Cauza T‑674/11
TV2/Danmark A/S
împotriva
Comisiei Europene
„Ajutoare de stat – Serviciu public de radiodifuziune – Decizie de declarare a ajutorului compatibil cu piața internă – Ajutor pus în aplicare de autoritățile daneze în favoarea serviciului public de radiodifuziune danez TV2/Danmark – Finanțare publică acordată pentru a compensa costurile inerente executării obligațiilor de serviciu public – Noțiunea de ajutor – Hotărârea Altmark”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 24 septembrie 2015
1. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Necesitatea existenței unui interes născut și actual – Apreciere la momentul introducerii acțiunii – Acțiune care poate aduce un beneficiu reclamantului – Acțiune a întreprinderii beneficiare a unui ajutor de stat îndreptată împotriva deciziei Comisiei de declarare a ajutorului compatibil cu piața internă – Risc născut și actual de acțiune în justiție împotriva reclamantului – Admisibilitate
(art. 263 TFUE)
2. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri prin care se urmărește compensarea costului misiunilor de serviciu public asumate de o întreprindere – Excludere – Condiții enunțate în Hotărârea Altmark
[art. 107 alin. (1) TFUE]
3. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri prin care se urmărește compensarea costului misiunilor de serviciu public asumate de o întreprindere – Excludere – Condiții enunțate în Hotărârea Altmark – Posibilitate de a se deroga de la anumite condiții Altmark – Lipsă
[art. 107 alin. (1) TFUE]
4. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Întreprinderi care au sarcina de a gestiona servicii de interes economic general – Sectorul radiodifuziunii – Distincție între testul Altmark, prin care se urmărește stabilirea existenței unui ajutor, și testul articolului 106 alineatul (2) TFUE, care permite stabilirea compatibilității unui ajutor cu piața internă – Pertinența protocolului privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre exclusiv pentru aprecierea existenței unui ajutor de stat
[art. 14 TFUE, art. 106 alin. (2) TFUE și art. 107 alin. (1) TFUE; Protocolul nr. 29 anexat la Tratatele UE și FUE]
5. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri prin care se urmărește compensarea costului misiunilor de serviciu public asumate de o întreprindere – Excludere – Condiții enunțate în Hotărârea Altmark – Aplicare mai puțin riguroasă a condițiilor menționate – Condiție – Lipsa dimensiunii concurențiale și comerciale a sectorului de activitate a beneficiarului compensației
[art. 107 alin. (1) TFUE; Protocolul nr. 29 anexat la Tratatele UE și FUE]
6. Întrebări preliminare – Interpretare – Efecte în timp ale hotărârilor de interpretare – Efect retroactiv – Limite – Securitate juridică
[art. 107 alin. (1) TFUE și art. 267 TFUE]
7. Ajutoare acordate de state – Proiecte de ajutoare – Obligația de notificare prealabilă și de suspendare provizorie a punerii în aplicare a ajutorului – Încălcare – Posibilitate a beneficiarului de a se prevala de principiile securității juridice și al protecției încrederii legitime pentru a se opune aplicării condițiilor Altmark – Lipsă
[art. 107 alin. (1) TFUE și art. 108 alin. (3) TFUE]
8. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri prin care se urmărește compensarea costului misiunilor de serviciu public asumate de o întreprindere – A doua condiție enunțată în Hotărârea Altmark – Examinarea condiției referitoare la stabilirea în mod obiectiv și transparent a parametrilor prin care se calculează compensația – Luare în considerare a cerinței eficienței gestiunii serviciului public – Inadmisibilitate
[art. 107 alin. (1) TFUE]
9. Acțiune în anulare – Obiect – Decizie care se întemeiază pe mai mulți piloni de raționament, fiecare fiind suficient pentru fundamentarea dispozitivului său – Anularea unei asemenea decizii – Condiții
(art. 263 TFUE)
10. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri prin care se urmărește compensarea costului misiunilor de serviciu public asumate de o întreprindere – A patra condiție enunțată în Hotărârea Altmark – Stabilirea compensației, în lipsa selectării întreprinderii printr‑o procedură de achiziții publice, pe baza unei analize a costurilor unei întreprinderi medii din sectorul în cauză – Insuficiența unei analize a costurilor întreprinderii însărcinate cu misiunea de serviciu public
[art. 107 alin. (1) TFUE]
11. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri prin care se urmărește compensarea costului misiunilor de serviciu public asumate de o întreprindere – A patra condiție enunțată în Hotărârea Altmark – Stabilirea compensației, în lipsa selectării întreprinderii printr‑o procedură de achiziții publice, pe baza unei analize a costurilor unei întreprinderi medii din sectorul în cauză – Sarcina probei care revine statului membru în cauză
[art. 107 alin. (1) TFUE]
12. Procedură jurisdicțională – Intervenție – Argumente diferite de cele ale părții susținute – Admisibilitate – Condiții
[Statutul Curții de Justiție, art. 40 al patrulea paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 116 alin. (3)]
13. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordarea unui avantaj beneficiarilor – Obligația de a plăti altor întreprinderi sume cu titlul de intermediar care acționează exclusiv în calitate de canal de tranzit sau de plată – Excludere – Obligație a unei întreprinderi de serviciu public de a plăti sumele provenind dintr‑o taxă de radiodifuziune și destinate întreprinderilor remunerate pentru serviciile lor – Includere
[art. 107 alin. (1) TFUE]
14. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Ajutoare provenind din resurse de stat – Noțiunea de resurse de stat – Măsură legislativă prin care se impune terților o utilizare specifică a propriilor resurse – Excludere
[art. 107 alin. (1) TFUE]
15. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Avantaj acordat prin intermediul resurselor de stat sau controlate de stat – Întindere – Venituri din publicitate ale unui organism de radiodifuziune de serviciu public – Excludere
[art. 107 alin. (1) TFUE]
16. Acțiune în anulare – Motive – Motive care pot fi invocate împotriva unei decizii a Comisiei în materia ajutoarelor de stat – Motive neinvocate în cursul procedurii administrative – Distincție între motive de drept, admisibile, și motive de fapt, inadmisibile
[art. 108 alin. (2) TFUE și art. 263 TFUE]
17. Ajutoare acordate de state – Ajutoare existente și ajutoare noi – Ajutor acordat unui nou beneficiar – Distincție între schemele de ajutoare și ajutoarele individuale
(art. 108 TFUE)
18. Ajutoare acordate de state – Ajutoare existente și ajutoare noi – Ajutor individual acordat unei entități juridice constituite după instituirea ajutorului și aderarea statului membru în cauză la Uniune – Calificarea drept ajutor existent – Condiție
(art. 108 TFUE)
1. În cadrul unor acțiuni în anulare formulate de beneficiarul ajutorului împotriva unei decizii a Comisiei prin care se declară pe deplin compatibil cu piața internă ajutorul în cauză sau prin care se declară compatibilă una dintre măsurile de finanțare în litigiu, interesul de a exercita acțiunea se poate deduce din existența unui risc confirmat că situația juridică a reclamanților va fi afectată de formularea unor acțiuni în justiție sau că riscul formulării unor acțiuni în justiție este născut la data introducerii acțiunii în fața instanței Uniunii Europene.
În această privință, existența unui risc „confirmat” sau „născut și actual” al formulării unei acțiuni în justiție împotriva unui reclamant beneficiar al unui ajutor nelegal și compatibil cu piața internă era recunoscută atunci când, pe de o parte, o asemenea acțiune era deja pe rolul instanțelor naționale la momentul introducerii acțiunii în anulare în fața Tribunalului sau atunci când aceasta este introdusă în fața respectivelor instanțe înainte ca Tribunalul să statueze cu privire la acțiunea în anulare și, pe de altă parte, acțiunea în justiție aflată pe rolul instanțelor naționale invocată de reclamantă avea drept obiect ajutorul vizat de decizia care face obiectul acțiunii la Tribunal.
Rezultă că beneficiarul unui ajutor nelegal declarat compatibil cu piața internă poate avea un interes legitim și actual de a formula o acțiune întemeiată pe însăși calificarea măsurilor în cauză drept ajutoare de stat în sensul articolului 107 (1) TFUE și drept ajutoare noi în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, atunci când este vizat de o acțiune din partea unui concurent formulată în fața unei instanțe naționale, suspendată până la pronunțarea hotărârii Tribunalului, având ca obiect obținerea obligării sale la plata dobânzilor pentru perioada de nelegalitate și la repararea prejudiciilor suferite ca urmare a caracterului nelegal al ajutorului.
(a se vedea punctele 34 și 36-39)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 47-49)
3. În materie de ajutoare de stat, rezultă din termenii lipsiți de orice ambiguitate ai Hotărârii Altmark că toate cele patru condiții pe care le enunță au ca obiect calificarea măsurii în cauză drept ajutor de stat și, mai exact, stabilirea existenței unui avantaj. O intervenție a statului care nu îndeplinește una sau mai multe dintre aceste condiții trebuie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
În această privință, în ceea ce privește mai concret raportul dintre a treia și a doua condiție Altmark, pare imposibil să se constate că o compensație acordată unei întreprinderi beneficiare însărcinate cu o misiune de serviciu public nu depășește ceea ce este necesar pentru a acoperi în întregime sau în parte costurile ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public, ținând cont de veniturile aferente, precum și de un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații fără să se cunoască, în prealabil, potrivit căror parametri a fost stabilită valoarea acestei compensații, aspect care constituie tocmai obiectul celei de a doua condiții Altmark.
(a se vedea punctele 54 și 55)
4. Reiese din modul de redactare a Protocolului nr. 29 privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre (Protocolul de la Amsterdam) că acest act urmărește să interpreteze derogarea enunțată la articolul 106 alineatul (2) TFUE. Prin urmare, acesta nu este relevant pentru aprecierea aplicabilității criteriilor Altmark care au drept obiectiv stabilirea existenței unui ajutor de stat, iar nu compatibilitatea sa cu piața internă. În plus, nu se poate admite că Protocolul de la Amsterdam înlătură aplicarea normelor privind concurența și interzice Comisiei să verifice dacă o finanțare de stat aduce un avantaj economic radiodifuziunilor de serviciu public, întemeindu‑se pe criteriile definite de Curte în Hotărârea Altmark. Pe de altă parte, chiar dacă relevanța Protocolului de la Amsterdam pentru aprecierea existenței unui ajutor de stat ar trebui să fie recunoscută, acesta s‑ar limita la prima condiție Altmark, referitoare la definirea obligațiilor de serviciu public.
(a se vedea punctele 61 și 62)
5. În cadrul stabilirii existenței unui ajutor de stat, ceea ce poate justifica o aplicare mai puțin riguroasă a condițiilor Altmark într‑un caz particular este lipsa dimensiunii concurențiale și comerciale a sectorului în care beneficiarul compensației operează. Or, ținând totodată seama de specificitatea misiunii de serviciu public a radiodifuziunii, subliniată de Protocolul nr. 29 privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre, nu se poate admite că sectorul radiodifuziunii nu beneficiază de o dimensiune concurențială și comercială. Existența acestei dimensiuni se manifestă în special atunci când un organism de radiodifuziune de serviciu public finanțat parțial prin veniturile sale din publicitate operează pe piața de publicitate televizată.
(a se vedea punctul 70)
6. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 79, 80, 83 și 85)
7. Consecințele financiare pentru beneficiarul unei măsuri care nu a fost notificată nu reprezintă o circumstanță care justifică, din perspectiva principiului general al securității juridice, o limitare în timp a efectelor unei hotărâri prin care Curtea interpretează articolul 107 alineatul (1) TFUE, în sensul că măsura în cauză se dovedește a fi un ajutor de stat. În consecință, beneficiarul unei asemenea măsuri nu se poate prevala de circumstanțele financiare negative pe care le antrenează pentru ea aplicarea condițiilor Altmark în privința măsurilor în cauză și calificarea acestor măsuri drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, astfel cum este interpretat de Hotărârea Altmark, pentru a solicita, în numele principiului securității juridice, neaplicarea acestor condiții.
Pe de altă parte, întrebarea dacă este în conformitate cu principiul securității juridice să se pună pe seama beneficiarului o sarcină care, la momentul faptelor, era considerată o compensație acordată pentru executarea unei misiuni de serviciu public, o obligație de a rambursa o sumă de bani care este rezultatul aplicării în comun și retroactive a hotărârilor cu privire la interpretarea articolului 107 alineatul (1) TFUE și a articolului 108 alineatul (3) TFUE, pronunțate la mai mulți ani de la plata acestei compensații, nu poate fi clarificată în cadrul unui litigiu care se referă la validitatea deciziei prin care Comisia a calificat respectiva compensare drept ajutor de stat. Revine instanței naționale să aprecieze, dacă este cazul eventual după ce a adresat întrebări preliminare Curții, dacă, în circumstanțele care îi sunt prezentate, sunt aplicabile normele referitoare la obligația de a rambursa statului dobânzile aferente perioadei de nelegalitate și, eventual, obligației de a despăgubi prejudiciile pe care concurenții săi le‑ar fi putut suferi ca urmare a caracterului nelegal al ajutorului.
(a se vedea punctele 82 și 84)
8. În cadrul stabilirii existenței unui ajutor de stat, a doua condiție Altmark, potrivit cărei parametrii pe baza cărora este calculată compensația trebuie să fie stabiliți în prealabil în mod obiectiv și transparent, în scopul de a evita ca aceasta să prezinte un avantaj economic ce ar putea favoriza întreprinderea beneficiară în raport cu întreprinderi concurente, cuprinde trei cerințe care trebuie îndeplinite de parametrii de calcul al compensației, pentru a se asigura că acest calcul este fiabil și susceptibil să fie verificat de Comisie. Aceste cerințe impun ca parametrii de calcul al compensației să se stabilească în prealabil, printr‑o procedură transparentă, și să fie, prin natura lor, obiectivi. Nu reiese în niciun caz din Hotărârea Altmark că, potrivit celei de a doua condiții pe care o stabilește, parametrii de calcul al compensației trebuie să fie concepuți astfel încât să influențeze sau să controleze nivelul cheltuielilor suportate de beneficiarul acestei compensații.
Astfel, o interpretare a celei de a doua condiții, potrivit căreia parametrii de calcul al compensației trebuie să fie nu doar obiectivi și stabiliți în prealabil, în cadrul unei proceduri transparente, ci trebuie, în plus, să asigure eficiența gestiunii serviciului public, este incompatibilă cu modul de redactare a celei de a doua condiții Altmark și conduce la o confuzie cu a patra condiție din hotărârea menționată, care privește această cerință de eficiență.
Prin urmare, impunând ca parametrii de calcul al compensației acordate întreprinderii pentru executarea unei misiuni de serviciu public să fie formulați astfel încât să se asigure ca executarea misiunii de serviciu public să fie efectuată în mod eficient, Comisia a săvârșit o eroare de drept.
(a se vedea punctele 102-106)
9. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 109)
10. În cadrul stabilirii existenței unui ajutor de stat, în ceea ce privește examinarea celei de a patra condiții Altmark, potrivit căreia, în lipsa unei proceduri de achiziții publice care să permită selectarea unui candidat capabil să execute misiunea de serviciu public la cel mai mic cost, compensația acordată trebuie să fie stabilită prin referire la o întreprindere medie, bine administrată și dotată corespunzător cu mijloacele necesare, căutarea unei astfel de întreprinderi urmărește să optimizeze valoarea compensației considerate necesară pentru a se îndeplini misiunea de serviciu public și pentru a se evita luarea ca referință pentru calculul valorii acestei compensații a costurilor ridicate ale unei întreprinderi ineficiente.
Nu este suficient, așadar, pentru a îndeplini această condiție, ca statul membru să declare că, având în vedere caracteristicile misiunii de serviciu public, nu este posibil să se identifice pe piață o întreprindere comparabilă beneficiarului compensației pentru a se urmări în continuare să se demonstreze că beneficiarul însuși este o întreprindere bine administrată și dotată corespunzător în sensul acestei condiții.
(a se vedea punctele 116, 117 și 131)
11. În materie de ajutoare de stat, în ceea ce privește sarcina probei, deși revine Comisiei sarcina să demonstreze existența unui ajutor de stat, statul membru în cauză este obligat, conform articolului 10 alineatul (2) coroborat cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, să furnizeze Comisiei toate informațiile necesare pentru a permite acesteia să ia o decizie cu privire la calificarea măsurii examinate și, eventual, compatibilitatea sa cu piața internă.
Astfel, există o obligație pentru statul membru să demonstreze că, în lipsa unei cereri de ofertă publică organizate pentru a selecta întreprinderea însărcinată cu executarea misiunii de serviciu public în cauză, nivelul compensației necesare trebuie determinat pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine administrată și dotată corespunzător pentru a putea satisface exigențele de serviciu public, le‑ar fi suportat pentru executarea acestei misiuni. În lipsa unei asemenea demonstrații, nu se poate exclude că acea compensație acordată întreprinderii însărcinate cu misiunea de serviciu public cuprinde un element de ajutor de stat.
(a se vedea punctele 124 și 126)
12. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 156)
13. În materie de ajutoare de stat, în ipoteza unei sume plătite unei părți obligate să o transfere în întregime unei terțe părți, nu poate fi vorba, în principiu, despre un avantaj acordat părții care acționează numai ca „organism de plată” sau drept „canal de plată”. Într‑un astfel de caz, suma în cauză doar tranzitează patrimoniul acestei din urmă părți. O concluzie contrară nu poate fi admisă decât dacă s‑ar fi demonstrat că acest unic tranzit conferă părții în cauză un profit, de exemplu, sub formă de dobânzi pentru perioada în care se află în posesia acestei sume.
În această privință, în ipoteza în care, pentru a executa o parte a misiunii care i‑a fost încredințată de legiuitor, o întreprindere trebuia să fi utilizat serviciile posturilor regionale, ceea ce înseamnă că, în schimb, trebuia să își asume, față de acestea din urmă, obligația să le plătească o remunerație adecvată pentru aceste servicii, care le permite să furnizeze serviciile în cauză, întreprinderea însărcinată cu misiunea de serviciu public trebuia să își asume ea însăși obligații față de posturile regionale și rolul său nu se limita la cel al unui simplu „canal de tranzit” de plăți provenind din taxa de radiodifuziune către alte întreprinderi. În plus, faptul că celelalte întreprinderi dispun de propria personalitate juridică, distinctă de cea a întreprinderii însărcinate cu misiunea de serviciu public, nu are niciun efect.
(a se vedea punctele 159 și 171)
14. În materie de ajutoare de stat, avantaje care nu sunt acordate prin intermediul resurselor de stat nu sunt, în orice caz, de natură să constituie un ajutor de stat. În această privință, un avantaj acordat prin intermediul resurselor de stat este un avantaj care, odată acordat, are un impact negativ asupra resurselor de stat.
Forma cea mai simplă pe care o poate lua acest efect negativ este cea a unui transfer de resurse de stat către cel căruia i se acordă avantajul. Cu toate acestea, nu este necesar să se stabilească, în toate cazurile, că a avut loc un transfer de resurse de stat pentru ca avantajul acordat unei sau mai multor întreprinderi să poată fi considerat ajutor de stat. În acest sens, este posibil să se conceapă un avantaj care antrenează efecte negative asupra resurselor statului care nu implică un transfer de resurse de stat. Acesta este în special cazul unei măsuri prin care autoritățile publice acordă anumitor întreprinderi o scutire fiscală care, deși nu implică un transfer de resurse de stat, plasează beneficiarii într‑o situație financiară mai favorabilă decât ceilalți contribuabili.
În ceea ce privește noțiunea de resurse de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, aceasta cuprinde toate mijloacele pecuniare pe care autoritățile publice le pot utiliza în mod efectiv pentru a susține anumite întreprinderi, fără a fi relevant dacă aceste mijloace aparțin sau nu aparțin în mod permanent patrimoniului statului. În consecință, chiar dacă sumele aferente măsurii în cauză nu sunt permanent în posesia Trezoreriei, faptul că rămân în mod constant sub control public și, așadar, la dispoziția autorităților naționale competente este suficient pentru calificarea lor drept resurse de stat.
Astfel, resurse de stat pot consta, de asemenea, în resurse provenite de la terțe părți, dar care fie au fost puse în mod voluntar la dispoziția statului de proprietarii lor, fie au fost abandonate de proprietarii lor, gestiunea lor fiind asumată de stat, în exercitarea competențelor sale suverane. Nu se poate considera în schimb că resursele se află sub control public și constituie, prin urmare, resurse de stat în sensul menționat mai sus, pentru simplul fapt că, printr‑o măsură legislativă, statul impune unui terț o utilizare specifică a propriilor resurse.
(a se vedea punctele 190, 195, 196, 198, 201, 208 și 209)
15. Veniturile din publicitate ale unui organism de radiodifuziune însărcinat cu o misiune de serviciu public constituie contraprestația financiară, plătită de clienții finali de publicitate, pentru punerea la dispoziția lor a unui spațiu de antenă de publicitate. În consecință, la origine, aceste venituri nu provin din resurse de stat, ci din resurse private, cele ale clienților finali de publicitate.
În ceea ce privește întrebarea dacă este permis să se considere că aceste resurse, de origine privată, erau controlate de autoritățile statului membru în cauză, aceste resurse nu sunt puse în mod voluntar la dispoziția statului de proprietarii lor, nici nu constituie resurse abandonate de proprietarii lor și a căror gestiune a fost asumată de stat. Astfel, în cazul în care intervenția statului constă de fapt în stabilirea proporției resurselor în cauză provenind din venituri din publicitate care trebuie transmise acestui organism de radiodifuziune și în care autoritățile naționale competente au doar puterea de a plafona suma provenind din aceste resurse care ar fi transmisă acestui organism de radiodifuziune, puterea menționată nu poate fi considerată suficientă pentru a concluziona că era vorba despre resurse sub control public.
În schimb, în cazul în care, urmărind instrucțiunile autorităților naționale competente, o parte din veniturile din publicitate era pusă la dispoziția autorităților menționate, această parte a veniturilor din publicitate constituia resurse ale statului. În schimb, nu există motive să se considere că partea rămasă din veniturile din publicitate, care nu a fost reținută, constituie o resursă de stat.
Nu poate conduce la o concluzie diferită faptul că ministrul culturii statului membru în cauză poate reține o parte a veniturilor din publicitate. Astfel, o asemenea împrejurare nu înseamnă nici că restul nereținut constituie o resursă de stat, nici că transferul său la organismul de radiodifuziune constituie ajutor de stat în favoarea acesteia din urmă. În sfârșit, nu este relevantă, în această privință, absența unei legături contractuale între clienții finali de publicitate și organismul de radiodifuziune sau a unei influențe a acesteia asupra activității de publicitate.
Rezultă că, în măsura în care, printr‑o decizie, Comisia califică drept ajutor de stat asemenea venituri din publicitate, aceasta săvârșește o eroare de drept care, sub acest aspect, afectează decizia de nulitate menționată.
(a se vedea punctele 211, 212, 214, 217, 218 și 220)
16. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 229-231)
17. În materie de ajutoare de stat, atunci când un ajutor este acordat unui nou beneficiar, diferit de beneficiarii unui ajutor existent, nu poate fi vorba, în cazul acestui nou beneficiar, decât despre un ajutor nou. În această privință, este necesar să se facă distincția între, pe de o parte, schemele de ajutor și, pe de altă parte, ajutoarele individuale.
(a se vedea punctele 236-239)
18. În contextul dreptului concurenței, inclusiv în scopul aplicării articolului 107 alineatul (1) TFUE, noțiunea de întreprindere cuprinde orice entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare.
Astfel, pentru a identifica beneficiarul unui ajutor existent trebuie să se țină seama de unitatea economică care a fost beneficiarul acestui ajutor, indiferent de orice eventuală modificare în statutul său juridic. Prin urmare, chiar și un ajutor individual poate fi considerat ajutor existent, chiar dacă ar fi fost acordat unei entități juridice constituite după instituirea ajutorului și după aderarea statului membru în cauză la Uniune, dacă se dovedește că entitatea juridică în cauză, deși inexistentă ca atare la momentul instituirii ajutorului, făcea parte, la acel moment, din întreprindere, și anume din unitatea economică beneficiară a ajutorului existent.
(a se vedea punctele 243 și 244)