Language of document :

Ordonanța președintelui Tribunalului din 8 mai 2013 – Talanton/Comisia

(Cauza T-165/13 R)

[„Măsuri provizorii – Clauză compromisorie – Contracte încheiate în cadrul celui de Al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – Costuri eligibile – Rambursarea sumelor plătite – Cerere de suspendare a executării – Lipsa urgenței”]

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Talanton AE – Symvouleftiki-Ekpaideftiki Etaireia Dianomon, Parochis Ypiresion Marketigk kai Dioikisis Epicheiriseon (Atena, Grecia) (reprezentanţi: M. Angelopoulos şi K. Damis, avocaţi)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanţi: A. Cordewener şi D. Triantafyllou, agenţi)

Obiectul

Cerere de suspendare a executării mai multor acte privind rambursarea sumelor plătite reclamantei în temeiul contractelor încheiate în cadrul celui de Al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013)

Dispozitivul

Respinge cererea de măsuri provizorii.

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluţionează odată cu fondul.