HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
31 mai 2017(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative SOTTO IL SOLE ITALIANO SOTTO il SOLE – Marcă a Uniunii Europene verbală anterioară VIÑA SOL – Motiv relativ de refuz – Atingere adusă caracterului distinctiv – Lipsa similitudinii semnelor – Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”
În cauza T‑637/15,
Alma‑The Soul of Italian Wine LLLP, cu sediul în Coral Gables, Florida (Statele Unite), reprezentată de F. Terrano, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de M. J. Crespo Carrillo, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, care a intervenit în fața Tribunalului, fiind
Miguel Torres, SA, cu sediul în Vilafranca del Penedès (Spania), reprezentat de J. Güell Serra, avocat,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 3 septembrie 2015 (cauza R 356/2015-2), privind o procedură de opoziție între Miguel Torres și Alma‑The Soul of Italian Wine,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnii M. Prek, președinte, și F. Schalin (raportor) și doamna J. Costeira, judecători,
grefier: domnul M. Marescaux, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 16 noiembrie 2015,
având în vedere memoriul în răspuns al EUIPO depus la grefa Tribunalului la 20 ianuarie 2016,
având în vedere memoriul în răspuns depus de intervenient la grefa Tribunalului la 17 februarie 2016,
în urma ședinței din 11 ianuarie 2017,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 4 martie 2011, reclamanta, Alma‑The Soul of Italian Wine LLLP, a depus o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1).
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Vinuri”.
4 Cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 64/2011 din 1 aprilie 2011.
5 La 30 iunie 2011, intervenienta, Miguel Torres, SA, a formulat opoziție, în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009, la înregistrarea mărcii solicitate pentru produsele vizate la punctul 3 de mai sus.
6 Opoziția, având drept motive pe cele menționate la articolul 8 alineatul (1) litera (b) și la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, era întemeiată pe mărcile anterioare următoare:
– marca Uniunii Europene verbală VIÑA SOL, depusă la 12 februarie 1997, înregistrată la 29 octombrie 1998 sub numărul 462523 și reînnoită la 5 martie 2007 pentru „băuturi alcoolice (cu excepția berii)”, care fac parte din clasa 33;
– marca spaniolă verbală VIÑA SOL, depusă la 9 mai 1944, înregistrată la 13 ianuarie 1947 sub numărul 152231 și reînnoită la 11 septembrie 2007 pentru „toate clasele de vinuri, cu excepția vinului alb de masă, extra sec, cu caracteristici echivalente cu cele ale vinurilor din zona Rhinului”, care fac parte din clasa 33;
– marca spaniolă verbală VIÑA SOL, depusă la 25 mai 1973, înregistrată la 21 martie 1977 sub numărul 715524 și reînnoită la 25 martie 2003 pentru „brandy”, care face parte din clasa 33.
7 Opoziția, având drept motiv unic pe cel menționat la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, era întemeiată pe mărcile anterioare următoare:
– marca spaniolă figurativă depusă la 26 octombrie 2007 și înregistrată la 6 mai 2008 sub numărul 2796505 pentru „băuturile alcoolice (cu excepția berii)”, care fac parte din clasa 33, reprodusă mai jos:
– marca Uniunii Europene verbală SOL, depusă la 17 octombrie 2007 și înregistrată la 2 mai 2010 sub numărul 6373971 pentru „băuturile alcoolice (cu excepția berii)”, care fac parte din clasa 33.
8 Prin decizia din 30 octombrie 2012, divizia de opoziție, luând în considerare marca Uniunii Europene verbală anterioară SOL, a admis opoziția pentru motivul existenței unui risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
9 La 21 decembrie 2012, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de opoziție, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.
10 Prin Decizia din 10 septembrie 2013 (denumită în continuare „Decizia din 10 septembrie 2013), Camera a doua de recurs a EUIPO a confirmat decizia diviziei de opoziție și a respins cererea de înregistrare a mărcii în integralitate. Ea a indicat însă că, pentru motive de economie a procedurii, în timp ce divizia de opoziție a admis opoziția în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, în ceea ce o privește, ar examina motivul de opoziție de la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 luând în considerare marca Uniunii Europene verbală anterioară VIÑA SOL (denumită în continuare „marca anterioară”). Ea a estimat că publicul relevant era consumatorul mediu din Uniunea Europeană, normal informat și suficient de atent și de avizat. Ea a considerat, pe de o parte, că, pentru consumatorii de limbă spaniolă, franceză și portugheză, mărcile în conflict prezentau un grad mediu de similitudine, având în vedere că elementul dominant al mărcii anterioare „sol” și elementul dominant al mărcii solicitate „sole” erau deosebit de similare și, pe de altă parte, că, pentru consumatorul italian, mărcile în conflict nu prezentau decât un grad scăzut de similitudine.
11 Potrivit camerei de recurs, marca anterioară se bucura de un renume pentru vinuri în Uniune. Luând în considerare similitudinea semnelor în conflict, caracterul distinctiv și renumele mărcii anterioare, precum și identitatea produselor vizate de mărcile în conflict, camera de recurs a estimat că exista o legătură între semnele în conflict pentru o parte substanțială a consumatorilor relevanți, și anume consumatorii de limbă spaniolă, italiană, franceză și portugheză. Ea a considerat că exista un risc de diluare, și anume un risc ca utilizarea mărcii solicitate să aducă atingere caracterului distinctiv al mărcii anterioare fără un motiv întemeiat, în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. Ea a concluzionat că respectarea condițiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 în ceea ce privește consumatorii de limbă spaniolă, italiană, franceză și portugheză era suficientă pentru a admite opoziția.
12 La 21 noiembrie 2013, reclamanta a formulat o acțiune în anulare împotriva Deciziei din 10 septembrie 2013 în fața Tribunalului, iar acesta din urmă, prin Hotărârea din 25 septembrie 2014, Alma‑The Soul of Italian Wine/OAPI – Miguel Torres (SOTTO IL SOLE ITALIANO SOTO il SOLE) (T‑605/13, nepublicată, EU:T:2014:812), a anulat decizia menționată.
13 În esență, s‑a considerat că Decizia din 10 septembrie 2013 nu conținea nicio precizare care să permită să se determine dacă camera de recurs a luat în considerare elementele de probă furnizate de reclamantă care urmăreau stabilirea caracterului distinctiv scăzut al cuvintelor „sol” și „sole” cuprinse în mărcile în conflict sau să se înțeleagă pentru ce motiv ea ar fi estimat, eventual, că aceste elemente de probă nu erau pertinente. S‑a considerat, prin urmare, că decizia respectivă era afectată de nemotivare și că nu era posibil să se determine dacă camera de recurs ținuse cont de aceste elemente în aprecierea ei conform căreia aceste cuvinte constituiau elementele dominante ale mărcilor respective și, prin urmare, în concluzia sa conform căreia mărcile menționate erau similare.
14 În urma hotărârii de anulare a Tribunalului, Camera a doua de recurs a EUIPO a examinat din nou cauza și, prin Decizia din 3 septembrie 2015 (denumită în continuare „decizia atacată”), a confirmat Decizia din 10 septembrie 2013 și a respins cererea de înregistrare în integralitate.
15 Camera de recurs a indicat că, în considerarea termenilor anulării Deciziei din 10 septembrie 2013, oficiul său consta în aprecierea elementelor de probă prezentate de reclamantă în ceea ce privește eventualul caracter distinctiv scăzut al cuvântului „sun” (în diverse limbi) și ale reprezentărilor soarelui cu privire la produsele vinicole vizate, în ceea ce privește consumatorii Uniunii, ceea ce ar putea avea incidență asupra comparării semnelor în conflict în funcție de elementele lor dominante și distinctive. În opinia ei, aceste elemente de probă se împărțeau în trei categorii, și anume, în primul rând, extrase din mai multe pagini de internet ale mai multor întreprinderi care propuneau consumatorilor Uniunii vinuri desemnate prin mărcile care cuprindeau cuvintele „sol”, „sole”, „soleil” și „sun”, precum și diverse imagini ale soarelui, în al doilea rând, liste ale mărcilor Uniunii Europene înregistrate pentru a desemna produse care fac parte din clasa 33 și care cuprind aceleași cuvinte sau imagini și, în al treilea rând, o decizie anterioară a diviziei de opoziție din 26 martie 2004.
16 Camera de recurs a reținut că renumele mărcii anterioare pentru vinuri în cadrul Uniunii era dobândit la data depunerii mărcii contestate, în măsura în care această constatare care figurează în Decizia din 10 septembrie 2013 nu a fost repusă în discuție de reclamantă. De asemenea, ea a concluzionat, la capătul examinării elementelor de probă prezentate de reclamantă, în sensul identității consumatorilor relevanți ai produselor desemnate de semnele în conflict, al similitudinii acestor semne pentru o parte dintre respectivii consumatori, al caracterului distinctiv al mărcii anterioare, al existenței unei legături între semnele în conflict pentru o parte substanțială a consumatorilor relevanți, al existenței unui prejudiciu adus caracterului distinctiv al mărcii anterioare și al absenței unui motiv întemeiat pentru utilizarea mărcii solicitate.
Procedura și concluziile părților
17 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
18 EUIPO și intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
19 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, cel de al doilea, pe încălcarea articolului 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 și, cel de al treilea, pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
20 Se impune să se examineze, mai întâi, primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, înainte de a examina, dacă este cazul, al doilea și al treilea motiv.
21 În susținerea primului motiv, reclamanta arată, în esență, că EUIPO a considerat în mod eronat că termenii „sol” și „sole” nu prezentau nicio legătură directă cu produsele în cauză, estimând că ele nu descriau nici vinul, nici caracteristicile sale, nici natura, nici destinația sa.
22 Or, conform reclamantei, este inexact, deoarece existența unei legături între soare și vin ar fi un fapt notoriu. Cuvintele „sol” și „sole” ar face în mod clar referire la originea vinului, ceea ce ar veni să confirme lista mărcilor Uniunii Europene, depusă la dezbateri de aceasta, acoperind produsele care fac parte din clasa 33 și cuprinzând termenii „sol”, „sole”, „soleil” sau „sun” ori imagini ale soarelui. Acești termeni sau imagini nu ar prezenta, deci, decât un caracter distinctiv foarte scăzut în privința vinului. În plus, lista în cauză ar demonstra, de asemenea, coexistența pe piața Uniunii a mărcilor care desemnează vinul și care cuprind termenii „sol”, „sole”, „soleil” sau „sun” sau imagini ale soarelui.
23 Pe de altă parte, reclamanta contestă că marca anterioară se bucură de un renume dobândit prin utilizarea în Uniune. Ea arată, în orice caz, că, presupunând că acest renume este dobândit, condițiile cumulative necesare pentru punerea în aplicare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 nu sunt întrunite. De fapt, semnele în conflict nu ar fi similare, în măsura în care similitudinea care rezultă din prezența în aceste semne a cuvintelor „sol” și „sole”, care au un caracter distinctiv scăzut, nu poate avea mai multă importanță decât diferențele existente între semnele menționate, astfel încât nu există o atingere adusă caracterului distinctiv al mărcii anterioare. Reclamanta pretinde, în sfârșit, drept motiv întemeiat pentru înregistrarea și pentru utilizarea mărcii solicitate posibilitatea de a se referi la soare pentru o marcă ce desemnează vinul, asemenea altor numeroși producători de vin.
24 EUIPO arată că aprecierea elementelor de probă care figurează în anexele 1-3 prezentate în timpul procedurii administrative nu îl pun în situația să modifice concluzia care figurează în decizia atacată, conform căreia termenul „sol”, în calitate de element dominant al mărcii anterioare, nu poate fi considerat ca fiind descriptiv și nu este, prin urmare, lipsit de caracter distinctiv, astfel încât publicul relevant va percepe corect marca anterioară VIÑA SOL ca o marcă.
25 EUIPO concluzionează că, având în vedere, în primul rând, similitudinea semnelor în conflict referitoare la prezența termenilor „sol” în primul și „sole” în al doilea și, în al doilea rând, renumele mărcii anterioare pentru vinuri, există o legătură între semnele respective pentru o parte substanțială a consumatorilor relevanți în măsura în care marca solicitată va evoca, pentru această parte a publicului, marca anterioară. Prejudiciul adus mărcii anterioare ar consta într‑o pierdere, în ceea ce privește imaginea sa în materie de calitate, și, în mod potențial, în diminuarea vânzărilor sale.
26 Intervenienta arată, la rândul său, că este dovedit caracterul distinctiv al cuvântului „sol” în ceea ce privește vinul. În consecință, ea estimează că, în speță, identitatea absolută a produselor în cauză, renumele mărcii anterioare, care este una dintre mărcile de vin cele mai cunoscute în Europa și faptul că mărcile în conflict au ca element distinctiv și dominant cuvântul „sol” și, respectiv, cuvântul „sole”, precum și ideea de soare sunt suficiente pentru a considera că consumatorii, cel puțin în Spania, în Franța și în Portugalia, vor stabili o legătură între mărcile în conflict. Întrucât celelalte condiții prevăzute la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, în speță, renumele mărcii anterioare și atingerea adusă caracterului său distinctiv fără un motiv întemeiat, sunt întrunite, marca solicitată, în cazul înregistrării, va participa la exploatarea parazitară a renumelui mărcii anterioare, astfel încât cererea de înregistrare în cauză trebuie să fie respinsă.
27 Cu titlu subsidiar, este necesar să se precizeze că examinarea efectuată în speță va purta asupra legalității deciziei atacate din perspectiva motivelor pe care le conține, dar, în egală măsură, având în vedere că aceste motive sunt constituie, în parte, din referirile la motivele inițiale care figurează în Decizia din 10 septembrie 2013, din perspectiva conținutului acestei din urmă decizii la care se face trimitere (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 martie 1959, Nold/Haute Autorité, 18/57, EU:C:1959:6, p. 116), însă numai în măsura în care acest conținut nu este afectat de Hotărârea din 25 septembrie 2014, SOTTO IL SOLE ITALIANO SOTTO il SOLE (T‑605/13, nepublicată, EU:T:2014:812).
28 Conform articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 referitor la opoziția titularului unei mărci anterioare în sensul alineatului (2) al aceluiași articol, se respinge înregistrarea mărcii solicitate în cazul în care este identică sau similară cu marca anterioară și în cazul în care este destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci comunitare anterioare, aceasta este de notorietate în cadrul Uniunii și, în cazul unei mărci naționale anterioare, este de notorietate în respectivul stat membru și în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora.
29 Protecția extinsă acordată mărcii anterioare de articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 presupune deci întrunirea mai multor condiții. În primul rând, marca anterioară și cea a cărei înregistrare este solicitată trebuie să fie identice sau similare. În al doilea rând, marca anterioară trebuie să se bucure de renume în cadrul Uniunii, în cazul unei mărci a Uniunii Europene anterioare, sau în respectivul stat membru, în cazul unei mărci naționale anterioare. În al treilea rând, utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate trebuie să genereze riscul de a se obține un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare ori de a se aduce atingere caracterului distinctiv sau renumelui mărcii anterioare. Aceste condiții sunt cumulative, iar neîndeplinirea uneia dintre ele este suficientă pentru a face inaplicabilă prevederea amintită [Hotărârea din 22 martie 2007, Sigla/OAPI – Elleni Holding (VIPS), T‑215/03, EU:T:2007:93, punctele 34 și 35; a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 mai 2005, Spa Monopole/OAPI – Spa‑Finders Travel Arrangements (SPA‑FINDERS), T‑67/04, EU:T:2005:179, punctul 30].
30 În ceea ce privește a treia condiție pentru aplicarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie amintit că atingerea adusă caracterului distinctiv al mărcii anterioare, noțiune numită și „risc de diluare”, este în mod normal stabilită din momentul în care utilizarea mărcii a cărei înregistrare se solicită ar avea drept efect ca marca anterioară să nu mai fie în măsură să determine o asociere imediată cu produsele pentru care este înregistrată și utilizată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 decembrie 2014, Coca‑Cola/OAPI – Mitico (Master), T‑480/12, EU:T:2014:1062, punctul 83 și jurisprudența citată].
31 Curtea a precizat factorii care pot fi pertinenți pentru aprecierea globală vizând stabilirea existenței, în percepția publicului relevant, a unei legături între mărcile în conflict. Astfel, printre acești factori, ea a citat, în primul rând, gradul de similitudine între mărcile menționate, în al doilea rând, natura produselor sau a serviciilor pentru care sunt înregistrate aceste mărci, inclusiv gradul de asemănare sau de diferențiere a acestor produse sau servicii, precum și publicul vizat, în al treilea rând, intensitatea renumelui mărcii anterioare, în al patrulea rând, gradul caracterului distinctiv, intrinsec sau dobândit prin utilizare, al mărcii anterioare și, în al cincilea rând, existența unui risc de confuzie în percepția publicului (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation, C‑252/07, EU:C:2008:655, punctul 42).
32 În speță, după ce s‑a procedat la compararea produselor în cauză și la determinarea publicului relevat, trebuie să se examineze a doua condiție, referitoare la existența unui renume al mărcii anterioare în Uniune, în măsura în care intensitatea acestui renume condiționează aprecierea globală a elementelor care pot contribui la stabilirea unei legături între mărcile în conflict, apoi să se procedeze la examinarea primei condiții, referitoare la caracterul identic sau similar al mărcilor în conflict.
Cu privire la produsele acoperite de mărcile în conflict
33 Dacă protecția conferită de articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 este concepută pentru a fi aplicată cu privire la produsele sau la serviciile care nu sunt similare, aceasta poate să se aplice, de asemenea, atunci când produsele sau serviciile desemnate de mărcile în conflict sunt identice sau similare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2007, Mülhens/OAPI – Minoronzoni (TOSCA BLU), T‑150/04, EU:T:2007:214, punctul 54 și jurisprudența citată].
34 Produsele acoperite de mărcile în conflict fac parte din clasa 33 și corespund, pe de o parte, vinurilor pentru marca solicitată și, pe de altă parte, băuturilor alcoolice (cu excepția berii) pentru marca anterioară. În consecință, trebuie să se considere că există identitate între ele, în măsura în care primele sunt cuprinse în cele din a doua categorie, fapt care nu este în cele din urmă contestat de părți [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Sadas/OAPI – LTJ Diffusion (ARTHUR ET FELICIE), T‑346/04, EU:T:2005:420, punctul 34 și jurisprudența citată].
Cu privire la publicul relevant
35 În ceea ce privește publicul relevant, trebuie amintit că existența unei legături între mărcile în conflict de care depinde realizarea comportamentelor abuzive avute în vedere la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 presupune ca categoriile de consumatori vizate de produsele sau de serviciile pentru care mărcile menționate sunt înregistrate sau prezentate spre înregistrare să fie aceleași sau „să se suprapună” într‑o anumită măsură [Hotărârea din 9 martie 2012, Ella Valley Vineyards/OAPI – HFP (ELLA VALLEY VINEYARDS), T‑32/10, EU:T:2012:118, punctul 23; a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation, C‑252/07, EU:C:2008:655, punctele 46-49].
36 În plus, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, este necesar să se aibă în vedere consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal informat și suficient de atent și de avizat. Trebuie, de asemenea, să se ia în considerare că nivelul de atenție a consumatorului mediu este susceptibil să varieze în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză [a se vedea Hotărârea din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI – Altana Pharma (RESPICUR), T‑256/04, EU:T:2007:46, punctul 42 și jurisprudența citată].
37 În speță, reclamanta a susținut, în cursul primei proceduri în fața camerei de recurs, că publicul relevant al produselor în cauză dispunea de un grad de atenție mai ridicat decât cel mediu, fapt contestat în special de EUIPO.
38 În această privință, trebuie să se considere că „vinurile”, în măsura în care sunt vizate deopotrivă de marca solicitată și de marca anterioară, sunt destinate publicului larg al Uniunii. Astfel, conform jurisprudenței, deoarece vinurile fac în mod normal obiectul unei distribuții generalizate, de la rafturile de alimente ale marilor magazine și până la restaurante și cafenele, acestea sunt produse de consum curent, pentru care publicul relevant este consumatorul mediu al produselor de larg consum, care este presupus a fi normal informat și suficient de atent și de avizat (a se vedea Hotărârea din 9 martie 2012, ELLA VALLEY VINEYARDS, T‑32/10, EU:T:2012:118, punctul 25 și jurisprudența citată).
39 În aceste condiții, consumatorii vizați de produsele desemnate de mărcile în conflict sunt constituiți din publicul larg al Uniunii care face dovada unui grad mediu de atenție și trebuie să se concluzioneze că, în speță, categoriile de public constituite din acești consumatori „se suprapun” conform jurisprudenței menționate la punctul 35 de mai sus.
40 Prin urmare, camera de recurs nu a comis o eroare în aprecierea publicului relevant.
Cu privire la condiția renumelui mărcii anterioare
41 Decizia atacată, care se referă în această privință la motivele care figurează în Decizia din 10 septembrie 2013, arată că, la data depunerii mărcii a cărei înregistrare se solicită, în cazul de față la 4 martie 2011, marca anterioară se bucura de un renume pentru „vinuri” în cadrul Uniunii.
42 Reclamanta susține că elementele prezentate de intervenient sunt fie insuficiente, fie lipsite de valoare probatorie pentru a demonstra că marca anterioară dobândise un renume prin utilizarea în Uniune.
43 EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
44 În această privință, trebuie amintit că, pentru a îndeplini condiția referitoare la renume, o marcă anterioară trebuie să fie cunoscută de o parte semnificativă a publicului vizat de produsele sau de serviciile la care se referă marca. În cadrul examinării acestei condiții, trebuie să se ia în considerare toate elementele relevante ale cauzei, și anume, în special cota de piață deținută de marca anterioară, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării sale, precum și importanța investițiilor realizate de întreprindere pentru promovarea acesteia, fără a fi necesar ca această marcă să fie cunoscută de un procentaj determinat al publicului astfel definit sau ca renumele său să se extindă la totalitatea teritoriului în cauză, din moment ce renumele există pe o parte substanțială a acestuia (a se vedea Hotărârea din 9 martie 2012, ELLA VALLEY VINEYARDS, T‑32/10, EU:T:2012:118, punctul 31 și jurisprudența citată).
45 Trebuie să se considere că, în speță, contrar susținerilor reclamantei, elementele de probă prezentate de intervenientă sunt de natură să demonstreze dobândirea unui renume de către marca anterioară, în Uniune. Aceste elemente sunt constituite, în special, din distincțiile decernate atât intervenientei, cât și produselor vândute sub marca VIÑA SOL, dintr‑o declarație sub jurământ a directorului său, menționând volumul și valoarea vânzărilor acelorași produse în perioada 2003-2010, pe teritoriul diverselor state membre ale Uniunii, printre care Belgia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit, din declarațiile sub jurământ ale distribuitorilor locali, din articole de presă, precum și dintr‑o broșură a principalei companii aeriene spaniole care menționează produsele desemnate de marca VIÑA SOL.
46 Astfel, în perioada respectivă, intervenienta a vândut peste 41 de milioane de sticle în Spania, peste 15 milioane în Regatul Unit și peste 3 milioane în Germania, ceea ce demonstrează că produsele în cauză, desemnate de marca anterioară, au fost difuzate pe scară largă într‑o parte substanțială a teritoriului Uniunii.
47 Pe de altă parte, astfel cum a arătat EUIPO, valoarea probatorie a declarațiilor scrise furnizate de terți pe baza unui model pregătit de o parte interesată nu este, în sine, de natură să aducă atingere fiabilității și credibilității documentelor menționate, nici să conteste valoarea lor probatorie [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2013, Avery Dennison/OAPI – Dennison‑Hesperia (AVERY DENNISON), T‑200/10, nepublicată, EU:T:2013:467, punctul 73].
48 În sfârșit, trebuie să se constate că, privite în ansamblu, aceste elemente de probă nu prezintă incoerențe.
49 În aceste condiții, trebuie să se concluzioneze că reclamanta nu a demonstrat că, atunci când a reținut că marca anterioară se bucura de un renume în Uniune, camera de recurs a comis o eroare.
Cu privire la condiția referitoare la caracterul identic sau similar al semnelor în conflict
50 În ceea ce privește existența unei similitudini sau a unei identități între semnele în conflict, trebuie să se procedeze la compararea mărcii anterioare cu marca solicitată, pentru a se determina intensitatea eventualei lor similitudini.
51 În această privință, trebuie amintit că, pentru a fi îndeplinită condiția referitoare la similitudinea mărcilor prevăzută la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, nu este necesar să se demonstreze că există, în percepția publicului vizat, riscul de confuzie între marca anterioară, care se bucură de renume, și marca solicitată. Este suficient ca gradul de similitudine între cele două mărci să aibă ca efect faptul că publicul vizat stabilește o legătură între acestea (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții, C‑487/07, EU:C:2009:378, punctul 36 și jurisprudența citată). Astfel, cu cât mărcile în conflict sunt mai asemănătoare, cu atât este mai probabil ca marca solicitată să evoce, în percepția publicului relevant, marca anterioară de renume (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation, C‑252/07, EU:C:2008:655, punctul 44).
52 Aprecierea globală în vederea stabilirii existenței unei legături între mărcile în conflict trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală între semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont, în special, de elementele lor distinctive și dominante [Hotărârea din 16 mai 2007, La Perla/OHMI – Worldgem Brands (NIMEI LA PERLA MODERN CLASSIC), T‑137/05, nepublicată, EU:T:2007:142, punctul 35, și Hotărârea din 25 martie 2009, L’Oréal/OAPI – Spa Monopole (SPALINE), T‑21/07, nepublicată, EU:T:2009:80, punctul 18].
53 În măsura în care marca solicitată este o marcă complexă care cuprinde elemente deopotrivă figurative și verbale, trebuie amintit că aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, compararea trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în conflict, apreciată fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul că impresia de ansamblu produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă poate să fie dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele sale [a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 decembrie 2009, Trubion Pharmaceuticals/OAPI – Merck (TRUBION), T‑412/08, nepublicată, EU:T:2009:507, punctul 35 și jurisprudența citată], chiar dacă trebuie precizat că jurisprudența permite, de asemenea, în anumite împrejurări, compararea între elementele care nu sunt dominante, ci mai puțin importante, fără a fi, însă, neglijabile (Ordonanța din 14 aprilie 2016, Roland/EUIPO, C‑515/15 P, nepublicată, EU:C:2016:298, punctul 31).
54 În lumina acestor principii trebuie examinat dacă camera de recurs a comis o eroare concluzionând că, având în vedere intensitatea renumelui mărcii anterioare, semnele în conflict erau suficient de similare pentru ca publicul relevant să poată stabili o legătură între acestea, începând această examinare cu determinarea elementelor distinctive și dominante ale semnelor în conflict.
Cu privire la elementele distinctive și dominante ale semnelor în conflict
55 În ceea ce privește marca anterioară, camera de recurs a estimat că cuvântul „viña” desemna vița‑de‑vie pentru publicul hispanofon, la fel ca și pentru publicul portughez, italian și francez. Această referire la originea produsului, care ar conferi cuvântului în cauză un caracter descriptiv, ar fi recunoscută cu ușurință de publicul relevant, astfel că cuvântul „viña” ar prezenta un caracter distinctiv scăzut și nu ar putea fi considerat ca element dominant al acestei mărci. Pe de altă parte, al doilea cuvânt care o compune, în speță „sol”, nu ar putea fi considerat ca descriptiv sau lipsit de caracter distinctiv, nici chiar în ipoteza în care, astfel cum susține reclamanta, soarele fiind esențial creșterii viței‑de‑vie și deci producerii vinului, acest cuvânt ar trebui considerat ca făcând direct aluzie la vin. Documentele prezentate de reclamantă în această privință nu ar modifica aprecierea care figurează în Decizia din 10 septembrie 2013. Camera de recurs a estimat, în consecință, că, „deși are un grad de caracter distinctiv ușor inferior mediei, [termenul «sol»] trebuia să fie considerat ca beneficiind de un nivel de protecție rezonabil” și, în ceea ce privește marca anterioară, că aceasta nu era „lipsită în totalitate de caracter distinctiv”.
56 În ceea ce privește marca solicitată, pe de o parte, camera de recurs a estimat că elementul distinctiv care compune semnul, și anume reprezentarea unui soare, nu trebuie interpretat ca element dominant în ceea ce privește impresia de ansamblu produsă de acesta. Pe de altă parte, ea a estimat că, pentru consumatorii hispanofoni, lusofoni și francofoni, elementul dominant era elementul verbal „sole”, care evoca soarele, și că, pentru alți consumatori din Uniune, inclusiv consumatorii italofoni care ar înțelege sensul, elementul dominant era expresia „sotto il sole”, în calitate de element verbal al unei mărci figurative, scris într‑un tip de font cu caractere mai mari.
57 Aceste aprecieri ale camerei de recurs sunt în parte inexacte.
58 În primul rând, în cadrul examinării mărcii anterioare, trebuie să se țină cont de faptul că această marcă este compusă din asocierea a două cuvinte scurte, și anume „viña” și „sol”. Or, astfel cum a arătat camera de recurs, primul nu are decât un caracter distinctiv scăzut, în timp ce al doilea, căruia îi lipsește caracterul distinctiv, spre deosebire de primul, care poate face trimitere pentru publicul relevant la noțiunea „viță‑de‑vie” și deci la cea de „vin”, prezintă un caracter distinctiv ușor mai ridicat, deși ușor inferior nivelului normal, ceea ce ar putea fi de natură să îi confere un caracter dominant.
59 Analiza acestor elemente de probă care au fost depuse la dezbateri de reclamantă, în speță anexele 1-3 prezentate în timpul procedurii administrative, despre care Decizia din 10 septembrie 2013 nu menționa că ar fi fost avute în vedere de camera de recurs în cadrul aprecierii sale, dar care au fost efectiv luate în considerare în decizia atacată, conduce la o ușoară modificare a concluziilor desprinse în urma acestei aprecieri.
60 Anexa 2 prezentată în timpul procedurii administrative, care privește imaginile soarelui, are, cu siguranță, o relevanță scăzută pentru aprecierea mărcii anterioare, care este o marcă verbală.
61 În schimb, anexele 1 și 3 prezentate în timpul procedurii administrative, compuse, pe de o parte, din extrasele de pe paginile de internet care propun consumatorilor Uniunii vinuri desemnate prin mărcile care cuprind cuvintele „sol”, „sole”, „soleil” și „sun”, precum și diverse imagini ale soarelui și, pe de altă parte, dintr‑o listă de mărci ale Uniunii Europene înregistrate pentru produsele care fac parte din clasa 33 și care cuprind, de asemenea, aceste cuvinte sau reprezentări, precum, de exemplu, SOL DE MALAGA, COLORES DEL SOL, PIEDRA DEL SOL, CITA DEL SOL, SOL ROJO, REY SOL sau SOL DES ESPAÑA, permit să se constate coexistența mărcilor Uniunii Europene care cuprind o referire, sub o formă sau alta, la noțiunea de soare.
62 Așa cum arată EUIPO, referindu‑se la jurisprudența rezultată din Hotărârea din 16 septembrie 2009, Zero Industry/OAPI – zero Germany (zerorh+) (T‑400/06, nepublicată, EU:T:2009:331, punctul 73), este exact că simplul fapt că mai multe mărci care desemnează produsele vizate conțin un cuvânt identic nu este suficient pentru a stabili că acest element a dobândit un caracter distinctiv scăzut din cauza utilizării sale frecvente în domeniul respectiv și aceasta chiar dacă produsele desemnate de mărcile menționate sunt ele însele identice sau prezintă o legătură. Trebuie astfel să se ia în considerare utilizarea efectivă a mărcilor pe piață, iar nu coexistența abstractă a mărcilor care conțin un element comun în registru [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2005, GfK/OAPI – BUS (Online Bus), T‑135/04, EU:T:2005:419, punctul 68]. Cu toate acestea, după cum a susținut în mod corect reclamanta, elementele cuprinse în anexa 1 prezentată în timpul procedurii administrative, și anume extrase din mai multe pagini de internet ale diferitor întreprinderi care propun consumatorilor Uniunii vinuri desemnate prin mărci care cuprind cuvintele „sol”, „sole”, „soleil” și „sun”, precum și diverse imagini ale soarelui, permit să se constate că consumatorul Uniunii, în general, în special publicul relevant, este în mod concret și frecvent expus unor astfel de mărci, așa încât asocierea între noțiunea de soare, pe de o parte, și cea de vin, pe de altă parte, nu îi este străină. Elementele de probă depuse la dezbateri de reclamantă permit să se ajungă la această concluzie fără să fie necesar să se examineze dacă, așa cum susține aceasta, legătura dintre noțiunea de soare și vin constituie un fapt notoriu.
63 Astfel cum se menționează în esență la punctul 27 din decizia atacată, beneficiul înregistrării mărcii anterioare ca marcă a Uniunii Europene ar dispărea dacă s‑ar concluziona, în afara unei proceduri de anulare, în sensul absenței totale a caracterului distinctiv al acesteia. Totuși, trebuie să se concluzioneze că termenul „sol”, chiar dacă nu este în totalitate lipsit de acesta, prezintă totuși un grad scăzut de caracter distinctiv și că, asociat termenului „viña”, el însuși având un caracter distinctiv scăzut, nu conferă mărcii anterioare decât un grad scăzut de caracter distinctiv.
64 Această concluzie, în ceea ce privește marca anterioară, se impune în lumina elementelor de probă supuse inițial camerei de recurs, examinate la punctele 59-62 de mai sus, fără a fi necesar să se ia în considerare documentele prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului și pe care intervenienta solicită să fie înlăturate de la dezbateri.
65 În al doilea rând, în ceea ce privește examinarea mărcii solicitate, trebuie amintit că aceasta este compusă dintr‑un element figurativ în formă rotundă care reprezintă soarele prin contrastul diferitor puncte. Acest element figurativ, pe de o parte, este surmontat de un prim element verbal compus din mențiunea „sotto il sole italiano”, în caractere majuscule de dimensiuni reduse, și, pe de altă parte, este situat deasupra unui al doilea element verbal, compus din mențiunea „sotto il sole”, în caractere ușor stilizate de dimensiuni mari, în care cuvântul „il” figurează în italic.
66 Conform jurisprudenței, atunci când o marcă este compusă din elemente verbale și figurative, elementul verbal al mărcii are, în principiu, un caracter mai distinctiv decât elementul figurativ, deoarece consumatorul mediu va face cu mai multă ușurință referire la produsul în cauză citând numele decât descriind elementul figurativ [a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2008, Honda Motor Europe/OAPI – Seat (MAGIC SEAT), T‑363/06, EU:T:2008:319, punctul 30 și jurisprudența citată]. În plus, astfel cum a arătat și camera de recurs la punctul 43 din Decizia din 10 septembrie 2013, consumatorul relevant are tendința de a reține elementele care îi evocă un sens. Este, deci, plauzibil, că în elementul verbal „sotto il sole italiano”, pe lângă consumatorii italofoni, consumatorii hispanofoni, lusofoni și francofoni vor înțelege nu numai termenul „sole”, ci și termenul „italiano” ca făcând referire la Italia, ca desemnare a unui posibil loc de producție a vinului. Este, de altfel, plauzibil, că acest termen va fi înțeles de majoritatea consumatorilor din Uniune în măsura în care, într‑un număr considerabil de limbi ale Uniunii, el face trimitere, de asemenea, la această țară.
67 Este exact că elementul verbal care figurează în partea superioară a mărcii solicitate utilizează caractere de dimensiuni reduse față de cele utilizate în elementul verbal care figurează în partea sa inferioară, însă, în măsura în care aceste caractere nu sunt stilizate, sunt totodată mai lizibile, astfel încât citirea lor este simplificată. Confruntat cu marca solicitată, consumatorul de vin, deși face dovada unui grad de atenție mediu, va acorda o anumită atenție indicației privind originea vinului pe care îl cumpără, așa cum figurează în marca respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2012, ELLA VALLEY VINEYARDS, T‑32/10, EU:T:2012:118, punctul 45). În aceste condiții, trebuie să se considere că elementul dominant al mărcii solicitate nu este constituit numai din termenul „sole”, ci și din asocierea termenilor „sole” și „italiano”, fără însă ca celelalte elemente să fie neglijabile.
68 Astfel, în speță, aprecierea elementelor distinctive și dominante ale semnelor în conflict, efectuată de camera de recurs, apare ca fiind în parte eronată și trebuie reținut că aprecierea globală în vederea stabilirii existenței unei legături între mărcile în conflict va trebui să fie efectuată reținând, pe de o parte, că elementul dominant al mărcii anterioare este constituit din cuvântul „sol”, ținând cont de gradul scăzut al caracterului său distinctiv și de faptul că, asociat termenului „viña”, marca anterioară nu posedă ea însăși decât un grad scăzut de caracter distinctiv, și, pe de altă parte, că elementul dominant al mărcii solicitate este constituit din asocierea termenilor „sole” și „italiano”.
Cu privire la compararea vizuală
69 Pe plan vizual, semnele în conflict nu prezintă decât un grad scăzut de similitudine. Marca anterioară nu este compusă decât din două cuvinte, în timp ce marca solicitată este compusă din două elemente verbale de patru și, respectiv, de trei cuvinte, precum și dintr‑o stilizare a soarelui, situată în poziție centrală, care prezintă un grad neîndoielnic de originalitate. În plus, trebuie să se arate că elementul figurativ care reprezintă soarele în marca solicitată prezintă o anumită originalitate care se reflectă asupra semnului, în ansamblul său.
70 Coincidența între semnele în conflict rezultă numai din prezența comună în semnele menționate, o dată în marca anterioară și de două ori în marca solicitată, a enumerării literelor „s”, „o” și „l”. Acest element nu este de natură să contrabalanseze numeroasele elemente de diferențiere între aceste două semne.
Cu privire la compararea fonetică
71 Pe plan fonetic, semnele în conflict prezintă de asemenea diferențe care sunt mai importante decât elementele de similitudine. Diferența de lungime între aceste două mărci, marca anterioară fiind constituită din două cuvinte foarte scurte de două silabe și, respectiv, o silabă, în timp ce marca solicitată este compusă din patru cuvinte diferite, iar elementul verbal „sotto il sole” cuprinde, el singur, cinci silabe, are drept consecință faptul că sonoritatea și ritmul pronunției lor sunt foarte diferite.
72 Aceste elemente sunt de natură să neutralizeze total elementul de proximitate care ar putea rezulta din prezența cuvântului „sole” în marca solicitată și a cuvântului „sol” în marca anterioară.
Cu privire la compararea conceptuală
73 Astfel cum a arătat reclamanta, semnele în conflict nu prezintă un nivel suficient de similitudine nici pe plan conceptual, pentru ca publicul relevant să poată să stabilească o legătură între ele.
74 Pentru partea din publicul relevant care înțelege expresia spaniolă „viña sol” și expresia italiană „sotto il sole italiano”, prima expresie semnifică, în esență, „vița‑de‑vie a soarelui”, în timp ce asocierea termenilor „sole” și „italiano” semnifică „soare italian”, iar cea de a doua expresie semnifică „sub soarele italian”, astfel încât face trimitere la originea italiană a vinului desemnat de marca solicitată.
75 Simpla referire comună la soare nu este de natură să creeze, pe plan conceptual, o similitudine între semnele în conflict. Astfel, dacă marca anterioară prezintă un anumit caracter de fantezie în sensul că face referire la un vin care provine din „vița‑de‑vie a soarelui”, ceea ce prezintă, de asemenea, un caracter elogios, marca solicitată trimite la originea și la locul de producere a vinului. Sensul vehiculat de fiecare dintre semnele menționate este, deci, diferit.
Concluzie referitoare la existența unei legături între semnele în conflict din perspectiva similitudinii acestora
76 Compararea semnelor în conflict conduce la constatarea existenței unui grad scăzut de similitudine pe plan vizual, a unei neutralizări a elementului de proximitate între semnele menționate pe plan fonetic, precum și a unei diferențieri pe plan conceptual, astfel încât, privite în ansamblu, aceste semne trebuie să fie considerate ca prezentând un grad scăzut de similitudine.
77 În ceea ce privește factorii pertinenți luați în considerare de camera de recurs, trebuie să se arate că, dacă identitatea consumatorilor relevanți și renumele mărcii anterioare pentru vinuri au fost valabil evaluate în decizia atacată, caracterul distinctiv al mărcii anterioare este în cele din urmă scăzut.
78 Rezultă din aceste considerații, precum și din cele care figurează la punctele 33-75 de mai sus că, contrar a ceea ce a concluzionat camera de recurs, gradul de similitudine al semnelor menționate avut în vedere împreună cu ceilalți factori pertinenți menționați la punctul 35 din decizia atacată, în speță, identitatea consumatorilor relevanți, gradul renumelui pentru vinuri a mărcii anterioare, precum și caracterul său distinctiv, nu este suficient pentru ca publicul relevant să le poată asocia, adică să poată stabili între ele o legătură în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.
79 Astfel, aprecierea globală care urmărește stabilirea existenței, în percepția publicului relevant, a unei legături între mărcile în conflict, precum cea impusă de jurisprudența referitoare la condițiile de punere în aplicare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, amintită la punctul 31 de mai sus, trebuie să conducă la concluzia că, având în vedere, în special, diferențele existente între semnele în cauză, nu există un risc ca publicul relevant să poată stabili o asemenea legătură.
80 În consecință, trebuie să se concluzioneze că, în speță, nu este îndeplinită una dintre condițiile de aplicare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, și anume similitudinea, și a fortiori identitatea mărcilor în conflict care are ca efect faptul că publicul vizat stabilește o legătură între acestea.
81 În aceste împrejurări, întrucât condițiile de aplicare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 sunt cumulative, iar neîndeplinirea uneia dintre ele este suficientă pentru a face inaplicabilă dispoziția respectivă, acțiunea trebuie admisă și decizia atacată trebuie anulată pe baza primului motiv, fără a fi necesară examinarea celorlalte două motive.
82 În sfârșit, trebuie menționat că, dacă, în cadrul acțiunii introduse în fața instanței Uniunii împotriva deciziei unei camere de recurs a EUIPO, aceasta din urmă este ținută să ia măsurile pe care le presupune executarea hotărârii instanței Uniunii, ea va putea să fie în acest sens pusă în situația, ținând cont de anularea deciziei atacate ca urmare a încălcării dispozițiilor articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, să examineze legalitatea deciziei diviziei de opoziție din 30 octombrie 2012 în măsura în care aceasta a admis, inițial, opoziția, în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, deoarece, pentru motive de economie a procedurii, motivele deciziei diviziei de opoziție cu privire la acest aspect nu au fost examinate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
83 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
84 Întrucât EUIPO a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.
85 În aplicarea articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, intervenienta va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Camerei a doua de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 3 septembrie 2015 (cauza R 356/2015-2).
2) Obligă EUIPO să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele ale Alma‑The Soul of Italian Wine LLLP.
3) Miguel Torres, SA suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 31 mai 2017.
Semnături