Cauza T‑68/09

Soliver NV

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a sticlei auto – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE – Acorduri de împărțire a piețelor și schimburi de informații comerciale sensibile – Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Încălcare unică și continuă – Participare la încălcare”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 10 octombrie 2014

1.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Drepturi fundamentale – Prezumția de nevinovăție – Procedură în materie de concurență – Aplicabilitate – Gradul de forță probantă impus elementelor de probă reținute de Comisie

[art. 81 alin. (1) CE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1); Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]

2.      Înțelegeri – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Întreprinderi cărora li se poate reproșa încălcarea ce constă în participarea la o înțelegere globală – Criterii – Sarcina probei

[art. 81 alin. (1) CE]

3.      Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Obiect anticoncurențial – Constatare suficientă – Comportament al unei întreprinderi care a participat la anumite contacte de natură anticoncurențială, dar care nu a participat la nicio reuniune a înțelegerii Circumstanțe care nu permit stabilirea participării sale la înțelegerea globală

[art. 81 alin. (1) CE]

4.      Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Domeniu de aplicare – Anulare în parte a unui act de drept al Uniunii – Condiții – Anularea, în integralitatea sa, a unei decizii a Comisiei de calificare a unei înțelegeri globale drept încălcare unică și continuă și de aplicare a unei amenzi, în pofida participării întreprinderii reclamante la anumite contacte de natură anticoncurențială – Decizie care nu permite întreprinderii menționate să înțeleagă reproșurile reținute împotriva sa în ceea ce privește respectivele contacte, independent de participarea sa la încălcarea unică și continuă

[art. 81 alin. (1) CE; art. 264 primul paragraf TFUE]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 57-59)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 60-65, 101 și 105)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 76)

4.      Articolul 264 primul paragraf TFUE trebuie interpretat în sensul că actul care face obiectul unei acțiuni în anulare nu trebuie declarat nul și neavenit decât în măsura în care acțiunea este întemeiată. Prin urmare, simplul fapt că Tribunalul consideră că un motiv invocat de reclamant în susținerea propriei acțiuni în anulare este întemeiat nu îi permite să anuleze în mod automat în tot un act atacat. Astfel, o anulare în tot nu poate fi reținută în cazul în care ar fi absolut evident că motivul respectiv, care se referă numai la un aspect specific al actului contestat, poate să conducă numai la o anulare în parte.

În consecință, dacă o întreprindere a participat în mod direct la una sau mai multe dintre comportamentele anticoncurențiale care compun o încălcare unică și continuă, dar nu s‑a stabilit că, prin propriul comportament, aceasta intenționa să contribuie la ansamblul obiectivelor comune urmărite de ceilalți participanți la înțelegere și că aceasta cunoștea celelalte comportamente ilicite urmărite sau puse în aplicare de ceilalți participanți la înțelegere pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea, Comisia nu are dreptul să stabilească în sarcina sa decât răspunderea pentru comportamentele la care a participat în mod direct și pentru comportamentele urmărite sau puse în aplicare de ceilalți participanți pentru atingerea acelorași obiective cu cele pe care ea le urmărea și pe care s‑a dovedit că le cunoștea sau putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea. Acest lucru nu poate totuși să conducă la exonerarea de răspundere a acestei întreprinderi pentru comportamentele la care este cert că a luat parte sau pentru care poate fi considerată efectiv răspunzătoare.

Cu toate acestea, o decizie a Comisiei prin care aceasta califică o înțelegere globală drept încălcare unică și continuă poate fi divizată numai dacă, pe de o parte, întreprinderea în cauză a fost în măsură, în cursul procedurii administrative, să înțeleagă că îi era imputată nu numai o participare la încălcarea menționată, ci și la unele dintre comportamentele care o compun și, prin urmare, să se apere cu privire la acest aspect și dacă, pe de altă parte, respectiva decizie este suficient de clară în această privință.

Această situație nu se regăsește în cazul în care decizia în discuție nu califică în mod autonom comportamentele respective drept o încălcare a articolului 101 TFUE, instanța Uniuni neputând, în astfel de împrejurări, să efectueze ea însăși o asemenea calificare fără a încălca competențele atribuite Comisiei prin articolul 105 TFUE.

(a se vedea punctele 108-113)