ani. În schimb, deducerile în temeiul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul nu se referă decât la depășirea cotei „pentru un anumit an” și nu pot fi calificate drept „istorice” în acest sens.
52 În plus, procedura specială, neaplicată în speță, în temeiul articolului 105 alineatul (5) din Regulamentul privind controlul, care autorizează Comisia să „deduc[ă] în anul următor sau în anii următori cotele pentru alte stocuri sau grupuri de stocuri disponibile pentru statul membru vizat în aceeaşi zonă geografică sau care au aceeaşi valoare comercială”, atunci când cota statului membru „nu există sau nu este disponibilă în mod suficient” pentru resursa care a făcut obiectul depășirii cotei, nu prevede nici o utilizare a procedurii vizate la articolul 119 din regulamentul menționat și deci nici o consultare prealabilă a comitetului de gestiune, ci numai o astfel de consultare a statului membru vizat.
53 În acest context, este necesar să se precizeze că însuși articolul 140 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei din 8 aprilie 2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 (JO L 112, p. 1), care a intrat în vigoare ulterior adoptării regulamentului atacat și, prin urmare, nu este aplicabil în speță, prevede unica obligație a Comisiei de a consulta statul membru vizat atunci când urmărește să opereze deduceri în temeiul articolului 105 alineatele (4) și (5) din Regulamentul privind controlul, fără a menționa însă procedura comitetului în sensul articolului 119.
54 În consecință, argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia procedura de consultare în sensul articolului 119 din Regulamentul privind controlul ar trebui urmată în cadrul oricărei proceduri care conduce la adoptarea unor măsuri de deducere în sensul articolului 105 din regulamentul menționat nu este susținut nici prin cuprinsul articolului menționat, nici în contextul său reglementar. Regatul Spaniei nu își poate întemeia argumentul nici pe faptul că alineatul (6) al acestui din urmă articol se referă la „determinarea cantităților vizate” în cazul fiecăruia dintre alineatele aceluiași articol, astfel încât normele de aplicare ar trebui adoptate de Comisie pentru toate cazurile menționate în acestea. Astfel cum s‑a arătat la punctele 38-47 de mai sus, pe de o parte, articolul 105 alineatul (6) din acest regulament conferă o putere de apreciere Comisiei cu privire la adoptarea unor astfel de norme de aplicare și, pe de altă parte, dispozițiile articolului 105 alineatele (1) și (2) din același regulament, în special cele privind calculul valorii totale a deducerilor care trebuie efectuate sunt suficient de clare, de precise și de necondiționate și, așadar, pot fi aplicate imediat.
55 În sfârșit, în măsura în care Regatul Spaniei reproșează Comisiei că s‑a îndepărtat de procedura urmată în mod obișnuit, în special de cea care a precedat adoptarea Regulamentului (UE) nr. 1004/2010 din 8 noiembrie 2010 privind operarea de deduceri din anumite cote de pescuit pentru 2010 din cauza depășirii cotelor de pescuit în anul precedent (JO L 291, p. 31), acest argument trebuie respins ca inoperant în prezentul context, acest motiv putând cel mult să fie relevant în cadrul motivelor al patrulea‑al șaselea, întemeiate pe încălcarea principiilor securității juridice, protecției încrederii legitime și egalității de tratament. În plus, astfel cum arată Comisia, nu reiese nici din dispozitivul, nici din motivele regulamentului menționat că adoptarea sa ar fi fost precedată de o consultare a comitetului de gestiune.
56 În consecință, al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare
57 Potrivit Regatului Spaniei, în esență, măsurile de deducere trebuie adoptate cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale care permit statului membru vizat să se apere, între care dreptul de a fi ascultat, care se exercită în mod normal prin intermediul comitetului de gestiune. În această privință, referindu‑se la Hotărârea Tribunalului din 21 noiembrie 2012, Spania/Comisia (T‑76/11), Regatul Spaniei a precizat în ședință că nu își mai menține argumentația întemeiată pe caracterul de „sancțiune” al măsurilor de deducere. Totuși, autoritățile spaniole nu ar fi fost niciodată consultate cu privire la condițiile în care deducerile urmau să fie puse în aplicare, precum ratele maxime de deducere pe an, perioada de restituire și condițiile socioeconomice existente pentru a aprecia oportunitatea unei deduceri progresive sau liniare. Astfel, simplul fapt că Regatul Spaniei nu contestă cifrele care demonstrează depășirea cotelor de pescuit pentru macrou în anul 2010 nu ar însemna că acceptă restituirea în orice condiții.
58 În sfârșit, Regatul Spaniei a renunțat la motivul formulat pentru prima oară în replică și întemeiat pe faptul că Comisia i‑ar fi încălcat dreptul la apărare omițând să îi propună aplicarea deducerilor din cotele altor stocuri sau ale altor grupe de stocuri, în temeiul articolului 105 alineatul (5) din Regulamentul privind controlul, aspect de care a luat act în procesul‑verbal de ședință.
59 Comisia contestă argumentele Regatului Spaniei și solicită respingerea prezentului motiv.
60 Prin intermediul prezentului motiv, Regatul Spaniei invocă o încălcare a dreptului său la apărare, pentru motivul că autoritățile spaniole nu au fost ascultate în mod adecvat anterior adoptării regulamentului atacat cu privire la modalitățile de punere în aplicare a deducerilor impuse, respectiv cu privire la aplicarea „în următorul an sau în următorii ani” a criteriului „deduceri[lor] din cot[ă...] ”, în sensul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul. În schimb, Regatul Spaniei nu contestă că a fost informat în mod adecvat și ascultat cu privire la aplicarea celorlalte criterii prevăzute la alineatele (1) și (2) ale articolului 105 din același regulament.
61 Astfel cum s‑a arătat la punctul 44 de mai sus, Comisia dispune de o putere de apreciere în ceea ce privește aspectul dacă și în ce mod intenționează să repartizeze „în următorul an sau în următorii ani”, aceste „deduceri din cot[ă] […]” în sensul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul, respectiv privind repartizarea acestor deduceri în timp, precum și stabilirea perioadei în care trebuie operate pentru atingerea plafonului impus. Reiese din considerentul (7) al regulamentului atacat că, în speță, Comisia a utilizat această putere de apreciere ținând seama de mai multe criterii, între care în special faptul că stocul de macrou vizat „se încadrează în prezent în limite biologice de siguranță” și, potrivit avizelor științifice, era de așteptat ca „această situație să se mențină și în viitorul apropiat”, precum și caracterul inadecvat al unei „aplic[ări] imediat[e] și total[e] a deducerii din cota spaniolă de macrou pentru 2011”, în măsura în care aceasta „ar duce la încetarea completă a activităților de pescuit pentru această specie în 2011” și, prin urmare, foarte probabil, la „consecințe socioeconomice disproporționate, atât pentru respectivul sector al pescuitului, cât și pentru industria de prelucrare aferentă ”.
62 Trebuie amintită jurisprudența stabilită potrivit căreia, astfel cum se confirmă la articolele 41, 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dreptul la apărare și dreptul de a fi ascultat, care este inclus în acesta, ocupă un loc și au o sferă de aplicare foarte largă în ordinea juridică a Uniunii, aceste drepturi trebuind să se aplice în orice procedură care poate conduce la un act cauzator de prejudiciu. În plus, respectarea acestor drepturi se impune chiar și atunci când reglementarea aplicabilă nu prevede expres o astfel de formalitate. Astfel, dreptul de a fi ascultat garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și face cunoscut în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și anterior adoptării oricărei decizii care îi poate afecta negativ interesele (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2012, M., C‑277/11, punctele 81-87 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea Hotărârea Curții din 29 iunie 1994, Fiskano/Comisia, C‑135/92, Rec., p. I‑2885, punctele 39 și 40, Hotărârea Curții din 24 octombrie 1996, Comisia/Lisrestal și alții, C‑32/95 P, Rec., p. I‑5373, punctul 21, și Hotărârea Curții din 9 iunie 2005, Spania/Comisia, C‑287/02, Rec., p. I‑5093, punctul 37). În consecință, având în vedere caracterul său de principiu fundamental și general de drept al Uniunii, aplicarea principiului dreptului la apărare nu poate fi nici exclusă și nici restrânsă printr‑un act normativ, iar respectarea sa trebuie, prin urmare, asigurată atât în cazul lipsei totale a unei reglementări specifice, cât și în cazul existenței unei reglementări care nu ar ține seama ea însăși de principiul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 19 iunie 1997, Air Inter/Comisia, T‑260/94, Rec., p. II‑997, punctul 60).
63 Pe de altă parte, în cazurile în care instituțiile Uniunii dispun de putere de apreciere – precum Comisia în temeiul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul (a se vedea punctul 61 de mai sus) –, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în procedurile administrative prezintă o importanță cu atât mai fundamentală. Printre aceste garanții se înscriu în special obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale cauzei, dreptul persoanei vizate de a‑și face cunoscut punctul de vedere, precum și dreptul ca decizia să fie motivată în mod suficient. Numai astfel instanța Uniunii poate verifica dacă elementele de drept și de fapt de care depinde exercitarea puterii de apreciere sunt prezente (a se vedea Hotărârea Curții din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, Rec., p. I‑5469, punctul 14, Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C‑525/04 P, Rec., p. I‑9947, punctul 58, și Hotărârea Curții din 6 noiembrie 2008, Țările de Jos/Comisia, C‑405/07 P, Rec., p. I‑8301, punctul 56).
64 În consecință, domeniul de aplicare al dreptului de a fi ascultat, în calitate de principiu și drept fundamental din ordinea juridică a Uniunii, este deschis atunci când administrația urmărește să adopte un act cauzator de prejudiciu, respectiv un act care poate afecta în mod negativ interesele persoanei particulare sau ale statului membru vizat, aplicarea sa nedepinzând de existența unei reguli exprese în acest scop, prevăzută de dreptul derivat. Trebuie să se arate că deducerile impuse de regulamentul atacat constituie astfel de acte cauzatoare de prejudiciu față de Regatul Spaniei întrucât cuprind reduceri semnificative ale cotelor de pescuit anuale care îi sunt atribuite pentru perioada din 2011 și cel puțin până în 2015. În plus, în speță, Comisia a stabilit valorile deducerilor respective, precum și perioada în care acestea trebuie aplicate în cadrul exercitării puterii sale de apreciere în temeiul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul.
65 În lumina acestei jurisprudențe, se impune să se aprecieze dacă, în speță, Comisia a respectat acest drept al autorităților spaniole de a fi ascultate cu privire la modalitățile de punere în aplicare a deducerilor urmărite, inclusiv la stabilirea valorii lor anuale și la repartizarea lor în timp.
66 În primul rând, este cert că, în urma misiunilor efectuate în Spania cu privire la campania din 2010 de pescuit al macroului, Comisia, pe de o parte, a informat în mod adecvat autoritățile spaniole în legătură cu concluziile sale potrivit cărora Regatul Spaniei a depășit cu 19 621 t cotele care îi fuseseră alocate pentru această specie pentru anul 2010 și că, încă din luna martie 2010, cu 39 693 t capturate, cotele anuale de macrou de 24 604 t fuseseră depășite cu 61 % și, pe de altă parte, a solicitat autoritățile menționate să formuleze observații în cadrul cărora acestea au omis să conteste cifrele stabilite de Comisie (a se vedea punctele 2 și 3 de mai sus). De asemenea, având în vedere această situație, cel târziu din iulie 2010, Comisia a invocat necooperarea din partea autorităților spaniole în această privință și a solicitat prezentarea unor informații esențiale pentru aprecierea situației (a se vedea punctul 5 de mai sus).
67 În al doilea rând, reiese atât din cuprinsul punctului 4 de pe ordinea de zi a reuniunii din 30 noiembrie 2010, cât și din cel al punctului 1 de pe ordinea de zi a reuniunii din 11 ianuarie 2011 că serviciile Comisiei erau „dispuse să discute cu autoritățile spaniole în legătură cu condițiile de rambursare pe baza acestor dispoziții” ale articolului 105 din Regulamentul privind controlul (a se vedea punctele 8 și 12 de mai sus).
68 În al treilea rând, chiar dacă Comisia a precizat, în procesele‑verbale ale reuniunilor sus‑menționate, că nu este obligată să consulte autoritățile spaniole „cu privire la forma deducerilor efectuate pentru depășirea cotelor de pescuit” (a se vedea punctele 9 și 13 de mai sus), reiese în special din informațiile și din documentele prezentate de Comisie în urma ședinței, al căror cuprins nu a fost contestat ca atare de Regatul Spaniei, că, în cursul perioadei dintre sfârșitul lunii noiembrie 2010 și aproximativ jumătatea lunii februarie 2011 și, prin urmare, anterior adoptării regulamentului atacat, serviciile Comisiei și autoritățile menționate erau în contact permanent cu privire la punerea în aplicare concretă a cantității totale deduse, astfel cum a fost determinată de Comisie și acceptată de Regatul Spaniei (a se vedea punctele 7-17 de mai sus). În special, în urma unei reuniuni din 24 ianuarie 2011 dintre doamna E. și doamna V. I., aceasta din urmă a făcut mai multe propuneri, în special în legătură cu coeficientul de deducere, cu perioada adecvată pentru repartizarea deducerilor și cu rata de reducere aplicabilă (a se vedea punctul 14 de mai sus). În plus, întrucât a fost informată, la 4 februarie 2011, cu ocazia unei reuniuni bilaterale cu doamna D., în legătură cu intenția Comisiei de a aplica deducerile pe o perioadă de doi ani, doamna A. a solicitat o perioadă mai îndelungată, pentru a ține seama de împrejurările economice și de interesele flotei de pescuit spaniole, care ar avea nevoie de o anumită perioadă pentru a se adapta la consecințele posibile ale depășirii cotelor de pescuit și la deducerea subsecventă (a se vedea punctul 15 de mai sus). Pe de altă parte, în urma deciziei serviciilor competente ale Comisiei de a propune, în anexa la proiectul de regulament atacat, o repartizare a deducerilor pe o perioadă de patru ani și de a majora valoarea acestor deduceri în mod progresiv, doamna A. a solicitat repartizarea deducerilor vizate pe o perioadă de cinci sau de șase ani. Această solicitare a condus la suspendarea procedurii de consultare interservicii a Comisiei între 18 și 22 februarie 2011 și la o extindere a acestei perioade la cinci ani, astfel cum este consacrată în anexa la regulamentul atacat (a se vedea punctele 16 și 17 de mai sus).
69 Astfel, rezultă din elementele care precedă că autoritățile spaniole au avut ocazii repetate, de care au profitat, să își prezinte în mod util punctul de vedere și că au fost în măsură în mod efectiv, în perioada iulie 2010-februarie 2011, să prezinte orice informații relevante, în special în ceea ce privește situația socioeconomică a sectorului pescuitului spaniol, permițând Comisiei să își exercite puterea de apreciere în temeiul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul, și chiar că au fost în măsură să influențeze rezultatul acestora.
70 În consecință, în speță, dreptul de a fi ascultat al Regatului Spaniei a fost respectat.
71 În această privință, argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să organizeze o audiere formală a autorităților spaniole cu privire la măsurile de deducere, astfel cum sunt menționate în regulamentul atacat, nu poate fi primit.
72 Este necesar să se arate mai întâi că, astfel cum susține Comisia, spre deosebire de alineatele (4) și (5) ale articolului 105 din Regulamentul privind controlul coroborate cu articolul 140 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 404/2011 (a se vedea punctul 53 de mai sus), alineatele (1) și (2) ale articolului 105 din Regulamentul privind controlul nu prevăd expres o obligație a Comisiei de a consulta statul membru vizat în cadrul unei audieri formale privind măsurile de deducere vizate anterior adoptării lor și, așadar, cu atât mai puțin o obligație a Comisiei de a consulta statul membru vizat prin intermediul unei audieri formale cu privire la modalitățile de punere în aplicare a acestora.
73 În continuare, ținând seama de împrejurările amintite la punctele 66-69 de mai sus, Regatul Spaniei nu poate susține în mod valabil că, în lipsa unei audieri formale de către Comisie, nu a fost în măsură, dacă era cazul, după consultarea sectorului pescuitului, să formuleze propuneri adecvate care să poată influența cuprinsul regulamentului atacat. Astfel, pe de o parte, într‑un caz precum în speță, atunci când cantitatea totală care trebuie dedusă nu este contestată de statul membru vizat, dreptul de a fi ascultat nu impune Comisiei să acorde statului membru respectiv ocazia de a se pronunța cu privire la cifrele precise ale deducerilor pe care intenționează să le rețină în actul atacat și să le repartizeze pe mai mulți ani pentru a atinge plafonul impus. Pe de altă parte, în speță, în urma acceptării obligației de a restitui cantitatea totală de cote menționată și în temeiul obligației sale de cooperare loială, astfel cum rezultă din articolul 4 alineatul (3) TUE, Regatul Spaniei era obligat să furnizeze din proprie inițiativă și în timp util orice informație relevantă cu privire la acest aspect pentru a permite Comisiei să își exercite în mod adecvat și în cunoștință de cauză puterea de apreciere în temeiul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul. Or, autoritățile spaniole nu au demonstrat că au folosit ocaziile repetate avute în cursul procedurii administrative pentru a‑și îndeplini obligația de cooperare loială și pentru a prezenta astfel de informații relevante, cu toate că erau la curent cu importanța mizei pentru sectorul pescuitului și cu faptul că, la origine, Comisia intenționase să repartizeze deducerile necesare pe o durată mult mai scurtă de cinci ani. În fine, Regatul Spaniei nu a explicat dacă și în ce măsură a consultat sectorul pescuitului spaniol cu privire la modul în care era util să se repartizeze cantitatea totală a deducerilor impuse în timp, chiar dacă avea cunoștință de acestea încă din luna iulie 2010 (a se vedea punctul 3 de mai sus).
74 În aceste condiții, Regatul Spaniei nu poate reproșa Comisiei că i‑a încălcat dreptul la apărare pentru motivul că nu a realizat o audiere formală a autorităților spaniole privind deducerile reținute în final în regulamentul atacat.
75 Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins ca neîntemeiat.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice
76 Regatul Spaniei susține, în esență, că măsurile de deducere care i‑au fost impuse prin regulamentul atacat, în special prin articolul 2 din acesta, nu îndeplinesc cerințele de claritate, precizie și claritate. Astfel, rezervându‑și o largă putere discreționară și folosind expresia „dacă este cazul”, Comisia și‑ar fi rezervat posibilitatea de a majora deducerile în viitor în mod unilateral și de a le repartiza pe o perioadă nedeterminată, în loc de a stabili în special criterii previzibile care garantează că deducerile cotelor disponibile anual nu depășesc un anumit plafon. În această privință, Regatul Spaniei amintește că o astfel de putere este lipsită de temei juridic și a fost exercitată în lipsa unei norme de aplicare aprobate în cadrul procedurii comitetului și, prin urmare, fără participarea tuturor statelor membre. Or, o asemenea situație ar încălca principiul securității juridice.
77 Comisia contestă argumentele Regatului Spaniei și solicită respingerea prezentului motiv.
78 Potrivit susținerilor Comisiei, este suficient să se constate că, în conformitate cu prevederile articolului 105 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind controlul, anexa la regulamentul atacat cuprinde un calcul precis, în temeiul datelor necontestate de autoritățile spaniole și în temeiul factorului de multiplicare relevant, al deducerilor care trebuie aplicate, al căror plafon total de 39 242 t este clar indicat în a șasea coloană a tabelului. În plus, astfel cum reiese în mod explicit din coloanele 7-11 ale tabelului menționat, această valoare totală a deducerilor este împărțită în cinci valori distincte (4 500 + 5 500 + 9 748 + 9 747 + 9 747 = 39 242), repartizate pentru fiecare dintre anii 2011-2015. În cele din urmă, astfel cum se explică în considerentul (7) al regulamentului atacat și în înscrisurile Comisiei, expresia „dacă este cazul” care figurează în coloana corespunzătoare anului 2015 nu poate avea drept efect majorarea acestei valori totale a deducerilor impuse prin regulamentul menționat, ci servește numai pentru a rezerva Comisiei posibilitatea de a completa deducerile astfel impuse în anii ulteriori în cazul în care cotele (încă necunoscute) care urmează să fie atribuite Regatului Spaniei pentru anii 2011-2015 nu vor fi suficiente pentru a suporta deducerea prevăzută. Cu alte cuvinte, Comisia intenționează numai să aplice o deducere de 9 747 t, astfel cum este prevăzută pentru anul 2015, în cazul „anilor următori” în măsura în care o astfel de deducere se dovedește cel puțin în parte necesară pentru atingerea plafonului deducerilor impuse de 39 242 t.
79 În consecință, argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia Comisia și‑ar rezerva dreptul de a majora în mod unilateral plafonul valorii deducerilor prevăzute nu poate fi primit.
80 Astfel, având în vedere abordarea regulamentului descrisă la punctul 78 de mai sus, care este suficient de clară, precisă și previzibilă sub aspectul efectelor (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 7 iunie 2005, VEMW și alții, C‑17/03, Rec., p. I‑4983, punctul 80 și jurisprudența citată) și care permite autorităților spaniole să cunoască în măsură suficientă întinderea obligațiilor pe care li le impune în materie de deduceri (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Curții din 29 aprilie 2004, Sudholz, C‑17/01, Rec., p. I‑4243, punctul 34 și jurisprudența citată), motivul întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice nu poate fi primit.
81 Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins ca neîntemeiat.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime
82 Potrivit Regatului Spaniei, regulamentul atacat, care a fost adoptat la 22 februarie 2013 și a intrat în vigoare la 23 februarie 2013, a perturbat semnificativ punerea în aplicare a dispozițiilor Ordinului ARM 271/2010, în temeiul cărora campania de pescuit a macroului începuse deja la 15 februarie 2011 (a se vedea punctul 11 de mai sus). Or, elaborarea acestei reglementări interne ar fi necesitat o perioadă îndelungată de consultări cu sectorul vizat și, în sfârșit, proiectul acesteia din urmă ar fi fost comunicat Comisiei conform articolului 46 din Regulamentul (CE) nr. 850/98 al Consiliului din 30 martie 1998 pentru conservarea resurselor de pescuit prin măsuri tehnice de protecție a puietului de organisme marine (JO L 125, p. 1, Ediție specială, 04/vol. 4, p. 60). O astfel de abordare ar fi totuși contrară între altele principiului protecției încrederii legitime. Regatul Spaniei precizează în esență că, deși cotele sau posibilitățile de pescuit nu sunt drepturi subiective inalterabile, aceste cote constituie totuși deja autorizații specifice pentru exercitarea activităților de pescuit la un moment dat, iar posibilitățile respective sunt reale, identificabile și cuantificabile pentru o perioadă concretă, astfel încât „devin drepturi concrete care sunt atribuie pe o durată determinată”. Or, aceste drepturi sau posibilități de pescuit ar fi fost modificate a posteriori prin regulamentul atacat, ceea ce ar fi permis în special o încălcare a principiului protecției încrederii legitime a titularilor drepturilor sau posibilităților respective.
83 Comisia contestă argumentele Regatului Spaniei și solicită respingerea prezentului motiv.
84 Potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul de a se baza pe principiul protecției încrederii legitime revine oricărei persoane aflate în situația în care o autoritate a Uniunii i‑a creat așteptări justificate. Dreptul de a invoca acest principiu presupune totuși îndeplinirea a trei condiții cumulative. În primul rând, administrația Uniunii trebuie să fi furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. În al doilea rând, aceste asigurări trebuie să fie de natură să dea naștere unei așteptări legitime în percepția persoanei căreia îi sunt adresate. În al treilea rând, asigurările furnizate trebuie să fie conforme normelor aplicabile (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 18 iunie 2010, Luxemburg/Comisia, T‑549/08, Rep., p. II‑2477, punctul 71 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2012, Applied Microengineering/Comisia, T‑387/09, punctele 57 și 58 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Curții din 17 martie 2011, AJD Tuna, C‑221/09, Rec., p. I‑1655, punctele 71 și 72).
85 În speță, trebuie să se constate că Regatul Spaniei nu a invocat nicio asigurare precisă, necondiționată și concordantă în sensul jurisprudenței citate anterior care să poate justifica constatarea unei încălcări a principiului protecției încrederii legitime în privința sa. Dimpotrivă, este cert că autoritățile spaniole fuseseră informate într‑un stadiu inițial al procedurii administrative că Comisia urmărea să efectueze deduceri conform articolului 105 din Regulamentul privind controlul în temeiul depășirii cotei de pescuit în cauză în cursul anului 2010 (a se vedea punctele 6-9 de mai sus) și că serviciile sale informaseră chiar autoritățile spaniole, prin scrisoarea din 14 decembrie 2010, respectiv anterior adoptării Ordinului ARM 271/2010, în legătură cu adoptarea iminentă a unor măsuri de deducere și le recomandase să nu autorizeze campania de pescuit din 2011 decât într‑o proporție maximă de 50 % din cota atribuită (a se vedea punctele 10 și 11 de mai sus). Astfel, în aceste împrejurări, Regatul Spaniei nu poate reproșa Comisiei că i‑a creat așteptări justificate cu privire la menținerea cotelor de pescuit al macroului începând cu anul 2011 și nu este necesară pronunțarea cu privire la aspectul dacă aceste cote reprezintă „drepturi dobândite” ale operatorilor vizați din sectorul pescuitului.
86 În plus, presupunând chiar că Regatul Spaniei intenționează să invoce în speță o atingere adusă încrederii legitime a operatorilor din sectorul pescuitului și că un astfel de motiv este admisibil, acesta nu poate fi primit.
87 Astfel, în această privință, trebuie amintit că, deși posibilitatea de a invoca protecția încrederii legitime, în calitate de principiu fundamental al dreptului Uniunii, aparține oricărui operator economic căruia o instituție i‑a creat așteptări justificate, totuși, atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri a Uniunii de natură să îi afecteze interesele, acesta nu poate invoca beneficiul principiului amintit atunci când această măsură este adoptată. În plus, operatorii economici nu pot avea încredere legitimă în menținerea unei situații existente care se poate modifica ca urmare a puterii de apreciere a instituțiilor Uniunii, în special într‑un domeniu precum cel al politicii comune a pescuitului, al cărui obiect presupune o adaptare constantă în funcție de fluctuațiile situației economice (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 septembrie 2009, Plantanol, C‑201/08, Rec., p. I‑8343, punctul 53 și jurisprudența citată, Hotărârea Curții AJD Tuna, punctul 84 de mai sus, punctul 73, și Hotărârea Tribunalului din 19 octombrie 2005, Cofradía de pescadores „San Pedro de Bermeo” și alții/Consiliul, T‑415/03, Rec., p. II‑4355, punctul 78).
88 În cele din urmă, reiese de asemenea dintr‑o jurisprudență constantă că o atingere adusă principiului protecției încrederii legitime nu poate fi invocată de o persoană vinovată de o încălcare vădită a reglementării în vigoare (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 12 decembrie 1985, Sideradria/Comisia, 67/84, Rec., p. 3983, punctul 21, și Ordonanța Curții din 25 noiembrie 2004, Vela și Tecnagrind/Comisia, C‑18/03 P, nepublicată în Repertoriu, punctele 117-119; a se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 aprilie 2003, Forum des migrants/Comisia, T‑217/01, Rec., p. II‑1563, punctul 76 și jurisprudența citată). Or, trebuie să se constate că, în speță, depășirea, necontestată de autoritățile spaniole, de către operatorii spanioli din sectorul pescuitului a cotelor de pescuit al macroului atribuite Regatului Spaniei pentru anul 2010 prin Regulamentul (UE) nr. 23/2010 al Consiliului din 14 ianuarie 2010 de stabilire, pentru 2010, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite resurse halieutice şi grupe de resurse halieutice, aplicabile în apele UE şi, pentru navele din UE, în ape în care sunt necesare limitări ale capturilor şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1359/2008, (CE) nr. 754/2009, (CE) nr. 1226/2009 şi (CE) nr. 1287/2009 (JO L 21, p. 1 și 55), constituie o astfel de încălcare vădită.
89 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, prezentul motiv trebuie respins ca neîntemeiat.
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament
90 Regatul Spaniei reproșează Comisiei că a fost tratat în mod inegal față de Irlanda și de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în pofida existenței unor situații comparabile. În această privință, acesta amintește că considerentul (7) al regulamentului atacat enunță, pe de o parte, riscul unor consecințe socioeconomice disproporționate atât pentru sectorul vizat al pescuitului, cât și pentru industria prelucrării aferentă acestuia și, pe de altă parte, ca o consecință a acestora, necesitatea de a aplica deducerile pe o perioadă de cinci ani, din 2011 până în 2015, precum și posibilitatea de a opera noi deduceri, dacă este necesar, pentru anii următori. Criteriul riscului unor consecințe socioeconomice ar fi fost luat în considerare și anterior, cu ocazia adoptării Regulamentului (CE) nr. 147/2007 al Comisiei din 15 februarie 2007, de modificare a anumitor cote de pescuit pentru perioada 2007-2012 în conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (JO L 46, p. 10), în ceea ce privește deducerile aplicate cotelor de macrou atribuite Irlandei și Regatului Unit, care ar fi fost plafonate la 15 % din cota anuală. Totuși, în regulamentul atacat, în pofida unei motivații analoge și a existenței unei situații comparabile, Comisia nu ar fi aplicat același plafon, ci un procent de deducere anuală superior valorii de 15 %, ceea ce ar constitui o discriminare nejustificată. Regatul Spaniei adaugă că, spre deosebire de regulamentul atacat, Regulamentul nr. 147/2007 a fost adoptat în cadrul procedurii comitetului și, deși comitetul respectiv nu a emis un aviz în termen, statele membre vizate au avut ocazia, astfel cum se confirmă în considerentul (13) al acestuia, să se exprime cu privire la criteriile de deducere. Ca urmare a lipsei unei audieri a autorităților spaniole, Comisia nu ar fi luat în considerare niciun criteriu specific sectorului spaniol al pescuitului care ar fi putut permite definirea situațiilor relevante în vederea aplicării corecte a principiului egalității de tratament. În orice caz, criteriul riscului consecințelor socioeconomice ar fi aplicabil în același mod în situația Irlandei și, respectiv, a Regatului Unit, pe de o parte, și a Regatului Spaniei, pe de altă parte. Prin urmare, Comisia ar fi fost obligată să aplice în special același plafon maxim de reduceri anual de 15 % în regulamentul atacat.
91 Comisia contestă că ar fi încălcat principiul egalității de tratament față de Regatul Spaniei, situațiile invocate de acesta fiind vădit diferite atât în fapt, cât și în drept.
92 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că primul‑al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură, au fost respinse ca neîntemeiate, astfel încât argumentele Regatului Spaniei în același sens, astfel cum sunt reiterate în susținerea prezentului motiv, trebuie de asemenea respinse.
93 În ceea ce privește, mai precis, pretinsa încălcare a principiului egalității de tratament, trebuie amintit că acest principiu general de drept al Uniunii impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv. În plus, încălcarea principiului menționat ca urmare a unui tratament diferențiat presupune că situațiile vizate sunt comparabile având în vedere toate elementele care le caracterizează. Elementele care definesc diferite situații și, astfel, caracterul comparabil al acestora trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea actului Uniunii care instituie distincția în cauză. În plus, trebuie luate în considerare principiile și obiectivele domeniului căruia îi aparține actul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții, C‑127/07, Rec., p. I‑9895, punctele 23, 25 și 26 și jurisprudența citată, și Hotărârea Curții din 12 mai 2011, Luxemburg/Parlamentul European și Consiliul, C‑176/09, Rec., p. I‑3727, punctele 31 și 32).
94 În speță, trebuie să se constate că, atât din punct de vedere juridic, cât și din punctul de vedere al faptelor, situațiile aflate la originea adoptării regulamentului atacat și, respectiv, a Regulamentului nr. 147/2007 nu erau nici identice, nici similare pentru a justifica tratamentul lor egal din partea Comisiei.
95 Astfel, Regulamentul nr. 147/2007 avea drept temei juridic articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (JO L 358, p. 59, Ediție specială, 04/vol. 6, p. 237), care a fost înlocuit prin articolul 105 din Regulamentul privind controlul [a se vedea articolul 121 alineatul (2) litera (b) din acesta] și urmărea operarea unor așa‑numite deduceri „istorice” în temeiul unei depășiri a cotelor de pescuit al macroului în anii 2001-2005, în speță de către Regatul Unit, situație reglementată în prezent prin articolul 105 alineatul (4) din același regulament, care nu era aplicabil în speță. În schimb, în speță, Comisia nici măcar nu era autorizată să aplice această dispoziție întrucât depășirea cotelor de pescuit constatată intra în domeniul de aplicare al articolului 105 alineatul (2) din regulamentul menționat, care viza depășirea cotei pentru un singur „an dat”.
96 Pe de altă parte, trebuie să se sublinieze că, contrar criteriilor foarte precise prevăzute de articolul 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul, care consacră o competență nediscreționară a Comisiei cu privire la calculul valorii exacte a deducerilor care trebuie efectuate (a se vedea punctul 44 de mai sus), articolul 23 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul nr. 2371/2002, al cărui cuprins corespunde în esență celui al articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul privind controlul, implica – ca urmare a naturii sale generale și în lipsa unor precizări suplimentare în alte prevederi ale Regulamentului nr. 2371/2002 – atribuirea unei largi puteri de apreciere Comisiei cu privire la stabilirea valorii respective și la modul de calcul al acesteia. În plus, în exercitarea acestei puteri de apreciere, Comisia a considerat oportun să modifice coeficientul corector aplicabil și să limiteze deducerile vizate pentru perioada 2007-2012 la 15 % din cota de pescuit anuală atribuită statului membru vizat [a se vedea considerentele (7) și (11) ale Regulamentului nr. 147/2007]. Or, în temeiul articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul, pe care Comisia l‑a aplicat în speță, o astfel de abordare nu ar fi fost legal posibilă.
97 În consecință, chiar dacă numai din motive juridice, Regatul Spaniei pretinde în mod nejustificat că situațiile reglementate de regulamentul atacat și, respectiv, de Regulamentul nr. 147/2007 erau cel puțin comparabile și că Comisia ar fi trebuit să îi aplice același procent de reducere de 15 % în speță, în temeiul principiului egalității de tratament.
98 În aceste condiții, chiar presupunând că, astfel cum pretinde Regatul Spaniei, situația socioeconomică a industriei pescuitului în statele membre respective ar fi fost cel puțin comparabilă, argument pentru care Regatul Spaniei nu prezintă nicio probă precisă, Comisia nu ar fi fost în drept, având în vedere criteriile obligatorii de la articolul 105 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul, să aplice aceeași metodă de calcul al deducerilor precum cea existentă în cadrul Regulamentului nr. 147/2007, care era întemeiat pe articolul 23 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul nr. 2371/2002.
99 În consecință, întrucât situațiile în cauză nu erau comparabile și au fost tratate în mod diferit, motivul întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament trebuie respins ca neîntemeiat, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte argumente pe care părțile le invocă în acest context.
100 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
101 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
102 Întrucât Regatul Spaniei a căzut în pretenții cu privire la toate motivele invocate și Comisia a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, se impune ca Regatul Spaniei să fie obligat să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisie.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 iunie 2014.
Semnături
Cuprins
Istoricul cauzei2
Procedura și concluziile părților7
În drept8
Rezumat al motivelor de anulare8
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 105 alineatul (6) din Regulamentul privind controlul9
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură11
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare13
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice18
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime20
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament22
Cu privire la cheltuielile de judecată24