Language of document :

Acţiune introdusă la 2 ianuarie 2008 - Bart Nijs/Curtea de Conturi a Comunităţilor Europene

(Cauza F-1/08)

Limba de procedură: franceza

Părţile

Reclamant: Bart Nijs (Bereldange, Luxemburg) (reprezentant: F. Rollinger, avocat)

Pârâtă: Curtea de Conturi a Comunităţilor Europene

Obiectul și descrierea litigiului

Pe de o parte, anularea deciziei Comitetului de apel de a nu promova reclamantul în gradul A*11 în cadrul exercițiului de promovare 2005 și, pe de altă parte, o cerere de daune interese.

Concluziile reclamantului

Anularea raportului de evaluare a reclamantului pentru anul 2005/2006, inclusiv a deciziei nr. 01/2007 a Comitetului de apel de a menține acest raport, primită de reclamant la 2 martie 2007;

anularea deciziilor conexe și subsecvente, în special aceea de a nu îl promova pe reclamant în gradul AD 11 în anul 2007;

anularea deciziei reuniunii restrânse a Curții de Conturi din 8 martie 2007 de reînnoire a mandatului domnului Michel Hervé de la 1 iulie 2007 pentru o perioadă de 6 ani;

obligarea Curții de Conturi la plata unor despăgubiri în valoare de 10 000 EUR pentru prejudiciului moral suferit precum și despăgubiri pentru prejudiciul material reprezentat de diferența dintre salariile primite de către reclamant începând cu data intrării în vigoare a ultimelor decizii de promovare, anunțată la 3 aprilie 2007 și cele la care ar fi avut dreptul reclamantul în cazul promovării acestuia la data la care au intrat în vigoare aceste decizii.

obligarea Curții de Conturi a Comunităţilor Europene la plata cheltuielilor de judecată.

____________