Language of document : ECLI:EU:T:2013:144





Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 20 martie 2013 –
Ruse Industry/Comisia

(Cauza T‑489/11)

„Ajutoare de stat – Ajutor acordat de Bulgaria sub forma renunțării la anumite creanțe – Decizie prin care acest ajutor este declarat incompatibil cu piața internă și prin care se dispune recuperarea lui – Ajutor nou – Denaturarea concurenței – Obligația de motivare”

1.                     Ajutoare acordate de state – Noțiune – Lipsa restituirii sumelor datorate statului potrivit calendarului convenit cu autoritățile – Inexistența, din partea autorităților naționale, a unor măsuri de recuperare efectivă a creanței – Neadoptarea de măsuri de executare silită, cu consecința acordării unui avantaj economic beneficiarilor – Abținere care constituie un ajutor de stat – Aprecierea măsurii potrivit criteriului investitorului privat [art. 107 alin. (1) TFUE] (a se vedea punctele 29, 30 și 36-40)

2.                     Ajutoare acordate de state – Decizia Comisiei – Aprecierea legalității în funcție de informațiile disponibile la momentul adoptării deciziei – Obligația de diligență a statului membru care acordă ajutorul și a beneficiarului acestuia în privința comunicării oricărui element pertinent pe durata procedurii administrative [art. 108 alin. (2) TFUE] (a se vedea punctul 33)

3.                     Ajutoare acordate de state – Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere [art. 107 alin. (1) TFUE] (a se vedea punctele 49 și 50)

4.                     Ajutoare acordate de state – Ajutoare existente și ajutoare noi – Măsură de modificare a unei scheme de ajutoare existente – Modificare esențială a schemei – Calificare a schemei drept ajutor nou [art. 108 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (c)] (a se vedea punctele 53-55)

5.                     Ajutoare acordate de state – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare ratione temporis – Aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană – Act de aderare – Aplicarea dispozițiilor în materia ajutoarelor de stat de la data aderării și numai în raport cu situații care apar după această dată [art. 107 TFUE și 108 TFUE; Actul de aderare din 2005; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (b) punctul (i) și lit. (c)] (a se vedea punctele 66 și 67)

6.                     Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Calcularea cuantumului care trebuie recuperat – Dificultăți întâmpinate de stat –Obligația de cooperare între Comisie și statul membru – Domeniu de aplicare [art. 4 alin. (3) TUE; art. 108 TFUE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 14 alin. (1)] (a se vedea punctele 77-79)

Obiectul

Cerere de anulare în parte a Deciziei 2012/706/UE a Comisiei din 13 iulie 2011 privind ajutoarele de stat SA.28903 (C 12/10) (ex N 389/09) acordate de Bulgaria în favoarea întreprinderii „Ruse Industry” (JO 2012, L 320, p. 27)

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea.

2)

Ruse Industry AD suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană, inclusiv pe cele aferente procedurii privind măsurile provizorii.