Cerere de decizie preliminară introdusă de Fővárosi Törvényszék (Ungaria) la 12 aprilie 2024 – Pegazus Busz Fuvarozó Kft./Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága
(Cauza C-262/24, Pegazus Busz)
Limba de procedură: maghiara
Instanța de trimitere
Fővárosi Törvényszék
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Pegazus Busz Fuvarozó Kft.
Pârâtă: Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága
Întrebările preliminare
Este conformă cu articolul 167, cu articolul 168 litera (a) și cu articolul 178 litera (a) din Directiva TVA1 , precum și cu dreptul la un proces echitabil consacrat drept principiu general al dreptului Uniunii la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), coroborate cu principiile fundamentale ale proporționalității și securității juridice, practica administrației fiscale potrivit căreia:
în pofida recunoașterii faptului că tranzacția economică menționată pe factură a avut loc, dreptul de deducere al persoanei impozabile este refuzat pentru motivul că, din toate împrejurările pe care le consideră relevante – precum intervenția subcontractanților, legăturile personale, organizaționale și de proprietate evidențiate, conduita față de lucrători a persoanei desemnate în contractul principal încheiat între client și reclamantă ca fiind responsabilă cu menținerea contactului zilnic și faptul că condițiile de muncă ale lucrătorilor au rămas neschimbate cu subcontractanții succesivi –, reiese că comportamentul reclamantei este contrar cerințelor exercitării legitime a dreptului, astfel încât se consideră că activitatea economică este artificială și că a fost instituită cu unicul scop de a obține un avantaj fiscal contrar obiectivului legislației privind TVA-ul, cu toate că împrejurările în discuție decurg în mod necesar din libertatea contractuală în dreptul privat, precum și din legislația civilă, legislația muncii și legislația fiscală care reglementează aceste contracte și nu au o legătură cauzală cu dreptul persoanei impozabile la deducerea TVA-ului?
împrejurarea că emitentul facturii întârzie la plata taxelor declarate și a contribuțiilor, în pofida faptului că administrația fiscală îi acordă posibilitatea eșalonării plății pentru a regulariza această situație și, în cele din urmă, recuperează suma datorată printr-o procedură de executare silită împotriva subcontractantului, astfel încât bugetul public nu suferă niciun prejudiciu, este considerată o evitare a obligațiilor fiscale sau doar sustragerea de la impozitare, și anume nedeclararea și neachitarea taxei, constituie o conduită frauduloasă?
invocând secretul fiscal, administrația fiscală nu aduce la cunoștința persoanei impozabile, în cursul procedurii, presupusa conduită care constituie o evitare a obligațiilor fiscale – și anume, natura încălcării obligației de plată a taxelor și a contribuțiilor – și, prin urmare, nu identifică subcontractantul vizat în mod concret de încălcare, nici tipul de taxă (sau de contribuție), nici întinderea și perioada încălcării, ci doar face trimiteri generice în acest sens?
invocând simpla existență a unor legături personale și organizaționale între persoana impozabilă și subcontractant, administrația fiscală nu doar că impune persoanei impozabile, ca o condiție pentru exercitarea dreptului de deducere, o obligație de verificare (a datoriei fiscale a subcontractantului), care nu îi revine și pentru care nici măcar nu este autorizată, ci prezumă, exclusiv pe baza acestei împrejurări, că persoana impozabilă are cunoștință de datoria fiscală a subcontractantului, fără a efectua o analiză pe fond a elementului referitor la cunoașterea acestui aspect de către persona impozabilă și dacă această cunoaștere poate fi obținută în mod legitim (ținând seama de secretul fiscal), fizic și logic? Faptul că legăturile personale și organizaționale au fost stabilite între particulari este relevant pentru a considera dovedită această cunoaștere?
fără a examina în mod exhaustiv temeiul juridic corespunzător, administrația fiscală stabilește cine este angajatorul cu care lucrătorul menține un raport de muncă întemeindu-se nu pe contractul de muncă prin care se stabilește raportul de muncă, nici pe identitatea persoanei care înregistrează raporturile de muncă și nici pe declarația în concordanță a angajatorilor și a angajaților – confirmată de documente –, ci pe declarația în sens contrar a doi lucrători (în prezent unul singur), pe împrejurările în care au fost stabilite raporturile de muncă cu subcontractanții anteriori, pe similitudinile condițiilor de muncă și pe comportamentul administratorului primului angajator, care este simultan persoana de contact potrivit contractului principal?
această administrație fiscală aplică perioadelor ulterioare, în mod literal, concluziile sale cu privire la perioade anterioare, fără a ține seama de modificările relevante survenite în situația de fapt din fiecare perioadă, în special de dispariția legăturilor personale și organizaționale, și, în pofida acestor modificări factuale, în aprecierea sa cu privire la existența unui abuz de drept, la natura artificială a activității economice, la existența unui comportament fraudulos sau la elementul referitor la cunoașterea acestui aspect de către persoana impozabilă, nu analizează efectul avut de aceste modificări în perioada în cauză?
În funcție de răspunsul la întrebarea anterioară, declararea jurisprudențială de principiu potrivit căreia, în cazul în care se poate stabili o legătură personală între reclamantă și emitenții facturilor, care poate afecta și executarea operațiunii economice facturate, se poate concluziona, fără o analiză suplimentară a elementului referitor la cunoașterea acestui aspect de către persoana impozabilă, că aceasta cunoaște evitarea obligațiilor fiscale rezultată din neplata unei taxe, este contrară articolelor menționate anterior din Directiva TVA și în special principiului securității juridice?
Conduita administrației fiscale menționată anterior este în ansamblu conformă cu obligația care îi revine acestei administrații de a face în mod corespunzător dovada împrejurărilor obiective privind deducerea TVA-ului sau aceasta constituie o apreciere întemeiată pe prezumții și supoziții, având în vedere și principiul statuat de Curte potrivit căruia dispozițiile dreptului național în materie de probă nu pot aduce atingere eficacității dreptului Uniunii?
Sunt contrare articolului 267 TFUE, principiului supremației dreptului Uniunii și dreptului la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, consacrat la articolul 47 din cartă:
– faptul că instanța națională de ultim grad, pentru motivul că există diferențe în ceea ce privește împrejurările factuale, nu aplică hotărârea Curții, considerând că obiectul procedurii în care a fost pronunțată hotărârea Curții este o livrare de bunuri, în timp ce obiectul procedurii cu care este sesizată este o prestare de servicii, sau considerând că împrejurarea obiectivă invocată în cauza cu care este sesizată este doar una dintre împrejurările obiective examinate în hotărârea aplicabilă pronunțată de Curte și, prin urmare, nu ar fi relevantă decât cel mult o parte din aceasta din urmă; [și]
– faptul că instanța națională de ultim grad, în cadrul unei proceduri în recurs, se abate de la hotărârea Curții pronunțată în cauza respectivă, în urma unei proceduri preliminare, și adoptă o decizie contrară acesteia, fără a iniția ea însăși o procedură preliminară, în pofida contradicțiilor de interpretare a dreptului Uniunii evidențiate în decizia sa?
Ținând seama de obligația de respectare a drepturilor și a principiilor menționate la punctul anterior, precum și de obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului Uniunii, o instanță a unui stat membru căreia instanța de ultim grad îi impune să rejudece o cauză poate să omită, în cadrul acestei a doua proceduri, îndrumările date de instanța de ultim grad – fără să fi formulat o trimitere preliminară – în cazul în care consideră că acestea sunt contrare dreptului Uniunii sau în cazul în care, după ordinul de a rejudeca cauza, Curtea a pronunțat o hotărâre cu privire la aceeași chestiune juridică într-o cauză privind fapte similare care este contrară interpretării juridice pe care se întemeiază obligația de a rejudeca cauza ori omiterea obligației impuse de instanța națională de ultim grad și aplicarea hotărârii ulterioare a Curții sunt posibile numai în cazul în care instanța care trebuie să rejudece cauza formulează o cerere de decizie preliminară în cadrul noii proceduri?
____________
1 Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).