Cauza T‑139/09

Republica Franceză

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat – Sectorul fructelor și legumelor – «Planuri de urgență» prin care se urmărește sprijinirea pieței fructelor și legumelor din Franța – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața comună – Noțiunea de ajutor de stat – Resurse de stat – Cofinanțare de către un organism public și prin contribuții voluntare ale organizațiilor de producători – Argumente neinvocate în cadrul procedurii administrative – Obligația de motivare”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 27 septembrie 2012

1.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie a Comisiei în materia ajutoarelor de stat

(art. 87 CE și 253 CE)

2.      Ajutoare acordate de state – Decizie a Comisiei prin care se constată incompatibilitatea unui ajutor cu piața comună – Obligația de motivare – Conținut – Aprecierea noțiunii de resurse de stat în cazul măsurilor finanțate atât prin contribuții din partea statului, cât și prin contribuții voluntare ale profesioniștilor dintr‑un sector

(art. 87 CE)

3.      Ajutoare acordate de state – Decizia Comisiei – Aprecierea legalității în funcție de informațiile disponibile la momentul adoptării deciziei – Obligația de colaborare a statului membru

[art. 87 CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 13 alin. (1)]

4.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Ajutoare care provin din resurse ale statului

(art. 87 CE)

5.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Ajutoare care provin din resurse ale statului – Măsuri finanțate atât prin contribuții din partea statului, cât și prin contribuții voluntare ale profesioniștilor dintr‑un sector – Criteriu pertinent – Gradul de intervenție a autorității publice în definirea măsurilor finanțate prin contribuții profesionale și a modalităților lor de finanțare

(art. 87 CE)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 37-39)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 41-46)

3.      Statul membru care a acordat sau care dorește să acorde ajutoare prin derogare de la normele prevăzute de tratat are o obligație de colaborare față de Comisie în cadrul procedurii la care participă, în temeiul căreia îi revine în special sarcina de a prezenta toate elementele de natură să permită acestei instituții să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea derogării solicitate. Legalitatea unei decizii în materia ajutoarelor de stat trebuie astfel să fie apreciată în funcție de informațiile de care Comisia putea să dispună la momentul la care a adoptat decizia. De aici reiese în special că, din moment ce noțiunea de ajutor de stat corespunde unei situații obiective care trebuie apreciată la data la care Comisia a adoptat decizia, trebuie să se țină seama de aprecierile efectuate la această dată pentru efectuarea acestui control jurisdicțional. Astfel, în absența unor informații contrare provenite de la părțile interesate, Comisia este abilitată să se bazeze pe faptele, chiar eronate, de care dispune la momentul adoptării deciziei finale, în măsura în care respectivele elemente de fapt au făcut obiectul unui ordin al Comisiei adresat unui stat membru prin care se dispune furnizarea către Comisie a informațiilor necesare.

De asemenea, reiese din dispozițiile articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, referitor la aplicarea articolului 88 CE, că, la finalul procedurii oficiale de investigare privind un ajutor ilegal, decizia este adoptată de către Comisie pe baza informațiilor disponibile, în special a celor furnizate de statul membru drept răspuns la cererile de furnizare de informații ale Comisiei.

În acest context, și în raport cu principiul efectului util al procedurii administrative, un stat membru nu poate repune în discuție pentru prima dată în etapa jurisdicțională conținutul unor observații factuale formulate de către un terț interesat în cadrul procedurii administrative și care îi fuseseră transmise.

(a se vedea punctele 52, 53 și 55)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 57-60)

5.      Atunci când un sistem de subvenții în favoarea anumitor operatori economici dintr‑un sector determinat este finanțat, în tot sau în parte, prin contribuții impuse de către autoritatea publică și încasate de la operatorii economici în cauză, acest fapt nu este suficient în sine pentru a înlătura în privința acestui sistem caracterul de ajutor acordat de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

În schimb, nu pot fi calificate drept resurse de stat fondurile colectate de un organism public prin intermediul contribuțiilor încasate numai de la operatorii economici care beneficiază de măsura în cauză, dar care nu au fost niciodată lăsate la dispoziția autorităților naționale și care au servit la finanțarea unor acțiuni determinate numai de către operatorii în cauză.

Astfel, criteriul pertinent pentru aprecierea existenței unor resurse publice, indiferent de originea lor inițială, este cel al gradului de intervenție a autorității publice în definirea măsurilor în cauză și a modalităților de finanțare a acestora. Simpla împrejurare potrivit căreia contribuțiile operatorilor economici respectivi destinate să finanțeze în parte măsurile în cauză nu au decât un caracter facultativ, iar nu obligatoriu, nu poate fi suficientă pentru a repune în discuție acest principiu. Astfel, gradul de intervenție a autorității publice asupra acestor contribuții poate fi important, chiar și atunci când aceste contribuții nu au un caracter obligatoriu.

În ceea ce privește aprecierea rolului autorității publice în definirea măsurilor finanțate de un organism public și prin contribuții voluntare ale organizațiilor de producători, revine Tribunalului obligația de a o efectua în mod global, fără să fie posibil să realizeze o distincție în funcție de modul de finanțare a acestora, contribuțiile publice și private fiind reunite, ca bunuri fungibile, într‑un fond operațional.

În ipoteza în care definirea măsurilor în litigiu și a modalităților de finanțare a acestora revine unui organism public cu caracter industrial și comercial aflat sub tutela statului, iar beneficiarii măsurilor nu dispun decât de posibilitatea de a participa sau de a nu participa la sistemul astfel definit de organismul respectiv, acceptând sau refuzând să plătească contribuțiile profesionale stabilite de acesta din urmă, trebuie să se considere că măsurile respective constituiau ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

(a se vedea punctele 61-64, 66 și 88)