HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
28 iunie 2012(*)
„Marcă comunitară — Procedură de declarare a nulității — Marca comunitară figurativă B. Antonio Basile 1952 — Marca națională verbală anterioară BASILE — Motiv relativ de refuz — Limitarea drepturilor ca urmare a toleranței — Articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 54 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009] — Risc de confuzie — Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009]”
În cauza T‑133/09,
I Marchi Italiani Srl, cu sediul în Napoli (Italia),
Antonio Basile, cu domiciliul în Giugliano in Campania (Italia),
reprezentați de G. Militerni, de L. Militerni și de F. Gimmelli, avocați,
reclamanți,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat inițial de A. Sempio și ulterior de P. Bullock, în calitate de agenți,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă in fața Tribunalului, fiind
Osra SA, cu sediul în Rovereta (Saint‑Marin), reprezentată de A. Masetti Zannini de Concina, de R. Cartella și de G. Petrocchi, avocați,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 9 ianuarie 2009 (cauza R 502/2008‑2) privind o procedură de declarare a nulității între Osra SA și I Marchi Italiani Srl,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii H. Kanninen (președinte), N. Wahl și S. Soldevila Fragoso (raportor), judecători,
grefier: doamna C. Heeren, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 martie 2009,
având în vedere memoriul în răspuns al OAPI depus la grefa Tribunalului la 8 septembrie 2009,
având în vedere memoriul intervenientei depus la grefa Tribunalului la 27 august 2009,
având în vedere decizia din 14 octombrie 2009 prin care se refuză autorizarea depunerii unui memoriu în replică,
având în vedere modificarea compunerii camerelor Tribunalului,
în urma ședinței din 8 martie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 14 ianuarie 2000, cel de al doilea reclamant, domnul Antonio Basile, acționând în calitate de comerciant individual sub denumirea de B. Antonio Basile 1952, a prezentat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), potrivit Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 14, 18 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.
4 Marca comunitară B. Antonio Basile 1952 a fost înregistrată la 27 aprilie 2001 cu numărul 1 462 555.
5 La 21 aprilie 2006, intervenienta, Osra SA, a prezentat o cerere de declarare a nulității, în temeiul articolului 52 alineatul (1) litera (a) și al articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 [devenite articolul 53 alineatul (1) litera (a) și articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009], în ceea ce privește produsele din clasa 25, întemeiată pe următoarele mărci:
— marca verbală italiană BASILE, înregistrată la 7 martie 1995 cu numărul 738 901 (denumită în continuare „marca anterioară”);
— înregistrarea internațională R413 396 B a mărcii verbale BASILE, din 13 ianuarie 1995 (denumită în continuare „înregistrarea internațională anterioară”).
6 Produsele vizate de marca anterioară și de înregistrarea internațională anterioară fac parte din clasa 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa și corespund următoarei descrieri: „Haine de stradă pentru bărbați din materiale țesute, din piele, din tricot sau din alte materiale, cum ar fi jachete, pantaloni, inclusiv jeans, cămăși, bluze, tricouri, maiouri de corp, pulovere, bluzoane, pardesie, impermeabile, mantouri, costume, costume de baie, halate”.
7 Marca comunitară a făcut obiectul unei cesiuni parțiale în favoarea primei reclamante, I Marchi Italiani Srl. Ca urmare a acestei cesiuni, înregistrarea divizionară numărul 5 274 121 (denumită în continuare „marca atacată”) a fost creată în favoarea societății menționate pentru următoarele produse din clasa 25: „Cămăși, galanterie, haine de stradă pentru bărbați, femei și copii, cu excepția hainelor din piele, cravate, lenjerie de corp, încălțăminte, pălării, șosete, eșarfe pentru bărbați, femei și copii”.
8 La 2 noiembrie 2006, OAPI a informat‑o pe intervenientă că cererea sa de declarare a nulității a fost extinsă la înregistrarea divizionară menționată.
9 La 21 ianuarie 2008, divizia de anulare a admis cererea de declarare a nulității și prima reclamantă a formulat o cale de atac la OAPI împotriva acestei decizii la 18 martie 2008.
10 Prin Decizia din 9 ianuarie 2009 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a OAPI a respins calea de atac apreciind, în primul rând, că limitarea drepturilor ca urmare a toleranței nu era aplicabilă, deoarece termenul de cinci ani nu expirase, în al doilea rând, că coexistența mărcilor aflate în conflict în Italia nu fusese stabilită și, în al treilea rând, că exista un risc de confuzie între marca atacată și marca anterioară, deoarece, pe de o parte, produsele vizate de mărcile respective erau identice sau similare și, pe de altă parte, mărcile aflate în conflict erau similare pe plan vizual, fonetic și conceptual.
Concluziile părților
11 Reclamanții solicită Tribunalului:
— anularea deciziei atacate;
— declararea validității și a eficacității înregistrării mărcii B. Antonio Basile 1952;
— obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
12 OAPI și intervenienta solicită Tribunalului:
— respingerea acțiunii;
— obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
13 În ședință, prima reclamantă a declarat că renunță la al doilea capăt de cerere, renunțare de care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței. De asemenea, cel de al doilea reclamant, nefiind parte în procedura desfășurată în fața camerei de recurs, a renunțat la judecată în ședința din cadrul acțiunii împotriva deciziei atacate.
În drept
Cu privire la admisibilitatea argumentelor și a documentelor prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului
14 Prima reclamantă susține, pe de o parte, că numele de familie Basile a făcut obiectul a numeroase înregistrări în Italia și, pe de altă parte, că marca atacată beneficiază de o notorietate și de un renume certe și că negarea acestora ar fi „contrară toleranței și bunei‑credințe, principii generale care ar trebui să guverneze orice relație comercială”.
15 OAPI susține că argumentele referitoare la înregistrarea numelui de familie Basile în Italia, la renumele mărcii anterioare și la încălcarea principiului bunei‑credințe, precum și documentele din anexele nr. 7, 13, 14 și 15 la cererea introductivă au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului și sunt, așadar, inadmisibile.
16 Potrivit articolului 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, memoriile părților nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs. Astfel, este de competența Tribunalului, în cadrul prezentului litigiu, să verifice legalitatea deciziilor camerelor de recurs. În consecință, controlul exercitat de Tribunal nu poate depăși cadrul factual și juridic al litigiului, astfel cum a fost prezentat în fața camerei de recurs [Hotărârea Tribunalului din 22 iunie 2004, „Drie Mollen sinds 1818”/OAPI – Nabeiro Silveria (Galáxia), T‑66/03, Rec., p. II‑1765, punctul 45]. De asemenea, un reclamant nu poate modifica în fața Tribunalului cadrul procesual al litigiului, astfel cum rezultă acesta din pretențiile și din susținerile prezentate de el însuși și de intervenient (Hotărârea Curții din 26 aprilie 2007, Alcon/OAPI, C‑412/05 P, Rep., p. I‑3569, punctul 43, și Hotărârea Curții din 18 decembrie 2008, Les Éditions Albert René/OAPI, C‑16/06 P, Rep., p. I‑10053, punctul 122).
17 În speță, din examinarea dosarului reiese că argumentele referitoare la faptul că numele de familie Basile a făcut obiectul a numeroase înregistrări ca marcă, la renumele mărcii atacate și la încălcarea principiului bunei‑credințe nu au fost invocate în fața camerei de recurs. Rezultă însă din examinarea cererii introductive că argumentul referitor la numeroasele înregistrări ale numelui de familie Basile este legat de argumentarea privind lipsa caracterului distinctiv al numelui respectiv. Or, aceasta vizează contestarea existenței unui risc de confuzie între semnele aflate în conflict și a fost prezentată în fața camerei de recurs. Prin urmare, acest argument constituie o dezvoltare a unui motiv invocat în calea de atac în fața camerei de recurs, care trebuie considerată drept admisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea Alcon/OAPI, punctul 16 de mai sus, punctul 40). În schimb, argumentele referitoare la renumele mărcii atacate și la încălcarea principiului bunei‑credințe nu prezintă nicio legătură cu cadrul procesual al litigiului, astfel cum rezultă acesta din pretențiile și din susținerile prezentate de prima reclamantă și de intervenientă în fața camerei de recurs. Prin urmare, acestea trebuie considerate inadmisibile.
18 În plus, chiar dacă s‑ar presupune că argumentul invocat de prima reclamantă cu privire la renumele mărcii atacate poate fi interpretat în sensul că urmărește să demonstreze caracterul distinctiv pronunțat în cadrul aprecierii existenței unui risc de confuzie, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, caracterul distinctiv pronunțat al unui semn este relevant în raport cu marca anterioară, iar nu în raport cu marca ulterioară (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1997, SABEL, C‑251/95, Rec., p. I‑6191, punctul 24, Hotărârea Curții din 29 septembrie 1998, Canon, C‑39/97, Rec., p. I‑5507, punctul 18, și Hotărârea Curții din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C‑342/97, Rec., p. I‑3819, punctul 20). În consecință, renumele mărcii ulterioare nu face parte dintre chestiunile de drept care trebuie examinate în mod necesar în vederea aplicării Regulamentului nr. 40/94 în ceea ce privește motivele și cererile prezentate de părți. Având în vedere că renumele mărcii atacate este o chestiune de drept care nu a fost prezentată anterior în fața organelor OAPI și care nu este necesar să fie analizată în vederea asigurării aplicării corecte a Regulamentului nr. 40/94 în ceea ce privește motivele și cererile prezentate de părți, aceasta nu poate afecta, așadar, legalitatea deciziei atacate, referitoare la aplicarea unui motiv relativ de refuz, întrucât nu ține de cadrul juridic al litigiului, astfel cum a fost prezentat în fața camerei de recurs. În consecință, acest argument trebuie considerat inadmisibil [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 1 februarie 2005, SPAG/OAPI – Dann și Backer (HOOLIGAN), T‑57/03, Rec., p. II‑287, punctul 22].
19 În ceea ce privește anexele la cererea introductivă prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului, acestea nu pot fi luate în considerare. Astfel, acțiunea în fața Tribunalului vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale OAPI în sensul articolului 63 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 65 din Regulamentul nr. 207/2009), așa încât funcția Tribunalului nu este aceea de a reexamina circumstanțele de fapt în lumina documentelor prezentate pentru prima dată în fața sa. Se impune, prin urmare, înlăturarea documentelor menționate mai sus fără a fi necesară examinarea forței lor probante [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 24 noiembrie 2005, Sadas/OAPI – LTJ Diffusion (ARTHUR și FELICIE), T‑346/04, Rec., p. II‑4891, punctul 19 și jurisprudența citată].
Cu privire la admiterea probei cu martori
20 Prima reclamantă solicită admiterea probei cu martori în scopul de a stabili, între altele, lipsa confuziei dintre mărcile aflate în conflict, care coexistă în mod pacific în Italia, și cunoașterea la nivel național și internațional a mărcii atacate.
21 OAPI consideră că această cerere nu este justificată, deoarece, pe de o parte, prima reclamantă nu a formulat argumente cu privire la coexistența mărcilor menționate și la lipsa riscului de confuzie care ar rezulta din aceasta și, pe de altă parte, competențele persoanelor chemate să depună mărturie nu au fost precizate.
22 În speță, se impune astfel constatarea faptului că prima reclamantă nu a invocat în înscrisurile sale niciun argument împotriva concluziilor camerei de recurs care figurează la punctul 20 din decizia atacată, referitoare la coexistența, pe piața italiană, a mărcilor aflate în conflict, potrivit cărora aceasta nu ar fi demonstrat acceptarea de către intervenientă a coexistenței mărcilor menționate pe piața italiană și nici, în consecință, lipsa riscului de confuzie în percepția publicului relevant, ca o consecință a educării acestuia, de‑a lungul anilor, în sensul perceperii mărcilor drept semne distinctive ale unor întreprinderi diferite. Ea s‑a limitat să solicite, în cererea introductivă, admiterea probei cu martori în vederea stabilirii inexistenței unui risc de confuzie între mărcile aflate în conflict și a coexistenței pacifice a mărcilor menționate pe piața italiană.
23 În această privință, pe de o parte, trebuie arătat că, întrucât prima reclamantă nu a prezentat în cererea introductivă niciun argument suplimentar care să permită contestarea concluziilor camerei de recurs cu privire la coexistența mărcilor aflate în conflict, cererea de admitere a probei cu martori în scopul stabilirii respectivei coexistențe nu este justificată. Pe de altă parte, trebuie amintit că aceasta nu poate pretinde să completeze în fața Tribunalului elementele de probă prezentate în cursul procedurii administrative pentru a stabili această coexistență. După cum reiese din jurisprudența citată la punctul 19 de mai sus, acțiunea în fața Tribunalului vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale OAPI în sensul articolului 63 din Regulamentul nr. 40/94, astfel încât funcția Tribunalului nu este aceea de a reexamina circumstanțele de fapt în lumina elementelor de probă prezentate pentru prima dată în fața sa. Se impune, prin urmare, respingerea cererii de admitere a probei cu martori formulate de prima reclamantă.
24 Aceasta din urmă solicită, pe de altă parte, admiterea probei cu martori pentru a stabili, în primul rând, utilizarea în mod continuu și neîntrerupt a mărcii atacate la nivel național și internațional, în al doilea rând, activitățile desfășurate de întreprinderea celui de al doilea reclamant începând din 1970 prin utilizarea a diferite mărci, între care marca atacată începând din 1998, și, în al treilea rând, cunoașterea atât a pieței naționale, cât și a celei internaționale a produselor care poartă marca atacată.
25 În esență, s‑ar părea că cererea de admitere a probei cu martori are ca scop stabilirea renumelui și a notorietății mărcii atacate. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 17 și 18 de mai sus, acest argument este însă inadmisibil și se impune, în consecință, respingerea cererii menționate.
26 Chiar dacă s‑ar presupune că prima reclamantă a intenționat ca, prin cererea de admitere a probei cu martori, să stabilească faptul că titularul mărcii anterioare avea cunoștință despre utilizarea pe piață a mărcii atacate și, așadar, despre limitarea drepturilor ca urmare a toleranței, se impune respingerea acestei cereri. Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 32 de mai jos, utilizarea relevantă a mărcii atacate pe piață este cea ulterioară înregistrării mărcii respective. Având în vedere că s‑au scurs mai puțin de cinci ani între data înregistrării și data introducerii cererii de declarare a nulității, cererea de admitere a probei cu martori în vederea stabilirii utilizării mărcii atacate pe piață nu este pertinentă.
Cu privire la fond
27 Prima reclamantă invocă, în esență, în susținerea acțiunii sale două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 54 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009] și, al doilea, pe încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (a) și a articolului 8 alineatul (1) din regulamentul menționat.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94
28 Prima reclamantă susține că cererea de declarare a nulității a fost prezentată după expirarea termenului de cinci ani, calculat de la depunerea cererii de înregistrare a mărcii atacate.
29 Conform articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, titularul unei mărci naționale anterioare care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci comunitare ulterioare în cadrul statului membru în care marca anterioară a fost înregistrată, având cunoștință despre această utilizare, nu mai poate solicita declararea nulității și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare decât dacă depunerea sa a fost efectuată cu rea‑credință.
30 În speță, marca atacată a fost înregistrată la 27 aprilie 2001, iar intervenienta a introdus cererea de declarare a nulității la 21 aprilie 2006, și anume la mai puțin de cinci ani de la data înregistrării. Cu toate acestea, prima reclamantă pretinde că data de la care trebuie să se calculeze termenul de cinci ani este cea a depunerii cererii de înregistrare a mărcii atacate, și anume 14 ianuarie 2000.
31 Potrivit jurisprudenței, trebuie întrunite patru condiții pentru ca termenul de limitare a drepturilor ca urmare a toleranței să înceapă să curgă în cazul utilizării unei mărci ulterioare identice cu marca anterioară sau atât de similare încât să creeze confuzie. În primul rând, marca ulterioară trebuie să fie înregistrată, în al doilea rând, depunerea sa trebuie să fi fost efectuată cu bună‑credință de către titular, în al treilea rând, aceasta trebuie să fie utilizată în statul membru în care marca anterioară este protejată și, în sfârșit, în al patrulea rând, titularul mărcii anterioare trebuie să aibă cunoștință despre utilizarea acestei mărci după înregistrare (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 22 septembrie 2011, Budějovický Budvar, C‑482/09, Rep., p. I‑8701, punctele 54 și 56‑58).
32 Spre deosebire de cele susținute de prima reclamantă, termenul de limitare a drepturilor nu începe să curgă de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii comunitare ulterioare. Chiar dacă această dată constituie punctul de plecare relevant pentru aplicarea altor dispoziții ale Regulamentului nr. 40/94, precum articolul 51 alineatul (1) litera (a) și articolul 8 alineatul (2) din regulamentul menționat [devenite articolul 52 alineatul (1) litera (a) și articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009], care au ca obiect stabilirea unei priorități din punct de vedere temporal între mărcile aflate în conflict, aceasta nu este data relevantă atunci când este vorba despre stabilirea punctului de plecare al termenului de limitare a drepturilor prevăzut la articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94. Astfel, finalitatea articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 este aceea de a‑i sancționa pe titularii mărcilor anterioare care au tolerat utilizarea unei mărci comunitare ulterioare timp de cinci ani consecutivi, având cunoștință despre această utilizare, prin pierderea posibilității de a formula cereri de declarare a nulității și opoziții împotriva mărcii menționate, care va putea coexista, așadar, cu marca anterioară. Momentul în care titularul mărcii anterioare are cunoștință despre utilizarea mărcii comunitare ulterioare este momentul din care acesta are posibilitatea de a nu o tolera și, așadar, de a formula opoziție sau de a solicita declararea nulității mărcii ulterioare. Nu se poate considera că titularul mărcii anterioare a tolerat utilizarea mărcii comunitare ulterioare, odată ce a avut cunoștință despre utilizarea acesteia, dacă nu era în măsură nici să se opună utilizării sale, nici să solicite declararea nulității acesteia (a se vedea prin analogie Hotărârea Budějovický Budvar, punctul 31 de mai sus, punctele 44‑50).
33 Din interpretarea teleologică a articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 rezultă că data relevantă pentru calcularea punctului de plecare al termenului de limitare a drepturilor este data cunoașterii utilizării acestei mărci. Această dată nu poate fi decât ulterioară datei înregistrării sale, moment de la care se dobândește dreptul asupra mărcii comunitare [a se vedea considerentul (7) al Regulamentului nr. 40/94], iar marca respectivă va fi utilizată pe piață ca marcă înregistrată, utilizarea acesteia putând fi, așadar, cunoscută de terți. În consecință, spre deosebire de ceea ce pretinde prima reclamantă, termenul de limitare a drepturilor ca urmare a toleranței începe să curgă de la momentul în care titularul mărcii anterioare a avut cunoștință despre utilizarea mărcii comunitare ulterioare, după înregistrarea sa, iar nu de la momentul depunerii cererii de înregistrare a unei mărci comunitare.
34 În speță, prima reclamantă nu a furnizat indicii care să permită stabilirea momentului de la care intervenienta a avut cunoștință despre utilizarea mărcii atacate după înregistrarea sa. Aceasta s‑a limitat să afirme că marca atacată a fost utilizată timp de mai mult de cinci ani în Italia și că intervenienta ar fi trebuit să aibă cunoștință despre această utilizare. Astfel cum s‑a constatat la punctul 30 de mai sus, s‑au scurs însă mai puțin de cinci ani între data înregistrării mărcii atacate și data depunerii cererii de declarare a nulității, utilizarea mărcii înainte de această dată nefiind relevantă în măsura în care aceasta nu fusese încă înregistrată.
35 Având în vedere ansamblul celor prezentate mai sus, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (a) și a articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94
36 În esență, prima reclamantă contestă decizia atacată în ceea ce privește, pe de o parte, existența unei similitudini pe plan vizual, fonetic și conceptual între marca anterioară și marca atacată și, pe de altă parte, caracterul distinctiv al numelui de familie Basile, care figurează în cadrul celor două mărci.
37 Potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009], la opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau a asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau a asemănării produselor sau a serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie în percepția publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.
38 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și a produselor sau serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, Rec., p. II‑2821, punctele 30‑33 și jurisprudența citată].
39 În speță, prima reclamantă nu contestă nici definirea publicului relevant, nici identitatea și analogia dintre produsele desemnate de mărcile aflate în conflict, ceea ce de altfel trebuie confirmat.
40 Aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau al serviciilor în cauză joacă un rol determinant în aprecierea globală a riscului amintit. În această privință, consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca pe un tot și nu face o examinare a diferitor detalii ale acesteia (a se vedea Hotărârea Curții din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C‑334/05 P, Rep., p. I‑4529, punctul 35 și jurisprudența citată).
41 Potrivit jurisprudenței, două mărci sunt similare atunci când, din punctul de vedere al publicului relevant, există între ele o egalitate cel puțin parțială în ceea ce privește unul sau mai multe aspecte relevante, și anume aspectele vizual, fonetic și conceptual [Hotărârea Tribunalului din 23 octombrie 2002, Matratzen Concord/OAPI – Hukla Germany (MATRATZEN), T‑6/01, Rec., p. II‑4335, punctul 30, și Hotărârea Tribunalului din 10 septembrie 2008, Boston Scientific/OAPI – Terumo (CAPIO), T‑325/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 89].
42 Aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare a unei singure componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul că impresia de ansamblu produsă de o marcă complexă în memoria publicului relevant poate fi dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele sale (a se vedea Hotărârea OAPI/Shaker, punctul 40 de mai sus, punctul 41 și jurisprudența citată). Aprecierea similitudinii se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile (Hotărârea Curții OAPI/Shaker, punctul 40 de mai sus, punctul 42, și Hotărârea Curții din 20 septembrie 2007, Nestlé/OAPI, C‑193/06 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 42). Aceasta ar putea fi situația în special atunci când această componentă poate domina prin ea însăși imaginea mărcii respective, pe care publicul relevant o păstrează în memorie, astfel încât toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile în impresia de ansamblu produsă de aceasta (Hotărârea Nestlé/OAPI, citată anterior, punctul 43).
43 În speță, pentru a stabili existența unui risc de confuzie între mărcile aflate în conflict, se impune examinarea, în primul rând, a caracterului distinctiv al numelui de familie Basile și, în al doilea rând, a similitudinii dintre mărcile aflate în conflict.
— Cu privire la caracterul distinctiv al numelui de familie Basile
44 Camera de recurs a considerat, la punctul 31 din decizia atacată, că, cel puțin în Italia, consumatorii atribuie, de regulă, un caracter distinctiv mai pronunțat numelui de familie decât prenumelui prezent în cadrul unor mărci și a concluzionat, la punctul 32 din decizia atacată, că numele de familie Basile are un caracter distinctiv superior celui al prenumelui Antonio.
45 Astfel, potrivit jurisprudenței, consumatorul italian atribuie de regulă un caracter distinctiv mai pronunțat numelui de familie decât prenumelui prezent în cadrul mărcilor aflate în conflict [Hotărârea Tribunalului din 1 martie 2005, Fusco/OAPI – Fusco Internațional (ENZO FUSCO), T‑185/03, Rec., p. II‑715, punctul 54].
46 Astfel cum reiese de asemenea din jurisprudență, această regulă, dedusă din experiență, nu poate fi aplicată în mod automat, fără a ține seama de particularitățile care caracterizează speța [Hotărârea Tribunalului din 12 iulie 2006, Rossi/OAPI – Marcorossi (MARCOROSSI), T‑97/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 45]. În această privință, Curtea a precizat că trebuie să se țină seama, între altele, de împrejurarea că numele de familie în cauză este puțin răspândit sau, dimpotrivă, este foarte răspândit, ceea ce este de natură să influențeze caracterul său distinctiv, precum și de eventuala notorietate a persoanei care solicită înregistrarea prenumelui și a numelui său, împreună, ca marcă (Hotărârea Curții din 24 iunie 2010, Becker/Harman International Industries, C‑51/09 P, Rep., p. I‑5805, punctele 36 și 37).
47 În speță, în primul rând, camera de recurs a afirmat, la punctul 24 din decizia atacată, pe de o parte, că nu s‑a stabilit că numele de familie Basile este foarte răspândit în Italia și, pe de altă parte, că numele de familie respectiv nu este unul dintre cele mai răspândite pe acest teritoriu. Prima reclamantă contestă aceste afirmații, fără a furniza însă niciun element care să permită stabilirea contrariului. Pentru a repune în discuție caracterul distinctiv al numelui de familie menționat, prima reclamantă afirmă, în plus, că acesta a făcut obiectul a numeroase înregistrări. Niciun element din dosar nu permite totuși să se stabilească acest fapt, având în vedere că elementele de probă prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului în această privință au fost considerate inadmisibile (a se vedea punctul 19 de mai sus). Pe de altă parte, prima reclamantă nu contestă aprecierea camerei de recurs, care figurează la punctul 32 din decizia atacată, potrivit căreia prenumele Antonio, care precedă numele de familie Basile în cadrul mărcii atacate, este foarte răspândit în Italia.
48 În al doilea rând, în pofida afirmațiilor sale, prima reclamantă nu a prezentat nici elemente care să permită stabilirea faptului că prenumele Antonio și numele de familie Basile, împreună, identifică o persoană care beneficiază de notorietate, cel puțin în Italia, și că ansamblul va fi perceput, așadar, de consumator ca o marcă compusă dintr‑un prenume și un nume de familie care identifică persoana respectivă, iar nu ca numele de familie Basile, la care au fost adăugate anumite elemente, în special prenumele Antonio.
49 În consecință, camera de recurs a considerat în mod întemeiat, la punctul 32 din decizia atacată, că, în cadrul mărcii atacate, numele de familie Basile are un caracter distinctiv mai pronunțat decât prenumele Antonio.
— Cu privire la similitudinea dintre mărcile aflate în conflict
50 Camera de recurs a considerat, la punctul 30 din decizia atacată, că mărcile aflate în conflict, pe de o parte, prezintă o anumită similitudine pe plan vizual și fonetic și, pe de altă parte, sunt similare pe plan conceptual, având în vedere elementul lor „basile”. În această privință, aceasta a ținut seama de caracterul distinctiv pronunțat al elementului menționat, precum și de împrejurarea că acesta își menține, ca nume de familie, o poziție distinctivă autonomă în cadrul mărcii atacate (punctele 32 și 33 din decizia atacată).
51 Prima reclamantă consideră că similitudinea dintre mărcile aflate în conflict este redusă, deoarece, pe de o parte, elementul comun „basile” nu are caracter distinctiv și, pe de altă parte, structura, lungimea și elementele grafice ale mărcilor menționate sunt diferite. Aceasta arată, în această privință, că, în cazul mărcii atacate, numele de familie Basile este precedat de litera majusculă stilizată „B”, care are un caracter distinctiv pronunțat, precum și de prenumele Antonio și este urmat de elementul „1952”, care evocă o dată.
52 Trebuie constatat că elementul „basile” figurează în fiecare dintre mărcile aflate în conflict, că este unicul element al mărcii anterioare și că, astfel cum reiese de la punctul 49 de mai sus, caracterul său distinctiv este mai pronunțat decât cel al elementului „antonio”, care îl precedă în cadrul mărcii atacate.
53 Cu toate acestea, spre deosebire de concluzia camerei de recurs de la punctul 33 din decizia atacată, elementul „basile” nu își menține, ca nume de familie, o poziție distinctivă autonomă în cadrul mărcii atacate. Astfel, potrivit jurisprudenței, un nume de familie nu păstrează în toate cazurile o poziție distinctivă autonomă pentru simplul motiv că va fi perceput drept un nume de familie. Constatarea unei asemenea poziții nu se poate întemeia decât pe o analiză a ansamblului factorilor pertinenți ai cauzei (Hotărârea Becker/Harman Internațional Industries, punctul 46 de mai sus, punctul 38), analiză pe care camera de recurs nu a efectuat‑o în speță.
54 Această eroare de apreciere a camerei de recurs nu poate determina însă nelegalitatea deciziei atacate.
55 Astfel, trebuie să se considere că mărcile aflate în conflict prezintă o anumită similitudine pe plan vizual și fonetic, care rezultă din prezența elementului „basile”, care este, conform punctului 30 din decizia atacată, elementul cel mai caracteristic al mărcii atacate. Spre deosebire de cele susținute de prima reclamantă, diferențele legate de structura și de lungimea diferite ale mărcilor aflate în conflict, precum și de adăugarea unor elemente grafice în cadrul mărcii atacate nu sunt suficiente pentru a înlătura această concluzie.
56 Astfel, pe plan vizual, litera majusculă stilizată „B”, urmată de un punct, care corespunde inițialei numelui de familie Basile și este plasată deasupra prenumelui Antonio și a numelui de familie Basile, precum și elementul „1952”, plasat sub această expresie și scris cu caractere mai mici, nu sunt elemente suficient de importante pentru a înlătura orice similitudine între mărcile aflate în conflict, creată prin identitatea dintre elementul cel mai caracteristic al mărcii atacate și marca anterioară [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 16 mai 2007, La Perla/OAPI – Worldgem Brands (NIMEI LA PERLA MODERN CLASSIC), T‑137/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 46]. Astfel, chiar dacă litera majusculă stilizată „B” este mai mare decât celelalte elemente ale mărcii atacate, aceasta nu constituie o adăugire semnificativă la elementul „basile”, deoarece corespunde inițialei sau monogramei sale. De asemenea, având în vedere poziția sa în cadrul mărcii atacate și dimensiunea inferioară a caracterelor sale, elementul „1952”, care ar putea fi perceput ca un an, ocupă o poziție secundară în cadrul mărcii atacate și nu atrage atenția consumatorilor în aceeași măsură ca celelalte elemente ale acestei mărci, fără ca aceasta să însemne că este neglijabil.
57 Faptul că elementul „basile” este precedat de elementul „antonio” nu poate infirma această concluzie. În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, deși este cert că partea de început a mărcilor este susceptibilă să rețină atenția consumatorului mai mult decât părțile următoare, această apreciere nu poate fi valabilă în toate cazurile [Hotărârea Tribunalului din 16 mai 2007, Trek Bicycle/OAPI – Audi (ALLTREK), T‑158/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 70]. În speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 47 de mai sus, Antonio este un prenume foarte răspândit în Italia și are, așadar, un caracter distinctiv mai redus decât numele de familie Basile. În consecință, în pofida poziționării sale în partea de început a mărcii atacate, elementul „antonio” nu poate atrage atenția consumatorului în mai mare măsură decât elementul „basile”.
58 Pe plan fonetic, chiar dacă marca atacată, compusă din șase silabe – „an”, „to”, „nio”, „ba”, „si” și „le” –, este mai lungă decât marca anterioară, compusă din trei silabe – „ba”, „si” și „le” –, jumătate dintre silabele mărcii atacate și toate silabele mărcii anterioare, și anume silabele care corespund numelui de familie Basile, sunt identice. Spre deosebire de ceea ce susține prima reclamantă, diferențele dintre mărcile aflate în conflict legate de adăugarea, în cadrul mărcii atacate, a literei majuscule „B” și a elementului „1952” la prenumele Antonio și la numele de familie Basile nu repun în discuție existența unei anumite similitudini fonetice, întrucât, pe de o parte, în principiu, litera majusculă „B”, singură, nu va fi pronunțată de consumatori, care o vor percepe ca pe inițiala sau monograma respectivului nume de familie, și, pe de altă parte, astfel cum s‑a arătat la punctul 56 de mai sus, nici elementul „1952”, care ar putea fi perceput ca un an de către publicul relevant și care ocupă o poziție secundară în cadrul mărcii atacate, nu este, așadar, a priori susceptibil să fie pronunțat de publicul relevant în continuarea expresiei „antonio basile”. Pe de altă parte, după cum s‑a arătat la punctul anterior, având în vedere caracterul său distinctiv mai redus, faptul că elementul „antonio” este plasat în fața elementului „basile” nu este suficient pentru a neutraliza similitudinile existente între cele două mărci.
59 În consecință, camera de recurs a concluzionat în mod întemeiat, la punctul 30 din decizia atacată, că mărcile aflate în conflict prezintă o anumită similitudine pe plan vizual și fonetic.
60 Pe plan conceptual, cele două mărci sunt compuse din numele de familie italian Basile pentru a desemna produsele avute în vedere, fără ca adăugarea prenumelui Antonio în cadrul mărcii atacate să poată schimba această concluzie. În ambele cazuri, originea comercială a produselor vizate de mărcile aflate în conflict va fi percepută de consumatorul relevant ca fiind legată de o persoană care poartă respectivul nume de familie. În consecință, camera de recurs a considerat în mod întemeiat, la punctul 30 din decizia atacată, că cele două mărci erau similare din punct de vedere conceptual.
61 Din ansamblul celor prezentate mai sus rezultă că mărcile aflate în conflict prezintă o anumită similitudine pe plan vizual și fonetic și că sunt similare pe plan conceptual. Având în vedere jurisprudența citată la punctul 41 de mai sus, trebuie să se concluzioneze, prin urmare, că mărcile aflate în conflict sunt similare.
— Cu privire la riscul de confuzie
62 Aprecierea globală a riscului de confuzie implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare și, în special, între similitudinea mărcilor și cea a produselor sau serviciilor desemnate. Astfel, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între mărci și invers [Hotărârea Canon, punctul 18 de mai sus, punctul 17, și Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2006, Mast‑Jägermeister/OAPI – Licorera Zacapaneca (VENADO cu cadru și alții), T‑81/03, T‑82/03 și T‑103/03, Rec., p. II‑5409, punctul 74].
63 După cum s‑a arătat la punctul 39 de mai sus, identitatea și analogia dintre produsele vizate de mărcile aflate în conflict nu sunt repuse în discuție. În plus, astfel cum reiese de la punctul 61 de mai sus, mărcile aflate în conflict sunt similare.
64 În consecință, camera de recurs a considerat în mod întemeiat, la punctul 37 din decizia atacată, că există un risc de confuzie între mărcile aflate în conflict.
65 Cu toate acestea, în opinia primei reclamante, camera de recurs nu a examinat existența unui risc de confuzie între mărcile aflate în conflict, analizând, în special, caracterul distinctiv al mărcii atacate dobândit prin utilizare. De asemenea, prima reclamantă pare să afirme că nu a fost realizată aprecierea probei privind utilizarea înregistrării internaționale anterioare.
66 Aceste argumente nu pot fi primite. În primul rând, din cuprinsul punctelor 26‑38 din decizia atacată reiese că existența unui risc de confuzie între mărcile aflate în conflict a fost examinată în mod minuțios de camera de recurs, ceea ce i‑a permis primei reclamante să conteste respectiva decizie în fața Tribunalului prezentând argumentele analizate mai sus.
67 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul referitor la examinarea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare de către marca atacată, trebuie amintit că, deși este relevant în contextul motivelor absolute de refuz sau al unei cauze absolute de nulitate, acesta nu este însă relevant în contextul motivelor relative de refuz sau al unei cauze relative de nulitate, precum în speță în contextul existenței unui risc de confuzie. Chiar dacă s‑ar presupune că, prin acest argument, prima reclamantă a înțeles să evidențieze renumele sau caracterul distinctiv pronunțat al mărcii atacate în contextul aprecierii riscului de confuzie, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, caracterul distinctiv pronunțat al unui semn este relevant în raport cu marca anterioară, iar nu în raport cu marca ulterioară (a se vedea prin analogie Hotărârea SABEL, punctul 18 de mai sus, punctul 24, Hotărârea Canon, punctul 18 de mai sus, punctul 18, și Hotărârea Lloyd Schuhfabrik Meyer, punctul 18 de mai sus, punctul 20).
68 În al treilea rând, în ceea ce privește aprecierea probei privind utilizarea înregistrării internaționale anterioare, în măsura în care existența unui risc de confuzie a fost apreciată în raport cu marca anterioară, aprecierea probei privind utilizarea înregistrării internaționale anterioare, precum și examinarea riscului de confuzie în raport cu semnul în cauză nu sunt relevante [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2004, Metro‑Goldwyn‑Mayer Lion/OAPI – Moser Grupo Media (Moser Grupo Media), T‑342/02, Rec., p. II‑3191, punctul 48].
69 Având în vedere ansamblul celor prezentate mai sus, trebuie să se concluzioneze că, prin faptul că a considerat că există un risc de confuzie între mărcile aflate în conflict în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare. Se impune, așadar, respingerea celui de al doilea motiv și, în consecință, respingerea acțiunii în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
70 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât prima reclamantă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI și ale intervenientei.
71 Potrivit articolului 87 alineatul (5) al treilea paragraf din Regulamentul de procedură, în caz de renunțare la judecată, în absența unei cereri referitoare la cheltuielile de judecată, fiecare parte suportă propriile cheltuieli. Cel de al doilea reclamant suportă, așadar, propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) În cauza T‑133/09, radiază numele celui de al doilea reclamant, Antonio Basile, din lista reclamanților.
2) Respinge acțiunea.
3) Obligă I Marchi Italiani Srl la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția celor aferente renunțării la judecată.
4) Domnul Basile suportă propriile cheltuieli de judecată.
Kanninen | Wahl | Soldevila Fragoso |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 28 iunie 2012.
Semnături