HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
19 martie 2019(*)
„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Control la frontiere, azil și imigrare – Regulamentul (UE) 2016/399 – Articolul 32 – Reintroducerea temporară de către un stat membru a controlului la frontierele sale interne – Intrare ilegală a unui resortisant al unei țări terțe – Asimilare a frontierelor interne cu frontierele externe – Directiva 2008/115/CE – Domeniu de aplicare – Articolul 2 alineatul (2) litera (a)”
În cauza C‑444/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), prin decizia din 12 iulie 2017, primită de Curte la 21 iulie 2017, în procedura
Préfet des Pyrénées‑Orientales
împotriva
Abdelaziz Arib,
Procureur de la République près le tribunal de grande instance de Montpellier,
Procureur général près la cour d'appel de Montpellier,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, doamna R. Silva de Lapuerta, vicepreședintă, doamna A. Prechal, domnii E. Regan, și T. von Danwitz, doamna C. Toader și domnul C. Lycourgos (raportor), președinți de cameră, și domnii A. Rosas, E. Juhász, M. Ilešič, J. Malenovský, M. Safjan, D. Šváby, C. G. Fernlund și C. Vajda, judecători,
avocat general: domnul M. Szpunar,
grefier: doamna V. Giacobbo‑Peyronnel, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 iunie 2018,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru préfet des Pyrénées‑Orientales, de F.‑H. Briard și de S. Bonichot, avocats;
– pentru guvernul francez, de E. de Moustier, de E. Armoet și de D. Colas, în calitate de agenți;
– pentru guvernul german, de R. Kanitz, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de C. Cattabriga și de G. Wils, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 17 octombrie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 32 din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO 2016, L 77, p. 1, denumit în continuare „Codul Frontierelor Schengen”), precum și a articolului 2 alineatul (2) litera (a) și a articolului 4 alineatul (4) din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO 2008, L 348, p. 98).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între préfet des Pyrénées‑Orientales (prefectul Pirineilor Orientali, Franța), pe de o parte, și domnul Abdelaziz Arib, procureur de la République près le tribunal de grande instance de Montpellier (procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Montpellier, Franța) și procureur général près la cour d'appel de Montpellier (procurorul general de pe lângă Curtea de Apel din Montpellier, Franța), pe de altă parte, în legătură cu prelungirea luării în custodie publică a domnului Arib, intrat ilegal pe teritoriul francez.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
CAAS
3 Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la Schengen la 19 iunie 1990 și intrată în vigoare la 26 martie 1995 (JO 2000, L 239, p. 19, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 183, denumită în continuare „CAAS”), face parte din acquis‑ul Schengen.
4 Articolul 26 din CAAS prevede următoarele:
„(1) Părțile contractante se angajează, sub rezerva respectării obligațiilor care decurg din aderarea la Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967, să includă în legislația lor internă următoarele norme:
(a) dacă străinilor li se refuză intrarea pe teritoriul uneia dintre părțile contractante, transportatorul care i‑a adus până la frontiera externă pe cale aeriană, maritimă sau terestră este obligat să‑și asume de îndată din nou răspunderea pentru aceștia. La cererea autorităților de supraveghere a frontierelor, transportatorul este obligat să‑i returneze pe străini în statul terț din care aceștia au fost transportați, sau în statul terț care a eliberat documentul de călătorie cu care au efectuat călătoria sau într‑un alt stat terț unde există certitudinea că vor fi primiți;
(b) transportatorul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că un străin transportat pe cale aeriană sau maritimă este în posesia documentelor de călătorie necesare pentru intrarea pe teritoriile părților contractante.
(2) Părțile contractante se obligă, sub rezerva respectării obligațiilor ce rezultă din aderarea lor la Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967, și în conformitate cu dreptul lor constituțional, să impună sancțiuni transportatorilor care transportă pe cale aeriană sau maritimă dintr‑un stat terț pe teritoriul lor străini care nu posedă documentele de călătorie necesare.
(3) Alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) se aplică, de asemenea, transportatorilor internaționali care transportă grupuri cu autocarul, cu excepția traficului de frontieră.”
Codul Frontierelor Schengen
5 Potrivit articolului 2 din Codul Frontierelor Schengen:
„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1. «frontiere interne» înseamnă:
(a) frontierele terestre comune, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri ale statelor membre;
(b) aeroporturile statelor membre destinate zborurilor interne;
(c) porturile maritime, fluviale și cele aflate pe lacuri ale statelor membre pentru legăturile interne regulate cu feribotul;
2. «frontiere externe» înseamnă frontierele terestre ale statelor membre, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri, frontierele maritime, precum și aeroporturile, porturile fluviale, porturile maritime și porturile aflate pe lacuri, cu condiția să nu fie frontiere interne;
[…]”
6 Articolul 5 din codul menționat prevede:
„(1) Frontierele externe nu pot fi trecute decât pe la punctele de trecere a frontierei și în timpul programului de funcționare stabilit. Programul de funcționare este indicat clar la punctele de trecere a frontierei care nu sunt deschise 24 de ore pe zi.
Statele membre comunică Comisiei lista punctelor lor de trecere a frontierei, în conformitate cu articolul 39.
[…]
(3) Fără a aduce atingere excepțiilor prevăzute la alineatul (2) sau obligațiilor lor în materie de protecție internațională, statele membre instituie sancțiuni în conformitate cu dreptul lor intern în caz de trecere neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât pe la punctele de trecere a frontierei sau în afara programului de funcționare stabilit. Respectivele sancțiuni sunt eficace, proporționale și cu efect de descurajare.”
7 Articolul 13 alineatul (1) din același cod prevede:
„Supravegherea frontierelor are drept principal obiectiv prevenirea trecerilor frauduloase ale frontierei, combaterea criminalității transfrontaliere și luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal frontiera. O persoană care a trecut ilegal frontiera și care nu are drept de ședere pe teritoriul statului membru respectiv este reținută și i se aplică procedurile care respectă Directiva 2008/115/CE.”
8 Potrivit articolului 14 din Codul Frontierelor Schengen.
„(1) Intrarea pe teritoriul statelor membre se refuză resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc toate condițiile de intrare prevăzute la articolul 6 alineatul (1) și care nu aparțin niciuneia dintre categoriile de persoane menționate la articolul 6 alineatul (5). Aceasta nu aduce atingere aplicării dispozițiilor speciale privind dreptul la azil și la protecție internațională sau eliberarea unei vize de lungă ședere.
[…]
(4) Polițiștii de frontieră se asigură că resortisantul țării terțe care a făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării nu intră pe teritoriul statului membru în cauză.
[…]
(6) Normele detaliate de reglementare a refuzului intrării sunt descrise în anexa V partea A.”
9 Articolul 23 din codul menționat, intitulat „Verificări în interiorul teritoriului”, prevede:
„Absența controlului la frontierele interne nu aduce atingere:
(a) exercitării competențelor polițienești de către autoritățile competente ale statelor membre în temeiul dreptului intern, în măsura în care exercitarea respectivelor competențe nu are un efect echivalent cu cel al verificărilor la frontiere; acest lucru se aplică, de asemenea, și în zonele de frontieră. În sensul primei teze, exercitarea competențelor polițienești nu poate fi considerată, în special, echivalentă cu exercitarea verificărilor la frontiere în cazul în care măsurile poliției:
(i) nu au ca obiectiv controlul la frontiere;
(ii) se bazează pe informații generale și pe experiența serviciilor de poliție privind eventualele amenințări la adresa securității publice și vizează, în special, combaterea criminalității transfrontaliere;
(iii) sunt concepute și executate într‑o manieră net diferită de verificările sistematice asupra persoanelor efectuate la frontierele externe;
(iv) sunt realizate pe baza verificărilor inopinate;
[…]”
10 Articolul 25 din același cod prevede:
„(1) Atunci când în spațiul fără controale la frontierele interne există o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne într‑un stat membru, statul membru respectiv poate reintroduce în mod excepțional controlul la toate frontierele interne sau în anumite părți ale frontierelor sale interne, pentru o perioadă limitată de maximum 30 de zile sau pe durata previzibilă a amenințării grave, dacă aceasta depășește 30 de zile. Domeniul de aplicare și durata reintroducerii temporare a controlului la frontierele interne nu depășesc ceea ce este strict necesar pentru a răspunde amenințării grave.
(2) Controlul la frontierele interne se reintroduce numai ca măsură de ultimă instanță și în conformitate cu articolele 27, 28 și 29. Criteriile enumerate la articolul 26 și, respectiv, articolul 30 se iau în considerare în fiecare caz în care se are în vedere adoptarea unei decizii de reintroducere a controlului la frontierele interne în temeiul articolelor 27, 28 și 29.
(3) În cazul în care amenințarea gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne în statul membru respectiv persistă după expirarea perioadei prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol, statul membru respectiv poate prelungi controlul la frontierele sale interne, ținând seama de criteriile enumerate la articolul 26 și în conformitate cu articolul 27, din același motive ca cele menționate la alineatul (1) din prezentul articol și, luând în considerare orice elemente noi, pentru perioade de maximum 30 de zile, care pot fi reînnoite.
(4) Perioada totală pe durata căreia controlul la frontierele interne este reintrodus, inclusiv a prelungirilor prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol, nu depășește șase luni. În cazul unor circumstanțe excepționale, astfel cum sunt menționate la articolul 29, această perioadă totală poate fi prelungită până la maximum doi ani în conformitate cu alineatul (1) din articolul respectiv.”
11 Articolul 32 din Codul Frontierelor Schengen prevede:
„În cazul în care se reintroduce controlul la frontierele interne, dispozițiile relevante din titlul II se aplică mutatis mutandis.”
12 Articolele 5, 13 și 14 din acest cod fac parte din titlul II din acesta, denumit „Frontiere externe”, în timp ce articolele 23, 25 și 32 din codul menționat fac parte din titlul III din acesta, denumit „Frontiere interne”.
13 Anexa V partea A punctul 2 din Codul Frontierelor Schengen prevede:
„În cazul în care resortisantul țării terțe care a primit o decizie de refuz al intrării a fost condus la frontieră de către un operator de transport, autoritatea locală responsabilă:
(a) solicită operatorului de transport să preia responsabilitatea resortisantului țării terțe și să îl transporte fără întârziere fie către țara terță din care a fost transportat, fie către țara terță care a eliberat documentul care permite trecerea frontierei, fie către orice altă țară terță în care este garantată admisia, sau să găsească mijloace de transport în continuare, în conformitate cu articolul 26 din [CAAS] și cu Directiva 2001/51/CE a Consiliului […]
(b) în așteptarea transportului în continuare, respectând dreptul intern și luând în considerare circumstanțele locale, ia măsurile corespunzătoare în vederea evitării intrării ilegale pe teritoriu a resortisanților țărilor terțe cărora le‑a fost refuzată intrarea.”
Directiva 2008/115
14 Considerentul (5) al Directivei 2008/115 are următorul cuprins:
„Această directivă ar trebui să stabilească un set de norme orizontale, aplicabile tuturor resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc sau care nu mai îndeplinesc condițiile de intrare, ședere sau reședință într‑un stat membru.”
15 Articolul 2 din această directivă prevede:
„(1) Prezenta directivă se aplică resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul unui stat membru.
(2) Statele membre pot decide să nu aplice prezenta directivă resortisanților țărilor terțe care:
(a) fac obiectul unui refuz de intrare, în conformitate cu articolul 13 din Codul Frontierelor Schengen, sau care sunt reținuți sau prinși de către autoritățile competente în cazul unei treceri ilegale pe cale terestră, maritimă sau aeriană a frontierei externe a unui stat membru și care nu au obținut ulterior o autorizație sau un drept de ședere în statul membru respectiv;
(b) fac obiectul returnării ca sancțiune de drept penal sau ca urmare a unei sancțiuni de drept penal, în conformitate cu dreptul intern, sau fac obiectul unor proceduri de extrădare.
[…]”
16 Potrivit articolului 3 din directiva menționată:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
2. «ședere ilegală» înseamnă prezența pe teritoriul unui stat membru a unui resortisant al unei țări terțe care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare, astfel cum sunt stabilite la articolul 5 din Codul Frontierelor Schengen, sau alte condiții de intrare, ședere sau reședință în acel stat membru;
3. «returnare» înseamnă procesul de întoarcere a unui resortisant al unei țări terțe – fie prin respectarea voluntară a unei obligații de returnare, fie prin aplicarea forțată a acesteia – în:
– țara de origine, sau
– o țară de tranzit în conformitate cu acordurile comunitare sau bilaterale de readmisie sau alte acorduri, sau
– o altă țară terță, în care resortisantul în cauză al unei țări terțe decide în mod voluntar să se întoarcă și în care acesta va fi acceptat;
[…]”
17 Articolul 4 alineatul (4) din aceeași directivă prevede:
„În ceea ce privește resortisanții țărilor terțe care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) litera (a), statele membre:
(a) se asigură că tratamentul și nivelul de protecție al acestora nu este mai puțin favorabil decât este prevăzut la articolul 8 alineatele (4) și (5) (limitările privind utilizarea măsurilor coercitive), la articolul 9 alineatul (2) litera (a) (amânarea îndepărtării), articolul 14 alineatul (1) literele (b) și (d) (îngrijirea medicală de urgență și luarea în considerare a necesităților persoanelor vulnerabile) și articolele 16 și 17 (condiții de luare în custodie), și
(b) respectă principiul nereturnării.”
Dreptul francez
18 Potrivit articolului L. 621‑2, 1° și 2° din code de l'entrée et du séjour des étrangers et du droit d'asile [Codul privind intrarea și șederea străinilor și dreptul de azil], astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2012‑1560 din 31 decembrie 2012 (denumit în continuare „Ceseda”):
„Este sancționat cu pedeapsa cu închisoarea de un an și amendă de 3 750 de euro străinul care nu este resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene:
1° [î]n cazul în care a intrat pe teritoriul metropolitan fără să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) [(JO 2006, L 105, p.1, Ediție specială, 19/vol. 8, p. 5),] și fără să fi fost admis pe teritoriu în aplicarea articolului 5 alineatul (4) literele (a) și (c) din același regulament; fapta constituie infracțiune și în situația în care străinul este inclus în categoria persoanelor împotriva cărora există o alertare cu scopul de a le fi refuzată intrarea pe baza unei decizii executorii adoptate de un alt stat parte la [CAAS];
2° [s]au în cazul în care, provenind direct de pe teritoriul unui stat parte la această convenție, a intrat pe teritoriul metropolitan fără a se conforma prevederilor articolului 19 alineatul (1) sau (2), ale articolului 20 alineatul (1) și ale articolului 21 alineatul (1) sau (2) din aceasta, cu excepția condițiilor menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 […] și la litera (d), atunci când includerea în categoria persoanelor împotriva cărora există o alertare cu scopul de a le fi refuzată intrarea nu rezultă dintr‑o decizie executorie adoptată de un alt stat parte la [CAAS];
[…]
Pentru aplicarea prezentului articol, acțiunea publică nu poate fi pusă în mișcare decât atunci când faptele au fost constatate în împrejurările prevăzute la articolul 53 din Codul de procedură penală.”
19 Articolul 53 din Codul de procedură penală, în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (denumit în continuare „Codul de procedură penală”), prevede:
„Este flagrantă infracțiunea care este săvârșită în prezent sau care tocmai a fost săvârșită. O infracțiune este de asemenea flagrantă atunci când, într‑un timp foarte apropiat de acțiune, persoana suspectată este urmărită de strigătul public sau se află în posesia unor obiecte ori prezintă urme sau indicii care sugerează că a participat la o infracțiune.
Ca urmare a constatării unei infracțiuni flagrante, ancheta efectuată sub controlul procurorului Republicii în condițiile prevăzute de prezentul capitol poate continua fără întreruperi pe o perioadă de opt zile.
În cazul în care investigațiile necesare pentru aflarea adevărului pentru o infracțiune pedepsită cu o pedeapsă mai mare sau egală cu cinci ani de închisoare nu pot fi amânate, procurorul Republicii poate decide prelungirea anchetei, în aceleași condiții, pentru o perioadă maximă de opt zile.”
20 Articolul 62‑2 din Codul de procedură penală prevede:
„Reținerea preventivă este o măsură de constrângere de competența unui ofițer de poliție judiciară, aflat sub controlul autorității judecătorești, prin care o persoană în legătură cu care există unul sau mai multe motive plauzibile de a bănui că a săvârșit sau a încercat să săvârșească o infracțiune sancționată cu pedeapsa cu închisoarea este menținută la dispoziția anchetatorilor.
[…]”
21 Articolul 78‑2 din Codul de procedură penală prevede:
„Ofițerii de poliție judiciară și, la ordinul și sub răspunderea acestora, agenții de poliție judiciară și agenții adjuncți de poliție judiciară menționați la articolele 20 și 21‑1° pot invita să își dovedească identitatea, prin orice mijloace, orice persoană în privința căreia există unul sau mai multe motive plauzibile de a fi bănuită:
– că a comis sau a încercat să comită o infracțiune;
– sau că se pregătește să comită o infracțiune;
– sau că poate oferi informații utile anchetei în caz de infracțiune;
– sau că a încălcat obligațiile sau interdicțiile cărora li se supune în cadrul unui control judiciar, al unei măsuri a arestului la domiciliu în regim de supraveghere electronică, al unei pedepse cu închisoarea sau al unei măsuri adoptate de instanță pentru aplicarea pedepselor;
– sau că face obiectul unor cercetări ordonate de o autoritate judiciară.
Pe baza instrucțiunilor scrise ale procurorului Republicii în scopul cercetării și urmăririi infracțiunilor pe care acesta le precizează, poate fi controlată de asemenea identitatea oricărei persoane, în aceleași condiții, în locurile și pentru o perioadă determinate de acest magistrat. Faptul că în urma controlului de identitate sunt descoperite alte infracțiuni decât cele vizate de instrucțiunile procurorului Republicii nu constituie o cauză de nulitate a procedurilor incidentale.
Identitatea oricărei persoane, indiferent de comportamentul său, poate fi de asemenea controlată, în condițiile prevăzute la primul paragraf, pentru a preveni o încălcare a ordinii publice, în special a siguranței persoanelor sau a bunurilor.
Într‑o zonă cuprinsă între frontiera terestră a Franței cu statele părți la [CAAS] și o linie trasată la 20 de kilometri înainte de frontieră, precum și în zonele accesibile publicului din porturi, aeroporturi și gări feroviare sau rutiere deschise traficului internațional și desemnate prin decret, pentru prevenirea și cercetarea infracțiunilor legate de criminalitatea transfrontalieră, se poate proceda de asemenea la controlul identității oricărei persoane, potrivit condițiilor prevăzute la primul paragraf, în scopul verificării respectării obligațiilor de deținere, de port și de prezentare a titlurilor și a documentelor prevăzute de lege. […] Atunci când există o secțiune autorutieră care începe în zona menționată la prima teză a prezentului paragraf, iar primul loc de taxare rutieră se situează dincolo de linia de 20 de kilometri, controlul poate în plus să aibă loc până la acest prim loc de taxare rutieră, în parcări, precum și la locul de taxare rutieră și în parcările adiacente. Locurile de taxare rutieră vizate de această dispoziție sunt desemnate prin decret. Faptul că în urma controlului de identitate este descoperită o altă infracțiune decât nerespectarea obligațiilor sus‑menționate nu constituie o cauză de nulitate a procedurilor incidentale. Pentru aplicarea prezentului paragraf, controlul obligațiilor de deținere, de port și de prezentare a titlurilor și a documentelor prevăzute de lege nu poate fi aplicat decât pe o perioadă de cel mult șase ore consecutive în același loc și nu poate consta în verificarea sistematică a persoanelor prezente sau care circulă în zonele sau locurile menționate la același paragraf.
[…]”
Litigiul principal și întrebările preliminare
22 După reintroducerea temporară în Franța a controlului la frontierele interne comune acesteia și altor state membre care fac parte din spațiul Schengen, conform articolului 25 din Codul Frontierelor Schengen, domnul Arib, de cetățenie marocană, a fost controlat, la 15 iunie 2016, în zona cuprinsă între frontiera care separă Franța de Spania și o linie trasată la 20 de kilometri înainte de frontieră, în condițiile prevăzute la articolul 78‑2 al nouălea paragraf din Codul de procedură penală. Domnul Arib, care părăsise anterior Franța în urma unei măsuri de îndepărtare care îi fusese notificată la 10 august 2013, se afla la bordul unui autobuz provenind din Maroc.
23 Suspectat că a intrat în mod ilegal pe teritoriul francez, infracțiune prevăzută la articolul L. 621‑2 din Ceseda, domnul Arib a fost reținut. A doua zi, préfet des Pyrénées‑Orientales [prefectul Pirineilor Orientali] a adoptat împotriva acestuia un decret privind obligarea la părăsirea teritoriului francez și a dispus luarea sa în custodie publică.
24 Prin ordonanța din 21 iunie 2016, juge des libertés et de la détention du tribunal de grande instance de Perpignan (judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului de Mare Instanță din Perpignan, Franța) a decis anularea reținerii domnului Arib și a procedurii ulterioare, inclusiv luarea în custodie publică a acestuia, pentru motivul, în esență, că reținerea respectivă nu putea fi pusă în aplicare. El a arătat în această privință că domnul Arib, resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală, trecuse o frontieră internă între Franța și Spania, ceea ce trebuia, în opinia acestei instanțe, să conducă la aplicarea Directivei 2008/115, în temeiul căreia nu se poate pronunța nicio pedeapsă cu închisoarea în circumstanțe precum cele din speță.
25 Prin ordonanța din 22 iunie 2016, conseiller délégué près la cour d'appel de Montpellier (consilierul delegat de pe lângă Curtea de Apel din Montpellier, Franța) a confirmat decizia din primă instanță. Préfet des Pyrénées‑Orientales (prefectul Pirineilor Orientali) a formulat recurs împotriva acestei ordonanțe în fața instanței de trimitere, Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), susținând în special că, în cazul unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne, un stat membru poate, în mod excepțional, să reintroducă controlul la frontierele sale interne, înlăturând astfel parțial aplicarea Directivei 2008/115. Potrivit acestui prefect, întrucât măsurile de protecție prevăzute de această directivă nu erau aplicabile într‑un astfel de caz, o persoană care a intrat în mod ilegal în Franța poate fi controlată conform dispozițiilor articolului 78‑2 al nouălea paragraf din Codul de procedură penală și, întrucât se află în situație ilegală, i se poate aplica o pedeapsă cu închisoarea și, prin urmare, poate fi reținută.
26 Instanța de trimitere arată, pe de o parte, că Codul Frontierelor Schengen stabilește principiul liberei circulații în interiorul spațiului Schengen și prevede absența controlului la frontierele interne între statele membre și, pe de altă parte, că, în cazul unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne într‑un stat membru, statul membru respectiv poate reintroduce în mod excepțional controlul la toate frontierele interne sau în anumite părți ale frontierelor sale interne, pentru o perioadă limitată, în aplicarea articolului 25 din acest cod.
27 Această instanță mai susține că, potrivit articolului 32 din Codul Frontierelor Schengen, în cazul în care se reintroduce controlul la frontierele interne, dispozițiile relevante din titlul II din acest cod, referitoare la frontierele externe, se aplică mutatis mutandis. Instanța de trimitere subliniază în această privință că, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din codul menționat, statele membre instituie sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare în caz de trecere neautorizată a frontierelor externe. Ea adaugă că, potrivit articolului 13 din același cod, supravegherea acestor frontiere are drept obiectiv prevenirea trecerilor frauduloase ale acestora și luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal frontiera, astfel încât o persoană care a trecut ilegal frontiera și care nu are drept de ședere pe teritoriul statului membru respectiv este reținută și acesteia i se aplică procedurile care respectă Directiva 2008/115.
28 Potrivit instanței de trimitere, Directiva 2008/115 impune statelor membre să adopte o decizie de îndepărtare împotriva oricărui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor, acesta din urmă neputând fi luat în custodie publică decât pentru a se putea pregăti returnarea sa sau pentru a se proceda la îndepărtarea sa și cu condiția ca nicio măsură suficientă, dar mai puțin coercitivă să nu poată fi aplicată în mod eficient. Această instanță amintește Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum (C‑47/15, EU:C:2016:408), în care Curtea a decis că Directiva 2008/115 se opune unei reglementări a unui stat membru care permite, doar pentru faptul intrării ilegale pe la o frontieră internă, care conduce la o ședere ilegală, detenția unui resortisant al unei țări terțe pentru care procedura de returnare stabilită de această directivă nu a fost încă finalizată.
29 Instanța de trimitere subliniază că articolul L. 621‑2 din Ceseda prevede sancționarea cu pedeapsa cu închisoarea însoțită de o amendă pentru intrarea ilegală pe teritoriu atunci când aceasta este constatată în flagrant.
30 În privința acestei dispoziții, instanța menționată ridică mai întâi problema dacă controlul reintrodus la o frontieră internă a unui stat membru se poate asimila controlului la o frontieră externă în momentul trecerii acesteia de către un resortisant al unei țări terțe care nu are drept de intrare atunci când controlul este efectuat în flagrant.
31 În cazul unui răspuns afirmativ, ar fi necesar în continuare, potrivit instanței menționate, să se stabilească modalitățile acestui control. În această privință, ea arată, pe de o parte, că articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 permite statelor membre să continue să aplice la frontierele lor externe proceduri de returnare naționale simplificate, fără a trebui să urmeze toate etapele procedurii prevăzute de această directivă, pentru a putea îndepărta mai rapid resortisanții țărilor terțe prinși în momentul trecerii frontierelor menționate. Instanța de trimitere subliniază, pe de altă parte, că articolul 4 alineatul (4) din directiva menționată limitează exercitarea de către statele membre a facultății prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din aceasta, statele membre trebuind să respecte anumite garanții minimale, printre care se numără în special condițiile de luare în custodie stabilite la articolele 16 și 17 din aceeași directivă.
32 Instanța de trimitere ridică, în consecință, problema dacă un stat care a restabilit controlul la frontierele interne se poate prevala de articolul 2 alineatul (2) litera (a) menționat pentru a sustrage de la Directiva 2008/115 resortisantul unei țări terțe care trece în mod ilegal o astfel de frontieră și care nu a început încă șederea pe teritoriul național.
33 În cazul unui răspuns afirmativ, s‑ar pune în cele din urmă problema dacă articolul 4 alineatul (4) din Directiva 2008/115 trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării unei pedepse cu închisoarea unui resortisant al unei țări terțe în circumstanțele de fapt ale speței.
34 În aceste condiții, Cour de cassation (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 32 din [Codul Frontierelor Schengen], care prevede că, în cazul în care se reintroduce controlul la frontierele interne, dispozițiile relevante din titlul II (privind frontierele externe) se aplică mutatis mutandis, trebuie interpretat în sensul că controlul reintrodus la o frontieră internă a unui stat membru poate fi asimilat controlului efectuat la o frontieră externă în momentul trecerii acesteia de către un resortisant al unei țări terțe care nu are drept de intrare?
2) În aceleași circumstanțe de reintroducere a controalelor la frontierele interne, acest [cod] și Directiva 2008/115 […] permit să se aplice situației unui resortisant al unei țări terțe care trece o frontieră la care controlul este reintrodus facultatea prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din [această] directivă, care oferă statelor membre posibilitatea de a continua să aplice la frontierele lor externe proceduri de returnare naționale simplificate?
3) În cazul unui răspuns afirmativ la această din urmă întrebare, dispozițiile articolului 2 alineatul (2) litera (a) și ale articolului 4 alineatul (4) din directiva [menționată] se opun unei reglementări naționale precum articolul L. 621‑2 din [Ceseda], care sancționează cu pedeapsa cu închisoarea intrarea ilegală pe teritoriul național a unui resortisant al unei țări terțe pentru care procedura de returnare instituită de [aceeași] directivă nu a fost finalizată încă?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima și la a doua întrebare
35 Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 coroborat cu articolul 32 din Codul Frontierelor Schengen trebuie interpretat în sensul că se aplică situației unui resortisant al unei țări terțe reținut în imediata apropiere a unei frontiere interne a unui stat membru atunci când acest stat membru a reintrodus, în temeiul articolului 25 din acest cod, controlul la această frontieră ca urmare a unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne a statului membru menționat.
36 Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, astfel cum s‑a menționat în cuprinsul punctelor 22 și 23 din prezenta hotărâre, domnul Arib, de cetățenie marocană, nu a făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării pe teritoriul francez, ci a fost controlat de autoritățile franceze în imediata apropiere a frontierei franco‑spaniole după reintroducerea unor controale la această frontieră în temeiul articolului 25 din Codul Frontierelor Schengen și a fost reținut în urma acestui control pentru motivul că era suspectat de săvârșirea infracțiunii prevăzute la articolul L. 621‑2 din Ceseda, constând în intrarea ilegală pe teritoriul francez.
37 Trebuie amintit în această privință, în primul rând, că rezultă atât din definiția noțiunii „ședere ilegală”, care figurează la articolul 3 punctul 2 din Directiva 2008/115, cât și din considerentul (5) al acestei directive, în temeiul căruia aceasta se aplică „tuturor resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc, sau care nu mai îndeplinesc condițiile de intrare, ședere sau reședință”, că un resortisant al unei țări terțe care, ca urmare a intrării sale ilegale pe teritoriul unui stat membru, este prezent pe acel teritoriu fără să îndeplinească condițiile de intrare, de ședere sau de reședință se află din acest motiv în situație de ședere ilegală, fără ca această prezență să fie supusă vreunei condiții de durată minimă sau de intenție de a rămâne pe acest teritoriu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum, C‑47/15, EU:C:2016:408, punctele 48 și 59).
38 Un resortisant al unei țări terțe care, precum domnul Arib, după ce a intrat ilegal pe teritoriul unui stat membru, este prins pe teritoriul acestui stat membru, în imediata apropiere a uneia dintre frontierele sale interne, fără să îndeplinească condițiile de intrare, de ședere sau de reședință pe acest teritoriu trebuie, în consecință, să fie considerat ca aflându‑se în situație de ședere ilegală pe teritoriul statului membru menționat.
39 Un resortisant al unei țări terțe aflat într‑o astfel de situație intră, potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2008/115 și sub rezerva articolului 2 alineatul (2) din această directivă, în domeniul de aplicare al acesteia din urmă. Prin urmare, acesta trebuie, în principiu, să fie supus standardelor și procedurilor comune prevăzute de această directivă în vederea îndepărtării sale, iar aceasta atât timp cât șederea sa nu a fost, eventual, regularizată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum, C‑47/15, EU:C:2016:408, punctul 61).
40 În această privință, trebuie amintit, în al doilea rând, că, potrivit jurisprudenței Curții, directiva menționată nu se opune unei reglementări a unui stat membru care permite deținerea unui resortisant al unei țări terțe căruia i s‑a aplicat procedura de returnare stabilită prin aceeași directivă și care fie se află în situație de ședere ilegală pe teritoriul acestui stat membru fără un motiv justificat de nereturnare, fie a intrat din nou pe acest teritoriu cu încălcarea unei interdicții de intrare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum, C‑47/15, EU:C:2016:408, punctele 54 și 64).
41 Cu toate acestea, din dosarul aflat la dispoziția Curții, precum și din răspunsurile furnizate în ședință la întrebările adresate de Curte, reiese că domnul Arib nu se află în niciuna dintre cele două situații menționate la punctul anterior.
42 Este necesar să se arate, în al treilea rând, că articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 permite statelor membre să nu aplice această din urmă directivă, sub rezerva prevederilor de la articolul 4 alineatul (4) din aceasta, în două situații particulare, respectiv cea a resortisanților țărilor terțe care fac obiectul unei decizii de refuz al intrării la o frontieră externă a unui stat membru, conform articolului 14 din Codul Frontierelor Schengen, sau cea a resortisanților țărilor terțe care sunt reținuți sau prinși în cazul trecerii ilegale a unei asemenea frontiere externe și care nu au obținut ulterior o autorizație sau un drept de ședere în statul membru respectiv.
43 Astfel cum s‑a arătat în cuprinsul punctului 36 din prezenta hotărâre, domnul Arib nu a făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării pe teritoriul francez. Rezultă că acesta nu poate, în niciun caz, să fie inclus în prima dintre cele două situații prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115.
44 Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă un resortisant al unei țări terțe care se află în situație de ședere ilegală pe teritoriul unui stat membru și care a fost reținut în imediata apropiere a unei frontiere interne a acestui stat membru intră sub incidența celei de a doua situații prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 atunci când statul membru în cauză a reintrodus controale la această frontieră ca urmare a unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne a statului membru menționat, conform articolului 25 din Codul Frontierelor Schengen.
45 În această privință, este necesar să se amintească, primo, că, potrivit jurisprudenței Curții, cele două situații prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 se raportează exclusiv la trecerea unei frontiere externe a unui stat membru, astfel cum este definită la articolul 2 din Codul Frontierelor Schengen, și nu privește, așadar, trecerea unei frontiere comune unor state membre care fac parte din spațiul Schengen (Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum, C‑47/15, EU:C:2016:408, punctul 69).
46 În special, a doua dintre situațiile prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 implică o legătură temporală și spațială directă între reținerea sau prinderea resortisantului unei țări terțe și trecerea unei frontiere externe. Sunt astfel vizați resortisanții țărilor terțe care au fost reținuți sau prinși de autoritățile competente chiar în momentul trecerii ilegale a unei frontiere externe sau după această trecere în proximitatea acestei frontiere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum, C‑47/15, EU:C:2016:408, punctul 72).
47 Astfel, articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 trebuie interpretat în sensul că nu permite statelor membre să sustragă resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală din domeniul de aplicare al acestei directive pentru motivul intrării lor ilegale pe la o frontieră internă (Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum, C‑47/15, EU:C:2016:408, punctele 69 și 77).
48 Cu toate acestea, trebuie să se determine, secundo, dacă împrejurarea că controalele au fost reintroduse de un stat membru la frontierele sale interne, conform articolului 25 din Codul Frontierelor Schengen, este de natură să includă în domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 situația unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul acestui stat membru și reținut în apropierea unei astfel de frontiere interne.
49 Articolul 25 din Codul Frontierelor Schengen autorizează, cu titlu excepțional și în anumite condiții, un stat membru să reintroducă temporar controlul la toate frontierele interne sau în anumite părți ale frontierelor sale interne în caz de amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne a acestui stat membru. Potrivit articolului 32 din acest cod, în cazul în care se reintroduce controlul la frontierele interne, dispozițiile relevante din codul menționat referitoare la frontierele externe se aplică mutatis mutandis.
50 În această privință trebuie subliniat, în primul rând, că, reprezentând o derogare de la domeniul de aplicare al Directivei 2008/115, excepția prevăzută la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din aceasta trebuie interpretată în mod strict.
51 Or, astfel cum reiese deja din cuprinsul punctelor 45 și 47 din prezenta hotărâre, această dispoziție se referă, potrivit propriei sale formulări, lipsită de orice ambiguitate în această privință, la situația resortisanților țărilor terțe aflați la o „frontieră externă” a unui stat membru sau în imediata apropiere a unei astfel de frontiere externe. Nu figurează, prin urmare, în această dispoziție nicio mențiune a faptului că ar putea fi asimilată unei astfel de situații cea a unui resortisant al unei țări terțe care se află la o frontieră internă la care au fost reintroduse controalele, în temeiul articolului 25 din Codul Frontierelor Schengen, sau în imediata apropiere a unei astfel de frontiere interne, deși, la data adoptării acestei directive, articolele 23 și 28 din Regulamentul nr. 562/2006 prevedeau deja, pe de o parte, că statele membre puteau, în mod excepțional, să reintroducă controlul la frontierele lor interne în cazul unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a siguranței interne și, pe de altă parte că, într‑un astfel de caz, dispozițiile relevante ale acestui regulament referitoare la frontierele externe urmau să se aplice mutatis mutandis.
52 În ceea ce privește, în al doilea rând, finalitatea articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115, Curtea a statuat deja că aceasta constă în a permite statelor membre, în cele două situații prevăzute de această dispoziție, să continue să aplice la frontierele lor externe proceduri de returnare simplificate, fără să fie necesar să urmeze toate etapele procedurale prevăzute de această directivă, pentru a putea să îndepărteze mai rapid resortisanții țărilor terțe prinși cu ocazia trecerii unei astfel de frontiere (Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum, C‑47/15, EU:C:2016:408, punctul 74).
53 În această privință, trebuie constatat că articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 tratează în mod identic prinderea sau reținerea în imediata apropiere a unei frontiere externe a unui stat membru, prevăzută la articolul 13 din Codul Frontierelor Schengen, și adoptarea unei decizii de refuz al intrării, în sensul articolului 14 din acest cod.
54 Astfel, deși, după cum confirmă articolul 14 alineatul (4) din Codul Frontierelor Schengen, adoptarea unei decizii de refuz al intrării pe teritoriul spațiului Schengen urmărește evitarea faptului ca resortisantul unei țări terțe împotriva căruia aceasta este adoptată să intre pe acest teritoriu, reținerea sau prinderea unui astfel de resortisant, aflat în situație de ședere ilegală, în momentul trecerii unei frontiere externe sau în imediata apropiere a unei asemenea frontiere permite de asemenea autorităților naționale competente să ia cu ușurință și rapid, ținând seama de locul în care resortisantul respectiv a fost reținut, măsurile corespunzătoare pentru a evita ca acesta să rămână pe teritoriul menționat, conducându‑l de îndată la frontiera externă pe care a trecut‑o ilegal.
55 În astfel de împrejurări, caracterizate în special prin apropierea de o frontieră externă, poate fi justificată autorizarea unui stat membru să nu urmeze toate etapele procedurii prevăzute de Directiva 2008/115, pentru a accelera întoarcerea spre o țară terță a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul său.
56 Invers, simpla reintroducere a controalelor la frontierele interne ale unui stat membru nu are drept consecință ca un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală și reținut cu ocazia trecerii acestei frontiere sau în imediata apropiere a acesteia să poată fi îndepărtat mai rapid sau cu ușurință de pe teritoriul spațiului Schengen, fiind condus imediat la o frontieră externă, decât în cazul în care a fost reținut, cu ocazia unui control polițienesc, în sensul articolului 23 litera (a) din Codul Frontierelor Schengen, în același loc fără ca respectivele controale la frontierele menționate să fi fost reintroduse.
57 Contrar a ceea ce a susținut în esență guvernul german, o astfel de concluzie nu este contestată de luarea în considerare a obligațiilor impuse operatorilor de transport, în temeiul anexei V partea A punctul 2 din Codul Frontierelor Schengen și al articolului 26 din CAAS.
58 Într‑adevăr, chiar dacă s‑ar presupune că astfel de obligații se aplică, în temeiul articolului 32 din codul menționat, și atunci când au fost reintroduse controale la frontierele interne, trebuie totuși să se arate că anexa V partea A punctul 2 din Codul Frontierelor Schengen și articolul 26 din CAAS au drept consecință impunerea în sarcina operatorilor de transport a obligației de a transporta în continuare resortisantul unei țări terțe pe care îl transportă doar atunci când intrarea la frontieră îi este refuzată acestuia din urmă, iar nu atunci când, ca în cazul domnului Arib, acest resortisant este reținut sau prins după ce a trecut ilegal frontiera menționată.
59 În consecință, în lumina obiectivului urmărit de articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115, nu este necesar să se distingă situația unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală reținut în imediata apropiere a unei frontiere interne în funcție de reintroducerea sau nu a controalelor la frontiera menționată.
60 În al treilea rând, necesitatea unei interpretări restrictive a domeniului de aplicare al articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 este de asemenea coroborată de o analiză a contextului în care este inserată această dispoziție și în special de o interpretare sistematică a Codului Frontierelor Schengen.
61 În această privință este necesar să se arate, mai întâi, că rezultă din acest cod că o frontieră internă la care au fost reintroduse controale de către un stat membru în temeiul articolului 25 din codul menționat nu este echivalentă cu o frontieră externă în sensul aceluiași cod.
62 Astfel, potrivit articolului 2 din Codul Frontierelor Schengen, noțiunile „frontiere interne” și „frontiere externe” se exclud una pe cealaltă. Or, articolul 32 din acest cod se limitează să prevadă că, în cazul în care se reintroduc controalele la frontierele interne de către un stat membru, doar dispozițiile codului menționat referitoare la frontierele externe care sunt relevante se aplică mutatis mutandis. În schimb, articolul 32 menționat nu prevede, astfel cum a arătat domnul avocat general în esență în cuprinsul punctului 52 din concluzii, că, într‑un asemenea caz, se aplică articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115. Formularea însăși a Codului Frontierelor Schengen se opune, prin urmare, ca, în sensul acestei directive, o frontieră internă la care au fost reintroduse controale în temeiul articolului 25 din acest cod să fie asimilată unei frontiere externe.
63 În continuare, este adevărat, după cum subliniază instanța de trimitere, că articolul 5 alineatul (3) din Codul Frontierelor Schengen impune statelor membre să instituie, în caz de trecere neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât pe la punctele de trecere a frontierei sau în afara programului de funcționare stabilit, sancțiuni care să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.
64 Cu toate acestea, și independent de aspectul dacă această dispoziție constituie o dispoziție relevantă, în sensul articolului 32 din Codul Frontierelor Schengen, aplicabilă, mutatis mutandis, în cazul reintroducerii de către un stat membru a controlului la frontierele sale interne, trebuie, în orice caz, să se arate că dispoziția menționată nu urmărește nicidecum să deroge de la standardele și de la procedurile comune stabilite prin Directiva 2008/115, cum este de altfel expres confirmat la articolul 13 alineatul (1) din codul menționat, care prevede că trebuie luate măsuri împotriva unei persoane care a trecut ilegal frontiera externă și că, dacă această persoană nu are drept de ședere pe teritoriul statului membru respectiv, ea este reținută și i se aplică procedurile care respectă Directiva 2008/115 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum, C‑47/15, EU:C:2016:408, punctul 90).
65 Articolul 13 alineatul (1) din Codul Frontierelor Schengen vizează astfel să precizeze relația dintre supravegherea frontierelor și punerea în aplicare a procedurilor de returnare prevăzute de Directiva 2008/115 (Hotărârea din 26 iulie 2017, Jafari, C‑646/16, EU:C:2017:586, punctul 69). În consecință, măsurile adoptate de statele membre, în special în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Codul Frontierelor Schengen, pentru a garanta efectivitatea supravegherii frontierelor nu pot avea ca efect modificarea obligațiilor care rezultă pentru statele membre din această directivă.
66 În sfârșit, trebuie amintit că Directiva 2008/115 nu exclude facultatea statelor membre de a sancționa cu pedeapsa închisorii comiterea altor infracțiuni decât cele care țin exclusiv de împrejurarea unei intrări ilegale, inclusiv în situații în care procedura de returnare nu a fost încă finalizată (Hotărârea din 7 iunie 2016, Affum, C‑47/15, EU:C:2016:408, punctul 65). În consecință, directiva menționată nu se opune nici reținerii sau luării în custodie publică a unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală atunci când astfel de măsuri sunt adoptate pentru motivul că resortisantul respectiv este bănuit că a săvârșit o altă infracțiune decât simpla sa intrare ilegală pe teritoriul național, în special o infracțiune care poate amenința ordinea publică sau securitatea internă a statului membru în discuție.
67 Rezultă din ceea ce precedă că trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115 coroborat cu articolul 32 din Codul Frontierelor Schengen trebuie interpretat în sensul că acesta nu se aplică situației unui resortisant al unei țări terțe reținut în imediata apropiere a unei frontiere interne și aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul unui stat membru nici chiar atunci când acest stat membru a reintrodus, în temeiul articolului 25 din acest cod, controlul la această frontieră ca urmare a unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne a statului membru menționat.
Cu privire la a treia întrebare
68 Având în vedere răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare.
Cu privire la cheltuielile de judecată
69 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală coroborat cu articolul 32 din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) trebuie interpretat în sensul că acesta nu se aplică situației unui resortisant al unei țări terțe reținut în imediata apropiere a unei frontiere interne și aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul unui stat membru nici chiar atunci când acest stat membru a reintrodus, în temeiul articolului 25 din acest regulament, controlul la această frontieră ca urmare a unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne a statului membru menționat.
Semnături