Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal Supremo (Spania) la 22 iulie 2022 – Novo Banco SA - Sucursal en España, Banco de Portugal, Fundo de Resolução/Proyectos, Obras y Servicios de Badajoz SL

(Cauza C-500/22)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Tribunal Supremo

Părțile din procedura principală

Apelanți: Novo Banco SA - Sucursal en España, Banco de Portugal, Fundo de Resolução

Intimată: Proyectos, Obras y Servicios de Badajoz SL

Întrebările preliminare

1)    Este compatibilă cu dreptul fundamental la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), cu principiul general al securității juridice, cu principiul egalității și cu principiul interzicerii discriminării pe motive de naționalitate prevăzut la articolul 21 alineatul (2) din cartă o interpretare a articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2001/241 care presupune recunoașterea, într-un stat membru gazdă, a efectelor unei decizii a autorității administrative competente din statul membru de origine care nu a fost publicată în condițiile prevăzute la articolul 6 alineatele (1)-(4) din Directiva 2001/24?

2)    Este compatibilă cu dreptul fundamental de proprietate consacrat la articolul 17 din cartă și cu principiul general al securității juridice o interpretare a articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2001/24 care presupune recunoașterea, într-un stat membru gazdă, a efectelor unei decizii a autorității administrative competente din statul membru de origine, prin care obligațiile și răspunderile care rezultă din obligațiunea nesubordonată achiziționată de un terț au fost transferate din nou către banca neviabilă supusă măsurilor de reorganizare, în cazul în care respectivele obligații și răspunderi se aflau în patrimoniul „băncii-punte”?

____________

1     Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit (JO 2001, L 125, p. 15, Ediție specială, 06/vol. 4, p. 34).