HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

12 martie 2008

Cauza T‑107/07 P

Francisco Rossi Ferreras

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Raport asupra evoluției carierei – Exercițiul de evaluare 2003 – Aprecierea situației de fapt – Sarcina și administrarea probelor – Recurs inadmisibil – Recurs nefondat”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 1 februarie 2007, Rossi Ferreras/Comisia (F‑42/05, nepublicată încă în Repertoriu), având ca obiect anularea acestei hotărâri

Decizia: Respinge recursul. Domnul Francisco Rossi Ferreras suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile efectuate de Comisie.

Sumarul hotărârii

Recurs – Motive – Simplă repetare a motivelor și a argumentelor prezentate în fața Tribunalului Funcției Publice – Apreciere greșită a faptelor – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Tribunal cu privire la aprecierea elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare – Sarcina și administrarea probelor

[art. 225 A CE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1)]

Din articolul 225 A din Tratatul CE și din articolul 11 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții de Justiție rezultă că o cerere de recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere.

Nu îndeplinește această condiție recursul care se limitează la a repeta sau la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost deja invocate în fața Tribunalului Funcției Publice, inclusiv cele întemeiate pe fapte înlăturate în mod expres de această instanță.

Recursul nu poate fi întemeiat decât pe motive referitoare la încălcarea unor norme de drept, excluzându‑se orice apreciere a faptelor. Prima instanță este singura competentă, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea faptelor nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă care i‑au fost prezentate, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Tribunalului. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile de la dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.

Totuși, problema dacă au fost respectate normele în materia sarcinii și a administrării probelor face parte din competența de control a instanței de recurs asupra constatărilor de fapt efectuate de prima instanță. Prin urmare, trebuie declarat admisibil un motiv de recurs întemeiat pe respingerea de către prima instanță a unui argument, fără ca cealaltă parte să fi fost invitată în prealabil să prezinte informațiile susceptibile să demonstreze temeinicia acestui argument.

În ceea ce privește examinarea pe fond a unui astfel de motiv de recurs, trebuie să țină seama de faptul că numai prima instanță este competentă să se pronunțe asupra eventualei necesități de a completa informațiile de care dispune referitoare la cauzele cu care este sesizată. Pe de altă parte, pentru ca instanța de recurs să își formeze convingerea cu privire la o susținere a unei părți sau, cel puțin, să intervină în mod direct în obținerea elementelor de probă, nu este suficient să se invoce anumite fapte în susținerea acestei pretenții, ci trebuie furnizate în plus indicii suficient de precise, de obiective și de concordante, de natură să susțină autenticitatea sau caracterul plauzibil al faptelor. În aceste condiții, implicarea instanței în obținerea elementelor de probă în favoarea reclamanților trebuie să se limiteze la cazuri excepționale în care, în special, reclamanții au nevoie, în susținerea argumentației lor, de anumite elemente deținute de partea adversă și se confruntă cu dificultăți în obținerea acestor elemente sau chiar cu refuzul acestei părți.

(a se vedea punctele 26-31 și 36-39)

Trimitere la: Curte 17 septembrie 1996, San Marco/Comisia, C‑19/95 P, Rec., p. I‑4435, punctul 37; Curte 28 mai 1998, New Holland Ford/Comisia, C‑8/95 P, Rec., p. I‑3175, punctele 23 și 25; Curte 17 decembrie 1998, Baustahlgewerbe/Comisia, C‑185/95 P, Rec., p. I‑8417, punctul 93; Curte 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C‑274/99 P, Rec., p. I‑1611, punctul 113; Curte 10 iulie 2001, Ismeri Europa/Curtea de Conturi, C‑315/99 P, Rec., p. I‑5281, punctul 19; Curte 6 aprilie 2006, General Motors/Comisia, C‑551/03 P, Rec., p. I‑3173, punctul 54; Curte 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia, C‑167/04 P, Rec., p. I‑8935, punctul 108; Curte 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia, C‑403/04 P și C‑405/04 P, Rep., p. I‑729, punctul 39; Tribunal 25 septembrie 2002, Ajour și alții/Comisia, T‑201/00 și T‑384/00, RecFP, p. I‑A‑167 și II‑885, punctul 75; Tribunal 12 iulie 2007, Beau/Comisia, T‑252/06 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 45-47