HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
30 noiembrie 2009
Cauza F‑80/08
Fritz Harald Wenig
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Funcționari – Procedură disciplinară – Suspendarea unui funcționar – Reținere din remunerație – Imputarea unei abateri grave – Dreptul la apărare – Competență – Nepublicarea unei delegări de competență – Necompetența autorului actului atacat”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Wenig solicită anularea deciziei Comisiei din 18 septembrie 2008, adoptată în temeiul articolelor 23 și 24 din anexa IX la Statutul funcționarilor Comunităților Europene, prin care acesta a fost suspendat pentru o perioadă nedeterminată și a fost dispusă reținerea unei sume de 1 000 de euro pe lună din remunerația sa pentru o perioadă de maximum șase luni. În plus, prin cerere separată, reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziei în litigiu
Decizia: Anulează decizia din 18 septembrie 2008 prin care Comisia, în temeiul articolelor 23 și 24 din anexa IX la statut, l‑a suspendat pe reclamant pentru o perioadă nedeterminată și a dispus reținerea unei sume de 1 000 de euro pe lună din remunerația acestuia pentru o perioadă de maximum șase luni. Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii principale. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii privind măsurile provizorii.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Interesul de a exercita acțiunea – Funcționar pensionat
[Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 24 alin. (2)]
2. Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară
(Statutul funcționarilor, anexa IX)
3. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Suspendare
4. Acțiune în anulare – Motive – Motiv întemeiat pe necompetența autorului unui act care lezează – Motiv de ordine publică
5. Funcționari – Autoritatea împuternicită să facă numiri – Decizie referitoare la exercitarea competențelor conferite respectivei autorități
(Statutul funcționarilor, art. 2)
1. În condițiile în care o decizie care l‑a suspendat pe reclamant pentru o perioadă nedeterminată și a dispus reținerea unei sume din remunerația acestuia pentru o perioadă de maximum șase luni a produs efecte nu doar asupra situației materiale a acestuia, ci și asupra onoarei sale, nu lasă fără obiect acțiunea și nici nu face să dispară interesul reclamantului de a solicita anularea în totalitate a deciziei faptul că aceasta a fost abrogată în mod implicit, dar necesar de pensionarea reclamantului și că, chiar înainte de introducerea acțiunii, decizia respectivă, în măsura în care a dispus o reținere din remunerație, devenise caducă, întrucât această reținere, conform articolului 24 alineatul (2) din anexa IX la statut, fusese limitată la o perioadă de șase luni.
(a se vedea punctele 33-35)
Trimitere la:
Curte: 22 decembrie 2008, Gordon/Comisia, C‑198/07 P, Rep., p. I‑10701, punctele 44 și 45
2. În conformitate cu articolul 6 alineatul 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într‑un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Totuși, o procedură având ca obiect suspendarea și reținerea din remunerație nu este judiciară, ci administrativă, astfel încât Comisia nu poate fi considerată „instanță” în sensul articolului 6 din convenția menționată. În consecință, nu i se poate cere Comisiei să respecte obligațiile pe care acest articol le impune unei „instanțe” atunci când procedează la suspendarea unui funcționar și la efectuarea unor rețineri din remunerația acestuia.
(a se vedea punctele 57-59)
Trimitere la:
Curte: 16 iulie 1998, N/Comisia, C‑252/97 P, Rec., p. I‑4871, punctul 52
Tribunalul de Primă Instanță: 17 octombrie 1991, de Compte/Parlamentul European, T‑26/89, Rec., p. II‑781, punctul 94; 21 noiembrie 2000, A/Comisia, T‑23/00, RecFP, p. I‑A‑263 și II‑1211, punctul 24
3. Controlul instanței comunitare în ceea ce privește temeinicia unei măsuri de suspendare a unui funcționar nu poate fi decât foarte limitat, având în vedere caracterul provizoriu al unei astfel de măsuri. Instanța trebuie astfel să se limiteze la a verifica dacă acuzațiile privind comiterea unei abateri grave sunt destul de verosimile și dacă acestea nu sunt în mod evident lipsite de orice fundament.
(a se vedea punctul 67)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 10 februarie 1999, Willeme/Comisia, T‑211/98 R, RecFP, p. I‑A‑15 și II‑57, punctul 30
4. Motivul întemeiat pe necompetența autorului unui act care lezează este un motiv de ordine publică pe care instanța comunitară trebuie, în orice caz, să îl examineze din oficiu.
(a se vedea punctul 83)
Trimitere la:
Curte: 13 iulie 2000, Salzgitter/Comisia, C‑210/98 P, Rec., p. I‑5843, punctul 56
Tribunalul de Primă Instanță: 13 iulie 2006, Vounakis/Comisia, T‑165/04, RecFP, p. I‑A‑2‑155 și II‑A‑2‑735, punctul 30
Tribunalul Funcției Publice: 13 decembrie 2006, de Brito Sequeira Carvalho/Comisia, F‑17/05, RecFP, p. I‑A‑1‑149 și II‑A‑1‑577, punctul 51; 18 septembrie 2007, Botos/Comisia, F‑10/07, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 78
5. Deciziile privind stabilirea repartizării competențelor ce revin autorității împuternicite să facă numiri constituie norme de organizare internă a instituției. Nici dispozițiile tratatului, nici cele ale statutului și în special ale articolului 2 din acesta nu prevăd că publicarea unor astfel de decizii ar fi o condiție a intrării lor în vigoare și, prin urmare, a opozabilității lor.
Cu toate acestea, respectarea principiului securității juridice, care impune ca un act care emană de la o autoritate publică să nu fie opozabil cetățenilor înainte ca aceștia să aibă posibilitatea de a lua cunoștință de acesta, obligă, deși nicio dispoziție scrisă nu prevede în mod expres acest lucru, ca deciziile privind exercitarea competențelor acordate autorității împuternicite să facă numiri prin statut și autorității abilitate să încheie contractele de muncă prin Regimul aplicabil celorlalți agenți să facă obiectul unei publicități adecvate în conformitate cu modalitățile și cu formele stabilite de administrație.
În principiu, Comisia însăși consideră necesar să asigure publicitatea deciziilor privind exercitarea competențelor acordate autorității împuternicite să facă numiri prin statut și autorității abilitate să încheie contractele de muncă prin Regimul aplicabil celorlalți agenți, întrucât acestea sunt de obicei publicate în Informații administrative. Pe de altă parte, imperativul securității juridice impune ca o reglementare comunitară să permită celor interesați să cunoască exact întinderea obligațiilor care le sunt impuse, în măsura în care cetățenii trebuie să își poată cunoaște fără ambiguitate drepturile și obligațiile. În sfârșit, necesitatea de a asigura o publicitate adecvată deciziilor privind stabilirea repartizării competențelor acordate autorității împuternicite să facă numiri prin statut și autorității abilitate să încheie contractele de muncă prin Regimul aplicabil celorlalți agenți rezultă de asemenea din normele de bună administrare în materie de gestionare a personalului.
Obligația ce revenea Comisiei de a asigura o publicitate adecvată unei decizii de suspendare a unui funcționar se impune în mod special atunci când o astfel de competență a fost transferată unei singure persoane, respectiv membrului Comisiei responsabil cu personalul, în condițiile în care această competență revenea anterior celei mai înalte autorități a Comisiei, în speță Colegiul comisarilor. Or, o măsură adoptată de o singură persoană oferă funcționarului vizat un grad de protecție mai scăzut decât cel garantat de o măsură care emană de la o autoritate colegială, întrucât o autoritate colegială este în măsură, datorită dezbaterii de către membrii săi, să ia în considerare un număr mai mare de informații relevante.
(a se vedea punctele 87, 89-91, 93, 94 și 96)
Trimitere la:
Curte: 30 mai 1973, De Greef/Comisia, 46/72, Rec., p. 543, punctul 18; 25 ianuarie 1979, Racke, 98/78, Rec., p. 69, punctul 15; 25 ianuarie 1979, Weingut Decker, 99/78, Rec., p. 101, punctul 3; 21 iunie 2007, ROM‑projecten, C‑158/06, Rep., p. I‑5103, punctul 25; 11 decembrie 2007, Skoma‑Lux, C‑161/06, Rep., p. I‑10841, punctele 37 și 38
Tribunalul de Primă Instanță: 25 martie 1999, Hamptaux/Comisia, T‑76/98, RecFP, p. I‑A‑59 și II‑303, punctul 23
Tribunalul Funcției Publice: 9 iulie 2008, Kuchta/BCE, F‑89/07, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 62