Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 8 mai 2024 – Ereğli Demir ve Çelik Fabrikaları și alții/Comisia

(Cauza T-629/21)1

[„Dumping – Importuri de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Turcia – Taxă antidumping definitivă – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1100 – Ajustare – Articolul 2 alineatul (10) litera (j) din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Conversiunea monedelor – Acoperirea câștigurilor și a pierderilor – Articolul 2 alineatele (5) și (6) din Regulamentul 2016/1036 – Calculul cheltuielilor – Câștiguri și pierderi din schimburile valutare – Eroare vădită de apreciere – Dreptul de a fi audiat”]

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Ereğli Demir ve Çelik Fabrikaları TAŞ (Istanbul, Turcia), İskenderun Demir ve Çelik AŞ (Payas, Turcia), Erdemir Çelik Servis Merkezi Sanayi ve Ticaret AŞ (Gebze, Turquie) (reprezentanți: J. Cornelis și F. Graafsma, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Luengo și J. Zieliński, agenți)

Obiectul

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1100 al Comisiei din 5 iulie 2021 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de colectare definitivă a taxei provizorii impuse importurilor de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Turcia (JO 2021, L 238, p. 32)

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Ereğli Demir ve Çelik Fabrikaları TAŞ, İskenderun Demir ve Çelik AŞ și Erdemir Çelik Servis Merkezi Sanayi ve Ticaret AŞ la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1     JO C 471, 22.11.2021.