Cauza T‑260/11
Regatul Spaniei
împotriva
Comisiei Europene
„Pescuit – Conservarea resurselor halieutice – Depășirea de către Spania a cotelor de pescuit pentru macrou în zonele VIII c, IX și X și în apele Uniunii Europene din zona CECAF 34.1.1 atribuite pentru anul 2010 – Deduceri aplicate cotelor de pescuit alocate pentru anii 2011-2015 – Dreptul la apărare – Securitate juridică – Încredere legitimă – Egalitate de tratament”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 18 iunie 2014
1. Pescuit – Conservarea resurselor mării – Regimul cotelor de pescuit – Deduceri din cotele atribuite pentru un anumit an în considerarea unor depășiri ale cotelor în anii precedenți – Regulamentul nr. 1224/2009, articolul 105 – Obligațiile și marja de apreciere ale Comisiei
[Regulamentul nr. 1224/2009 al Consiliului, art. 105 alin. (1), (2) și (6); Regulamentul nr. 2371/2002 al Consiliului, art. 30]
2. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la apărare – Respectarea în cadrul procedurilor administrative – Domeniu de aplicare
3. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Protecția încrederii legitime – Condiții – Asigurări precise din partea administrației
4. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Protecția încrederii legitime – Limite – Politica comună în domeniul pescuitului – Adaptarea reglementării la fluctuațiile situației economice – Imposibilitate de a invoca protecția încrederii legitime – Protecție refuzată autorului unei încălcări evidente a reglementării în vigoare
(Regulamentul nr. 23/2010 al Consiliului; Regulamentul nr. 165/2011 al Comisiei)
5. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Egalitate de tratament – Noţiune – Diferență de tratament în prezența unor situații de fapt și de drept divergente și care, prin urmare, nu pot fi comparate – Lipsa încălcării
1. Utilizarea la articolul 105 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1224/2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului a termenului „pot” demonstrează, pe de o parte, că Comisia dispune de o putere de apreciere cu privire la problema de principiu a necesității de a prezenta Comitetului pentru pescuit și acvacultură, instituit prin articolul 30 din Regulamentul nr. 2371/2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului, o propunere de adoptare a normelor de aplicare a măsurilor de deducere din viitoarele cote de pescuit atunci când un stat membru a depășit cotele care i‑au fost atribuite pentru un anumit an și, pe de altă parte, că această putere de apreciere include și posibilitatea Comisiei de a alege, în acest scop, între diferitele subiecte și instrumente acoperite de regulamentul menționat, Reiese din acestea că un stat membru pornește de la o premisă eronată atunci când susține că Comisia era obligată să adopte normele de aplicare pentru a putea pune în aplicare instrumentele de care dispune în temeiul articolului 105 alineatele (1) și (2) din acest regulament.
În schimb, articolul 105 alineatul (1) din regulamentul menționat consacră o competență nediscreționară a Comisiei, în sensul că, atunci când a stabilit existența unei depășiri a cotelor de pescuit de către un stat membru, aceasta este obligată să opereze deduceri din viitoarele cote ale statului membru respectiv. De asemenea, articolul 105 alineatul (2) din același regulament nu conferă nici o putere de apreciere Comisiei cu privire la măsurile care trebuie adoptate în cazul unei asemenea depășiri pentru un anumit an, ci o obligă să efectueze, în următorul an sau în următorii ani, deduceri din cota de care dispune statul membru prin aplicarea unui factor de multiplicare deja stabilit în funcție de rata depășirii constatate. Rezultă că volumul total al deducerilor care trebuie operate este rezultatul unui calcul precis, ai cărui parametri – respectiv rata depășirii și factorul de multiplicare – sunt prevăzuți concret prin această dispoziție, astfel încât Comisia nu dispune de nicio marjă de apreciere pentru a le stabili plafonul.
În consecință, dispozițiile articolului 105 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1224/2009, în special cele care vizează calculul valorii totale a deducerilor care trebuie efectuate, sunt suficient de clare, de precise și de necondiționate și, astfel, pot fi aplicate imediat de către Comisie.
(a se vedea punctele 40, 41, 44 și 45)
2. Dreptul de a fi ascultat garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și face cunoscut în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și anterior adoptării oricărei decizii care îi poate afecta negativ interesele. Respectarea acestui principiu trebuie, prin urmare, asigurată atât în cazul lipsei totale a unei reglementări specifice, cât și în cazul existenței unei reglementări care nu ar ține seama ea însăși de principiul menționat. În cazurile în care instituțiile Uniunii dispun de putere de apreciere, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în procedurile administrative prezintă o importanță cu atât mai fundamentală.
În consecință, domeniul de aplicare al dreptului de a fi ascultat este deschis atunci când administrația urmărește să adopte un act cauzator de prejudiciu, respectiv un act care poate afecta în mod negativ interesele persoanei particulare sau ale statului membru vizat, aplicarea sa nedepinzând de existența unei reguli exprese în acest scop, prevăzută de dreptul derivat.
(a se vedea punctele 62-64)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 84)
4. Atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri a Uniunii de natură să îi afecteze interesele, acesta nu poate invoca beneficiul principiului protecției încrederii legitime atunci când această măsură este adoptată. În plus, operatorii economici nu pot avea încredere legitimă în menținerea unei situații existente care se poate modifica ca urmare a puterii de apreciere a instituțiilor Uniunii, în special într‑un domeniu precum cel al politicii comune a pescuitului, al cărei obiect presupune o adaptare constantă în funcție de fluctuațiile situației economice. În sfârșit, o atingere adusă principiului protecției încrederii legitime nu poate fi invocată de o persoană vinovată de o încălcare vădită a reglementării în vigoare.
(a se vedea punctele 87 și 88)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 93)