HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

2 aprilie 2009

Cauza T‑473/07 P

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Michael Berrisford

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Promovare – Exercițiul de promovare 2005 – Articolul 45 din statut – Analiză comparativă a meritelor – Obligația de a lua în considerare calitatea de «rămas nepromovat» a funcționarului în cauză”

Obiectul: Acțiune care are ca obiect un recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 10 octombrie 2007, Berrisford/Comisia (F‑107/06, nepublicată încă în Repertoriu), având ca obiect anularea acestei hotărâri

Decizia: Respinge recursul. Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de domnul Michael Berrisford în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul hotărârii

1.      Recurs – Motive – Simpla repetare a motivelor și a argumentelor prezentate în fața Tribunalului Funcției Publice – Inadmisibilitate – Contestare a interpretării sau a aplicării dreptului comunitar realizate de această instanță – Admisibilitate

[art. 225 CE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 138 alin. (1) lit. (c)]

2.      Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor – Elemente care trebuie luate în considerare

[Statutul funcționarilor, art. 45 alin. (1)]

1.      Din articolul 225 CE, din articolul 11 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții și din articolul 138 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Astfel, nu îndeplinește cerințele de motivare recursul care se limitează la a repeta sau la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost deja invocate în primă instanță, inclusiv cele care erau întemeiate pe fapte respinse în mod expres în primă instanță. Un astfel de recurs constituie în realitate o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunalul Funcției Publice, aspect care nu ține de competența instanței de recurs. Cu toate acestea, din moment ce un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului comunitar efectuată de Tribunalul Funcției Publice, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul recursului. Astfel, dacă recurentul nu ar putea să se bazeze în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în primă instanță, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său.

(a se vedea punctul 37)

Trimitere la: Curte 4 octombrie 2007, Olsen/Comisia, C‑320/05 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 48-50 și jurisprudența citată

2.      Cu ocazia analizei comparative a meritelor funcționarilor candidați la promovare, autoritatea împuternicită să facă numiri trebuie să țină cont de faptul că un candidat este propus pentru o promovare sau chiar figurează pe lista funcționarilor celor mai merituoși în cadrul exercițiului de promovare anterior, cu condiția ca acesta să nu fi avut între timp o conduită necorespunzătoare. Astfel, deși administrația dispune de o largă putere de apreciere, cum este cazul autorității împuternicite să facă numiri în materie de promovări, ea este ținută să examineze, cu atenție și imparțialitate, toate elementele pertinente din speță. Într‑un asemenea caz, este suficient să se stabilească în fapt caracterul relevant al elementului în cauză pentru a concluziona că administrația are obligația să îl includă în cadrul aprecierii sale, fiind necesar ca un asemenea caracter pertinent să fie apreciat în raport cu modul de redactare, cu finalitatea și cu contextul regulilor care încadrează exercițiul largii sale puteri de apreciere.

O asemenea recunoaștere a caracterului relevant al calității de „rămas nepromovat” a funcționarului ca element de merit nu influențează totuși eventualele consecințe practice care trebuie deduse din obligația de a lua în considerare această calitate și, în particular, importanța pe care autoritatea împuternicită să facă numiri va trebui să o acorde, în exercitarea largii sale puteri de apreciere, acestei calități în fiecare caz în care se compară meritele. Ea are drept efect numai să impună acestei autorități să nu ignore sau să nu neglijeze calitatea de „rămas nepromovat” a funcționarului în cauză într‑un asemenea context.

(a se vedea punctele 42 și 43)

Trimitere la: Curte 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, Rec., p. I‑5469, punctul 14