CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
ELEANOR SHARPSTON
prezentate la 7 decembrie 2017(1)
Cauzele conexate C‑85/16 P și C‑86/16 P
Kenzo Tsujimoto
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)
„Recursuri – Cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene – «KENZO ESTATE» – Marca Uniunii Europene anterioară «KENZO» – Motive relative de refuz – Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Interpretarea sintagmei «în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora» – Examinarea aspectului dacă utilizarea prenumelui unei persoane constituie o utilizare cu un motiv întemeiat”
1. Prin intermediul prezentelor recursuri, domnul Kenzo Tsujimoto (în continuare, „domnul Tsujimoto”) solicită Curții anularea a două hotărâri ale Tribunalului, din 2 decembrie 2015, Hotărârea Tsujimoto/OAPI(2) și Hotărârea Tsujimoto/OAPI(3). Curtea ne‑a solicitat să ne concentrăm în prezentele concluzii asupra unei părți a recursului formulat de domnul Tsujimoto, și anume asupra interpretării motivelor relative de refuz privind înregistrarea unei mărci, prevăzute la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului privind marca comunitară(4). Problema supusă examinării este aceea dacă marca verbală „KENZO ESTATE”, pe care domnul Tsujimoto urmărea să o înregistreze ca marcă a Uniunii Europene, intră în sfera sintagmei „utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate”, care figurează în această dispoziție. Domnul Tsujimoto argumentează că, întrucât această marcă este alcătuită parțial din prenumele său, „Kenzo”, înregistrarea ei ar constitui o utilizare cu un motiv întemeiat și că, prin urmare, articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 nu se aplică.
Regulamentul nr. 207/2009
2. În considerentul (7) se arată că „dreptul asupra mărcii [Uniunii Europene] poate fi dobândit numai prin înregistrare, iar aceasta se refuză în special dacă marca este lipsită de caracter distinctiv, dacă este ilicită sau dacă se opun drepturi anterioare”.
3. Articolul 8 prezintă motivele pentru a determina dacă o cerere de înregistrare a unei mărci trebuie respinsă în cazul în care titularul unei mărci anterioare a introdus o procedură de opoziție. Există două astfel de motive. Înregistrarea mărcii solicitate se respinge „atunci când aceasta este identică cu marca anterioară și când produsele sau serviciile pentru care marca a fost solicitată sunt identice cu cele pentru care este protejată marca anterioară” [articolul 8 alineatul (1) litera (a)]. De asemenea, înregistrarea este respinsă atunci când, „din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară” [articolul 8 alineatul (1) litera (b)]. În înțelesul articolului 8 alineatul (2), mărci anterioare înseamnă, printre altele, mărci ale Uniunii Europene [articolul 8 alineatul (2) litera (a) punctul (i)].
4. Articolul 8 alineatul (5) prevede că, „la opoziția titularului unei mărci anterioare în înțelesul alineatului (2), se respinge înregistrarea mărcii solicitate, de asemenea, în cazul în care este identică sau similară cu marca anterioară și în cazul în care este destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci [a Uniunii Europene] anterioare, aceasta este de notorietate în cadrul [Uniunii Europene] și, în cazul unei mărci naționale anterioare, este de notorietate în respectivul stat membru și în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora”(5).
5. O formulare similară cu cea de la articolul 8 alineatul (5) este utilizată la articolul 9 („Dreptul conferit de marca [Uniunii Europene]”) din secțiunea 2 („Efecte ale mărcii [Uniunii Europene]”). Articolul 9 alineatul (1) enumeră condițiile în care titularul unei mărci a Uniunii Europene este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească în comerț semne fără acordul său. Potrivit articolului 9 alineatul (1) litera (c), printre acestea se numără „un semn identic sau similar cu marca [Uniunii Europene] pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care este înregistrată marca [Uniunii Europene], atunci când aceasta este de notorietate în [Uniunea Europeană] și când folosirea semnului fără motiv întemeiat generează un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii [Uniunii Europene] sau aduce atingere acestora”(6).
6. Secțiunea 2 include și articolul 12 („Limitarea efectelor mărcii [Uniunii Europene]”). Acest articol prevede:
„Dreptul conferit de o marcă [a Uniunii Europene] nu permite titularului său să interzică terților utilizarea în comerț:
(a) a numelui sau a adresei sale;
(b) a indicațiilor privind tipul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică, perioada producerii produsului sau a prestării serviciului sau a altor caracteristici ale acestora;
(c) a mărcii, atunci când se impune indicarea destinației unui produs sau a unui serviciu, în special când este accesoriu sau piesă detașată,
atât timp cât această utilizare se face conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial.”
7. În temeiul articolului 15 din Regulamentul nr. 207/2009, dacă, în termen de cinci ani de la data înregistrării, marca Uniunii Europene nu a făcut obiectul unei utilizări serioase pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată, pot fi aplicate anumite sancțiuni. În mod similar (potrivit articolului 51), titularul poate fi declarat decăzut din drepturi în cazul în care, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a făcut obiectul unei utilizări serioase. În aceeași ordine de idei, articolul 54 prevede că titularul care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci a Uniunii Europene ulterioare în cadrul Uniunii Europene, având cunoștință despre această utilizare, nu mai poate să solicite declararea nulității și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare.
Istoricul prezentei proceduri
Cauza C‑85/16 P
8. La 21 ianuarie 2008, domnul Tsujimoto a formulat o cerere de înregistrare internațională a semnului verbal „KENZO ESTATE” (denumit în continuare „marca solicitată”) ca marcă în Comunitatea Europeană de atunci. Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea făceau parte din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa(7) și corespundeau următoarei descrieri: „Vinuri; băuturi alcoolice din fructe; lichioruri occidentale (în general)”. La 17 martie 2008, cererea menționată a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 12/2008. La 16 decembrie 2008, Kenzo SA [intervenientă în fața Tribunalului (denumită în continuare „Kenzo”)] a formulat opoziție în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009, invocând articolul 8 alineatul (5) din acest regulament. Opoziția era întemeiată pe marca Uniunii Europene anterioară „KENZO”, înregistrată la 20 februarie 2001, pentru produse care făceau parte, printre altele, din clasele 3, 18 și 25 din Clasificarea de la Nisa(8). La 20 decembrie 2011, divizia de opoziție a respins opoziția. Kenzo a atacat această decizie în fața camerei de recurs.
9. La 22 mai 2013, camera de recurs a admis calea de atac formulată de Kenzo în totalitate. Aceasta a considerat că cele trei condiții cumulative menționate la articolul 8 alineatul (5) erau îndeplinite: (i) mărcile în conflict erau foarte similare pentru o parte neneglijabilă a publicului relevant, (ii) contrar opiniei diviziei de opoziție, marca anterioară se bucura de renume și (iii) marca a cărei înregistrare era solicitată s‑ar situa în contextul imaginii mărcii anterioare. Camera de recurs a concluzionat că exista un risc ca marca pentru care domnul Tsujimoto a solicitat înregistrarea să genereze un profit necuvenit din renumele mărcii anterioare „KENZO”, în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.
10. La 8 august 2013, domnul Tsujimoto a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la Tribunal. Domnul Tsujimoto a invocat două motive. Acesta a susținut că, în speță, camera de recurs a încălcat articolul 76 alineatul (2)(9) și articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. Tribunalul a respins acțiunea în totalitate și l‑a obligat pe domnul Tsujimoto la plata cheltuielilor de judecată.
Cauza C‑86/16 P
11. La 18 august 2009, domnul Tsujimoto a formulat o nouă cerere de înregistrare internațională a semnului verbal „KENZO ESTATE” (denumit în continuare „marca solicitată”) ca marcă în Comunitatea Europeană de atunci. Produsele și serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea făceau parte din clasele 29, 30, 31, 35, 41 și 43 din Clasificarea de la Nisa(10). Cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 44/2009 din 16 noiembrie 2009. La 12 august 2010, Kenzo a formulat opoziție în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009, invocând articolul 8 alineatul (5) din acest regulament. Opoziția s‑a întemeiat din nou pe marca verbală anterioară „KENZO”, înregistrată la 20 februarie 2001 pentru produse care făceau parte, printre altele, din clasele 3, 18 și 25 din Clasificarea de la Nisa.
12. Prin Decizia din 24 mai 2012, divizia de opoziție a respins opoziția formulată de Kenzo. La 23 iulie 2012, Kenzo a atacat această decizie în fața camerei de recurs, care, printr‑o decizie din 3 iulie 2013, a admis în parte calea de atac formulată de Kenzo. Camera de recurs a considerat, în ceea ce privește produsele din clasele 29 și 31 (vizate de înregistrarea solicitată de domnul Tsujimoto), că nu erau considerate produse de lux și că nu erau asociate în mod invariabil cu lumea „glamour” sau cu moda. Aceasta a considerat că era vorba despre produse alimentare comune, destinate consumului de masă, care puteau fi cumpărate în orice magazin de cartier, și că aveau doar o legătură marginală cu produsele Kenzo. Prin urmare, camera de recurs a respins opoziția cu privire la aceste produse, însă a admis opoziția în ceea ce privește serviciile și bunurile din clasele 35, 41 și 43 din Clasificarea de la Nisa.
13. La 26 septembrie 2013, domnul Tsujimoto a formulat o acțiune împotriva deciziei respective la Tribunal. Acesta a susținut că, în speță, camera de recurs a încălcat articolul 76 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. Tribunalul a respins acțiunea în totalitate și l‑a obligat pe domnul Tsujimoto la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile și procedura în fața Curții
14. Domnul Tsujimoto solicită Curții, în cele două cauze în discuție:
– anularea hotărârii Tribunalului;
– soluționarea definitivă a litigiului;
– obligarea EUIPO și a Kenzo la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața camerei de recurs.
15. EUIPO și Kenzo solicită Curții respingerea ambelor recursuri și obligarea domnului Tsujimoto la plata cheltuielilor de judecată.
16. În ambele cauze, domnul Tsujimoto invocă două motive de recurs. În primul rând, acesta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009. Prin intermediul celui de al doilea motiv, care este împărțit în patru aspecte, domnul Tsujimoto reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 8 alineatul (5) din același regulament. Al patrulea aspect este identic în cele două cauze, C‑85/16 P și C‑86/16 P. Acest aspect ridică o nouă problemă de drept și, prin urmare, în prezentele concluzii vom pune accentul numai pe această problemă.
Al patrulea aspect al celui de al doilea motiv de recurs – interpretarea eronată a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 – utilizarea „fără un motiv întemeiat” a mărcii solicitate
17. Domnul Tsujimoto susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept. Semnul pe care a încercat să îl înregistreze (KENZO ESTATE) include prenumele său: astfel, utilizarea semnului respectiv s‑a făcut cu un motiv întemeiat. Domnul Tsujimoto susține de asemenea că raționamentul Tribunalului este inadecvat, întrucât se limitează să afirme că „nu s‑a demonstrat existența unui motiv întemeiat”. Acesta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare prin faptul că nu a statuat că, în speță, camera de recurs ar fi trebuit să își motiveze concluzia potrivit căreia utilizarea de către domnul Tsujimoto a prenumelui său în cadrul semnului KENZO ESTATE constituia o utilizare fără un motiv întemeiat.
Hotărârile atacate
18. Tribunalul a statuat că în mod întemeiat camera de recurs a decis că înregistrarea mărcii solicitată de domnul Tsujimoto presupunea riscul generării unui profit necuvenit din renumele mărcii anterioare. Acesta a confirmat constatarea camerei de recurs potrivit căreia marca domnului Tsujimoto „[…] s‑ar situa în contextul imaginii mărcii anterioare pentru a beneficia de puterea de atracție, de reputația și de prestigiul acesteia și pentru a exploata, fără nicio compensație financiară, efortul comercial realizat de [Kenzo] pentru a crea și pentru a menține imaginea mărcii respective”(11).
19. Tribunalul a amintit în hotărârea sa că domnul Tsujimoto a susținut că, întrucât nu a ținut seama de argumentul său potrivit căruia acesta dorea pur și simplu să își înregistreze prenumele ca marcă, camera de recurs a încălcat articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009(12). Tribunalul a statuat după cum urmează:
„Trebuie constatat că, în speță, camera de recurs a răspuns la argumentul reclamantului afirmând că «nu [a fost] demonstrată existența niciunui motiv întemeiat» (punctul 50 din hotărârea atacată). Desigur, acesta este un răspuns laconic, dar este adecvat. Regulamentul nr. 207/2009 nu prevede niciun drept necondiționat de a înregistra un nume ca marcă comunitară [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 mai 2011, Prinz von Hannover/OAPI (Reprezentarea unei steme) (T‑397/09, EU:T:2011:246, punctul 29)], și cu atât mai puțin de a înregistra un prenume ca marcă. În consecință, împrejurarea că prenumele solicitantului este Kenzo nu este suficientă pentru a constitui un motiv întemeiat pentru utilizarea mărcii a cărei înregistrare este solicitată, în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 […].
Rezultă că al patrulea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.”(13)
Apreciere
Obligația de motivare
20. Argumentul domnului Tsujimoto potrivit căruia raționamentul urmat de Tribunal în hotărârile sale este neadecvat reprezintă în esență o critică întemeiată pe faptul că Tribunalul ar fi omis să motiveze menținerea deciziilor camerei de recurs potrivit cărora utilizarea prenumelui său în cadrul mărcii solicitate reprezenta o utilizare fără un motiv întemeiat, în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.
21. Obligația de motivare a hotărârilor rezultă din articolul 36 din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din statutul menționat, și din articolul 117 din Regulamentul de procedură al Tribunalului(14). Dintr‑o jurisprudență constantă reiese că Curtea nu impune Tribunalului să facă o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu și că, prin urmare, motivarea Tribunalului poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu le‑a admis argumentele, iar Curții, să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul(15).
22. Reiese din hotărârile atacate că Tribunalul a examinat argumentul invocat de domnul Tsujimoto privind utilizarea prenumelui său. Tribunalul a considerat că, deși răspunsul camerei de recurs la acest argument era „laconic”, el era totuși adecvat(16). Este adevărat că Tribunalul nu a prezentat în detaliu punctul său de vedere privind interpretarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. Cu toate acestea, Tribunalul a declarat în mod expres că a considerat că o afirmație potrivit căreia utilizarea unui prenume constituie în sine un motiv întemeiat în sensul dispoziției menționate este insuficientă. Prin urmare, apreciem că este posibil să se deducă din decizia Tribunalului rațiunile pentru care instanța menționată a respins motivul invocat de domnul Tsujimoto în acest sens.
Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009
23. În esență, domnul Tsujimoto susține că ar trebui să aibă dreptul de a înregistra marca verbală KENZO ESTATE întrucât utilizează termenul „Kenzo” cu bună‑credință, acesta fiind prenumele său.
24. Nu suntem de acord cu domnul Tsujimoto. În opinia noastră, din faptul că Kenzo este prenumele său nu rezultă că utilizarea mărcii pe care urmărea să o înregistreze ar constitui o utilizare „cu un motiv întemeiat” în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. Marca verbală Kenzo a fost înregistrată în anul 2001, cu aproximativ opt ani înainte ca domnul Tsujimoto să depună cererea de înregistrare a mărcii. Drepturile asupra mărcii respective sunt protejate în temeiul Regulamentului nr. 207/2009, iar protecția conferită nu este înlăturată pentru simplul motiv că Kenzo se întâmplă să fie un prenume relativ comun în Japonia.
25. Vom începe analiza noastră cu câteva observații introductive. Este cert că marca verbală Kenzo este „marca anterioară” în sensul articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 207/2009 în cauzele în discuție. La punctul 54 din hotărârile sale, Tribunalul a confirmat constatarea camerei de recurs potrivit căreia marca domnului Tsujimoto „s‑ar situa în contextul imaginii mărcii anterioare” și, prin urmare, ar cauza un prejudiciu titularului, Kenzo.
26. În ceea ce privește interpretarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie amintit în primul rând că expresia „utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate” nu este definită în acest regulament. Prin urmare, această noțiune trebuie interpretată în lumina economiei generale și a obiectivelor sistemului din care face parte și în special trebuie să țină seama de contextul dispoziției în care este cuprinsă(17).
27. În al doilea rând, în cadrul sistemului instituit prin Regulamentul nr. 207/2009, articolul 8 este intitulat „Motive relative de refuz”. Acesta prevede normele de soluționare a litigiilor în cazul în care o marcă anterioară generează drepturi pentru titular într‑un moment în care este depusă o cerere de înregistrare ulterioară. Articolul 9 stabilește drepturile pe care o marcă a Uniunii Europene le conferă titularului său. În temeiul acestei dispoziții, titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească (fără acordul său) un semn identic sau similar pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată marca Uniunii Europene [articolul 9 alineatul (1) litera (a)]. De asemenea, acesta poate să interzică folosirea unui semn pentru care, din cauza identității sau a similitudinii sale cu marca Uniunii Europene și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de marca respectivă și de semn, există un risc de confuzie pentru public [articolul 9 alineatul (1) litera (b)]. Formularea articolului 9 alineatul (1) litera (c) (care se referă la „folosirea fără motiv întemeiat”) este similară cu ultima condiție prevăzută la articolul 8 alineatul (5). Considerăm că aceste două dispoziții trebuie interpretate în mod uniform pentru a garanta interpretarea Regulamentului nr. 207/2009 într‑un mod coerent(18).
28. În al treilea rând, Regulamentul nr. 207/2009 și Directiva privind mărcile împărtășesc o istorie comună, obiectivul lor comun fiind acela de a institui un sistem de mărci europene(19). Dispozițiile care corespund articolului 8 alineatul (5) și articolului 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 în directiva respectivă sunt articolul 4 alineatul (4) litera (a) și, respectiv, articolul 5 alineatul (2). Prin urmare, considerăm că, în examinarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, este necesar să se facă trimitere la jurisprudența existentă care interpretează dispozițiile corespondente din Directiva privind mărcile. Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că interpretarea articolului 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile este valabilă și pentru articolul 4 alineatul (4) litera (a) din această directivă(20). Considerăm că aceeași abordare este valabilă în ceea ce privește articolul 8 alineatul (5) și articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009.
29. În ceea ce privește regimul instituit prin Regulamentul nr. 207/2009, Hotărârea Curții din cauza Levi Strauss(21) oferă câteva indicații utile, care, în opinia noastră, pot fi aplicate prin analogie. Potrivit acestui regim normativ, pentru a determina domeniul de aplicare al protecției acestor drepturi, consecințele trebuie stabilite în funcție de comportamentul titularului(22).
30. Astfel, articolul 15 prevede că, dacă, odată încheiată procedura de înregistrare, marca nu a făcut obiectul unei utilizări serioase de către titular în statul membru în cauză pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrată sau dacă această utilizare a fost suspendată pentru un termen neîntrerupt de cinci ani, marca respectivă este supusă sancțiunilor prevăzute în Regulamentul nr. 207/2009, cu excepția cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu fi fost utilizată. În temeiul articolului 51 din Regulamentul nr. 207/2009, titularul mărcii Uniunii Europene poate fi decăzut din drepturi în cazul în care marca nu a făcut obiectul unei utilizări serioase pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani sau în cazul în care marca a devenit, în urma comportamentului titularului său, denumirea comercială obișnuită a unui produs sau serviciu. În sfârșit, în temeiul articolului 54, în cazul în care titularul unei mărci anterioare a tolerat, într‑un stat membru, timp de cinci ani consecutivi, utilizarea unei mărci ulterioare înregistrate în Uniunea Europeană, având cunoștință despre această utilizare, în principiu nu mai poate să solicite declararea nulității și nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pe baza respectivei mărci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care a fost utilizată marca ulterioară(23).
31. Aceste dispoziții indică faptul că, în general, Regulamentul nr. 207/2009 are drept scop realizarea unui echilibru adecvat. Interesul titularului unei mărci este de a menține funcția esențială a acesteia în cadrul Uniunii Europene. Această funcție constă în a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându‑i să distingă, fără nicio posibilitate de confuzie, acest produs sau acest serviciu de cele care au o altă proveniență. Titularul trebuie să fie protejat împotriva concurenților care urmăresc să obțină un profit necuvenit din statutul și din renumele mărcii sale prin vânzarea produselor desemnate în mod ilegal prin această marcă. La cealaltă extremă a balanței se află interesele altor operatori economici de a dispune de mărci în măsură să desemneze produsele și serviciile lor(24).
32. În consecință, protecția drepturilor de care beneficiază titularul unei mărci în temeiul Regulamentului nr. 207/2009 nu este necondiționată, din moment ce, pentru a echilibra cele două seturi de interese, această protecție este limitată în special la cazurile în care titularul se dovedește suficient de vigilent, opunându‑se utilizării de către alți operatori a semnelor care pot aduce atingere mărcii sale(25). Tocmai aceasta este situația care a intervenit în cauzele în care Kenzo s‑a opus în mod activ înregistrării mărcii solicitate. Kenzo urmărește astfel să protejeze funcția esențială a mărcii anterioare.
33. În cadrul sistemului instituit prin Regulamentul nr. 207/2009, cererea domnului Tsujimoto privind înregistrarea unei mărci care include prenumele său poate fi considerată utilizare cu un motiv întemeiat în sensul articolului 8 alineatul (5) din acest regulament(26)?
34. În Hotărârea Leidseplein Beheer și de Vries, care se referă la articolul 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile, Curtea stabilește o serie de principii care pot fi luate în considerare în mod util în cadrul examinării articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. În această hotărâre, Curtea a statuat că protecția acordată unei mărci de renume este amplă. În prezenta cauză, Kenzo a demonstrat existența unei forme de prejudiciu pentru marca anterioară, în măsura în care s‑a constatat că marca domnului Tsujimoto s‑ar situa în contextul imaginii acelei mărci(27). În consecință, domnului Tsujimoto îi revine obligația de a stabili că are totuși un motiv întemeiat pentru a înregistra KENZO ESTATE(28). Noțiunea „motiv întemeiat” nu poate include numai motive obiectiv imperative, ci poate să privească și interesele subiective ale unui terț care utilizează un semn identic sau similar cu marca de renume. Această noțiune nu poate conduce la recunoașterea în favoarea domnului Tsujimoto a unor drepturi aferente unei mărci înregistrate. Dimpotrivă, în cazul în care se stabilește existența unui motiv întemeiat, acesta îl obligă pe titularul mărcii de renume (în prezenta cauză, Kenzo) să tolereze utilizarea unui semn similar(29).
35. În opinia noastră, dacă aplicăm aceste principii în prezenta cauză, balanța nu se înclină în favoarea domnului Tsujimoto.
36. În Hotărârea Leidseplein Beheer și de Vries era cert că terțul (domnul de Vries, titularul semnului în litigiu) a înregistrat semnul respectiv și a dovedit folosirea acestuia înainte ca titularul care urmărea să invoce articolul 5 alineatul (2) din Directiva privind mărcile (Red Bull GmbH) să își fi înregistrat propria marcă(30). În prezenta cauză însă, domnul Tsujimoto a solicitat înregistrarea semnului KENZO ESTATE la opt ani după ce fusese înregistrată marca Uniunii Europene Kenzo(31).
37. Prin urmare, nu se pune problema dacă semnul domnului Tsujimoto a fost acceptat de publicul relevant și nici care este reputația sa în rândul acestuia. În acest context, simplul fapt că domnul Tsujimoto ar dori să își folosească prenumele ca marcă nu înclină balanța în favoarea sa în cadrul evaluării comparative a intereselor ce trebuie efectuată pentru a analiza dacă se poate demonstra utilizarea cu un motiv întemeiat.
38. Dacă s‑ar acorda mai multă importanță faptului că prenumele domnului Tsujimoto este Kenzo decât prejudiciului cauzat titularului mărcii Uniunii Europene, s‑ar submina în mod substanțial protecția conferită prin Regulamentul nr. 207/2009. A califica în mod automat o astfel de utilizare drept utilizare cu un motiv întemeiat ar însemna că orice marcă anterioară care cuprinde un nume ar fi privată de funcția sa esențială.
39. Chestiunea utilizării numelor ca mărci este departe de a fi neobișnuită(32). Astfel, Curtea a statuat că, în cazurile în care există un risc de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie să se țină seama de elementele proprii cauzei respective, cum ar fi notorietatea persoanei(33). Pare evident că, atunci când un nume este înregistrat ca marcă în temeiul Regulamentului nr. 207/2009, funcția esențială a mărcii este de a proteja interesele titularului în temeiul regulamentului menționat. Concluzia nu poate fi (astfel cum susține domnul Tsujimoto) că, pentru simplul fapt că marca a cărei înregistrare a solicitat‑o este alcătuită parțial din prenumele său, este vorba despre o utilizare cu un motiv întemeiat.
40. În ceea ce privește obiectivele motivelor relative de refuz, considerentul (7) al Regulamentului nr. 207/2009 enunță că „[înregistrarea] se refuză în special dacă marca este lipsită de caracter distinctiv, dacă este ilicită sau dacă se opun drepturi anterioare”. Aceasta arată că înregistrarea trebuie refuzată în cazul în care se consideră că marca a cărei înregistrare este solicitată intră în conflict cu o marcă anterioară în sensul articolului 8 alineatul (5). Textul acestei dispoziții se referă la situațiile în care utilizarea mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau ar aduce atingere acestora. Afirmația Tribunalului de la punctul 54 din hotărârile atacate, prin care este menținută constatarea camerei de recurs potrivit căreia marca pentru care domnul Tsujimoto a solicitat înregistrarea „se situează în contextul imaginii mărcii anterioare Kenzo”, este o indicație clară a faptului că această instanță a considerat că marca domnului Tsujimoto ar genera un profit necuvenit pe seama mărcii anterioare.
41. Concluzionăm că utilizarea prenumelui domnului Tsujimoto în cadrul semnului a cărui înregistrare a solicitat‑o nu constituie o utilizare cu un motiv întemeiat în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.
42. Adăugăm, din motive de claritate, că titularul unei mărci a Uniunii Europene nu este îndreptățit să interzică unui terț utilizarea în comerț a numelui sau a adresei sale, atât timp cât acestea sunt folosite conform practicilor loiale în materie industrială sau comercială(34). Astfel, Regulamentul nr. 207/2009 garantează că o persoană aflată în situația domnului Tsujimoto nu poate fi împiedicată să își utilizeze prenumele ca denumire în circuitul comercial ca rezultat al înregistrării prealabile de către Kenzo.
43. Acest fapt este conform cu articolul 7 din cartă, care garantează dreptul la respectarea vieții private și de familie a persoanei. Curtea a statuat în mod repetat că numele unei persoane este un element constitutiv al identității și al vieții sale private. Ne identificăm prin utilizarea numelor noastre. Numele unei persoane reprezintă de asemenea legătura cu familia sa, cu strămoșii, cu patrimoniul moștenit și se referă la viața sa privată și de familie(35). Cu toate acestea, faptul că Kenzo a înregistrat ca marcă un prenume comun (care se întâmplă să fie prenumele domnului Tsujimoto) nu merge atât de departe încât să îi afecteze viața privată sau de familie.
Cheltuielile de judecată
44. În conformitate cu articolul 137 din Regulamentul de procedură al Curții, în hotărârea prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată.
Concluzie
45. În lumina considerațiilor precedente, propunem Curții să dispună:
– respingerea celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv ca fiind neîntemeiat;
– pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată în temeiul Regulamentului de procedură al Curții de Justiție, la încheierea prezentei proceduri.