Acțiune introdusă la 5 iunie 2015 – European Union Copper Task Force/Comisia
(Cauza T-310/15)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: European Union Copper Task Force (Essex, Regatul Unit) (reprezentanți: C. Fernández Vicién și I. Moreno-Tapia Rivas, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/408 al Comisiei din 11 martie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 80 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și privind stabilirea unei liste a substanțelor susceptibile de înlocuire, în măsura în care se aplică în privința compușilor de cupru;
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată ale prezentei proceduri.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.
Primul motiv, întemeiat pe adoptarea pe un temei nelegal a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/408 al Comisiei din 11 martie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 80 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și privind stabilirea unei liste a substanțelor susceptibile de înlocuire, întrucât Regulamentul nr. 1107/2009 și, în special, articolul 24 din acesta și anexa II punctul 4 încalcă dreptul Uniunii.Reclamanta arată că dovezile științifice indică faptul că criteriile de persistență, de bioacumulare și de toxicitate (PBT) și, în special, persistența, nu sunt potrivite pentru cupru.În plus, potrivit reclamantei, aplicarea criteriilor PBT cu privire la substanțe anorganice este incompatibilă cu alte acte legislative care au fost implementate în domeniul substanțelor chimice reglementate.În sfârșit, reclamanta susține, în ceea ce privește substanțele susceptibile de înlocuire, că aplicarea criteriilor PBT
cu privire la compușii de cupru depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 1107/2009 și că Regulamentul nr. 1107/2009 interpretează în mo
d eronat principiul precauției.Al doilea motiv, cu titlu subsidiar, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului proporționalității prin includerea compușilor de cupru în domeniul de aplicare al Re
gulamentului de punere în aplicare 2015/408.
____________