Language of document :

Recurs introdus la 26 mai 2011 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii pronunțate la 15 martie 2011 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-120/07, Strack/Comisia

(Cauza T-268/11 P)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și B. Eggers, agenți)

Cealaltă parte în proces: Guido Strack (Köln, Germania)

Concluziile

Recurenta solicită Tribunalului:

anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice pronunțate la 15 martie 2011 în cauza F-120/07, Strack/Comisia;

obligarea părților să suporte fiecare propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii în primă instanță și în recurs.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurenta invocă în esență trei motive.

Primul motiv de recurs întemeiat pe încălcarea dreptului Uniunii la interpretarea articolului 4 din anexa V la Statutul Funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare"statutul".

În primul rând, Tribunalul Funcției Publice (denumit în continuare "TFP") a interpretat articolul 4 primul paragraf din anexa V la statut în sensul că nu reglementează reportarea zilelor de concediu neefectuate din cauza unei boli îndelungate, interpretare care este contrată dreptului Uniunii și jurisprudenței constante în materie.

Al doilea motiv de recurs întemeiat pe încălcarea dreptului Uniunii prin stabilirea eronată din punct de vedere juridic a domeniului de aplicare și a efectelor juridice ale articolului 1e alineatul (2) din statut

În al doilea rând, recurentul susține că TFP a încălcat dreptul Uniunii și nu și-a motivat în mod suficient interpretarea eronată pe care a dat-o domeniului de aplicare al articolului 1e alineatul (2) din statut, în sensul că acesta impune obligația generală a instituțiilor de a garanta funcționarilor în ceea ce privește condițiile de muncă în legătură cu protecția sănătății cel puțin standardele impuse prin directivele adoptate în temeiul articolului 153 TFUE. Obiectivul articolului 1e alineatul (2), care a fost introdus în cadrul reformei statutului din 2004, este numai acela de a remedia o lacună din statut constând în lipsa unor dispoziții de ordin tehnic referitoare la asigurarea sănătății și a siguranței funcționarilor la sediul instituțiilor (de exemplu, protecția împotriva incendiilor, substanțele periculoase, aerisire, ergonomie, etc). Astfel, statutul permite în prezent aplicarea standardelor tehnice prevăzute de directivele transpuse în dreptul intern. Totuși, această dispoziție nu poate și nu trebuie să afecteze condițiile de muncă în ceea ce privește reportarea zilelor de concediu neefectuate și despăgubirea pentru concediu neefectuat, aspecte care sunt reglementate exclusiv de către autorul statutului. Ajungând la aceasta concluzie, TFP a încălcat nu numai prevederile corespunzătoare din statut și jurisprudența Tribunalului, ci și principiul securității juridice.

Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea normelor de procedură

În al treilea rând, TFP a încălcat normele de procedură, întrucât a examinat din oficiu ca prim motiv al acțiunii o încălcare a articolului 1e alineatul (2) din statut și a considerat de facto că o dispoziție din statut este nulă, deși nu a fost invocat niciun motiv de nelegalitate, iar Parlamentul European și Consiliul nu au avut posibilitatea de a interveni în cauză.

____________